Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2012

Mesajele Noii Ere sunt transmise în principal prin mass-media si prin muzica.

Rolul pe care îl joacă miloacele de informare în masă în cadrul străduinţei Noii Ere de a schimba cugetarea oamenilor este determinant. Iar aceasta se face prin aşa numita educatie paralelă, care îi învaţă violenta, pervertirea morală şi familiarizarea cu elementul demonic: violenţă faţişă care se justifică în baza legii celui mai puternic; relaţii sexuale fără nici o oprelişte ori criteriu, având drept povăţuitor lozinca Să facem sex până vom muri: familiarizarea cu tot ce este demonic, cu scopul de a-I face pe om să-l privească pe diavol cu simpatie, aşa cum spune şi titlul unui cântec din muzica rock: Simpatie pentru diavol (sympathy for the devil), să-l considere pe diavol dumnezeul cel nedreptăţit, căruia i-ar aparţine, chipurile, viitorul.

Muzica rock, de asemenea, prin mesajele ei directe sau subconştiente, care de obicei laudă pe diavol, sexul, violenta, magia, drogurile şi orice fel de pervertire morală, joacă un rol important în reorientarea tinerilor, mai cu seamă. Ceea ce este vrednic de consemnat este faptul că aceasta (muzica rock) a fost aleasă în mod conştient să joace acest rol, pregătindu-i pe oameni pentru Noua Eră, precum mărturiseşte „proorociţa” mişcării, Alice Bailey. Muzica, spune ea, este unul din mijloacele contemporane care intluentează cel mai eficace masele, constituind o parte a întregului efort depus spre a-i face pe tineri să primească ideile Noii Ere”,

Ocultismul pentru copii ia proporţii tot mai mari şi are drept scop pervertirea sufletului sensibil al copilului, Organul principal pentru acest sacrilegiu sunt „jucăriile” pentru copii cu figuri demonice oribile şi programele pentru copii de la televizor, care numai pentru copii nu sunt”‘. Adepţii Noii Ere declară deschis: Scopul nostru acum este şcoala ocultă. Deja s-au fondat şi în Grecia astfel de şcoli şi chiar grădiniţe de către organizaţii oculte.

Să nu omitem să ne referim şi la centrele artelor marţiale ale Orientului. Este vorba de Kung Fu, Karate, Tae-Kwon-Do şi altele, care au apărut ca ciupercile chiar şi în satele mici, şi care constituie expresia practică a aşa numitei meditaţii, dintre tehnicile căreia face parte şi yoga. Concepţia despre Dumnezeu. om şi lume, în cazul artelor marţiale, este aceea a religiilor orientale. Ajungând în acest punct, trebuie să spunern că nu putem băga în aceeaşi oală toate scolile de acest fel. Într-o oarecare măsură. fondarea lor se datorează şi modei care domneşte în zilele noastre. Faptul de a fi condus cineva, dincolo de gimnastica trupească, la un oarecare mod de iniţiere depinde mai ales de instructor, iar propunerea acestuia se va adresa celor care vor arăta interes. În tot cazul, multe şcoli de acest fel organizează excursii în Orientul Îndepărtat pentru ca elevii greci să cunoască acolo pe maeştrii acelei arte. De asemenea, mulţi maeştri îi fac pe elevii centrelor de arte marţiale să înţeleagă că de la un punct evoluţia lor nu depinde atât de exerciţiul trupesc cât de practicarea exerciţiilor de relaxare şi de disciplina spirituală launtrică, care au legături directe cu tehnicile meditaţiei, pe care le folosesc religiile orientale şi anumite şcoli de ocultism.

Toţi cei care lucrează conştient pentru a conduce omenirea la aşa numita Noua Eră a Vărsătorului la care visează, adică la cea mai întunecată epocă de constrângere spirituală şi de satanolatrie vădită din câte a cunoscut lumea până astazi, se fac în felul acesta făptasi morali ai stărilor bolnăvicioase de violenţă, de stricăciune morală şi de satanolatrie care devastează societatea de astăzi. Discipolii simpli ai Noii Ere sunt victimele, iar datoria noastră este să-i ajutăm să iasă din capcană, prin informare şi rugăciune.

Vechea minciună a autoizbăvirii

 

În câteva cuvinte am putea spune:

Aşa numita Noua Eră nu este deloc nouă, ci ea este repetarea vechiului îndemn, a marii minciuni, pe care a spus-o diavolul lui Adam şi Evei atunci când erau în Rai, adică: ei înşişi, cu propriile lor puteri, fără ajutorul lui Dumnezeu, pot să devină dumnezei.

Exact aceasta este evanghelia Erei vărsătorului, evanghelia Noii ere. Este credinţa omului în propriile lui puteri, credinţa potrivit căreia omul este din fire dumnezeu, că, în consecinţă, nu are trebuinţă de Dumnezeu ca să-l mântuiască, ci el însuşi poate să se cunoască pe sine şi puterile ascunse pe care le-ar avea înlăuntrul său, poate evolua singur şi deveni dumnezeu sau, mai degrabă, poate să descopere că el însuşi este dumnezeu.

Evanghelia Vărsătorului este calea autonomiei omului şi a răzvrătirii lui împotriva voii lui Dumnezeu. La facă-se voia Ta din Rugăciunea Domnească se opune dogma satanică: Fă orice vrei! Aceasta este toată legea, aşa cum spune părintele neosatanismului, vrăjitorul englez Aleister Crowley.

Doctrina Noii Ere este una a autoizbăvirii şi a autoîndumnezeirii. Elementul de compunere auto- este foarte iubit de new age-işti în scrierile lor şi formează termeni precum: autocunoaştere, autoevolutie, autorealizare etc. Pronumele personal eu, ei îl scriu cu literă mare (Ego), îndumnezeindu-l şi zeificându-1. Prin aceasta vor să arate că omul este dumnezeu din fire.

Facem aici o mică selecţie a textelor caracteristice care susţin ideile Noii Ere şi care exprimă această credinţă:

Îngenuncheaţi înaintea sinelui vostru. Cinstiţi şi închineţi-vă fiinţei voastre. Dumnezeu locuieşte înlăuntrul vostru şi dumnezei sunteti voi.

Aici va trebui să spunem că new age-iştii. pentru a-şi susţine aceste puncte de vedere, răstălmacesc până şi spusa Scripturii: „Impărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”,

Ei se străduiesc să arate că spusele lor sunt identice cu cele ale Evangheliei. Fac însă, cu voie sau fără voie, o mare greşeală. Pentru noi, ortodocsii, Împărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru este harul dumnezeiesc necreat, harul Sfântului Duh şi nu esenţa lui Dumnezeu. De altfel, atunci când vorbesc despre Dumnezeu, aceştia nu înţeleg un Dumnezeu personal şi mai ales o Treime de Persoane, ci o energie universală impersonală. De asemenea, acest har dumnezeiesc necreat nu locuieşte în inimile tuturor, ci numai în cele ale ortodocşilor botezaţi şi miruiţi şi este pus în lucrare potrivit cu măsura nevoinţei duhovniceşti pe care o face fiecare.

Prin urmare, spusa Sfintei Scripturi: Împaraţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru nu are nici o legătură cu învăţătura new age-istă: Dumnezeu locuieste înlauntrul vostru şi dumnezei sunteţi voi.

Un alt text ce priveşte subiectul nostru este al unui new age-ist care spune: Sunt Împreuna-creator cu Dumnezeu şi vin cerurile noi, în timp ce voinţa cea buna a lui Dumnezeu se manifesta pe pământ prin mine … Cu adevarat eu sunt hristosul lui Dumnezeu … Sunt lumina lumii.

Un alt new age-ist spune: Religia veche spune ca ateu este cel care nu crede în Dumnezeu. Religia noua însă spune că ateu este cel care nu crede în sine însuşi.

Crede în tine, crede în tine, crede în tine, crede unicul Dumnezeu! Aceasta este taina care face să se deştepte măreţia fiecărui suflet. Şi chiar dacă ai crede în zeci de dumnezei, dar nu ai credinţă în tine, nu există mântuire pentru tine.

Aşadar. singurul lucru pe care Noua Eră îl consideră „păcat” este cel pe care îl fac toţi cei care nu izbutesc să ajungă la conştiinţa că sunt dumnezei.

Această minciună satanică a autoizbăvirii şi autoîndumnezeirii, care se identifică cu evanghelia Erei Versătorului a dus omenirea, după cădere, în întunecatul hău al răzvrătirii şi apostaziei, iar prin ele la impasurile lumii contemporane.

Pentru încă o dată se face arătat faptul că omul poate alege unul din cele două drumuri care se deschid înaintea lui. Unul este cel al dorinţei sale fireşti şi profunde de îndumnezeire, cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, pe care poate merge dacă împlineşte în libertate şi dragoste ascultarea faţă de voia lui Dumnezeu, şi atunci se sfinţeşte şi devine dumnezeu după har. Celălalt e cel al răzvrătirii şi apostaziei, pe care păşeşte dacă primeşte vechea minciună a diavolului despre autoevolutie. autoizbăvire şi autoîndumnezeire şi atunci pierde ţinta şi menirea sa, se îndrăceşte şi se prăpădeşte. Acest al doilea drum al apostaziei, care duce la înfricoşătoare impasuri, este propus de Noua Eră.

Fiecare om este liber, dar şi responsabil pentru ceea ce va alege. Şi în tot cazul, Biserica are datoria să tragă semnalul de alarmă pentru a-i pazi pe oameni de primejdia pierzării, pe care o aduce prinderea lor în mrejele Noii Ere.

Ameninţarea ereziilor contemporane

Din toate cele pe care le-am spus până acum reiese limpede că ereziile contemporane, alături de cele vechi, reprezintă o adevărată ameninţare. Nu numai pentru că închid oamenilor calea mântuirii ci şi pentru că pricinuiesc o mulţime de probleme psihologice, familiale, sociale, probleme care apar în domeniul învăţământului, al muncii, al sănătăţii, al economiei, chiar şi în destinele raţiunii, deoarece, aşa cum s-a dovedit există centre străine care conduc cele mai multe dintre aceste erezii contemporane.

Aceste organizaţii constituie o ameninţare pentru persoana umană, pentru societate, pentru civilizaţia noastră ortodoxă, pe care se străduiesc să o răstoarne din temelie.

Imaginea situaţiei este sumbră dacă o priveşte cineva numai omeneşte şi cu o logică rece. La fel şi perspectivele ei. Aşa cum diavolul a încurcat lucrurile, acum nici chiar el însuşi nu poate să le mai descurce, chiar dacă ar vrea, spune fericitul Stareţ Paisie Aghioritul.

Dacă însă vom înfrunta această situaţie cu credinţa neclintită că, în ciuda acestor lucruri. Hristos este adevăratul Stăpân al istoriei şi al lumii, atunci, fără a rămâne nepăsători, nu vom intra în panică. Ca ortodocşi, credem că mai mare este Cel ce e în noi- decât cel ce este în lume'”. Stăpânul nostru este Acela care a pornit ca un biruitor ca sa biruiescă'”, Prin urmare, biruinţa Lui va fi şi a noastră.

Aşadar, noi înfruntăm greutăţile cu o fermitate paşnică. Cu rugăciune, dar şi cu acţiuni concrete. Cu optimism, care izvorăşte din faptul că, în ultimă instanţă, noi nu ne punem nădejdea mântuirii noastre în nimeni altul fără numai in Hristos. De altfel, Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci duhul puterii şi al dragostei şi al Intregii-lnţelepciuni”.

Ce trebuie să facem?

 

Să vedem aşadar ce trebuie şi ce putem face. Această problemă are, desigur, multe aspecte şi parametri. Dar întrebarea este în care caz putem noi interveni şi încă eficace.

Aşa cum în cadrul sănătăţii trupeşti avem prevenirea şi terapia, tot astfel se întămplă şi cu sănătatea duhovnicească. Este mult mai bine dacă putem preveni o boală, decât să o înfruntăm atunci când deja s-a manifestat.

Mai întâi va trebui să acceptăm că această problemă este una reală. Să acceptăm existenţa acestei provocări a ereziilor contemporane, astfel încat, în continuare, şi înfruntarea lor să fie cea cuvenită. Le spunem acestea deoarece, din păcate, în poziţii bisericeşti responsabile există oameni care subapreciază această problemă sau cred că o măreşte „ravna exagerată” a unora care sunt trimişi pentru înfruntarea ei. Sau poate că nu vor să se preocupe de un subiect care arde şi pricinuieşte conflicte şi antipatii. Nimeni din cei care trag clopotul pentru vestirea primejdiilor existente nu este plăcut acelora care folosesc tactica struţului.

Aşadar, principalele modalitati de a înfrunta această problemă sunt prevenirea şi terapia.

Analiza cauzelor râspândirii ereziilor, pe care am făcut-o la începutul acestor articole, ne va ajuta şi la găsirea soluţiilor pentru înfruntarea lor.

Mândria şi diavolul sunt cauzele principale ale tuturor ereziilor. Prin urmare, cultivarea virtuţii smereniei, următoare a lui Dumnezeu – iar aceasta se face numai în spaţiul duhovnicesc al Bisericii – este cea mai bună blindare împotriva pericolelor pe care le aduc ereziile. În Pateric citim: A spus Avva Antonie: am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: „Oare, cine poate să le treacă pe acestea?” Şi am auzit un glas zicendu-mi. „Smerenie:”,

Atunci când suntem înăuntrul Bisericii şi ne acoperă harul lui Dumnezeu, suntem păziţi de primejdii.

Pentru a preveni pericolul adus de erezii trebuie sa găsim sensul corect al vieţii.

Biserica Ortodoxă nu ne oferă pur şi simplu un mod viaţă pe lângă celelalte, ci ea propovăduieşte însăşi Viaţa, pe Hristos Care S-a răstignit şi a înviat ca toţi cei care Îl vom urma viată să avem şi mai mult să avem”,

Acest mod de viaţă pe care îl oferă Biserica nu este unul teoretic, ci este probat în practică. El este calea mântuirii în Hristos, indurnnezairea prin har, pe care începând de acum douăzeci de veacuri au călătorit milioane de sfinţi, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, oameni din toate categoriile sociale şi de toate meseriile. Prin urmare el este un drum sigur pe care putem merge şi noi.

Aşadar, a cunoaşte ceea ce credem, iar aceasta a o trăi înlăuntrul Bisericii, este modul cel mai bun de a ne apăra de ereziile vechi şi noi. A cunoaşte ceea ce cred înseamnă a-mi defini înlăuntrul meu credinţa ortodoxă.

Limitele credinţei. din punct de vedere obiectiv, sunt clare. Ele au fost fixate prin hotărârile Sfintelor Sinoade şi se află în textele Sfintei Scripturi şi în scrierile Sfinţilor Părinţi. Va trebui numai ca pentru fiecare credincios ele să fie cunoscute şi clare, dacă vrea să fie şi să se numească creştin conştient, adică adevărat, iar nu numai pe buletin”.

Astfel, diferiţii new age-işti şi ereticii, în general, nu vor putea pescui uşor în ape tulburi, de vreme ce noi vom înota în apele limpezi ale Ortodoxiei.

Cu siguranţă, aceia îşi vor continua strădania să prindă în cursă pe oamenii naivi, prezentându-se sub felurite măşti şi împrăştiind confuzia. De aceea trebuie să avem ochii deschişi atât turma, dar mai ales păstorii. Să descoperim, în spatele firmelor frumoase şi colorate ţipător, faţa cu adevărat primejdioasă a ereziilor. Această descoperire îi deranjează foarte mult pe eretici. De aceea îi atacă cu furie pe cei care îi demască. Dar aşa cum spune şi Psalmistul: Sageata pruncilor s-au facut rănile tor”; sunt incapabili să vatăme pe cel credincios, deoarece îl acoperă harul Atotputernicului Dumnezeu.

Fiecare creştin poate face multe lucruri bune, atât pentru viaţa sa, atunci când ia hotărâri corecte, cât şi pentru ceilalţi, atunci când îi ajută pe cât poate.

Biserica Ortodoxă, pe lângă cele pe care le face, credem că va trebui să facă şi mai mult. Va trebui să ne vedem lipsurile noastre pastorale, făcăndu-ne autocritică şi încercând să le îndreptăm. Oamenii vor trebui să găsească în Biserică sensul vieţii şi sânul cald al lui Dumnezeu, astfel încât să nu intre în ispita de a căuta în altă parte lucrurile de care au nevoie. Căci acolo unde le vor căuta, în afara Bisericii, nu vor găsi pe cele autentice, ci pe cele falsificate. Şi nu doar falsificate, ci şi otrăvite.

Acestea s-au spus pe scurt despre prevenire.

Cât despre terapia celor care s-au încurcat în erezii, acesta este o temă pentru care este bine să nu ia iniţiative cel care nu s-a ocupat de aşa ceva. Dacă nu cunoaştem şi nu avem strategia şi tactica pastorală corectă pentru a acorda ajutor pastoral victimelor ereziilor şi sectelor, există primejdia să facem rău în loc de bine. Pentru cei care vor să se informeze, există cărţile pururea pomenitului părinte Antonie Alevizopulos, specialist în aceste subiecte, şi mai ales cele două volume cu titlul: Înfruntarea ereziitor şi a sectelor (Atena, 1996), editate de Uniunea tuturor Parinţilor pentru protejarea civilizatiei grec-ortodoxe, a familiei şi a persoanei/

Dar, în afară de Biserică, şi statul trebuie să acţioneze. El este dator să ia măsurile necesare pentru a asigura bunurile legitime pe care el însuşi le-a garantat prin Constituţie. Aceste bunuri legitime se bazează pe principiile libertăţii şi demnităţii omeneşti şi sunt exact cele care sunt ameninţate de lucrarea vătămătoare a ereziilor.

Dacă statul nu-şi face datoria lui în acest caz, atunci şi el va fi răspunzător pentru toate cele care se întâmplă şi se vor întâmpla. Nu e permis ca statul să voteze legi anticreştine: nu poate promova ocultismul prin televiziunea de stat; nu poate oferi elevilor falsa educaţie a violenţei, a imoralităţii şi a familiarizării cu răul; nu poate oferi clădiri şi spaţii pentru adăposti rea şi susţinerea manifestărilor care îi vatămă pe om şi-l conduc la sclavie spirituală şi la dependenţă stricătoare de suflet pentru că ereziile se manifestă asemenea drogurilor care dau dependenţă.

Grecia are o tradiţie din care nu numai ea s-a hrănit ci chiar întreaga lume. Această tradiţie trebuie să o trăim şi să o promovăm cu dragoste, cu Încredere În Dumnezeu, cu optimism, cu duh de nevointă şi cu mărime de suflet.

Read Full Post »