Protest al asociațiilor părinților și pro-viață față de proiectul ROMÂNIA EDUCATĂ. Semnatarii denunță RESTRÂNGEREA AUTORITĂȚII PARENTALE, influența ideologiilor de gen, promovarea vaccinării obligatorii și digitalizarea școlii/ Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, susține ETATIZAREA copiilor

Sursa : http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/protest-al-asociatiilor-parintilor-si-pro-viata-fata-de-proiectul-romania-educata-semnatarii-denunta-restrangerea-autoritatii-parentale-influenta-ideologiilor-de-gen-promovarea-vaccinarii-obligator/

• Pro Vita București: Familie contra Stat, Părinte contra „Expert” – Confruntarea continuă prin proiectul „România Educată”

PRO VITA (București) și Alianța Familiilor din România s-au alăturat altor zeci de asociații și fundații pro-familie într-o poziție comună cu privire la proiectul „România Educată”, pus în dezbatere publică de administrația prezidențială și realizat de aceasta împreună cu experți din domeniu.

Observațiile și propunerile din Memoriul realizat de Alianța Părinților vizează aspecte precum reducerea vârstei minime pentru școlarizarea obligatorie, „educația parentală”, obligativitatea – fie și sugerată – a vaccinării, folosirea tehnologiei în procesul de învățământ și promovarea în școli a unei foarte neclare „diversități”.

Dincolo de aspectele punctuale însă, din Memoriu transpare, ca un numitor comun, preocuparea semnatarilor față de restrângerea autorității parentale. Este o temă recurentă, chiar dacă mai puțin vizibilă, în viața societății românești. De la eliminarea simbolurilor religioase din școlile publice la promovarea avortului și a contracepției la adolescenți, de la obligativitatea grădiniței la înființarea avocatului copilului, de la cazul Bodnariu la recenta infamă „Strategie privind educația parentală”, de la vaccinarea obligatorie la suprimarea informării publice pe această temă, vizată a fost mereu slăbirea autorității părintelui.

Dar nu pentru ca această autoritate să-i fie transferată, așa acum se pretinde, copilului. Soarta lui, de care depinde soarta societății de mâine, va fi decisă de tot de adulți, doar că aceștia nu vor mai fi părinții, ci funcționarii statului și „experții”. Ultimii, departe de a fi cenzori ai autorității publice, participă nemijlocit la extinderea ei, interesul lor fiind adesea unul pecuniar. Spre exemplu, în „Strategia de educație parentală” erau prevăzute să fie alocate sume enorme al căror beneficiar erau chiar grupurile de „experți și ONG-uri” ce urmau să realizeze campaniile de „educare” a părinților.

Pe măsură ce strategiile care să „promoveze drepturile copilului” și instituțiile care să poată fi „sesizate cu încălcarea drepturilor copilului de către persoane private” se înmulțesc îngrijorător, remarcăm absența, din aproape oricare document și strategie, a referirilor la o încălcare a drepturilor copilului de către autoritatea publică.

Și în cazul „României Educate”, supus scrutinului este, în mod eronat, tot părintele. Proiectul abundă în abordări paternaliste și tehnocratice, bazat pe competența presupus superioară a experților și tehnocraților, iar părintele este văzut doar ca un beneficiar secundar, pasiv al acestor politici.

Semnatarii Memoriului – Alianța Părinților împreună cu cele 60 de asociații și fundații pro-familie – insistă, în primul rând, ca autoritatea publică să fie prezentă cât mai limitat în viața familiei. Dacă ne dorim ca ea, familia, să redevină centrul vieții sociale, să fie redusă sărăcia, să fie îmbunătățită starea generală de sănătate ori să crească nivelul de educație, trebuie stopat „ajutorul” dat cu forța de binomul alcătuit dintr-un Stat greoi, incapabil, în general, să gestioneze până și treburi publice esențiale, și o pleiadă de ONG-uri producătoare de strategii și de „experți” cu o orientare ideologică cel puțin discutabilă.

Petre Costea, Alianța Familiilor din România

Bogdan Stanciu, PRO VITA (București)

• Gabriel Popa/ ActiveNews: Un pas important spre ETATIZAREA copiilor

Ecaterina Andronescu susține ideea că ultimii doi ani de grădiniță trebuie să fie obligatoriu – și că ultimii doi ani de liceu trebuie să fie, de asemenea, obligatorii.

„Menținerea unui copil sau adolescent mai mult în școală înseamnă să îl pregătești mai bine pentru viață”, spune ministra învățământului. Serios? A oricărui copil? Pentru că există elevi pentru care și primii doi ani de liceu sunt prea mult. Și care au, poate, vocație pentru sport sau pentru lucruri practice. Sau care vor să lucreze de la 16 ani – cu aceștia ce facem?

Cât despre ultimii doi ani de grădiniță obligatorii – cum rămâne cu cei șapte ani de acasă? Dacă unele familii vor și pot să își educe copiii acasă, în primii șase sau șapte ani, cu aceste familii cum rămâne?

Așadar, facem politici în învățământ aplicând așa, lozinci generaliza(n)te? Doar pentru că acesta este „trendul european” în care copiii trebuie să fie, practic, NAȚIONALIZAȚI de Stat, iar Statul trebuie să aibă control total asupra felului cum ne educăm copiii? Și cu această lozincuță încearcă ministresa Ecaterina Andronescu să își acopere agenda din în spate, pe care trebuie să o promoveze? Să vedem și cum merge votul, într-o perioadă în care mai toate proiectele PSD sunt blocate. Dacă acesta trece cususținere largă, agenda și împingerea ei vor fi cu atât mai clare.

P.S.: Aceeași ministresă anunță că dorește și desființarea examenelor de clasa a VIII-a – pentru că în 2020 învățământul obligatoriu ar putea începe la 5 ani pentru a se termina în clasa a XII-a. Așadar, să facem totul pentru ca ai noștri copii să stea cât mai mult în școală. Și cum se va face diferențierea, la clasa a VIII-a, fără evaluarea națională și repartiția computerizată?Dacă se va intra după mediile din gimnaziu, copiii care au avut profesori exigenți și au învățat carte vor ajunge la liceele tehnologice, iar cei care au trecut ca gâsca prin apă vor ajunge la liceele de elită. Și ministresa vrea să implementeze asta din 2020. Nu contează așadar performanța și diferențierea în funcție de vocație; contează doar să stea practic TOATĂ copilăria în școală – încolonați, îndoctrinați, supravegheați.

• ActiveNews: Peste 60 de ONG-uri au depus la Palatul Cotroceni un memoriu prin care contestă proiectul „România Educată” al Președintelui Iohannis. Mesajul lui Cristian Filip, președintele Alianței Părinților din România (VIDEO)

Un număr de 62 de organizații non-guvernamentale au depus vineri, 8 martie 2019, la sediul Administrației Prezidențiale, un memoriu prin care își exprimă obiecțiile legate de controversatul proiect al președintelui Klaus Iohannis, „România Educată”, ce se dorește a fi implementat la nivel național în România. Proiectul este susținut public de către Victor Rebengiuc, Oana Pellea sau Mihail Șora. Memoriul depus vineri la Cotroceni urmează să fie înaintat și Ministerului Educației Naționale Acest document realizează o analiză pe puncte a inițiativei prezidențiale „România Educată”, semnalând la fiecare capitol observații și aducând propuneri.

După cum se arată în preambulul memoriului intitulat „Observații și propuneri privind proiectul România Educată”, „Alianța Părinților din România, organizație națională care are drept scop apărarea, promovarea și întărirea drepturilor părinților din România, precum și implicarea decisivă și responsabilă în procesul educației copiilor și tinerilor, conform valorilor morale, filozofice și de credință ale părinților acestora, atrage atenția asupra unor prevederi ale programului România educată, program inițiat de Președintele României și aflat în dezbatere publică. Observațiile noastre vizează următoarele aspecte: Școlarizarea obligatorie, începând cu vârsta de 5 ani; Educația parentală; Ideologia de gen; Obligativitatea vaccinării; Folosirea tehnologiei; Promovarea diversității în școli.

Însoțim obervațiile noastre de un set de propuneri, menite să îmbunătățească atât procesul instructiv-educativ, cât și relația profesor – elev – părinte. Totodată, solicităm inițiatorilor proiectului România educată lămurirea terminologiei folosite în mod evaziv, pentru definirea obiectivelor și acțiunilor propuse precum și operaționalizarea conceptelor menționate în proiect.”

În exclusivitate pentru ActiveNews, d-l Cristian Filip, președintele Alianței Părinților din România, a transmis  vineri la ieșirea de la Palatul Cotroceni, unde a depus întâmpinarea la proiectul „România Educată” din partea a 62 de asociații și fundații, următoarea declarație:

„Alianța Părinților din România a analizat cu atenție proiectul președintelui Iohannis numit România educată și, în urma acestei analize, noi am tras niște concluzii pe care le-am prezentat într-un memoriu pe care l-am înaintat către Președinția României, chiar astăzi, și pe care îl vom înmâna și la Ministrul Educației Naționale.

Remarcăm că liniile directoare ale acestui Proiect (care se dorește a fi unul inovativ și reformator) înseamnă reluarea unor proiecte care au fost lansate în spațiul public românesc în ultimii ani și referitor la care populația României s-a exprimat deja refuzându-le în mod clar.

Prin insistența pe acest subiect, Proiectul prezidențial România Educată aduce atingere, intră în contradicție cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, cu Convenția Drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu Constituția României și nu în ultimul rând, cu Codul Civil.

Precizăm că în toate împrejurările de până acum, legate de toate proiectele care sunt enumerate, noi ne-am opus și am făcut-o nu pe principii emoționale, ci foarte temeinic fundamentat științific.

De aceea, în concluzie, și în numele părinților pe care îi reprezentăm, Alianța Părinților, ca și toate celelalte 62 de O.N.G.-uri care au semnat acest memoriu, solicităm inițiatorilor programului România Educată să țină cont de prevederile Constituției și legilor țării noastre, de tratatele internaționale la care România este parte, de Drepturile omului, de principiile democratice și normele bunului simț și, nu în ultimul rând, de ethosul și valorile morale ale poporului român”.

Inițiatorii memoriului critică lipsa de transparență în elaborarea strategiilor privitoare la Educație în România, ingerința unor idei și ideologii străine de cultura și civilizația românească, atragerea în dezbatere doar a unor O.N.G.-uri favorabile curentului progresist, cheltuirea iresponsabilă a banilor publici pe acest proiect educațional, implicând resurse uriașe de timp și de lucru (2 ani și 60 de organizații partenere, conform Administrației Prezidențiale), cu rezultate sub așteptări, care produc nemulțumire în societate.

Proiectul „România Educată” a mai fost criticat și de fostul Ministru al Educației, Mircea Micle, care a spus că „Este atât de vag, încât nu va produce niciun fel de soluție concretă”, fiind „o colecție de sloganuri”.

Iată memoriul depus de cele 62 de ONG-uri:

OBSERVAȚII ȘI PROPUNERI

PRIVIND PROIECTUL „ROMÂNIA EDUCATĂ”

Alianța Părinților din România, organizație națională care are drept scop apărarea, promovarea și întărirea drepturilor părinților din România, precum și implicarea decisivă și responsabilă în procesul educației copiilor și tinerilor, conform valorilor morale, filozofice și de credință ale părinților acestora, atrage atenția asupra unor prevederi ale programului „România educată”, program inițiat de Președintele României și aflat în dezbatere publică. Observațiile noastre vizează următoarele aspecte:

1. ȘCOLARIZAREA OBLIGATORIE, ÎNCEPÂND CU VÂRSTA DE 5 ANI
2. EDUCAȚIA PARENTALĂ
3. IDEOLOGIA DE GEN
4. OBLIGATIVITATEA VACCINĂRII
5. FOLOSIREA TEHNOLOGIEI
6. PROMOVAREA DIVERSITĂȚII ÎN ȘCOLI

Însoțim obervațiile noastre de un set de propuneri, menite să îmbunătățească atât procesul instructiv-educativ, cât și relația profesor – elev – părinte. Totodată, solicităm inițiatorilor proiectului „România educată”, lămurirea terminologiei folosite în mod evaziv, pentru definirea obiectivelor și acțiunilor propuse precum și operaționalizarea conceptelor menționate în proiect.

1.    ȘCOLARIZAREA OBLIGATORIE, ÎNCEPÂND CU VÂRSTA DE 5 ANI

În documentul „Viziune și strategie 2018 – 2030”, capitolul „Structura sistemului educațional. Scenarii propuse”, subcapitolul „Descrierea sistemului de educație din anul 2030 conform scenariului 1- Învățământul primar”, pag. 18 se face următoarea referire la învățământul primar:

 „Învățământul primar este o formă de educație teoretică (cu trimitere la elemente din practică), care se desfășoară sub îndrumarea unui învățător pentru fiecare clasă, cu profesori pentru anumite discipline. Are o durată de cinci ani și începe la vârsta de 5 sau 6 ani.”

Observații:

➢                  Argumentele curente pentru scăderea vârstei de începere a școlarizării nu au un suport științific concludent, așa cum recunosc o serie de rapoarte de cercetare din Irlanda de Nord și Anglia (țări europene cu cea mai scăzută vârstă de școlarizare, 4 ani), dar și pe plan mondial. (C. Perry, 2011; C. Sharp, O’Donnell, 2007, S.P. Suggate, 2009)

➢                  Cercetările recente evidențiază efecte negative semnificative ale angajării premature a copiilor în activități de învățământ instituțional, în special în cele de tip formal. De exemplu, Terman Life Cycle Study din SUA, un studiu longitudinal desfășurat pe perioada a peste opt decenii, arată că, în medie, școlarizarea timpurie este asociată cu „rezultate mai slabe, inclusiv pregătire mai slabă la matematică, educație mai scăzută în ansamblu, anumite dificultăți la mijlocul vieții, consum mai mare de alcool și o mortalitate mai mare.” (M. Kern & S. Friedman, 2009; S. Friedman, 2011) Autorii acestui studiu conchid că maturitatea psihologică și gradul general de pregătire pentru situația școlară, iar nu inteligența și vârsta, sunt factorii relevanți pentru a decide când ar trebui copiii să meargă la școală. De asemenea, alte studii scot în evidență scăderea motivării de a citi și o înțelegere mai slabă a textelor la copii care încep mai timpuriu (5 ani) să învețe să citească. (S.P. Suggate, E. Schaughency & E. Reese, 2013)

➢                  Studierea tipurilor de relații între copii și părinți în primii ani de viață arată că acestea sunt decisive pentru sănătatea mintală a copiilor și dezvoltarea lor de-a lungul întregii vieți.(M. Hyson & H.B. Tomlinson, 2014) În acest sens, autorități de talie mondială în domeniul științelor dezvoltării atrag atenția că scăderea influenței parentale în educația copiilor în favoarea influenței grupului de copii de vârstă apropiată („peer orientation”) subminează unitatea familiei, periclitează dezvoltarea sănătoasă și favorizează o cultură a tinerilor bazată pe ostilitate și hipersexualizare. (G. Neufeld & Gabor Maté, 2011).

➢                  Studii efectuate în Norvegia demonstrează efectul pozitiv pe care creșterea timpului dedicat îngrijirii copiilor acasă – prin reducerea timpului de lucru al mamelor – îl are asupra performanțelor școlare ale acestora, în timp ce participarea mamelor pe piața forței de muncă este corelată cu efecte negative asupra educației și succesului ocupațional al copiilor. (E. Bettinger et al, 2013; V.F. Haaland, 2013)^[1]

➢                  Multe țări civilizate oferă o diversitate de alternative de școlarizare, printre care Homeschooling-ul este o alternativă de real succes. În SUA în 2018 existau peste 2.5 milioane de copii care practicau homeschooling, această formă de educație fiind reglementată cu succes in țări precum Irlanda, Canada, Italia, Australia, Israel, Franța, Marea Britanie, Polonia, Austria, Belgia, Ungaria, Finlanda, Elveția și altele.

Numeroase studii întreprinse au arătat că tinerii școliți acasă au obținut rezultate mai bune decât elevii din școlile publice sau private. Rezultatele foarte bune ale educației prin homeschooling sunt cunoscute in mediul academic încă din anii ’70-80 (RS Moore et al,  Journal of School Health, February 1986, Vol. 56, No.2-73)^[2]

O altă concluzie a acestor studii a fost că tinerii ar trebui feriți de educația formală până la vârsta de 7-8 (unii copii chiar până la 10 ani), datorită faptului că dezvoltarea simțurilor, coordonarea, dezvoltarea neurologică și cognitivă ajung la pragul potrivit de-abia la aceste vârste.

Propuneri:

–  Învățământul obligatoriu începe după vârsta de 7 ani

– Diverisificarea posibilităților de școlarizare prin introducerea posibilității de educație acasă (homeschooling), nu doar pentru persoanele cu nevoi sau cerințe speciale, cum prevede în prezent legislația specifică.

2.               EDUCAȚIA PARENTALĂ

În documentul „Viziune și strategie 2018 – 2030”, capitolul „Structura sistemului educațional. Scenarii propuse”, subcapitolul „Descrierea sistemului de educație din anul 2030 conform scenariului 1- Învățământul primar”, pag. 18 se precizează :

„Consilierii școlari sprijină demersuri importante pentru sistemul de educație cum ar fi: prevenirea abandonului școlar, educația parentală, prevenirea violenței și bullying-ului, orientarea în carieră.”

În „Rapoartele celor șapte grupuri de lucru tematice” – „Echitatea sistemului educațional – Raport Grupului de lucru nr. 2”, pag. 26 se propune, pentru îndeplinierea pentru obiectivului Creșterea accesului la educație de calitate pentru toate categoriile sociale, în special a celor provenite din medii dezavantajate, sub-reprezentate în acest moment:

Implementarea unor programe de conștientizare și sprijin pentru părinți, pentru ca ei, la rândul lor, să-și poată sprijini copiii să-și înțeleagă identitatea.

În același document, la pag. 29, pentru îndeplinirea obiectivului Intensificarea eforturilor de sprijinire a cetățenilor pentru recuperarea eventualelor diferențe educaționale și pentru a evita perpetuarea unor inechități sociale, se propune:

Dezvoltarea și implementarea de Programe pentru părinți (de conștientizare, consiliere și sprijin) care să îi ajute în implicarea în educația copiilor și să crească gradul de conștientizare a responsabilităților pe care părinții le au în privința educației copiilor.

Observații:

➢                  Proiectul „Strategia națională de educație parentală 2018-2025” a fost retras, anul trecut, de Ministerul Educației Naționale, după sesizările a mii de părinți revoltați, dar și a unor instituții importante, precum Academia Română, Biserica Ortodoxă sau cea Catolică.Proiectul prevedea înființarea unei rețele de educatori parentali care urmau să redefinească modelul familiei firești, dar și înlăturarea stereotipiilor de gen. Astfel, strategia sublinia obligația familiilor de a se „adapta noilor ideologii” și de a experimenta „noi practici în relație cu copiii”. Zeci de mii de părinți au solicitat retragerea acestui proiect, pe motiv că încalcă dreptul la educație al copilului, precum și pe cel al părinților acestuia de a-l educa conform convingerilor lor religioase si filozofice, asa cum acesta a fost recunoscut prin tratatele internaționale la care România s-a angajat.

Propunere:

–         Consultarea organizațiilor nonguvernamentale de părinți din țară, în vederea elaborării unor cursuri opționale și gratuite de educație parentală pe principii morale, urmărind dezvoltarea armonioasă a copiilor, în spiritul normalității, echilibrului, bunului-simț și al respectului față de valorile tradiționale ale poporului român. Pentru a nu importa modele neviabile din alte state, unde ele deja își arată efectele perverse ori pentru a adapta modele și tehnici la specificul și ethosul nostru educațional, propunem colaborarea între entități relevante din domeniul educației (institute și centre de cercetări în domeniul educației, Academia Română și Ministerul Educației), și ONG-uri ce reprezintă părinții, pentru a găsi metodele și tehnicile optime de abordare a educației parentale.

3.               IDEOLOGIA DE GEN

a.                În documentul „Viziune și strategie 2018 – 2030” – „Obiectivele sistemului de educație timpurie 2018 – 2030” – „Profilul copilului la finalizarea studiilor”, pag. 32, se propune următorul scenariu:

„Maria are 6 ani, este absolventă de educație timpurie. Ea este caracterizată printr-o capacitate de auto-reglare astfel încât să ajungă singură la o stare naturală de bine (echilibru cognitiv – socioemoțional). Este un copil creativ, fericit și cu un sentiment de siguranță fizică și emoțională, are noțiuni de bază despre sănătatea corpului și înțelege diferențele de gen.Simultan, Maria are deprinderi elementare de viață, în raport cu tot ceea ce este în jur (igienă, comunicare, socializare). Mai mult, Maria își cunoaște rădăcinile, comunitatea și înțelege modul în care acestea relaționează între ele.”

b.                În „Rapoartele celor șapte grupuri de lucru tematice” – „Echitatea sistemului educațional – Raport Grupului de lucru nr. 2”, pag. 26) se propune „Implementarea unor programe de conștientizare și sprijin pentru părinți, pentru ca ei, la rândul lor, să-și poată sprijini copiii să-și înțeleagă identitatea.”

Observații:

➢                  Colegiului American al Medicilor Pediatri avertizează că ideologia de gen le face rău copiilor:„Convingerea unei persoane că este ceea ce de fapt nu este reprezintă cel mult un semn de gândire confuză. Când un băiat sănătos din punct de vedere biologic crede că este fată sau o fată sănătoasă din punct de vedere biologic se crede băiat, există o problemă psihologică de factură obiectivă, iar aceasta se găsește în mintea, nu în organismul respectivei persoane și de aceea trebuie tratată ca atare. Acești copii suferă de tulburare de identitate de gen (disforie de gen).”^[3]

Concluziile pediatrilor americani:

➢                  Ceea ce medicii tratau odată ca fiind o boală mintală, comunitatea medicală afirmă în prezent în mare măsură și chiar promovează ca fiind ceva normal.

➢                  Tulburarea de identitate de gen, a fost redenumită „disforie de gen”, în 2013.

➢                  Identitatea de gen înnăscută este un mit care nu are nici o bază științifică. Spre exemplu, Manualul de Sexualitate și Psihologie al Asociației Americane de Psihologie recunoaște că, înainte de promovarea pe scară largă a afirmării tranziției, 75-95% din copiii pre-puberi, care au avut tulburări în legătură cu sexul lor biologic, în cele din urmă, au depășit acea suferință. Marea majoritate au ajuns să-și accepte sexul biologic până la sfârșitul adolescenței, după ce au trecut în mod natural prin pubertate.^[4]

➢                  Hormonii încrucișați sunt asociați cu riscuri periculoase pentru sănătate.

➢                   Ideologia de gen reprezintă un „abuz instituționalizat asupra copilului.”

Propunere: eliminarea termenilor care fac trimitere la teoria genului și care, desfășurate în cadrul orelor de curs, cu atât mai mult de la vârste fragede, de minori, ar putea afecta echilibrul psihic și dezvoltarea firească a copiilor noștri.

4.    OBLIGATIVITATEA VACCINĂRII

În documentul „Viziune și strategie 2018 – 2030”, cap. „Structura sistemului educațional. Scenarii propuse”, subcapitolul „Descrierea sistemului de educație din anul 2030 conform scenariului 1- Educația timpurie”, pag. 16) se afirmă:

➢                  „Activitatea din creșe/centre de zi este axată atât pe servicii de educație timpurie, cât și pe servicii de îngrijire a copilului, pe dezvoltarea și stimularea motrică, emoțională și verbală a acestuia. Este derulată de personal de îngrijire și personal specializat (educatori-puericultori, psihologi, medici și asistente medicale), cu studii terțiare, în spații comune, cu servicii medicale și de triere bine organizate (de  exemplu, vaccinarea obligatorie a copiilor este verificată), cu servicii psihologice, de logopedie și educație parentală.”

Observații:

Amintim că proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a fost retras din Parlament anul trecut, ca urmare a reacției fără precedent a reprezentanților societății civile, care au atras atenția asupra implicațiilor negative pe care obligativitatea acestui act medical le-ar putea avea din perspectivă medicală, juridică, etică, socială, economică și umanitară asupra societății românești în ansamblul său.

Organizațiile de părinți, reprezentate la consultările publice pe marginea acestui proiect de lege, au solicitat autorităților respectarea drepturilor și libertăților persoanei în privința accesului la și a aplicării de diverse proceduri, tratamente sau intervenții medicale de orice natură, asigurarea respectării principiilor supreme ale prevalenței interesului individual față de cel al societății, ale integrității și securității fizice a persoanei și al consimțământului informat, respectarea drepturilor părinților în privința creșterii, îngrijirii și educării copiilor lor, în conformitate cu art. 48 din Constituția României, prin obținerea acordului lor prealabil, expres și neechivoc cu privire la orice intervenții medicale sau de altă natură asupra copiilor lor.

Propunere: Eliminarea referirilor la obligativitatea vaccinării copiilor.

5.               FOLOSIREA TEHNOLOGIEI

În documentul „Viziune și strategie 2018 – 2030” – „Obiectivele sistemului de educație timpurie 2018 – 2030” – „Profilul copilului la finalizarea studiilor”, pag. 32 se afirmă:

„De asemenea, Maria are următoarele abilități și competențe:

•să se joace cu copiii, să se împrietenească cu alți copii, să dezvolte relații funcționale cu aceștia, dar și cu adulții cu care inter-acționează (părinți, profesori etc.);

•să mănânce și să se îmbrace singură, să își aranjeze lucrurile și să facă ordine în camera ei;

•să înțeleagă natura și mediul înconjurător;

•să facă adunări și scăderi simple;

•să folosească cuvinte de bază în limba engleză sau într-o altă limbă de circulație internațională și să vorbească corect limba română;

•să urmeze exemplul adulților din viața ei;

•să aleagă între diverse opțiuni/variante de învățare, joacă, interacțiune și să se adapteze la cerințele societății, să folosească tehnologia;

•să fie un partener de discuție, alături de părinți și grădiniță, în chestiunile care o privesc;

•să înțeleagă ce îndatoriri are în familie și la grădiniță;

•să fie tolerantă, să îi pese de colegii ei, de animale și de natură;

•să înțeleagă într-o mare măsură valoarea banilor;

•să facă diferența între adevăr și falsitate, între realitate și fantasme”

Observații:

Specialiștii atrag atenția asupra efectelor nocive pe care folosirea tehnologiei le are asupra sănătății copiilor. Spre exemplu, biofizicianul Virgiliu Gheorghe este convins că introducerea manualului digital – prevedere ce se regăsește în viitoarea lege a educației – se va dovedi în următorii câțiva ani unul dintre cele mai mari eșecuri din istoria școlii moderne românești: „Vom fi martorii apariției nu numai a unei generații practic analfabete, ci și a unei generații în care problemele de învățare și dizabilitățile mentale vor constitui principala chestiune cu care se vor confrunta părinții, instituțiile din domeniul educației și sănătății din țara noastră. Cine va răspunde în fața legii și a poporului român pentru această măsură abuzivă și irațională prin care se încearcă înlocuirea manualelor cu tabletele în România?” 

De asemenea, profesorul Manfred Spitzer, neurolog și director medical al Spitalului Universitar Psihiatric din Ulm, Germania, atrage atenția și asupra faptului că „dispozitivele digitale sunt dăunătoare pentru învățat și, prin urmare, pentru dezvoltarea mintală a copiilor”. Potrivit lui Spitzer, media digitală – adică, computere, smartphone-uri, console de jocuri și televizoare – nu numai că ne schimbă viețile, ci ne înnebunește la propriu pe noi și copiii noștri, promovând un proces de „declin mintal” (demență)^[5].

Propuneri:

–         Eliminarea referirilor la necesitatea utilizării de către copii a tehnologiei;

–         Interzicerea utilizării telefonului mobil și a tabletei în unitățile școlare și introducerea, în cursurile de educație parentală, a informațiilor privind nocivitatea utilizării excesive de către copii a dispozitivelor digitale, mai ales la învățământul primar și gimnazial.

6.               PROMOVAREA DIVERSITĂȚII ÎN ȘCOLI

a.                În documentul „Viziune și strategie 2018 – 2030” – „Obiectivele sistemului de educație timpurie 2018 – 2030” – „Profilul copilului la finalizarea studiilor”, pag. 27, se propune „revizuirea /dezvoltarea materialelor educaționale, a resurselor și a proceselor din școală (de exemplu, cel de admitere în ciclul secundar), pentru ca ele să promoveze diversitatea, în special în școlile care integrează imigranți/persoane care solicit azil politic/copii cu dizabilități etc.”

b.                În același document, la pag. 29, se propune:

„Consolidarea și dezvoltarea cadrului legal și de politici educaționale pentru prevenirea și combaterea discriminării și segregării în educație, care să includă:

–                    Un cod non-discriminare și promovarea diversității în școli (cu sancțiuni pentru încălcarea lor);

–                    O metodologie de monitorizare, prevenire și intervenție în cazul identificării unor situații de segregare școlară.

Observații:

Pe data de 26 septembrie 2017, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a publicat proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Strategiei naționale „Egalitate, incluziune, diversitate” pentru perioada 2018-2022.

Proiectul prevede, între altele:

–         Materia „Educație civică” va include informații cu privire la: nediscriminare, egalitatea de sanse, diversitate și toleranță, grupuri vulnerabile;

–         Curricula va fi modificată de către Ministerul Educației cu susținerea CNCD până la sfârșitul anului 2020.

–         Includerea unor elemente ce permitdiscutarea principiilor egalității și nediscriminarii transversal în orele de matematică, literatură și istorie, prin încurajarea editurilor de specialitate să asigure dezvoltarea de resurse educaționale…, cu susținerea CNCD și a Ministerului Educației.

–         Stabilirea de sanctiuni pentru cadrele didactice care încalcă prevederile egalității și nediscriminării și a unui proces intern prin care părinții și elevii pot depune plângeri anonime sau oficiale privind atitudinea discrimatorie a unor cadre didactice;

–         Includerea materiei „Egalitate și nediscriminare” ca disciplină obligatorie pentru elevii liceelor cu profil pedagogic;

–         Manualele școlare și materialele didactice vor fi avizate de CNCD înainte de aprobarea dată de Ministerul Educației.

–         CNCD și Ministerul Educației vor stabili măsuri în domeniul egalității, diversității și nediscriminării, prin care să evalueze toate manualele didactice.

Propuneri:

–                    Clarificarea expresiei „cod non-discriminare și promovarea diversității în școli” (Ce prevederi cuprinde acest cod non-discriminare? Se vor lua în calcul obiective de tipul celor cuprinse în Strategia națională „Egalitate, incluziune, diversitate” pentru perioada 2018-2022? Ce sancțiuni se vor stabili, în ce condiții și ce autoritate răspunde de stabilirea acestor sancțiuni?)

–                    Oferirea unor lămuriri privind „metodologia de monitorizare, prevenire și intervenție în cazul identificării unor situații de segregare școlară” (Ce va cuprinde această metodologie? În baza căror legi va funcționa? Care sunt autoritățile responsabile de „identificarea situațiilor de segregare școlară”?)

Concluzii

Având în vedere cele expuse mai sus, solicităm regândirea programului „România educată”, astfel încât obiectivele acestuia să nu intre în contradicție cu următoarele prevederi legale:

➢       Art. 14 alin. 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: „Libertatea de a înființa instituții de învățământ cu respectarea principiilor democratice, precum și dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora.”

➢       Art. 2 din Protocolul adițional laConvenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale: „Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul educației și învățământului, va respecta dreptul părinților de a asigura această educație și acest învățământ conform convingerilor lor religioase și filozofice.”

➢       Art. 29 alin. 6 din Constituția României: „Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.”

➢       Art. 487 din Codul civil: „Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de (…) educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.”

În concluzie, în numele părinților pe care îi reprezentăm, solicităm inițiatorilor programului „România educată” să țină cont de prevederile Constituției și legilor țării, tratatelor internaționale privind drepturile omului, principiilor democratice și normelor bunului simț, precum și ethosului și valorilor morale ale poporului român.

De asemenea, solicităm Administrației Prezidențiale organizarea unor ample dezbateri și consultări naționale publice cu toți factorii de răspundere implicați în probleme care privesc pe copiii și tinerii acestei țări, și care sunt în drept să se pronunțe asupra lor: părinți, educatori, reprezentanții cultelor recunoscute de lege, specialiști în problemele abordate.

În caz contrar, vom considera demersul dumneavoastră echivoc, formal, nejustificat, netransparent, părtinitor și nedemocratic, nefiind în interesul cetățenilor care v-au mandatat în funcțiile pe care le ocupați și astfel vom avea îndreptățirea de a acționa în consecință.

Cristian Filip

Președinte,  ALIANȚA PĂRINȚILOR

Se aliază demersului următoarele asociații:

1. Pro Decizii Informate                                                                               

2.  Liga pentru Identitate Națională                                                                       

3.  Scut Botoșănean

4.  Uniunea Vatra Noastră Românească – filiala Botoșani                       

5.  Fratia Ortodoxa Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de Biruinta

6.  Ajuta Oamenii Prahova                                                                                      

7.  Basarabii                                                                                            

8.  Sfintii Martiri Brancoveni                                                                                                    

9.  Fundatia Justin Parvu                                                                                                          

10. Pro Consumatori                                                                                                              

11. Asociatia pentru Revigorarea Tradiției si

12. Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public                                                               

13. Familia Românească                                                                                                        

14. Tradiția Românească                                                                                                          

15.  Asociatia Simplu                                                                                                                 

16.  Calea Neamului                                                                                                                    

17.  Asociatia pentru Apararea Familiei si Copilului                                                           

18.  Asociatia Parintilor pentru Educatie Sanatoasa                                                   

19.  Prologos                                                                                                                                

20.  Institutul pentru Cercetari Psihosociale si Bioetica                                                 

21.  Fundatia pentru Stiinta si Sanatate                                                                          

22.  Fundatia Arsenie Boca

23.  Alianta Noastra Romania                                                                                                 

24.  Asociația Bucovina Profundă

25.  Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni – Suceava

26.  Asociația Provita Bucovina

27.  Asociația Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei

28.  Asociația Europa Veche

29.  Asociația Psaltichia

30.  Fundația Pentru Oameni

31.  Asociația Brațe pentru CER

32.  Mscarea Romanilor Lberi

33.  Asociația Rost                                                                                                                       

34.  Asociația Predania                                                                                                              

35.  Federeția Provita Ortodoxă

36.  Asociația Pro Filiis

37.  Asociația Pro Vita Sfantul Brancoveanu filiala Pitesti

38.  Asociația Pro Vita Sibiu

39.  Asociația Pro Vita Craiova

40.  Asociația Crestin Ortodoxă Mama Olga                                                                        

41.  Fapte                                                                                                                  

42.  Ortodoxia Tinerilor

43.  Centrul de Studii privind Facerea Lumii                                                                         

44.  Fundatia Romana Pentru Cultura si Educatie Buna Vestire                                  

45.  Pro Vita Bucuresti

46.  Alianta Familiilor din Romania

47.  Asociatia Persoanelor cu deficiente de auz Darul Sunetului                                 

48.  Alianta Parintilor                                                                                        

49.  Asociatia pentru Libertatea Romanilor
50.  Liga Parintilor pentru Educatie
51.  Asociatia Medicala Concordia 2006

52.  ASCIOR

53. Uniunea Generala a Pensionarilor din Romania – filiala Berca

54. Extreme Adventure

55. Sfantul Stelian

56. Vatra Luminoasa

57. Asocia Juristilor pentru Libertate si Demnitate

58. Asociația Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului Satu Mare                    

59. Asociatia FIREȘTE       

60. Asociatia IOANNIS
61. Asociatia pentru Dezvoltare Sociala și Educationala
62. ARCUS Project.

---

^[1]http://www.culturavietii.ro/2018/10/30/reducere-varsta-de-scolarizare-obligatorie-7-ani-acasa-efecte-negative/

^[2]https://www.moorefoundation.com/articles/when-education-becomes-abuse

^[3]http://stiripentruviata.ro/pozitia-colegiului-american-al-medicilor-pediatri-ideologia-genului-le-face-rau-copiilor/

^[4]http://www.culturavietii.ro/2017/09/14/ideologia-transgender-tranzitie-pediatrie-abuz-asupra-copiilor/

^[5]https://stiripentruviata.ro/folosirea-intensa-a-dispozitivelor-digitale-reduca-capacitatea-mentala-a-copiilor-nostri-psihiatrul-si-neurocercetatorul-manfred-spitzer-avertizeaza-parintii-si-profesorii/

DE VORBĂ CU PĂRINTELE JUSTIN PÂRVUL CELE TREI FORTE CARE DISTRUG NATIUNILE: TELEVIZORUL, GLOBALIZAREA SI ECUMENISMUL

Când facem un lucru, când ne mobilizăm, trebuie să ne gândim să fie şi cu un rezultat. Când te apuci de ceva trebuie să ai rezultatul în imagine. Aşa se intră si într-o luptă. Ati văzut că sistemul celor care conduc astăzi lumea este să te disperseze, să te împrăştie şi să te izoleze. Nu vedeti si la noi în tară cine mai ridică capul pentru Biserică? Toate sunt acum urmărite de Centrul  european, ca pe vremea comuniştilor. Când se alegea un membru de partid, se făcea comitet şi comitetul dispunea dacă are merite, dacă este capabil, vrednic în activitatea lui de partid, dar criteriul pe care îl luau cel mai mult în seamă, era să nu meargă la biserică. Exact aceeaşi şcoală, acelaşi sistem este şi acum. Acelaşi şablon îl întâlneşti şi la ruşi şi la bulgari şi la sârbi, în toată Europa. Acum nu mai este nimic trainic, doar planul lor după care merg şi ţările acestea. Acum 50 de ani totul se făcea cu directive, până şi semănăturile, la ce lună să se facă şi când să înceapă. Dispoziţia care se bătea la maşină aici pentru Moscova era valabilă şi pentru România şi pentru Polonia sau Bulgaria. Acum este la fel.  În corpul de observaţie al unei închisori era un personal pregătit astfel: îl lua pe unul bun de lângă tine care se apropia de tine şi era în stare să-ţi aducă niste pâine, niste vin într-o sticlută. Si tu începeai să-i spui lui ce se întâmplă cu colegii tăi de puşcărie. Când se făcea şedinţa, apărea trădătorul ăsta: uite ce spune cutare, ce mentalitate are, ce se vorbeşte. Şi ţi se aplica regimul pe care îl meritai. Veneau unii de la Centru, exageraţi, pur şi simplu îndrăciţi şi nu te puteai apropia de ei pentru nimic în lume.  Ăştia stăpâneau pe toţi.  Directorul Coller de la Aiud era maghiar evreu si îi conducea pe toti: si zarea si celularul şi pe deţinuţii de drept comun şi fabrica. Şi erau mii de oameni, nu două-trei sute. În fabrica de la Aiud tot ce se lucra lua drumul străinătăţii: Germania, Israel. Tot stuful exploatat de noi în Deltă care era unul foarte bun din care puteai să faci şi toacă, era împachetat şi pleca în Germania.

Când duci o politică sănătoasă, o educatie formată în duh crestin si românesc poti să mai insufli câte ceva si maselor. Dar acum la putere sunt acestea: televizorul, globalizarea si ecumenismul. Sunt cele trei forte care distrug natiunile si nu poţi lucra împotriva lor. Acum a mai iesit si cardul de care nu se mai întreabă nimeni dacă să-l ia: ia si părintele si episcopul si uite asa nu mai ai pe cine întreba. A mai rămas turma mică, pentru că zice Mântuitorul: «A voastră este Împărăţia». Chiar dacă rămâne numai unul, dacă este în adevăr, în acela îţi este tot sprijinul. Cuvântul Evangheliei este singurul care ne păstrează: fără drepturi, fără ocrotire, fără stat. În cartea aceea despre televizor, am citit că stând la televizor ai să ajungi săţi părăseşti religia ta şi convingerile tale. O să-ţi apară mahomedanismul, budismul, o să-ţi apară yoga şi la un moment dat, nu mai eşti tu. Nu mai gândeşti cum gândeai la început, înainte să deschizi televizorul. Deci el te duce într-un haos, şi nu o face numaidecât prin cuvânt, ci prin simpla vizionare. Şi asta este tot o metodă comunistă, veche de acum 20-30 de ani: ,,Tovarăsi, facem sedintă”, ,,Facem sedintă”, O sedintă de productie, una de partid şi una de bunul mers administrativ. Deci aveai trei şedinţe.  Şi atâta te pisa acolo, de ajungeai să spui: ,,Partidul, partidul, partidul”.

CĂLUGĂRIA-  ÎNCEPUTUL UNEI CUNOAŞTERI DE ADÂNCIME A INTERIORULUI TĂU

 

Dacă vrei să începi o viaţă nouă, te duci într-o mănăstire pentru că acolo este adevărata trăire şi începutul unei cunoaşteri de adâncime a interiorului tău. Îl ai pe aproapele acolo, Îl ai pe Domnul acolo, ai sfintii. Voia tâlhărească este cea individualistă, care nu este voia lui Dumnezeu si nici după Sf. Părinti, asa cum au lăsat ei scris în rânduielile vierii mănăstiresti.

Acum e drept că mănăstirile de azi sunt aşa cum sunt ele, în deruta asta, de nestatornicie, de lipsă de dragoste şi de unitate. De lupta şi chinul care sunt în lumea întreagă, nu este scutită nici mănăstirea. Nu e usor cu avalansa de lume care vine zilnic peste tine. Dar ce te faci cu aproapele tău care te caută să-şi salveze sufletul şi prin el poate că îti salvezi si sufletul tău? De aceea vă spun că izolările nu sunt bune pentru că ele împart comoditatea de afară. ,,Să merg acolo că parcă nu e aşa zarvă, nu e aşa muncă, nu e aşa gălăgie”, dar toate astea îl pun pe călugăr în situatia de a se jertfi, de a se cunoaste, de a-si vedea toate golurile că numai atunci îti poti vedea toate lipsurile tale sufleresti când trăiesti în raport de aproapele tău. Dacă toată viaţa nu faci decât să cauti locuri, n-ai să te multumesti nici pe tine, nici pe Domnul. Vei rămâne singur si fără rost. Eu de la sapte ani am avut dascăl care mi-a spus: ,,Faci asa si asa” si dacă n-as fi ascultat n-as fi iesit la suprafată, în viată.

Si în puscărie trebuia să am povătuitor. Omul are mereu nevoie de sfat, de consultare, are nevoie de îndrumare. Nu se mântuieste singur. Nu se mântuieşte cu voia lui proprie, ci cu harul lui Dumnezeu şi cu sfatul bătrânilor. Mă uitam la un călugăr care a venit pe aici, un călugăr simplu. Nu dădeai nici doi bani pe el şi îi spuneam: .Du-te cu vitele, du-te la iernat, du-te la moară, du-te la coasă, mergi la pădure” şi el le făcea pe toate cu blândete si bunătate.

La un moment dat a plecat în Dobrogea, a intrat în iconomatul mănăstirii de acolo, că era tare priceput, a învăţat oleacă de carte şi a fost făcut preot. Şi acum are şi el bucuria unei împliniri.

EU M-AM IDENTIFICAT CU ACEASTĂ ÎNVIERE A POPORULUI. CA O NOAPTE DE ÎNVIERE A FOST PENTRU MINE POARTA ALBĂ

Eu când am intrat în Constanţa aceea, pe şoselele acelea extraordinare am văzut pe unii, care mai de care în viteză mare, fără să ştie, săracii, că balta aceea care trece pe acolo, e sânge. Se întrec  unii pe alţii, merg la Poarta Albă. Şi acolo într-adevăr este mare bogăţie pentru că probabil a venit timpul descoperirii sfinţilor mucenici din temniţe. Era prea mare bogăţia aceasta spirituală a neamului, ca să nu se ştie de ea. Ceea ce este important este că viata crestină a noastră, asa cum este ea cu petele ei, are şi ceva bun. Sunt care fac zidire, pun umărul să ridice biserici, aduc un bolovan si oamenii sunt prinsi cumva la această actiune frumoasă. Si aceasta este o mucenicie. Si compozitorul de cântări care nu doarme nopţi să caute melodia, care cercetează manuale vechi şi noi, le pune în tonalităţi diferite ca să fie plăcute urechii, face o nevointă.  Muzica aceasta, de aceea e asa de pretentioasă că întâi se adresează simturilor.  Si acum omul modern are simturile foarte dezvoltate. De aceea trebuie cumpănite mult lucrurile. ,,Să cântaţi cântare Domnului”, dacă aveţi putere şi energie.

Citeam despre un mirean care voia să-i dea un galben la un călugăr, să aibă pentru nevoile chiliei. Şi călugărul i-a zis: ,,Da’, ce fac eu cu un galben? Ia-l de aici. Îmi vând Împărăţia lui Dumnezeu pentru un galben?”. Apoi monahul, ce a ajuns? Cică îl pune la temelia bisericii. Îl pune, dacă nu-i ispitit. Dacă aş avea eu sănătatea, frăgezimea si râvna frătiilor voastre n-as mai putea sta. M-as duce la Poarta Albă. Cum au stat acolo mucenicii, cum s-au ars în groapa cu var, cum au turnat pământ şi moloz peste ei, cum au strivit ei bolovanii de piatră!

Eu am trăit pe acolo doi ani. Aveam în mână un baros de 25 kg cu care trebuia să sparg stânci. Încărcam vagoane cu o ciorbă de varză si resturi de zarzavat care erau luate de pe ogoare tot de detinuti, că cele mai multe erau aruncate pe braţul Chilia ca să nu intre în buzunarul nostru vreo rădăcină de ceva. Si militienii erau opriti să mănânce un cocean de porumb. Şi aşa de fierbinte era nisipul acela, că trebuia să dai mereu din mâini ca să poţi merge oleacă mai înainte. Erau si bolnavi la care ceilalti detinuti le scoteau norma la capăt şi în felul acesta îi scăpau de carceră, care era ca un fel de ladă de 2 m înăltime si 80 cm/8o cm. Si stăteai acolo 24 h sau 48 h după cum îţi era pedeapsa. Când te scoteau de acolo, aveai picioarele vinete, umflate si veneau caraliii si dădeau peste tine cu două, trei găleti cu apă, după care venea medicul şi-ţi făcea un fel de analize la inimă şi la cap, şi apoi erai aruncat acolo şi mâine iar de la capăt, la muncă. Un copil de 19 ani dintr-o familie din Vaslui pleacă şi el: ,,Mamă am plecat. Mă duc, n-are rost să mai stau aici”, după ce fratele lui student la medicină fusese arestat. Şi amândoi au fost ucişi în închisoare si au devenit mucenici. Câtă nevointă si râvnă pentru Hristos! Ce să vă mai spun? Eu m-am identificat cu această înviere a poporului. Ca o noapte de înviere a fost pentru mine Poarta Albă!

HALLOWEEN – ,,SĂRBĂTOAREA MORTII”- CUI PRODEST*?

*Expresia lat. Cui prodesti înseamnă “Cui foloseşte”?

În România, ca peste tot în lume, în seara de 31 octombrie spre I noiembrie, celebrarea Halloween-ului a devenit deja o nefericită cutumă fără ca statului laic si institutiilor care se vor de învătământ si educatie, să le mai pese că „sărbătoarea mortii” este una din cele trei zile anuale importante ale cultului satanist. De fapt, Halloween-ul a devenit în panoplia mondialismului actual, un instrument simbolic de control al discursului public aşa încât în funcţie de modul în care te poziţionezi faţă de această sărbătoare de import, devii „bun” sau „rău”. Psihologii şi psihiatrii se întrec în a născoci teorii care mai de care mai sofisticate si mai aberante cum că „Halloween-ul ar fi, de fapt, o celebrare emfatică a morţii, care are chiar o importanţă socială imensă pentru că aduce în constiinta occidentală sentimentele refulate despre subiectul morţii, generând experienţe benefice care-i vor face pe copii şi pe adulţi să-şi învingă teama de moarte”. Însă un lucru demonstrat si aprobat chiar de stiintă rămâne faptul că răul este mult mai uşor acceptat atunci când ia masca aparent inofensivă a unui simplu joc. Jocul de-a moartea, constantă de bază a Halloween-ului, îi familiarizează pe cei care îl practică cu macabrul, agresivitatea, scabrosul, sinistrul, satanicul, vrăjitoria şi magia neagră, specifice lumii fricii şi a întunericului. Vânaţi să fie transformaţi în agenţi ai consumului, copiii devin treptat principalele victime ale prezenţei maleficului, percepută ca o simplă joacă sau distractie nevinovată. Analizând consecintele operării cu simboluri asupra fiinţei umane, Mircea Eliade scria: ,,psihologia profunzimilor ne-a învătat să acordăm mai multă importantă prezentei active a unui simbol decât experientei constiente care îl manipulează si-l valorizează”, Cu alte cuvinte, ceea ce produce consecinţe în mintea copilului este simbolul mortii sinu gândul constient că el doar sejoacă.

RĂDĂCINILE PĂGÂNE ALE HALLOWEN-ULUI

Halloween-ul îşi are originile în străvechiul festival galic închinat zeului morţii, Samhain, festival desfăşurat la sfârşitul recoltei ce devenea adeseori pretext pentru a fura proviziile şi a săvârsi masacre. Cei implicati credeau că în 31 octombrie, graniţa dinspre lumea morţilor se estompează, iar mortii revin la viată aducând molime.
Sărbătoarea implica frecvent focuri, ruguri în aer liber unde erau aruncate sacrificii în grâne, animale sau oasele celor măcelăriţi. Costume şi măşti hidoase erau de asemenea purtate în timpul festivalului în încercarea de a îmbuna spiritele morţilor. Când sărbătoarea lua sfârşit, celţii de acum 2000 de ani, foloseau focul de la rugurile de sacrificiu pentru a-şi aprinde focurile de acasă cu scopul de a fi protejaţi cu puterea focului „sacru”, de aici venind practica dovlecilor luminaţi din interio’. George William Douglas în cartea The American Book of Days (Cartea americană a zilelor) face următoarea precizare: ,,Multe din obiceiurile de Halloween se trag de la vechile sărbători ale lui Baal. Alte obiceiuri îşi au originea în culegerea prevestirilor din luptele victimelor în focurile sacrificiilor druidice”. O altă mărturie despre corespondenţa dintre zeul Baal şi practicile actuale ale Halloween-ului, o găsim la Alexander Hislop în cartea sa, The Two Babylons (Cele două Babiloane): ,,Zeul pe care druizii, preoţii vechilor celţi din Galia, îl venerau era Baal, aşa cum arată flăcările focurilor aprinse lui Baal. Ştim că ei aduceau sacrificii umane către zeii lor sângeroşi. Avem dovada că ei îi făceau pe «copiii lor să treacă prin foc la Moloh», şi aceasta face foarte probabilă realitatea că îi ofereau şi spre sacrificare”. Ulterior cuceririi romane, festivalul celtic Samhain a fost combinat cu două sărbători de origine romană: Feralia, de la sfârşitul lui octombrie, în care romanii îşi comemorau morţii şi festivalul în care o cinsteau pe Pomona, zeiţa romană a abundenţei casnice.
Până în anul 800 creştinismul reuşeşte să se răspândească şi printre celţi. De aceea, în secolul VII, preocupat să înlocuiască sărbătoarea păgână a celţilor cu una religioasă, papa Bonifaciu declară ziua de 1 noiembrie Ziua Sfinţilor (All Saints Day), o zi menită să cinstească martirii si sfintii Bisericii crestine. Această sărbătoare se mai numea şi All hallows (hallow însemnând sfânt), iar cu timpul seara de dinaintea Tuturor Sfintilor a devenit, ,,all hallows eve” – Halloween.
Din păcate în istoria recentă este reafirmată originea luciferică a acestei sărbători. În 1966 în SUA, Anton Lavey care a înfiinţat biserica lui satan, institutie de cult recunoscută oficial de autoritătile americane, a scris lucrarea numită Biblia satanică şi a sistematizat ritualurile şi sărbătorilor satanice, cultul organizat de el existând până astăzi. Despre Halloween el mărturisea că este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de Noaptea Walpurgică, celebrată la 1 mai, iar într-unul din interviurile sale declara satisfăcut: ,,Mă bucur că părinţii îşi lasă copiii să îl serbeze pe diavol cel puţin odată pe an, de Halloween”,
Halloween-ul, aşa cum îl ştim astăzi, este produsul industriei de marketing. Acest fapt se vede cel mai bine în SUA, unde există o reală industrie a Halloween-ului. Industria cinematografică, televiziunile, barurile, restaurantele, cluburile, parcurile de distracţii, industria dulciurilor, producţia de costume şi de decoraţiuni, toate aduc câştiguri enorme, iar oamenii plătesc scump aceste „distracţii”. În timpul Halloween-ului, în SUA şi nu numai, se înregistrează o explozie a violenţelor, fapte penale, accidente grave, distrugeri, consum crescut de alcool şi droguri la persoane din ce în ce mai tinere, inclusiv la copii”.

POZIŢII ORTODOXE DE IERI ŞI DE AZI

Sf. Ioan Maximovici care a mărturisit valorile ortodoxiei pe meleagurile Americii bântuite de duhurile Hallowen-ului, rămâne viu în inima ortodoxiei prin sfintenia vietii, dar si prin atitudinea mustrătoare pe care a avut-o faţă de creştinii americani care au lipsit de la slujba de canonizare a Sf. Ioan de Kronstadt săvârşită chiar de arhiepiscop la sfârşitul anului 1964 -, pentru a celebra macabrul Halloween. Ne stau mărturie pilduitoare până astăzi însemnările părintelui Serafim Rose, pe atunci fratele Eugene: ,,În ajunul duminicii de 1 noiembrie, Arhiepiscopul Ioan a oficiat slujba solemnă de canonizare. Aceasta a fost prima canonizare de la revoluţie a unui sfânt rus, un act al Bisericii în lumea liberă, care va da nădejde acelora din patria rusă înrobită. Totuşi, spre marea durere a Arhiepiscopului Ioan, au lipsit oameni de la slujbă. Chiar în noaptea aceea, ei organizaseră un bal mascat de Halloween. După slujbă, Vlădica a mers la locul unde balul era încă în desfăşurare. A urcat scările şi a intrat în sală, spre uimirea totală a participanţilor. Muzica s-a oprit şi Vlădica, fără să scoată o vorbă, s-a uitat la oamenii aceia uluiţi, făcând înconjurul întregii săli încet şi în mod intenţionat, cu toiagul în mână. N-a spus o vorbă şi nimic nu era necesar; simpla privire a Vlădicăi a înţepat conştiinţele tuturor, după cum se vedea limpede din consternarea generală. Vlădica a plecat în linişte; şi în ziua următoare, în biserică a tunat şi a fulgerat, manifestânduşi sfânta sa indignare şi râvna sa înflăcărată, chemând pe toţi la viaţă creştină evlavioasă.

Astăzi, Biserica Ortodoxă Rusă prin declaraţia şefului adjunct al Departamentului pentru Relaţii între Biserică şi Societate, Roman Bogdasarov, semnalează cu îngrijorare efectele schimonositoare pe care mimesisul urâtului şi al grotescului le are asupra frumosului zidit de Dumnezeu în sufletul omului: ,,Tema Halloween-ului nu este atât de inofensivă pe cât se spune. Frumuseţea naturală a feţei umane este concepţia lui Dumnezeu despre încununarea creaţiei Sale. Nu este întâmplător faptul că termenul «cosmetic» are ca rădăcină cuvântul grecesc care înseamnă frumuseţe. Denaturarea acestei frumuseti, cu măsti reprezentând animale sau fiinte demonice, nu poate să nu influenţeze starea emoţională a unei persoane, atingându-i sufletul. Prin aplicarea unei măşti sataniste, un participant la Halloween începe să-şi sperie vecinii, într-un mod terifiant, terorizându-i. O astfel de glumă, de multe ori, are ca rezultat traume psihologice, în special în rândul copiilor”.

ECOURI ÎN SOCIETATEA CIVILĂ ROMÂNEASCĂ CU VIAŢA CA ŞI CU MOARTEA, NU E DE JOACĂ

În ţara noastră, cu precădere în ultimii doi ani, vocile care semnalează impactul dezastruos pe care Hallooween-ul îl are asupra tinerilor, au devenit din în ce mai puternice, dar şi deranjante pentru cei care au dezvoltat o adevărată afacere pe seama neghiobiei românilor. Anul trecut, 28 de ONG-uri au cerut MEN să respecte Legea Educaţiei care conţine prevederi foarte clare privind păstrarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român, în unitătile de învătământ, fiind strict interzise activitătile care pun în pericol moralitatea şi integritatea psihică şi fizică a copiilor şi a cadrelor didactice, cerând totodată să nu permită apariţia Halloweenului în şcoli”. Cu toate acestea, exponenţii învăţământului românesc continuă să încalce cu nonşalanţă voită principiile Legii Educaţiei, generând reacţii din ce în ce mai vehemente din partea părinţilor care anul acesta au alcătuit o Scrisoare deschisă către profesori din care spicuim următoarele rânduri: Este vorba desigur de celebrarea Halloween-ului în marea majoritate a unitătilor de învătământ româneşti, fie în mod explicit, fie în mod camuflat în sărbători inventate ale toamnei, recoltei sau măştilor, utilizându-se pretexte convenabile pentru a se pune în scenă, parţial sau integral, pe faţă sau voalat, întreg tipicul legat de Halloween. Copiii noştri sunt încurajaţi să se deghizeze în vrăjitoare, fantome, draci, monştri, zombi, schelete, să impersoneze prin costume, măşti şi gestică o lume a fricii şi întunericului. Una din cele mai puternice metode de educaţie este imitarea. Prin joc de rol, prin asumarea interioară a unui model extern considerat ideal, intrând

în pielea personajului imitat, copilul se contaminează de toate valorile implicite ale acestuia şi face exerciţiul sufletesc al devenirii spre aceste valori a căror întrupare este acel personaj. S-au observat efecte cumulative dezastruoase ale acestei sărbători, ce marchează profund psihicul copiilor, care nu au mecanisme psihice pentru a se apăra de această deversare a demonicului, a urâtului în viata lor emoţională şi ajung ulterior să le accepte ca fireşti, în mod necondiţionat. Dacă personajele model sunt cele ce populează mitologia angoasantă a Halloween-ului, atunci valorile asumate implicit de copii vor fi legate de urât, violenţă, groază, demonism, cruzime, vrăjitorie, tenebre, grotesc, valori ce sunt străine de educaţia firească din şcolile româneşti, şcoli ce sunt născute în tinda bisericilor şi care au promovat dintotdeauna valorile luminoase ale acestui neam creştin: bunătatea, cuviinţa, inocenţa, frumosul, spe, ranţa, mila, duioşia, dragostea, credinţa, curajul”. Aceeaşi indignare justificată o regăsim şi în Memoriul suceveanului Ionel Butnariu, intitulat “Opriţi promovarea şi serbarea urii, a groazei şi a sângelui în şcoli!” şi înaintat Inspectoratului şcolar care fără să ne surprindă prea mult cu declaraţia făcută, nu vede niciun impediment legal pentru organizarea Halloween-ului în şcoli. În Memoriu se arată: ,,Din păcate cultura vestică suferă dezechilibre ordinare, împrumutând tot felul de obiceiuri lipsite de cel mai mic bun-simţ. Trebuie să iubim tradiţiile bune ale acestui popor român: familia, iubirea de glie, iubirea de ţară, iubirea de Dumnezeu, iubirea valorilor creştine, obiceiurile şi portul românesc”.
Cu puţină vreme în urmă, România a îmbrăcat haina cernită a doliului pentru tinerii care au murit în incendiul de la Clubul Colectiv din Bucuresti. Unele voci nu s-au ferit să asocieze tristul eveniment cu apropiatul Hallowen care urma să fie celebrat şi în ţara noastră. Dintre comentariile care s-au făcut pe marginea tragediei, vă oferim ca o concluzie, gândurile părintelui Savatie Baştovoi. Ele însumează o critică pertinentă la adresa „sărbătorii groazei” şi a manifestărilor ei „distractive”, dar si un îndemn la o viată autentică care să ne facă părtaşii luminii, nu ai întunericului: ,,De ce nu e bun mascatul? Mii de oameni se frămîntă acum ghicind dacă între un joc mascat cu draci si lumânări si moartea care intră brusc peste ei, este vreo legătură. Mascatul nu e bun de niciun fel. Există multe mărturii creştine din primele secole în care se condamnă jocul de-a preoţia. Asta pentru că, chiar în joacă, lucrurile devin serioase. Altminteri, v-am propune să vă jucaţi de-a preoţia şi de-a îngerii, dar canoanele opresc îmbrăcarea vesmintelor preotesti de formă. Cu viata, ca si cu moartea, nu e de joacă. Atunci când, în Apus, catolicii au început să se mascheze în îngeri la Crăciun, să se îmbrace în Maica Domnului, să facă spectacole cu Hristos, ei au spulberat taina şi au deschis drumul mascărilor de tot felul. Nu că ele ar fi fost închise, ele au existat în lumea păgână, dar creştinismul le oprise pentru sine. Jocul de-a bostanii este un joc de-a moartea. Slavă Domnului, îngerii ne păzesc şi îi păzesc şi pe cei care se joacă de-a jocurile morţii. Uneori însă moartea capătă prea multă îndrăzneală, aşa cum s-a întâmplat în Bucureşti. Moartea e obraznică de felul ei. Unul Dumnezeu e timid, sfios în atotputernicia Sa. Nu vă jucaţi cu moartea! Nu mimati nimic din ce este al mortii. Sau n-ati înteles că în această lume nu există simboluri, ci numai forme ascunse ale realitătiir Rămâneri în lumină, jucati-vă de-a lumina, fiti lumină! Pentru a trăi”.

Partea IV – Semne si vindecari de origine demonica

Cu privire la diferite cazuri de „vindecări minunate” petrecute pe la locurile unor pretinse revelaţii, este interesantă afirmaţia răposatului profesor dr. G. Marinescu, din articolul său apărut în ziarul „Universul”~ (52.275.6) sub titlul „Miracolul de la Maglavit”.

„In calitatea mea de elev al creatorului neurologiei moderne, J. M. Charcot, mi-a fost dat să văd – spune răposatul om de ştiinţă – asemenea cazuri la Salpetriere şi am putut eu însumi vindeca diferite manifestări de orbire, surditate, paralizii… şi chiar prin izolare am vindecat o epidemie de corea ritmică isterică. Deci orice neurolog şi psihiatru care cunoaşte influenţa autosugestiei şi a tratamentului moral a asistat la asemenea minuni sau le-a făcut el însuşi”.

Mărturia de mai sus are, din punctul nostru de vedere, o singură valoare: se constată putinţa unor pretinse „ vindecări imediate” a diferite manifestări de orbire, surditate, paralizii şi chiar a unor boli epidemice pe cale de autosugestie şi hipnotism, deci nu prin tratamente şi intervenţii normale ale medicinei, ci pe căi psihice, vicioase şi neîngăduite de Biserică. Asemenea cazuri de vindecări excepţionale, în care anumiţi psihiatri pot porunci orbului să vadă şi paraliticului să umble, iar poruncile lor sînt împlinite, sînt socotite de medicină drept „minuni ale ştiinţei”, în timp ce prin înfăţişarea lor ar putea apărea ca minuni dumnezeieşti.

Cu toate acestea, despre ce lucrare suprafirească poate fi vorba aici ? Ne aflăm de la început în faţa unui simulacru de minuni, căci nu într-o stare de amorţire sau de subjugare a conştiinţei s-au focut minunile dumnezeieşti, ci dimpotrivă, într-o stare de mare trezire şi de lumină a sufletului.

Dar marii psihiatri şi neurologi ai centrelor de experienţe psihice, absorbiţi prea mult de exclusivitatea unei ştiinţe profane, din care lipseşte Hristos şi Legea lui Dumnezeu, nu-şi dau seama că puterea autosugestiei, a „paselor magnetice” şi a tuturor metodelor ocultiste prin care se pot obţine vindecări neobişnuite, îşi găseşte originea în domeniul satanismului.

Prin tratamente hipnotice şi „fluidice”, care nu au nimic de-a face cu temeiul adevăratei credinţe creştine, este de la sine înţeles că nu Duhul Sfint lucrează asupra acestor bolnavi, ci puteri străine şi potrivnice, care ne expun să cădem pradă Satanei.

Căci nu prin ispitirea lui Dumnezeu se poate provoca producerea minunilor. Iar putinţa eventuală de vindecare pe cale spirituală nu o putem avea decît numai prin Biserică, şi numai cu ajutorul lucrării Duhului Sfînt. Drept urmare, nu toate vindecările cu înfăţişări suprafireşti  sînt minuni, iar asemenea cazuri sînt dubioase şi trebuie luate sub toată rezerva.

Vindecări neobişnuite, cu aparenţe suprafireşti, se pot produce şi într-un chip mult mai ispititor decît în cazul fenomenelor de ocultism. Este vorba anume de categoria oamenilor credincioşi şi de intervenţia puterii rugăciunii. Diferiţi bolnavi incurabili dobîndesc astfel tămăduirea deplină  în cel mai scurt timp, cu ajutorul rugăciunii. Asemenea vindecări excepţionale par întru totul minuni, ceea ce se şi întîmplă în realitate de multe ori cu atîţia oameni evlavioşi. Dar, din păcate, şi în asemenea cazuri ne putem afla, adeseori, pe un acelaşi teren vicios şi într-un domeniu de acţiune satanică. Căci, după cum este ştiut, nu este destul a avea credinţă pentru a fi mîntuit, şi nu e destul a ţine posturi şi a face rugăciuni pentru a întreţine legătura harică cu Dumnezeu. Ispitele Satanei pot veni  în orice chip asupra noastră, iar pentru cei credincioşi aceste ispite apar tocmai pe planul credinţei, cu dogme noi înşelătoare şi cu semne, revelaţii şi minuni mincinoase.

În felul acesta, multe semne şi fapte neobişnuite ne pot părea minuni, dar în realitate ele nu sînt decît nişte înşelăciuni satanice.

Dacă nu ne aflăm sub aripa ocrotitoare a Sfintei şi dreptmăritoarei Biserici Ortodoxe, singura adevărată, şi dacă nu trăim o viaţă euharistică şi împlinitoare a voii Domnului, şi dacă nu sîntern întru totul ascultători faţă de cuvîntul Bisericii, suntem cetăţi neapărate faţă de vrăjmaşul diavol, care ne poate birui şi prinde în orice cursă a lui.

In lucrarea sa, ,,L’homme, cet inconnu” (Paris, Plan), dr. Alexis Carrel scrie printre altele:

,,Concepţia noastră actuală despre influenţa rugăciunii asupra stărilor patologice se întemeiază pe observarea bolnavilor vindecaţi aproape instantaneu de boli de tot felul, ca de exemplu de tuberculoză osoasă şi peritoneală, de abcese reci, de răni supurante, de lupus, de cancer etc.  Procesul vindecării variază puţin de la un bolnav la altul. Adesea se simte o mare durere căreia îi urmează deodată sentimentul vindecării complete. În cîteva secunde, în cîteva minute, cel mult în cîteva ceasuri, rănile se cicatrizează, simptomele generale dispar, pofta de mîncare revine. Singura condiţie indispensabilă a acestui fenomen este rugăciunea, dar nu e nevoie ca bolnavul însuşi să se roage sau să aibă credinţă religioasă, ci este de ajuns să se roage altcineva în jurul lui”.

Rugăciunile de care pomeneşte dr. Carrel se referă însă la o credinţă foarte liberă, care poate atinge toată gama ereziilor, şi care nu are nimic de-a face cu temeiul duhovnicesc al Bisericii noastre Ortodoxe.

Căci dacă necredincios este oricine are părtăşie cu diavolul prin fapte urîte, de asemenea, ,,necredincios este acela care nu crede potrivit predaniei  Bisericii Soborniceşti” … (,,Dogmatica” Sfîntului Ioan Damaschin, p. 253, Editura Librăria Teologică Bucureşti).

Dar dr. Alexis Carrel, a cărui lucrare a avut un mare răsunet  în lume, îşi lămureşte într-un alt capitol, cu şi mai multă precizie, gîndurile sale despre credinţă.

„Căutarea lui Dumnezeu – spune dânsul – este o întreprindere personală. Datorită unei activităţi a propriei  conştiinţe, omul tinde către o realitate nevăzută care se află în lumea materială şi se extinde dincolo de ea. El se îndreaptă către cea mai îndrăzneaţă aventură pe care poate să şi-o îngăduie.

Putem să-l considerăm ca pe un erou sau ca pe un nebun. Dar nu trebuie să ne întrebăm dacă experienţa mistică este adevărată sau falsă, dacă este o autosugestie, o halucinaţie, sau dacă reprezintă o evadare a sufletului  în afara dimensiunilor lumii noastre şi o legătură cu o lume superioară. Să ne mărginim să avem o concepţie operatorie. Ea este eficace prin ea însăşi. Ea dă ce i se cere de către cel ce o practică. Ea îi dă renunţarea, pacea, bogăţia lăuntrică, puterea, dragostea, pe Dumnezeu. Ea este tot atît de reală ca şi inspiraţia estetică. Pentru mistic, ca şi pentru artist, frumuseţea pe care o contemplă este singurul adevar” (Op. cit., p. 160).

lată deci în ce perspectivă de „spiritualitate” ne aflăm …

Se pot spune cam aceleaşi lucruri şi despre adepţii rătăcirii curentului denumit „Christian Science” din Statele Unite, a cărei întemeietoare este protestanta Mary Backer Eddy şi care obţin în mod obişnuit vindecări nemaipomenite de tuberculoză, cancer sau alte boli organice, prin stăruinţa în rugăciuni. In realitate scientiştii sînt nişte eretici, foarte grav abătuţi de la calea Adevărului. Ca adepţi ai unor învăţături neîngăduite de adevărata Biserică, nu cu puterea Duhului Sfint se săvîrşesc asemenea „minuni „, ci cu puterea mascată a Satanei. Şi totuşi, asemenea pretinse „minuni” se produc  în văzul lumii, iar vindecările acelor bolnavi sînt certificate de medici şi sînt înregistrate de analizele laboratoarelor şi de plăcile radiografice (exemple şi documente de acest fel se pot afla în mare număr  în colecţiile revistei „Christian Science” sau prin publicaţiile periodice psihiste, ,,spiritualiste” sau teosofice).

Aşadar, dacă asemenea cazuri se pot întîmpla, ele nu se înscriu însă nicidecum în cuprinsul unor lucrări harice şi nu pot constitui un drum aparte de mîntuire, separat de acela al Bisericii adevărate.

Iar dacă rugăciunea este de cel mai mare folos pentru viaţa fiecărui creştin şi pentru mîntuirea lui şi a lumii, totuşi nu orice rugăciune poate avea o însemnătate duhovnicească numai pentru faptul că este o „rugăciune”.

Căci, ,,dacă cineva îşi întoarce urechea ca să nu asculte Legea, chiar şi rugăciunea lui este o scîrbă” (Pilde 28, 9).

„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 24).

Iar Psalmul 67, v. 7, spune: ,,El scoate pe cei din cătuşe la fericire, iar pe cei neascultători îi lasă în pustiul arzător”.

 

Din clipa în care ieşim din făgaşul cuvîntului lui Dumnezeu şi mergem pe căi dubioase, care nu mai sunt acelea ale dreptei  credinţe, înseamnă că nu mai ascultăm de Lege. Aşa se întîmplă cu toţi ereticii şi cu toţi cei robiţi păcatelor, care rămîn şi se complac în fărădelege.

 

Bineînţeles că în cazurile de boală care s-ar ivi între noi, bine este a ne ruga şi a posti pentru tămăduirea noastră sau a aproapelui, dar totodată bine este ca cel bolnav, după îndemnul Sfintei Scripturi „să cheme preoţii Bisericii să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului” (Iacov 5, 13-15).

Căci Biserica noastră Ortodoxă, în instituirea celor şapte Sfinte Taine, prevede pentru cauze de boală ajutorul Sfîntului Maslu, precum şi pomenirile de la sfintele slujbe.

Din cele mai sus expuse se poate trage încheierea că simpla constatare a unor vindecări neobişnuite, produse în anumite împrejurări ciudate, nu este o dovadă definitivă că s-a petrecut o adevărată minune.

De altfel, diavolul, pentru a înşela lumea şi a o îndepărta de la adevărata cale a mîntuirii, poate face şi alte semne excepţionale. Puterea Necuratului – prin îngăduinţa lui Dumnezeu şi  în scopul de a se încerca credinţa creştinilor – săvîrşeşte înşelăciuni mari şi în legătură cu Sfînta Aghiasmă, înfăţişîndu-ne în anumite cazuri „ape nestricătoare” şi „tămăduitoare de boli” ca şi cum ar fi fost „sfinţite” pe alte căi decît acelea ale ierurgiilor împlinite prin preoţi.

Dar semnele, ca şi vindecările suprafireşti, se pot produce numai în numele lui Iisus Hristos şi într-un anumit cuprins de condiţii duhovniceşti, precum şi sub o verificată chezăşie harică a Bisericii.

Aşadar, nu este de ajuns de a se pomeni numele Domnului  în săvîrşirea unor pretinse minuni sau lucrări dumnezeieşti, pentru a avea încredinţarea de autentică sfinţenie a acelor acte.

În „Faptele Apostolilor” (19, 13-20) ni se confirmă lucrul acesta prin următoarele:

,,Nişte exorcişti iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme numele Domnului Iisus peste cei ce aveau duhuri rele, zicînd: «Vă jur pe Iisus, pe care-L propovăduieşte Pavel„ să ieşiţi afară !» Cei ce făceau lucrul acesta erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă. Duhul cel rău le-a răspuns: «Pe Iisus Il cunosc, şi pe Pavel  îl ştiu; dar voi cine sînteţi ?» Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amîndoi şi i-a schingiuit în aşa fel că au fugit goi şi răniţi din casa aceea”.

Totodată, e bine să se ţină seamă şi de faptul că, avînd diavolul putinţa să se înfăţişeze oamenilor în chipuri de sfinţi, de îngeri sau de arhangheli de lumină, el pomeneşte uneori de numele Domnului Iisus Hristos pentru a cîştiga mai uşor în cursele lui de rătăcire a încrederii unor credincioşi creştini puţin incercaţi.

Dar în asemenea cazuri interesează  în primul rînd să se ştie care este temeiul duhovnicesc al acelor lucrări, pentru ca să se poată cunoaşte esenţa lor.

Tămăduirile, ca rezultat al unor minuni, urmăresc scopuri spirituale, situate pe planul mîntuirii, iar nu numai un rost mărginit, pămîntesc şi privind exclusiv starea trupească.

Numeroase cazuri de vindecări cu caracter „suprafiresc” s-au putut înregistra în ultimii ani, prin diferite locuri, devenite foarte cunoscute prin pretinsele lor descoperiri dumnezeieşti.

Şi pe acestea s-a pus tot temeiul de credinţă şi s-a fixat centrul de greutate al „revelaţiilor” acelor locuri.

Din păcate însă, aceste vindecări, certificate chiar de medici, nu prezintă elementele hotărîtoare pentru a confirma autenticitatea acelor cazuri ca minuni, ci mai degrabă stîrnesc suspiciunea prin condiţiile în care s-au produs. Pentru lămurirea şi dovedirea acestei afirmaţii este destul a observa că nu în numele lui Iisus Hristos s-au făcut toate acele vindecări, ci într-un chip cu totul străin de Biserică. În mod general, aceste vindecări s-au produs prin simpla „punere a mîinilor” pe capul bolnavilor, fără nici o pomenire de Hristos, amintind fără voie de „pasele magnetice” şi „fluid” ale ocultiştilor; ba chiar s-au produs vindecări şi prin folosirea picăturilor scurse din anumiţe crengi uscate ale unor plute sau sălcii.

In schimb, toţi sfinţii făcători de minuni, cînd au săvîrşit vreo tămăduire, în numele lui Hristos au împlinit-o.

Sfîntul Apostol Petru  îl vindecă pe ologul din faţa Templului cu cuvintele: ,,In numele lui Iisus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” (Faptele Apostolilor 3, 6).

Asemenea se întîmplă şi cu ologul din Enea, cînd Petru rosteşte cuvintele: ,,Iisus Hristos te vindecă. Scoală-te şi fă-ţi patul!” (Faptele Apostolilor 9, 34).

Sfîntul Apostol Pavel scoate un duh de ghicitorie din roaba din Filipi, zicînd duhului: ,,In numele lui Iisus Hristos, Îţi poruncesc să ieşi din ea !” (Faptele Apostolilor 16, 18).

Pe de altă parte, toate vindecările întîmplate pe la diferite locuri cu arătări, au avut un caracter mărginit şi strict pămîntesc. Tămăduirile de bolnavi pe care la făcea Mîntuitorul, nu au urmărit un scop material, cu gîndul unei exclusive vindecări trupeşti, ci au ţintit către un scop mult mai adînc.

Din fiecare vindecare fAcută, Mîntuitorul a voit să scoată o parabolă, o învăţătură de mîntuire. Deci accentul nu cădea niciodată pe cele materiale, ci pe cele duhovniceşti şi nici pe cele temporale, ci pe cele veşnice.

De altfel, vătămarea noastră trupească, în afară de unele foarte rare cazuri de semne dumnezeieşti, cum e de pildă cazul lui Iov, îşi are ca obîrşie păcatul, după cuvîntul care spune: ,,Pentru păcatele noastre se îmbolnăveşte trupul şi slăbeşte sufletul” (Paraclisul Maicii Domnului).

Sau: ,,Din pricina miniei tale, nu este sănătate în trupul meu; nu e pace în oasele mele din pricina păcatelor mele” (Psalmul 37).

Prin urmare, ne izbăvim de rău, chiar şi de răul material, curăţindu-ne întîi de păcate. Şi patru sînt Sfintele Taine care ne pot curăţi de păcate: Botezul, Spovedania, Impărtăşania şi Maslul.

Aşadar, nu putem dobîndi  în mod obişnuit sănătate sau vindecare de boală, prin nici o „minune”, atît timp cît nu sîntem împăcaţi cu Dumnezeu;  iar împăcarea cu Dumnezeu nu o putem face decît la preot, singurul care are puterea sfinţitoare de a săvîrşi şi administra dumnezeieştile Taine. Curăţindu-ne de păcate, putem nădăjdui şi  în vindecarea noastră trupească. Căci se cuvine „să căutăm mai întâi Impărăţia Cerurilor, iar toate celelalte ni se vor da nouă” (Luca 7, 31). Biserica cunoaşte, desigur, şi căi neobişnuite de lucrare a harului lui Dumnezeu, spre tămăduirea şi spre ajutorarea oamenilor, dar bineînţeles că  tot în măsura în care ei se împacă cu Dumnezeu. In această categorie intră moaştele sfinţilor,  icoanele făcătoare de minuni, veritabilele locuri de pelerinaje şi altele. Dar toate aceste centre de lucrare harică se găsesc  în orbita duhovnicească a Bisericii, care le deţine, garantîndu-le natura dumnezeiască.

Cînd Mîntuitorul a tămăduit pe bolnavul de la scăldătoarea Betesda i-a spus: ,,Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se Întîmple ceva mai rău” (Ioan 5, 14). Dar în acest caz bolnavul se pocăise şi căpătase îndurarea Domnului, deşi a fost prevenit să nu mai păcătuiască. In schimb, care este starea duhovnicească a atîtor bolnavi care, tămăduindu-se pe căi  profane sau aparent „miraculoase” de suferinţele lor, nu-L  caută totuşi pe Domnul şi nu se pocăiesc de păcatele lor ? Oare nu se vor primejdui aceştia prin alte necazuri şi nenorociri mai mari, între care cea mai mare este osînda veşnică şi izgonirea de la faţa lui Dumnezeu ?

Din toate vindecările şi minunile Domnului precumpăneşte preocuparea de a scoate în lumină sensul mîntuirii. Pentru adeverirea acestei susţineri, este doveditor cazul slăbănogului din Evanghelie, care voind să audă cuvîntul lui Dumnezeu, a fost coborît în mijlocul adunării, prin acoperişul casei de către însoţitorii lui.

Dar, cînd le-a văzut credinţa, Iisus a zis: ,, Omule, păcatele îţi sînt iertate”.

Aşadar, Mîntuitorul nu s-a gîndit să-i dea sănătatea trupească, ci mîntuirea sufletului.

Cît despre vindecarea trupească a slăbănogului petrecută de abia după aceea, această tămăduire nu a fost un scop, ci numai un mijloc. A fost prilejul prin care Hristos a făcut dovada tuturor celor de faţă, care cîrteau, că nu este mai greu de a spune: ,,Păcatele îţi sînt iertate” decît a zice: ,,Scoală-te şi umblă” (Luca 5, 17-26).

Iată deci că elementul spiritual şi nu cel material a precumpănit  în această lucrare dumnezeiască ca de altfel În toate pildele pe care ni le-a dat Mîntuitorul.

De asemenea, toate minunile săvîrşite prin Sfinţi au urmărit acelaşi ţel.

Cît despre împrejurarea că şi prin ţările Apusului sînt anumite locuri de pelerinaj unde lumea se duce cu nădejdea tămăduirilor de boli, nu este cazul aici de a ne ocupa şi de a preciza în ce măsură acele minuni sînt într-adevăr semne de la Dumnezeu sau dacă nu sînt, în realitate, înşelăciuni satanice. Să ne ocupăm întîi de noi.

De altfel, anumite locuri de pelerinaj din Apus, devenite vestite pentru darul vindecărilor, sînt legate şi de unele învăţături noi, eretice, apărute în catolicism şi întărite tocmai pe asemenea căi „suprafireşti”. Aşa s-a întărit dogma neprihănitei zămisliri a Sfintei Fecioare Maria cu totul respinsă de Biserica dreptmăritoare Ortodoxă pentru multe şi binecuvîntate motive, dogmă rătăcită care a fost combătută dintru început chiar şi de unii dintre cei mai mari teologi apuseni cum au fost scolasticii Toma d’ Aquino şi Bernard precum şi fericitul Augustin.

 

 

 

 

Timpul nu vindeca totul

Exista o conceptie gresita privitoare la suferinta, potrivit careia timpul vindecă totul. Singur timpul nu poate decat sa transforme un pacatos tanar într-un pacatos batran. Un cot dislocat care nu a fost tratat la vreme, nu se va vindeca numai prin trecerea timpului. Mai degraba, bratul întreg va deveni neputincios. Cu alte cuvinte, timpul poate vindeca doar durerea, daca acesta este petrecut în credinta, post, rugaciune, participare în fiecare duminica la Sfanta Liturghie, spovedanie, împartasanie, iar toate acestea să fie însoțite de milostenie si fapte bune. Suferința, ori de cate ori este îndurată cu mulțumire către Dumnezeu, dovedeşte că rastignirea şi jertfa lui Hristos nu au fost inutile ci roditoare.

DEPENDENT A DE FAST PÂNĂ LA INSTANT

Fast şi instant sunt cuvinte asociate în ultimele decenii cu anumite produse alimentare şi cu un tip de alimentaţie cu preparare rapidă pentru a putea fi consumate pe fugă. Înainte de americanizarea limbajului comercial la noi, circula cuvântul „minuturi”, prepararea era ,,la minut”.

În oraşele mari din Statele Unite şi Europa Centrală, precum şi la noi în ultima vreme, fast-urile şi instant-urile au devenit un mod de a considera şi a trăi viaţa în grabă, într-o goană nebună, sub teroarea timpului care ne întoarce la mitul Greciei Antice despre Uranus mâncându-şi copiii.

Fast şi instant au devenit concepte din ce în ce mai încăpătoare într-o lume idolatră, fără apărare, vrăjită, iar nu dezvrăjită de spiritualitatea dominantă New Age. Nerăbdarea şi graba devenite o patologie a „secolului vitezei” – cum a fost denumit secolul XX – şi cu atât mai mult în secolul XXI, au schimbat viaţa, în toate compartimentele ei inclusiv în intimitatea familială. Intimitate familială, linişte şi regăsire în atmosfera propriului cămin, în care mesele calde preparate acasă, cu specific familial, cu suflet de mamă, cu prezenţa tuturor generaţiilor în jurul mesei, cu „noapte bună” înainte de culcare, cu salutul si zâmbetul dimineţii, dar mai cu seamă cu „Tatăl nostru” înainte de a mânca sunt foarte aproape de dispariţie totală. Se pierde sfânta şi roditoarea coagulare familială. Alungarea lui Hristos-Viaţa usucă, fărâmiţează, deşertifică solurile Terrei şi inimile „neplugărite” de rugăciune ale pământenilor. În schimb, existenţa devine tot mai dependentă şi în aceeaşi măsură degradată de materii şi radiatii nenaturale, în alimentatie, tratamente medicale, construcţii, transport etc. Inventivitatea omenirii explozivă în aceste vremuri de pe urmă, pusă în slujba vieţii, se perverteşte şi devine distructivă. Duhul uciderii şi al sinuciderii bântuie o lume care, fără Dumnezeu, nu ştie să trăiască şi nici nu mai doreşte să trăiască, căutând să se întoarcă în nimicul din care a fost creată.

Cuptoarele cu microunde coc şi ţesuturile utilizatorilor

Până şi cuptoarele cu microunde confirmă zicala despre iadul pavat cu bune intenţii, zicală profetică, foarte nimerită culturii şi civilizaţiei zilelor noastre.

Mâncarea gătită la cuptoarele cu microunde este una din cauzele cele mai semnificative ale unei sănătăti proaste, şi este cu siguranţă şi una dintre cele mai ignorate.

Un semnal de alarmă a fost constituit de un fapt întâmplat în 1991 la un spital din Oklahoma, S.U.A. Acolo, o pacientă, pe nume Norma Levitt, a murit în urma unui banal transfer de sânge, deoarece asistenta care trebuia să încălzească sângele a folosit pentru aceasta cuptorul cu microunde, fapt care a dus la alterarea sângelui din cauza microundelor. Spitalul a fost dat în judecată.

Doi cercetători, Dr. Hans Ulrich Hertei şi Dr. Bernard H. Blanc, au confirmat că gătitul la cuptoarele cu microunde modifică în mod semnificativ nutrientii alimentelor. Dr. Hertei a lucrat înainte ca nutriţionist timp de câţiva ani la, una dintre marile companii producătoare de alimente din Elvetia. Atunci când a atras atentia asupra procedeelor dubioase folosite de acea companie pentru prelucrarea alimentelor, procedee ce aveau ca efect denaturarea lor, a fost concediat. Apoi s-a asociat cu Dr. Blanc de la Institutul Federal Elvetian de Biochimie.

Cei doi au studiat efectul mâncării gătite la cuptoarele cu microunde asupra a opt persoane, luându-le eşantioane de sânge după ce aceştia mâncaseră. Ei au găsit că, după ce subiecţii au consumat alimente preparate la cuptorul cu microunde, nivelul hemoglobinei din sânge a scăzut. ,,Rezultatele au arătat tendinţe spre anemie. Situaţia a devenit încă mai pronunţată în timpul celei de-a doua luni a studiului”, au declarat cei doi oameni de ştiinţă. Ne putem întreba care ar fi fost rezultatele pe care le-ar fi obţinut dacă ar fi studiat persoane care au consumat mâncare preparată la cuptoarele cu microunde timp de un an sau mai mult…

Modificarea violentă pe care o produc cuptoarele cu microunde asupra moleculelor alimentelor creează noi substanţe denumite compuşi radiolitici. Aceştia reprezintă mutaţii necunoscute în lumea naturală. Gătitul clasic duce şi el la formarea unor compuşi radiolitici (de aceea este fără îndoială preferabil să consumăm cât mai multe alimente crude), însă gătitul la cuptoare cu microunde produce incomparabil mai mulţi astfel de compuşi. Aceasta duce apoi la deteriorarea sângelui şi a sistemului imunitar.

Aceleaşi studii au arătat şi că numărul leucocitelor creşte după fiecare masă la care se consumă alimente preparate la cuptoarele cu microunde – fapt pe care hematologii îl iau foarte în serios, deoarece reprezintă adesea semnul unor efecte extrem de vătămătoare, ca de exemplu al otrăvirii.

De asemenea, după consumarea de alimente gătite la cuptorul cu microunde, s-a constatat creşterea nivelului colesterolului. Dr. Hertel a declarat: ,,Opiniile ştiinţifice obişnuite afirmă că valorile colesterolului se modifică de obicei lent pe perioade lungi de timp. În acest studiu însă, valorile au crescut rapid după consumarea legumelor expuse la microunde.” El crede că studiul său confirmă noile date ştiinţifice care sugerează că se pot ivi creşteri rapide de colesterol în sânge din cauza stresului acut. ,,De asemenea – a adăugat el – nivelele colesterolului din sânge sunt mai puţin influenţate de continutul de colesterol al alimentelor decât de factorii de stres. Astfel de factori cauzatori de stres pot fi constituiti de alimente care virtual nu contin deloc colesterol legumele expuse la microunde.”

Rezultatele au fost publicate în revista Search for Health în primăvara anului 1992. Cum au fost întâmpinate aceste cercetări? O puternică organizaţie comercială, Asociaţia Elveţiană a Dealerilor de Aparate Electrocasnice şi Industriale, a reuşit să-l influenţeze pe preşedintele Curţii Juridice din Seftingen, cantonul Berna, să emită un ordin prin care lui Hertei şi Blanc li s-a interzis să îşi mai publice rezultatele cercetărilor, urmând ca în caz contrar să fie pasibili de amenzi usturătoare sau de până la un an de închisoare. Ca răspuns la aceasta, Blanc s-a dezis de rezultatele pe care le-a obţinut. În schimb, Hertei a început o serie de conferinţe şi a cerut un proces la curtea cu juri.

În fine, în 1998, interdicţia Curţii Juridice a fost abrogată. Într-un proces ce a avut loc la Strasbourg în ziua de 25 august 1998, în care părţile au fost reprezentate de Dr. Hertei şi respectiv de statul elveţian, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că a avut loc o încălcare a drepturilor lui Hertel prin decizia din 1993. Curtea a decis că acel ordin, care îi interzicea să declare că alimentele gătite la cuptoarele cu microunde sunt periculoase pentru sănătate, venea în contradicţie cu dreptul la libera exprimare. În plus, statul elveţian a fost obligat să plătească despăgubiri în valoare de 40.000 de franci.

Interzicerea cuptoarelor cu microunde în Rusia

După cel de-al doilea război mondial, ruşii au efectuat numeroase experimente legate de cuptoarele cu microunde. Din 1957 şi până recent, cercetările lor au fost efectuate în principal la Institutul de tehnologie radio din Klinsk, Belarus. În conformitate cu spusele cercetătorului american William Kopp, care a strâns laolaltă multe dintre rezultatele cercetărilor efectuate în Rusia şi Germania – şi se pare că a fost şi persecutat din cauza aceasta (J. Nat. Sci., 1998; 1:42-3) – următoarele efecte au fost observate de echipele de cercetători ruşi:

1. Încălzirea cărnii preparate într-un cuptor cu microunde un timp suficient pentru consum uman a creat:

* d-nitrosodietanolamină (un binecunoscut agent cauzator al cancerului)

* destabilizarea compuşilor biomoleculari cu proteină activă

* crearea unui efect de legătură cu radioactivitatea din atmosferă

* crearea de agenţi cauzatori ai cancerului în cadrul compuşilor proteină-hidrosilat în lapte şi cereale;

2. Emisiile de microunde au produs de asemenea alterarea comportării catabolice ( de rupere) a glucosidei – şi galactosidei – elemente din fructele îngheţate care sunt încălzite în acest mod;

3. Microundele au alterat comportarea catabolică a alcaloizilor din plante atunci când legume crude, gătite sau îngheţate au fost expuse la microunde chiar şi pe perioade foarte scurte de timp;

4. Radicalii liberi producători de cancer au fost creati în cadrul anumitor formatiuni moleculare din plante, în special în rădăcinile legumelor crude;

5. Ingerarea alimentelor supuse la microunde a produs un procentaj mai mare de celule canceroase în sânge;

6. Din cauza modificărilor chimice ale substanţelor din alimente, au apărut disfuncţii ale sistemului limfatic, conducând la degenerarea capacităţii sistemului imunitar de a se proteja împotriva extinderii cancerului;

7. Catabolismul instabil al alimentelor supuse microundelor a alterat substantele elementare din alimente, conducând la tulburări ale sistemului digestiv;

8. Cei care au ingerat alimente gătite în cuptoarele cu microunde au prezentat o incidenţă statistică mai mare a cancerului stomacului şi intestinelor, precum şi o degradare generală a ţesuturilor celulare periferice, cu o deteriorare treptată a funcţiilor sistemelor digestiv şi excretor;

9. Expunerea la microunde a produs descreşteri semnificative ale valorii nutritionale a tuturor alimentelor studiate, şi în particular:

* o descreştere a biodisponibilităţii vitaminelor B, C şi E, a mineralelor esenţiale şi a lipotroficelor

* distrugerea valorii nutriţionale a nucleoproteinelor din carne

* scăderea activităţii metabolice a alcaloizilor, glucosidelor, galactosidelor şi nitrilosidelor (adică a tuturor substanţelor de bază din fructe şi legume)

* o marcată accelerare a dezintegrării structurale în toate alimentele.

S-a constatat de asemenea că efectele negative nu apar numai în cazul ingerării alimentelor preparate la cuptorul cu microunde, ci şi în cazul expunerii la cârnpul energetic în sine (de exemplu, stând în faţa cuptorului cu microunde). Printre aceste efecte biologice ale cuptoarelor cu microunde se pot enumera:

1. Afectarea impulsurilor electrice nervoase în cadrul potenţialelor joncţiunilor creierului;

2. Efecte negative asupra producerii hormonilor şi a mentinerii echilibrului hormonal la bărbati şi femei;

3. Nivele semnificativ mai ridicate ale alterării formelor de undă ale semnalelor alfa, teta şi delta din creier;

4. Din cauza acestei alterări a undelor din creier, s-au înregistrat efecte negative asupra psihicului, precum pierderea memoriei, pierderea capacităţii de concentrare, scăderea vitezei proceselor intelectului şi insomnii la indivizii supuşi efectelor emisiei continue a aparatelor cu microunde, fie acestea aparate de gătit sau staţii de transmisie.

Ca urmare a acestor rezultate obtinute de oamenii de ştiinţă, cuptoarele cu microunde au fost interzise în

Rusia în 1976; interdicţia a fost ridicată după Perestroika.

Alte studii despre efectele nocive ale cuptoarelor cu microunde asupra sănătăţii

Dr. Lita Lee din Hawaii scrie în prestigioasa revistă „ The Lancet”, în numărul din 9 decembrie 1989: ,,Încălzirea la cuptorul cu microunde a laptelui pentru bebeluşi conduce la transformarea anumitor trans-aminoacizi în cis-izomerii lor sintetici. Izomerii sintetici nu sunt biologic activi. Mai mult, unul dintre aminoacizi, L-prolina, se transformă în izomerul d al său, care este cunoscut ca neurotoxic (adică otrăvitor pentru sistemul nervos) şi nefrotoxic (adică otrăvitor pentru rinichi). Este suficient de rău că mulţi bebeluşi nu sunt alăptaţi de mamele lor şi că în schimb li se dă lapte preparat în industrie, însă acum acest lapte este făcut încă şi mai toxic prin supunerea sa la radiaţiile cuptorului cu microunde.”

În cartea sa Health Effects of Microwave Radiation – Microwave Ovens (Efectele asupra sănătăţii ale radiaţiilor emise de cuptoarele cu microunde), precum şi în articolele semnate de ea în numerele din martie şi septembrie 1991 ale revistei „Earthletter”, Dr. Lita Lee afirmă că toate cuptoarle cu .microunde emit radiaţii electromagnetice, vatămă alimentele şi transformă substanţele din alimentele gătite în ele în produse toxice şi cancerigene.

În cartea sa The Body Electric, Robert O. Becker descrie cercetările efectuate de ruşi asupra efectelor asupra sănătăţii ale radiaţiilor din domeniul microundelor, efecte descrise de aceştia sub numele de „boala microundelor”. La pagina 314, Becker afirmă:

„Primele semne ale acestei boli sunt: o presiune redusă a sângelui şi un puls slab. Manifestările ulterioare cele mai des întâlnite sunt: excitarea cronică a sistemului nervos simpatic, dureri de cap, ameţeală, dureri ale ochilor, insomnii, iritabilitate, anxietate, dureri de stomac, incapacitatea de concentrare, căderea părului, precum şi o incidenţă crescută a apendicitelor, cataractelor, problemelor aparatului reproducător şi cancerelor.”

Şi totuşi, cuptoare cu microunde continuă să se vândă. De ce? Pur şi simplu pentru că sunt fast şi într-o lume fast, se cumpără tot ce e fast.

Nihilismul distrugerii

Aici găsim în cele din urmă un nihilism aproape „pur”, o furie împotriva creaţiei şi a civilizaţiei care nu se va calma până nu le va reduce la inexistenţă. Nihilismul distrugerii, ca nici o altă formă de nihilism, este unic pentru epoca modernă. A existat şi înainte tendinţa distrugerii pe cale largă, au existat şi înainte oameni care s-au glorificat în distrugere; dar niciodată nu au existat un plan şi o doctrină a distrugerii ca în vremurile noastre, niciodată înainte mintea umană nu s-a contorsionat pe sine pentru a găsi o apologie lucrării celei mai evidente a lui Satan şi pentru a stabili un program de realizare a acesteia.

Chiar şi la nihiliştii mai moderaţi au existat aluzii la evanghelia distrugerii. Realistul Bazarov putea afirma că „nu există nici o instituţie a societăţii noastre care să nu poată fi distrusă”,  „Cine vrea să fie creativ”, spune Nietzsche, ,,trebuie mai întâi să distrugă şi să doboare valorile acceptate.” Manifestul futuriştilor – care erau probabil la fel de aproape de nihilismul pur ca şi vitalismul – glorifica războiul şi „arma distrugătoare a anarhistului”. Distrugerea Vechii Ordini şi abolirea adevărului absolut au reprezentat ţelurile acceptate de cei mai mulţi realişti şi vitalişti.

La nihiliştii puri, totuşi, ceea ce pentru alţii nu era decât un prolog a devenit un scop în sine. Nietzsche proclama principiul fundamental al oricărui tip de nihilism şi apologia specială a nihilismului distrugerii, în fraza: „Nu există adevăr, totul este permis”; dar consecinţele extreme ale acestei axiome au fost deja împlinite înainte de el. Max Stirner (la care ne vom mai referi în capitolul următor) a declarat război oricărui standard şi oricărui principiu, proclamându-şi propriul ego împotriva lumii şi hohotind triumfal deasupra mormântului umanităţii” – pentru moment, doar în teorie. Serghei Neceaev a transpus atât de desăvârşit în practică această teorie, încât până astăzi pare creaţia unui mit, dacă nu a unui demon din adâncurile iadului, ducând o viaţă de o cruzime şi de o amoralitate cu totul lipsită de principii sub pretextul eficienţei acesteia pentru cauza Revoluţiei. El a constituit sursa de inspiraţie a personajului Piotr Verkovenski din Demonii lui Dostoievski, un roman atât de strălucit în descrierea mentalităţii nihiliste extreme (cartea este, de altfel, plină cu asemenea reprezentanţi ai mentalităţii nihiliste), încât devine absolut neverosimil pentru oricine nu a cunoscut personal, ca Dostoievski însuşi, fascinaţia nihilismului.

Mihail Bakunin, care a căzut o vreme sub vraja lui Neceaev, numai pentru a descoperi că practica consecventă a nihilismului era total diferită de expunerea lui teoretică, a scris sub influenta acestuia un „Catehism revoluţionar” care se constituie într-o apologie deprimantă a neceaismului, proclamând că „misiunea noastră este distrugerea teribilă, totală, nemiloasă şi universală”. Acest sentiment este prea tipic lui Bakunin pentru a fi explicat doar prin această fascinaţie de moment. El şi-a încheiat „Reaction in Germany”, scrisă înainte de naşterea lui Neceaev, cu faimosul îndemn: ,,Să ne punem încrederea în spiritul etern care distruge şi anihilează pentru simplul fapt că aceasta este sursa eternă şi cu neputinţă de găsit a oricărei forme de viaţă. Patima distrugerii este şi ea o patimă creatoare!” Aici vitalismul se uneşte cu dorinţa de a distruge: dar distrugerea este cea care triumfă în final. Întrebat ce ar face dacă noua ordine a visurilor sale ar deveni realitate, a răspuns sincer: „Atunci ar trebui să încep să dărâm din nou tot ceea ce construisem. ”

În spiritul lui Neceaev şi al „Catehismului Revoluţionar”, asasinu nihilişti (numiţi la vremea respectivă „anarhişti”, însă noi am adoptat în această carte semnificaţia mai obiectivă a cuvântului), cu a lor „propagandă a acţiunii”, au terorizat clasele conducătoare – şi nu numai pe ele – din Europa şi în special din Rusia de-a lungul ultimului sfert al secolului XIX. În acelaşi spirit, Lenin (care îl admira enorm pe Neceaev) a adoptat puterea nemiloasă şi a început primul experiment european de succes al unei politici cu totul lipsite de principu. Pasiunea pentru violenţă, despărţită de Revoluţia care o explica în mod raţional, a împins Europa în primul din războaiele ei nihiliste, cel din 1914, şi în acelaşi timp, într-un alt domeniu, anunţat de arta dadaistă: „măturaţi totul”, „să nu mai rămână nimic din nimic, nimic, nimic, nimic”. I-a rămas totuşi lui Hitler să arate cât se poate de explicit natura şi finalităţile unei pure „Revoluţii a nihilismului”, o revoluţie înfăptuită în virtutea aceloraşi alternative nihiliste ale Weltmacht ader Niedergang: cucerirea lumii sau ruină totală; o revoluţie al cărei fuhrer a putut să jubileze (încă înainte de a ajunge la putere), aşa cum ar fi jubilat Stirner, că „poate vom fi distruşi, dar dacă se va întâmpla aşa, vom târî după noi o lume întreagă – o lume în flăcări”.

Asemenea fenomene sunt, desigur, extreme, dar trebuie văzute dintr-o perspectivă adecvată. Doar foarte puţini au fost capabili de un asemenea nihilism pur şi s-ar putea argumenta cu uşurinţă că aceştia nu aparţin curentului principal al istoriei moderne, ci unuia lateral; iar nihiliştii mai puţin extremişti îi condamnă. Cu toate acestea, exemplul lor a fost dintre cele mai grăitoare şi ar fi o greşeală să respingem acest exemplu ca pe o simplă exagerare sau parodie. Vom vedea că distrugerea este un element indispensabil în programul nihilist şi, mai mult decât atât, este expresia cea mai puţin echivocă a adorării Nimicului care stă în centrul „teologiei” nihiliste. Nihilismul distrugerii nu este o exagerare, ci este mai degrabă realizarea celui mai profund scop al nihilismului. Este nihilismul care şi-a asumat forma cea mai teribilă, dar şi cea mai autentică; în aceasta, faţa Nimicului îşi dă jos măştile şi stă descoperit în toată goliciunea sa.

Părintele Ioan de Kronstadt, acest om sfânt al lui Dumnezeu, a asemănat sufletul omului cu un ochi, care, îmbolnăvit de păcat, este incapabil să vadă soarele spiritual. Aceeaşi asemănare poate servi pentru a trasa evolutia bolii nihiliste, care nu este altceva decât o elaborată mască a păcatului. Ochiul spiritual al naturii umane căzute nu mai are precizie, aşa cum ştie orice creştin ortodox; în această viaţă nu putem vedea decât nedesluşit şi avem nevoie de credinţă şi de harul lui Dumnezeu pentru a se înfăptui tămăduirea prin care vom deveni capabili, în viaţa viitoare, să vedem cu claritate. Primul stadiu al nihilismului a apărut din eroarea de a considera ochiul nostru bolnav drept unul sănătos şi de a confunda perspectiva deteriorată a acestuia cu vederea lumii reale, renunţând la doctorul sufletului, Biserica, de ale cărei servicii omul „sănătos” nu are nevoie. În a doua etapă, realismul, boala începe să evolueze, nemaifiind tratată de medicul potrivit; perspectiva se îngustează; obiectele aflate la distanţă, deja destul de obscure în starea ,,naturală” a perspectivei deteriorate, devin invizibile; numai obiectele cele mai apropiate sunt văzute în mod clar, iar pacientul devine convins că nu există altele. În al treilea stadiu, vitalismul, infectia conduce la inflamare; chiar şi obiectele cele mai apropiate devin vagi şi deformate şi apar halucinaţii. În al patrulea stadiu, nihilismul distrugerii, urmează orbirea şi boala se răspândeşte în restul trupului, provocând agonie, convulsii şi moarte.

Partea III – Semne si vindecari de origine demonica

Sfîntul Apostol Pavel scrie către Timotei: ,, … În vremile cele de apoi se vor depărta unii de la credinţă, luînd aminte la duhurile înşelătoare şi la învăţăturile cele drăceşti” (I Timotei 4, 1).

Iar despre Antihrist, într-o profeţie atribuită Sfîntului Mucenic Ipolit, papă al Romei, aflăm următoarele:

„Pe lîngă aceasta va face şi minuni: pe cei leproşi  va curăţi, pe cei bolnavi va tămădui şi draci va scoate, va spune înainte cele viitoare, va spune cele ce s-au făcut întru depărtare, va învia morţi, va lumina orbi şi alte minuni va face, toate acestea cu năluciri drăceşti” (Din „Sfîrşitul Omului” p. 122, Sfânta Mănăstire Prodromul, Ed. Schitul Darvari, Bucureşti).

Deopotrivă prooroceşte şi Sfîntul Efrem Sirul:

,, Va veni pîngăritul, ca un fur, ca să înşele pe toţi; fiind smerit, liniştit, urînd cele nedrepte, despre idoli întorcîndu-se blagocestia mai mult cinstind, bun iubitor de săraci, peste măsură frumos, prea cu bună aşezare, lin către toţi, cinstind cu covîrşie pe neamul iudeilor. lară întru toate acestea, va face semne, arătări şi înfricoşări cu multă stâpînire şi se va meşteşugi cu vicleşug ca să placă tuturor şi să fie iubit degrabă de mulţi şi daruri nu va lua, cu minie nu va grăi, mîhnit nu se va arăta, şi cu chipul bunei  rînduieli  va amăgi lumea, pînă ce se va face împărat. lară după aceasta se va înălţa inima lui, şi va vărsa balaurul amărăciunea sa, punînd înainte din Sion, veninul morţii, tulburînd lumea, va clăti marginile (pămîntului), va necăji toate, va pîngări suflete; nu ca un cucernic se va arăta, ci cu totul întru toate fără de omenie”.

„Va amăgi lumea cu năluciri vrăjitoreşti:  va muta munţii şi ostroavele;  îşi va întinde mainile lui şi va aduna mulţime de tîrîtoare şi păsări; aşişderea încă va păşi pe deasupra adîncului şi pe mare ca pe uscat va umbla; însă toate acestea vor fi năluciri. Şi mulţi vor crede întru el, şi-l vor slăvi ca pe un Dumnezeu tare” (p. 149 din aceeaşi scriere).

Din descoperirea acestor profeţii rezultă că Antihristul va putea face, prin puterea şi lucrarea Satanei, multe semne şi minuni înşelătoare, pe care sfinţii le numesc năluciri. Astfel duhul răului, prin mijlocirea omului fărădelegii, va vindeca cu uşurinţă bolnavi, ba chiar şi pe cei leproşi, va lumina orbi şi va putea vesti lucruri viitoare.

E interesant de menţionat, în legătură cu aceste lucrări ale diavolului, întreprinse fie de-a dreptul, fie prin intermediul unor oameni prinşi în orbita lui, ce spune Toma d’Aquino:

,, … precum meşterul face un lucru care celorlalţi oameni li se pare minunat, astfel şi diavolul face ceva în chip firesc, care nouă ne poate părea că este minune; căci uşor îi este diavolului să însănătoşeze un bolnav, ori să tămăduiască o rană … folosind puterile ascunse care sînt în corpul omului” (Expositio in Ev. Mt. Antverpiae 1612, Parisis 1876, Catena  Aurea quator Ev., Antverpiae 1612).

Acelaşi punct de vedere îl susţin şi mulţi alţi teologi occidentali, precum Caietanus, Jansenius, Arnold şi alţii.

Diavolul poate şti mai dinainte despre cele viitoare şi înştiinţîndu-i pe slujitorii săi, aceştia pot apărea astfel ca nişte profeţi. (Tot astfel şi Suarez în ,,De virtute religionis”, lib. 2, cap. 8 şi 6 şi urm.; cap. 16 n. 6 urm. Knabenbauer Mt. II. 336).

Lucrările cu aparenţă suprafirească împlinite de demoni, deşi ies din ordinea normală obişnuită, se petrec totuşi  în ordinea naturală a universului. a. V. Bonniot, ,,Wunder und Scheinwunder” Mainz 1889, L. Fonch. ,,Die Wunder des Herrn”, I, ed. 2 p. 4).

Iată deci cum se pot produce înşelăciuni nebănuite În acest domeniu de manifestări zăpăcind lumea într-o măsură nemaipomenită şi depărtînd-o de la calea cea dreaptă.

Sub o formă sau alta, aparent sau neaparent, se pot produce cazuri de posesiuni demonice şi cu unii oameni presupuşi credincioşi şi vădit „bisericoşi”.

In această privinţă, putem spune că se întîlnesc feluriţi ocultişti sau mediumi spiritişti care postesc şi se împărtăşesc  regulat.

Intrucît însă ei nu mai stau sub ascultarea Bisericii, ci se abat de la cuvîntul învăţăturilor de mîntuire, posturile şi rugăciunile şi toate jertfele lor sînt întinate, iar ei se expun să-şi mănînce osînda veşnică prin Împărtăşirea cu Sfintele Taine. Căci „jertfa celor răi este o scîrbă înaintea Domnului” (Solomon, Proverbe 21, 27). ,,Şi dacă cineva îşi întoarce urechea să nu asculte Legea, chiar şi rugăciunea lui este o scîrbă” (Proverbe 28, 9).

Urîciunea neascultării este atît de mare înaintea lui Dumnezeu, încîr Duhul Sfînt îi mustră cu asprime şi pe preoţii care s-au abătut din calea cea sfîntă.

„Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor. Dar voi v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi … ” (Maleahi 2, 7).

„Dacă nu veţi asculta, dacă nu vă veţi pune inima ca să daţi slavă numelui Meu, zice Domnul oştirilor, voi arunca în voi blestemul…” (Maleahi 2, 2).

Din păcate, în zilele noastre, nu se dă totdeauna însemnătatea cuvenită unor asemenea probleme, iar adeseori, mulţi dintre noi, ne arătăm mai îngăduitori cu păcatele oamenilor, decît cu oamenii ca penitenţi.

Sînt, prin urmare, unii credincioşi răzvrătiţi, care deşi se socotesc  fii ai Bisericii Ortodoxe, îşi leagă totuşi mintea şi sufletul de anumite credinţe eretice; sînt spiritişti, ,,spiritualişti”, teosofi, masoni, ocultişti, care se strecoară prin fraudă ca să primească Sfînta Impărtăşanie.

Dar „cine mănîncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sîngele Domnului” (I Corinteni 11, 27).

 

Pe de altă parte, ,, … acest soi de draci nu iese afară decît cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21). Iar adevăratul post şi adevărata rugăciune presupune o stare de smerenie, de lepădare de sine şi de sărăcie cu duhul. Cine este smerit este în totul ascultător Bisericii, Sfintelor Canoane şi tuturor rînduielilor. Cine este smerit, nu se socoteşte nici înţelept, nici ales, nici „iniţiat”, nici mîntuit. Smeritul primeşte şi ascultă întreg cuvîntul dreptei credinţe, fără a se situa în afara sobornicitătii. El nu răstălmăceşte Scripturile şi hotărîrile Sfintelor Sinoade ecumenice într-o altă înţelegere decît aceea pe care a hotărît-o Biserica. El nu se Întovărăşeşte cu ereticii şi cu necredincioşii, iar dacă ar voi să-i cîştige la adevăr, după prima şi a doua mustrare, el se îndepărtează de cel ce se împietreşte în neprimirea Adevărului.

In haosul acesta al tuturor abaterilor şi al neascultării de Lege, se pot afla uneori şi preoţi: nu e pădure fără uscături … Şi asemenea căderi pot lua diferite înfăţişări: de la nerespectarea rînduielilor bisericeşti şi a Canoanelor ecumenice, pînă la cazul unor preoţi caterisiţi pentru erezii, pentru îndeletniciri neîngăduite sau pentru alte grave abateri.

Oricît de excepţionale şi anormale ar apărea aceste întîmplări, faţă de cinstitul şi venerabilul nostru Cler, este nevoie să ne folosim şi de aceste dureroase exemple în scopul de a lămuri anumite idei. Dacă aceşti slujitori ai Altarului, în săvîrşirea unor acte de care se fac vinovaţi îşi dau seama, în parte sau în totul, despre acele călcări de la legea lui Dumnezeu, ei îşi vor da socoteala înaintea Judecătorului de faptele lor, dar, în cît provin dintr-o stare a păcatului, ei au căzut în orbita unei acţiuni de posesiune.

Deci nu este de mirare dacă puterea demonică care lucrează  în împlinirea unor false minuni, poate acţiona şi asupra unor slujitori ai Altarului şi mai cu seamă asupra acelora căzuţi Într-o alterare de credinţă şi de duhovnicie.

Bineînţeles însă că întrucît un preot nu este caterisit, pentru anumite grave abateri, actele lui sfinţitoare nu sânt viciate de păcatele lui personale, atît timp cît acele Sfinte Taine şi ierurgii sînt împlinite după toată rînduiala Bisericii noastre Ortodoxe.

Pe de altă parte, dacă vicleanul diavol poate să dispună – în parte sau total – de viaţa unor oameni aflaţi în păcate şi în neascultare faţă de Dumnezeu, nu-i este Îngăduit ca să facă acelaşi lucru şi cu cei credincioşi care împlinesc cu toată supunerea sfintele şi dumnezeieştile porunci. Pe cei drepţi Domnul îi ocroteşte în chip deosebit şi numai uneori îi lasă într-o luptă mai grea cu Satana, în mijlocul unor ispite mai mari, ca o încercare şi spre o mai mare învrednicire a lor.

Spune Domnul, către Moise: ,,Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul Dumnezeul tău va ţine faţă de tine legămîntul şi îndurarea cu care s-a jurat părinţilor tăi. El te va iubi, te va binecuvînta şi te va înmulţi … „.

„Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimite nici una din acele molime rele din Egipt, pe care le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi cei ce te urăsc” (Deuteronom 7, 12-15).

 

 

Partea II – Semne si vindecari de origine demonica

Partea II   –    DESPRE DIFERITE SEMNE Şl VINDECĂRI PRESUPUSE SUPRAFIREŞTI

DAR DE ORIGINE DEMONICĂ

 

Aşadar, tocmai asemenea oameni lepădaţi de Dumnezeu devin sculele Ispititorului. Şi tocmai – cu ei se pot întreprinde cele mai mari farmece şi vrăjitorii. Adeseori, fără ştiinţa acestora, puteri nevăzute îi pot călăuzi spre ţinte nebănuite, urmînd unor anumite porunci demonice. Într-un acelaşi chip tainic, asemenea unelte demonice se pot îmbolnăvi sau se pot „vindeca” din senin, în cîte şi mai cîte feluri. Asupra lor, prin lucrarea Satanei, falşii prooroci pot exercita cu mare putere semne nemaipomenite. Sînt cazuri în care, fără greş, li se poate prezice acestora despre ziua şi chipul morţii lor. Şi, ca prin minune, lucrul se adevereşte … Cu cît apar însă mai impresionante asemenea întîmplări „suprafireşti”, cînd astfel de sentinţe de moarte se rostesc ca un mijloc de pedepsire de către slujitorii Necuratului, împotriva acelora care ar fi batjocorit pretinsele lor minuni, iar boala sau moartea îi atinge pe acei nenorociţi, fără nici o pregetare, ca un trăznet !

Atari fenomene se petrec prin mijlocirea a feluriţi vrăjitori şi falşi profeţi, despre care demonologia vorbeşte cu destulă evidenţă.

---

Printre unele asemanatoare semne fantastice este interesant cazul relatat în nr. din 24 august 1939 al ziarului Universul, cu privire la exploratoarea Elin Osborne. Iată articolul: ,,O femeie încearcă să descopere originile magiei negre”, Londra, august 1939.

Exploratoarea şi în acelaşi timp bioloaga Mrs. Elin Osbome, după ce a trăit timp de 5 ani în cele mai întunecate regiuni ale Africii, povesteşte în rapoartele sale cum a încercat să pătrundă în tainele magiei negre, precum şi întîmplările la care a fost de faţă.

Intr-un contact pe cît de strîns cu lumea magiei, reuşi sa culeagă materialul de care acum lumea ştiinţifică se ocupă cu cea mai mare atenţie.

Mrs. Osborne a fost de faţă la «evocarea spiritelor morţilor»; ea a văzut oameni şi animale lovite de blesteme care le-au pricinuit moartea instantanee.

Cînd după 4 ani, Mrs. Osborne fu apucată de dorul casei, un vrăjitor o anunţă că dorinţa ei s-ar putea satisface fără ca să fie nevoită să facă o astfel de călătorie. Cu alte cuvinte, el o asigură că prin ajutorul magiei ar putea să facă să-şi revadă patria. După puţin, ea nu-şi mai putu da seama de ceea ce se întîmpla în jurul ei, dar se văzu la Londra pe stradă, văzu animaţia mare din capitala Angliei, oamenii pe care îi cunoştea şi în fine … după 2 ore se întoarce iarăşi în lumea africană. Mai văzuse – „în această plimbare închipuită la Londra „ multe lucruri noi, de care era complet străină, neavînd nici o cunoştinţă despre existenta lor şi despre care, acum cînd se află la Londra, s-a convins că într-adevăr n-au fost vedenii şi există în realitate. Mrs. Osborne a fost personal martoră la această întîmplare, care pînă în clipa de faţă n-a putut fi explicată în nici un fel”.

---

În domeniul manifestărilor oculte, puse în mişcare prin acţiunea demonică, intervin în chip conştient sau inconştient şi anumite puteri psihice ale omului.

Fiinţa umană şi-a păstrat, şi după cădere, diferite facultăţi ascunse, extra-normale, care pot fi călăuzite şi folosite fie de către entităţi angelice, atunci cînd este vorba de oameni aflaţi în legătură harică cu Dumnezeu, fie de către entităţi demonice, atunci cînd este vorba de oameni ieşiţi de sub harul lui Dumnezeu .Nesfîrşit este numărul unor asemenea cazuri întamplate în lume, în toate vremurile şi în toate locurile. O lucrare de demonism de mare răsunet, pomenită atît în Faptele Apostolilor, cît şi în Cazanie, este de pildă aceea petrecută cu Simon Magul. Impotriva acestui posedat au avut mult de luptat Sfîntul Apostol Petru şi Sfîntul Clement, pentru a convinge lumea despre falsele lui minuni.

Sînt şi unii falşi profeţi creştini, care împlinesc semne fantastice, în închipuirea că prin puterea lui Dumnezeu pot săvîrşi acele lucrări. Un asemenea caz a fost în zilele noastre şi acela al călugărului Rasputin de la Curtea Ţarului Nicolae al II-lea, care a stîrnit rnînia de sus asupra acelora care au crezut în semnele lui.

Dar falşi profeţi sînt uneori şi oameni de bună credinţă, convinşi că sînt trimişii lui Dumnezeu şi că slujesc Bisericii, fără a înţelege că sînt uneltele oarbe ale Necuratului şi că rătăcesc lumea de la Adevăr.

Despre mijloacele de identificare ale unor asemenea cazuri se va putea afla în cursul capitolelor următoare.

Cu privire la posibilităţile de vindecări de boli pe care le poate simula Satana, se ştie că suferinţe fizice reale sînt îndepărtate prin descîntece, deci pe o cale absolut demonică. Dar, totodată, se pot obţine false tămăduiri şi pe calea magnetismului animal, a hipnotismului sau a altor metode psihice, cum ar fi şi autosugestia preconizată de Coue sau „ştiinţa creştină” a protestantei Mary Backer Eddy.

E vorba deci de metode din domeniul „ocultismului”, care nu au nimic de-a face cu adevăratele minuni împlinite prin puterea Duhului Sfînt, singurele admise şi recunoscute de Biserică în ordine duhovnicească.

Şi totuşi, asemenea cazuri impresionante de „vindecări” se Împlinesc pe căi lăturalnice şi neîngăduite, spre buimăcirea multora, tocmai prin faptul că poartă roate aparenţele unor adevărate minuni.

In linie generală, se poate afirma că diferitele boli sau tulburări mintale cum ar fi: nebunia, isteria, halucinaţia, somnambulismul, neurastenia, obsesiile şi maniile, sînt în mare parte produsul unor influenţe directe demonice, care se exercită asupra celor bolnavi. Tămăduirea firească a acestora atîrnâ, în primul rînd, de exorcisme, de sfintele slujbe şi de Sfintele Taine ale Bisericii. Orice alte încercări nu pot aduce o reală izbăvire acelor suferinzi decît numai În mod aparent, cauza adîncă a răului rămînînd nevindecată. Pe de altă parte, pe terenul zdruncinat al acestor tulburări psihice, acţiunea demonică se poate şi mai mult exercita.

Pr. Serghei Bulgakov, cunoscutul teolog rus, spune:

,,Ceea ce se numeşte halucinaţie poate să se considere – cel puţin cîteodată – ca o viziune a lumii spirituale, nu în partea ei luminoasă, ci în partea ei întunecoasă. In afară de această viziune directă, pe care o caută atît de mult ocultiştii, influenţa puterilor Întunericului se exercită Într-un chip imperceptibil, spiritual. Taina botezului este precedată de rugăcinile catehumenilor, care comportă patru rugări în care puterile demonice sînt exorcizate şi somate să iasă din noul botezat” (Ortodoxia – S. Bulgakoff – Tip. Arhidiecezană Sibiu, p. 161).

Dacă prin citirea moliftelor şi cu ajutorul lui Dumnezeu, se îndepărtează demonii de la oameni, între care şi de la aceia cu desăvîrşită înfăţişare de sănătate trupească, dar nesfinţiţi, În schimb, prin căderea şi recăderea multora în păcate, puterile demonice se cuibăresc iar în creştinii descreştinaţi şi exercită asupra acestora, în felurite şi viclene chipuri, o influenţă nefastă, care devine cu atît mai primejdioasă cu cît nu întîlnesc ♫n calea lor nici o rezistenţă duhovnicească.

În diferite cazuri de îmbolnăviri şi „vindecări neobişnuite” cu înfăţişări miraculoase, se pot manifesta influenţele unor lucrări demonice într-un chip foarte ascuns şi primejdios. Aşa sînt toate pretinsele minuni petrecute cu proorocii mincinoşi care aparent caută să aducă lumea la credinţă, dar care, de fapt, aduc o credinţă greşită în mijlocul dreptcredincioşilor şi pierd lumea de la mantuire. In această privinţă, desigur că drumul mîntuirii rămane deschis pentru toată lumea, iar bunul Dumnezeu ar dori ca toţi să se pocăiască pînă la urmă. În gîndul acesta, noi nu trebuie să pierdem nădejdea pentru mîntuirea nimănui. Totuşi, în starea de negaţie în care s-ar afla cineva, faţă de adevărata Lumină, subjugat unor păcate grele sau prins în necredinţă sau într-o credinţă eretică, desigur că diavolul are o mare priza asupra aceluia, stăpînindu-l cu deosebită putere.

Dar cum popoarele creştine căzute în protestantism s-au sărăcit duhovniceşte de harul lui Dumnezeu, este firesc ca înşelăciunile mari de credinţă, de felul pretinselor minuni, să se producă mai cu seamă în ţările pravoslavnice, unde lumea dispune de darurile mîntuitoare ale Sfintelor Taine, şi unde diavolul vrea să-i piardă pe cei binecredincioşi prin alte mijloace. Aşadar cetatea pe care vrăjmaşul o asediază cu mai multă putere, este tocmai aceea a dreptei credinţe în Iisus Hristos. In scopul unor sminteli şi al unor erezii cît mai mari, Satana poate urzi o lucrare de pierzare fie de aici, fie de acolo, ridicînd pe cîte un prooroc mincinos, care, asemenea lupului răpitor în blană de oaie, cheamă lumea la pocăinţă, dar totodată strecoară în cuvîntul lui – fără să-şi dea seama – prin lucrarea unei puteri care îl depăşeşte, o învăţătură otrăvitoare, care îi poate prinde pe mulţi în undiţa Iadului, chiar şi pe unii dintre cei aleşi.

Pentru a întări asemenea „descoperiri” şi vedenii, în gîndul că ar fi de la Dumnezeu, Ispititorul caută să ne cîştige încrederea printr-un şir cît mai mare de false minuni. Asistăm, astfel, la multe „vindecări” petrecute cu numeroşi bolnavi, prin mijlocirea unui fals prooroc. Din punct de vedere medical, aceste vindecări sînt reale, se pot deci certifica, şi tocmai de aceea pot însemna pentru noi o chezăşie de adevăr. Aceasta este însă şi primejdia de pierzare pentru multă lume. Este deci necesar de a pătrunde în miezul acestor cazuri şi de a le cerceta în esenţa lor.

Aflăm astfel despre un mut care a căpătat graiul, despre un surd care a căpătat auzul, despre un paralitic care a putut să umble, despre un nebun care şi-a recîştigat minţile, şi altele asemănătoare, mergînd pînă la vindecări de anumite boli organice.

De un deosebit interes în toate aceste cazuri, ar fi însă fişa duhovnicească a fiecăruia dintre aceşti bolnavi vindecaţi, pentru a se putea cunoaşte îndeaproape care era trăirea lor cu Dumnezeu, atît înainte, precum şi după vindecarea lor minunată. Interesează a şti: 1. Mediul de viaţă spirituală din care provine fiecare; 2. Curăţenia de credinţă de care este luminat acel suflet faţă de Biserică; 3. Trăirea lui creştină; 4. Frecvenţa Împărtăşirii lui cu Sfintele Taine, în chip vrednic, sau dimpotrivă, absenţa lui de la viaţa euharistică, precum şi alte asemenea date.

Să ne închipuim cazul că cineva se naşte din desfrînare sau dintr-un incest, sau din oameni răi şi necredincioşi. Acest copil al păcatului creşte departe de Dumnezeu, iar cu vremea, prin propriile lui păcate, devine un vas necurat. Prin îngăduinţa lui Dumnezeu, diavolul îl ia în stăpînire, în parte sau cu totul; şi astfel, această fiinţă omenească poate căpăta un duh de orbire, un duh de muţenie, un duh de surzenie. De asemenea, un astfel de om poate deveni paralitic, epileptic, nebun. Deci duhuri rele îl pot stăpîni şi munci. El devine un posedat; este de la sine înţeles însă că nu toţi orbii, surzii şi muţii sînt posedaţi. Iar stăpînirea diavolului nu se întinde întotdeauna asupra sufletului cuiva, ci se poate mărgini numai asupra trupului lui.

Prin urmare, sînt cazuri de boli care se explică prin lucrarea duhurilor răului asupra oamenilor păcatului. „Din pricina păcatelor mele mi se îmbolnăveşte trupul, slăbeşte şi sufletul meu” (Paraclisul Maicii Domnului. Pesna 9. Catavasie).

Sau: ,,Din pricina maniei Tale, nu este sănătate în trupul meu, nu e pace în oasele mele din pricina păcatelor mele” (Psalmul 37, 3).

Aşadar, un demon poate ţine pe cineva într-o anumită infirmitate, provenită dintr-o stare de păcat.

Deci tocmai cu asemenea oameni Satana poate face lucrări de rătăcire în lume, sub înfăţişarea unor semne dumnezeieşti.

Cu unii ca aceştia se pot produce uneori „vindecări minunate”, dar înşelătoare, sub chipul falşilor profeţi.

Fiind ştiut că lumea este în genere ispitită de a crede în diferite semne neobişnuite – indiferent de provenienţa lor – mulţi oameni bolnavi sînt înclinaţi de a atribui puteri tămăduitoare unor manifestări sau practici cu totul dubioase. Aşa se întîmplâ şi cu peregrinarea pe la toate locurile unor pretinse arătări, prea puţin sau deloc verificate, de care se leagă atîtea suflete uşuratice, în dorinţa unor vindecări suprafireşti. Dar mulţi dintre aceştia uită cu desăvîrşire că, pentru vindecarea de boală, Sfînta Scriptură ne statorniceşte să chemăm preoţii Bisericii să ne ungă cu untdelemn sfinţit în numele lui Hristos şi să ne izbăvească de cel rău, prin lucrarea Duhului Sfint, care se săvîrşeşte în Taina Maslului, ca şi prin atîtea ierurgii ale Bisericii, dinadins lăsate în acest scop (Iacov 5, 14). ·

În cazul unor asemenea false minuni, duhul răului care a chinuit cu vreo infirmitate pe unii dintre aceşti bolnavi, îşi schimbă de bună voie chipul de manifestare sub care se prezenta pînă atunci, încît, într-adevăr, lucru „suprafiresc”, omul îşi capătă auzul, graiul, vederea … dar în schimb, mai tîrziu se va robi poate unor mari păcate sau erezii pierzătoare de suflet, în care vicleanul va fi putut să-l prindă cu mai mare putere.

Asemenea vindecări neobişnuite nu le face, prin urmare, diavolul în scopul binelui, ca să uşureze suferinţele oamenilor, ci în scopul unor digresiuni, ca să se creadă o minune ceea ce nu este minune, şi o lucrare dumnezeiască ceea ce este o înşelăciune satanică.

Dar o dată ce încrederea omului sau a mulţimii a fost cîştigată într-un asemenea chip, uşor îi va fi Ispititorului să infiltreze, într-un fel oarecare, şi o învăţătură sau o practică sau o credinţă greşită, care ne poate pierde de la mîntuire. In acest scop, prin anumite pretinse minuni, Satana încearcă uneori să smintească lumea şi cu anumite „învieri din morţi”. In asemenea cazuri nu este însă vorba de o reală înviere din morţi, ci numai de o stare de catalepsie în care s-ar fi aflat un posedat timp de mai multe ore sau zile. Sînt astfel bine cunoscute cazurile atîtor fakiri, care, după ce cad într-o stare cataleptică şi par de-a binelea morţi, încît şi pulsul şi respiraţia nu le mai sînt percepute, se trezesc totuşi după un anumit răstimp, exact în vremea mai dinainte hotărîtă.

Pentru o mai mare încredinţare asupra celor de mai sus, găsim mult temei în cuvîntul unor sfinţi ai Bisericii cu privire la lucrările de rătăcire ale Antihristului. După cum se ştie, către sfîrşitul vremurilor, se va ridica omul fărădelegii, vasul cel prea spurcat, de care pomeneşte Sfînta Scriptură, şi în care se va sălăşlui Satana şi va lucra cu toată puterea lui, pentru a prigoni Biserica şi pe aleşii Domnului. Va fi lupta ultimelor zvîrcoliri ale balaurului împotriva lucrării de mîntuire a Mîntuitorului. Antihristul va fi deci un om şi nu o nălucire. Tradiţia spune că va domni trei ani şi jumătate (timpul celor 42 de luni sau al celor 1240 de zile de care pomeneşte Daniil şi Apocalipsa) în care cerul se va închide şi nu va mai ploua şi se va usca tot pămîntul şi „va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii”.

Dar pînă cînd omul fărădelegii se va ridica făţiş împotriva Bisericii, va face multe semne şi minuni aparente ca să „înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”.

 

SEMNE Şl VINDECĂRI DE ORIGINE DEMONICĂ – Partea I

DESPRE DIFERITE SEMNE Şl VINDECĂRI PRESUPUSE SUPRAFIREŞTI

DAR DE ORIGINE DEMONICĂ – Partea I

 

În legătură cu ivirea unor revelaţii se pot produce cazuri de vindecări de boli, semne cereşti sau vedenii, petrecute fie cu vizionarul căruia i s-a făcut descoperirea, fie cu alţi credincioşi. Dar asemenea fenomene nu pot însemna prin ele însele, şi de la prima vedere, un argument hotărîtor că „revelaţia” este cu adevărat de la Dumnezeu.

De fapt, Satana poate săvîrşi semne şi minuni mincinoase, nu numai cu un individ în parte, dar chiar şi cu un grup sau cu o mare mulţime. Aşa sînt cazurile petrecute cu Simon Magul, sau cu Apollonius din Tiana. Acesta este însă şi rostul pentru care am fost îndemnaţi prin Scripturi si cunoaştem bine duhurile de la cine sînt.

Manifestarea unor semne neobişnuite, cu aparenţe suprafireşti, nu constituie o dovadă suficientă că ar fi  vorba de minuni.

Astfel, yoghinii indieni (,,L’Inde mysterieuse” Paul Brunton, Edition Payot) pot ghici faptele oamenilor, pot face descoperiri de la distanţă; pot muta obiectele din locul lor prin mijlocirea unor puteri nevăzute; pot provoca fenomene de „materializări” de apariţii luminoase şi de „dedublări”; pot merge prin foc fără să se ardă; se pot înălţa În văzduh; pot stîrni creşterea unui pom în cîteva ore; pot provoca înverzirea unui pom uscat, care propriu-zis nu sînt adevărate minuni, ci lucrări de vrajă satanicească, despre care Hristos ne-a prevenit cu destulă grijă, ca să ne ferim.

Despre felurite semne şi false minuni pe care le poate întreprinde puterea Satanei, găsim diferite exemple şi în Sfînta Scriptură. Iată un caz:

Cînd Dumnezeu a voit să scoată pe poporul Israel din robia Egiptului, a dat putere mare, făcătoare de minuni, lui Moise şi lui Aaron. Deci ducîndu-se aceşti prooroci la Faraon pentru a-i întoarce inima neînduplecată, îi fac acestuia diferite semne de groază, care totuşi nu-l clintesc din împietrirea lui. Astfel, Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui; şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor.

„Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi” . Acelaşi lucru s-a întîrnplat şi cu apele rîului, pe care Aaron le-a prefăcut cu toiagul în sînge. “Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor” (Exodul 7, 11-12).

Deosebit de preţioasă ne este în această privinţă şi povestirea Sfîntului Ciprian, filosoful din Antiohia Siriei, care, înainte de a se fi convertit la creştinism, a fost unul dintre cei mai mari vrăjitori de pe timpul împărăţiei lui Decie.

 

Ca mare preot al zeităţilor Olimpului şi mare fermecător şi pierzător de suflete, ajunsese „prieten credincios al stăpînitorului Iadului, cu care singur, faţă în faţă a vorbit şi de cinste mare la dînsul s-a învrednicit”. De care lucru sfîntul a mărturisit zicînd: ,,Să mă credeţi pe mine ca pe acela ce singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfă l-am rugat pe el şi l-am sărutat şi am grăit cu dînsul şi cu acei care sînt la dînsul mai mari şi m-au iubit şi mi-au lăudat înţelegerea mea. Un pîlc de draci mi-a dat spre slujba mea. Chipul lui era ca o floare de iarbă, şi capul îi era încununat, iar cand se întorcea încoace si încolo, se cutremura tot locul acela şi mulţi lîngă scaunul lui stau cu feluri de rînduieli”.

 

Meşteşugurile diavoleşti ale lui Ciprian erau într-adevăr mai presus de orice închipuire.  Aflăm astfel, din „Vieţile Sfinţilor”, că Sfîntul şi marele mucenic  Ciprian, în timpul slujirii lui idolatre, ,,se deprinsese a schimba văzduhul, a porni vînturi, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a duce vătămări şi răni asupra oamenilor”. Spre învăţătura drăcească se îndeletnicea cîte 40 de zile în post, şi după apusul soarelui mînca, dar nu pîine, nici altă hrană, ci numai ghindă de stejar. S-a deprins să facă fel de fel de vrăji şi de năluciri, ,,pînă şi morţii din morrnînturi făcîndu-i să grăiască”.

„Pe mulţi i-a învăţat la rele cu vrăjile sale: pe unii a zbura prin văzduh, pe alţii a înota în luntre pe nori, pe alţii i-a făcut a umbla pe ape şi mulţi la dînsul alergau întru nevoile lor, fiindcă le ajuta cu drăceasca putere de care era plin”.

„Prin farmecele lui, diavolul s-a prefăcut în chipul fecioarei Justina şi aşa a mers la Aglaid, cel care în zadar o iubea pe Justina, ca să i se pară lui că adevărat Justina este. Iar cînd a intrat diavolul la Aglaid, în chipul Justinei, Aglaid a sărit de negrăită bucurie şi alergînd la ea, a cuprins-o şi o săruta zicîndu-i: «Bine ai venit la mine, preafrumoasă Justino»”.

,,Iar Ciprian a pus pe acela chip de pasăre şi făcîndu-l ca să zboare prin văzduh, l-a trimis la casa Justinei, ca să poată zbura prin fereastră în camera ei”.

„Şi chiar Ciprian s-a putut preface în femeie şi în pasăre. Mai apoi, el a adus ispite asupra casei Justinei şi asupra caselor tuturor rudeniilor, ale vecinilor şi ale cunoscuţilor ei, precum oarecînd diavolul asupra dreptului lov; le omora dobitoacele lor, pe slugile lor le lovea cu vătămări şi pe dînşii în necaz nemăsurat îi arunca. Apoi a lovit şi pe Justina cu o boală încît zăcea pe pat şi plîngea maica sa pentru dînsa”.

,,Şi erau răni în dobitoace şi multe boli între oameni; şi a străbătut prin lucrarea drăcească auzul prin toată cetatea, pentru Justina care i se împotriveşte lui” (din „Viaţa Sfinţilor Mucenici Ciprian şi Justina”, Editura Fîntîna Darurilor, Bucureşti după Minee).

Iată deci în ce cuprins nebănuit de manifestări se pot produce lucrările demonice spre a sminti lumea. Iar asemenea nemaipomenite semne pot fi făcute nu numai de vrăjitori şi magi, care din voia lor se pun în legătură cu Satana, ci şi de unii oameni demoniaci, care nu-şi dau seama că sînt stăpîniti de o putere necurată şi îşi Închipuie a-I sluji lui Dumnezeu prin anumite acţiuni ale lor. Şi tocmai pentru faptul că diavolul poate săvîrşi atîtea semne, cu aparenţe suprafireşti, sau poate tulbura pe oameni în atîtea chipuri, Biserica noastră, potrivit cu Sfînta Predanie şi cu puterea moliftelor Sfîntului Vasile cel Mare, se foloseşte de cunoscutele exorcisme de certare şi de îndepărtare ale diavolului de la anumiţi oameni, sau de la anumite locuri bîntuite de duhuri rele.

,,Teme-te, (porunceşte preotul diavolului) fugi, fugi, depărtează-te diavole necurate şi spurcate, cel din cele de dedesubt, înrăutăţitule, înşelătorule, fără de chip, cel văzut pentru obrăznicie, nevăzut pentru făţărnicie, oriunde eşti, sau unde mergi, sau însuţi eşti Beelzcbul, sau cel ce cutremuri, sau în chipul şarpelui, sau în faţă de fiară, sau ca aburul, sau ca fumul văzut, sau ca bărbatul, sau ca femeia, sau ca jigania, sau ca pasărea, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau cel ce înfricoşezi în călătorie, sau cel ce rumpi, sau cel ce bîntuieşti, sau în somn greu, sau întru boală, sau în neputinţa, sau care porneşti spreras, sau care faci lucrări iubitoare de dezmierdări, sau făcător de desfătare, sau otrăvitor, sau iubitor de neastîrnpărare, sau vrăjitor cu stelele, sau vrăjitor de casă, sau fără de ruşine, sau iubitor de pricini, sau nestătător, sau care te schimbi cu luna, sau care te întorci în oarecare vremi, sau cel de dimineaţă, sau cel de miază-zi sau cel de miază-noapte, sau al vreunei fără de vremi oarecare, sau al revărsatului zorilor, sau după întîmplare te-ai întîlnit, sau de cineva eşti trimis, sau ai năvălit fără de veste, sau de eşti din mare, sau din riu, sau din pămînt, sau din fintînă, sau din surpătură, sau din groapă, sau din baltă, sau din trestie, sau din noroaie, sau de pe pămînt, sau din spurcăciune, sau din luncă, sau din pădure, sau din copaci, sau din păsări, sau din tunet, sau din acoperămîntul băii, sau din scâldăroarea apelor, sau din morrnînt idolesc, sau de unde nu ştim, sau cunoscut sau necunoscut, şi din locul cel necercetat, depărtează-te şi te mută, ruşinează-te de chipul cel zidit şi înfrumuseţat cu mîna lui Dumnezu … ” (Evhologiu).

In sfîrşit este de reţinut şi un alt fapt însemnat. Pe măsură ce ne apropiem de sfîrşitul vremurilor, Satana este şi mai mult dezlegat din lanţurile în care a fost ţinut pînă acum, pentru ca astfel, să se poată săvîrşi În lume, cu o putere mai mare, ,,taina fărădelegii” despre care vorbeşte Sfînta Scriptură. Deci diavolul lucrează acum În lume cu o putere mai mare decît în trecut din pricina stării de păcat a lumii.

Dar, în afară de toţi apostaţii de toate felurile, sînt mulţi creştini care nu mai trăiesc, în orbita Bisericii şi deci nu au o viaţă euharistică, sau care din cauza trufiei sau a altor păcate de moarte şi-au pierdut legătura harică cu Dumnezeu, sau care se împărtăşesc cu nevrednicie. Sînt oameni de la care s-a îndepărtat cu totul îngerul lor păzitor, aşa după cum au avut arătare şi unii Sfinţi, şi după cum lămurit ne spune Sfînta Scriptură: ,

„Duhul Domnului s-a îndepărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău, care era trimis de la Domnul. Slujitorii lui Saul i-au zis: lată că un duh rău de la Dumnezeu te munceşte” (I Samuel 16, 14-15). Asemenea este şi înţelesul rugăciunii din Psalmul al 50-lea: ,,Doamne nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine”. Astfel de oameni părăsiţi de Dumnezeu sînt luaţi în stăpînire de vrăjmaşul diavol.

Duhovniceşte sînt morţi toţi acei care se rup de Biserică, care nu trăiesc prin Sfintele Taine şi nu fac voia Domnului. Pe de altă parte, ,,oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Matei 12, 32).