Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘magnetism’

Partea II   –    DESPRE DIFERITE SEMNE Şl VINDECĂRI PRESUPUSE SUPRAFIREŞTI

DAR DE ORIGINE DEMONICĂ

 

Aşadar, tocmai asemenea oameni lepădaţi de Dumnezeu devin sculele Ispititorului. Şi tocmai – cu ei se pot întreprinde cele mai mari farmece şi vrăjitorii. Adeseori, fără ştiinţa acestora, puteri nevăzute îi pot călăuzi spre ţinte nebănuite, urmînd unor anumite porunci demonice. Într-un acelaşi chip tainic, asemenea unelte demonice se pot îmbolnăvi sau se pot „vindeca” din senin, în cîte şi mai cîte feluri. Asupra lor, prin lucrarea Satanei, falşii prooroci pot exercita cu mare putere semne nemaipomenite. Sînt cazuri în care, fără greş, li se poate prezice acestora despre ziua şi chipul morţii lor. Şi, ca prin minune, lucrul se adevereşte … Cu cît apar însă mai impresionante asemenea întîmplări „suprafireşti”, cînd astfel de sentinţe de moarte se rostesc ca un mijloc de pedepsire de către slujitorii Necuratului, împotriva acelora care ar fi batjocorit pretinsele lor minuni, iar boala sau moartea îi atinge pe acei nenorociţi, fără nici o pregetare, ca un trăznet !

Atari fenomene se petrec prin mijlocirea a feluriţi vrăjitori şi falşi profeţi, despre care demonologia vorbeşte cu destulă evidenţă.


Printre unele asemanatoare semne fantastice este interesant cazul relatat în nr. din 24 august 1939 al ziarului Universul, cu privire la exploratoarea Elin Osborne. Iată articolul: ,,O femeie încearcă să descopere originile magiei negre”, Londra, august 1939.

Exploratoarea şi în acelaşi timp bioloaga Mrs. Elin Osbome, după ce a trăit timp de 5 ani în cele mai întunecate regiuni ale Africii, povesteşte în rapoartele sale cum a încercat să pătrundă în tainele magiei negre, precum şi întîmplările la care a fost de faţă.

Intr-un contact pe cît de strîns cu lumea magiei, reuşi sa culeagă materialul de care acum lumea ştiinţifică se ocupă cu cea mai mare atenţie.

Mrs. Osborne a fost de faţă la «evocarea spiritelor morţilor»; ea a văzut oameni şi animale lovite de blesteme care le-au pricinuit moartea instantanee.

Cînd după 4 ani, Mrs. Osborne fu apucată de dorul casei, un vrăjitor o anunţă că dorinţa ei s-ar putea satisface fără ca să fie nevoită să facă o astfel de călătorie. Cu alte cuvinte, el o asigură că prin ajutorul magiei ar putea să facă să-şi revadă patria. După puţin, ea nu-şi mai putu da seama de ceea ce se întîmpla în jurul ei, dar se văzu la Londra pe stradă, văzu animaţia mare din capitala Angliei, oamenii pe care îi cunoştea şi în fine … după 2 ore se întoarce iarăşi în lumea africană. Mai văzuse – „în această plimbare închipuită la Londra „ multe lucruri noi, de care era complet străină, neavînd nici o cunoştinţă despre existenta lor şi despre care, acum cînd se află la Londra, s-a convins că într-adevăr n-au fost vedenii şi există în realitate. Mrs. Osborne a fost personal martoră la această întîmplare, care pînă în clipa de faţă n-a putut fi explicată în nici un fel”.


În domeniul manifestărilor oculte, puse în mişcare prin acţiunea demonică, intervin în chip conştient sau inconştient şi anumite puteri psihice ale omului.

Fiinţa umană şi-a păstrat, şi după cădere, diferite facultăţi ascunse, extra-normale, care pot fi călăuzite şi folosite fie de către entităţi angelice, atunci cînd este vorba de oameni aflaţi în legătură harică cu Dumnezeu, fie de către entităţi demonice, atunci cînd este vorba de oameni ieşiţi de sub harul lui Dumnezeu .Nesfîrşit este numărul unor asemenea cazuri întamplate în lume, în toate vremurile şi în toate locurile. O lucrare de demonism de mare răsunet, pomenită atît în Faptele Apostolilor, cît şi în Cazanie, este de pildă aceea petrecută cu Simon Magul. Impotriva acestui posedat au avut mult de luptat Sfîntul Apostol Petru şi Sfîntul Clement, pentru a convinge lumea despre falsele lui minuni.

Sînt şi unii falşi profeţi creştini, care împlinesc semne fantastice, în închipuirea că prin puterea lui Dumnezeu pot săvîrşi acele lucrări. Un asemenea caz a fost în zilele noastre şi acela al călugărului Rasputin de la Curtea Ţarului Nicolae al II-lea, care a stîrnit rnînia de sus asupra acelora care au crezut în semnele lui.

Dar falşi profeţi sînt uneori şi oameni de bună credinţă, convinşi că sînt trimişii lui Dumnezeu şi că slujesc Bisericii, fără a înţelege că sînt uneltele oarbe ale Necuratului şi că rătăcesc lumea de la Adevăr.

Despre mijloacele de identificare ale unor asemenea cazuri se va putea afla în cursul capitolelor următoare.

Cu privire la posibilităţile de vindecări de boli pe care le poate simula Satana, se ştie că suferinţe fizice reale sînt îndepărtate prin descîntece, deci pe o cale absolut demonică. Dar, totodată, se pot obţine false tămăduiri şi pe calea magnetismului animal, a hipnotismului sau a altor metode psihice, cum ar fi şi autosugestia preconizată de Coue sau „ştiinţa creştină” a protestantei Mary Backer Eddy.

E vorba deci de metode din domeniul „ocultismului”, care nu au nimic de-a face cu adevăratele minuni împlinite prin puterea Duhului Sfînt, singurele admise şi recunoscute de Biserică în ordine duhovnicească.

Şi totuşi, asemenea cazuri impresionante de „vindecări” se Împlinesc pe căi lăturalnice şi neîngăduite, spre buimăcirea multora, tocmai prin faptul că poartă roate aparenţele unor adevărate minuni.

In linie generală, se poate afirma că diferitele boli sau tulburări mintale cum ar fi: nebunia, isteria, halucinaţia, somnambulismul, neurastenia, obsesiile şi maniile, sînt în mare parte produsul unor influenţe directe demonice, care se exercită asupra celor bolnavi. Tămăduirea firească a acestora atîrnâ, în primul rînd, de exorcisme, de sfintele slujbe şi de Sfintele Taine ale Bisericii. Orice alte încercări nu pot aduce o reală izbăvire acelor suferinzi decît numai În mod aparent, cauza adîncă a răului rămînînd nevindecată. Pe de altă parte, pe terenul zdruncinat al acestor tulburări psihice, acţiunea demonică se poate şi mai mult exercita.

Pr. Serghei Bulgakov, cunoscutul teolog rus, spune:

,,Ceea ce se numeşte halucinaţie poate să se considere – cel puţin cîteodată – ca o viziune a lumii spirituale, nu în partea ei luminoasă, ci în partea ei întunecoasă. In afară de această viziune directă, pe care o caută atît de mult ocultiştii, influenţa puterilor Întunericului se exercită Într-un chip imperceptibil, spiritual. Taina botezului este precedată de rugăcinile catehumenilor, care comportă patru rugări în care puterile demonice sînt exorcizate şi somate să iasă din noul botezat” (Ortodoxia – S. Bulgakoff – Tip. Arhidiecezană Sibiu, p. 161).

Dacă prin citirea moliftelor şi cu ajutorul lui Dumnezeu, se îndepărtează demonii de la oameni, între care şi de la aceia cu desăvîrşită înfăţişare de sănătate trupească, dar nesfinţiţi, În schimb, prin căderea şi recăderea multora în păcate, puterile demonice se cuibăresc iar în creştinii descreştinaţi şi exercită asupra acestora, în felurite şi viclene chipuri, o influenţă nefastă, care devine cu atît mai primejdioasă cu cît nu întîlnesc ♫n calea lor nici o rezistenţă duhovnicească.

În diferite cazuri de îmbolnăviri şi „vindecări neobişnuite” cu înfăţişări miraculoase, se pot manifesta influenţele unor lucrări demonice într-un chip foarte ascuns şi primejdios. Aşa sînt toate pretinsele minuni petrecute cu proorocii mincinoşi care aparent caută să aducă lumea la credinţă, dar care, de fapt, aduc o credinţă greşită în mijlocul dreptcredincioşilor şi pierd lumea de la mantuire. In această privinţă, desigur că drumul mîntuirii rămane deschis pentru toată lumea, iar bunul Dumnezeu ar dori ca toţi să se pocăiască pînă la urmă. În gîndul acesta, noi nu trebuie să pierdem nădejdea pentru mîntuirea nimănui. Totuşi, în starea de negaţie în care s-ar afla cineva, faţă de adevărata Lumină, subjugat unor păcate grele sau prins în necredinţă sau într-o credinţă eretică, desigur că diavolul are o mare priza asupra aceluia, stăpînindu-l cu deosebită putere.

Dar cum popoarele creştine căzute în protestantism s-au sărăcit duhovniceşte de harul lui Dumnezeu, este firesc ca înşelăciunile mari de credinţă, de felul pretinselor minuni, să se producă mai cu seamă în ţările pravoslavnice, unde lumea dispune de darurile mîntuitoare ale Sfintelor Taine, şi unde diavolul vrea să-i piardă pe cei binecredincioşi prin alte mijloace. Aşadar cetatea pe care vrăjmaşul o asediază cu mai multă putere, este tocmai aceea a dreptei credinţe în Iisus Hristos. In scopul unor sminteli şi al unor erezii cît mai mari, Satana poate urzi o lucrare de pierzare fie de aici, fie de acolo, ridicînd pe cîte un prooroc mincinos, care, asemenea lupului răpitor în blană de oaie, cheamă lumea la pocăinţă, dar totodată strecoară în cuvîntul lui – fără să-şi dea seama – prin lucrarea unei puteri care îl depăşeşte, o învăţătură otrăvitoare, care îi poate prinde pe mulţi în undiţa Iadului, chiar şi pe unii dintre cei aleşi.

Pentru a întări asemenea „descoperiri” şi vedenii, în gîndul că ar fi de la Dumnezeu, Ispititorul caută să ne cîştige încrederea printr-un şir cît mai mare de false minuni. Asistăm, astfel, la multe „vindecări” petrecute cu numeroşi bolnavi, prin mijlocirea unui fals prooroc. Din punct de vedere medical, aceste vindecări sînt reale, se pot deci certifica, şi tocmai de aceea pot însemna pentru noi o chezăşie de adevăr. Aceasta este însă şi primejdia de pierzare pentru multă lume. Este deci necesar de a pătrunde în miezul acestor cazuri şi de a le cerceta în esenţa lor.

Aflăm astfel despre un mut care a căpătat graiul, despre un surd care a căpătat auzul, despre un paralitic care a putut să umble, despre un nebun care şi-a recîştigat minţile, şi altele asemănătoare, mergînd pînă la vindecări de anumite boli organice.

De un deosebit interes în toate aceste cazuri, ar fi însă fişa duhovnicească a fiecăruia dintre aceşti bolnavi vindecaţi, pentru a se putea cunoaşte îndeaproape care era trăirea lor cu Dumnezeu, atît înainte, precum şi după vindecarea lor minunată. Interesează a şti: 1. Mediul de viaţă spirituală din care provine fiecare; 2. Curăţenia de credinţă de care este luminat acel suflet faţă de Biserică; 3. Trăirea lui creştină; 4. Frecvenţa Împărtăşirii lui cu Sfintele Taine, în chip vrednic, sau dimpotrivă, absenţa lui de la viaţa euharistică, precum şi alte asemenea date.

Să ne închipuim cazul că cineva se naşte din desfrînare sau dintr-un incest, sau din oameni răi şi necredincioşi. Acest copil al păcatului creşte departe de Dumnezeu, iar cu vremea, prin propriile lui păcate, devine un vas necurat. Prin îngăduinţa lui Dumnezeu, diavolul îl ia în stăpînire, în parte sau cu totul; şi astfel, această fiinţă omenească poate căpăta un duh de orbire, un duh de muţenie, un duh de surzenie. De asemenea, un astfel de om poate deveni paralitic, epileptic, nebun. Deci duhuri rele îl pot stăpîni şi munci. El devine un posedat; este de la sine înţeles însă că nu toţi orbii, surzii şi muţii sînt posedaţi. Iar stăpînirea diavolului nu se întinde întotdeauna asupra sufletului cuiva, ci se poate mărgini numai asupra trupului lui.

Prin urmare, sînt cazuri de boli care se explică prin lucrarea duhurilor răului asupra oamenilor păcatului. „Din pricina păcatelor mele mi se îmbolnăveşte trupul, slăbeşte şi sufletul meu” (Paraclisul Maicii Domnului. Pesna 9. Catavasie).

Sau: ,,Din pricina maniei Tale, nu este sănătate în trupul meu, nu e pace în oasele mele din pricina păcatelor mele” (Psalmul 37, 3).

Aşadar, un demon poate ţine pe cineva într-o anumită infirmitate, provenită dintr-o stare de păcat.

Deci tocmai cu asemenea oameni Satana poate face lucrări de rătăcire în lume, sub înfăţişarea unor semne dumnezeieşti.

Cu unii ca aceştia se pot produce uneori „vindecări minunate”, dar înşelătoare, sub chipul falşilor profeţi.

Fiind ştiut că lumea este în genere ispitită de a crede în diferite semne neobişnuite – indiferent de provenienţa lor – mulţi oameni bolnavi sînt înclinaţi de a atribui puteri tămăduitoare unor manifestări sau practici cu totul dubioase. Aşa se întîmplâ şi cu peregrinarea pe la toate locurile unor pretinse arătări, prea puţin sau deloc verificate, de care se leagă atîtea suflete uşuratice, în dorinţa unor vindecări suprafireşti. Dar mulţi dintre aceştia uită cu desăvîrşire că, pentru vindecarea de boală, Sfînta Scriptură ne statorniceşte să chemăm preoţii Bisericii să ne ungă cu untdelemn sfinţit în numele lui Hristos şi să ne izbăvească de cel rău, prin lucrarea Duhului Sfint, care se săvîrşeşte în Taina Maslului, ca şi prin atîtea ierurgii ale Bisericii, dinadins lăsate în acest scop (Iacov 5, 14). ·

În cazul unor asemenea false minuni, duhul răului care a chinuit cu vreo infirmitate pe unii dintre aceşti bolnavi, îşi schimbă de bună voie chipul de manifestare sub care se prezenta pînă atunci, încît, într-adevăr, lucru „suprafiresc”, omul îşi capătă auzul, graiul, vederea … dar în schimb, mai tîrziu se va robi poate unor mari păcate sau erezii pierzătoare de suflet, în care vicleanul va fi putut să-l prindă cu mai mare putere.

Asemenea vindecări neobişnuite nu le face, prin urmare, diavolul în scopul binelui, ca să uşureze suferinţele oamenilor, ci în scopul unor digresiuni, ca să se creadă o minune ceea ce nu este minune, şi o lucrare dumnezeiască ceea ce este o înşelăciune satanică.

Dar o dată ce încrederea omului sau a mulţimii a fost cîştigată într-un asemenea chip, uşor îi va fi Ispititorului să infiltreze, într-un fel oarecare, şi o învăţătură sau o practică sau o credinţă greşită, care ne poate pierde de la mîntuire. In acest scop, prin anumite pretinse minuni, Satana încearcă uneori să smintească lumea şi cu anumite „învieri din morţi”. In asemenea cazuri nu este însă vorba de o reală înviere din morţi, ci numai de o stare de catalepsie în care s-ar fi aflat un posedat timp de mai multe ore sau zile. Sînt astfel bine cunoscute cazurile atîtor fakiri, care, după ce cad într-o stare cataleptică şi par de-a binelea morţi, încît şi pulsul şi respiraţia nu le mai sînt percepute, se trezesc totuşi după un anumit răstimp, exact în vremea mai dinainte hotărîtă.

Pentru o mai mare încredinţare asupra celor de mai sus, găsim mult temei în cuvîntul unor sfinţi ai Bisericii cu privire la lucrările de rătăcire ale Antihristului. După cum se ştie, către sfîrşitul vremurilor, se va ridica omul fărădelegii, vasul cel prea spurcat, de care pomeneşte Sfînta Scriptură, şi în care se va sălăşlui Satana şi va lucra cu toată puterea lui, pentru a prigoni Biserica şi pe aleşii Domnului. Va fi lupta ultimelor zvîrcoliri ale balaurului împotriva lucrării de mîntuire a Mîntuitorului. Antihristul va fi deci un om şi nu o nălucire. Tradiţia spune că va domni trei ani şi jumătate (timpul celor 42 de luni sau al celor 1240 de zile de care pomeneşte Daniil şi Apocalipsa) în care cerul se va închide şi nu va mai ploua şi se va usca tot pămîntul şi „va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii”.

Dar pînă cînd omul fărădelegii se va ridica făţiş împotriva Bisericii, va face multe semne şi minuni aparente ca să „înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”.

 

Anunțuri

Read Full Post »

Întrucît spiritismul ne înfăţişează o metodă de a comunica cu duhurile, această practică este deopotrivă de osandită de Biserică, prin chiar textele Sfintei Scripturi şi Sfinte Canoane, deoarece se întemeiază pe aceeaşi acţiune demonică care a generat totdeauna fenomenele de necromanţie.

Iată însă că această nouă rătăcire porneşte din America, adică din Apus, de unde au venit şi toate celelate erezii moderne.

Spiritismul iese la iveală la Hydesville (prov, Arcadia) în America de Nord, din casa familiei Fox, aparţinand sectei metodiştilor,

Deci această lucrare cu aparenţe suprafireşti ia naştere din mijlocul unor eretici, căzuţi din harul lui Dumnezeu. Este vrednic de luat în seamă istoricul acestui gen de manifestări oculte.

Intr-una din zilele lunii decembrie ale anului 1847, în casa Fox au început să se petreacă diferite fenomene ciudate. In cartea „History of Modern American Spiritualisrn” de Emma Hardinge, se povesteşte:

„Se auzeau lovituri în pereţi, în pardoseli şi zgomote curioase; deşi uşile şi ferestrele erau bine închise şi nimeni nu se afla prin acele încăperi decît locatarii casei, el constatau că mobilele erau zvîrlite pe jos şi dezordonat aruncate. Dealtfel, chiar în văzul lor, mobilele erau agitate de o mişcare oscilatorie ca şi cum ar fi fost legănate de valuri, ca şi cum ar fi fost însufleţite de o stranie viaţă”.

„Se auzeau paşi pe parchet; cele două fete ale soţilor Fox erau atinse de unele mîini reci invizibile”.

„In februarie acelaşi an, viaţa deveni de nesuportat. Nopţile se scurgeau fără somn şi nici zilele nu erau lipsite de tulburări. Aceste fenomene erau atribuite diavolului”.

„Cea mai mică dintre fete – Kate Fax – observînd că toate zgomotele care se produceau nu îi cauzau nici un rău, Începuse să se familiarizeze cu ele, iar într-o seară ajunse chiar să glumească cu autorul lor invizibil. Pocnind de mai multe ori din degete ea spuse: «Domnule măscărici, fă ca şi mine”. Acelaşi zgomot a fost repetat de îndată şi într-un acelaşi număr de pocnete, cateva alte încercări succesive confirmară această experienţă”.

„Strangandu-se laolaltă restul familiei şi vecinii, s-a continuat această primă «şedinţă de spiritism» cu diferite întrebări la care personajul nevăzut răspundea foarte corect: prin diferite lovituri”.

„La întrebarea dacă era un om, nu s-a primit nici un răspuns; în schimb s-au auzit mai multe lovituri repezi cînd s-a pus întrebarea dacă era un spirit”.

Iată deci originea spiritismului.

Intr-un răstimp de cîteva zile de la această întimplare s-a descoperit mediumnitatea de care se bucura mai cu deosebire fetiţa Kate Fox, precum şi mijlocul de comunicare intre lumea materială şi cea „spirituală” prin folosirea alfabetului obţinut prin „rappings”, indicîndu-se fiecare literă cu un anumit număr de lovituri. De abia mai în urmă, alte mijloace de comunicare mai iscusite au putut să apară, sub forma celebrelor „planşete”.

Cercuri spiritualiste s-au constituit repede sub recomandarea spiritelor din casa Fox şi numeroşi mediumi apărură de pretutindeni.

Aceste „meetings” cu aparenţe nevinovate erau invadate de membrii diferitelor secte. Unii dintre aceştia susţineau că mişcarea spiritistă indică începutul mileniului sau chiar sfirşitul lumii.

Pentru convingerea mulţimii, care în mare parte se arăta potrivnică acestor manifestări „supraomeneşti”, familia Fox a dat diferite probe publice mai cu seamă la Rochester, sub controlul anumitor comisii anchetatoare, care au constatat existenţa fenomenelor. (De observat că pînă şi metoda de convingere a lumii, prin asemenea demonstraţii publice, este o metodă în realitate demonică).

In scurtă vreme, Nordul Americii se cufundă în plin spiritism. De indată au apărut şi marii lui susţinători:

Edmonds cu lucrarea ,,The American Spiritualism” şi dr. Robert Hore, profesor la Universitatea din Pennsylvania cu lucrarea lui, de mare răsunet „Experimental Investigation of the Spirit Manifestations”.

 

Adepţii spiritismulul s-au înmulţit în mare număr în toată lumea. Ei au asociaţii de studii şi cercetări, societăţi de ajutor şi de binefacere, şi au luat din zi în zi o dezvoltare mai mare, cîştigînd teren în toate cercurile sociale, La 1896 în cartea sa ,,Le spiritisme” (Fakirisme occidental), Dr. Paul Gibier scria: „In Franţa numărul spiritiştilor este mai mic decît în Anglia şi America, dar credem a nu exagera afirmînd că la Paris sînt aproximativ o sută de mii” (p. 35, Ed. Oct. Doin Paris). Ziare spiritists, reviste şi alte foi periodice se tipăresc în toate ţările din lume cu o sporire din ce în ce mai mare. Din cîte se ştie, 13 reviste şi ziare de acest fel sînt Publicate în limba franceză, 27 în englezeşte, 36 în spaniolă şi aşa mai departe. România are şi ea două periodice spiritiste cunoscute sub numele de „Astralis” la Craiova şi „Revista Spirit.ist a” a cercului Haşdeu la Bucureşti.

 

Dintre aceste publicaţii, unde îmbracă o haină ştiinţifică cum sînt „Proceedings” ale  „Societăţii de cercetări psihice” din Londra.

 

Iar între membrii acestei societăţi se întalnesc adeseori numele cele mai ilustre ale ştiinţei engleze sau mondiale, conlucrînd unii cu alţii pe acest teren al fenomenelor psihice, mesmerice şi „spiritualiste”. Societatea are o organizaţie de mari proporţii, cu membri asociaţi şi membri corespondenţi, cu foarte numeroşi auditori, cu proprietăţi şi fonduri mari, cu filiale si multe ramificatii.

 

Un grup de savanţi redactează de asemenea şi în Germania o revistă „Sphynx” de acelaşi gen.

 

In vremea de faţă numărul spiritişrilor din toaţă lumea poate atinge cifra impresionantă de cel puţin 20 de milioane.

 

Cant despre locuitorii Americii de Nord s-a constatat încă de la începutul spiritismului că autohtonii, adică Pieile Roşii, erau cei mai neîntrecuţi rnediumi. Faptul excepţionalei lor mediumnităţi nu poate mira deloc dacă ţinem seama că aceşti indieni au rămas pînă azi subjugati formelor vrăjitoreşti pe care le deţin prin tradiţie de la strămoşii lor.

Pretinsele comunicări ale celor vii cu morţii, precum şi diferite practici folosite în acest scop erau bine cunoscute şi vechilor evrei, care le deţineau de la egipteni. Acest fel de necromanţie alcătuia într-o largă măsură baza unor practici magice care au rămas în uz, în anumite cercuri rabinice, pînă în zilele de azi.

Dar practicile acestor lucrări de magie îşi găseau îndepărtate fire de legătură şi în India. Iată de ce această ţară, devenită mai tîrziu colonia de căpetenie a Marii Britanii a putut alimenta magia în ţările anglosaxone, protestante şi eretice şi mai ales în metropolă.

De altfel, „Societatea Teosofică”, cu un număr considerabil de aderenţi, alcătuită în multe loje răspîndite în Indii, Europa, America şi Australia, îşi are sediul principal la Adyar în India.

Aceşti teosofi pretind că primesc îndrumări secrete de la o anumită „frăţie” tibetană de thaumaturgi. De cele mai multe ori teosofii sînt şi spiritişti.

Adepţii teosofiei nu îşi propovăduiesc învăţătura lor multimilor, cît mai ales celor mai distinşi oameni ai societăţii din toaye naţiunile. Ei fac abstracţie de religie şi îşi suprapun „doctrina” peste toate adevărurile revelate ale Sfintelor Scripturi.

Deformînd anumite doctrine hinduse (de inspiraţie nu mai puţin demonică), spiritiştii susţin nu numai nemurirea ci şi reîncarnarea sufletelor. Prin această susţinere, ei admit trecerea succesivă a sufletului prin mai multe vieţi terestre pentru a realiza deplina lui purificare şi desăvîrşire. Dar printr-o astfel de pierzătoare şi blestemată credinţă, diavolul falsifică sensul şi mijloacele adevărate ale mântuirii şi, totodată, stabileşte un întreg sistem de teocosmogonie contrar temeiurilor revelate ale Sfintei Scripturi.

În afară de vorbirea comună cu „morţii”, faţă de care demonii mistifică, în spiritism, pînă şi scrisul, individualitatea, glasul şi toate aparenţele proprii unei persoane decedate, se mai pot obţine, prin rnediumi, vorbirea în limbi străine, se pot face preziceri şi felurite dezvăluiri ale unor lucruri necunoscute şi se pot provoca apariţii de corpuri „fluidice” înfăţişând arătările unor presupuse persoane răposate, cu care „cercul” este în comunicare, sau presupuse arătări de sfinţi, de îngeri şi de alte puteri cereşti.

În cartea „Nouvelle experience sur la force psychique” (Librairie de sciences psychologiques, 5 rue des Petits-Champs) cunoscutul om de ştiinţă şi cercetător psihic William Crookes împarte diferitele fenomene spiritiste în următoarele clase:

1. Mişcări de corpuri grele prin şontact direct dar fără nici o sforţare mecanică (de ex. piliarul sau „uija” planşetelor spiritiste se mişcă singure).

2. Fenomene de „percusiune” – adică producere de loviri sau de simple atingeri pe corpul nostru sau în genere orice fel de loviri, pe cale nevăzută – precum şi producere de sunete de aceeaşi natură.

3. Alterarea greutăţii corpurilor, (prin anumite procese psihice diferite corpuri pot deveni mai uşoare sau mai grele; în anumite împrejurări greutatea lor devine atît de mare, încît nu mai pot fi urnite din loc. Asemenea cazuri se pot întîmpla şi cu anumiţi oameni cu înclinări mediumnice).

4. Mişcări de obiecte grele aşezate la o oarecare distanţă de medium şi deci produse fără nici un contact asupra lor.

5. Ridicări de corpuri grele deasupra pămîntului prin puteri nevăzute.

6. Ridicarea de la pămînt a unor corpuri omeneşti şi plutirea lor în văzduh. (W. Crookes menţionează ca constatat personal trei asemenea cazuri de înălţari în aer).

7. Mişcări independente de mici obiecte fără conlucrul nimănui.

8. Apariţii luminoase.

9. Apariţii de maini luminoase printr-o proprie luminozitate sau vizibilitate la lumina obişnuită.

10. Scriere directă (În unele şedinţe şi fără intervenţia nimănui, comunicările ce se transmit de „spirite” sînt scrise direct, fără ca nimeni să atingă condeiul).

11. Forme şi figuri de vedenii.

12. Cazuri particulare de fenomene din care se deduce acţiunea unei inteligenţe exterioare.

13. Mamfestări diferite într-un caracter mai complex de semne.

Cercetători şi referenţi ai unor fenomene ca cele meţionate de Wiliam Crookes în clasificarea sa sunt şi alţi oamenj de ştiinţă: Wallace, Cox, Luys, Dumont-Pelhier, Bernheim, Liebault, Richet şi alţii.

Dar în afara de catalogarea unor asemenea variate fenomene spiritiste, este necesar a preciza că sunt mai multe feluri de mediumi, prin mijlocirea cărora se pot produce astfel de manifestări. Sînt mediumi inspiraţi, mediumi somnambuli, vindecători de boli, mediumi pieton, muzicanti, literaţi, precum şi încă alte feluri.

Dupa natura acţiunii lor, mediumii se pot împărţi în doua categorii: mediumi cu efecte fizice şi mediumi cu ,efecte intelectuale şi „mistice”.

Intre înşelătorii din „odaiţele ascunse” de care pomeneşte Evanghelia (Matei 24, 26) sînt unii care se rup cu totul de orice religie: aceştia reprezintă laturaa spiritistilor teosofi; în schimb, sînt alţii care rămîn afiliati Biserici respective, fie ea ortodoxă, fie catolică, fie anglicana, fie reformată.

Asemenea cercuri spiritiste cu caracter religios au luat la noi în ţara numele de spiritualiste în sensul că adepţii lor condamnă spiritismul obisnuit, ca o lucrare demonica, în timp ce sunt convinsi ca ei se învrednicesc de revelatii dumnezeieşti. Spiritualiştii sunt în genere fervenţi practicanţi ai Bisericii, ei nu „cheamă morţii”, dar în schimb, se adună deopotrivă în şedinţe ascunse, pentru a avea, prin mediumi comunicări „la planşetă”, din partea unor presupuşi sfinţi ortodocşi (sau neonodocşi) cărora le urmeaza toate îndemnurile.

Ei cred în reîncarnare şi se întemeiază pe multe credinţe deşarte, îşi fac o falsă închipuire a Sfmtel Treimi, pe care o concep nu într-o înţelegere ipostatică şi unitară, ci într-o succesiune de valori descrescânde de la Tatal pînă la Duhul Sfant; ei subestimeaza valoarea dogmelor pentru credinţă; micşoreaza cu rstălmăciri arbitrare sfintele canoane ecurnenice, suntt neascultători Bisericii Ortodoxe, avînd împartăşire duhovnicească cu toţi ereticii; ei cred cu uşurinţa în dogme străine şi osândite de Biserica noastră; au cultul unor „sfinţi” şi „moaşte” straine de dreapta crcdinţă; au mare înclinare de a crede în orice semne şi minuni înşelătoare ale unor falşi profeţi; el se cred aleşi şi în toată aparenţa de smerenie sânt trufaşi, ca şi învăţătorul lor Satana, crezîndu-se chemaţi spre „misiuni” şi „revelaţii” înalte pe care Domnul le-a pregatit pentru ei. Prin comunicarile primite, aceşti „spiritualişti” sunt îndemnaţi sa fie milostivi, sa intreprindă lucrări de binefacere, sa traiasca in cumpataree. Drept urmare, pe mulţi momeala aceasta frumoasă îi atrage şi îi cîştigă, încredinţandu-i ca „roadele sînt bune” şi că deci şi „pomul e bun”.

Ei nu vor însă să înţeleagă că prin rătăcirea lor s-au sinucis duhovniceşte şi că semănătura lor nu e grîu ci neghină, deoarece ei aduc stricare dreptei credinţe şi învăţături mincinoase. Pe cîtă vreme Sfînta Scriptură spune:

„Dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, alta decît aceea pe aţi primit-o să fie anatema !” (Galateni 1, 9).

Deci, dacă n-ar fi decît învăţătura drăcească a reîncarnării, care se propovăduieşte de către aceşti trufaşi rătăciţi, şi încă este o pîngărire a Evangheliei!

Prin aceeaşi întunecată lucrare, anumite cercuri „spiritualiste” pretind ca au comunicări de la Mântuitorul sau chiar că EI Însuşi li se arată în chip luminat, acolo, în acele „odăiţe ascunse”, unde Domnul Hristos ne-a îndemnat să nu ne ducem şi să nu credem, căci sânt lupi în blană de oaie care vor să ne piardă. Iar în această înşelăciune, mediumii lor, sub călăuzirea puterii satanice, scriu comunicări cu conţinut religios, vestesc lucruri viitoare, împart sfaturi moralizatoare şi pictează icoane.

Cât despre aceste „icoane”, ele se „sfinţesc” acolo, la aceeaşi planşetă diabolică, de presupusa mînă a Mântuitorului. Asemenea pângăriri sânt ţinute apoi în mare cinste cu candela aprinsă şi cu încredinţarea că Domnul Şi-a zugrăvit chipul Său după asemănarea Lui.

Unul dintre precursorii „doctrinei” spiritismului, Emanuel Swedenborg, ca răspuns la întrebarea 139 din catehismul său spune: „Eu cred că noi sântem acum ajunşi la timpul venirii lui Hristos, la începutul Bisericii noi, care se cheamă «Noul Ierusalim». Această venire nu e personală, ci spirituală, şi este constituită de revelaţia Sfîntului Duh, a cuvîntului Său dumnezeiesc”.

„Eu, Iisus – le spune o comunicare – am apărut în 1861 şi declar că noua iconomie care se cheamă venirea Domnului este începută”. „Ea fu inaugurată în 1874 şi atunci se adeveriră cuvintele profetului: «Domnul va veni pe nourii cerului cu mii de îngeri»; «prin mediumi, noi vindecăm bolnavii şi alungăm duhurile rele”. (Din Conradi 77. Cesu Christo-ritornerâ? Quando ? Come ? Perche? Ed. S. Firenze 1927).

Şi Conradi adaugă: „Asemenea manifestări spiritiste, minunate şi ciudate au fost constatate de fiziologi, chimişti, fizicieni, matematicieni, naturalişti etc. Asemenea lucrare întunecoasă, asemenea putere diabolică este acum răspîndită în toată lumea şi a îmbolnăvit cu arta sa blestemată 20 de milioane de oameni” (aceeaşi lucrare, p. 78).

Despre aceştia, ca şi despre toţi sectantii se poate spune: vor „cădea” în cursa Satanei „cei sortiţi pieirii” deoarece „n-au primit iubirea adevărului ca să se izbăvească”. Pentru aceea le trimite Dumnezeu lucrarea înşelăciunii. Această apostasie este a acelora care nu sânt tari în credinţa adevărată şi se lasă uşor ispitiţi de cel rău.

In îcheierea acestui capitol se cuvine să se pomeneasca ceva si despre magnetismul animal si despre sugesie, de care s-au ocupat cu precadere medicii de seama din diferite ţari, dar care au pornit în cercetarile lor de la aceleaşi puncte vicioase ca şi în celelalte fenomene psihice, în care Adevarul revelat prin Biserica este ocolit, sau chiar pângarit.

Aceasta noua forma de manifestare a puterilor necunoscute ale omului a starnit în ultimele decenii un deosebit interes pentru toti cercetatorii de fenomene metapsihice.

Felurite experiente medicale, cu rezultate foarte neîntelese pentru cei neduhovnicesti si pentru cei straini de toate firele demonologiei, au putut tulbura multe minţi. Intre aceste experiente se pot cita unele exemple devenite clasice. Asa este cazul provocarilor unor arsuri sângerande, fara nici o substanta vesicanta asupra unei persoane hipnotizate si supusa unei simple sugestii.

Deopotriva s-au stabilit rezultate contrarii cand, în aceeaşi stare hipnotica, şi tot ptin sugestie , s-au putut împiedica orice efecte pe care trebuia sa le produca în mod natural aplicarea unei substante vezicante pe bratul unei persoane. Pentru ca experienţa sa fie mai concludenta, s-a aplicat concomitent pe celalalt braţ al persoanei în cauza aceeaşi substanta vesicanta, fără însă ca sugestia să se exercite şi faţă de acea parte a corpului; drept rezultat, „revulsivul” a starnit o adevarata inflamaţie cu serozitaţi şi cu o mare iritare a epidermei, în timp ce nimic nu se producea pe primul braţ.

Martorii acestei experienţe au fost profesorii Beaunis şi Bernheim de la Facultatea de medicină din Nancy, împreună cu doctorii Brulard şi Liebeault („Causerie Scientifique” de Victor Meunier – Rappel, Paris).

În alte cazuri şi cu aceleaşi procedee s-au putut provoca asupra unor persoane supuse sugestiei hipnotice, stări de beţie, de veselie nemăsurată sau de mare îndurerare etc.

Sant cunoscute şi experienţele făcute cu schimbarea personalităţii cuiva, mergînd pînă acolo încît ,,O tînără femeie s-a putut crede general, iar un bărbat în toată firea s-a putut crede doică”.

„De pe urma unor asemenea experienţe se văd oameni umbland în patru labe şi lătrând ca nişte câini, iar alţii mieunând ca nişte pisici, deoarece li s-a sugerat gîndul că ei sînt într-adevăr cîini sau pisici. Multora li se poate sugera ideea că au comis o crimă pe care sînt în stare să o declare şi să-şi ia pedeapsa” (Din aceeaşi „Causerie Scientifique”, Paris).

Dacă asemenea experienţe sânt menite să înjosească personalitatea omului şi să o falsifice pînă la cele mai dezgustătoare forme demonice, ispita unor asemenea „cercetări ştiinţifice” i-a călăuzit pe unii psihiatri la aplicarea magnetisniului în formă de sugestie în felurite cazuri de vindecări de boli, fie de natură nervoasă, fie organică.

Deci folosindu-se anumite puteri psihice ascunse în om, pentru scopuri care par bune, dar stingîndu-se pănâ la o totală atrofiere personalitatea omului, care se supune unor asemenea practici, de fapt se aduce in joc intervenţia aceloraşi agenţi demonici ca şi in celelalte îndeletniciri psihice, iar rezultatele obţinute oricît ar fi de minunate, nu sânt totuşi minuni, ci satanisme.

Cît despre lămurirea unor asemeenea „minuni” ale psihismului, desigur că nu de la ştiinţele fizice, biologice sau medicale se va putea aştepta vreo dezlegare, ci numai de la demonologie, care la lumina învăţaturilor Bisericii Ortodoxe, ne poate dezvălui sorgintea reală din care provin astfel de fenomene.

Iar Biserica Ortodoxă este singura biserică adevărată şi mîntuitoare, din toate cultele creştine, care poate filtra şi clasa în chip desăvîrşit toate aceste fenomene, deoarece este singura alcătuire sobornicească şi apostolică care păstrează nealterate toate Sfintele Taine şi toată Sfânta Predanie, prin dogmele, rînduielile şi canoane1e Sfintelor Sinoade ecumenice.

Biserica fixează însă şi aspre canonisiri împotriva tuturor înşelătorilor sau săvîrşitorilor acestor urâciuni. .Spirirismul – scrie ierom. Nicodim Sachelarie în «Pravila bisericeascâ» – este o născocire diavolească care înşeală minţile cele necredincioase şi nesupuse poruncilor lui Dumnezeu. Oare sufletele oamenilor (după moarte) le-a lăsat Dumnezeu să umble fără nici un rost ? Numai diavolului i-a îngăduit Dumnezeu să umble ca un leu căutînd pe cine să înghită” (I Petru 5, 8; Iov 2, 1-10).

„Pentru aceasta Dumnezeu a poruncit: «Numai Eu sânt Domnul! Să nu vă duceţi la cei ce cheamă sufletele morţilor, nici la vrăjitori, ca să-i întrebaţi şi să fiţi părtaşi cu ei, fiindcă numai Eu sînt Domnul Dumnezeul vostru»” (Lev.19, 31). 

 

„Şi dacă vi se va spune, zice Isaia: «Intrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul şi bolborosesc» răspundeţi: nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii ?” (Is. 8, 19).

 

„El este o amăgire diavolească. «Şi nu este de mirare căci chiar Satana se preface în înger de lumină … iar slujitorii lui se prefac în slugi ale vieţii cuvioase. Sfîrşiul lor va fi pierzarea” (II Cor. Il, 14; Ef. 6, 12).

 

„Cel ce nu se leapădă de această înşelăciune nu poate fi primit la Sfintele Taine şi se canoniseşte ca şi vrăjitoria … ” (Afurisania pe 20 de ani).

Tot astfel şi cu privire la hipnotism, despre care se spune:

Hipnotismul este o fază a vrăjitoriei, iar nu a ştiinţelor psihologice cum ar pretinde unii. Cine îl practică se canoniseşte ca şi vrăjitoria” (Din aceeaşi ediţie, p. 155).

Read Full Post »