Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘erezii’

Partea II   –    DESPRE DIFERITE SEMNE Şl VINDECĂRI PRESUPUSE SUPRAFIREŞTI

DAR DE ORIGINE DEMONICĂ

 

Aşadar, tocmai asemenea oameni lepădaţi de Dumnezeu devin sculele Ispititorului. Şi tocmai – cu ei se pot întreprinde cele mai mari farmece şi vrăjitorii. Adeseori, fără ştiinţa acestora, puteri nevăzute îi pot călăuzi spre ţinte nebănuite, urmînd unor anumite porunci demonice. Într-un acelaşi chip tainic, asemenea unelte demonice se pot îmbolnăvi sau se pot „vindeca” din senin, în cîte şi mai cîte feluri. Asupra lor, prin lucrarea Satanei, falşii prooroci pot exercita cu mare putere semne nemaipomenite. Sînt cazuri în care, fără greş, li se poate prezice acestora despre ziua şi chipul morţii lor. Şi, ca prin minune, lucrul se adevereşte … Cu cît apar însă mai impresionante asemenea întîmplări „suprafireşti”, cînd astfel de sentinţe de moarte se rostesc ca un mijloc de pedepsire de către slujitorii Necuratului, împotriva acelora care ar fi batjocorit pretinsele lor minuni, iar boala sau moartea îi atinge pe acei nenorociţi, fără nici o pregetare, ca un trăznet !

Atari fenomene se petrec prin mijlocirea a feluriţi vrăjitori şi falşi profeţi, despre care demonologia vorbeşte cu destulă evidenţă.


Printre unele asemanatoare semne fantastice este interesant cazul relatat în nr. din 24 august 1939 al ziarului Universul, cu privire la exploratoarea Elin Osborne. Iată articolul: ,,O femeie încearcă să descopere originile magiei negre”, Londra, august 1939.

Exploratoarea şi în acelaşi timp bioloaga Mrs. Elin Osbome, după ce a trăit timp de 5 ani în cele mai întunecate regiuni ale Africii, povesteşte în rapoartele sale cum a încercat să pătrundă în tainele magiei negre, precum şi întîmplările la care a fost de faţă.

Intr-un contact pe cît de strîns cu lumea magiei, reuşi sa culeagă materialul de care acum lumea ştiinţifică se ocupă cu cea mai mare atenţie.

Mrs. Osborne a fost de faţă la «evocarea spiritelor morţilor»; ea a văzut oameni şi animale lovite de blesteme care le-au pricinuit moartea instantanee.

Cînd după 4 ani, Mrs. Osborne fu apucată de dorul casei, un vrăjitor o anunţă că dorinţa ei s-ar putea satisface fără ca să fie nevoită să facă o astfel de călătorie. Cu alte cuvinte, el o asigură că prin ajutorul magiei ar putea să facă să-şi revadă patria. După puţin, ea nu-şi mai putu da seama de ceea ce se întîmpla în jurul ei, dar se văzu la Londra pe stradă, văzu animaţia mare din capitala Angliei, oamenii pe care îi cunoştea şi în fine … după 2 ore se întoarce iarăşi în lumea africană. Mai văzuse – „în această plimbare închipuită la Londra „ multe lucruri noi, de care era complet străină, neavînd nici o cunoştinţă despre existenta lor şi despre care, acum cînd se află la Londra, s-a convins că într-adevăr n-au fost vedenii şi există în realitate. Mrs. Osborne a fost personal martoră la această întîmplare, care pînă în clipa de faţă n-a putut fi explicată în nici un fel”.


În domeniul manifestărilor oculte, puse în mişcare prin acţiunea demonică, intervin în chip conştient sau inconştient şi anumite puteri psihice ale omului.

Fiinţa umană şi-a păstrat, şi după cădere, diferite facultăţi ascunse, extra-normale, care pot fi călăuzite şi folosite fie de către entităţi angelice, atunci cînd este vorba de oameni aflaţi în legătură harică cu Dumnezeu, fie de către entităţi demonice, atunci cînd este vorba de oameni ieşiţi de sub harul lui Dumnezeu .Nesfîrşit este numărul unor asemenea cazuri întamplate în lume, în toate vremurile şi în toate locurile. O lucrare de demonism de mare răsunet, pomenită atît în Faptele Apostolilor, cît şi în Cazanie, este de pildă aceea petrecută cu Simon Magul. Impotriva acestui posedat au avut mult de luptat Sfîntul Apostol Petru şi Sfîntul Clement, pentru a convinge lumea despre falsele lui minuni.

Sînt şi unii falşi profeţi creştini, care împlinesc semne fantastice, în închipuirea că prin puterea lui Dumnezeu pot săvîrşi acele lucrări. Un asemenea caz a fost în zilele noastre şi acela al călugărului Rasputin de la Curtea Ţarului Nicolae al II-lea, care a stîrnit rnînia de sus asupra acelora care au crezut în semnele lui.

Dar falşi profeţi sînt uneori şi oameni de bună credinţă, convinşi că sînt trimişii lui Dumnezeu şi că slujesc Bisericii, fără a înţelege că sînt uneltele oarbe ale Necuratului şi că rătăcesc lumea de la Adevăr.

Despre mijloacele de identificare ale unor asemenea cazuri se va putea afla în cursul capitolelor următoare.

Cu privire la posibilităţile de vindecări de boli pe care le poate simula Satana, se ştie că suferinţe fizice reale sînt îndepărtate prin descîntece, deci pe o cale absolut demonică. Dar, totodată, se pot obţine false tămăduiri şi pe calea magnetismului animal, a hipnotismului sau a altor metode psihice, cum ar fi şi autosugestia preconizată de Coue sau „ştiinţa creştină” a protestantei Mary Backer Eddy.

E vorba deci de metode din domeniul „ocultismului”, care nu au nimic de-a face cu adevăratele minuni împlinite prin puterea Duhului Sfînt, singurele admise şi recunoscute de Biserică în ordine duhovnicească.

Şi totuşi, asemenea cazuri impresionante de „vindecări” se Împlinesc pe căi lăturalnice şi neîngăduite, spre buimăcirea multora, tocmai prin faptul că poartă roate aparenţele unor adevărate minuni.

In linie generală, se poate afirma că diferitele boli sau tulburări mintale cum ar fi: nebunia, isteria, halucinaţia, somnambulismul, neurastenia, obsesiile şi maniile, sînt în mare parte produsul unor influenţe directe demonice, care se exercită asupra celor bolnavi. Tămăduirea firească a acestora atîrnâ, în primul rînd, de exorcisme, de sfintele slujbe şi de Sfintele Taine ale Bisericii. Orice alte încercări nu pot aduce o reală izbăvire acelor suferinzi decît numai În mod aparent, cauza adîncă a răului rămînînd nevindecată. Pe de altă parte, pe terenul zdruncinat al acestor tulburări psihice, acţiunea demonică se poate şi mai mult exercita.

Pr. Serghei Bulgakov, cunoscutul teolog rus, spune:

,,Ceea ce se numeşte halucinaţie poate să se considere – cel puţin cîteodată – ca o viziune a lumii spirituale, nu în partea ei luminoasă, ci în partea ei întunecoasă. In afară de această viziune directă, pe care o caută atît de mult ocultiştii, influenţa puterilor Întunericului se exercită Într-un chip imperceptibil, spiritual. Taina botezului este precedată de rugăcinile catehumenilor, care comportă patru rugări în care puterile demonice sînt exorcizate şi somate să iasă din noul botezat” (Ortodoxia – S. Bulgakoff – Tip. Arhidiecezană Sibiu, p. 161).

Dacă prin citirea moliftelor şi cu ajutorul lui Dumnezeu, se îndepărtează demonii de la oameni, între care şi de la aceia cu desăvîrşită înfăţişare de sănătate trupească, dar nesfinţiţi, În schimb, prin căderea şi recăderea multora în păcate, puterile demonice se cuibăresc iar în creştinii descreştinaţi şi exercită asupra acestora, în felurite şi viclene chipuri, o influenţă nefastă, care devine cu atît mai primejdioasă cu cît nu întîlnesc ♫n calea lor nici o rezistenţă duhovnicească.

În diferite cazuri de îmbolnăviri şi „vindecări neobişnuite” cu înfăţişări miraculoase, se pot manifesta influenţele unor lucrări demonice într-un chip foarte ascuns şi primejdios. Aşa sînt toate pretinsele minuni petrecute cu proorocii mincinoşi care aparent caută să aducă lumea la credinţă, dar care, de fapt, aduc o credinţă greşită în mijlocul dreptcredincioşilor şi pierd lumea de la mantuire. In această privinţă, desigur că drumul mîntuirii rămane deschis pentru toată lumea, iar bunul Dumnezeu ar dori ca toţi să se pocăiască pînă la urmă. În gîndul acesta, noi nu trebuie să pierdem nădejdea pentru mîntuirea nimănui. Totuşi, în starea de negaţie în care s-ar afla cineva, faţă de adevărata Lumină, subjugat unor păcate grele sau prins în necredinţă sau într-o credinţă eretică, desigur că diavolul are o mare priza asupra aceluia, stăpînindu-l cu deosebită putere.

Dar cum popoarele creştine căzute în protestantism s-au sărăcit duhovniceşte de harul lui Dumnezeu, este firesc ca înşelăciunile mari de credinţă, de felul pretinselor minuni, să se producă mai cu seamă în ţările pravoslavnice, unde lumea dispune de darurile mîntuitoare ale Sfintelor Taine, şi unde diavolul vrea să-i piardă pe cei binecredincioşi prin alte mijloace. Aşadar cetatea pe care vrăjmaşul o asediază cu mai multă putere, este tocmai aceea a dreptei credinţe în Iisus Hristos. In scopul unor sminteli şi al unor erezii cît mai mari, Satana poate urzi o lucrare de pierzare fie de aici, fie de acolo, ridicînd pe cîte un prooroc mincinos, care, asemenea lupului răpitor în blană de oaie, cheamă lumea la pocăinţă, dar totodată strecoară în cuvîntul lui – fără să-şi dea seama – prin lucrarea unei puteri care îl depăşeşte, o învăţătură otrăvitoare, care îi poate prinde pe mulţi în undiţa Iadului, chiar şi pe unii dintre cei aleşi.

Pentru a întări asemenea „descoperiri” şi vedenii, în gîndul că ar fi de la Dumnezeu, Ispititorul caută să ne cîştige încrederea printr-un şir cît mai mare de false minuni. Asistăm, astfel, la multe „vindecări” petrecute cu numeroşi bolnavi, prin mijlocirea unui fals prooroc. Din punct de vedere medical, aceste vindecări sînt reale, se pot deci certifica, şi tocmai de aceea pot însemna pentru noi o chezăşie de adevăr. Aceasta este însă şi primejdia de pierzare pentru multă lume. Este deci necesar de a pătrunde în miezul acestor cazuri şi de a le cerceta în esenţa lor.

Aflăm astfel despre un mut care a căpătat graiul, despre un surd care a căpătat auzul, despre un paralitic care a putut să umble, despre un nebun care şi-a recîştigat minţile, şi altele asemănătoare, mergînd pînă la vindecări de anumite boli organice.

De un deosebit interes în toate aceste cazuri, ar fi însă fişa duhovnicească a fiecăruia dintre aceşti bolnavi vindecaţi, pentru a se putea cunoaşte îndeaproape care era trăirea lor cu Dumnezeu, atît înainte, precum şi după vindecarea lor minunată. Interesează a şti: 1. Mediul de viaţă spirituală din care provine fiecare; 2. Curăţenia de credinţă de care este luminat acel suflet faţă de Biserică; 3. Trăirea lui creştină; 4. Frecvenţa Împărtăşirii lui cu Sfintele Taine, în chip vrednic, sau dimpotrivă, absenţa lui de la viaţa euharistică, precum şi alte asemenea date.

Să ne închipuim cazul că cineva se naşte din desfrînare sau dintr-un incest, sau din oameni răi şi necredincioşi. Acest copil al păcatului creşte departe de Dumnezeu, iar cu vremea, prin propriile lui păcate, devine un vas necurat. Prin îngăduinţa lui Dumnezeu, diavolul îl ia în stăpînire, în parte sau cu totul; şi astfel, această fiinţă omenească poate căpăta un duh de orbire, un duh de muţenie, un duh de surzenie. De asemenea, un astfel de om poate deveni paralitic, epileptic, nebun. Deci duhuri rele îl pot stăpîni şi munci. El devine un posedat; este de la sine înţeles însă că nu toţi orbii, surzii şi muţii sînt posedaţi. Iar stăpînirea diavolului nu se întinde întotdeauna asupra sufletului cuiva, ci se poate mărgini numai asupra trupului lui.

Prin urmare, sînt cazuri de boli care se explică prin lucrarea duhurilor răului asupra oamenilor păcatului. „Din pricina păcatelor mele mi se îmbolnăveşte trupul, slăbeşte şi sufletul meu” (Paraclisul Maicii Domnului. Pesna 9. Catavasie).

Sau: ,,Din pricina maniei Tale, nu este sănătate în trupul meu, nu e pace în oasele mele din pricina păcatelor mele” (Psalmul 37, 3).

Aşadar, un demon poate ţine pe cineva într-o anumită infirmitate, provenită dintr-o stare de păcat.

Deci tocmai cu asemenea oameni Satana poate face lucrări de rătăcire în lume, sub înfăţişarea unor semne dumnezeieşti.

Cu unii ca aceştia se pot produce uneori „vindecări minunate”, dar înşelătoare, sub chipul falşilor profeţi.

Fiind ştiut că lumea este în genere ispitită de a crede în diferite semne neobişnuite – indiferent de provenienţa lor – mulţi oameni bolnavi sînt înclinaţi de a atribui puteri tămăduitoare unor manifestări sau practici cu totul dubioase. Aşa se întîmplâ şi cu peregrinarea pe la toate locurile unor pretinse arătări, prea puţin sau deloc verificate, de care se leagă atîtea suflete uşuratice, în dorinţa unor vindecări suprafireşti. Dar mulţi dintre aceştia uită cu desăvîrşire că, pentru vindecarea de boală, Sfînta Scriptură ne statorniceşte să chemăm preoţii Bisericii să ne ungă cu untdelemn sfinţit în numele lui Hristos şi să ne izbăvească de cel rău, prin lucrarea Duhului Sfint, care se săvîrşeşte în Taina Maslului, ca şi prin atîtea ierurgii ale Bisericii, dinadins lăsate în acest scop (Iacov 5, 14). ·

În cazul unor asemenea false minuni, duhul răului care a chinuit cu vreo infirmitate pe unii dintre aceşti bolnavi, îşi schimbă de bună voie chipul de manifestare sub care se prezenta pînă atunci, încît, într-adevăr, lucru „suprafiresc”, omul îşi capătă auzul, graiul, vederea … dar în schimb, mai tîrziu se va robi poate unor mari păcate sau erezii pierzătoare de suflet, în care vicleanul va fi putut să-l prindă cu mai mare putere.

Asemenea vindecări neobişnuite nu le face, prin urmare, diavolul în scopul binelui, ca să uşureze suferinţele oamenilor, ci în scopul unor digresiuni, ca să se creadă o minune ceea ce nu este minune, şi o lucrare dumnezeiască ceea ce este o înşelăciune satanică.

Dar o dată ce încrederea omului sau a mulţimii a fost cîştigată într-un asemenea chip, uşor îi va fi Ispititorului să infiltreze, într-un fel oarecare, şi o învăţătură sau o practică sau o credinţă greşită, care ne poate pierde de la mîntuire. In acest scop, prin anumite pretinse minuni, Satana încearcă uneori să smintească lumea şi cu anumite „învieri din morţi”. In asemenea cazuri nu este însă vorba de o reală înviere din morţi, ci numai de o stare de catalepsie în care s-ar fi aflat un posedat timp de mai multe ore sau zile. Sînt astfel bine cunoscute cazurile atîtor fakiri, care, după ce cad într-o stare cataleptică şi par de-a binelea morţi, încît şi pulsul şi respiraţia nu le mai sînt percepute, se trezesc totuşi după un anumit răstimp, exact în vremea mai dinainte hotărîtă.

Pentru o mai mare încredinţare asupra celor de mai sus, găsim mult temei în cuvîntul unor sfinţi ai Bisericii cu privire la lucrările de rătăcire ale Antihristului. După cum se ştie, către sfîrşitul vremurilor, se va ridica omul fărădelegii, vasul cel prea spurcat, de care pomeneşte Sfînta Scriptură, şi în care se va sălăşlui Satana şi va lucra cu toată puterea lui, pentru a prigoni Biserica şi pe aleşii Domnului. Va fi lupta ultimelor zvîrcoliri ale balaurului împotriva lucrării de mîntuire a Mîntuitorului. Antihristul va fi deci un om şi nu o nălucire. Tradiţia spune că va domni trei ani şi jumătate (timpul celor 42 de luni sau al celor 1240 de zile de care pomeneşte Daniil şi Apocalipsa) în care cerul se va închide şi nu va mai ploua şi se va usca tot pămîntul şi „va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii”.

Dar pînă cînd omul fărădelegii se va ridica făţiş împotriva Bisericii, va face multe semne şi minuni aparente ca să „înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”.

 

Anunțuri

Read Full Post »

Numele de Biblie vine de la cuvantul grecesc „Biblia” care inseamna “cartile”. Prin Biblie sau Sfanta Scriptura se intelege Cartea sfanta care cuprinde la un loc toate scrierile inspirate ale unor sfintite personalitati dintre evrei si ale profetilor – scrieri care la un loc alcatuiesc Vechiul Testament – cu si cele ale Apostolilor si ucenicilor domnului Iisus Hristos, acestea formand colectia Noului Testament. Deci cartile Vechiului si Noului Testament, toate laolalta, alcatuiesc Biblia sau Sfanta Scriptura, Vechiul Testament dupa Septuaginta (text grec) cuprinde 53 de carti: 39 canonice si 14 necanonice, dar cu continut moral. Noul Testament cuprinde 27 de scrieri istorice, didactice si profetice. Expresia „Testament Nou” este intalnira in mai multe locuri:

Luca 22; 20; I Corinteni 11: 25; II Corinteni 3: 6; Evrei 9: 15. „Iata, vin zile, zice Domnul, cand voi face cu casa lui Israel si cu casa lui luda, Testament Nou” (Evrei 8: 8).

CE PUTEM SPUNE DESPRE TRADUCEREA BIBLIEI ?

Biblia a fost tradusa pentru prima data in secolul II dupa Hristos, In limba siriaca VETUS SYRA; In limba latina – secolul I, II – ITALA, corectata de Fericitul Ieronim – VULGATA (sec. IV – V) etc. Biblia sau Sfanta Scriptura a fost scrisa in ebraica (Vechiul Testament) si in greaca (Noul Testament). Traducerile facute in decursul timpului au cautat sa redea cat mai exact sensul si realitatea celor scrise in original. In anul 2000 i.d. Hr. este tradus in limba greaca Vechiul Testament (Septuaginta – numit asa pentru ca la traducere au participat 70 de intelepti).

In tara noastra a existat in secolul IX o traducere a Bibliei in limba slavona – limba de cult in Biserica pana in secolul XI. Primele traduceri fragmentare ale Bibliei in limba romana au fost facute de diaconul Coresi intre 1560-1561. In 1648 apare Noul Testament (integral) tiparit la Alba Iulia de mitropolitul Simion Stefan. In 1688 este tradusa toata Biblia (dupa Septuaginta Vechiul Testament), iar Noul Testament, dupa un text grecesc original. Este numita Biblia lui Serban Cantacuzino. De atunci au aparut mai multe editii, toate purtand girul Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Rornane,

Putem spune cu certitudine ca Biblia este cea mai citita carte din istoria lumii. Educatia oricarui om nu este completa daca el nu a citit si aceasta carte. Nicolae Iorga spunea ca: “Taina existentei umane nu sta in a trai, ci in a sti pentru ce traiesti”. Dintre toate cartile lumii, Biblia este cartea care da eel mai bun raspuns pentru cine vrea sa afle sensul vietii lui. Orice carte de lectura se citeste o data si apoi se lasa bibliotecii. Biblia insa, trebuie reluata mereu, pentru ca este mai mult decat o carte, este Cartea Cartilor.

BIBLIA – CARTE DE RELIGIE

Din Biblie poate afla tot omul despre Dumnezeul eel adevarat si despre zeii popoarelor pagane. Toata aceasta Carte Sfanta este strabatuta ca de un fir rosu de cuvintele care scot in evidenta scopul vietii noastre crestinesti- MANTUIREA, caci zice Iisus Hristos: ” … Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut” (Luca 19: 1 0), iar imparatul David striga:

„Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu Duh stapanitor ma intareste” (Psalm 50: 13). In Vechiul Testament se arata felul in care s-a facut pregatirea poporului evreu pentru a-L primi pe Mantuitorul Iisus Hristos, iar in Noul Testament este cuprinsa învatatura crestina. Din Biblie aflam si despre religiile altor popoare: EGIPTENII – au fost un popor politeist, adica credeau in numerosi zei. Plagile trimise de Dumnezeu asupra Egiptului, au fost indreptate una cate una impotriva fiecarei zeitati a tarii. CANAANITII – a carer religie ne sta ca o marturie a decadentei si a imoralitatii unei societati umane desprinsa de Dumnezeu si prabusita la nivelul animalitatii credeau in Baal (Baal = zeu). Participantii la ceremoniile religioase in cinstea lui Baal, celebrau fertilitatea, dedandu-se la orgii dezgustatoare. Uneori pe altarele lor pagane erau sacrificati copii. FILISTENII – aveau tot o religie politeista. Credeau in zeii: Dagon, Astarteea si Baal Zebub. HETITII – aveau si ei tot un sistem politeist si atunci cand Solomon a adus in Israel idolatria, natiunea s-a indepartat de inchinarea la Dumnezeul cel adevarat (l Regi 11:9-13). FENICIENII credeau in zei de parte barbateasca si zei de parte femeiasca, Si sistemul lor de inchinare mergea pana la sacrificarea de copii. Casatoria regelui Ahab cu feniciana Izabela, a prabusit Israelul in idolatrie (I Regi 18: 19). ASIRIENII – aveau o religie naturalista care personifica fortele naturii. Ei se inchinau lui Semac- Zeul Soarelui; lui Sin – Zeita Lunii si lui Hadad – Zeul tunetului (Isaia 10:5-6; Ezechiel 16:28; Osea 8:9). BABILONIENII puteau fi numiti un popor al magiei. Irnparatul Babilonului se afla sub totala dominatie a magicienilor si a vrajitorilor. Proorocul Isaia le-a vestit pedeapsa ce-i asteapta (Isaia 14:22; 21:9; 43:14).

Biblia surprinde si razboaiele pentru libertatea religioasa. Se discuta despre jefuirea templelor, despre profanarea lor, depre inchinarea la idoli, zei, si dumnezei straini: „Copiii lui Israel au facut atunci ce nu placea Domnului si au slujit Baalilor (Judecatori 2: II). Dimensiunile luptei morale, luptei religioase la care se refera Biblia, sunt date de unele descoperiri arheologice, cum ar fi tablitele scrise din cetatea Ugarit. Ele contin descrierea miturilor, datinilor, ritualurilor crude, salbatice, specifice religiilor Canaanului si destinate zeului Baal si zeitei Astarteea (3 Regi 14:23).

BIBLIA SI STIINTA

In epoca in care a fost scrisa Biblia, oamenii au emis numeroase ipoteze privind FORMA PAMANTULUI si modul in care este sustinut in spatiu. Spre exemplu, unii sustineau ca pamantul se sprijina pe patru elefanti, care la randul lor stau pe o enorma broasca testoasa marina. Dar Biblia, departe de a se face ecoul ideilor fanteziste si nestiintifice.ale acelor vremuri, spune cu simplitate: „El (Dumnezeu) intinde miazanopte peste genune; El spanzura pamantul pe nimic” (Iov 26:7). Despre forma pamantului, The Encyclopedia Americana scrie:

Potrivit celei mai vechi imagini pe care si-au facut-o oamenii, pamantul era un disc rigid si plat, situat in centrul Universului. Ideea unui pamant in forma sferica nu a fost acceptata decat incepand din Renastere. Unii dintre primii navigatori se temeau sa se aventureze pana in apropiere de marginile discului terestru. Si totusi acum 2700 de ani, inainte de toate acestea Biblia a spus: „El (Dumnezeu) sta in scaun deasupra cercului pamantului; pe locuitori ii vede ca pe niste lacuste; „EI intinde cernl ca un val usor si il desface ca pe un cort de locuit” (Isaia 40:22). Cuvantul ebraic CUGH, tradus aici prin CERC poate avea sensul de sfera, globul pamantului sau pamantul rotund. Biblia nu a fost influentata de ideea gresita ca pamantul este plat.

ClRCUlTUL APEl despre care anticii nu stiau nimic este descris in Biblie. Oamenii au observat de mult timp ca fluviile se varsa in mari si oceane, fara ca adancimea acestora sa creasca. Unii credeau ca o cantitate egala cu aceea adusa de rauri si fluvii se varsa peste extremitatile pamantului. Mai tarziu, s-a inteles insa ca Soarele pompeaza miliarde de litri de apa pe secunda sub forma de vapori. Norii formati din acesti vapori de apa sunt antrenati de vanturi deasupra continentelor, unde cad din nou sub forma de ploaie sau ninsoare. Acest circuit extraordinar despre care oamenii din antichitate nu stiau in general nimic, este descris in Biblie in acest verset: „Toate fluviile curg in mare, dar marea nu se umple, caci ele se intorc din nou la locul din care au plecat” (Eccleziast 1:7)”.

 

 

BIBLIA – CARTE DE ISTORIE

Din Biblie aflam atat despre tari si popoare, cat si despre conducatorii lor. Din cartea Facerea aflam ca EGIPTUL a fost fondat de Mitraim, unul din fii lui Ham (Facerea 10:6). Avraam s-a dus si el in Egipt sa scape de foamete (Facerea 12:10). Tot in Egipt ajunge si Iosif dupa ce a fost vandut de fratii lui (Facerea 37:12-36). CANAANITII au locuit pe teritoriul Israelului de astazi. FILISTENII au fost o natiune tribala, cruda si curajoasa, care au trait in sud – vestul Palestinei. HETITII au fost un popor care a prosperat in Asia Mica (Exod 32:2). FENICIENII au locuit o fasie ingusta de pamant intre Liban si Siria. Acest neam si-a cunoscut culmea de glorie intre anii 1050-850 Ld.Hr. (Ezechiel 27:8-9). ASIRIENII s-au ivit pe scena lumii din valea fertila, aflata intre Tigru si Eufrat. Profetul Iona este trimis de Dumnezeu sa vorbeasca cetatii Ninive (lona 1:1-13). BABILONUL a fost un extraordinar imperiu pagan. Despre domnia Babilonienilor in frunte cu regele Nabucadnetar se aminteste de cateva ori in Biblie (2 Regi 24:10-17; Daniel 1:13). PERSII se trag dintr-un popor care a emigrat prin anul 2000 i.d.Hr, din Rusia si s-a oprit sa locuiasca in partea de nord a Mesopotamiei. Cirus imparatul persilor Ie da voie evreilor sa se intoarca in patrie si sa-si reconstruiasca Templul (2 Cronici 36:22-23). GRECII s-au ridicat la putere predominanta pe scena lumii cam pe la sfarsitul perioadei de timp acoperita de relatarile Vechiului Testament. Dominatia imperiului grec a fost anuntata mai dinainte de profetul Daniel (Daniel II :3-35). Rastignirea lui Hristos a avut loc sub ROMANI pe vremea imparatului Tiberiu (Luca 3:1). Martirajul lui Iacov, fratele lui loan s-a produs pe vremea imparatului Claudiu (Faptele Apostolilor 11:28 ; 12: 1-2) . Sfantul Apostol Pavel a cerut sa fie judecat de Cezarul Nero (Faptele Apostolilor 25:11). In

Vechiul Testament sunt amintiti si stramosii nostri, SCITII: „Si pe Menelau, capul a toata rautatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorocitii aceia, care macar si la Sciti, de si-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovati, pe acestia i-a judecat spre moarte (2 Macabei 2: 47). In Biblie se fac referiri la Alexandru Macedon, fiul lui Filip, la Darie regele persilor (1 Macabeii:1-2), la Cir (Cyrus) regele persilor (Isaia 45:1-2), la Pilat din Pont (Luca 23:3) etc.

Cercetarile stiintifice au dovedit ca evenimentele, faptele istorice cuprinse in Biblie sunt adevarate, redate cu precizie. Arheologii au descoperit fortareata lui Saul in Ghebea, grajdurile lui Solomon la Meghida, edificiile lui Irod, locul in care a stat Iisus inaintea lui Pilat. Nume biblice, nume de personaje istorice au fost descoperite in inscriptii cuneiforme. Pe tablitele de lut ale asirienilor s-au descoperit numele stramosilor lui Avraam, asa cum sunt ele in Biblie (Facerea II).

BIBLIA – CARTE DE GEOGRAFIE, BIOLOGIE, ETNOGRAFIE

Biblia reconstituie universul in care a trait Iisus, felul de a gandi si a se comporta al oamenilor. Totul este plasat in timpul istoric respectiv si in toposul real. Se pot face cu usurinta localizari pe baza numelor de localitati, numelor diverselor forme de relief frecvent mentionate cu precizie in Biblie: CAPERNAUM – centrul misiunii lui Iisus, GOLGOTA, MUNTELE MASLINILOR, APA IORDANULUI, TERIHON, GALILEEA, IUDEEA, CEZAREEA, SINAI, NAZARET etc. Sunt locuri ce poarta si astazi aceste nume, altele au fost identificate sau descoperite in urma cercetarilor arheologice.

Flora si fauna la care se face referire in paginile Bibliei este cea specifica locurilor. Sunt frecvent amintite : maslinul, fisticul, vascul, smochinul, rodia, cedrul etc. In descrierile facute se refera la vegetatia tropicala cu paduri de cedri, chiparosi si stejari (Zaharia 11: 1-2), sau la alte plante ca tufele de balsam ( Ezechiel 27: 17). Din flori, muguri, arbusti ce cresc si astazi in Palestina se extrageau ingrediente pentru parfumuri si materii prime pentru coloranti. Botanistii au identificat mirodeniile biblice in vasele descoperite de arheologi. Camilele, folosite pentru transport pe distante mari, aduceau mirodenii, aur, pietre scumpe (l Regi 10:2).

Biblia cuprinde referiri la viata sociala si culturala a oamenilor. Sunt descrise asezari omenesti, cetati, fortificatii, case, temple si palate pe care sapaturile arheologice le-au scos la iveala, asa cum s-a intamplat cu orasul istoric si biblic Ninive, descoperit in anul 1845 etc. Din interiorul locuintelor patul de odihna a lipsit multa vreme: Raina, o invelitoare de lana, servea ca pat si covor (2 Regi 9:13; Matei 21:7-8). Tarziu a fost cunoscut divanul (Ezechiel 23:4). Oamenii aveau indeletniciri diverse: pescari, agricultori, negustori, constructori. Agricultorii asigurau existenta cu roadele campului. Graul era macinat in casa cu ajutorul unor rasnite de mana (Ieremia 25:10-11). Negustorii infloresc comertul. Se descopera titeiul (nafta in limba babiloniana). Si tovarasii lui Neemia au numit apa aceea Nephtar” (2 Macabei 1:36). Oamenii acelor timpuri erau buni constructori. Au ridicat temple, ziduri de aparare, canale pentru transportarea apei etc. Tehnica folosita la construirea Turnului Babel prezentata in Biblie (Facerea II :3-4) a fost confirmata de cercetarile arheologice.

Acei traitori cunosteau numeroase mijloace de vindecare asa cum dovedesc descoperirile arheologice facute la Ugarit in 1939 de francezi. Ei au descoperit o carte straveche care contine tratamente pentru cai. Sunt leacuri naturale folosite si la oameni, preparate din plante, fructe, mustar, lemn dulce etc. Este prezentat si un medicament la care se refera si Biblia in 2 Regi 20:7: „Isaia a zis: Luati o turta de smochine. Au luat-o si au pus-o pe umflatura, Si Ezechia s-a vindecat”. Se desprind si alte preocupari ale oamenilor puse in lumina de existenta bibliotecilor, întrecerilor sportive: ” ….. se tineau jocurile cele din cinci in cinci ani la care era de fata si regele ” (2 Macabei 4: 18).

Valorificand informatiile din Biblie, privind indeletnicirile oamenilor si locurile in care le practicau, evreii au reconstituit modernul stat Israel. Din Biblie au aflat ce plante pot fi cultivate si unde. Din Cartea Judecatorilor au stiut ca filistenii cultivau grau, aveau gradini de maslini, aveau regiuni cu vita de vie (Judecatori 15:5). Folosind ca ghid textul Bibliei, oamenii au gasit fantanile de apa sapate in vremea lui Avraam, pastor in tara de miazazi unde avea pasuni si apa (Facerea 26:17-18). Luand in seama mentiunea din Biblie „…..tara ale carei pietre sunt de fier si din ai carei munti vei scote arama” (Deuteronom 8:7-9), s-a descoperit aproape de Beerşeba zacaminte de fier si arama, ce fusesera exploatate de filisteni.

BIBLIA – CARTE DE LlTERATURA

Numeroasele Iucrari referitoare la Biblie, aparute de-a lungul timpului, mentioneaza multitudinea speciilor literare incluse in ea. Biblia contine: CARTI ISTORICE – Cartea lui losua, Cartea Judecatorilor, Cartea Rut, Cartea intai a regilor, Cartea a doua a regilor, Cartea a treia a regilor, Cartea a patra a regilor, Cartea intai a cronicilor (Paralipomena), Cartea a doua a cronicilor (Paralipomena), Cartea intai a lui Ezdra, Cartea lui Neemia; CARTI PROFETICE – lsaia, leremia, Plangerile lui leremia, Ezechiel, Daniel, Osea, loil, Amos, A vdie, lona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi; CARTI POETICE – loy, Psalmii, Proverbele, Eccleziastul, Cantarea Cantarilor; CARTI BIOGRAFICE – In Noul Testament: Matei, Marcu, Luca si loan.

Biblia a fost socotita: cantare de dragoste, imn liturgic, text de lege, descriere istorica .

Ea cuprinde pilde, parabole, epistole, povestiri, predici.

Aducem ca exemplu in primul rand PILDA sau PARABOLA – O istorisire literara cu caracter moralizator, care ne invata un adevar duhovnicesc. Spre exemplu: „A zis Iisus Hristos ucenicilor: «De aceea le vorbesc in pilde, ca vazand, nu vad si auzind, nu aud, nici nu inteleg” (Matei 13:13).

In Biblie gasim mai multe EPISTOLE; la cele 14 Epistole ale Sfantului Apostol Pavel cinci ani la care era de fata si regele ” (2 Macabei 4: 18) se mai adauga: Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov, Intaia Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Petru, A doua Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Petru, Intaia Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol loan, A doua Epistola Sobomiceasca a Sfantului Apostol loan, A treia Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol loan, Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol luda, Apocalipsa Sfantului loan Telogul.

Biblia contine un numar impresionant de PERSONAJE cu caractere si destine arhetipale. Personajele biblice au dimensiuni simbolice. lata cateva dintre marile figuri biblice: lisus Hristos, Maria, losif, loan, Moise, David, Petru, Pavel, Iov, lona, Cain, Abel, Ilie, Adam, Eva, Cei trei magi, Enoh, lacov.

Sunt folosite in Biblie FIGURl DE SIlL care adauga frumusete, vioiciune si sens textului. Prin aceste figuri de stil Cuvantul lui Dumnezeu va fi mai puternic si mai clar si ne poate ajuta sa intelegern versetele care par contradictorii. Exemplificam cu: ALEGoRIA – un procedeu artistic care consta in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. Alegoria descrie un lucru folosindu-se de imaginea unui alt lucru. Aducem ca exemplu alegoria „Viţa cea adevarata” (loan 15) in care Vierul este Dumnezeu- Tatal, Viţa este Domnul Iisus Hristos iar mladitele sunt credinciosii. METAFORA este o comparatie din care lipseste termenul comparat. De exemplu, Domnul lisus Hristos a spus: „Eu sunt Painea vietii” (loan 6:48). Cu privire la Cina cea de Taina la care Mantuitorul a spus; „Acesta este Trupul meu care se da pentru voi …. Acest pahar este legea cea noua, intru Sangele meu, care se varsa pentru voi …. ” nu este yorba de o metafora, ci cuvintele trebuie luate in sens literal, caci atunci cand a rostit EI aceste vorbe, painea s-a prefacut in PREA SFANT TRUPUL SAu, iar vinul s-a prefacut in PREA CURAT SANGELE sau. HIPERBOLA este o figura de stil care consta in exagerarea marimii, importantei reale a lucrurilor. Hiperbolele sunt frecvent folosite in Biblie si iata ca exemplu Psalmul 119:20: „Totdeauna mi se topeste sufletul de dor”. PERSONIFICAREA este o figura de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natura insusiri omenesti. Spre exemplu citim in Isaia 55: 12: „Muntii si dealurile vor rasuna de veselie înaintea voastra si toti copacii din campie vor bate din palme”.

VALOAREA BIBLIEI

Nu intamplator Biblia, dreptarul de mare sfintenie al vietii omului, cartea cea mai cantata si cu cea mai mare circulatie si influenta asupra sufletelor, vreme de milenii, a mai fost numita CARTEA CARTILOR, CARTEA DE CAPATAI, CEA MAl INTERESANTA CARTE. Valoarea ei este multipla, Biblia are:

• VALOARE SPIRITULA- Cuprinde invatatura de credinta despre Dumnezeu.

• VALOARE COGNlTIVA- Cunoastem adevaruri despre nasterea Universului, despre oameni, locuri, organizare sociala, relatii sociale, guvernare, organizarea armatei, a bisericii, despre credinte, ocupatii, obiceiuri, dinainte si dupa Hristos.

• VALOARE LITERARA- Biblia foloseste stilul poetic, naratiunea, descrierea, pilde,

predici, studiul unor caractere, figuri de stil, o limba literara si in acelasi timp pune in circulatie . expresii care o data auzite se si intiparesc in suflet, ca de exemplu:

„Daca dragoste nu am , nimic nu sunt” (l Corinteni 13 :2); „Toti cei ce scot sabia de sabie vor pieri” (Matei 26:52); „lata Omul !” „Ecce Homo !” (loan 19:5);

„Dati Cezarului ce este al Cezarului si cele ce sunt ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu”(Matei 22:21);

„Unde te duci?” – „Quo vadis?” (loan 13:36);

„Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura”,

• VALOARE EDUCATIVA- In Biblie sunt abordate teme fundamentale ale existentei

(scopul vietii noastre crestinesti, relatia cu Durnnezeu, iubirea sranta, dragostea, familia crestina, relatia parinti-copii, divort, recasatoria, valori materiale, prietenie, ispitire, mandrie, compasiune, blandete, pacat, nadejde, mila, incredere, multumire, cinste, iertare, pace, rugaciune …. ) .

▪ VALOARE MORALA- Se contureaza in Biblie legi ale existentei (legea iubirii din care decurg toate celelalte: legea armoniei, a echilibrului, legea morala etc.). Biblia este un dreptar pentru oamenii credinciosi, un abecedar al existentei, o harta a îndatoririlor umane si a convietuirii in lume. Biblia este izvor pentru deontologie, poate fi socotita PRIMUL COD ETIC.

BIBLlA ARE VALOARE DE ADEVAR VESNIC, DE NETAGADUT

Biblia sta in fata cititorului ca o prescure care poate sa ramana paine nedospita, poate deveni anafura sau se poate transfigura în trup euharistic. Exista deci trepte de initiere, trepte de patrundere, trepte de cunoastere si trepte de sfintenie.

ESTE BIBLIA DEMNA DE lNCREDERE ?

Pentru multi oameni Biblia nu este nimic mai mult dedat o carte scrisa de oameni intelepti intr-o epoca de mult apusa. Biblia insa afirma despre ea insasi: Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate. Astfel ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, bine pregatit pentru orice lucru bun (2 Timotei 3:l6-l7).Deci Biblia este demna de toata încrederea.

Un ambasador lua masa adesea intr-un restaurant din Paris, impreuna cu mai multi oameni ce se declarau atei. Conversatia acestora se invartea adesea in jurul Bibliei pe care o criticau in fel si chip, fara mila, spunand ca ea nu are nici-o valoare. Intr-o zi, ambasadorul le ceru voie sa citeascd dintr-o carte foarte veche, pe care zicea ca a gasit-o la un anticar. Ascultatorii au fost incantati de maretia gandirii si simtirii, exprimate de necunoscutul autor. Atunci ambasadorul le spuse: „Aceasta este o pagina din Biblia pe care o criticati fara s-o cunoasteti. Intreaga Biblie este la inaltimea paginii care v-a stors admiratia”. Fusese o paginti din proorocul Isaia.

In Sfanta Scriptura se intalnesc si texte dificile, pline de sens si greu de interpretat.

Nu exista erori in textele sfinte ale Bibliei, exista doar o marginire a intelegerii noastre. Cititorul trebuie sa fie inzestrat cu evlavie si smerenie. Multi oameni citese Biblia ca pe o interesanta carte de istorie. O citese asa si nu merg mai departe de acest punct de vedere pentru ca nu il vad pe Iisus Hristos-Dumnezeu in Sfanta Scriptura. Ea trebuie citita in stare de rugaciune, trebuie sa avem sentimentul ca ne vorbeste Hristos. Cand te rogi vorbesti eu Dumnezeu, iar cand citesti Biblia vorbeste Dumnezeu eu tine si atunci gandurile dumnezeiesti isi vor face loc în mintea noastra. Deci pentru întelegerea corecta a Bibliei este nevoie in primul rand de o credinta adanca adica, de incredintarea ca Sfanta Scritura cuprinde cuvantul lui Dumnezeu. Si sa nu uitam un lucru: trebuie cercetat textul in contextul sau.

In Biblie intailnim cuvinte cu doua intelesuri: unul literal, verbal sau gramatical si unul simbolic tipie spiritual sau mistic.

Spre exemplu:

{ADAM dupa sensul literal inseamna PRIMUL OM.

ADAM dupa sensul mistic inseamna HRISTOS: ” … Adam, care este chip al Celui ce va sa vina” (Romani 5;14).

MANA dupa sensul literal este HRANA OBIsNUITA (dar picata din cer). MANA dupa sensul mistic este IMPARTASANIA.

EXISTA OARE SENTINTA “CREDE SI NU CERCETA”

In perioada cornunista se reprosa Bisericii ca prosteste lumea, ca o arunca in intuneric deoarece respinge cunoasterea. Si multa cerneala rosie a curs impotriva asa-zisului dicton biblic: „Crede si nu cerceta ! „Multi oameni s-au indepartat de Sfanta Biserica Ortodoxa numai afland acest dicton care ucide aspiratia fireasca a omului spre cunoastere. Dar, de fapt acest dicton nu exista in Biblie, ci exista tocmai opusul lui: „Cereti si vi se va da; CAUTAI SI VETI AFLA; Bateti si vi se va deschide !” (Matei 7:7). Am putea spune cuiva «Crede si nu cerceta» cand este vorba despre Sfintele Taine. Credem cu toata fiinta ca Iisus Hristos s-a nascut din Fecioara Maria care a ramas fecioara si in nastere si dupa nastere. Ori, aceste lucruri nu le putem cerceta. Le credem. Sunt taine ale lui Dumnezeu. Credem cu toata taria ca la Boboteaza Duhul Sfant se coboara prin apele ce se sfintesc prin rugaciunea preotilor, dar cum se pogoara Duhul Sfant nu putem cerceta, ramane o taina, un mister.

OARE ARE CINEVA DREPTUL SA MODIFICE

(SA SCOATA SAU SA ADAUGE IN BIBLIE, IN VREUN FEL,

UN CAPITOL, UN VERSET, UN CUVANT SAU CHIAR O VIRGULA?

Categoric nul ! Mare pedeapsa vor avea cei care intentionat traduc gresit Biblia. Pentru ca iata ce scrie acolo: “Iar de va scoate cineva din cuvintele acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vietii si din cetatea sfanta si de la cele scrise in cartea aceasta” (Apocalipsa 22:19). lata, tocmai de aceea ne spune Tertulian „Unul a schimbat cu mana sa textul, altul cu rastalmacirea sa intelesul” (Contra ereticilor). lar Sfantul Igantie Teoforul zice : “Ereticii, pentru a parea vrednici de crezare, amesteca pe lisus Hristos cu propriile lor ganduri, intocmai ca cei care dau bauturi otravitoare, amestecate cu miere si vin: cel care nu stie, ia cu placere bautura otravitoare si moare din pricina acelei rele dulceti” (Catre Traileni 6: 2-5).

Si pentru a ne fi mai clar, iata spre exemplu, ce inseamna a schimba locul unei simple virgule. Pe cruce fiind rastignit, Hristos îi spune talharului din dreapta Sa, dupa ce acesta il recunoaste de Dumnezeu si se caieste: „ADEVARAT GRAIESC TIE, ASTAZI VEI FI CU MINE IN RAI” (Luca 23 :43). Observati virgula pusa inainte de cuvantul “astazi”, ceea ce inseamna: chiar astazi vei fi eu mine in rai. Una din secte pune virgula dupa cuvantul astazi: „ADEVAR GRAIESC TIE ASTAZI, VEI FI CU MINE IN RAI”. Prin mutarea virgulei dispare siguranta mantuirii talharului si implicit si a noastra, Adica adevarul il spune astazi, dar va fi cu Dumnezeu in Rai, nu se stie cand, peste 1000, 2000 de ani sau niciodata.

UN CRESTIN ORTODOX POATE CITI ORICE PLIANTE CU CONTINUT RELIGIOS SAU ORICE BIBLIE I-AR CADEA IN MANA?

Conform cu porunca a 7-a bisericeasca: „Sa nu citim carti neortodoxe”, un crestin ortodox nu trebuie sa citcasca orice, pentru a nu cadea din nestiinta in necredinta. Deci, sa nu intram in contact si sa nu acceptarn ideile, pliantele si bibliile celor ce ne invata altceva decat Sfanta Biserica Ortodoxa: „Iar de basmele cele lumesti si babesti, fereste-te si deprinde-te cu dreapta credinta’ (I Tim. 4:7). Si iata in continuare o intamplare adevarata care ne lamureste despre cele de mai sus:

Int-o zi a venit la mine o doamna care plangea în hohote. Eu am întrebat-o: „Doamna, de ce plangeti?”; iar ea mi-a spus: „Parinte, am trei copii. Doi sunt sanatosi, iar cel mai mic, care este în clasa a noua, trage sa moara. L-am spovedit, l-am impartasit, dar suntem suparatii ca nici nu stim macar de ce boala zace. De trei saptamani, în fiecare seara, citesc Paraclisul Maicii Domnului. Ieri noapte, dupa rugaciuni, de oboseala si de suparare am adormit imbracata. Mi-a aparut în vis Maica Domnului si mi-a spus: „Ti-am auzit rugaciunile, ti-am numarat lacrimile si as putea sa duc rugaciunile la Fiul meu si Dumnezeul vostru, dar tu tii în casa carti sectante printre care si o biblie de-a lor, în care eu sunt numita nevasta (sotie). si asa ceva mie nu-mi place, caci eu n-am fost nevasta nimanui. Sunt pururea Fecioara Maria.” Dimineata, cand m-am sculat, mi-am adus aminte visul, am strans toate pliantele sectante din casa inclusiv biblia sectanta si am venit sa-mi aratati de ce era suparata Maica Domnului” . Am deschis biblia sectanta si i-am aratat ca la Matei 1:20, Maica Domnului este numita nevasta lui Iosif, pe cand în Biblia ortodoxa este numita logodnica lui losif. „Si acum ce sa fac parinte?”; m-a întrebat apoi femeia. I-am spus: „Biblia aceasta lasati-mi-o mie, merge acasa si cu, toata nadejdea sa va rugati în continuare, caci daca v-a numarat lacrimile Maica Domnului cand aveati biblia sectanta în casa, acum cand n-o mai aveti, nu va poate lasa fara ajutor” A patra zi doamna a venit din nou la mine, tot plangand, dar acum eu lacrimi de bucurie c140n ochi, fiindca fiul ei a început sa se insanatoseasca. Dupa alte 40 de zile a venit inca o data la mine sa-mi multumeasca. Eu i-am spus: „Doamna, lui Dumnezeu si Maicii Domnului sa-i multumiti, nu mie!’ Iar dansa mi-a zis: „Parinte, as vrea sa va rag, ca pe-unde v-a purta Dumnezeu pasii, sa spuneti crestinilor ortodocsi sa nu tinii in casa biblie sectanta sau carti sectante, fiindca Maica Domnului nu le va primi rugaciunile dupa cum spunem: Prea Sfanta nascatoare de Dumnezeu, primeste rugaciunile noastre si le du Fiului tau si Dumnezeului nostru si cere-i sa mantuiasca prin tine sufletele noastre.”

CUM PUTEM STI DACA 0 BBLIA ESTE SECTANTA?

Casa cu biblie ortodoxa este binecuvantata de Dumnezeu, si de aceea putem spune: Nici o casa de crestin-ortodox fara Biblie! Pentru a sti cum putem sa deosebim o Biblie ortodoxa de una sectanta, vom compara pe cea ortodoxa cu biblia britanica, aceasta fiind o traducere facuta de Dimitrie Cornilescu. Acesta a parasit Biserica Ortodoxa si intre anii 1921-1924 a tradus Biblia, nu dupa texte originale, ci dupa texte engleze, franceze si germane. Aparuta intr-o forma grafica deosebita, Biblia Comilescu este folosita astazi de majoritatea sectelor care o revizuiesc asa cum le dicteaza interesul. Este o traducere intentionat gresita, si mentionam mai jos numai cateva diferente:

1) Pe coperta nu are cruce. Dar atentie, mai nou, unele secte pun si crucea pe coperta pentru a ne amagi sa citim biblia lor.

2) Apoi, deschidem la prima pagina si acolo ne uitam daca scrie: „Tiparita sub indrumarea si cu purtarea de grija a Prea Fericitului Parinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. Cu aprobarea Sfantului Sinod.” Daca scrie asa, este ortodoxa, Daca nu are acest gir, sigur este sectanta.

3) Cele mai multe biblii sectante au cuprinsul la inceput, pe cand in bibliile ortodoxe, el se afla la sfarsitul cartii.

4) Biblia ortodoxa are in cuprinsul Vechiului Testament 53 de carti, iar Biblia sectanta are in cuprinsul Vechiului Testament 39 de carti, Deci din nou apare o diferenta intre ele.

5) Cautam in Biblie la capitolul cu Psalmi, luand spre exemplu Pslamul 50, vom observa ca este totalmente diferit. Si nu numai acest psalm nu corespunde; si cu ceilalti situatia este aceeasi.

6) In biblia sectanta, la Psalmul 96:7, scrie: „Sunt rusinati toti cei ce slujesc icoanelor, si cari se falesc cu idolii”. lata, sectantii au inlocuit cuvantul „chipuri cioplite” cu alt cuvant- icoane”. Au facut aceasta pentru a condamna cinstirea Sfintelor Icoane, insa trebuie retinut un lucru: pe vremea aceea (in timpul imparatului David) nu existau icoane si nici nu ar fi putut exista, fiindca lisus Hristos inca nu se nascuse, nu luase trup din Fecioara Maria.

In Noul Testament, la ortodocsi, scrie: “Iosife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe Maria, I.OGODNICA ta” (Matei 1: 20). in Noul Testament, la sectanti, scrie: ” losife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe Maria, SOTlA (NEVASTA) ta” (Matei 1: 20). Noi stim, iarasi, foarte bine, ca Maica Domnului este Pururea Fecioara, Ea nu a fost sotia sau nevasta cuiva. Acest cuvant, sotie sau nevasta, este o hula, o blasfemie la adresa Maicii Domnului.

OARE EXISTA SI OAMENI CARE NU CRED CA BIBLIA A FOST SCRISA SUB INSPIRATIA DUHULUI SFANT?

,Exista oameni care nu cred d Biblia a fost scrisa sub inspiratia Duhului Sfant. Ori, iata ce ne spune Sfantul Apostol Pavel: „Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre învatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate” (II Tim. 3: 16). Cum a grait Duhul Stant prin gura acestor autori ai Bibliei putem intelege, foarte simplu, dar ne gandim, spre exemplu, la frumoasele sunete pe care le scoate o trompeta atunci cand sufla campazitarul in intrument. Asemenea trampetei au fost slujitorii lui Dumnezeu, scriitorii Bibliei, care au fost patrunsi de suflul lui Dumnezeu, fiind insuflati de Duhul Sfiint.

Read Full Post »

In afară de Sfânta Traditie există si o falsă traditie?

În afară de Sfănta Tradiţie există şi falsă tradiţie. De multe ori femeile credincioase se învaţă unele pe altele (uneori în mod greşit), în loc să meargă să vorbească cu un preot după cum ne îndeamnă Mântuitorul: „Duceti-vă şi arătaţi-vă preoţilor” (Luca 17: 14). Şi astfel datorită învăţăturilor greşite, ia naştere FALSA TRADIŢIE. Tradiţiile false pot fi de două feluri: scrise sau nescrise.

Cele scrise:

– Talismanul

– Visul Maicii Domnului

– Epistolia Maicii Domnului

– Epistolia Mântuitorului

– Brâul

– Cele 12 vineri etc.

Cele nescrise :

- Scosul din fiare

– Fusul

– Deschisul şi interpretarea Sfintelor Evanghelii

– Căzutul la iesirea cn Sfintele Daruri

– Aşezarea pe jos a diferitelor obiecte, la ieşirea cu Sfintele Daruri

Ce este „Visul Maicii Domnului”?

În aceste vremuri în care păcatul cucereşte din ce în ce mai multe suflete, Dumnezeu a rânduit crestinilor ortodocşi să se folosească de cărţi duhovniceşti. Sunt cărţi despre lupta împotriva patimilor, despre viaţa de după moarte, dobândirea Rugăciunii lui Iisus etc. Însă pe lângă aceste cărţi, circulă şi Visul Maicii Domnului, Talismanul, Talismanele Domnului, Epistoliile, Povestire dureroasă despre mulţimea patimilor Domnului nostru Iisus Hristos …

Visul Maicii Domnului este o cărţulie apocrifă pe care mulţi dintre credincioşi sunt atrasi să o cumpere pentru că are pe copertă o icoană a Maicii Domnului şi chiar o cruce. Oamenii o cumpără îndeosebi pentru că au auzit de la alţii că „aşa e bine”. Adam şi Eva nu au fost împinşi direct spre păcat, ci mai întâi amăgiţi, convinşi că „aşa e bine”. Analizând conţinutul cărţuliei Visul Maicii Domnului, cu ajutorul logicii elementare observăm mai multe aspecte.

• Această cărţulie nu are nici autor şi nici binecuvântarea unui episcop a Sfintei Biserici Ortodoxe (lucru care ne dovedeşte că nu trebuie cumpărată şi purtată).

• Scrie în cărţulie:” Visul Maicii Dmunului il gâsim tiparit in urma cu sute de ani” in codicele vremii.”. Oare aşa să fie? Cu câte sute de ani în urmă şi în care codice este scris Visul Maicii Domnului din moment ce nu apare şi nu s-a făcut niciodată referire la el în cărţile de cult bisericesc?

• Scrie apoi: „Visul Maicii Domnuli este o rugaciune sfântă care n-a putut fi infrântă niciodatã”. Oare aşa să fie? În primul rând, Visul Maicii Domnului nu este o rugăciune, ci doar o relatare, o descriere a patimilor ce le vor avea cei ce ajung în iad si în al doilea rând de-ar fi o rugăciune nu am mai auzit până acum de rugăciune care poate fi „înfrântă”.

• În continuare este scris: „Femeia insarcinata de o va citi va naşte cu uşurinţă”. Oare aşa să fie? Femeia însărcinată va naşte cu uşurinţă nu purtând Visul Maicii Domnului sau citindu-l, ci dacă este spovedită şi împărtăşită.

• Apoi scrie: „Cel ce va citi Visul Maicii Domnului, cu trei zile inainte de sfârşitul vieţii sale. va vedea in somnul său pe Prea Sfânta Feciorã :Maria”. Oare aşa să fie? Dintre cei care au purtat şi citit Visul Maicii Domnului nici-unul n-a visat pe Maica Domnului cu trei zile înainte de moarte.

In continuare putem citi: ” Si de va scrie cineva Visul Maicii Domnului, îl va purta şi în casă îl va avea., de acea casă diavolul nu se va apropia-„. Oare aşa să fie? Dacă Visul Maicii Domnului are o aşa mare putere înseamnă că nici nu mai este nevoie să facem sfestania casei, ci doar ne cumpărăm Visul Maicii Domnului şi gata, diavolii înspăimântaţi vor fugi din casa noastră. Diavolul nu se împiedică nicicum de această cărţulie, vine şi în Biserică cu îngăduiala lui Dumnezeu chiar şi la cei care ati Visul Maicii Domnului în buzunar, distrăgându-le atenţia de la slujbă, făcându-i să vorbească, să râdă …

• Mai este scris: ,,De va călători cineva şi va avea acest vis lângă sine nu se va teme de griudina, de fulgere şi de toată moartea grabnică-” Oare aşa să fie? Pentru cei ce călătoresc există în Molitfelnic şi în Aghiasmatar o rugăciune specială în care se spune printre altele: „Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Care eşti calea cea adevărată, Cel ce ai călătorit împreună cu Luca şi Cleopa în drum spre Emaus, călătoreşte Doamne şi cu robii tăi aceştia (Numele … )” .

• Apoi scrie: „Cine va purta Visul Maicii Domnului va afla milă la judecată, iar la ieşirea lui din viaţă i se va arăta Hristos diml.!reună cu Maica lui cea Sfânta, iar un înger îi va lua sufletul şi-I va duce în hupărăţia Cerurilor, veselindu-se cu toţi drepţii cei bineplăcuţi din veac_”.Oare aşa să fie? În cele scrise mai sus nu se aminteşte nimic despre rugăciune, post, fapte bune, căinţă sinceră, lacrimi vărsate pentru păcatele noastre cele multe şi                                            mari, spovedanie, împărtăsenie, participarea în fiecare Duminică la Sfânta Liturghie. Se înţelege aşadar că un om care nu face nimic din cele amintite mai sus, ci doar poartă în buzunar sau în portofel Visul Maicii Domnului, oricât de nepocăit ar fi, în ceasul morţii si se va arăta spre cinstire Însuşi Iisus Hristos dimpreună cu Maica lui si cu Sfântul înger păzitor. .. ).

Iubiti credinociosi,

Există oameni care cred în Dumnezeu, dar care nu se înduhovnicesc (nu înaintează în credinţă) fiindcă şi-au cumpărat Visul Maicii Domnului sau un Talisman şi se mărginesc la acestea spunând:

„Eu am credinţa mea, o am în suflet, nu ştiu de ce trebuie să merg la Biserică”. Dacă cred în Dumnezeu, şi bine fac, de ce mai merg la Biserică să-şi boteze copiii, că doar. .. au credinţa în suflet. De ce mai merg în faţa Sfântului Altar pentru cununi a religioasă, că doar… au credinţa în suflet. Este ca şi cum am spune: Am credinţa în suflet, că există şcoală de şoferi. Dar.asta nu înseamnă că am şi absolvit şcoala şi că vom primi vreodată carnetul… Dacă vom fi prinşi la volan fără carnet vom merge la închisoare. Aşa va fi cu cei care „au credinţa în suflet”, dar au uitat poruncile lui Dumnezeu şi îndeosebi pe cea de-a patra: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei (Duminica) să o sfintesti. Lucrează sase zile si-ti fă în acelea toate treburile tale, iar în ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru, nici tu, nici fiul tău, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine, că în sase zile a făcut Dumnezeu cerul si pământul, marea si toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o!”

Un bun creştin nu trebuie să se lase amăgit doar de titlul Visul Maicii Domnului şi de faptul că pe coperta ei scrie că face parte din Tezaurul Ortodoxiei. Acestea ascund doar dulceaţa otrăvitoare a falsei tradiţii. Oamenii cred că prezenţa în buzunar a cărţii Visul Maicii Domnului se substituie harului divin: nu mai este nevoie de post, rugăciune, mers la Biserică, spovedanie, împărtăşanie etc. Visul apără, Visul sfinţeşte, Visul îl scapă pe purtător de înec, boală, moarte năpraznică … Vrei să naşti fără dureri? Nimic mai simplu: citeşte Visul. Vreţi să ştiţi când veţi muri? Citiţi Visul. Şirul asigurărilor poate continua, dar noi întrebăm: Care Sfânt Apostol a îndemnat astfel? Care Sfânt Părinte l-a purtat în buzunar sau în portofel? Nici unul! De aceea, iubiţi credincioşi nu vă lăsaţi amăgiţi de asemenea „reţete duhovniceşti”. Nu vă lăsaţi amăgiţi să credeţi că această cărţulie este sfinţită. Nu există rugăciuni de sfinţire a cărţilor, nici măcar pentru Sfânta Evanghelie sau pentru Biblie (deoarece conţinutul lor este sfânt). Şi dacă nici citirea Sfintei Evanghelii sau a Biblie nu-i sfinţeşte în mod automat pe cititorii lor, cu atât mai puţin poate sfinţi această cărţulie apocrifă, neverificată de nimeni şi pe care Sfânta Tradiţie n-a inclus-o niciodată în rândul cărtilor canonice. Astăzi nivelul cultural al omenirii a crescut foarte mult si odată cu el si metodele de amăgire sunt cu mult mai viclene şi mai subtile. Ca o dovadă în plus a celor scrise mai sus în partea dreaptă sus, puteţi vedea coperta unei cărticele editate de Sfânta Mănăstire Dervent (aflată în judeţulConstanţa), semnată de Părintele Arsenie

Papacioc ce are un titlu sugestiv: Efecte inşelătoare: Talismanul. Visul. Epistolia şi altele.

Visul Maicii Domnului are o rudă apropiată care se numeste Talismanul. Si în această cărtulie amăgirile curg: dacă atingi cu Talismanul umărul drept al bolnavului omul acela se vindecă cu desăvârşire ( oare se face perfect sănătos?); dacă-l citeşti ţi se iartă păcate câtă frunză în codru şi cât nisip pe fundul mării (oare se iartă păcatele fără Taina Sfintei Spovedanii?); dacă-l porţi la piept nici glonţul nu trece prin tine (deci Talismanul este un fel de vestă antiglonţ) …

Astăzi, din păcate nu numai Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă tipăreşte cărţile bisericeşti. Sunt foarte multe edituri particulare, conduse de către laici (oameni fără pregătire teologică corespunzătoare). Cu toate acestea un ajutor preţios în selectarea cărţilor ziditoare de suflet îl aflăm pe foaia de frontiscipiu, unde putem găsi girul Ortodoxiei pentru acea carte, prin binecuvântarea scrisă a unui episcop.

Iar dacă vrem să avem un adevărat folos spre mântuirea sufletor noastre în locul Visului şi al Talismanului să cumpărăm şi să citim zilnic, dacă se poate: Acatistul Maicii Domnului, Paraclisele Maicii Domnului, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, Acatistele diferiţilor Sfinţi, Psaltirea, Ceaslovul etc. şi să ne rugăm folosindu-ne de ele cât mai des cu putinţă. De mare folos sufletesc ne este să citim Vieţile Sfinţilor, Filocalia (cele 12 volume), şi câte mai multe cărţi din colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti.

BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.l.B.M, Bucureşti, 1994; Arhimandrit Filotei Zervakos, Lupta împotriva hulei, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003; Povestire dureroasă despre mulţimea patimi/or Domnului nostru Iisus Hristos, Editura Agapis, Bucureşti, 2002; Talismanele Domnului; Ediţie îngrijită de Florian Dudaş, Editura Lumina, Oradea; Molitfelnic, E.I.B.M., Bucureşti, 2002; Preot praf. dr. Nicolae Ciudin, Studiul Vechiului Testament, E.I.B.M., Bucureşti, 2002.

Read Full Post »

Motto:  „Calendarul nu este o dogma, ci un ceas al vremii care poate sa se schimbe fara sa aduca vreo modificare dogmelor dreptei credinte.!”

(Parintele CLeopa – Urcus spre înviere)

Viaţa omului se scurge în timp, între cele două termene sau hotare fatale ale ei: naşterea şi moartea. Ca şi spaţiul, timpul este o dimensiune a existenţei, cadrul firesc al vieţii omului. În concepţia creştină timpul a fost creat odată cu lumea. „Mundus non factus est in tempore, sed cum tempore” (Lumea n-a fost făcută în timp, ci o dată cu timpul), zice Fericitul Augustin. Din punct de vedere teologic, Hristos-Mântuitorul este nu numai întemeietorul şi capul nevăzut al Bisericii, ci şi axa timpului, centrul istoriei religioase a omenirii. Înainte de El, istoria se îndrepta spre El, era orientată mesianic spre EI, era timpul de aşteptare, de prefigurare. După întruparea lui a început: „plinirea vremii’ Tlifeseni 1: 1 O). Deşi timpul este o noţiune abstractă, fiind invizibil, omul a simţit nevoia să-I concretizeze şi să-I măsoare, adică să-I împartă printr-un şir de mişcări succesive şi subdiviziuni periodice( care se succed la termene regulate), în care să se încadreze atât viaţa sa gospodărească, cât şi cea religoasă. Acestea sunt consenmate în calendarul de care ne servim pentru măsurarea şi divizarea timpului.



PROBLEMA MĂSURĂRII TIMPULUI

CE ESTE CALENDARUL

Problema măsurării timpului a generat ample discuţii şi numeroase soluţii. De exemplu:

ZIUA-spaţiul parcurs între răsărit şi apus era socotită de greci şi gali ca spaţiul dintre două nopţi; (astronomic) interval de timp între două culminaţii succesive ale unui astru. ORA – o subdiviziune a zilei, formată din 60 de minute sau 3600 de secunde, a generat în secolul XVII un adevărat scandal, lămurit abia în secolul XIX, când s-a stabilit pentru ora legală măsurarea timpului de la meridianul Greenwich. Noţiunea de fus orar a fost introdusă pe la 1884. SECOLUL – (o sută de ani) introdus de romani, era la greci egal cu o viaţă de om (96 de ani). De-a lungul timpului, lucrări de specialitate pun în discuţie noţiuni cum sunt: timp solar, astronomic (tropic), timp istoric, timp universal, timp calendaristic, timp legal, civil, timp biblic. De aici rezultă şi denumirile de an ci vii, an bisericesc etc. Anul civil începe la I ianuarie, iar anul bisericesc începe la I septembrie, pentru că după tradiţia moştenită din Legea Veche, în această zi s-a început creaţia lumii şi tot în această zi şi-ar fi început Mântuitorul viaţa publică.

CALENDARUL este un sistem de măsurare a timpului, care indica durată şi diviziuni le lui.

Calendarul este un sistem de împărţire a timpului în ani, luni şi zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. Denumirea de calendar vine din limba latină fie de la „CALARE, CALERE”, a chema, a convoca, fie de la „CALENDE”, termen prin care romanii indicau în general prima zi a fiecărei luni, când toţi cetăţenii erau chemaţi( convocaţi) în adunarea publică din forum, pentru a li se aduce la cunoştinţă prin viu grai, lucruri de interes public-cetăţenesc. Primele calendare au luat naştere din nevoia pe care au simţit-o oamenii de a-şi fixa în timp sărbătorile religioase şi de a introduce o regularitate periodică în ocupaţiile lor din viaţa zilnică. Ele se întemeiază pe mişcarea astre lor pe bolta cerească, mai ales a soarelui şi a lunii, cei doi luminători ai cerului făcuţi de Dunmezeu şi puşi de EI:”Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii”(Facerea 1: 14). În legătură cu traiul şi ocupaţiile omului, s-a ales ca unitate mijlocie de măsurare a timpului ziua solară medie, adică intervalul de timp dintre două treceri consecutive ale soarelui la meridian sau cât ţine o rotaţie completă a pământului în jurul axei sale. Ca orice unitate de măsură, ziua solară medie are şi ea multiplii şi submultiplii ei, şi anwne:

a) ORELE (ceasurile), minutele şi secundele de timp: ziua e împărţită în 24 de ore, ora în 60 de minute, minutul în 60 de secunde;

b) SĂPTĂMÂNA, adică intervalul de timp dintre două faze consecutive ale lunii pe cer: dintre luna nouă şi primul pătrar, sau de la pătrarul prim la lună plină, de la lună plină la pătrarul ultim s.a.m.d., interval care durează aproximativ 7 zile;

c) LUNA lunară (ori sinodică), adică intervalul de timp care îi trebuie lunii pe cer să facă o rotaţie completă în jurul pământului şi să revină la aceeaşi fază: de la lună nouă la lună nouă, de la lună plină la lună plină, adică aproximativ 29 şi 1/2 zile (mai exact 29 de zile, 12 ore, 44 de minute şi 2,9 secunde);

d) ANUL TROPIC, solar sau astronomic, adică intervalul de timp în care pământul face o rotaţie completă înjurul soarelui sau răstimpul dintre două treceri consecutive ale soarelui la echinocţiul de primăvară. Anul tropic are aproximativ 365 de zile şi 1/4 (mai exact, 365 de zile, 5 ore, 48 de minute şi 45-46 de secunde). Deoarece anul tropic nu se compune dintr-un nwnăr exact de zile, n-a putut fi luat ca unitate de măsură, pentru că atunci ar fi trebuit ca una din zile să aparţină celor doi ani consecutivi. De aceea s-a adoptat ca unitate de măsură anul civil sau calendaristic, care în fond este un an convenţional, obţinut din anul tropic prin înlăturarea fracţiunii de zi. Şi deoarece anul civil nu coincide exact cu cel tropic (astronomic), s-a căutat să se aducă din timp în timp corectări calendarului, în diferite moduri, pentru a se restabili coincidenţa anului civil cu anul astronomic. AŞA S-A NĂSCUT PROBLEMA CALENDARULUI .

Cele mai vechi popoare cunoscute în istorie au avut calendare lunare, adică şi-au întocmit calendarele după mişcarea de rotaţie a lunii în jurul pământului. Astfel, primul calendar egiptean a avut la bază anul lunar de 354 de zile (12 luni a 29 1/2 zile). Grecii ~i romanii aveau şi ei la început tot un calendar lunar, adică organizat după mersul lunii; la ei luna calendaristică avea aceeaşi durată cu luna lunară. Se crede că vechiul sistem calendaristic folosit de romani era iniţial compus din 10 luni, apoi din 12 luni. Prima lună era Martie în cinstea lui Martius, numele lui Romulus, fondatorul Romei. Lunile erau denumite după ordinea lor (de exemplu: l-a, a II-a, a III-a … ) dovadă că şi astăzi păstrăm denumirea originară a unor luni (spre exemplu: September = Septembrie- a 7-a; October = Octombrie- a 8-a; November = N oiembrie- a 9-a; December = Decembrie- a I O-a). Lunile Ianuarie si Februarie (a l l-a şi aI2-a) au fost adăugate mai târziu, probabil când romanii au trecut de la calendarul vechi lunar, la cel solar (din anul 753 î.d.Hr. până în anul 290 î.d.Hr. au folosit calendarul lunar). Luna Ianuarie a început să fie socotită ca primă lună din anul 153 î.d.Hr., când consulii romani au intrat în funcţie pentru prima dată la I Ianuarie. Anul vechi roman era împărţit în luni, şi într-un fel de săptămâni numite octade (grupuri de 8 zile) şi în zile. De la calendarul vechi roman avem astăzi denumirea majorităţii zilelor săptămânii: Lunes (dies) = LUNI; Martes = Marţi; Mercures = Miercuri; Jovis = Joi; Veneres = Vineri. Împărţirea lunilor în săptămâni (grupe de câte 7 zile) şi denumirea de Sâmbătă sunt influenţe pur evreieşti folosite şi de Biserică în calendarul ei.

Calendarul vechi roman a fost schimbat de calendarul Iulian, conceput de învăţatul alexandrin Sosigene.Un asemenea calendar folosesc şi acum musulmanii din Asia ~i Africa(arabii, iranienii, . indonezienii ş.a.) în viaţa lor religioasă. Alte popoare (spre exemplu, evreii) întrebuinţează un calendar mixt (lunare-solar). Egiptenii au fost cei dintâi care au folosit un calendar solar, adică bazat pe mişcarea aparentă a soarelui pe bolta cerească, de fapt bazat pe mişcarea de revoluţie a pământului. EI a fost perfecţionat de romani, prin calendarul iulian, care stă la baza cronologiei moderne. În lume se găsesc peste 40 de tipuri de calendare, care diferă între ele după felul în care se calculează anii sau erele istorice. Astfel, dacă după calendarul creştin suntem în anul 2004 de la naşterea lui Hristos, după cel musulman suntem în anul 1424 de la Hegira, după cel ebraic suntem în anul 5764 de la creaţie, după cel chinez suntem în anul 4640, iar după cel indian suntem în anul 1925

DE CE ÎN LETOPISETE SI ÎN PISANII

TIMPUL ESTE NOTAT IN DOUA FELURI?

Este adevărat că timpul este notat în două feluri (spre exemplu: Ştefan cel Mare, 1504 (7012) fiindcă cele două date reprezintă modul istoric şi cel biblic de considerare a timpului. Biblia consideră anul I al lumii, anul I după Creaţie, când Adam iese din Rai. Calculele bazate pe cărţile religioase dovedesc faptul că de la Adam până la Hristos sunt 5508 ani. Iisus Hristos se naşte în anul I al erei noastre. Timpul istoric este măsurat de la El încoace. De la Adam până în zilele noastre, lumea are o vechime de 5508 + 2004 = 7512 ani.

ORIGINEA CALENDARULUI CRESTIN SI STRUCTURA LUI

Calendarul de care se serveşte astăzi atât lumea creştină, cât şi multe din popoarele ne creştine civilizate, este de origine romană (păgână). Este alcătuit în anul 46 î.d.Hr., de astronomul alexandrin Sosigene, pe vremea împăratului roman Iuliu Cezar, de aceea a fost numit calendarul iulian. Sosigene cunoscând durata exactă a anului tropic, a restabilit mai întâi coincidenţa anului tropic cu cel astronomic. Pentru diferenţa de 5 ore, 48 de minute şi aproape 46 de secunde, cu care durata anului solar (tropic) o depăşeşte pe cea a anului civil sau calendaristic, el a hotărât să adauge câte o zi în plus la fiecare 4 ani. Din 4 în 4 ani vom avea un an de 366 de zile, numit an bisect (din lat.bissextilis).

DEFECTUL ORIGINAR AL CALENDARULlJI IULIAN

Îndreptarea lui În Apus

Calendarul iulian întocmit de Sosigene, socotind anul mediu de 365 de zile şi 6 ore, neglija o mică diferenţă (de II minute şi 14-15 secunde pe an), cu care anul civil sau calendaristic era de fapt mai lung decât cel tropic sau astronomic şi cu care calendarul rămânea în urmă faţă de acesta, în fiecare an. Această mică diferenţă în 128 de ani se ridică la o zi, în 384 de ani, la 3 zile … În secolul XVI, diferenţa dintre echinocţiul real (astronomic) de primăvară şi cel ipotetic (21 martie în calendarul iulian) ajunsese la 10 zile. Această greşeală a calendarului iulian, fusese semnalată încă din secolele XIII şi XIV de către calendariştii apuseni şi răsăriteni (ca Roger Bacon, Nichifor Gregoras, Issac Arghiros, Gheorghe Ghemist Pieton şi Nicolae Cusanus) şi a fost îndreptată în Apus, prin „reforma gregoriană” a calendarului, realizată (din iniţiativa sinodului din Trident) sub papa Grigore XIII, la 1582, cu concursul astronomului italian Luigi Lilio. Îndreptarea calendarului prin reforma gregoriană a fost aplicată treptat (în cursul secolelor XVI-XVIII), de toate Bisericile şi statele catolice şi protestante din Apus, calendarul astfel îndreptat a fost apoi adoptat de unele state asiatice şi africane necreştine, ca Japonia (1873), China (1912), Turcia (1926), Egipt (1928).

Îndreptarea calendarului În Răsărit

Bisericile ortodoxe n-au acceptat însă reforma gregoriană din secolul XVI, din motive de ordin confesional, socotind-o o unealtă disimulată a propagandei şi a tendinţei catolice de prozelitism. Ele au menţinut mai departe calendarul neîndreptat, care de aici înainte se va numi şi stil vechi sau ortodox, în opozitie cu cel gregorian, numit stil nou sau catolic.

DE LA 1582 CRESTlNĂTATEA S-A ÎMPĂRTlT DECI ÎN DOUĂ MARI GRUPE PE TEMA CALENDARULUI. Biserica apuseana pe de-o parte si biserica rasariteana-ortodoxa pe de alta parte. Cu timpul, diferenţa dintre cele două calendare a ajuns să fie, după anul 1900, de 13 zile. Dar de la sfârşitul secolului trecut şi până după primul război mondial, stilul nou a fost adoptat oficial în viaţa civilă din toate statele popoarelor ortodoxe: în Bulgaria şi u.R.S.S. în 1918, în Serbia şi România în 1919, în Grecia în 1923. La congresul interortodox ţinut la Constantinopol în anul 1923, s-a hotărât îndreptarea calendarului şi în Bisericile ortodoxe, suprimându-se diferenţa de 13 zile cu care rămăsese în urmă, Au rămas cu stilul vechi (calendarul iulian neîndreptat) Bisericile din Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi călugării din mănăstirile Sfântului Munte Athos. Exemplul acestora a încurajat pe credinciosii disidenti de la noi care încă tin stilul vechi si sunt numiti stilisti sau calendaristi.

Trebuie ştiut că în scopul păstrării unităţii spirituale, toate ţările ortodoxe serbează Paştele şi sărbătorile legate de Paşte pe stilul vechi, neîndreptat. Aşadar noi românii avem sărbătorile fixe pe ” stil nou”, adică după calendarul îndreptat şi Paştele, Rusaliile, sărbătorile pascale după „stilul vechi” adică după vechiul calendar iulian neîndreptat.

trebuiau să cadă între 22 Martie şi 25 Aprilie. Acest lucru însă nu s-a putut păstra datorită erorii calendarului Iulian.

Biserica Catolică a corectat această greşeală prin reforma Papei Grigore al XIII-lea (5 octombrie 1582), pe când Biserica Ortodoxă, deşi a acceptat şi ea reforma, continuă să serbeze Paştele pe stil vechi. De aici necorelarea datelor între Apus şi Răsărit.

După calendarul pe care-l întrebuinţează, lumea creştină se află astăzi împărţită în trei grupe:

1. BISERICILE ORTODOXE care întrebuinţează încă stilul vechi.

2. BISERICILE ORTODOXE care au adoptat calendarul îndreptat dar care ţin Pascalia pe stil vechi, ca o concesie făcută Bisericilor ortodoxe rămase pe stilul vechi.

3. BISERICILE APUSENE (catolice şi protestante), care întrebuinţează stilul nou.

ISTORISIRE A PĂRINTELUI CLEOPA DESPRE CALENDARUL PE STIL NOU

În privinţa schimbării calendarului pe stilul nou, de la Părintele Ilie Cleopa am aflat o întâmplare din viaţa vestitului stareţ Ioanichie, ce se dovedeşte a fi deosebit de convingătoare. Ne povesteau părinţii că în anul 1924, când s-a îndreptat calendarul vechi, aici, la Mănăstirea Sihăstria s-a mai tinut calendarul vechi aproape doi ani. Atunci a fost chemat părintele Ioanichie la Mănăstirea Neamţ. Stareţul mănăstirii, Prea Sfinţitul Nicodim, i-a zis părintelui Ioanichie: „De ce nu asculţi de Biserică şi de Sfântul Sinod şi încă mai ţii după calendarul vechi care s-a îndreptat cu aprobarea tuturor Bisericilor? Dacă nu ascultaţi veţi fi caterisiţi şi vom închide mănăstirea voastră „Atunci stareţul Ioanichie a zis către Prea Sfintitul Nicodim: „Noi ne temem să nu fie păcat dacă ţinem pe nou. Vă’ rog să-mi daţi binecuvântare să ţin post patruzeci de zile, ca să ne arate Dumnezeu cum este mai bine ” După ce i-a dat binecuvântare, stareţul Ionichie a venit trist la Sihăstria. La masa de seară a zis către toţi părinţii şi fraţii: „Eu de mâne voi intra în chilia mea şi blestemat şi neiertat să fie acela care va intra în chilia mea până la patruzeci de zile ”.

Călugării s-au întristat şi nu au zis nimic, iar unii au început să plângă. Astfel, părintele stareţ a doua zi a încuiat uşa de la sală şi pe cea de la chilie şi a luat cu el numai Psaltirea, o Cruce şi un epitrahil. Părinţii mergeau la slujbele Bisericii şi apoi, cu sfatul economului, se ducea fiecare la ascultarea lui. După ce au trecut vreo zece zile, unul din ei a zis: „Fraţilor, părintele stareţ nu a mai ieşit din chilie „. Se duceau la fereastra care era acoperită cu un covor şi ziceau: „Părinte stareţ, blagosloveşte „, dar nu primeau nici un răspuns. După ce au trecut două săptămâni şi apoi încă una, văzând că nu se mai aude nimic de la el, toţi au socotit că a murit de atâta post. Nimeni însă nu îndrăznea să deschidă uşa pentru că se temeau de blestemul pus de stareţ. Un diacon cu numele Glichirie, care era de mic crescut în această mănăstire, a zis: „Eu am să deschid uşa. Stareţul poate a murit, deoarece sunt trei săptămâni şi două zile de când a intrat în chilie şi nu se mai aude nici-un semn de viaţă dinăuntru. Aducând o ţapină, s-a dus la uşa lui şi după ce a strigat de mai multe ori, văzând că nu-i răspunde, a zis către părinţii care se adunaseră acolo: „Blagosloviţi să deschid uşa! „, Nimeni nu a zis: „Domnul! „, căci se temeau de blestem. Atunci el a băgat colţul ţap inei sub uşă, săltând-o în sus şi a scos-o din belciuge. Apoi a dat uşa la o parte şi a zis catre părinţii care erau acolo: „Blagosloviti să deschid uşa chiliei! „, Din nou nimeni nu a răspuns nimic. După ce a strigat de trei ori: „Părinte stareţ, blagosloveşte să deschid uşa! „şi a văzut că nu primeşte nici-un răspuns, a băgat ţapina dedesubt şi a scos şi a doua uşă. După ce a dat-o la o parte au tăbărât cu toţii în chilie. Stareţul era jos cu Psaltirea la cap şi nu se mişca de loc. Unul dintre ei a zis: „A murit stareţul! „şi au început toţi să plângă. Un altul, uitându-se mai atent la el, a zis: „Nu a murit. Uite că mişcă ochii şi se uită la noi „. Dacă au văzut că este viu, un preot a zis: „Hai să-I împărtăşim să nu moară neîmpărtăsit! ”. Deci, s-au dus la Biserică si au adus Prea Curatele Taine. Cu coada linguriţei un preot i-a desclestat gura, apoi a pus în linguriţă o părticică din Prea Curatele Taine şi puţin vin şi, deschizându-i gura mai bine, l-au împărtăşit, citindu-i apoi rugăciunile de mulţumire care se zic după ce ne împărtăşim.

După o săptămână s-a sculat singur şi încet, încet, sprijinit de părinţi, a venit până la Biserică iar apoi la trapeză, aşezându-se la locul lui din capul mesei. Cu glas stins a zis: „Dumnezeu să-I ierte pe cel ce a deschis usa si a intrat la mine, căci eu nu mai aveam putere nici să mă ridic de jos, nici să deschid uşa. Ma;i ispite am avut de la draci. într-o noapte au venit la mine patru draci cu o tocilă si ascuteau niste săbii de foc, iar unul dintre ei a zis: Hai să tăiem pe acest călugăr, că vrea să se facă sfânt! Venind la urechea mea a zis:  Cine ţi-a spus ţie că astăzi se maifac sfinţi? Iar eu am zis: Dar cine ţi-a spus ţie că nu se mai fac??? Atunci a pierit acea nălucire, dar a rămas În chilie un fum tare înecăcios.  Am mai avut şi alte năluciri pe care nu mai am vreme a le povesti. Stiu că până la 10-12 zile am mai putut citi din Psaltire, iar pe urmă nu mai vedeam literele si am Început a zice Psalmul 50 şi rugăciunea: DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MÂNTUIESTE-MĂ PE MINE PĂCĂTOSUL. Acum câteva zile, Într-o noapte, s-a ridicat acoperisul chiliei si se vedeau stelele cerului si dintre stele au apărut trei lumini, care veneau spre mine. Erau trei episcopi care străluceau ca soarele şi unul dintre ei a zis: Ioanichie de ce te chinuiesti asa? ASCULTAREA ESTE MAI MARE DECÂT JERTFA! … Fă ascultare de conducătorii Bisericii şi Îndreaptă calendarul. CALENDARUL NU ESTE O DOGMĂ, CI UN CEAS AL VREMII, CARE POATE SĂ SE SCHIMBE , FĂRĂ SĂ ADUCĂ VREO MODIFICARE DOGMELOR DREPTEI CREDINŢE! Şi după ce au zis aceasta, m-au binecuvântat si s-au depărtat până când nu s-au mai văzut”. Apoi a zis părintele Ioanichie: „De mâine schimbaţi zăloaga la cărţile bisericeşti.la Octoih, la Minei, la Proloage, la Apostol şi la Evanghelie cu 13 zile înainte, aşa cum ţine toată Biserica noastră Ortodoxă. De atunci şi Mănăstirea Sihăstria a reintrat sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Române.

CONSECINTE ALE SCIDMBARII CALENDARULUI

Schimbarea calendarului a adus tulburare în Sfânta Biserică Ortodoxă, lucru nedorit fiindcă românul este un om al păcii şi are două pasiuni mari: Pământul şi Credinţa, acestea fiind de fapt cele două realităţi organice ale vieţii. Românul simte că din ele îi curge viaţa. Din pământ-viaţa trupului, iar din Dumnezeu-viaţa sufletului. Viaţa lângă pământ şi lângă Dumnezeu e viaţă sănătoasă şi sub raport fizic, şi sub raport moral-spiritual. Dintotdeauna românul a dorit pacea, pacea cu cele trei laturi ale sale: CU SINE, CU TOŢI CEI DIMPREJUR ŞI CU DUMNEZEU. Aşa zice proorocul David în Cântarea treptelor: ” Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună”(Psalm 122:1). În grădina Ghetsimani Iisus Hristos s-a rugat la Dumnezeu-Tatăl. Ca toţi

să fie una”(Ioan 17:21) şi aceasta înseamnă că lucru neplăcut este înaintea lui Dumnezeu această dezbinare a credincioşilor în două părţi: după calendarul vechi şi după calendarul îndreptat. Există fanatici care învaţă şi îndeamnă pe creştini ( la noi în ţară doar în Moldova) că unde există preoţi care merg după noul calendar să nu intre în Biserică, să nu se împărtăşească cu Sfintele Taine, să nu-şi boteze pruncii pe motiv că Biserica în care slujesc preoţii după calendarul îndreptat, s-a murdărit şi credinţa lor s-a schimbat. Ei cred, că în Sfintele Taine a celor de rânduială nouă nu s-a pogorât Duhul Sfânt şi că aceşti creştini sunt cu toţi în iad şi de aceea botează şi ung cu Sfântul şi Marele Mir din nou pruncii celor de rânduială nouă, întrucât consideră că în afara calendarului nu există mântuire. Si iată câteva exemple. Un ieromonah din Ierusalim, fanatic, a îndrăznit să le scrie rudelor sale din Atena că dacă nu au acolo preot pastrător al vechiului calendar care să le boteze copiii, să-i scrie lui şi va săvârşi Taina Sfântului Botez în Ierusalim, unde Biserica merge după vechiul calendar şi harul Sfântului Duh se va pogorî peste copiii din Atena, în chip nevăzut, atunci când el va săvârşi Botezul la Ierusalim. Un alt ieromonah din Sinos, cu numele Atanasie, pe care părintele Filothei Zervakos l-a cunoscut bine, îi sfătuia pe creştini că e mai bine si mai de folos să le toarne apă dintr-o găleată sau să le facă o baie în mare pruncilor nebotezaţi decât să-i boteze preoţi care slujesc după noul calendar. Acest ieromonah Atanasie pe lângă cele de mai sus spunea crestinilor că e mai bine să bea puţin vin în care să înmoaie pâine şi să guste, decât să se împărtăşească la preoţii care merg după noul calendar, în felul acesta hulind Sfintele Taine. Din cauza fanatismului a ajuns să-şi iasă cu totul din minţi şi să fie închis în azilul de nebuni, ca maniac, unde a şi murit. Alţii au încercat să-i convingă pe creştini să nu intre în Sfintele Biserici, să nu se mai închine la icoane, deoarece o dată cu schimbarea calendarului, s-au murdărit şi arhiereii şi preoţii şi Biserica şi Sfintele icoane.

CARE SUNT ABATERILE CANONICE ALE STILISTILOR

De 60 de ani stiliştii din ţara noastră lucrează orice Taine şi slujbe în bisericile lor fără arhiereu şi fără ierarhie, şi prin urmare, dacă ei n-au ierarhi nici preoţii lor nu pot fi numiţi preoţi, nici Biserica lor Biserică.i.Cine nu este cu episcopul nu este în Biserică”( spune Ferucitul Augustin). Iar dacă spun că au arhierei să ne spună care este episcopul lor, cine l-a hirotonit şi unde îşi are reşedinţa.

Iată care sunt cele mai grave abateri canonice ale celorcare ţin stilul vechi în ţara noastră:

1. Nu ascultă de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol care, în anul 1923,

a hotărât îndreptarea calendarului vechi.

2. Nu ascultă nici de Patriarhia Ierusalimului.

3. Nu ascultă de Sinodul Bisericii Ortodoxe.

4. Consideră calendarul sfânt şl fac din aceasta o dogmă.

5. Preoţii lor precum şi creştinii conduşi de ei, se îndepărtează de la slujirea si împărtăsirea cu preotii si ierarhii nostri, din ură, mândrie, răzvrătire neascultare.

6. Botează şi cunună a doua oară, săvârşind o mare erezie şi gre~eală dogmatică.

7. Nu au Sfântul şi Marele Mir, pentru că nici episcop nu au şi din această cauză (în Taina Mirungerii) ung copiii cu untdelemn din candele.

8. Falsifică Botezul şi-i duc în eroare pe creştinii care dau copiii pe mâna lor să-i boteze.

9. Hulesc şi defaimă patriarhii, episcopii şi preoţii Bisericii care ţine stilul nou, numindu-i „catolici”,,,lipsiţi de har”,,,eretici”, căzând astfel sub osânda canoanelor.

10. Au făcut rnănăstiri fără aprobarea Sfântului Sinod.

Il. Preoţii stllişti se duc prin sate străine şi fac slujbe pe ascuns, fără binecuvântare de la episcopul locului şi a preotului paroh.

ISPITA VRAJMASULUI DIAVOL

Ca i cum nu ne-ar fi fost de ajuns pcrnografiile din ziare, reviste, de pe ecranul televizorului sau cele de pe casetele video, vrăjmaul diavol i-a Îndemnat pe oameni s ă scornească un nou soi de calendare, fără să aibă menţionate sărbătorile religioase,având În schimb, alături de În,iruirea zilelor din luna respectivă, una sau mai multe femei într-o ţinută imorală. Cei care suntem creştini-ortodocşi nu trebuie să primim În casele noastre, nu trebuie să punem pe pereţii caselor sau pe birourile În care lucrăm asemenea calendare „tip bordel”.

                                                                                               PREOT IOAN

Bibliografie: Biblia,E.I.B.M.,1988;1992; Pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica generală, E.I.B.M., 1993; Danion Vasile, Marian Maricaru, Ne vorbesc părinţii athoniţi, Editura Buna Vestire, Galaţi, 2003; Diaeon Gheorghe Băbuţ, Pelerinul român, Editura Pelerinul Român, ediţia a Ill-a, Oradea, 1992;Preot Soreseu Gabriel, Apologetica iubirii;Arhimandrit Ilie Cleopa, Călăuză ÎII credinţa Ortodoxă, Editura Episeopiei Romanului, 2003.

Read Full Post »