Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2013

2. Infranarea

Este posibil ca relaţiile dintre soţi să fie curate, însă, dacă nu sunt folositoare din punct de vedere duhovnicesc, împietresc sufletul. Şi pentru ca soţii să se dedice în anumite perioade de timp din tot sufletul celor duhovniceşti, Biserica le recomandă înfrânarea, conform cuvântului Sfântului Apostol Pavel: ca să vă îndeletniciţi cu postirea şi cu rugăciunea (1 Corinteni 7, 5). Acest îndemn (ca să vă îndeletniciţi cu postirea şi cu rugăciunea) se aplică în Biserica noastră în zilele de post, de duminică sau de praznic mare (ca şi în ziua numelui sfântului pe care-l purtăm), când este oprită relatia dintre soti.

Cuplul care are relaţii în asemenea zile păcătuieşte, pentru că încalcă poruncile Bisericii. Desigur că un asemenea păcat nu are legătură cu păcatul de moarte al adulterului. Este diferit şi mult mai mic. Dar, iarăşi, există aici diverse trepte ale gravităţii păcatului: altceva este să fie împreună un cuplu de tineri căsătoriţi (căruia îi este greu să se înfrâneze în toate posturile) şi altceva un cuplu înaintat în vârstă. Şi iarăşi: altceva este să fie împreună în postul Săptămânii Mari şi altceva în postul uşor al Sfinţilor Apostoli sau al Crăciunului.

Ceaslovul, la orice sărbătoare de acest fel, scrie: „nelucrătoare” (ca de exemplu: praznicul adormirii Sfintei Ana, la 25 iulie, al Sfântului Pantelimon la 27 iulie ş.a.). Prin urmare în aceste sărbători se impune înfrânare de la relaţiile trupeşti (n. a.).

Dacă amândoi, bărbatul şi femeia, sunt înăuntrul Bisericii, vor trebui să lupte, încât să ţină, pe cât este cu putinţă, înfrânarea pe care o învaţă aceasta. „Convinge-l pe soţul tău să respecte zilele sfinte. Chipul lui Dumnezeu trebuie să se supună legilor dumnezeieşti”, scria Sfântul Grigorie Teologul Olimpiadei. „Să nu fiţi împreună miercurile şi vinerile, şi după rânduială să păziţi posturile, sărbătorile şi duminicile, ca nişte creştini. Şi să petreceţi ca nişte fii şi fiice ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (Sfântul Cosma Etolianul, Didahia 1, 2).

Dacă însă soţul (sau soţia) trăieşte departe de Biserică şi refuză cu încăpăţânare să se înfrâneze la praznice şi în posturi, celălalt soţ trebuie să cedeze. Este de mii de ori de preferat să păcătuiască cu soţia lui în aceste zile decât să cadă în ispită şi să săvârşească păcatul adulterului cu altă femeie (de altfel, pentru acest motiv, pentru a scăpa de adulter, o are pe soţia lui) (v. 1 Corinteni 7, 5).

Înfrânarea înseamnă luptă

Înfrânarea este o virtute şi are plată de la Dumnezeu când devine luptă. Doar atunci are plată, ceea ce înseamnă că dacă cineva este înirânat din fire nu primeşte răsplată, tocmai pentru că înfrânarea lui nu necesită luptă.

Adică, bărbatul poate să fie neînfrânat în căsătorie, iar femeia să fie înfrânată din fire, dar să se abţină amândoi în zilele de post şi la praznice. Însă soţul va avea plată mare, pentru că de unul singur, cu „sabia” lui biruieşte pornirile trupului. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Virtutea a fost amestecată cu osteneli şi sudori, pentru că ce bucurie ţi se va da, şi ce răsplată vei primi, dacă osteneala nu merge înainte? Pot să vi-i arăt pe mulţi care din fire sunt scârbiţi de relaţiile cu femei. Spune-mi, pe aceştia îi vom numi înfrânaţi, îi vom încununa? Fireşte că nu! Pentru că înfrânarea înseamnă biruinţă asupra plăcerilor, în urma luptelor. De aceea, Hristos, pe cei care s-au născut fameni, dar şi pe cei care «s-au făcut eunuci», adică s-au făcut pe ei înşişi neputincioşi de a avea relaţii trupeşti (v. Matei 19, 12), nu-i încununează, tocmai pentru că nu s-au luptat” (Omilia 36, 2, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan).

3. Înfrânarea în afara Legii

Când cei doi soti se înfrânează din silă faţă de relaţia trupească, abstinenţa aceasta este socotită de Biserica noastră fărădelege, dar şi păcat, pentru că soţii dispreţuiesc binecuvântarea pe care le-a dat-o Hristos prin Taina Nunţii.

Biserica a hotărât şi pentru această situaţie epitimii din cele mai grele:

Sinodul din Gangra impune epitimia cea mai grea, a anatemei: „Dacă cineva rămâne fecior sau se înfrânează fiindcă are scârbă de nuntă, să fie anatema!” (Canonul 9). La fel hotărăsc şi canoanele 5 şi 51 ale Sfinţilor Apostoli.

Fărădelege este considerată şi înfrânarea care nu se face din înţelegere (1 Corinteni 7, 5). Pentru că: femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul lui, ci femeia (1 Corinteni 7, 4).

De pildă, chiar şi „făgăduinţă” să facă femeia pentru înfrânare provizorie sau pe viaţă (fără consimţământul bărbatului), aceasta înseamnă fărădelege şi nu are nici o valoare în sine (v. Numerii 30, 10). Fireşte că acelaşi lucru este valabil şi pentru bărbat.

Înfrânarea – primejdioasă?

Înfrânarea de o singură parte este şi primejdioasă. Ea poate provoca complicaţii nedorite soţului sau soţiei care rămâne lipsit fără voia sa (mai ales pe toată viaţa) de relaţiile intime: boli de nervi, agresivitate acută sau chiar demoralizare şi depresie. Şi, ceea ce este mai rău, poate duce chiar şi la adulter. Să nu vă lipsiţi unul de altul, îi sfătuieşte pe soţi Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 7, 5). Şi, desigur, nu ca aceştia să se sature de plăceri fără limită, ci pentru ca să nu cadă în ispitele satanei, din pricina neputinţei lor (1 Corinteni 7, 5). De exemplu, soţia se înfrânează (chipurile, din evlavie) fără ca soţul ei să vrea acest lucru, şi devine pricină ca acesta să fie ispitit de satana. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: „de multe ori diavolul îmbracă păcatul cu veşmântul evlaviei. Astfel, inspiră femeii dorinţa de înfrânare, sub masca evlaviei, în timp ce scopul lui viclean este să-l arunce pe bărbat în păcatul adulterului” (Comentariu la Evanghelia Sfântului Matei, 86, 4).

Şi dacă, în final, bărbatul cade în înfricoşătorul păcat al adulterului, responsabilitatea femeii înaintea lui Dumnezeu este foarte mare.

 

4. Relaţiile trupeşti sunt doar pentru naşterea de copii?

Relaţiile dintre soţi nu au drept scop exclusiv naşterea de copii, ci „uciderea” trupului, ca să nu-i ispitească satana şi să cadă în desfrânare (1 Corinteni 7, 5) (conform Sfinţilor Părinţi, cuvintele creşteţi şi vă înmulţiţi – Facerea 1, 28 deja s-au împlinit).

Sfântul Ioan Gură de Aur, sprijinindu-se pe afirmaţiile Sfântului Apostol Pavel, mărturiseşte cu tărie că scopul principal al nunţii este evitarea desfrânării. El scrie: „Nunta a fost dată pentru naşterea de copii, dar mai mult pentru stingerea aprinderii trupeşti. Îl am martor pe Sfântul Apostol Pavel, care spune: din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa (II Corinteni 7, 2). Deci spre evitarea desfrânării, şi nu spre naşterea de copii. Şi zice iarăşi Apostolul Pavel: «să fiţi unul cu altul, nu pentru ca să faceţi copii, ci ca să nu vă ispitească satana!» Înaintând, Apostolul nu spune: «dacă vor copii, să se căsătorească, ci: dacă nu se infrânează, să se căsătorească!» (1 Corinteni 7, 8-9).” (Despre Feciorie, XIX).

Cu siguranţă că prin aceste cuvinte Sfântul Ioan Gură de Aur nu exclude naşterea de copii şi, fireşte, nici nu recomandă evitarea ei. Pur şi simplu, vrea să sublinieze şi celălalt scop al nunţii, ferirea omului de desfrânare.

Prin urmare soţii care n-au dobândit copii nu sunt consideraţi nefericiţi de către Biserică (nefericiţi sunt bărbatul şi femeia care destramă căsătoria). „Ai copii, bucură-te! N-ai copii, bucură-te!” (Proverb popular).

Înfierea

Sfântul Cosma Etolianul, în situaţia lipsei copiilor, recomandă înfierea. El scrie: „Ia un copil sărac şi fă-l copilul tău duhovnicesc, ca să te bucuri şi să te desfeţi şi tu, şi să se bucure şi să se desfete şi acela. Pentru acel copil pe care ţi-l naşte femeia ta, Dumnezeu nu-ţi este dator cu har, pentru că o faci din patimă trupească, dar pentru acel copil sărac, ai de mii de ori plată de la Dumnezeu în sufletul tău, şi cinste de la oameni, pentru că îl faci cu voia ta fiul tău duhovnicesc” (Didahia II, 1, 37).

 

Anunțuri

Read Full Post »

„M-am culcat şi am visat că viaţa era fericire. M-am trezit şi am văzut că viaţa este datorie. Mi-am făcut datoria, şi a venit fericirea.”

(R. Tagare, 1941)

Prolog

Mai fericit este a da decât a lua (Fapte 20, 35). Când primeşti, ţi se umplu mâinile, în timp ce atunci când dăruieşti ţi se umple sufletul! Când asuzi pentru celălalt, trupul oboseşte, dar sufletul tău se odihneşte. Viaţa înseamnă dăruire!

Şi nunta este o ofrandă, deci izvorul vieţii!

Lumânarea, atunci când nu se topeşte, nu luminează! Şi tămâia bine-mirositoare, dacă nu se topeşte în foc, nu scoate bună mireasmă! Şi soţul sau soţia, dacă nu se mistuie în îndatorire, nu luminează, nu scot mireasma cea bună.

Aş dori ca prezenta carte să-i ajute pe fraţii noştri întru Hristos, bărbaţi şi femei, să perceapă căsătoria lor ca pe o luptă duhovnicească, care-i va ridica pe înălţimi, pe culmi, către cer. Amin.

Lămuriri

Familia nu este alcătuită din maşini neînsufleţite, cărora le apeşi butonul de pornire şi toate merg „ceas”, ci din oameni sensibili, care sunt măcinaţi de patimi şi de neputinţe. Acest aspect de simbioză, de comuniune, ar trebui să-l avem întotdeauna în vedere. Altfel, vom cere de la celălalt să se supună voii noastre cu aceeaşi uşurinţă cu care roboţii neînsufleţiţi ne execută comenzile!

„Să-l înţelegem pe celălalt, în măsura în care ne înţelegem pe noi înşine.” (Jung) De aceea, „cel mai bun medic este cel care a fost încercat de boală” (Platon). Acelaşi lucru este valabil şi pentru boala noastră duhovnicească. Cel mai bun medic este cel care s-a

vindecat, care s-a izbăvit de patimile şi de neputinţele lui, adică sfântul. Aceasta înseamnă că el este „specialistul” în problemele căsătoriei, nu cel căsătorit, nici cel necăsătorit.

Câti oameni căsătoriti din lumea aceasta îşi conduc familiile ca pe propriul automobil neînsufletit! Câti înţelepţi, câţi cercetători ai iumii acesteia se poartă inuman cu soţia sau cu soţul lor, destrămându-şi familiile!

Cât de frumos şi de duios vorbeşte despre relatiile dintre soti Sfântul ieromonah Cosma Etolianul! El grăieşte: “Bărbatilor, luati seama să nu le priviţi pe femeile voastre cu ochi sălbatici!” Şi la fel fac şi Sfântul Ioan Gură de Aur, şi Sfântul Grigorie Teologul în epistola către Olimpiada, fiica lor duhovnicească.

Nu suntem sfinţi, ci pur şi simplu în cartea aceasta doar ne ocupăm de Taina cea mare a Căsătoriei, avându-i drept îndrurnători pe Sfinţii Părinţi. Prin ea nădăjduim să se întărească puţin această legătură sfântă, pentru că; în zilele noastre rele, multe se întâmplă

 

1. Căsătoria: întregirea firii

Şi a grăit Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur! (Facerea 2, 18). Luaţi aminte că n-a grăit primul om: „Nu mă simt bine singur!”, ci Dumnezeu Înţelepciunea a grăit că nu este bine să fie singur Adam, cel plăsmuit de Însuşi Dumnezeu, Care l-a sălăşluit în paradisul minunat, pe care l-a creat în mod special pentru acesta (v. Facerea 2, 8). Adam a fost şi un mare sfânt, un văzător de Dumnezeu, Îl privea pe Creator şi grăia cu El. Oh, pentru acest Adam, Dumnezeu a socotit că nu era bine să fie singur, fără tovarăşul lui! Creatorul, fiind şi Atotcunoscător, a ştiut că Adam, la un moment dat, Îi va cere însoţitor, o tovărăşie omenească. Şi ca să nu simtă de timpuriu golul, singurătatea, Dumnezeu S-a apucat şi a creat-o pe Eva. Şi nu direct din pământ, aşa cum l-a plăsmuit pe Adam, ci din mijlocul trupului, din coasta lui Adam [v, Facerea 2, 12), ca s-o simtă ca fiind a lui, trup din trupul lui, os din oasele lui. Şi a simţit-o în acest fel! (v. Facerea 2, 23).

Cele de mai sus ne arată că omul, oricât de sfânt ar fi (cine era mai sfânt decât Adam în Rai?), are nevoie, în afară de prezenţa dumnezeiască nevăzută, şi de prezenţa omenească văzută. Simte nevoia să aibă lângă el un om de-al lui, să-l privească, să-l atingă, să-l asculte, să se plece asupra lui şi să-i arate iubire (amintiţi-vă că Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos l-a însărcinat pe Sfântul Ioan să se îngrijească de Preacurata Sa Maică (v. Ioan 19,27). (Gândiţi-vă la pustnici, la martiriul lor!)

Atractia

Un părinte a îmbrăţişat monahismul împreună cu fiul său, pe atunci încă la vârsta prunciei. După ani, s-au coborât amândoi în cetate. Tânărul, acum călugăr, se găsea pentru prima dată în mijlocul cetăţii. Şi a simţit că se găsea în altă lume. A văzut pentru prima dată şi câteva femei mergând prin cetate. Le-a privit oarecum curios şi a întrebat:

– Tată, cine sunt aceşti oameni?

– Călugări care trăiesc în lume, i-a răspuns părintele său, nevoind să-i aducă gânduri viclene.

Şi fiul i-a zis:

– Să luăm cu noi în pustiu un astfel de călugăr, aşa, pentru tovărăşie!

Ce l-a făcut pe călugăr să se „lipească de femeie”? Însăşi firea lui! Femeia este ieşită din bărbat (v. Facerea 2, 21), aşadar acestuia îi lipseşte ceva. El simte că are ceva lipsă şi de aceea caută, cercetează, ca să afle partea lui pierdută. Dar şi femeia, la rândul ei, caută să-şi afle izvorul, locul, originea ei. Şi, astfel, între ei există o căutare reciprocă, ascunsă, un magnetism îmbietor.

Pe această” taină” se sprijină căsătoria, ceea ce înseamnă că ea reprezintă completarea firească a bărbatului cu femeia. În căsătorie, firea omenească îşi găseşte plinătatea ei. „Deoarece firea noastră era neîntregită, a apărut căsătoria. Prin aceasta, ceea ce lipseşte unuia este completat de celălalt” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 19, 1, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan). În spatele acestei atracţii hedoniste, înnăscută şi nestinsă, dintre bărbat şi femeie mocneşte întotdeauna dorinţa pentru unirea trupească, care în orice moment se poate concretiza, poate primi „trup şi oase”. Şi, câtă vreme omul poartă trup, mocneşte mereu înăuntrul lui această dorinţă. El este întotdeauna atras spre această plăcere, „alunecă” precum şarpele de apă şi, aşa cum spunea cu înţelepciune arhimandritul Epifanie Teodoropoulos (†1989), problema trupului va fi rezolvată definitiv doar de lespedea mormântului.

Dumnezeu, ca să-l păzească pe om de pofta desfrânată (în afara nunţii), a întemeiat căsătoria. Adică, dacă nu poţi să-ţi stăpâneşti trupul, ţi se îngăduie să guşti legitim plăcerea doar înăuntrul căsătoriei: pentru desfrânare, fiecare să aibă femeia lui (1 Corinteni 7, 2).

1 De aceea, conform ultimelor studii, căsătoria (se înţelege că este vorba de cea reuşită) este benefică sănătăţii. Cel căsătorit are mai puţine probabilităţi să fie lovit de angoasă sau de depresie. („Cotidianul”, 15.2.2010) Şi nu numai, dar, chiar dacă suferă de vreo oarecare boală sufletească, este posibil ca prin căsătoria reuşită boala să se vindece, sau prin căsătoria nereuşită să se înrăutăţească. Medicul psihopatolog Paul Toumie nu ezita să mărturisească: . De mic aveam fobii şi eram capricios, dar soţia mea mi-a devenit cel mai bun psihoterapeut!” (n. a.)

 

Nuntă – feciorie

Cele de mai sus relevă faptul că omul are din fire înclinaţia către căsătorie. Însăşi firea îl îndeamnă spre aceasta. A nu se căsători este împotriva propriei firi, înseamnă a se opune acesteia, rămânând lipsit. Astfel, monahismul este o stare care depăşeşte firea, este supra-firesc. Şi tocmai de aceea este vrednic de admiraţie! (Scara, Cuvântul 15, 4). Prin urmare monahismul nu este harisma firii, ci a voinţei. Voinţa (puterea) intervine şi îmblânzeşte înclinaţia (firea) către căsătorie. Cine poate înţelege, să înţeleagă – este deviza Mântuitorului nostru Iisus Hristos (v. Matei 19, 12).

2. Alegerea

Rabinii înţelepţi sfătuiau: „Să ezitaţi mult înainte să vă alegeţi soţia! Să nu vă gândiţi la frumuseţe, căci aceasta trece. Cândiţi-vă la familie!”

Te căsătoreşti ca să devii fericit, nu ca să fii nefericit. Totul constă nu în a te căsători, ci în a deveni fericit prin nuntă. Şi vei fi fericit când vei găsi un tovarăş bun. Cel care şi-a găsit o soţie bună şi-a îndulcit viaţa lui (Pilde 18, 22). Totul în căsătorie ţine de cele dinaintea nunţii. Acum ţii în mâini cheia fericirii tale!

„Dacă urmează să călătoreşti, roagă-te o dată, dacă trebuie să mergi la război, roagă-te de două ori, dar, dacă urmează să te căsătoreşti, roagă-te de trei ori!” (Proverb).

 

 

 

„Să vedem dacă ne potrivim”

Aşa spun astăzi tinerii, când vor să se căsătorească. Şi, sub pretextul acesta, amână căsătoria sau chiar convieţuiesc în păcat, chipurile, poate se vor găsi. Dar cine poate spune că l-a găsit pe celălalt? Sub acest aspect nu ne potrivim nici cu fratele nostru, cu care am crescut şi ne-am dezvoltat în acelaşi mediu familial. Nu ne găsim nici pe noi înşine! (De câte ori afirmăm cu convingere şi repetăm, dar astăzi facem într-un fel, iar mâine în alt fel?!) Şi ne vom potrivi cu o persoană străină?

Ar trebui să cântărim lucrurile bine, căci fiecare om este o personalitate unică şi irepetabilă. Există şase miliarde de oameni? Există şi şase miliarde de personalităţi irepetabile.

Plecând de la aceste premise, oricât ai căuta, nu-ţi vei găsi un tovarăş cu care să te potriveşti la modul absolut, să ai aceeaşi gândire, aceleaşi dorinţe, aceeaşi voinţă! Nu vei găsi! „Nepotrivirea de caracter” (cauza divorţului) este un fapt real.

Criteriile alegerii

Desăvârşit este singur Dumnezeu, chiar şi sfinţii au neputinţe, cu atât mai mult noi, oamenii lumeşti şi pătimaşi. De aceea, să fii sigur că soţul pe care-l cauţi va avea propriile sale patimi şi neputinţe.

Bineînţeles că aceasta nu înseamnă că omul este alcătuit doar din patimi, neputinţe şi nimic altceva (ar fi vai de el). În paralel, are şi virtuţi înnăscute (Scara, Cuvântul 26, 41) (cu excepţia faptului dacă a încetat să fie om). Şi primele virtuţi de frunte care-l înfrumuseţează sunt smerenia şi bunătatea, mai ales bunătatea: „un dram de bunătate valorează mai mult decât sumedenie de cunoştinţe”] (Proverb). Şi iarăşi: „De frumuseţe ţi se face lehamite după patruzeci de zile, de bunătate nu te saturi nici după patruzeci de ani” (Proverb). Omul lipsit de iubire şi de smerenie este nepotrivit (primejdios) pentru familie (şi nu numai pentru ea … !).

„Primeşte sfaturi?”

Un părinte a logodit-o pe fiica sa.

Plin de bucurie, a vestit evenimentul unei bătrâne înţelepte în vârstă de optzeci de ani:

– Fiica mea ia un flăcău cu studii, cu serviciu bun!

– ??? ….

– Mamaie, mă auzi? Am logodit-o pe fiica mea. Se căsătoreşte cu un tânăr instruit, cu salariu bun, ce să-ţi spun …

– Primeşte sfaturi? l-a întrebat bătrâna. Pentru că, dacă nu primeşte sfaturi de la părinţi, de la preoţi, de la părinţii duhovnici, este stăpânit de o trufie „exemplară”! Şi va trebui să te temi de un asemenea om!

Înainte să te căsătoreşti, ochii tăi să fie larg deschişi. Când te căsătoreşti, să fie pe jumătate închişi!” (Proverb). Să nu fie înainte de nuntă deschişi pe jumătate, şi după aceea larg deschişi!

3. Căsătorie cu „peţire” sau „din iubire'”?

In vechime, în marea lor majoritate căsătoriile se făceau „cu peţire”, „cu înţelegere”. Părinţii rânduiau din culise nunta copilului lor (se pare că acelaşi lucru îl prescrie şi Legea mozaică – Ieşirea 22, 17)

Şi primul lucru pe care îl întrebau despre nora candidată era: „Este gospodină? Este dintr-o familie bună?”, pentru că ceea ce ,,îi ardea” întâi de toate era să-şi creeze o familie. Astăzi, primul lucru pe care îl întreabă este:

„Cum arată? Este frumoasă?” Rar se întreabă dacă este din familie bună, şi mai niciodată dacă este gospodină. Mai mult, în vechime, mirii nu aşteptau să se găsească unul pe altul. Ceea ce era să se întâmple se întâmpla.

Astăzi, lucrurile s-au schimbat. Majoritatea covârşitoare a tinerilor au repulsie faţa de căsătoria făcută „prin peţire”, „prin înţelegere”. Tinerii doresc să-şi găsească de unii singuri partenerul (prin mijlocirea iubirii). Este dreptul, alegerea lor. Însă ceea ce are importanţă în fond nu este dacă se vor căsători „din iubire” sau „din înţelegere”, ci dacă soţul ales va fi bun. Statisticile ne spun că nunţile care se încheie „prin înţelegere” sunt mai statornice, mai trainice, decât cele care se fac „din iubire”, şi aceasta pentru că alegerea tovarăşului se face în primul caz prin raţiune, şi nu prin sentiment. Candidatul la căsătorie nu este cu capul în nori, ci cu picioarele pe pământ. Aşa cum îl percepe pe tovarăşul său acum, înainte de nuntă, îl va percepe şi după aceea. În timp ce în căsătoria „din iubire” o ia înainte sentimentul nebunesc.

Legătura

„Când dragostea intră în inimă, mintea fuge din cap!”, spune o vorbă din popor. Adică raţiunea este pervertită de sentiment şi denaturează situaţia. Drept urmare, cel îndrăgostit o vede pe tovarăşa sa nu aşa cum este, ci aşa cum ar dori să fie. Este vorba despre o stare patologică.

În timpurile recente, specialiştii s-au preocupat de fenomenul îndrăgostirii şi au ajuns la concluzia că es- . te vorba despre nebunie. În mod concret, ziarul „Cotidianul” a publicat articolul cu titlul: „Creierul îndrăgostit este schizofrenie”, al lui Benedict Carey, de la „New York Times”, care demonstrează prin documente că, într-adevăr, îndrăgostirea este o boală a creierului! Fragmente din acest articol: „Dragostea este nebunie, un amestec de pasiune, demenţă şi tulburare obsesivă, care-l înstrăinează pe cel îndrăgostit de cei din jur, îi schimbă comportamentul şi caracterul, şi-l face de nerecunoscut. [ … ] Neurologii deţin reprezentri ale creierului îndrăgostit, în faza lui delirantă. Cercetătorii americani susţin că dragostea este o necesitate biologică, diferită de excitaţia sexuală. Ea se aseamănă cu foamea, cu setea, cu nevoia de narcoticel”

Studiul explică faptul că iubirea poate să cuprindă în egală măsură şi sentimente extremiste şi opuse, precum euforia, angoasa şi mânia, pentru că, atunci când ne pierdem obiectul dorinţei, dragostea se intensifică. „Când eşti îndrăgostit îţi pierzi controlul, logica, explică un antropolog de la Universitatea Rogers. Comportamentul pe care îl are cel îndrăgostit este dincolo de limitele logicii” („Cotidianul”, 1.6.2005, p. 11).”

Câtă vreme durează „dragostea”, relaţiile interpersonale sunt „roze”, romantice, însă sentimentul are şi „termen de valabilitate”. El îşi va face jocul şi va pleca (altfel, nici o relaţie şi nici o căsătorie nu s-ar destrăma). „Căsătoria este mormântul iubirii.” (Victor Hugo) Şi atunci creierul fugar se reîntoarce în cap şi omul vine cu picioarele pe pământ, la cruda realitate. Atunci, băiatul sau fata nu te vor mai atrage, ci ţi se vor părea nişte străini, nişte persoane anoste. Este posibil să-l percepi pe celălalt chiar ca pe un diavol, pe cel pe care înainte îl priveai ca pe un înger, şi să te gândeşti serios la despărţire. „Când m-am căsătorit am ştiut că m-am îndrăgostit de doi ochi verzi, minunaţi! N-a durat mult însă ca să înţeleg că m-am căsătorit cu o fată întreagă!”, spunea un bărbat divorţat.

Înţelegerea

L-ai aflat, l-ai descoperit pe tovarăşul alături de care vei trăi toată viaţa. Însă există o problemă nerezolvată: încheierea „contractului”. Adică, va trebui să discutaţi condiţiile convieţuirii. Caracteristici: nu sunt înger, ci om cu neputinţe. Deci accepţi să trăim toată viaţa împreună? Mă vei suporta în momentele grele? Eşti pentru familie, pentru o familie cu mulţi copii? Vom trăi o viaţă creştinească? Ne vom ruga? Vom merge la biserică în fiecare duminică? Vom ţine posturile? Ne vom mărturisi, dacă este cu putinţă, la un duhovnic comun? Cum vom folosi banii noşti? Vom avea banii în comun? Care vor fi relaţiile noastre cu părinţii? etc … După aceea veţi merge la biserică şi veţi declara oficial (la ceasul depunerii „jurământului” – al ritualului Tainei) hotărârea voastră comună de a trăi împreună pe viaţă şi neîncălcând condiţiile de mai sus. Şi cine încalcă chiar şi o condiţie din contract, adică cine nu respectă propria „semnătură” (consimţământul lui), va fi marele vinovat.

4. Relatiile înainte de căsătorie

Ti-ai ales-o pe viitoarea tovarăşă, dar ia seama că nu este încă soţia ta! Va fi, dar este posibil şi să nu fie, căci se întâmplă multe. Când tatăl şi mama ei ţi-o dau în biserică şi se săvârşeşte Taina, atunci va deveni soţia ta!

Păcatul

Astăzi, relaţiile intime înainte de nuntă au devenit ceva obişnuit în viaţa tinerilor noştri. Desigur că şi tinerii aduc propriile argumente. Însă despre ceea ce este păcatul nu hotărâm noi, nu hotărăsc patimile şi dorinţele noastre, ci Hristos, Care este Legiuitorul şi Care grăieşte foarte limpede:

 

Oricine se uită la femeie poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui (Matei 5, 28).

Prietene, vezi că Hristos nu-ţi îngăduie să priveşti” trupeşte” nici o femeie (fireşte, în afară de femeia ta, cu care te-ai căsătorit), cu atât mai mult să săvârşeşti păcatul în chip practic cu ea! Dar de ce? Pentru că Hristos te doreşte stăpân al instinctelor de jos, şi nu robul lor. Te doreşte atlet, luptător! (Ca să faci sex nu este nevoie de luptă, ci, dimpotrivă, de opusul acesteia; pentru înfrânare este necesară lupta!) Viaţa primeşte sens prin ţinerea poruncii dumnezeieşti, şi nu prin dispreţuirea ei (în situaţia de faţă prin stabilirea de legături intime înainte de nuntă).

Temelia fragilă

La Târgul Etnic al Religiilor cu participare internaţională din America, s-a realizat un sondaj de opinie referitor la relaţiile înainte de nuntă şi la nunta reuşită. Şi s-a demonstrat că relaţiile înainte de căsătorie nu contribuie la reuşita acesteia. În mod concret: căsătoria celor care avuseseră relaţii înainte de încheierea mariajului, spre deosebire de a celor care nu avuseseră, era fragilă, înregistrându-se în primul caz cu 50% la sută mai multe divorţuri.. Desfrânarea (relaţia trupească înainte de nuntă) nu este nuntă, nici nu constituie un punct de plecare bun pentru încheierea unei căsătorii.” (Sfântul Vasile cel Mare, Canonul 26).

Campania împotriva relatiilor înainte de căsătorie

Se pare că guvernul american (2007) a înţeles că relaţiile înainte de căsătorie, printre altele, sunt şi primejdioase pentru sănătatea tinerilor, şi s-a însărcinat să lupte împotriva lor. Astfel, citim titluri precum: „Războiul SUA împotriva relaţiilor înainte de nuntă: Bush impune şi înfrânarea maturilor”. „De anul acesta guvernul lui George Bush plănuieşte să pună în practică promovarea înfrânării şi educaţia sexuală la americanii majori, Campania cu denumirea: «abstinence only» (doar abstinenţa), care se adresa până acum doar adolescentilor, recomandând retinerea de la sex din motive morale şi de sănătate, se va adresa mai ales tinerilor maturi, cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani.”

Campania este sponsorizată printre altele de către statul american, care din 1996 şi până astăzi (2007) a dispus pentru scopul acesta aproximativ 1,1 miliarde de dolari. Cu lozinci precum: „it’s great to wait!” („este mare lucru să aştepţi”), inspiratorii campaniei se străduiesc să convingă tineretul Statelor Unite ale Americii că reţinerea de la sex este cel mai bun mod de a evita problemele care pot să reiasă din activitatea sexuală, ca de exemplu: sarcina nedorită sau bolile cu transmitere sexuală. Mesajul campaniei, după cum sustine Gwen Horn din Serviciul Naţional de Sănătate, este următorul: „mai bine este să aştepte cineva până la căsătorie, şi cea mai bună garanţie pentru aceasta este înfrânarea”, În ultimii ani s-au redus substantial relatiile sexuale înainte de căsătoie la tinerii din Statele Unite (ziarul ”Investitorul”, 27-28/1/2007).

1. Nunta este cinstită (Evrei 13, 4)

Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat! (Evrei 13, 4).

Nunta este cinstită şi patul matrimonial este curat de păcat, adică relaţiile dintre soţi. Datorită binecuvântării Bisericii, ele sunt curate, lipsite de păcat’. Drept urmare, cuplul poate să coabiteze fără mustrări de conştiinţă şi vinovăţie. Sfântul Apostol Pavel scrie: Cât despre cele ce mi-a scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar, din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neinfrânării voastre. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel (1 Corinteni 7, 1-7).

 

Cel care socoteşte relaţiile dintre soţi spurcate primeşte din partea Bisericii epitimii grele, pentru că dispreţuieşte binecuvântarea ei. Clericul este caterisit, mireanul este afurisit (Canonul 51 al Sfinţilor Apostoli). Sinodul din Gangra dă o epitimie şi mai grea: anathema, „Dacă cineva aduce reproşuri nuntii, să fie anatema!” (Canonul 1) (n. a.).

 

 

„Să convieţuiţi cu bună cuviinţă”

Prin faptul că Biserica binecuvântează unirea trupească înăuntrul căsătoriei nu înseamnă că sunt îngăduite toate. Sfântul Cosma Etolianul îi sfătuieşte pe cei căsătoriţi: „să convieţuiţi cu bună-cuviinţă, ca nişte creştini” (Predici 2). Cele neîngăduite constituie un păcat grav şi primesc mustrare. Şi una dintre cele mai mari binefaceri pe care le poate oferi soţia bună soţului ei este să-l împiedice de la astfel de păcate.

Icoanele

Unii soţi evlavioşi îşi pun probleme dacă ar trebui să aibă icoane în dormitorul lor. Răspunsul este da! Tocmai pentru că relaţiile lor nu constituie păcat. Şi dacă aceste legături au drept scop naşterea de copii, atunci dobândesc sfinţenie, pentru că aduc pe pământ un om, încă un „chip” al lui Dumnezeu, înmulţind astfel pe fiii şi mădularele împărăţiei Lui, aşa cum spunea arhimandritul Sofronie (t1993), stareţul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, Anglia.

Şi chiar dacă nu există icoane în casă, Dumnezeu este pretutindeni şi întotdeauna prezent, fie că-L vedem sau nu, prin mijlocirea icoanelor. Prin urmare, trebuie ca întotdeauna să lucrăm ca şi cum am avea în faţă sfânta Lui icoană, aşa cum făcea Prorocul David (v. Psalmul 15, 8).

 

 

Read Full Post »

Konstanin V. Zorin

 

Un tânăr neliniştit a venit odată la marele duhovnic al timpurilor noastre, Sfântul Paisie Aghioritul. Nu se putea stăpâni în nici un chip. S-a aflat după aceea că un duhovnic nepriceput, în loc să-i dea un sfat înţelept tânărului, a pus toate problemele şi nenorocirile lui pe seama moştenirii genetice. Din cauza impasului în care s-a trezit, tânărul a căzut în deznădejde.

Sfântului Paisie îi părea rău că oamenii se chinuiesc uneori la gândul că au parte de o moştenire foarte grea. De fapt, demonul le trimite un astfel de gând ca să-i înfricoşeze, să le întunece mintea şi să-i scoată din fire, fără vreun motiv serios. „Chiar dacă în om ar exista vreo moştenire păcătoasă, ea nu poate rezista în faţa harului lui Dumnezeu”, spunea sfântul.

Cu toate acestea, duhovnicul athonit nu nega sau diminua rolul genelor. „Fiecare om a primit daruri de la Dumnezeu pentru a se folosi, chiar dacă aceste daruri sunt folosite de om în scopuri bune sau rele”, mai spunea părintele. „Dacă omul va folosi darurile primite spre folosul său, atunci va atinge treapta desăvârşirii.” Neajunsurile noastre, fie că sunt rodul propriei neatenţii, fie că sunt moştenite de la părinţi, sunt, de asemenea, proprietatea noastră. Fiecare dintre noi trebuie să lupte corespunzător, pentru a se elibera de aceste neajunsuri.

Despre influenţa reciprocă a moştenirii şi a duhovniciei scrie şi duhovnicul Mănăstirii Pecerska din Pskov, arhimandritul Ioan (Krestiankin). Acesta avertizează o femeie care i-a cerut un sfat, în legătură cu complicaţiile spirituale şi medicale pe care le are un avort: „Uciderea copiilor este un păcat de moarte. Urmările acestuia se răsfrâng în primul rând asupra dumneavoastră, iar apoi asupra copiilor pe care i-aţi născut. Aceştia se vor chinui în viaţă şi vă vor pedepsi pentru uciderea frăţiorului lor în aşa fel, încât nu veţi putea rezista. Aşa că alegeţi dumneavoastră ce doriti să faceti în viată.”?

În altă scrisoare, marele duhovnic mângâie inima plină de necaz a unei mame care a născut un copil anormal din punct de vedere psihic. „În puterea mea stă doar să mă rog pentru toţi cei necăjiţi. V-aş mai sfătui să analizaţi şi din punct de vedere duhovnicesc cele ce se petrec cu dumneavoastră. Căci, dacă nu ar fi existat boala copilului, aţi fi continuat să vă «veseliţi» în viaţă, fără să ştiţi că înaintaţi spre beznă. Al doilea moment important în viaţa dumneavoastră este acela al bolii fiului, care reprezintă o epitimie pentru cei care, din voinţa dumneavoastră, nu au văzut lumina zilei. Iar dacă aceasta este o epitimie, atunci va urma şi iertarea. Pecetea nebuniei nu-i va face rău sufletului copilului şi cei care vorbesc despre sufletul său luminat spun adevărul.”

Stareţul a binecuvântat ca fiul nenorocit să fie dus la un spital-internat special şi acolo să fie împărtăşit. „Altă soluţie nu există. Căci dacă el va face, în nebunia sa, rău cuiva, atunci dumneavoastră, şi nu el, vă veţi tângui pentru fapta săvârşită. Fie ca Dumnezeu să vă dea înţelepciune şi tărie!

Bolile urmaşilor nu sunt fundamentate întotdeauna pe răul făcut de strămoşi. Să luăm ca exemplu hemofilia – boala monarhilor încoronaţi. Regii sunt oameni din carne şi sânge. Pentru a înfrunta piedicile ivite în calea dinastiilor şi a păstra dreptul la tron, aceştia îşi alegeau soţul sau soţia din cercul foarte restrâns al rudelor regale. Astfel, în cazul conceperii pruncului, acesta avea defecţiuni genetice, care nu permiteau sângelui să se coaguleze în mod normal.

Chiar şi în cazul unei traume minore, un astfel de bolnav are parte de hemoragii importante, externe sau interne. Adesea această boală curma vieţile reprezentanţilor celor mai importante curţi regale europene. Mutaţia fatală l-a atins şi pe prinţul Leopold, fiul reginei Victoria a Angliei, în aceeaşi măsură şi pe ţareviciul Aleksei, moştenitorul tronului rus.

Deşi cauza hemofiliei este cunoscută foarte bine, boala este până astăzi incurabilă, afectând doar bărbaţii. Femeile sunt doar purtătoare ale acestui defect genetic. Totuşi nu toate bolile genetice reprezintă o pedeapsă pentru greşelile generaţiilor anterioare. Dar cu siguranţă că orice anomalie genetică ne face să ne gândim la rădăcinile noastre, la duhovnicia celor adormiţi din neamul nostru şi a rudelor în viaţă.

După cum se vede, moştenirea genetică şi duhovnicia trebuie privite într-o strânsă legătură. Legătura aceasta este mult mai strânsă şi complicată decât pare la prima vedere. Pentru a fi clarificată, trebuie înţelese natura duhovnicească şi trupească a omului, cauzele bolilor şi vindecarea lor (vezi Addenda I).

Nu suntem doar fiinţe duhovniceşti sau trupeşti. După cum se exprima foarte bine mitropolitul Antonie de Suroj: „Deplinătatea omului nu constă în duhul sau sufletul său, ci în unitatea dintre suflet şi trup. În această privinţă trupul nostru este mult mai important şi capătă posibilităţi foarte mari, în comparaţie cu ceea ce credem de obicei.”!

De aceea, atunci când analizăm natura duhovnicească a omului, trebuie să avem în vedere neapărat partea biologică a acestuia, iar în cadrul analizării funcţiilor organismului, să avem în vedere psihologia şi duhovnicia sa. Şi totuşi, simptomele bolilor trebuie separate de căderea morală. Nu este un secret faptul că suntem ţesuţi din contradicţii. Bucuria şi tristeţea, inspiraţia şi apatia, setea de câştig şi mustrările de conştiinţă, toate acestea sunt legate strâns, într-un nod. Să ne amintim, de exemplu, de ţarul Ivan cel Groaznic, tiranul crud şi, în acelaşi timp, rugătorul smerit, în timpul căruia Rusia a cunoscut mari biruinţe, dar şi cutremure pe măsură. Cine se poate edifica mai bine cum a fost, de fapt, personalitatea acestui om?

Rădăcinile multor întâmplări, boli şi neputinte din viata noastră se află în tainitele sufletului, în „cele mai dinlăuntru ale inimii”, în faptele inconştiente, în tendinţele moştenite şi obişnuinţele căpătate pe parcursul vieţii. Rolul geneticii nu poate fi totuşi supraevaluat personalităţii. În cadrul acesteia au fost adunate o mulţime de fapte, inclusiv unele foarte interesante şi controversate. Ele urmează să fie analizate critic. Astfel, în „Science”, una din revistele cunoscute în toată lumea, se consideră într-o mare măsură că până şi alegerile politice, gusturile muzicale sau alegerea concediului sunt influenţate genetic.

Aceasta nu înseamnă, desigur, că există vreo genă a „predispoziţiei pentru muzica rock” sau a „concediului în Alpi”. Totuşi este puţin probabil ca preadolescentul care este un împătimit al muzicii rock să preţuiască la fel de mult şi cântările bisericeşti. La fel, un profesor de conservator nu va distruge totul în calea sa în urma înfrângerii suferite de echipa de fotbal al cărei suporter este. Este clar că trebuie să se aibă în vedere atât vârsta, cât şi educaţia, reputaţia, mentalitatea, cultura generală şi premisele genetice ale persoanei. Ar fi greşit să excludem total importanţa ultimelor, căci este dovedit faptul că genele acţionează direct sau indirect asupra funcţiilor şi trăsăturilor psihologice. Printre acestea se numără măsura activităţii, a închiderii în sine, a agresivităţii, a sexualităţii. La tânăr aceste caracteristici sunt diferite faţă de cele ale omului în vârstă.

Nu este uşor să răspunzi la întrebarea cum anume influenţează genele structura trupului şi influenţa genelor şi a mediului înconjurător asupra comportamentului oamenilor este studiată de o ramură relativ nouă a ştiinţei: genetica dezvoltarea organismului, caracteristicile psihicului şi ale personalităţii. Genele pot fi legate de patimi şi de păcatele de moarte prin intermediul fiziologiei organismului, prin activitatea celulelor şi a ţesuturilor. Acţiunea moştenirii depinde de voia lui Dumnezeu, de ispitele demonilor, de mediul înconjurător, de cercurile sociale, de educaţie şi, desigur, de eforturile personale ale omului. Nu punem aici la îndoială importanţa factorilor genetici, ci vorbim despre comportamentul şi bunăstarea noastră, de sănătatea şi lumea interioară, care nu sunt definite de genetică în mod exclusiv. Genele sunt fundamentul organismului. În baza acestui fundament, conformându-se Providenţei divine sau ignorând-o, omul îşi poate forma personalitatea. Este foarte periculos şi stupid chiar să construieşti ceva pe un sol instabil …

Să aruncăm o privire, astfel, asupra relaţiilor dintre moştenire şi duhovnicie în lumina învăţăturii ortodoxe şi a ultimelor realizări ale ştiinţei.

(va urma)

 

Read Full Post »

Paranormalul

 

14. Întrebare: Ce înseamnă paranormal?

 Răspuns: Aşa cum îi arată numele, paranormalul nu este ceva normal. Prefixul para provine din limba greacă veche şi înseamnă: lateral, contra, în ciuda; iar para tous ńomous înseamnă împotriva legilor. Paranormalul are toate aceste sensuri: se situează lateral faţă de normalitate, lucrează contra ei şi se manifestă în ciuda unor elemente de normalitate; de asemenea, este împotriva legii (rânduielii) dumnezeieşti. Paradoxázo înseamnă a prezenta drept admirabil, a avea o opinie falsă. Paranormalul se bazează pe concepţii false şi se arată celor neştiutori ca ceva admirabil. Paradoxázo este opusul lui doxázo, care înseamnă a slăvi, a cinsti. Terapeutica rânduită de Dumnezeu se aplică spre slava lui Dumnezeu şi face cinste omului, iar tratamentele paranormale nici nu urmăresc slăvirea lui Dumnezeu şi, prin urmare, nici nu fac cinste omului.

Unicul Dumnezeu a rânduit pentru om o normalitate unică. Precum Adevărul este unic şi există multe feluri de minciuni, tot aşa normalitatea este unică şi există multe feluri de anormalităţi. Prefixul a de la a-normal, arată lipsa de normalitate, fără să dea amănunte despre tipul de anormalitate. Para-normalul este un caz particular de anormalitate care încearcă să simuleze normalitatea şi se luptă împotriva ei.

15. Întrebare: Care este deosebirea dintre remediile naturale şi cele paranormale?

 

Răspuns: Termenul physis din limba greacă veche a fost tradus prin fire sau natură. Remediile naturale sunt remedii fireşti, în sensul că ele respectă rânduiala înscrisă de Dumnezeu în fire.

Dintre remediile naturale menţionăm: plantele medicinale, apele minerale, produsele apicole, mişcarea. Pe aceste elemente se bazează terapiile naturale: Fitoterapia, Balneofizioterapia, Apiterapia, Kinetoterapia.

Prin „remediile” paranormale se simulează normalitatea şi se luptă împotriva ei. De exemplu, homeopatia simulează folosirea plantelor medicinale ca în Fitoterapie, însă inversează efectele terapeutice rând uite de Dumnezeu şi îndepărtează din „medicamentul” homeopatic tocmai substanţele active (cu efect vindecător). Bioenergoterapia, radiestezia şi reiki simulează cunoaşterea şi vindecarea prin Har, folosind în realitate energii din lumea creată.

16. Întrebare: Ce înţelegem prin „doctrine extrem-orientale”?

 

Răspuns: Doctrinele extrem orientale sunt rătăciri de inspiraţie demonică, transmise ezoteric în spaţiul extrem-oriental. Dintre aceste doctrine menţionăm: budismul tibetan, budismul chinez, budismul tantric, daoismul, alchimia internă (nei dan), şamanismul, şintoismul tantric.

17. Întrebare: Adepţii doctrinelor extrem-orientale primesc puteri paranormale de la diavol?

 

Răspuns: Da. Ei primesc treptat aceste puteri malefice pe măsura înaintării spre rău, prin parcurgerea etapelor de iniţiere, în cadrul unui sistem ezoteric. Gheorgaki, un tânăr care a fost iniţiat în Tibet, a mărturisit după venirea la Ortodoxie: „Eu mă aflam cu o treaptă mai sus de stadiul magiei negre. Aveam atâtea privilegii; atâta putere, că nu-ţi poţi imagina. Puteam călători în mod supranatural fără mijloace de transport. Puteam vedea în mod supranatural mult mai departe şi mult mai multe decât vede un om normal. Puteam vorbi în mod supranatural orice limbă aş fi vrut. Cunoşteam toate artele marţiale şi ca să înţelegi, odată, în India, am fost de faţă la o ceartă; iar fiindcă am înţeles că-l nedreptăţeau pe unul, m-am bătut cu cinci deodată şi i-am învins. Nu poţi să-ţi dai seama câtă satisfacţie am simţit după această bravură. Aveam demoni care îmi slujeau şi acest fapt mă făcea să mă simt foarte puternic, stăpân, aproape invulnerabil. Îmi scăpa însă un amănunt. Dădusem în schimb pentru toate acestea, fără să ştiu, sufletul meu nemuritor, diavolului şi ca să nu uit, mă pecetluise cu una din cele o sută de peceţi ale sale”.”

18. Întrebare: Ce învăţăm din această mărturisire a lui Gheorgaki?

 

Răspuns: Cuvintele „eu mă aflam cu o treaptă mai sus de stadiul magiei negre”, arată că iniţierile în sistemele extrem-orientale îl apropie pe om de satana mai mult decât magia neagră. În urma iniţierii, tânărul avea mai multă putere demonică decât un vrăjitor care practică magia neagră.

Faptul că putea” vedea în mod supranatural mult mai departe şi mult mai multe decât vede un om normal”, arată că percepţia extrasenzorială (paranormală) este obţinută prin lucrare demonică. O astfel de percepţie o au iniţiaţii care văd chakrele, aura şi meridianele energetice.

Se confirmă şi faptul că artele marţiale se bazează pe lucrări demonice.

Este foarte important de observat că acest tânăr, sincer fiind, si-a dat seama de inselarea în care se afla. A înţeles că diavolul i-a dat câteva puteri paranormale, însă era gata să-i ia sufletul.

19. Întrebare: Ce mărime au aceste puteri demonice comparativ cu puterea lui Dumnezeu?

 

Răspuns: Aceste puteri sunt neglijabile faţă de puterea lui Dumnezeu. Ele sunt puteri finite, iar puterea lui Dumnezeu este infinită. Despre întâlnirea cu tânărul Gheorgaki, Sfântul Paisie Aghioritul povesteşte următoarele: “Vrând să-şi arate puterea, Gheorgaki şi-a concentrat privirea pe o piatră mare aflată la o oarecare distanţă şi piatra s-a făcut bucăţi. Atunci am făcut semnul Crucii pe o pietricică şi i-am spus să o sfarme şi pe aceea. S-a concentrat, şi-a făcut vrăjile, dar n-a reuşit s-o spargă. Atunci a început să tremure, iar puterile drăceşti, pe care credea că le are sub control, neputând sparge piatra, s-au întors împotriva lui şi l-au azvârlit în râpă”.

 

20. Întrebare: Metodele medicale paranormale practicate în prezent în România au legătură cu doctrinele extrem-orientale?

 

Răspuns: Da. Toate metodele „medicale” paranormale practicate în România se bazează pe doctrine extrem-orientale.

Acupunctura se bazează pe doctrina daoistă întemeiată de Lao Zi (sec. VI î.Hr.). Ea a fost adusă în Europa de misionarii iezuiţi din Extremul Orient.

Homeopatia se bazează pe doctrina daoistă a supremaţiei golului faţă de plin. Primul care a folosit doze infinitezimale a fost medicul chinez Hua Tuo (141-208), adept al daoismului.

Radiestezia provine din şamanism. În tehnica şamanică qilaneq, demonii răspundeau prin efecte mecanice la întrebările puse de vrăjitori. Pentru a justifica folosirea unor coroane metalice, unii bioenergoterapeuţi şi radiestezişti se bazează pe utilizarea coroanelor ritualice în Egiptul antic şi pe faptul că în Tibet, la confirmarea fiecărui dalai lama, membrii conclavului de confirmare, la ceremonie îsi pun coroanele şi intră într-o stare de „delir profetic”

Reiki este o practică japoneză foarte veche, redescoperită de către Mikao Usui în anii 1919-1920.

Yoga este o practică budistă. Despre renumitul guru tibetan Padma Sambhava se spune că a convertit la doctrina tantrică şi pe unii demoni.

21. Întrebare: De ce unii ortodocşi cad pradă acestor doctrine şi practici păgâne?

 

Răspuns: Unii oameni, deşi au primit Botezul Ortodox, nu conlucrează cu Dumnezeu pentru sporirea duhovnicească. Multi dintre acestia nu cunosc învăţătura Bisericii Ortodoxe. Sunt dominaţi de relativismul dogmatic specific Noii Ere (New Age), fapt pentru care consideră că „toţi au dreptate, fiecare în felul său”.

22. Întrebare: Care sunt cauzele cele mai generale ale înşelării?

 

‘Răspuns: Despre cauzele înşelării, Arhiepiscopul Teofan de Poltava scrie: „Ceea ce numim înşelare propriu-zisă apare atunci când cineva încearcă să trăiască mai presus de putinţa sa. Fără a se fi curăţit de patimi, el caută o viaţă de contemplaţie şi visează la răpirea în har. De aceea, peste el cade mânia lui Dumnezeu; din pricină că se socoteşte a fi prea sus, harul lui Dumnezeu se depărtează, iar el cade sub înrâurirea celui viclean. Pentru aceasta, slava deşartă începe acum să-l desfete cu vederi şi plăceri înalte. Aceste vederi şi plăceri nu sunt însă de la Dumnezeu, ci de la cel viclean. Toate scrierile teologice care încearcă să aducă o nouă înţelegere, diferită de cuvintele Sfinţilor Părinţi, sunt scrise într-o astfel de stare.”

23. Întrebare: Ce este fitoterapia sincretistă?

Răspuns: Fitoterapia sincretistă este un ansamblu de sisteme filosofice cu aspect medical, care amestecă fitoterapia empirică cu concepţii păgâne sau chiar cu concepţii ortodoxe scoase din context.

24. Întrebare: Care este deosebirea dintre fitoterapia ştiinţifică şi fitoterapia sincretistă?

 

Răspuns: Fitoterapia ştiinţifică este fitoterapia care are bază ştiinţifică şi nu conţine concepţii neştiinţifice. Se cunosc substanţele active din plantele medicinale, proprietăţile fizice, chimice şi biologice ale acestor substanţe, modul de acţiune (explicat riguros ştiinţific), modul de administrare, indicaţiile, contraindicaţiile şi efectele adverse.

Fitoterapia sincretistă foloseşte concepţii păgâne (despre boală, sănătate, vindecare, plante) şi chiar învăţături ortodoxe scoase din context (despre energii, arhangheli, etc).

„Fitoterapia psihocauzală” este un sistem filosofic al fitoterapiei sincretiste în care elementele de fitoterapie ştiinţifică sunt amestecate cu concepţii spirituale heterodoxe. În acest sistem se consideră că plantele îl călăuzesc pe om pe drumul evoluţiei spirituale. De exemplu: „Ajutat de trandafir, individul înţelege că loviturile sorţii sunt ineluctabile, dar reuşeşte ca, in mijlocul patimilor, să perceapă bucuria vieţii”; „Teiul exercită o acţiune de oblojire, psihoemoţională: celor prea închişi, le deschide inima spre iubire; celor prea deschişi, le protejează inima pentru a nu cădea pradă celor hrăpăreţi?”: „Ajutat de viţă de vie, individul înţelege că adevărata libertate constă în a inţelege legile divine şi a le urma cursul?”: „Ajutat de cătină, individul invaţă să discearnă, să delimiteze net, să diferenţieze adevărul de plăsmuire; nu se mai lasă alterat de influenţele conjuncturale, se mobilizează şi trăieşte intens, fără a-şi pierde limpezimea, disociind nălucirea de esenţă”!”, „Ajutat de cuişoare, individul pătrunde dincolo de aparenţe şi sondează profunzimile pentru a descoperi adevărul şi esenţa?”: „Ajutat de floarea soarelui, individul deprinde acceptarea iertătoare, discernământul compasiv al iubirii, moderaţia, detaşarea şi discernământul nobleţei, apte să deosebească binele de rău” .

25. Întrebare: Cum este folosită in fitoterapia sincretistă învăţătura ortodoxă despre arhangheli?

 

Răspuns: Învăţătura ortodoxă despre arhangheli este scoasă din contextul Dogmaticii Ortodoxe şi este folosită pentru promovarea unor „esenţe pentru vindecare cu ajutorul arhanghelilor”.

Câteva exemple: „Arhanghelul Mihail. Sabia lui Mihail este focul purificator ce învinge forţele răului, transformând energiile negative în energii divine. [ … ] Există două căi: prima, când aveţi nevoie de inspiraţie sau ajutor imediat se iau patru picături şi se apelează Fiinţa de Lumină respectivă, repetând procedeul ori de câte ori este necesar; a doua, se iau patru picături de 2-4 ori pe zi, cerând ajutor la fiecare doză, până când simţiţi o modificare de conştiinţă.”

Transformarea energiilor negative în energii divine este o aberaţie, deoarece energiile negative aparţin lumii create (după cădere), iar energiile divine (dumnezeieşti) sunt energii necreate. De asemenea, asocierea dintre Arhanghelul Mihail şi un anumit produs vegetal este absurdă.

„Arhanghelul Gabriel. Invocarea Arhanghelului Gabriel este utilă în vindecarea afecţiunilor fizice care au o origine karmică.” Doctrina karma este o născocire extrem-orientală legată de doctrina reîncamării.

„Arhanghelul Rafael favorizează amplificarea viziunii şi cunoaşterii interioare prin dezvoltarea chakrei a şasea.”

Aici se realizează amestecarea cu doctrina yogină a chakrelor.

„Arhanghelul Uriel ajută la: alchimie, magie divină, înţelegere spirituală.”

Cum putem admite că un Sfânt Arhanghel ar ajuta la alchimie şi la „magie divină”?

„flacăra violet ajută la: interacţiunea uşoară cu autorităţi şi oameni influenţi, … protecţie paranormală”

În acest text, conexiunea cu fenomenele paranormale este dată pe faţă.

 

26. Întrebare: Fitoterapia sincretista are legatura cu yoga?

Raspuns: Da. Exista preparate despre care se sustine ca ar actiona asupra chakrelor mentionate si în tehnica yoga. Exista “esente pentru armonizarea chakrelor”. De exemplu “esnta pentru Chakra inimii” ar da posibilitatea de “a iubi fara conditii”. Evident, o astfel de pretentie este contradictorie cu învatatura crestina ortodoxa. Iubirea este o traiere duhovniceasca specifica omului despatimit (eliberat de toate patimile); ea nu se poate dobandi prin niste picaturi.

27. Întrebare: Fitoterapia sincretista are legatura cu acupunctura?

Raspuns : Da. În conformitate cu prospectele, unele produse pseudo-fitoterapeutice actioneaza asupra unor meridiane de acupunctură. Ele fac parte din „acupunctura lichidă”.

28. Întrebare: Fitoterapia sincretistă se bazează pe simbolistica păgână?

 

Răspuns: Da. Fitoterapia sincretistă a preluat simbolistica păgână şi a folosit-o pentru obţinerea unor indicaţii ezoterice pentru plantele medicinale.

La o conferinţă de fitoterapie sincretistă s-a prezentat următorul text:

„Trandafirul este floarea cea mai strâns legată de istoria omenirii. În legende, basme, obiceiuri, medicina tradiţională, artă sau publicitate, vom observa că el îşi găseşte un rol În aproape toate domeniile. Aceasta nu se datorează numai frumuseţii florii sau contrastului aparent dintre delicateţea trandafirului înflorit şi „agresivitatea” spinilor săi. Mult mai mult contează aureola care învăluie, în subconştientul nostru, caracterul simbolic al florii. [ … ] Nici o altă floare nu a căpătat o asemenea importanţă în viaţa oamenilor. Ea este asociată cu Grădinile Edenului, cu cele suspendate ale Semiramidei – din biblicul Babylon, având aceeaşi semnificaţie în creştinism şi islamism ca şi nufărul în hinduism şi budism. [ … ] Afrodita. zeiţa frumuseţii la greci, ungea corpul lui Hector cu ulei de trandafir (Homer-Iliada). [ … ] În hinduism trandafirul cosmic Tripurasundari, simbolizează perfecţiunea, desăvârşirea, cupa vieţii, sufletul, inima, iubirea, exprimând frumuseţea Mumei divine. [ … ] Trandafirul rosu este asociat cu sângele pierdut de Christos răstignit pe cruce şi cu Sfantul Graal- vasul în care Iosif din Arimateea ar fi strâns acest sânge. [ … ] Numele Rosariului, acel şnur pe care sunt înşirate un număr de mărgele folosit pentru a ţine evidenţa rugăciunilor, derivă tot de la trandafir. In creştinism sunt cunoscute trei dimensiuni: rosariul mic – 33 mărgele mici + 5 mari (vârsta lui Christos şi cele 5 răni ale sale), rozariul mijlociu – 63 + 7 (vârsta Fecioarei Maria şi cele şapte bucurii şi dureri) şi rozariul mare – 150+15 ( numărul psalmilor). Astfel în limba sanscrită Dshapa înseamnă rugăciune, dar prin schimbarea intona tiei mai înseamnă şi Trandafir – roză. Originea lui se pierde în timpurile anterioare epocii noastre, a fost folosit iniţial în religia hinduistă, apoi budhistă, preluat de către creştinism (catolicii) ca un complet de rugăciuni diferite dedicate Fecioarei Maria, apoi de religia islamică [ … ]. Multă vreme a existat traditia ca în sălile de şedinţă sau deasupra scaunelor de spovadă (Ia catolici) să existe un trandafir cu cinci petale, aceasta pentru a se stii că discutiile si confesiunile se află sub rosa, adică secrete. Legenda acestui obicei ar fi că zeul Harpocrates ar fi fost mituit de către Eros (Cupidon) cu un trandafir alb, pentru ca el s-o oblige pe zeiţa Venus să nu mai bârfească.

 

[ … ] In Islam, trandafirul este simbolul frumuseţii masculine şi al sângelui lui Mahomed precum şi al celor doi fii ai săi. „Trandafirul Bagdadului” reprezintă legea, calea şi ştiinţa, simbolizând adevărul. [ … ] În Evul Mediu creştin, cea mai cunoscută utilizare a trandafirului a fost aceea creată de Papa Leon al IX-lea, În secolul al XI-lea: el a iniţiat ceremonia trandafirului auriu, trimis anual unui monarh european ca semn al stimei şi răsplată a faptelor apreciate de Sfânta Biserică. [ … ] Psihiatrul, psihologul şi filozoful elveţian Cari Gustav Jung (1875-1961)elevul lui Freud, adeptul şi continuatorul metodei psihanalizei – dar raportată la elementul social şi nu sexual, consideră trandafirul ca o formă a unităţii – o Mandală”.”

Observăm amestecul specific sincretismului. Din acest amalgam fac parte cuvintele: legende, basme, obiceiuri, medicina tradiţională, aureola, subconştientul, caracterul simbolic, creştinismul şi islamismul, hinduismul, budismul, Afrodita, Christos, Fecioara Maria, zeul Harpocrates, Cupidon, Papa Leon al IX-lea, Jung, Sfânta Biserică, Mandala.

Pentru completarea amalgamului, la sfârşitul articolului este prezentată şi semnificaţia astrologică a trandafirului: „Trandafir – dacă v-ati născut întro zi de 9, 18 sau 27. Persoane temperamentale şi impulsive. Aceasta este caracterizarea persoanelor

reprezentate de trandafir. Acceptă sarcini dificile şi dau mereu dovadă de mult curaj. Sunt persoane de încredere, pe care atât familia cât şi prietenii se pot baza. Ei au idealuri pentru care luptă cu îndârjire.”

Acest sincretism este prezent atât în articole de internet, cât şi în simpozioane de Fitoterapie sincretistă.

Read Full Post »

Partea I

Introducere

„Problema pastorală cu care ne confruntăm în anii pe care îi parcurgem este înfruntarea noii erezii de dimensiuni planetare care se numeşte Noua Eră sau, aşa cum o numesc unii, Noua Eră a Vărsătorului. Mesajele referitoare la aceasta, cu care suntem bombardaţi în fiecare zi prin mijloacele de informare în masă, în linii generale, sunt următoarele: Vine o Nouă Eră. Binele şi răul, Dumnezeu şi Lucifer sunt două puteri care se completează reciproc. Toţi suntem purtători de energie, avem puteri intuitive, extrasenzoriale, magice, supraomenesti si puteri ale mintii cu însusiri tămăduitoare … Hristos nu a fost Dumnezeu şi Om, ci unul dintre marii iniţiaţi, mentorul Erei Peştilor, care acum ia sfârşit… Nu există un singur adevăr. Toate religiile sunt căi care duc la acelaşi scop”

După revoluţia din 1989, ţara noastră a fost invadată de o mulţime impresionantă de „vindecători” şi „călăuzitori spirituali”, adepţi ai doctrinelor extrem-orientale.

După două milenii de Ortodoxie, mulţi români se întorc la practicile păgâne. La ora actuală, în România există:

-magazine ezoterice virtuale cu produse specifice: cristale, sfere de cristal pentru vizualizarea viitorului, truse de magie, pendule radiestezice, anse radiestezice, cărţi de Tarot, lumânări ritualice, bijuterii, piramide, elemente Feng Shui;

– firme care comercializează amulete şi talismane unisex, pentru sănătate, dragoste, abundenţă, carieră, protecţie, succes, magie şi noroc, din metal, inox, argint, aur, os, lemn şi ceramică;

– cabinete de clarviziune, Reiki (Reiki Usui, Karuna Ki, Shamballa MDH, Tibetan Reiki, Celtic Reiki, Info Reiki, Grand Master, Gendai Reiki Ho, Violet Flame Reiki, Ordinul lui Melchisedec), Seichim, tehnici şamanice (Ama Deus, Munay Ki), astrologie (astrograme, astrologie natală, karmică şi medicală), curăţări case de entităţi negative;

– cabinete de biorezonanţă prin care se dau informaţii şi despre” vieţile anterioare”;

– cabinete de acupunctură, ayurveda, homeopatie, în care pacientul dobândeşte multe învăţături daoiste si budiste;

– firme pentru distribuţia afrodiziacelor şi a tincturilor care activează meridianele energetice;

– firme care comercializează pietrele celor 7 chakre; pietre zodiacale: agat, carneol, crisopraz, aventurin, jasp, onix, aragonite, calcedonie, etc; pietre zodiacale fine: ametist, citrin, opal, acvamarin, rubin, safir, turcoaza, malachite,azurirs, etc; piramide energetice;

– cursuri de radiestezie, reiki, arte marţiale, karate-kobudo, aiki-jutsu & iai-do, taijiquan- qigong,

Feng Shui;

– cursuri de ştiinţă spirituală vedică;

– edituri specializate pe cărţi din domeniul paranormal. Câteva titluri: Masajul ayurvedic, Sănătatea perfectă. Ghidul ayurvedic complet al sistemului minte-corp omenesc; Homeopatia. Sănătate absolută şi autocunoaşterea corpului, a minţii şi a spiritului; Homeopatie şi sexualitate; 214 elixire alchimice; Hipnoza ca abordare sau Cartea trecerii. Prima Moştenire Atiantă; Vieţi anterioare; Secretul sufletului. Utilizarea experienţelor extracorporale pentru înţelegerea adevăratei noastre naturi; Fructele întunericului.

Şi acum, câte ceva despre autorii cărţilor:

„Mariela Angel este o renumită homeopată, specializată la Londra în terapii de regresiune, vindecarea cu ajutorul cristalelor, terapia călătoriei, acupunctură, kineziterapie şi aromaterapie.”

 

„Joan Halifax este antropolog şi profesor, maestru Zen şi shaman, discipol al unor mari maeştri până în clipa în care îşi găseşte strălucitoarea cale. Este o vizionară ale cărei cuvinte fulgeră. O femeie care a străbătut planeta, dar şi lumile interioare, care a trăit revelaţia alături de shamani indigeni de pe câteva continente, care şi-a căutat adâncimile retrăgându-se în sălbăticie şi meditând cu înţelepţi tibetani, care a scormonit prin meandrele inimii şi ale minţii împreună cu iniţiaţi ai culturilor native nord-americane. Începând cu tradiţiile zen-ului japonez şi până la experienţe cu cele mai puternice plante psihedelice, de la ritualurile străvechilor triburi Dogon din Africa până la ceremoniile azatece cu ciuperci sacre, în Mexic, nimic nu-i este străin”.

Promotorii magiei au „grijă” şi de copiii creştinilor. De exemplu, le pun la dispoziţie „trusa de magie albă”, ca şi cum ar fi în slujba Binelui, nu a răului (asociat cu magia neagră). În prezentarea trusei găsim scris: „Ai şi tu acum ocazia de a deveni un practician al magiei albe şi o forţă a binelui! Toate lucrurile de care ai nevoie pe drumul Înţelepciunii se află aici: o carte frumos ilustrată cuprinzând instructiuni si, în plus, talismane si accesorii magice”.

 

,Iată ce conţine trusa: cartea de vrăji şi ritualuri (cu tehnici de meditaţie şi peste 40 de ritualuri şi vrăji), medalionul argintiu al lunii, cristalul de cuarţ magic al pământului, clopoţelul argintiu, bănuţul da/nu, bănuţul auriu al prosperităţii, sarea de vrăji, săculeţul magic, şnurul auriu al dorinţei.

În acest mod, copiii sunt pregătiţi din timp pentru primirea „metodelor magice de diagnostic şi vindecare” .

Consecinţele acestor doctrine şi practici extrem-orientale sunt foarte grave: îndepărtarea de Ortodoxie, posedarea demonică, îmbolnăvirea psihică, destrămarea familiilor.

Necunoaşterea învăţăturii ortodoxe despre sănătate, boală şi vindecare este una dintre cauzele răspândirii practicilor păgâne în teritoriile ortodoxe.

Învătătura ortodoxă despre sănătate, boală si vindecare

1. Întrebare: Ce trebuie să cunoaştem pentru a înţelege corect sănătatea, boala şi vindecarea?

Răspuns: Pentru a înţelege corect sănătatea, boala şi vindecarea trebuie să cunoaştem învăţătura creştină ortodoxă.

2. Întrebare: De ce este necesar să cunoaştem învăţătura ortodoxă şi nu este suficient să cunoaştem ştiinţele naturii?

Răspuns: Ştiinţele naturii sunt limitate din mai multe motive:

– nu studiază toate fenomenele, ci numai fenomenele înregistrabile şi fenomenele observabile şi repetabile experimental;

– nu prezintă certitudine cantitativă, ci oferă doar aproximaţii;

– nu dau explicaţii ontologice, ci propun teorii (ipoteze cu anumite confirmări experimentale aproximative);

– nu se bazează pe Morala absolută.

Învătătura ortodoxă este revelată, adică descoperită de Dumnezeu. Ea conţine Morala absolută şi răspunde corect la toate întrebările importante ale umanităţii.

3. Întrebare: De ce nu este suficientă o altă religie?

Răspuns: Adevărul este unic. învăţătura ortodoxă este descoperită de Dumnezeu. De aceea, învăţătura ortodoxă este singura învăţătură care ne dă posibilitatea de a deosebi Binele de rău.

Domnul nostru Iisus Hristos a spus foarte clar:

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Nu există mai multe căi bune, ci una singură.

Pentru a înţelege corect sănătatea, boala şi vindecarea este necesar să cunoaştem învăţătura ortodoxă despre Dumnezeu, despre univers şi despre om.

4. Întrebare: Ce importanţă are învăţătura ortodoxă despre Dumnezeu, univers şi om?

Răspuns: Dumnezeu este Creatorul universului.

El este supra-spaţial, supra-temporal şi imaterial. Are o structură personală treimică; de aceea, Dumnezeu mai este numit Prea sfânta Treime. Există un singur Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Cele trei Persoane sunt deofiinţă, adică au aceeaşi Fire; Ele au Fire Dumnezeiască.

Trebuie să facem deosebirea dintre Firea lui Dumnezeu şi Lucrările Sale. Lucrările lui Dumnezeu sunt energii necreate şi veşnice.

Dumnezeu este Fiinţă Raţională şi Liberă.

Este Existenţa Absolută, deoarece nu depinde de nimic. Dumnezeu este Atotştiutor, Atotbun şi dăruitor al tuturor bunătăţilor. Persoanele Preasfintei Treimi se află din veşnicie în comuniune de iubire.

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, adică l-a înzestrat cu raţiune şi liber arbitru (libertate de alegere). El i-a dat omului posibilitatea de asemănare cu Dumnezeu în virtute.

Scopul vieţii omului este comuniunea cu Dumnezeu. Această comuniune cuprinde şi comuniunea cea adevărată cu ceilalţi oameni. Sporirea omului se realizează în sensul asemănării cu Dumnezeu.

Orice practică sau metodă care încalcă libertatea omului este rea, fiind contrară voii lui Dumnezeu. Hipnoza este rea, deoarece omul renunţă singur la libertatea sa şi se face marioneta unui hipnotizator. Radiestezia este rea deoarece omul renunţă la libertatea sa de alegere şi întreabă ansa (o bară de metal) dacă să se căsătorească cu o anumită persoană.

Numai învăţătura corectă despre Dumnezeu, despre univers şi despre om ne dă posibilitatea să deosebim Binele de rău.

5. Întrebare: Ce este binele şi ce este răul?

Răspuns: Binele este conformitatea cu voia lui Dumnezeu. Răul este abaterea de la voia lui Dumnezeu. Dumnezeu voieşte totdeauna binele omului.

Dumnezeu” voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”.’

Păcatul este abaterea lucrării puterilor sădite în fire de la scopul lor. Dumnezeu a creat firea şi a sădit în ea anumite puteri cu scop bine stabilit. Omul poate folosi aceste puteri în conformitate cu voia lui Dumnezeu; aceasta este folosirea cea bună a firii. Dacă omul utilizează puterile sădite în fire încălcând voia lui Dumnezeu, atunci el săvârseşte un păcat.

Yoghinii introduc în anus o bilă metalică, se concentrează, îşi inversează peristaltismul şi scot bila pe gură. Aceasta este o inversare a proceselor fiziologice; este o folosire rea a puterilor sădite în fire.

Homeopaţii inversează proprietăţile terapeutice ale plantelor medicinale; prin aceasta, ei săvârşesc un păcat, deoarece dispreţuiesc darul lui Dumnezeu şi abat lucrarea puterilor sădite în fire de la scopul rând uit de Dumnezeu.

6. Întrebare: Toate metodele medicale naturale sunt bune?

Răspuns: Nu. O metodă medicală care foloseşte elemente naturale este bună numai dacă este în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

În vechime se foloseau plante pentru provocarea avortului. Deşi plantele sunt naturale, folosirea lor pentru provocarea avortului este rea, deoarece se încalcă voia lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu a creat acele plante cu scopul de a fi folosite pentru avort, ci cu scop tămăduitor; depăşirea dozei normale produce contracţii uterine puternice care determină avortul.

Homeopaţii pornesc de la elemente naturale (tincturi din plante medicinale), însă se străduiesc să inverseze acţiunea plantelor respective şi să folosească efectul invers. Această folosire a plantelor medicinale este contrară voii lui Dumnezeu, fiindcă se încearcă inversarea proprietăţilor tămăduitoare rânduite de Dumnezeu.

În sens duhovnicesc, tratamentul este corect dacă se realizează prin mijloacele rânduite de Dumnezeu, în modul voit de Dumnezeu şi spre slava lui Dumnezeu.

 

7. Întrebare: Din faptul că o metodă medicală are confirmare ştiinţifică rezultă că ea este o metodă bună?

Răspuns: Nu. O metodă medicală este bună numai dacă este în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

Pilulele anticoncepţionale au un efect confirmat ştiinţific; prin folosirea lor, femeia nu mai rămâne însărcinată. În ciuda acestei confirmări ştiinţifice, folosirea anticoncepţionalelor este rea, deoarece anticoncepţionalele omoară fiinţa umană care s-a format, irnpiedicând prinderea sa de mucoasa uterină.

Ligatura trompelor uterine este o metodă a cărei eficienţă este confirmată ştiinţific, însă este rea deoarece încalcă voia lui Dumnezeu.

8. Întrebare: Care este învăţătura ortodoxă despre sănătate, boală şi vindecare?

 

Răspuns: Dumnezeu a creat universul din nimic.

Toate elementele create au fost la început nestricăcioase. Prin căderea protopărinţîlor (Adam şi Eva) stricăciunea şi moartea au intrat în lume.

Se pot deosebi două tipuri de sănătate: – sănătatea omului înainte de cădere;

– sănătatea omului după cădere.

Înainte de cădere, sănătatea era deplină. După cădere, sănătatea este starea de echilibru optim atât cât este posibil în lumea stricăcioasă. Această stare a fost rânduită de Dumnezeu.

Bolile sunt stări diferite de starea de sănătate.

Sănătatea este una, iar bolile sunt multe.

Sănătatea nu este un bun în sine; ea poate fi folosită spre fapte bune sau spre fapte rele. Nici bolile nu sunt rele în mod intrinsec, ci pot fi folosite spre rău sau spre bine.

Când omul se revoltă împotriva lui Dumnezeu pentru faptul că s-a îmbolnăvit, boala este folosită în mod rău. Când omul se îmbolnăveşte din pricina unor patimi şi păcate, însă conştientizează situaţia în care se află şi ajunge la pocăinţă, atunci boala este folosită bine.

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur spune că sfinţii Îi slujesc lui Dumnezeu nu pentru că aşteaptă vreo răsplată, duhovnicească sau materială, ci pur şi simplu pentru că Îl iubesc. Iar Dumnezeu, vrând să arate că sfinţii nu L-au slujit pentru a primi răsplată, a îngăduit uneori ca aceştia să cadă în boli grave.

Scopul vieţii omului nu este sănătatea, ci comuniunea cu Dumnezeu.

Pentru un ortodox, vindecarea este acceptabilă numai dacă se dobândeşte în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

9. Întrebare: Care sunt căile de tămăduire în Biserica Ortodoxă?

Răspuns: În Biserica Ortodoxă există două căi de tămăduire:

– calea supranaturală, prin harul lui Dumnezeu;

– calea naturală, prin metode terapeutice conforme cu voia lui Dumnezeu.

Toate mijloacele de tămăduire dăruite nouă de Dumnezeu – plantele medicinale, mediul natural, rugăciunea, Sfântul Maslu, Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie – îşi manifestă puterile tămăduitoare numai atunci când omul se raportează corect la Dumnezeu.

„În esenţă, prin darul lumii Dumnezeu vrea să Se facă cunoscut omului pe Sine Însuşi în iubirea Sa. De aceea şi omul trebuie să se ridice peste darurile primite, la Dumnezeu Însusi Care le-a dat”

Tămăduirea cea adevărată se poate obţine fie pe cale naturală (prin plante medicinale, de exemplu), fie pe cale supranaturală (prin Harul lui Dumnezeu, numai în Sfânta Biserică Ortodoxă), însă ambele căi necesită raportarea corectă la Dumnezeu. Primesc Har cei care se smeresc şi ascultă de Adevăratul Dumnezeu; iar cei care se mândresc si caută o vindecare fără Dumnezeu nu primesc Har.

Folosirea corectă a plantelor medicinale este cea care respectă aceste cuvinte din Sfânta Scriptură:

 

„Domnul a zidit din pământ leacurile si omul întelept nu le va defăima. Si El a dat oamenilor stiintă ca să fie slăvit întru leacurile Sale cele minunate”.’

Fitoterapia ştiinţifică practicată de medici ortodocsi foloseşte corect plantele medicinale, spre slava lui Dumnezeu.

Deosebirea dintre mistic şi magic

10. Întrebare: Ce legătură au terapiile cu faptul mistic şi faptul magic?

Răspuns: Metodele terapeutice din Biserica Ortodoxă au caracter mistic, iar unele metode medicale au caracter magic. Nu se cuvine ca un creştin ortodox să folosească metode magice. De aceea este important să cunoaştem deosebirea dintre mistic şi magic.

11. Întrebare: Care este deosebirea dintre mistic şi magic?

Răspuns: În Cursul de Metafizică, filosoful Nae Ionescu face o delimitare clară între mistic şi magic:

În cazul faptului mistic depăşirea persoanei se face printr-un act de iubire. In cazul actului magic, inmagazinarea în noi înşine a tot ce este în afară de noi, duce la un fel de potenţare prin metoda confiscării realitătii pentru noi insine.

Criteriul prin care putem deosebi magi cui de mistic este următorul: „Tot ceea ce este egocentrism este magic, tot ceea ce este teocentrism este mistic.”?

12. Întrebare: Care dintre metodele medicale au caracter magic?

Răspuns: Este magică orice metodă care foloseşte elemente create încălcând voia lui Dumnezeu. Toate elementele lumii materiale sunt daruri primite de noi de la Dumnezeu. A folosi contrar voii lui Dumnezeu un element creat, înseamnă a-l răpi de la Dumnezeu şi a-l devia de la scopul rânduirii.

Cei care se ocupă cu bioenergoterapie, radiestezie, reiki, hipnoză, yoga, se străduiesc să acumuleze sau să folosească energii necunoscute din lumea creată, în contradicţie cu voia lui Dumnezeu. Aceasta este metoda confiscării realităţii, despre care vorbea Nae Ionescu.

13. Întrebare: Există chirurgi atei care fac operaţii fără să se roage lui Dumnezeu şi fără să ţină seama de voia lui Dumnezeu. Ei nu acţionează în mod magic?

Răspuns: Există două categorii de chirurgi atei.

Unii chirurgi, deşi sunt atei, respectă implicit voia lui Dumnezeu în practica medicală. Intervenţiile chirurgicale realizate de ei refac structuri lezate, aducându-le la starea rânduită de Dumnezeu. Ei nu acţionează în mod magic, ci respectă implicit voia lui Dumnezeu.

Alţi chirurgi atei folosesc contrar voii lui Dumnezeu elementele create. Ei realizează avorturi, sterilizare chirurgicală, schimbare de sex, etc. Practica lor este de tip magic.

Read Full Post »

Numele de Biblie vine de la cuvantul grecesc „Biblia” care inseamna “cartile”. Prin Biblie sau Sfanta Scriptura se intelege Cartea sfanta care cuprinde la un loc toate scrierile inspirate ale unor sfintite personalitati dintre evrei si ale profetilor – scrieri care la un loc alcatuiesc Vechiul Testament – cu si cele ale Apostolilor si ucenicilor domnului Iisus Hristos, acestea formand colectia Noului Testament. Deci cartile Vechiului si Noului Testament, toate laolalta, alcatuiesc Biblia sau Sfanta Scriptura, Vechiul Testament dupa Septuaginta (text grec) cuprinde 53 de carti: 39 canonice si 14 necanonice, dar cu continut moral. Noul Testament cuprinde 27 de scrieri istorice, didactice si profetice. Expresia „Testament Nou” este intalnira in mai multe locuri:

Luca 22; 20; I Corinteni 11: 25; II Corinteni 3: 6; Evrei 9: 15. „Iata, vin zile, zice Domnul, cand voi face cu casa lui Israel si cu casa lui luda, Testament Nou” (Evrei 8: 8).

CE PUTEM SPUNE DESPRE TRADUCEREA BIBLIEI ?

Biblia a fost tradusa pentru prima data in secolul II dupa Hristos, In limba siriaca VETUS SYRA; In limba latina – secolul I, II – ITALA, corectata de Fericitul Ieronim – VULGATA (sec. IV – V) etc. Biblia sau Sfanta Scriptura a fost scrisa in ebraica (Vechiul Testament) si in greaca (Noul Testament). Traducerile facute in decursul timpului au cautat sa redea cat mai exact sensul si realitatea celor scrise in original. In anul 2000 i.d. Hr. este tradus in limba greaca Vechiul Testament (Septuaginta – numit asa pentru ca la traducere au participat 70 de intelepti).

In tara noastra a existat in secolul IX o traducere a Bibliei in limba slavona – limba de cult in Biserica pana in secolul XI. Primele traduceri fragmentare ale Bibliei in limba romana au fost facute de diaconul Coresi intre 1560-1561. In 1648 apare Noul Testament (integral) tiparit la Alba Iulia de mitropolitul Simion Stefan. In 1688 este tradusa toata Biblia (dupa Septuaginta Vechiul Testament), iar Noul Testament, dupa un text grecesc original. Este numita Biblia lui Serban Cantacuzino. De atunci au aparut mai multe editii, toate purtand girul Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Rornane,

Putem spune cu certitudine ca Biblia este cea mai citita carte din istoria lumii. Educatia oricarui om nu este completa daca el nu a citit si aceasta carte. Nicolae Iorga spunea ca: “Taina existentei umane nu sta in a trai, ci in a sti pentru ce traiesti”. Dintre toate cartile lumii, Biblia este cartea care da eel mai bun raspuns pentru cine vrea sa afle sensul vietii lui. Orice carte de lectura se citeste o data si apoi se lasa bibliotecii. Biblia insa, trebuie reluata mereu, pentru ca este mai mult decat o carte, este Cartea Cartilor.

BIBLIA – CARTE DE RELIGIE

Din Biblie poate afla tot omul despre Dumnezeul eel adevarat si despre zeii popoarelor pagane. Toata aceasta Carte Sfanta este strabatuta ca de un fir rosu de cuvintele care scot in evidenta scopul vietii noastre crestinesti- MANTUIREA, caci zice Iisus Hristos: ” … Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut” (Luca 19: 1 0), iar imparatul David striga:

„Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu Duh stapanitor ma intareste” (Psalm 50: 13). In Vechiul Testament se arata felul in care s-a facut pregatirea poporului evreu pentru a-L primi pe Mantuitorul Iisus Hristos, iar in Noul Testament este cuprinsa învatatura crestina. Din Biblie aflam si despre religiile altor popoare: EGIPTENII – au fost un popor politeist, adica credeau in numerosi zei. Plagile trimise de Dumnezeu asupra Egiptului, au fost indreptate una cate una impotriva fiecarei zeitati a tarii. CANAANITII – a carer religie ne sta ca o marturie a decadentei si a imoralitatii unei societati umane desprinsa de Dumnezeu si prabusita la nivelul animalitatii credeau in Baal (Baal = zeu). Participantii la ceremoniile religioase in cinstea lui Baal, celebrau fertilitatea, dedandu-se la orgii dezgustatoare. Uneori pe altarele lor pagane erau sacrificati copii. FILISTENII – aveau tot o religie politeista. Credeau in zeii: Dagon, Astarteea si Baal Zebub. HETITII – aveau si ei tot un sistem politeist si atunci cand Solomon a adus in Israel idolatria, natiunea s-a indepartat de inchinarea la Dumnezeul cel adevarat (l Regi 11:9-13). FENICIENII credeau in zei de parte barbateasca si zei de parte femeiasca, Si sistemul lor de inchinare mergea pana la sacrificarea de copii. Casatoria regelui Ahab cu feniciana Izabela, a prabusit Israelul in idolatrie (I Regi 18: 19). ASIRIENII – aveau o religie naturalista care personifica fortele naturii. Ei se inchinau lui Semac- Zeul Soarelui; lui Sin – Zeita Lunii si lui Hadad – Zeul tunetului (Isaia 10:5-6; Ezechiel 16:28; Osea 8:9). BABILONIENII puteau fi numiti un popor al magiei. Irnparatul Babilonului se afla sub totala dominatie a magicienilor si a vrajitorilor. Proorocul Isaia le-a vestit pedeapsa ce-i asteapta (Isaia 14:22; 21:9; 43:14).

Biblia surprinde si razboaiele pentru libertatea religioasa. Se discuta despre jefuirea templelor, despre profanarea lor, depre inchinarea la idoli, zei, si dumnezei straini: „Copiii lui Israel au facut atunci ce nu placea Domnului si au slujit Baalilor (Judecatori 2: II). Dimensiunile luptei morale, luptei religioase la care se refera Biblia, sunt date de unele descoperiri arheologice, cum ar fi tablitele scrise din cetatea Ugarit. Ele contin descrierea miturilor, datinilor, ritualurilor crude, salbatice, specifice religiilor Canaanului si destinate zeului Baal si zeitei Astarteea (3 Regi 14:23).

BIBLIA SI STIINTA

In epoca in care a fost scrisa Biblia, oamenii au emis numeroase ipoteze privind FORMA PAMANTULUI si modul in care este sustinut in spatiu. Spre exemplu, unii sustineau ca pamantul se sprijina pe patru elefanti, care la randul lor stau pe o enorma broasca testoasa marina. Dar Biblia, departe de a se face ecoul ideilor fanteziste si nestiintifice.ale acelor vremuri, spune cu simplitate: „El (Dumnezeu) intinde miazanopte peste genune; El spanzura pamantul pe nimic” (Iov 26:7). Despre forma pamantului, The Encyclopedia Americana scrie:

Potrivit celei mai vechi imagini pe care si-au facut-o oamenii, pamantul era un disc rigid si plat, situat in centrul Universului. Ideea unui pamant in forma sferica nu a fost acceptata decat incepand din Renastere. Unii dintre primii navigatori se temeau sa se aventureze pana in apropiere de marginile discului terestru. Si totusi acum 2700 de ani, inainte de toate acestea Biblia a spus: „El (Dumnezeu) sta in scaun deasupra cercului pamantului; pe locuitori ii vede ca pe niste lacuste; „EI intinde cernl ca un val usor si il desface ca pe un cort de locuit” (Isaia 40:22). Cuvantul ebraic CUGH, tradus aici prin CERC poate avea sensul de sfera, globul pamantului sau pamantul rotund. Biblia nu a fost influentata de ideea gresita ca pamantul este plat.

ClRCUlTUL APEl despre care anticii nu stiau nimic este descris in Biblie. Oamenii au observat de mult timp ca fluviile se varsa in mari si oceane, fara ca adancimea acestora sa creasca. Unii credeau ca o cantitate egala cu aceea adusa de rauri si fluvii se varsa peste extremitatile pamantului. Mai tarziu, s-a inteles insa ca Soarele pompeaza miliarde de litri de apa pe secunda sub forma de vapori. Norii formati din acesti vapori de apa sunt antrenati de vanturi deasupra continentelor, unde cad din nou sub forma de ploaie sau ninsoare. Acest circuit extraordinar despre care oamenii din antichitate nu stiau in general nimic, este descris in Biblie in acest verset: „Toate fluviile curg in mare, dar marea nu se umple, caci ele se intorc din nou la locul din care au plecat” (Eccleziast 1:7)”.

 

 

BIBLIA – CARTE DE ISTORIE

Din Biblie aflam atat despre tari si popoare, cat si despre conducatorii lor. Din cartea Facerea aflam ca EGIPTUL a fost fondat de Mitraim, unul din fii lui Ham (Facerea 10:6). Avraam s-a dus si el in Egipt sa scape de foamete (Facerea 12:10). Tot in Egipt ajunge si Iosif dupa ce a fost vandut de fratii lui (Facerea 37:12-36). CANAANITII au locuit pe teritoriul Israelului de astazi. FILISTENII au fost o natiune tribala, cruda si curajoasa, care au trait in sud – vestul Palestinei. HETITII au fost un popor care a prosperat in Asia Mica (Exod 32:2). FENICIENII au locuit o fasie ingusta de pamant intre Liban si Siria. Acest neam si-a cunoscut culmea de glorie intre anii 1050-850 Ld.Hr. (Ezechiel 27:8-9). ASIRIENII s-au ivit pe scena lumii din valea fertila, aflata intre Tigru si Eufrat. Profetul Iona este trimis de Dumnezeu sa vorbeasca cetatii Ninive (lona 1:1-13). BABILONUL a fost un extraordinar imperiu pagan. Despre domnia Babilonienilor in frunte cu regele Nabucadnetar se aminteste de cateva ori in Biblie (2 Regi 24:10-17; Daniel 1:13). PERSII se trag dintr-un popor care a emigrat prin anul 2000 i.d.Hr, din Rusia si s-a oprit sa locuiasca in partea de nord a Mesopotamiei. Cirus imparatul persilor Ie da voie evreilor sa se intoarca in patrie si sa-si reconstruiasca Templul (2 Cronici 36:22-23). GRECII s-au ridicat la putere predominanta pe scena lumii cam pe la sfarsitul perioadei de timp acoperita de relatarile Vechiului Testament. Dominatia imperiului grec a fost anuntata mai dinainte de profetul Daniel (Daniel II :3-35). Rastignirea lui Hristos a avut loc sub ROMANI pe vremea imparatului Tiberiu (Luca 3:1). Martirajul lui Iacov, fratele lui loan s-a produs pe vremea imparatului Claudiu (Faptele Apostolilor 11:28 ; 12: 1-2) . Sfantul Apostol Pavel a cerut sa fie judecat de Cezarul Nero (Faptele Apostolilor 25:11). In

Vechiul Testament sunt amintiti si stramosii nostri, SCITII: „Si pe Menelau, capul a toata rautatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorocitii aceia, care macar si la Sciti, de si-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovati, pe acestia i-a judecat spre moarte (2 Macabei 2: 47). In Biblie se fac referiri la Alexandru Macedon, fiul lui Filip, la Darie regele persilor (1 Macabeii:1-2), la Cir (Cyrus) regele persilor (Isaia 45:1-2), la Pilat din Pont (Luca 23:3) etc.

Cercetarile stiintifice au dovedit ca evenimentele, faptele istorice cuprinse in Biblie sunt adevarate, redate cu precizie. Arheologii au descoperit fortareata lui Saul in Ghebea, grajdurile lui Solomon la Meghida, edificiile lui Irod, locul in care a stat Iisus inaintea lui Pilat. Nume biblice, nume de personaje istorice au fost descoperite in inscriptii cuneiforme. Pe tablitele de lut ale asirienilor s-au descoperit numele stramosilor lui Avraam, asa cum sunt ele in Biblie (Facerea II).

BIBLIA – CARTE DE GEOGRAFIE, BIOLOGIE, ETNOGRAFIE

Biblia reconstituie universul in care a trait Iisus, felul de a gandi si a se comporta al oamenilor. Totul este plasat in timpul istoric respectiv si in toposul real. Se pot face cu usurinta localizari pe baza numelor de localitati, numelor diverselor forme de relief frecvent mentionate cu precizie in Biblie: CAPERNAUM – centrul misiunii lui Iisus, GOLGOTA, MUNTELE MASLINILOR, APA IORDANULUI, TERIHON, GALILEEA, IUDEEA, CEZAREEA, SINAI, NAZARET etc. Sunt locuri ce poarta si astazi aceste nume, altele au fost identificate sau descoperite in urma cercetarilor arheologice.

Flora si fauna la care se face referire in paginile Bibliei este cea specifica locurilor. Sunt frecvent amintite : maslinul, fisticul, vascul, smochinul, rodia, cedrul etc. In descrierile facute se refera la vegetatia tropicala cu paduri de cedri, chiparosi si stejari (Zaharia 11: 1-2), sau la alte plante ca tufele de balsam ( Ezechiel 27: 17). Din flori, muguri, arbusti ce cresc si astazi in Palestina se extrageau ingrediente pentru parfumuri si materii prime pentru coloranti. Botanistii au identificat mirodeniile biblice in vasele descoperite de arheologi. Camilele, folosite pentru transport pe distante mari, aduceau mirodenii, aur, pietre scumpe (l Regi 10:2).

Biblia cuprinde referiri la viata sociala si culturala a oamenilor. Sunt descrise asezari omenesti, cetati, fortificatii, case, temple si palate pe care sapaturile arheologice le-au scos la iveala, asa cum s-a intamplat cu orasul istoric si biblic Ninive, descoperit in anul 1845 etc. Din interiorul locuintelor patul de odihna a lipsit multa vreme: Raina, o invelitoare de lana, servea ca pat si covor (2 Regi 9:13; Matei 21:7-8). Tarziu a fost cunoscut divanul (Ezechiel 23:4). Oamenii aveau indeletniciri diverse: pescari, agricultori, negustori, constructori. Agricultorii asigurau existenta cu roadele campului. Graul era macinat in casa cu ajutorul unor rasnite de mana (Ieremia 25:10-11). Negustorii infloresc comertul. Se descopera titeiul (nafta in limba babiloniana). Si tovarasii lui Neemia au numit apa aceea Nephtar” (2 Macabei 1:36). Oamenii acelor timpuri erau buni constructori. Au ridicat temple, ziduri de aparare, canale pentru transportarea apei etc. Tehnica folosita la construirea Turnului Babel prezentata in Biblie (Facerea II :3-4) a fost confirmata de cercetarile arheologice.

Acei traitori cunosteau numeroase mijloace de vindecare asa cum dovedesc descoperirile arheologice facute la Ugarit in 1939 de francezi. Ei au descoperit o carte straveche care contine tratamente pentru cai. Sunt leacuri naturale folosite si la oameni, preparate din plante, fructe, mustar, lemn dulce etc. Este prezentat si un medicament la care se refera si Biblia in 2 Regi 20:7: „Isaia a zis: Luati o turta de smochine. Au luat-o si au pus-o pe umflatura, Si Ezechia s-a vindecat”. Se desprind si alte preocupari ale oamenilor puse in lumina de existenta bibliotecilor, întrecerilor sportive: ” ….. se tineau jocurile cele din cinci in cinci ani la care era de fata si regele ” (2 Macabei 4: 18).

Valorificand informatiile din Biblie, privind indeletnicirile oamenilor si locurile in care le practicau, evreii au reconstituit modernul stat Israel. Din Biblie au aflat ce plante pot fi cultivate si unde. Din Cartea Judecatorilor au stiut ca filistenii cultivau grau, aveau gradini de maslini, aveau regiuni cu vita de vie (Judecatori 15:5). Folosind ca ghid textul Bibliei, oamenii au gasit fantanile de apa sapate in vremea lui Avraam, pastor in tara de miazazi unde avea pasuni si apa (Facerea 26:17-18). Luand in seama mentiunea din Biblie „…..tara ale carei pietre sunt de fier si din ai carei munti vei scote arama” (Deuteronom 8:7-9), s-a descoperit aproape de Beerşeba zacaminte de fier si arama, ce fusesera exploatate de filisteni.

BIBLIA – CARTE DE LlTERATURA

Numeroasele Iucrari referitoare la Biblie, aparute de-a lungul timpului, mentioneaza multitudinea speciilor literare incluse in ea. Biblia contine: CARTI ISTORICE – Cartea lui losua, Cartea Judecatorilor, Cartea Rut, Cartea intai a regilor, Cartea a doua a regilor, Cartea a treia a regilor, Cartea a patra a regilor, Cartea intai a cronicilor (Paralipomena), Cartea a doua a cronicilor (Paralipomena), Cartea intai a lui Ezdra, Cartea lui Neemia; CARTI PROFETICE – lsaia, leremia, Plangerile lui leremia, Ezechiel, Daniel, Osea, loil, Amos, A vdie, lona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi; CARTI POETICE – loy, Psalmii, Proverbele, Eccleziastul, Cantarea Cantarilor; CARTI BIOGRAFICE – In Noul Testament: Matei, Marcu, Luca si loan.

Biblia a fost socotita: cantare de dragoste, imn liturgic, text de lege, descriere istorica .

Ea cuprinde pilde, parabole, epistole, povestiri, predici.

Aducem ca exemplu in primul rand PILDA sau PARABOLA – O istorisire literara cu caracter moralizator, care ne invata un adevar duhovnicesc. Spre exemplu: „A zis Iisus Hristos ucenicilor: «De aceea le vorbesc in pilde, ca vazand, nu vad si auzind, nu aud, nici nu inteleg” (Matei 13:13).

In Biblie gasim mai multe EPISTOLE; la cele 14 Epistole ale Sfantului Apostol Pavel cinci ani la care era de fata si regele ” (2 Macabei 4: 18) se mai adauga: Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov, Intaia Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Petru, A doua Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Petru, Intaia Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol loan, A doua Epistola Sobomiceasca a Sfantului Apostol loan, A treia Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol loan, Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol luda, Apocalipsa Sfantului loan Telogul.

Biblia contine un numar impresionant de PERSONAJE cu caractere si destine arhetipale. Personajele biblice au dimensiuni simbolice. lata cateva dintre marile figuri biblice: lisus Hristos, Maria, losif, loan, Moise, David, Petru, Pavel, Iov, lona, Cain, Abel, Ilie, Adam, Eva, Cei trei magi, Enoh, lacov.

Sunt folosite in Biblie FIGURl DE SIlL care adauga frumusete, vioiciune si sens textului. Prin aceste figuri de stil Cuvantul lui Dumnezeu va fi mai puternic si mai clar si ne poate ajuta sa intelegern versetele care par contradictorii. Exemplificam cu: ALEGoRIA – un procedeu artistic care consta in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. Alegoria descrie un lucru folosindu-se de imaginea unui alt lucru. Aducem ca exemplu alegoria „Viţa cea adevarata” (loan 15) in care Vierul este Dumnezeu- Tatal, Viţa este Domnul Iisus Hristos iar mladitele sunt credinciosii. METAFORA este o comparatie din care lipseste termenul comparat. De exemplu, Domnul lisus Hristos a spus: „Eu sunt Painea vietii” (loan 6:48). Cu privire la Cina cea de Taina la care Mantuitorul a spus; „Acesta este Trupul meu care se da pentru voi …. Acest pahar este legea cea noua, intru Sangele meu, care se varsa pentru voi …. ” nu este yorba de o metafora, ci cuvintele trebuie luate in sens literal, caci atunci cand a rostit EI aceste vorbe, painea s-a prefacut in PREA SFANT TRUPUL SAu, iar vinul s-a prefacut in PREA CURAT SANGELE sau. HIPERBOLA este o figura de stil care consta in exagerarea marimii, importantei reale a lucrurilor. Hiperbolele sunt frecvent folosite in Biblie si iata ca exemplu Psalmul 119:20: „Totdeauna mi se topeste sufletul de dor”. PERSONIFICAREA este o figura de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natura insusiri omenesti. Spre exemplu citim in Isaia 55: 12: „Muntii si dealurile vor rasuna de veselie înaintea voastra si toti copacii din campie vor bate din palme”.

VALOAREA BIBLIEI

Nu intamplator Biblia, dreptarul de mare sfintenie al vietii omului, cartea cea mai cantata si cu cea mai mare circulatie si influenta asupra sufletelor, vreme de milenii, a mai fost numita CARTEA CARTILOR, CARTEA DE CAPATAI, CEA MAl INTERESANTA CARTE. Valoarea ei este multipla, Biblia are:

• VALOARE SPIRITULA- Cuprinde invatatura de credinta despre Dumnezeu.

• VALOARE COGNlTIVA- Cunoastem adevaruri despre nasterea Universului, despre oameni, locuri, organizare sociala, relatii sociale, guvernare, organizarea armatei, a bisericii, despre credinte, ocupatii, obiceiuri, dinainte si dupa Hristos.

• VALOARE LITERARA- Biblia foloseste stilul poetic, naratiunea, descrierea, pilde,

predici, studiul unor caractere, figuri de stil, o limba literara si in acelasi timp pune in circulatie . expresii care o data auzite se si intiparesc in suflet, ca de exemplu:

„Daca dragoste nu am , nimic nu sunt” (l Corinteni 13 :2); „Toti cei ce scot sabia de sabie vor pieri” (Matei 26:52); „lata Omul !” „Ecce Homo !” (loan 19:5);

„Dati Cezarului ce este al Cezarului si cele ce sunt ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu”(Matei 22:21);

„Unde te duci?” – „Quo vadis?” (loan 13:36);

„Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura”,

• VALOARE EDUCATIVA- In Biblie sunt abordate teme fundamentale ale existentei

(scopul vietii noastre crestinesti, relatia cu Durnnezeu, iubirea sranta, dragostea, familia crestina, relatia parinti-copii, divort, recasatoria, valori materiale, prietenie, ispitire, mandrie, compasiune, blandete, pacat, nadejde, mila, incredere, multumire, cinste, iertare, pace, rugaciune …. ) .

▪ VALOARE MORALA- Se contureaza in Biblie legi ale existentei (legea iubirii din care decurg toate celelalte: legea armoniei, a echilibrului, legea morala etc.). Biblia este un dreptar pentru oamenii credinciosi, un abecedar al existentei, o harta a îndatoririlor umane si a convietuirii in lume. Biblia este izvor pentru deontologie, poate fi socotita PRIMUL COD ETIC.

BIBLlA ARE VALOARE DE ADEVAR VESNIC, DE NETAGADUT

Biblia sta in fata cititorului ca o prescure care poate sa ramana paine nedospita, poate deveni anafura sau se poate transfigura în trup euharistic. Exista deci trepte de initiere, trepte de patrundere, trepte de cunoastere si trepte de sfintenie.

ESTE BIBLIA DEMNA DE lNCREDERE ?

Pentru multi oameni Biblia nu este nimic mai mult dedat o carte scrisa de oameni intelepti intr-o epoca de mult apusa. Biblia insa afirma despre ea insasi: Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate. Astfel ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, bine pregatit pentru orice lucru bun (2 Timotei 3:l6-l7).Deci Biblia este demna de toata încrederea.

Un ambasador lua masa adesea intr-un restaurant din Paris, impreuna cu mai multi oameni ce se declarau atei. Conversatia acestora se invartea adesea in jurul Bibliei pe care o criticau in fel si chip, fara mila, spunand ca ea nu are nici-o valoare. Intr-o zi, ambasadorul le ceru voie sa citeascd dintr-o carte foarte veche, pe care zicea ca a gasit-o la un anticar. Ascultatorii au fost incantati de maretia gandirii si simtirii, exprimate de necunoscutul autor. Atunci ambasadorul le spuse: „Aceasta este o pagina din Biblia pe care o criticati fara s-o cunoasteti. Intreaga Biblie este la inaltimea paginii care v-a stors admiratia”. Fusese o paginti din proorocul Isaia.

In Sfanta Scriptura se intalnesc si texte dificile, pline de sens si greu de interpretat.

Nu exista erori in textele sfinte ale Bibliei, exista doar o marginire a intelegerii noastre. Cititorul trebuie sa fie inzestrat cu evlavie si smerenie. Multi oameni citese Biblia ca pe o interesanta carte de istorie. O citese asa si nu merg mai departe de acest punct de vedere pentru ca nu il vad pe Iisus Hristos-Dumnezeu in Sfanta Scriptura. Ea trebuie citita in stare de rugaciune, trebuie sa avem sentimentul ca ne vorbeste Hristos. Cand te rogi vorbesti eu Dumnezeu, iar cand citesti Biblia vorbeste Dumnezeu eu tine si atunci gandurile dumnezeiesti isi vor face loc în mintea noastra. Deci pentru întelegerea corecta a Bibliei este nevoie in primul rand de o credinta adanca adica, de incredintarea ca Sfanta Scritura cuprinde cuvantul lui Dumnezeu. Si sa nu uitam un lucru: trebuie cercetat textul in contextul sau.

In Biblie intailnim cuvinte cu doua intelesuri: unul literal, verbal sau gramatical si unul simbolic tipie spiritual sau mistic.

Spre exemplu:

{ADAM dupa sensul literal inseamna PRIMUL OM.

ADAM dupa sensul mistic inseamna HRISTOS: ” … Adam, care este chip al Celui ce va sa vina” (Romani 5;14).

MANA dupa sensul literal este HRANA OBIsNUITA (dar picata din cer). MANA dupa sensul mistic este IMPARTASANIA.

EXISTA OARE SENTINTA “CREDE SI NU CERCETA”

In perioada cornunista se reprosa Bisericii ca prosteste lumea, ca o arunca in intuneric deoarece respinge cunoasterea. Si multa cerneala rosie a curs impotriva asa-zisului dicton biblic: „Crede si nu cerceta ! „Multi oameni s-au indepartat de Sfanta Biserica Ortodoxa numai afland acest dicton care ucide aspiratia fireasca a omului spre cunoastere. Dar, de fapt acest dicton nu exista in Biblie, ci exista tocmai opusul lui: „Cereti si vi se va da; CAUTAI SI VETI AFLA; Bateti si vi se va deschide !” (Matei 7:7). Am putea spune cuiva «Crede si nu cerceta» cand este vorba despre Sfintele Taine. Credem cu toata fiinta ca Iisus Hristos s-a nascut din Fecioara Maria care a ramas fecioara si in nastere si dupa nastere. Ori, aceste lucruri nu le putem cerceta. Le credem. Sunt taine ale lui Dumnezeu. Credem cu toata taria ca la Boboteaza Duhul Sfant se coboara prin apele ce se sfintesc prin rugaciunea preotilor, dar cum se pogoara Duhul Sfant nu putem cerceta, ramane o taina, un mister.

OARE ARE CINEVA DREPTUL SA MODIFICE

(SA SCOATA SAU SA ADAUGE IN BIBLIE, IN VREUN FEL,

UN CAPITOL, UN VERSET, UN CUVANT SAU CHIAR O VIRGULA?

Categoric nul ! Mare pedeapsa vor avea cei care intentionat traduc gresit Biblia. Pentru ca iata ce scrie acolo: “Iar de va scoate cineva din cuvintele acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vietii si din cetatea sfanta si de la cele scrise in cartea aceasta” (Apocalipsa 22:19). lata, tocmai de aceea ne spune Tertulian „Unul a schimbat cu mana sa textul, altul cu rastalmacirea sa intelesul” (Contra ereticilor). lar Sfantul Igantie Teoforul zice : “Ereticii, pentru a parea vrednici de crezare, amesteca pe lisus Hristos cu propriile lor ganduri, intocmai ca cei care dau bauturi otravitoare, amestecate cu miere si vin: cel care nu stie, ia cu placere bautura otravitoare si moare din pricina acelei rele dulceti” (Catre Traileni 6: 2-5).

Si pentru a ne fi mai clar, iata spre exemplu, ce inseamna a schimba locul unei simple virgule. Pe cruce fiind rastignit, Hristos îi spune talharului din dreapta Sa, dupa ce acesta il recunoaste de Dumnezeu si se caieste: „ADEVARAT GRAIESC TIE, ASTAZI VEI FI CU MINE IN RAI” (Luca 23 :43). Observati virgula pusa inainte de cuvantul “astazi”, ceea ce inseamna: chiar astazi vei fi eu mine in rai. Una din secte pune virgula dupa cuvantul astazi: „ADEVAR GRAIESC TIE ASTAZI, VEI FI CU MINE IN RAI”. Prin mutarea virgulei dispare siguranta mantuirii talharului si implicit si a noastra, Adica adevarul il spune astazi, dar va fi cu Dumnezeu in Rai, nu se stie cand, peste 1000, 2000 de ani sau niciodata.

UN CRESTIN ORTODOX POATE CITI ORICE PLIANTE CU CONTINUT RELIGIOS SAU ORICE BIBLIE I-AR CADEA IN MANA?

Conform cu porunca a 7-a bisericeasca: „Sa nu citim carti neortodoxe”, un crestin ortodox nu trebuie sa citcasca orice, pentru a nu cadea din nestiinta in necredinta. Deci, sa nu intram in contact si sa nu acceptarn ideile, pliantele si bibliile celor ce ne invata altceva decat Sfanta Biserica Ortodoxa: „Iar de basmele cele lumesti si babesti, fereste-te si deprinde-te cu dreapta credinta’ (I Tim. 4:7). Si iata in continuare o intamplare adevarata care ne lamureste despre cele de mai sus:

Int-o zi a venit la mine o doamna care plangea în hohote. Eu am întrebat-o: „Doamna, de ce plangeti?”; iar ea mi-a spus: „Parinte, am trei copii. Doi sunt sanatosi, iar cel mai mic, care este în clasa a noua, trage sa moara. L-am spovedit, l-am impartasit, dar suntem suparatii ca nici nu stim macar de ce boala zace. De trei saptamani, în fiecare seara, citesc Paraclisul Maicii Domnului. Ieri noapte, dupa rugaciuni, de oboseala si de suparare am adormit imbracata. Mi-a aparut în vis Maica Domnului si mi-a spus: „Ti-am auzit rugaciunile, ti-am numarat lacrimile si as putea sa duc rugaciunile la Fiul meu si Dumnezeul vostru, dar tu tii în casa carti sectante printre care si o biblie de-a lor, în care eu sunt numita nevasta (sotie). si asa ceva mie nu-mi place, caci eu n-am fost nevasta nimanui. Sunt pururea Fecioara Maria.” Dimineata, cand m-am sculat, mi-am adus aminte visul, am strans toate pliantele sectante din casa inclusiv biblia sectanta si am venit sa-mi aratati de ce era suparata Maica Domnului” . Am deschis biblia sectanta si i-am aratat ca la Matei 1:20, Maica Domnului este numita nevasta lui Iosif, pe cand în Biblia ortodoxa este numita logodnica lui losif. „Si acum ce sa fac parinte?”; m-a întrebat apoi femeia. I-am spus: „Biblia aceasta lasati-mi-o mie, merge acasa si cu, toata nadejdea sa va rugati în continuare, caci daca v-a numarat lacrimile Maica Domnului cand aveati biblia sectanta în casa, acum cand n-o mai aveti, nu va poate lasa fara ajutor” A patra zi doamna a venit din nou la mine, tot plangand, dar acum eu lacrimi de bucurie c140n ochi, fiindca fiul ei a început sa se insanatoseasca. Dupa alte 40 de zile a venit inca o data la mine sa-mi multumeasca. Eu i-am spus: „Doamna, lui Dumnezeu si Maicii Domnului sa-i multumiti, nu mie!’ Iar dansa mi-a zis: „Parinte, as vrea sa va rag, ca pe-unde v-a purta Dumnezeu pasii, sa spuneti crestinilor ortodocsi sa nu tinii in casa biblie sectanta sau carti sectante, fiindca Maica Domnului nu le va primi rugaciunile dupa cum spunem: Prea Sfanta nascatoare de Dumnezeu, primeste rugaciunile noastre si le du Fiului tau si Dumnezeului nostru si cere-i sa mantuiasca prin tine sufletele noastre.”

CUM PUTEM STI DACA 0 BBLIA ESTE SECTANTA?

Casa cu biblie ortodoxa este binecuvantata de Dumnezeu, si de aceea putem spune: Nici o casa de crestin-ortodox fara Biblie! Pentru a sti cum putem sa deosebim o Biblie ortodoxa de una sectanta, vom compara pe cea ortodoxa cu biblia britanica, aceasta fiind o traducere facuta de Dimitrie Cornilescu. Acesta a parasit Biserica Ortodoxa si intre anii 1921-1924 a tradus Biblia, nu dupa texte originale, ci dupa texte engleze, franceze si germane. Aparuta intr-o forma grafica deosebita, Biblia Comilescu este folosita astazi de majoritatea sectelor care o revizuiesc asa cum le dicteaza interesul. Este o traducere intentionat gresita, si mentionam mai jos numai cateva diferente:

1) Pe coperta nu are cruce. Dar atentie, mai nou, unele secte pun si crucea pe coperta pentru a ne amagi sa citim biblia lor.

2) Apoi, deschidem la prima pagina si acolo ne uitam daca scrie: „Tiparita sub indrumarea si cu purtarea de grija a Prea Fericitului Parinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. Cu aprobarea Sfantului Sinod.” Daca scrie asa, este ortodoxa, Daca nu are acest gir, sigur este sectanta.

3) Cele mai multe biblii sectante au cuprinsul la inceput, pe cand in bibliile ortodoxe, el se afla la sfarsitul cartii.

4) Biblia ortodoxa are in cuprinsul Vechiului Testament 53 de carti, iar Biblia sectanta are in cuprinsul Vechiului Testament 39 de carti, Deci din nou apare o diferenta intre ele.

5) Cautam in Biblie la capitolul cu Psalmi, luand spre exemplu Pslamul 50, vom observa ca este totalmente diferit. Si nu numai acest psalm nu corespunde; si cu ceilalti situatia este aceeasi.

6) In biblia sectanta, la Psalmul 96:7, scrie: „Sunt rusinati toti cei ce slujesc icoanelor, si cari se falesc cu idolii”. lata, sectantii au inlocuit cuvantul „chipuri cioplite” cu alt cuvant- icoane”. Au facut aceasta pentru a condamna cinstirea Sfintelor Icoane, insa trebuie retinut un lucru: pe vremea aceea (in timpul imparatului David) nu existau icoane si nici nu ar fi putut exista, fiindca lisus Hristos inca nu se nascuse, nu luase trup din Fecioara Maria.

In Noul Testament, la ortodocsi, scrie: “Iosife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe Maria, I.OGODNICA ta” (Matei 1: 20). in Noul Testament, la sectanti, scrie: ” losife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe Maria, SOTlA (NEVASTA) ta” (Matei 1: 20). Noi stim, iarasi, foarte bine, ca Maica Domnului este Pururea Fecioara, Ea nu a fost sotia sau nevasta cuiva. Acest cuvant, sotie sau nevasta, este o hula, o blasfemie la adresa Maicii Domnului.

OARE EXISTA SI OAMENI CARE NU CRED CA BIBLIA A FOST SCRISA SUB INSPIRATIA DUHULUI SFANT?

,Exista oameni care nu cred d Biblia a fost scrisa sub inspiratia Duhului Sfant. Ori, iata ce ne spune Sfantul Apostol Pavel: „Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre învatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate” (II Tim. 3: 16). Cum a grait Duhul Stant prin gura acestor autori ai Bibliei putem intelege, foarte simplu, dar ne gandim, spre exemplu, la frumoasele sunete pe care le scoate o trompeta atunci cand sufla campazitarul in intrument. Asemenea trampetei au fost slujitorii lui Dumnezeu, scriitorii Bibliei, care au fost patrunsi de suflul lui Dumnezeu, fiind insuflati de Duhul Sfiint.

Read Full Post »