Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2013

Episcopia Ortodoxă a Covasnei si Harghitei

Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”

Ghid practic ortodox al tanarului contemporan

Aparut cu binecuvantarea Înaltpreasfintitului Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei si Harghitei

Autorii Ghidului:

Biofizician dr. Virgiliu Gheorghe

Conf. dr. Claudia-Elena Ţuclea

Dr. loana Braru

Publicist Laurentiu Dumitru

Pr. lect. dr. Stefan Negreanu

Jurist Anamaria Jitea

Dr. Violeta-Olivera Radosav

Ierom, dr. Teofan Popescu

Psiholog Dumitra Amihăesie

Pro drd. Ioan Irimia

Ing. Cristian Filip

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Cuvant înainte

Suntem obisnuiti ca, atunci cand primim un dar, sa , lepadam sa-l vedem, sa-l ţinem in mainile noastre, sa-l punem loc de cinste in casele noastre si sa se bucure de el toata familia. Recunoastem cu totii că am primit fiecare darul vieţii, însa unde este el asezat în noi? Acest dar este personal, chiar daca vorbim ṣi de o viata comunitara.

Omul, in cautarea adevarului si in cercetarea lumii înconjurătoare, a descoperit mai intai astrele cerului si apoi a inceput a se descoperi pe sine. Si astazi, omului ii este mai usor sa descopere alte corpuri ceresti in galaxia noastra, decat sa se descopere pe sine, omul fiind o mare biblioteca cosmica.

Pentru omul care crede in Dumnezeu, cercetarea sa trebuie sa fie condusa dupa doi vectori principali: vectorul cercetarii rationale – pentru ea lumea a fost creata dupa raţiunile divine – si apoi dupa un al doilea vector: al cercetarii spirituale.

Omului i-a fost mai usor sa descopere lumea decat sa se descopere pe sine. Cred ca primul organ intern pe care si 1a descoperit omul a fost inima si mult mai tarziu creierul. Inima bate in pieptul omului, iar creierul „bate” intr-o lume a cunoasterii.

In limba ebraica conceptul „viata” este exprimat prin cuvantul „hayyim”, iar în limba greaca – „zoi”. Notiunea de „viata” nu implica doar o stare fizica statica, ci mai cu seama capacitatea de a actiona, de a se misca, fapt ce il deosebeste fundamental pe om de orice alte creaturi sau elemente din univers

Viata este conceputa ca un dar al lui Dumnezeu, al lui Dumnezeu Cel Viu, Care insufla viata in om.

Durata vietii omului pe pamant e marginita. In Cartea Psalmilor scrie: „Anii nostri s-au socotit ca panza unui păianjen; zilele anilor nostri suni saptezeci de ani, iar de vor fi In putere, optzeci de ani ṣi ce este mai mult decât acestia osteneala ṣi durere.” (Ps. 89,10-11).

Daca viata omului s-ar sfarsi dupa petrecerea lui pe pamant, am putea spune ca viata omului nu este altceva decat o capodopera tragica, lata insa ce ne spune Profetul Daniil in cartea sa: ,, ṣi multi dintre cei care dorm în tarana pamantului se vor scula, unii la viata veṣnică, iar aţii spre ocară ṣi rusine veṣnic.” (Daniil12, 2).

Oare darul lui Dumnezeu este stricacios, este pieritor?!

Viata – ca dar al lui Dumnezeu e vesnica si de aceea nimanui nu-i este ingaduit a se atinge de darul vietii niciunui om.

Omul nu e rodul unei fictiuni care sfarseste in cenusa, caci lacrima iubirii lui Dumnezeu nu poate fi arsa: omul iṣi continuă existenţa în vesnicia iubirii Creatorului său. Cenuṣa poate fi sfarsitul unei fictiuni, dar omul in niciun caz, caci el e rodul iubirii si al ratiunii divine, iar iubirea nu poate fi arsa, Ecuatia iubire egal cenusa nu este compatibila in univers cu iubirea lui Dumnezeu.

Doamne, eu sunt lutul, pune-mă pe roata vieţii ṣi fă din mine vasul în care sa versi lacrimile iubirii Tale!

Care este oare totusi esenţa acestui dar al vietii?

Esenta acestui dar este iubirea lui Dumnezeu, pentru ca tot ce daruieste Dumnezeu este din iubirea Sa desavarsita si nemarginita. Iata, deci, care este suportul vietii: iubirea lui Dumnezeu. Timpul si viata omului curg înapoi spre Creator.

Dumnezeul nostru este Dumnezeul celor vii, adica Domnul Cel plin de iubire. Omul, prin viata lui morala, este “împreuna-lucrator eu Dumnezeu” ṣi contribuie la extinderea lubirii lui Dumnezeu în univers; omul devine astfel un saditor al iubirii nemarginite a lui Dumnezeu, caci întru aceasta a fost creat omul- partener de dialog al iubirii lui Dumnezeu.

Zilele omului pe pamant trec, dar viata lui nu trece, căci, odata primind omul darul vietii, el deja paṣeṣte în veṣnicie alaturi de Creatorul sau. Zilele omului nu se topese, ci intra in vesnicie.

 

Pentru ce traieṣte omul?

Aceasta este una din marile întrebari la care suntem chemaţi să răspundem, Traim pentru o viata limitată ca timp, aici, pe pământ, sau trecem ṣi păstrăm acest dar al vieţii în vesnicie?

Prin viaţa noastră, Dumnezeu umple universul de iubire. Dumnezeu nu doreste ca minunata Sa creatie sa fie un deṣert, ci un univers al vieţii în care să rodească iubirea Sa.

Dumnezeu nu doreste sa ne exileze dincolo de univers, ci doreste sa ne exileze în iubirea Sa.

In lumea antica, omul era socotit ca o mare minune.

Mare este taina vieţii omului. Ea ne-a fost descoperita în parte dupa Intruparea si Invierea lui Hristos.

Care era sensul vieţii pana la Invierea lui Hristos?!

Totul se sfarṣea printr-o tragedie. Acum, dupa Inviere, viata noastra, aici, pe pamant se sfarseste printr-o mare bucurie – a întoarcerii pe braţul cel iertator si pironit al lui Hristos, pe bratul iubirii si al mangaierii.

Unii ar dori sa traiască intr-o viaţă fară viaţă. Darul vieţii trebuie pazit de fiecare dintre noi; el este personal, dar si semenul nostru poarta în el acelasi dar al vietii, al iubirii lui Dumnezeu. Cu toate că oamenii se deosebesc du[pa limb ape care o vorbesc ṣi dupa alte însuṣiri, ei sunt totusi fraţi prin originea lor; toţi sunt zidiţi dupa chipul ṣi asemănarea lui Dumnezeu.

Istoria civilizaţiei umane este plină de razboaie, de ucideri ṣi sunt prea puţine consemnări despre o viata plina de iubire ṣi întrajutorare.

Folosim in limbajul nostru cotidian expresia „a început razboiul între doua state, între doua popoare” ṣi îi ṣi gasim cauză acestuia, însa nu spunem că de fapt a început un razboi împotriva vieţii. Daca am conṣtientiza aceste lucruri, poate că n-ar mai fi atatea razboaie pe pamant.

Impotriva neîntelegerilor dintre oameni ṣi popoare nu se lupta eu sabia, ci cu lacrima ṣi cu iubirea. Datorita atâtor răutaţi de pe pamant, azi Durnnezeu ṣi omul plâng, unul în Cer, celalalt pe pământ, Nu in arenele romane au fost sfaṣiate cele mai multe vieţi, ci în laboratoarele pseudo-constiintei urnane. Prin pilda vieţii Sale, Hristos a aratat că sensul cel mai adânc al vieţii este împletirea jertfei eu iubirea. Jertfindu-se ṣi iubind, omul nu cade niciodata: “Dragostea nu caută ale sale (. . .) dragostea nu cade niciodata,” (I Cor. 13, 5-8). Sfantul Pavel le pune în faţă crestinilor aceasta triadă: iubire-slujire-jertfă.

Va binecuvantez pe toti autorii ṣi cititorii acestei carţi scrisa eu mult suflet, urându-vă să aveti mereu în faţa inimilor voastre aceasta triada mantuitoare, în ṣi prin Hristos.

Anunțuri

Read Full Post »