Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Istorie’ Category

Acest videoclip arata religia Indiei si întrebuintarea raului lor sacru – Ganje.

Anunțuri

Read Full Post »

COPIII „BLESTEMATI” AI ETIOPIEI!  – Scrisoare deschisa AFR
Ocazional scriem despre atrocitati pe care lumea moderna, – numita „civilizata,” – si fundamentata pe drepturile omului, le face, fara ca societatea internationala sa ia atitudine. Scriem des despre uciderea copiilor nenascuti (avort), genocidul deliberat al fetitelor nenascute in China, India ori Vietnam (avortul selectiv motivat de sexul fetusului), copii furati si vanduti, femei furate si vindute, trafic in fiinte si organe umane. Am scris si despre ritualurile barbare inca practicate de unele triburi amazoniene care isi sacrifica copiii zeitatilor pagane carora inca li se inchina. Astazi scriem despre o practica la fel de inumana, in voga in Etiopia – uciderea copiilor nascuti ilegitim sau cu defecte fizice (porecliti copii „mingi”) din cauza superstitiilor mostenite dea lungul anilor. Practica nu e aplicata pe scara larga, dar inca persista la inceputul acestui mileniul nou. Fara ca societatea internationala sa ia atitudine sau masuri concrete. ONU , SUA si Uniunea Europeana tac chitic. Dupa cum va informam des, sume enorme de bani si constringeri de tot felul sunt impuse de tarile occidentale si ONU tarilor sarace sau nedezvoltate pentru a adopta „drepturi ale omului” asa cum ele sunt intelese in lumea occidentala. Cum se explica tacerea lor totala fata de practica criminala impotriva copiilor infirmi ai Etiopiei?
Daca „marile puteri” si organizatiile internationale sunt indiferente, crestinii se implica. Misionari si oameni de buna credinta cauta stoparea acestui genocid, scontind un oarecare succes. De-a lungul anilor au reusit sa salveze viata a sute de copii inocenti.
In toamna, reteaua de televiziune americana CNN si publicatia Time au publicat un reportaj foarte informativ despre omuciderea copiilor infirmi ai Etiopiei si motivele pentru care aceasta practica inumana persista pina astazi. Textul integral in engleza al reportajului poate fi citit aici: http://www.cnn.com/2011/11/05/world/africa/mingi-ethiopia/index.html Versiunea de mai jos a fost abreviata si pregatita de Radu Ionita, voluntar AFR. Ii multumim.
 
 
Genocidul Copiilor „Mingi” din Etiopia
Primul copil a lui Ermei Ayeli a fost declarat ‘’mingi’’, adica „blestemat”, de satul ei din Etiopia si ucis. Un copil e considerat ‘’mingi’’ (adica „blestemat” sau „posedat”) daca se naste cu deformari fizice sau ilegitim. Asta are de a face cu superstitii vechi, dar sunt si alte motive. Daca copilul „blestemat” nu e ucis, zic satenii, mare ghinion se va abate asupra intregului sat. Asa gindesc membrii tribului Banna care au vrut s-o omoare si pe Tariqua, considerata ‘’mingi’’ pentru ca dintii de sus i-au iesit inaintea celor de jos. Din fericire a gasit adapost la o mama adoptiva care nu crede in superstitiile mingi. Cu fiecare rasuflare, zic satenii, cheama un demon peste satul lor.
 
 
Crime Impotriva Umanitatii
Desi criminal, genocidul copiilor deformati e justificat. Dupa gindirea traditionala, un copil e sacrificat pentru binele intregului trib, un ritual la care batranii au fost martori de sute de ori dea lungul vietii lor in Valea Raului Omo din Etiopia. Sefii tribului insa nu au fost chiar siguri ce sa faca cu fratele geaman a lui Tariqua care a murit imediat dupa nastere. Dupa citeva discutii, care a inclus si o examinare a intestinelor unei capre, batrinii au decis ca si el, cu toate ca a murit, trebuie sa fi fost mingi. L-au dezgropat, l-au legat de fratele sáu, au vaslit intr-o canoe pana in mijlocul Raului Omo si i-au aruncat pe amandoi in apa tulbure si namoloasa. Asta a fost acum cinci ani, pe vremea cind cei din afara acestui loc izolat din preajma Raului Omo inca nu auzisera de mingi.
 
 
Rolul Crestinilor
Astazi, atentionati de condamnarea crescanda la nivel mondial a infanticidului practicat de triburile Kara, Banna si Hamar din sudul Etiopiei, oficialii regionali ai guvernului din Adis Ababa au inceput sá ia masuri – amenintand cu inchisoarea pe cei implicati in uciderea copiilor mingi. Intre timp, un mic grup de crestini din tribul Banna a oferit adapost copiilor mingi din tribul lor. Cei din tribul Kara au facut un mic orfelinat pentru copii condamnati. Iar sponsori internationali le-au oferit bani si case adoptive. Eforturile lor au salvat zeci de copii. Dar nici una din interventii nu a pus capat fricii copiilor de a fi sacrificati. Batranii satului si cei care ajuta la salvarea copiilor estimeaza ca in fiecare an sute de copii inca sunt sacrificati prin inec, sufocare sau infometare intentionata.
 
 
Locul
Bona Shapo manuieste o canoe prin apele infestate de crocodili, la intorsatura Raului Omo ce se varsa intr-o prapastie din apropierea unui mic sat numit Korcho. Soarele apune in râpă. Dincolo de rau, o ceatá de maimute Colobus topáie si urla, amestecandu-se printre berzele Gangly Marabu in jurul unei valcele de salcimi cu virful retezat. „Aici e locul cu pricina”, spune Bona. „Cateodata ei iau copilasii intr-o barca. Alte ori, ii duc la marginea cascadei si ii arunca acolo.” Ritualul mingi al tribului Kara este putin diferit de al celor din Banna, care si el este de asemenea diferit fatá de Hamar. Dar toate au in comun frica, teama de ce s-ar putea intampla daca acest obicei barbar ar inceta. Vor reveni demonii? Daca au in sat un mingi, nu va fi apa, mancare si nici animale. Dar daca scapa de copil, totul va fi bine.
Informatii asupra acestei practici sunt putine, dar se speculeaza ca a inceput in urma cu citeva generatii. Ritualul mingi e un prilej de a scapa de cei ce devin o povara pentru sat, ori nu se pot procrea. Asta explica de ce copii care isi sparg un dinte sau se ranesc la genitale sunt condamnati sa moara. Altii sunt omorati pentu ca s-au nascut in afara casatoriei sau parintii casatoriti nu si-au anuntat public intentia de a avea copii. Datoria fata de trib are precedenta, zic ei, asupra datoriei fata de familie. In ceea ce ii priveste pe batranii din Kara, aceste reguli sunt la fel de vechi si fara putinta de schimbat ca si cursul Ráului Omo. Fiecare parte din aceste reguli este crucialá pentru supravietuirea tribului. Lasand un copil mingi sa traiasca, spun membrii tribului Kara, inseamna ca ploaia se va opri, iar soarele vá dogori mai tare.
 
 
Obiceuri Vechi
Batranii isi amintesc si de vremurile cind unii copii mingi nu au fost scrificati si cind, spun ei, au pierit vitele tribului. De aceea, zic ei, regulile stramosesti trebuie respectate cu strictete, iar rezultatele vor fi bune. „Da, este trist, dar noi ne gandim la sat, la familii, la oameni”, spune Bona. „Noi le spunem parintilor, nu plangeti pentru copiii vostri. Moartea lor salveaza tot tribul, si voi mai puteti face inca un copil”.
O mama, Zelle, marturiseste cum a putut sa petreaca doar cateva momente scurte cu copilul ei pana ce i-a fost luat si dus la orfelinat. „Era asa de dulce si frumos”, spune ea din umbra unei colibe, in timp ce un prieten a macelarit o capra si i-a atarnat carcasa pe unul din peretii casei. „Nu i-am dat un nume deoarece era mingi si nu putea sta langa mine”. Dar face planuri sa-l vada. „Intr-o zi, sper, zice ea, voi putea sa il vizitez [la orfelinat] in Jinka”.
Nimeni, insa, nici macar Zelle, nu si-ar dori salvarea copilului mingi. Iar orfelinatul a fost si el o solutie controversatá. Un grup de crestini care a ajutat timp de 2 ani la plasarea copiilor mingi in orfelinate l-au acuzat pe directorul orfelinatului de furt din banii donati de binefacatorii americani. La rindul lor, angajatii orfelinatului contra-acuza americanii ca le fura copiii. Adoptiile acestor copii, insa, au fost legale dupa legea etiopiana, care-i trateaza pe copiii mingi ca pe copii fara parinti, adica abandonati. Totusi, ei cred ca parintii biologici au fost fortati sa-si abandoneze copiii si ca ar trebui sa aiba dreptul sa-i rascumpere.
In ambele cazuri, insa, nici adoptiile internationale nici orfelinatele nu elimina cauza care sta la baza acestei practici. Si chiar cind reusesc, doar o mica parte din copii sunt salvati. „La un moment dat, erau 6 femei insarcinate cu copii mingi”, isi aminteste Jessie Benkert, una dintre americancele care s-a implicat in efortul de salvare a copiilor. „Am putut salva doar unul”.
 
 
Izolati
Geografia este si ea un obstacol la fel de mare ca si traditia. Tribul Kara e constituit din 3 sate, si singurul telefon cu care se pot conecta cu lumea din afara este situat in satul central din Dus, cam la o ora distanta mergind pe jos. Sute de sateni din tribul Kara traiesc in junglá unde e mult mai usor sá faca aceste atrocitati fara a fi observati.
Din Jinka pana la unul dintre satele Kara dureaza o jumatate de zi cind conditiile sunt bune, iar drumul duce prin savana nisipoasa si luncile namoloase ale raurilor. Chiar o ploaie usoara poate face ca drumul sa dureze citeva zile. Iar in timpul anotimpului ploios, care dureaza 8 luni, drumul poate fi de nerecunoscut dupa ploaie. Sefii tribului Korcho spun ca in jur de 20 de copii mingi s-au nascut in satul lor mic de cand orfeinatul a fost deschis. Oficialii orfelinatului au ajuns in timp pentru a salva doar jumátate dintre ei.
Anul trecut, cei din misiunea de salvare au aflat ca in tribul Kara o femeie a dat nastere unui copil mingi, iar batranii satului au incercat sa-l omoare prin smulgerea cordonului ombilical. Rapid ranile au devenit septice si nu a mai fost timp pentru a chema salvarea. Evacuarea prin aer a fost singura solutie, costul unui avion special fiind de $3.500. „Asta e suma totala pe care o aveam”, spune Levi Benkert, sotul lui Jessie. „Si nu aveam certitudinea ca daca faceam asta, copilul va trai”. Totusi au facut-o, si copilul a fost salvat. O campanie de strangere de fonduri online a acoperit repede aceste costuri, dar cei din misiunea de salvare si-au dat seama ca nu pot face acelasi lucru si cu alti copii. In timp, americanii au fost alungati din Valea Raului Omo de catre oficialii etiopieni. „Am facut tot ce am putut”, spune Levi Benkert. „Am salvat atat de multi copii cat am putut. Si continuam sa ne rugam pentru ei in fiecare zi”.
 
 
Ne Iubim Copiii
Oamenii Vaii Raului Omo isi iubesc copii. Asta e concluzia lui Andreas Kosubek, misionar german, dupa 6 ani de organizare de misiuni medicale in inima tribului Kara. „Acesti oameni sunt oameni chiar foarte buni”, spune el, ei ingaduindu-i chiar sa-si construiasca o casa pe pamantul tribului Kara. „Nu-si ucid copiii pentru ca sunt malefici, salbatici sau niste monstri idioti. O fac din cauza fricii. Se tem pentru vietile celorlalti din trib”. Dupa parearea lui Kosubek, frica tribului va disparea doar daca cei din Kara vor crede in ceva mai puternic decat mingi. Raspunsul, spune Kosubek, e crestinismul. „Dar nu putem face asta”, spune el „decit daca ne apropiem de ei cu smerenie si cu dedicatie.”
Nu cu mult timp in urma, un om Kara si-a adus fiica bolnava la Kosubek. Copila rasufla din greu si nu raspundea la cuvintele sau mangierile parintelui. „Avea aceeasi varsta ca si fiica mea si, daca fiica mea era la fel de bolnava, as fi facut orice mi-ar fi stat in putinta sa o salvez”, spune Kosubek, mentionand ca si-ar fi trimis fiica imediat la spital. „Dar atatea ganduri mi-au trecut prin minte: e dificil, e scump”. Mai tarziu fata a murit, probabil dintr-o simpla pneumonie. „As fi putut s-o ajut”, zice Kosubek. „Si mi-e rusine”.
Kosubek recunoaste ca omorarea copiilor mingi trebuie stopata, dar in acelasi timp nu se simte indreptatit sa o condamne. „Mult mai multi copii mor din alte cauze. Cauze pe care le putem aborda ori preveni usor daca ne-ar pasa indeajuns. Inainte de a judeca, trebuie sa ne intrebam, ce am facut pentru a ajuta acesti copii?” Raspunsul la aceasta intrebare, crede el, poate duce la incetarea acestui macel – printr-un altruism autentic si compasiune.
 
 
Simtaminte de Mama
Intr-o coliba plina cu fum, intr-un sat din Alduba, Kaiso Dobiar prajeste cafea proaspata intr-o tigaie, umplandu-si casa cu aromá. Kaiso e mandrá sa fie Banna, si urmeazá multe obiceiuri si convingeri ale tribului ei. Dar este si crestina si, abtinandu-se de la practicile idolatre, ea si sotul ei refuza sa participe la ritualurile pagane ale tribului ei. „Si copii mei sunt tot mingi,”, spune Kaiso, ea crescind in casa ei, pe linga copii ei, inca 2 copii mingi. O fata mica se leagana in poala lui Kaiso, intingandu-si trupul mic pentru a ajunge la tigaia ce prajeste cafeaua. „Ea e Tarika”, spune Kaiso. „Are 2 ani si e mingi”. Tarika a fost nascuta fara ceremoniile prescrise de Banna, iar mama ei a ascuns-o 6 luni. „Apoi ploaia s-a oprit pentru o scurta vreme”, adauga Kaiso. „Oamenii s-au ridicat si au zis: trebuie sa scapam de ea.  Aruncati-o in inima junglei. Dar eu am spus: Nu aruncati copilul, datimi-l mie.”
Si tot in coliba mica a lui Kaiso sta si Teigist, pe care ea o crede sa aibe 7-8 ani. Kaiso spune ca copilele ei adoptive nu se pot juca cu ceilati copii din Banna si trebuie sa stea pe linga casa. „Trebuie sa ramana aici pana cand mai cresc”, spune Kaiso. „Dupa aceea? Numai Dumnezeu stie.”
 
 
Misionarii si Crestinii
Misionarii au venit la tribul Banna cu multe decenii in urma, iar biserica crestina intre ei e mult mai numeroasa decat in alte triburi din prejur. Totusi, numarul lor e mic, crestinii din Banna alcatuind cam doar 1 sau 2 % din populatia tribului. Dar eforturile lor colective au rezultat in eliminarea aproape in intregime a tuturor omorurile mingi. Cu putini bani sau prin alte metode, crestinii Banna au acceptat responsabilitatea de a creste aproape toti copiii mingi. Multi, ca si Kaiso, au deja grijá de unul sau doi mingi. O familia a adoptat 17 copii mingi. Asta o fac traind mereu sub amenintare pentru familiile lor. Cand ies din casa, pot observa destul de usor gravitatea situatiei. „Kaiso, de ce protejezi acesti copii?” striga un vecin nervos din spatele unui gard inalt. „Spune-ne, de ce ?”.
Banna nu s-au confruntat cu secetá sau boli mortale de multi ani. Faptul acesta, spun crestinii localnici, a domolit mania localnicilor pentru o vreme. Dar daca norocul tribului se schimba, sefii vor gasi imediat un tap ispasitor, spune Andualem Turga, un membru al tribului. „Ceea ce trebuie sa intelegeti este cá, pentru acesti oameni, copilasii mingi sunt ca o gripa. Daca nu este oprita, omorä oameni. Asa cred ei … iar cand lucrurile iau o intorsatura nefastá, oamenii cred acest lucru mai mult ca niciodatá.”
O alta mama ce are grija de copii mingi, Uri Betu, incearcá sá nu se gandeasca la asa ceva. Credinta ei, spune ea, clarifica responsabilitatile pentru cei doi copii mingi ce traiasc in casa ei – si pentru ceilalti care au nevoie de ajutor. „Pentru moment nu ne facem griji,” spune Uri in timp ce se uita la fetitele ei adoptate, Tariqua si Waiso, care se joaca ín gradiná. In timp, se roaga Uri, Banna isi va da seama cá prezenta copiilor mingi in mijlocul lor nu are nici-o legatura cu ploaia, soarele sau faptul ca recoltele nu cresc. Totusi, suspina ea, „mai este mult pana se va schimba traditia in care am crezut atata vreme”.

Read Full Post »

Secretul lui Horea

Read Full Post »

Read Full Post »

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania. Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat.

Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist – ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.

Conservator

Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza – “Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba”. “Stapan pe limba neaosa” si cu o “neobisnuita caldura sufleteasca”, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator “iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse”. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a aratat clar pozitia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

De la Nistru pan’ la Tisa

Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie”) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si Biserica, blocand cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul.

Lovit la Timpul

Viena insa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii – ,,la ciolan”, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: “si mai potoliti-l pe Eminescu!”). Scarbit, acesta protesteaza: ,,Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca pe camasi si partidul ca cizmele?”. Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese.

Societatea Carpatii – serviciul secret roman al Daciei Mari

In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi – Societatea Carpatii. Societatea isi propunea – conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca”. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de “Societatea Carpatii” ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii” era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la tara, dar executa si actiuni conspirative.

Urmarit de spionii Austro-Ungariei

Intr-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: “Societatea Carpatii” a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui agent infiltrat in organizatie – n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.

S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite existenta unei ,,Romanii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de invatamant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei ,,Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la “Romana libera”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor”. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)

Tradatorii

Un alt un raport confidential catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii”, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul “Bukarester Tageblatt” si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. In contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele “Societatii Carpatii”, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: “informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala”).

Nationalistii, urmariti si de rusi

Eminescu avea o statura publica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa ,,Societatea Carpatii”, au mai aparut la Budapesta Societatea “Petru Maior”, la Viena “Romania juna”, la Cernauti “Junimea”,”Dacia”, “Bucovina si Moldova”, in Transilvania societatea “Astra” si, in vechea Romanie, “Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.

Incomodul Eminescu

Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest sens: ,,Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea “iridenta” a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute”. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. In 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar – ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora.

Stia ca i se pregateste ceva

Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. In 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv “apropiati” interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. In cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.

Interzis si internat

Guvernul a desfiintat “Societatea Carpatii” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului “Societatii Carpatii” au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti.

Suprimarea incepe de la 33 de ani

“Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele “interese de stat” l-au nimicit pe tanarul redactor – potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar – bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele – cica sa nu fie distruse – depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. In manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al “Societatii Carpatii”. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat “subversive”, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica a “masurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul “operativ”.

Otravit cu mercur

Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul – nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. In 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este “bietul Eminescu”. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index. Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si este denigrat de anti-romani.

Eminescu nu a fost nebun

Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala – cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.

Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica”. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este “uitat” pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. In manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. “Tinta” Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si “grupuscule elitiste” – in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei.

Read Full Post »

Mihai Eminescu

Read Full Post »