Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2011

Cunoşti semnele Antihristului, nu le reţine numai pentru tine, fii bun şi înştiinţează-i pe toţi.

Trec deci cele ce se văd şi vin cele aşteptate, cele ce sunt mai bune decât cele ce se văd; totuşi nimeni să nu caute să afle timpul când se vor petrece acestea: „Nu este în puterea voastră să ştiţi, spune Domnul, anii şi timpurile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa” (Fapte 1, 7). Să nu îndrăzneşti să hotărăşti timpul când se vor petrece acestea; dar, iarăşi, nici să dormi cu nepăsare: „Privegheaţi, spune Domnul, că în ceasul în care nu vă aşteptaţi va veni Fiul Omului” (Matei 24, 44).

Dar fiindcă trebuia ca noi să cunoaştem semnele sfârşitului lumii şi fiindcă aşteptăm pe Hristos, pentru ca să nu murim înşelaţi şi să fim rătăciţi de falsul Antihrist, apostolii, mânaţi prin voinţa dumnezeiască, potrivit iconomiei dumnezeieşti, se apropie de adevăratul învăţător şi spun:

„Spune-ne când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?” (Matei 24, 3). Aşteptăm să vii din nou, dar Satana se preface în înger de lumină (II Corinteni 11, 14), întăreşte-ne, ca să nu ne închinăm altuia în locul Tău.

Iar Domnul, deschizându-Şi dumnezeiasca şi fericita Lui gură spune:

” Vedeţi să nu vă amăgească cineva! „(Matei 24, 4).

Şi voi, ascultătorilor, care vă uitaţi acum la Domnul cu ochii minţii, ascultaţi că vă spune şi vouă aceleaşi cuvinte:  „Vedeţi să nu vă amăgească cineva! „. Aceste cuvinte vă îndeamnă pe toţi să luaţi aminte la cele ce vor fi spuse. Ele nu înfăţişează istoria trecutului, ci sunt o profeţie a celor viitoare, care negreşit vor veni. Nu suntem noi cei care facem profeţiile acestea, căci suntem nevrednici; noi vă înfăţişăm. cele scrise şi arătăm numai semnele. Tu ia aminte la cele care s-au întâmplat până acum şi vezi care mai lipsesc încă şi întăreşte-te pe tine însuţi.

” Vedeţi să nu vă amăgească cineva, căci vor veni mulţi în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi vor amăgi pe mulţi” (Matei 24, 4-5).

Cuvintele acestea în parte s-au împlinit. Aşa au spus până acum Simon Magul, Menandru şi alţi eretici atei. Aşa vor spune şi alţii şi în vremea de acum, şi mai târziu.

Al doilea semn: ” Vei auzi de războaie şi de veşti de războaie” (Matei 24, 6). Este sau nu este acum război între romani şi perşi pentru Mesopotamia? Se scoală sau nu se scoală neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie? „Şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocurea” (Matei 24, 7). Acestea s-au întâmplat. Şi iarăşi: „Vor fi semne înfricoşătoare din cer şi furtuni mari” (Luca 21, 11). Prin urmare, „privegheaţi, zice Domnul, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru” (Matei 24, 42).

Totuşi noi căutăm un semn al venirii Domnului, propriu nouă. Noi, care facem parte din Biserică, căutăm un semn bisericesc. Mântuitorul spune: „Atunci mulţi se vor sminti se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii” (Matei 24, 10). Să nu te tulburi dacă vei auzi că merg până la vărsarea sângelui episcopi împotriva episcopi lor, clerici împotriva elericilor şi popoare împotriva popoarelor. Lucrul acesta a fost scris mai dinainte. Nu te uita la cele ce se petrec acum, ci la cele scrise! Nu trebuie să pieri şi tu dacă pier eu, dascălul tău! Se poate ca ucenicul să fie mai bun decât dascălul şi să fie întâiul cel ce vine cel din urmă (Matei 20, 16), pentru că Domnul îi primeşte şi pe cei care au venit în ceasul al unsprezecelea (Matei 20, 6-9). Dacă între apostoli a fost vânzare, te mai miri dacă între episcopi este ură de fraţi? Semnul acesta nu priveşte numai pe conducători, ci şi popoarele, într-adevăr. Domnul zice: „Din pricina înmulţirii fărădelegii dragostea multora se va răci” (Matei 24, 12). Se va lăuda oare cineva din cei de faţă că are prietenie nefăţarnică faţă de aproapele? Oare nu adeseori buzele sărută, faţa surâde, ochii sunt aparent voioşi, iar inima meşteşugeşte vicleşug şi făureşte rele în timp ce vorbeşte cu pace (Psalmul 27, 4)?

Mai ai şi acest semn: „Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile, şi atunci va veni sfârşitul” (Matei 24, 14). Şi după cum vedem, aproape toată lumea s-a umplut de învăţătura lui Hristos.

Şi ce se va întâmpla după aceasta? Domnul zice mai departe: „Deci când veţi vedea urâciunea pustiirii, ce s-a spus de profetul Daniel, stând în locul cel sfânt; cel ce citeşte să înţeleagă” (Matei 24, 15). Şi iarăşi: „Atunci, dacă vă va zice cineva: Iată Hristos este aici, sau: Iată este acolo, să nu credeţi” (Matei 24, 23). Prin urmare, ura de fraţi face loc lui Antihrist. Diavolul pregăteşte mai dinainte dezbinări le dintre popoare, ca să fie bine primit cel care vine. Să dea Dumnezeu ca nici unul dintre cei de aici şi nici vreun alt rob al lui Hristos din altă parte să nu alerge la duşman. Apostolul Pavel scriind despre Antihrist, a dat un semn lămurit prin cuvintele:

„Că va veni întâi lepădarea de credinţă şi se va arăta omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau sfânt, aşa încât să şadă în templul lui Dumnezeu, arătându-se pe sine că este dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte că vă spuneam acestea încă pe când eram la voi? Şi acum ştiţi ce-l opreşte de a se arăta la vremea sa. Căci taina fărădelegii lucrează de pe acum; trebuie numai ca acela care o opreşte acum să fie luat din mijloc. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul îl va nimici cu duhul gurii Lui şi-l va pierde cu arătarea venirii Sale. Venirea lui este prin lucrarea Satanei, însoţită de tot felul de puteri, de semne şi de minuni mincinoase şi de toată mţzăgirea nedreptăţii pentru cei ce pier” (II Tesaloniceni 2, l:l-10).” Acestea le spune Pavel. Lepădarea de credinţă se petrece în timpul nostru; oamenii au lepădat dreapta credinţă: unii mărturisesc filiopaternitatea, alţii îndrăznesc să spună că Hristos a fost adus de la neexistentă la existentă. Mai înainte ereticii îşi mărturiseau rătăcirea lor pe faţă; acum însă este plină Biserica de eretici ascunşi. Oamenii s-au lepădat de adevăr, şi neadevărul le încântă urechile. Se grăieşte ceva care desfată urechile? Toţi oamenii ascultă cu plăcere. Se grăieşte ceva folositor sufletului? Toţi se îndepărtează. Cei mai mulţi oameni s-au lepădat de învăţăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci „lepădarea de credinţă”. Trebuie aşteptat duşmanul, în parte a şi început de pe acum să trimită pe înaintemergătorii lui, ca să vină pregătit la vânătoare. Ai grijă de tine, omule, şi întăreşte-ţi sufletul! Biserica „îţi arată acum, înaintea Dumnezeului celui viu (l Timotei 6, 13), şi te învaţă mai dinainte cele cu privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu ştim dacă vine în timpul vieţii tale şi nici nu ştim dacă vine după trecerea ta din această viată. Este bine însă ca tu să cunoşti semnele venirii lui şi să te întăreşti mai dinainte.

Hristos cel adevărat, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, nu vine de pe pământ. Dacă va veni cineva din pustie, înşelând prin false minuni, să nu ieşi (Matei 24, 26). Dacă vor spune: „iată, aici este Hristos, iată, acolo, să nu crezi” (Marcu 13, 21). Nu te uita deciîn jos şi pe pământ, căci Stăpânul Se pogoară din ceruri (Fapte 1, 11). Nu Se va mai pogorî ca la întâia venire, singur, ci înconjurat de zeci de mii de îngeri. Nu va veni în ascuns, ca „ploaia pe lână” (Psalmul 71, 6), ci Se va arăta strălucitor ca fulgerul. El însuşi a spus: „Căci după cum soarele iese de la răsărit şi se arată până la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului” (Matei 24, 27). Şi iarăşi: „Şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu multă putere şi slavă, şi va trimite pe îngerii Lui cu sunet de trâmbiţă” (Matei 24, 30-31), şi celelalte.

––––––

Dar după cum la prima Lui venire, când avea să Se întrupeze şi se aştepta ca Dumnezeu să Se nască din Fecioară, diavolul a căutat să batjocorească acest fapt prin aceea că a născocit mai dinainte cu viclenie în idolatrie zei falşi care se nasc şi care au fost născuţi din femei; cu intenţia, după cum socotea el, de a nu se mai da crezare adevărului, o dată ce a pus minciuna înainte, tot astfel, când are să vină adevăratul Hristos la a doua Sa venire, potrivnicul, luând ca pricină aşteptarea celor fără de răutate, şi mai cu seamă a celor din tăierea împrejur, va aduce un vrăjitor foarte iscusit în înşelătoarea şi reaua artă a fermecătoriei şi vrăjitoriei; acesta va răpi stăpânirea împărăţiei romanilor şi se va numi în chip mincinos pe sine însuşi Hristos; iar prin această numire de Hristos va înşela pe iudeii care aşteaptă pe Mesia, iar pe neamuri le va amăgi prin nălucirile sale vrăjitoreşti.

Acest Antihrist prezis va veni când se vor plini vremurile împărăţiei romanilor şi se va apropia deci sfârşitul lumii. Se vor scula deodată zece împăraţi ai romanilor, poate în diferite locuri, şi vor domni în acelaşi timp. Al unsprezecelea împărat după aceştia este Antihrist, care va răpi stăpânirea romană prin vrăjitoriile sale (Daniel 7, 24). Pe trei dintre împăraţii care vor domni înaintea lui „îi va umili” (Daniel 7, 24), iar pe ceilalţi şapte îi va avea sub stăpânirea sa. La începutul domniei lui va lua masca blândeţii, a castităţii şi a iubirii de oameni, arătându-se om învăţat şi înţelept. Dându-se drept Hristos cel aşteptat, va înşela pe iudei prin semne, prin minuni şi prin minciunile săvârşite cu ajutorul înşelăciunii vrăjitoreşti, în urmă însă, va înscrie pentru domnia lui tot felul de răutăţi ale neomeniei, încât va întrece pe toţi nedrepţii şi nelegiuiţii care au fost înaintea lui (Daniel 7, 24). Va fi faţă de toţi ucigaş, foarte crud, nemilos, dar se va îndrepta mai ales împotriva noastră, a creştinilor. Numai trei ani şi şase luni va îndrăzni să facă aceste nelegiuiri, căci va fi nimicit prin a doua venire slăvită din cer a Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a lui Hristos cel adevărat. El va nimici pe Antihrist cu duhul gurii Lui (II Tesaloniceni 2, 8) şi-l va da în focul gheenei.

N-am născocit noi aceste învăţături pe care vi le spunem; ele sunt aflate din dumnezeieştile Scripturi pe care le primeşte Biserica şi mai cu seamă din profeţia lui Daniel, de curând citită. Şi arhanghelul Gavriil a tălmăcit-o, şi spune aşa: „Fiara a patra va fi a patra împărăţie pe pământ; ea va întrece toate împărăţiile” (Daniel 7, 23). Părinţii bisericeşti ne-au predat că aceasta este împărăţia romanilor. Cea dintâi împărăţie mare a fost împărăţia asirienilor; a doua, a mezilor şi a perşilor la un loc; iar după acestea, a treia, a macedonenilor; a patra împărăţie este cea de acum, a romanilor. Mai departe Gavriil tâlcuieşte şi zice: „Cele zece coarne ale ei înseamnă că zece împăraţi se vor scula; după ei se va scula un alt împărat, care va întrece în răutăţi pe toţi cei dinaintea lui” (Daniel 7, 24). Gavriil nu spune că va întrece în răutăţi numai pe cei zece, ci pe toţi cei dinaintea lui. „Şi pe trei împăraţi va umili” (Daniel 7, 24); adică pe trei dintre cei zece dinaintea lui. Iar dacă va umili pe trei dintre cei zece, urmează că el va împăraţi ca al optulea împărat. „Şi cuvinte va grăi, spune Gavriil, împotriva Celui Preaînalt” (Daniel 7, 25). Bărbatul acesta va fi hulitor şi nelegiuit; nu va moşteni împărăţia de la părinţii săi, ci va răpi domnia prin vrăjitorie.

Cine-i acesta sau cu a cui putere lucrează? Tălmăceşte-ne-o, Pavele! ” Venirea lui este prin lucrarea Satanei, ne-o spune Pavel, cu puteri, cu semne şi minuni mincinoase” (II Tesaloniceni 2, 9). Aceste cuvinte lasă să înţelegem că Satana se foloseşte de el ca de o unealtă şi că el însuşi lucrează prin acesta. Satana ştie că la judecata viitoare nu va mai găsi nici un pic de milă; pentru aceasta nu duce războiul ca de obicei, prin slugile sale, ci-l poartă el însuşi pe faţă: „cu toate semnele şi minunile mincinoase „, în adevăr tatăl minciunii (Ioan 8, 44) meşteşugeşte fapte ale minciunii ca să creadă mulţimile că văd înviat din morţi pe cel neînviat; că şchiopii merg şi orbii văd, cu toate că nu s-a făcut nici o vindecare.

Pavel urmează: „Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau sfânt” (II Tesaloniceni 2, 4). „De tot ce se numeşte Dumnezeu”: Antihrist se va arăta în chip făţarnic urâtor al idolatriei, ” încât să şadă în templul lui Dumnezeu” (II Tesaloniceni 2,4). Dar care templu? Templul cel dărâmat al iudeilor. Să nu dea Dumnezeu să fie acesta, în care suntem noi acum! Pentru ce spunem aceasta? O spunem ca să nu se creadă că ne facem nouă înşine favoare! Căci dacă Antihrist vine la iudei ca Hristos cel aşteptat de ei şi dacă voieşte să fie adorat de ei, atunci, spre a-i înşela mai mult, se îngrijeşte foarte mult de templu, ca să-i facă să creadă că el este cel din seminţia lui David, care are să zidească din nou templul construit de Solomon. Antihrist atunci va veni, când, după hotărârea Mântuitorului, nu va rămâne din templul iudeilor piatră pe piatră (Matei 24, 2). Când se vor nimici toate pietrele lui – şi prin pietrele lui nu înţeleg zidul împrejmuitor din afară, ci zidul interior al templului, acolo unde erau heruvimii -, fie că se vor surpa din pricina vechimii, fie că se vor dărâma spre a se face noi construcţii, fie că se vor risipi din alte pricini, atunci va veni acela „cu toate semnele şi minunile mincinoase”; se va înălţa mai presus de toţi idolii; la început va lua masca iubirii de oameni, dar în urmă se va arăta neîndurător, mai cu seamă faţă de sfinţii lui Dumnezeu. Scriptura, în adevăr, spune: „Văzut-am, şi cornul acela făcea război sfinţilor” (Daniel 7, 21). Iar în altă parte zice: „Şi va fi vreme de necaz, cum n-a mai fost de când a fost neam de om pe pământ şi până în vremea de acum” (Daniel 12, 1). Cumplită este fiara, balaur mare, nebiruit de oameni, gata să-i înghită!

Cu toate că putem să vorbim mai multe despre Antihrist pe temeiul dumnezeieşti lor Scripturi, totuşi ne mulţumim cu acestea, ca să aibă măsură cuvântarea noastră.

Pentru că Domnul a cunoscut cruzimea potrivnicului, a dat credincioşilor Săi unele îngăduinţe, şi spune: „Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi” (Matei 24, 16). Dar dacă cineva se ştie pe sine că este foarte puternic să lupte cu Satana, să rămână – eu nu-mi pierd nădejdea în tăria Bisericii – şi să spună: „Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos?” (Romani 8, 35), şi celelalte. Dacă ne temem, să ne punem în siguranţă pe noi înşine; dacă suntem curajoşi, să rămânem. Căci „va fi atunci necaz cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va fi” (Matei 24, 21). Dar să aducem multumire lui Dumnezeu Care a mărginit mărimea necazului la puţine zile. Domnul spune: „Dar din pricina celor aleşi se vor scurta zilele acelea” (Matei 24, 2). Antihrist va domni numai trei ani şi jumătate. Aceasta o spunem nu pe temeiul scripturilor apocrife, ci pe temeiul lui Daniel, care zice:

„Şi se va da în mâna lui până la vreme şi vremuri şi jumătate de vreme” (Daniel 7, 25). ” Vreme” este primul an, în care va creşte deocamdată domnia lui Antihrist; „vremi” sunt ceilalţi doi ani ai fărădelegii, aşa că avem la un loc trei ani; „jumătate de vreme”, sunt şase luni. Iar în altă parte, Daniel spune acelaşi lucru: „Şi s-a jurat pe Cel ce în veac este viu, că în vreme şi în vremuri şi în jumătate de vreme … ” (Daniel 12, 7). Unii au interpretat în acelaşi sens şi cuvintele: ,,O mie două sute nouăzeci de zile” (Daniel 12, 11); şi: „Fericit cel care rabdă şi ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile” (Daniel 12, 12). Pentru aceasta trebuie să ne ascundem şi să fugim. Poate că nu vom sfârşi cetăţile lui Israel până ce va veni Fiul Omului (Matei 10, 23)!

Cine oare va fi fericitul care va primi atunci cu credinţă mucenicia pentru Hristos? Afirm că mucenicii de atunci sunt mai presus de toţi mucenicii. Mucenicii dinainte de venirea lui Antihrist au avut de luptat numai cu oameni, pe când mucenicii din timpul lui Antihrist vor lupta chiar cu Satana faţă către faţă. Împăraţii prigonitori de dinainte ucideau numai, nu se făceau că învie morţi, nici nu arătau năluciri de semne şi minuni. Acum însă Antihrist este pornit să îngrozească şi să înşele, „Încât să amăgească de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi” (II Tesaloniceni 2, II). Să nu se suie în inima vreunuia de atunci gândul: „Ce minune mai mare a făcut Hristos? Cu ce putere săvârşeşte el aceste minuni? Dacă n-ar voi-o Dumnezeu, n-ar îngădui-o!”. Apostolul te întăreşte şi spune mai dinainte: „Pentru aceasta Dumnezeu le va trimite lucrarea înşelăciunii; – cuvântul „trimite” este pus în locul cuvântului „îngăduie” -, nu pentru ca să aibă cuvânt de apărare, ci „ca să fie judecaţi” (II Tesaloniceni 2, 12). Pentru ce? „Pentru că n-au crezut adevărului, adică adevăratului Hristos, ci le-a plăcut nedreptatea” (II Tesaloniceni 2, 13), adică Antihrist. Dumnezeu îngăduie acestea şi în prigonirile petrecute în cursul istoriei, cât şi la sfârşitul lumii; nu înseamnă că este neputincios în a le împiedica, ci încununează ca de obicei prin răbdare pe propriii Săi luptători, făcându-i asemenea profeţilor şi apostolilor Lui. Pentru scurtul timp de suferinţă vor moşteni împărăţia veşnică a cerurilor, după cum spune Daniel: „Şi în vremea aceea se va mântui tot poporul Tău, care a fost scris în carte”- evident, în cartea vieţii. „Şi mulţi din cei care dormeau în ţărâna pământului se vor scula; uniispre viaţa veşnică, şi alţii spre ocară şi ruşine veşnică. Iar cei care au fost înţelegători vor străluci cum străluceşte cerul; iar dintre drepţi cei mulţi vor străluci ca stelele în veac, şi încă mai mult” (Daniel 12, 1-3).

Întăreşte-te pe tine însuţi, omule! Ţi-am dat semnele lui Antihrist. Întipăreşte-ţi-le nu numai în memorie, ci răspândeşte-le tuturor fără invidie. Dacă ai copil după trup, învaţă-l de pe acum; iar dacă ai născut un fiu prin cateheză, întăreşte-l şi pe acesta mai dinainte, ca să nu ia ca adevărat Hristos pe cel fals. Căci „taina fărădelegii lucrează de pe acum” (II Tes. 2,7). Mă înspăimântă războaiele dintre popoare, mă înspăimântă schismele din Biserici, mă înspăimântă ura dintre fraţi. Să fie spuse acestea! Să dea Dumnezeu să nu se întâmple venirea lui Antihrist în vremea noastră. Cu toate acestea, noi să ne întărim!

Acestea am avut de spus despre Antihrist.

Râu de foc curge (Daniel 7, 10), care lămureşte faptele oamenilor. Dacă cineva are fapte de aur, va ajunge mai strălucitor, dacă cineva are fapte de trestie şi fără valoare, este ars de foc (1 Corinteni 3, 12-15).

Anunțuri

Read Full Post »

Despre mărturisirea şi ispăşirea păcatelor

Mărturisirea şi ispăşirea păcatelor – sunt două lucruri diferite.

Iată cum avem noi păcatele:

1. – unele mărturisite, adică spuse Înaintea lui Dumnezeu, sub patrafir la preotul duhovnic, şi altele nemărturisite. Pentru păcatele mărturisite căpătăm canonul de pocăinţă. De obicei canonul sau pocania e chiar leacul păcatului aceluia. Şi fiindcă cuprinde într-însul o osteneală oarecare, fie pentru trup, fie pentru suflet, osteneala aceasta se numeşte ispăşire; iar fiindcă pe tine te mustră cugetul şi de aceea ai alergat la spovedanie să capeţi liniştire, sigur că vei primi cu bucurie şi pocania (canonul). De aceea această osteneală după care ai venit, de bună voie, se cheamă ispăşirea de bună voie.

Mulţi v-aţi mărturisit păcatele voastre şi totuşi cugetul vă mustră. Oare de ce? De aceea, că ori nu aţi primit leacul după mărimea rănii, ori că l-aţi primit, dar nu l-aţi făcut. Şi vă mai mustră cugetul chiar şi după ce aţi împlinit toată pocăinţa şi după ce veţi fi ispăşit păcatul acela, pentru că mai sunt şi păcate nemărturisite, şi până ce nu le veţi mărturisi pe toate şi nu veţi ispăşi de bună voie toate, nu veţi putea avea pace cu pârâşul vostru. Căci cugetul nostru când ne mustră pentru păcatele noastre, să ştiţi că e glasul lui Dumnezeu în noi. Dacă noi am fi cum trebuie, glasul acesta al lui Dumnezeu în noi ne-ar învăţa tainele lui Dumnezeu şi ne-ar răpi în Rai încă pe pământ fiind, dar nu poate de mulţimea şi de greutatea păcatelor noastre. De aceea ne tot mustră, că doar, doar, ne vom apuca de lucrul ispăşirii şi al curăţirii.

Cugetul e veriga lui Dumnezeu şi de Dumnezeu pusă în noi, de care agaţă Dumnezeu mila Sa şi ne atrage la Sine. Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul şi ne-ar îmbrăca în lumină, însă nu găseşte în noi loc curat de care să ne cuprindă decât această singură verigă. Nu tânjim noi spre Dumnezeu, cum tânjeşte Dumnezeu spre noi. Pe noi dragostea lui Dumnezeu ne arde. Până când încă mai zăbovim în păcate şi nu ne desfacem de ele, dragostea lui Dumnezeu spre noi ne este foc arzător, iar apucându-ne de ispăşirea păcatelor, ni se face bucurie şi pace şi lumină dumnezeiască.

Dragostea arde relele. Fericit e cine o are!

2. – Cu păcatele nemărturisite are Dumnezeu altă socoteală; tot socoteală milostivă, însă pe noi ne ustură. Ştiind Dumnezeu nătângia noastră, nu ne lasă părăsiţi în întunericul necunoştinţei, ci ne trimite necazuri sau pocanie (canon) fără voie. Asta-i ispăşirea de nevoie: dureri, pagube, vrajbe, tulburări, copii slabi şi orice altă suferinţă care ne îndoaie cerbicea.

Ispăşirea de nevoie e, de obicei, mai aspră decât ispăşirea de bună voie, pentru că şi păcatele nemărturisite sunt mai grele decât cele mărturisite de bună voie. Cu toate acestea, tu, în neştiinţa ta, te poţi împotrivi rânduielii lui Dumnezeu şi ceea ce îţi trimite Dumnezeu spre ispăşire să strici şi să întorci spre mai mare osândă, – căci toate le poate Dumnezeu fără tine dar ca să te mântuiască din lumea aceasta nu vrea fără tine. Nici tu nu te mântuieşti fără mâna lui Dumnezeu şi nici Dumnezeu nu te ridică dacă nu-I întinzi şi tu mâna ta. Destul îţi este că te cercetează mereu şi atât de mult te roagă!

Hotărâţi-vă astăzi şi mărturisiţi-vă şi cele nemărturisite ale voastre, căci acelea-s verigile diavolului în care îşi prinde el cârligele. Luaţi seama că dacă nu vom rupe de la noi lucrurile diavolului, nu vom scăpa de ghearele iadului care într-aceste verigi se află. Aceasta-i mâna neagră a satanei care ne ia de minte să nu ne îndreptăm viaţa, ba, dimpotrivă, să lovim cu ocări milostiva mână a lui Dumnezeu. Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, – satana ne împinge s-o scăpăm. Voi vă speriaţi când auziţi aceasta, însă ori de câte ori blestemaţi când aveţi necazuri, să ştiţi că lucrul acesta îl faceţi: loviţi cu ocări mâna lui Dumnezeu în dauna voastră, atrăgându-vă urgia lui Dumnezeu!

Aceştia sunt cei ce osândesc păcatele altora şi nu le văd pe ale lor vor cădea şi ei întocmai, pentru că nu s-au rugat, ci au judecat!

Ori de la toţi cei ce se împotrivesc lucrului lui Dumnezeu în lume, de la toţi aceştia se duce Duhul Adevărului şi intră într-înşii duhul satanei, care li se face dumnezeul lor: „N-au crezut adevărului şi nu l-au primit; iată le-a trimis Dumnezeu lucrarea minciunii, să o creadă pe aceasta … şi să fie osândiţi” (II Tesaloniceni 2, 10-12). Aşa se nasc toţi sectanţii (mucării) pe lume şi vine urgia lui Dumnezeu peste ei.

Alunecarea în păcate e o taină a rânduielii nevăzute. Unii cad din neştiinţă, alţii din amăgirea firii; unii din ispita diavolului, alţii că-i părăseşte Dumnezeu o vreme ca să-I cunoască lipsa şi, în sfârşit, căderea cea mai mare este cea din urgia lui Dumnezeu.

Împotriva mâinii întinse a milei lui Dumnezeu poţi să dai până şi cu copita dar împotriva urgiei mâniei Lui nu mai poţi face nimic.

În una din lucrările Părintelui Arsenie Boca, este consemnat lucrul acesta: „În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi adâncime. Iar pe de altă parte preoţii vremilor noastre n-au mai urmărit (aceasta) ca păcat şi ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adică din căsătoria creştină şi nu numai). Aşa se face că: „vai peste vai va fi şi veste peste veste va fi şi se va căuta vedenie de la prooroc, (dar) lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul” (Iezechiel 7,26), oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor – care le vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat – şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:

– Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ. Şi am înţeles pe urmă mai multe lucruri. Drept aceea, ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii, ca o sunare de alarmă că «Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17,39). Adică să vie la viaţă curată şi la învăţătura dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere, să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte.” Şi cu atât mai puţin duhovnicii în scaunul duhovniciei, dacă vor să se mântuiască.

Foarte adesea mă uit la voi, cum venind de la depărtări mari, după nopţi de osteneală, cu pâinea săracului în straiţă (traistă), alergaţi la mănăstire şi rămâneţi zile de-a rândul ca să auziţi cuvânt.

Dacă cineva s-ar uita la voi prin paginile Sfintei Scripturi ar spune cele zise de proorocul Agheu către zidarii care nu mai mergeau la Biserică şi nu mai voiau să zidească templul din Ierusalim. Aceste cuvinte vi se potrivesc şi vouă. Şi tot din cauza aceasta vi se întâmplă ceea ce spuneam, că vă osteniţi de la mari depărtări, cu merindea săracului în straiţă. Vi se întâmplă pentru vremea când nu mergeaţi la Biserică, la biserica voastră din sat (sau din oraş), unde acelaşi cuvânt vi s-ar fi vestit, încă din tinereţe. Cuvântul s-a vestit dar voi aţi tândălit, şi-aţi rămas acasă, când se vestea cuvântul. Căci de unde era să înveţi să faci lucrul lui Dumnezeu, ca să se coboare peste tine şi peste casa ta binecuvântarea lui Dumnezeu, dacă n-ai fost la biserică? Dar nu numai că n-aţi fost la biserică şi nu v-aţi grijit de casa lui Dumnezeu, dar nu te-ai grijit nici de biserica ta, pe care fiecare o avem pe noi, căci aşa se spune că trupul nostru este locaş al Duhului Sfânt. Şi pe acesta l-ai lăsat să se dărăpăneze (să se ruineze, să se năruie, să se surpe, să se deterioreze).

Iată cuvintele lui Agheu, care se potrivesc aşa de bine şi nouă. Căci cum să nu se potrivească cuvintele Scripturii la toţi? Cuvintele lui Dumnezeu tuturor se potrivesc. Şi iată mustra rea lui Dumnezeu, printr-unul din prooroci, făcută jidovilor, pentru că nu mergeau la Biserică. Iată cum îi luminează şi cum îi îndeamnă să-şi repare Biserica:

„Aţi tot aşteptat să aveji mult, dar iată că aveţi puţin. Aţi strâns mult şi eu am risipit truda voastră! Pentru ce? Din pricina templului acestuia, care este dărâmat, iar voi zoriţi cu lucrul fiecare pentru casa lui! De aceea cerul se va încuia şi nu-şi va mai da roua sa şi nici pământul roada sa. Eu am chemat seceta pe pământ şi peste munţi, şi peste grâu şi peste vin şi peste tot ce creşte din pământ şi peste oameni şi peste dobitoace şi peste toată strădania mâinilor voastre” (Agheu 1, 9-11).

Le spune Domnul prin proorocul Agheu aceste cuvinte pentru că nu mergeau la Biserică şi nu-şi reparau templul din Ierusalim. Iar vouă, astăzi, când veniţi de la mari depărtări cu multă osteneală şi cu pâinea săracului în straiţă, vi se potrivesc aceste cuvinte, pentru că lucrurile s-au întors. Căci cât a fost biserică în sat, voi tândăleaţi cu alte lucruri. Cine poate zice că nu i s-a făcut cunoscut cuvântu1lui Dumnezeu încă din tinereţe?! Iată că acum trebuie să veniţi până aici şi să faceţi osteneală ca asta.

Şi de-ar fi mănăstirea într-un loc unde aţi ajunge cu şi mai multă osteneală, să ştiţi că şi acolo v-aţi duce, aşa de mare e durerea când uscă Dumnezeu viaţa oamenilor. Aşa stau lucrurile într-o latură.

Să vedem cum stau lucrurile în latura în care se mai pot îndrepta. Şi vom pleca de la cuvintele unui prooroc împărat. Iată ce zice Dumnezeu prin gura proorocului David: „Ziua şi noaptea mă apasă mâna Ta şi se usucă vlaga mea, ca de arşiţa verii. Mi-am mărturisit însă păcatul şi greşeala mea n-am ascuns-o şi am zis: „Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea” şi îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu.

De aceea toată sluga credincioasă să se roage Tie la vreme cuvenită şi chiar potop de s-ar stârni, pe acela nu l-ar potopi” (Ps. 31, 4-7).

 

Aşa a păţit şi David, cum păţeşte tot cel ce păcătuieşte.

Simte o uscăciune a vieţii, o tânjire a lui şi a tuturor lucrurilor sale. Simte sabia lui Dumnezeu atârnată asupra sa, pentru păcatele sale.

Ce e de făcut?

Astea-s şi necazurile care apasă pe toţi şi care vă aduc pe voi la mănăstire. Pentru necazurile voastre osteniţi. Căci numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din înţepeneală, din uscăciunea vieţii. Iar necazurile te vor ustura tot mai tare, până când vei căuta să te tămăduieşti.

Căci iată ce pricină are cu noi Dumnezeu.

Nu cu noi, că doar suntem fiii Lui, ci cu relele noastre. Asupra relelor, a păcatelor, a fărădelegilor noastre atârnă sabia lui Dumnezeu. Necazurile acestea vă ustură şi din pricina lor vine apoi şi uscăciunea vieţii voastre.

Dacă necazurile sunt pricina pentru care veniţi aici, apoi pricina pentru care vi le trimite Dumnezeu sunt fărădelegile voastre.

Cum să scăpăm de sabia lui Dumnezeu care atârnă asupra noastră sau de păcatele nemărturisite, căci pe acestea le urmăreşte sabia lui Dumnezeu? Proorocul şi împăratul David zice: «Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea şi pe dată a ridicat – a înlăturat – pedeapsa păcatului meu» (Ps. 31,6).

Ce trebuie să facem? Să ne mărturisim toate fărădelegile noastre fără nici o ascundere şi îndată va înlătura Dumnezeu osânda, şi îndată sabia nu va mai atinge viaţa ta.

Însă luaţi seama, că pentru aceea atinge Dumnezeu viaţa ta cu necazuri, pentru că nu te-ai mărturisit. Dacă zici că-ţi merg în curte şi-n viaţă toate rău, apoi înseamnă că ai păcate, de care Dumnezeu vrea să te desfacă. De aceea să vrei şi tu, ce vrea Dumnezeu, să te desfaci de rele, căci Dumnezeu nu vrea ca să atârne în veac sabia Sa asupra ta.

Să vă spun acum câteva feluri, în care simţiţi voi sabia lui Dumnezeu asupra voastră.

Să zicem că cineva îţi face vreo nedreptate.

Tu în toate privinţele eşti cinstit, şi o vecină, soţul, soţia sau unul din copii, se va răzvrăti împotriva ta şi-ţi va zice cuvinte de ocară: desfrânat, desfrânată, cuvinte grele, care-ţi pătrund inima ca o sabie, şi nu pricepi ce poate fi, ba te şi mânii şi dai şi tu cu o sabie asupra lui, şi aşa se ajunge la vrajbă şi la lucruri slabe.

Şi vii aici ca să afli de ce păţeşti asemenea lucruri. Şi afli aici că necazurile acelea, nedreptatea aceea totuşi nu e o nedreptate, ci este o nuia cu care Dumnezeu îţi aduce aminte de păcatele tale pe care tu nu le-ai mărturisit. Şi păcatul e acel cuvânt zis de vecina, de soţul sau de propriul copil, cuvânt care te-a săgetat la inimă. Pentru că tu ai uitat să mărturiseşti preotului unul din păcatele tale din tinereţe. Şi Dumnezeu îţi aduce aminte. Tu poate ai uitat că ai început căsătoria cu stângul şi apoi te-ai cununat, sau ai lepădat vreun copil şi aceasta e fărădelege înaintea lui Dumnezeu. E o ispravă a curviei, chiar dacă eşti cununată după lege. Sau ai uitat să spui că numai ai osândit, sau ai gândit despre cineva acelaşi cuvânt, şi ai uitat să-l spui la mărturisire. Dumnezeu însă n-a uitat greşalele tale sau cuvintele tale. De aceea vrea ca să te spele, să te cureţe de toate relele tale.

Ce face cu tine? Doar îţi aduce aminte de relele pe care le-ai făcut. De aceea toate relele care îţi vor fi împroşcate în obraz, şi care te vor săgeta la inimă, nu le socotiţi ca necazuri, ci staţi locului şi cugetaţi: n-am şi eu oare vreo greşeală ca asta? Pentru că vă spun că aşa lucrează Dumnezeu: îngăduie ca bărbatul tău, vecina ta, copilul tău să-ţi spună cuvinte de ocară, ca astfel să-ţi aduci aminte de păcatul tău şi să te îndrepţi. Şi dacă tu ai uitat, sau ţi-a fost ruşine să-i mărturiseşti preotului – (şi nu trebuia să-ţi fie ruşine, ci ruşine de păcatul tău numai) – pentru aceasta a îngăduit Dumnezeu ca să-l auzi din gura altuia şi cu toate că tu juri că nu eşti vinovată de aşa ceva, şi acum nici nu eşti – dar ai acel păcat în tinereţe, şi nu l-ai mărturisit. Asta e pricina vrajbei, păcatele nemărturisite.

Şi când pricepi vrajba, cu rostul ei, trimisă fiind de la Dumnezeu, atunci ia aminte, recunoaşte-ţi păcatul tău şi spune-l sub patrafir la preot, ca să nu mai atârne pedeapsa lui Dumnezeu asupra ta. Mărturisi-voi păcatul meu, şi îndată va înlătura pedeapsa păcatului meu. Căci zice în alt loc: „Multe sunt bătăile care ajung pe păcătos; iar pe cel ce se teme de Domnul mila îl va întâmpina” (Ps. 31,11). Da, necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi oamenii.

Cum te-ai teme de un şarpe pe care l-ai avea în buzunar, şi ai face tot ce ai putea numai să scapi de el, ai arunca şi haina de pe tine cu el cu tot, numai să scapi, căci poate găuri buzunarul şi să te muşte, tot aşa să faceţi şi cu păcatele.

De aceea vă spun să faceţi spovedanie curată, cum n-aţi făcut în viaţa voastră. Iar de vă veţi aduce aminte şi de păcatele pe care vi le-a adus aminte soţul, vecina, propriul copil, apoi rugaţi-vă şi pentru gura slabă, care v-a atras luarea aminte, căci prin aceea s-a făcut lucrarea lui Dumnezeu.

Credeţi voi lucrul acesta!? Apoi ţineţi-l minte.

Pentru cel care te ocărăşte roagă-te ca pentru un binefăcător, întoarce-te cu bunătate spre el, şi-Şi va întoarce şi Dumnezeu faţa cea luminoasă spre tine. Biruiţi răul cu binele, căci de partea binelui este Dumnezeu. Şi oare nu e mai tare Dumnezeu ca răul?

Lipiţi-vă inima de lucrul lui Dumnezeu, căci zice Domnul: „Cheamă-mă pe Mine în ziua necazului tău şi te voi scoate şi Mă vei proslăvi” (Ps. 49,16). Nu mai chemaţi pe dracul, pe bată-l crucea, căci dacă tot pe el îl chemaţi, el vă va ajuta, şi tot el vă va aduce risipă şi moarte.

Deci lipiţi-vă de cele ale lui Dumnezeu. Şi chiar de vă va trimite necazuri, apoi vi le trimite cu rost (spre îndreptare). Şi de îndată ce vei mărturisi păcatul tău, Domnul va ridica pedeapsa păcatului tău.

Şi chiar de vor mai veni necazuri asupra ta, tu nu le vei mai socoti necazuri, ci mila lui Dumnezeu cu tine şi aşa vei ieşi biruitor asupra lor. De aceea: binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc pe voi, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă supără şi vă prigonesc pe voi. (Matei 5,44). Şi asta stă scris! Căci lucru bun fac ei, dar nu vedeţi voi.

Cum v-am mai spus, toţi cei ce vreţi să coboare mila lui Dumnezeu peste casa voastră şi peste osteneala mâinilor voastre, curăţiţi-vă sufletele voastre cu rugăciuni, cu spovedanie curată şi cu post. Şi veţi vedea cum are să vină mila lui Dumnezeu şi ocrotirea Lui asupra ta şi asupra a tot lucrul mâinilor tale. Amin.

Read Full Post »