Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2011

 Satanismul

Mărturisirea unui foste sataniste

Doreen Irvine s-a născut în 1939 într-un cartier sărac din Londra. A fost crescută într-un mediu sărac. Cănd încă nu împlinise nici 15 ani a fost determinată să se prostitueze, apoi să se drogheze, acestea fiind exact calificativele necesare pentru a intra în Satanism. Şi. într-adevăr, răul nu a întărziat să apară. Curând a fost iniţiată. Cum s-au întâmplat toate acestea, ne spune chiar ea în cartea De la vrăjitorie la Hristos.

Primul pas

Din vremea când încă era tânără. Doreen frecventa un club de streap-tease. Două fete ciudate erau cliente regulate. Acestea au abordat-o. S-a dovedit că erau sataniste. Doreen şi-a exprimat dorinţa să afle mai multe despre satantsrn, astfel că cele trei fete s-au hotărât să viziteze un templu. Întâlnirea a fost fixată pentru a doua zi in zori, la ora şase, undeva lângă club. O maşină neagră a venit şi a luat-o pe Doreen. Şoferul i-a spus că va trebui să o lege la ochi, deoarece nimeni nu avea voie să ştie unde se află templul satanist. A fost de acord. După vreo jumătate de oră au sosit la destinaţie. Au urcat nişte scări. după care i-au descoperit ochii.

Se găsea în faţa unui templu satanist de mari proporţii. Deja se adunaseră cinci sute de oameni. În faţă se afla un postament ce susţinea o pânză neagră decorată cu şerpi, dragoni şi flăcări. Pe postament se afla liderul sataniştilor, îmbrăcat într-un costum special şi cu o glugă pe cap. În jurul lui se aflau treisprezece preotese, dispuse în semicerc, îmbrăcate în negru şi cântând.

Liderul a coborât de pe postament. Preotesele i-au luat gluga neagră de pe cap. Toţi. împreună cu ceilalţi 500, au căzut la pământ şi s-au închinat în faţa şefului lor. Întreaga „comunitate” a cântat „imnuri” întru lauda lui. Preotesele i-au înmânat vasele şi emblema sataniştilor – cuţitul, pe care l-a sărutat şi l-a consacrat lui Satan.

Au stins luminile şi au aprins lumânările. Au adus un cocoşel. pe care l-au ucis prin frăngerea gâtului. Apoi au stropit templul cu sângele lui. Au căntat „imnuri” şi au rostit „rugăciuni.” În final, au oferit cocoşelul ca jertfă „dumnezeului” lor, adică lui Satan.

Doreen a subliniat că toate ritualurile lor au îngrozit-o teribil. Şi totul s-a făcut în numele lui Satan. Întreaga ceremonie a durat aproape două ore.

Hotărârea fatală

Liderul a fost informat că, printre cei 500 de oameni din templu, era şi o tânără care se afla acolo pentru prima dată şi care venise cel puţin din curiozitate. De îndată ce ceremonia a luat sfârşit, el s-a grăbit să o intămptne. Au încins o discuţie; el se arăta fermecător şi măgulitor. I-a spus fetei că acolo nu există nici tânăr, nici bătrân, căci toţi sunt egali.

Doreen a înghiţit momeala. Era agătată, A consimţit la ceea ce i se propunea şi a devenit satanistă, Dar înainte să devină o initiată, trebuia să primească instrucţie. Trebuia să înveţe şi să aplice anumite lucruri:

• Sunt îngăduite minciuna, înşelarea, blasfemia, depravarea şi chiar crima.

• Liderul este reprezentantul lui Lucifer.

Lui trebuie să i se acorde supunere totală şi respect.

• Orice idee care i-ar trece cuiva prin cap şi orice eveniment care se întâmplă trebuie raportat în detaliu liderului, la templu.

• Rugăciunile către Lucifer trebuie făcute zilnic.

• Participarea la templu trebuie să fie periodică. Se cere punctualitate. Cel care soseşte mai târziu este biciuit de lider şi de toată comunitatea.

• Participarea la adunările creştine este interzisă.

• Studierea Scripturii este interzisă.

• Scripturile trebuie batjocorite şi arse în templul sataniştilor.

Iniţierea

Pentru tânăra Doreen a venit momentul să devină membru oficial al sataniştilor şi copil al lui Lucifer.

„Taina” a avut loc noaptea, într-un spaţios templu satanist din Anglia. Au fost prezenţi aproape 800 de satanişti, care veniseră din toată ţara pentru a fi prezenţi la marele eveniment. Doreen Irvine purta o pelerină neagră, lungă până jos, în cinstea Satanei.

Ea descrie cum liderul şedea pe tron. La un moment dat, s-a sculat de pe scaun şi şi-a ridicat mâinile. Deodată. toţi cei 800 de oameni, incluzând-o şi pe Doreen, şi-au plecat capetele şi s-au închinat înaintea lui. Atunci, doi „preoţi” au adus un cocoşel alb. I-au sucit gătul, iar sângele a curs într-un vas de argint.

Liderul s-a apropiat de ea cu un cuţit si i-a făcut o mică tăietură pe braţul stâng. Sângele ei a curs şi el în vasul de argint, unde s-a amestecat cu cel al cocoşelului. Doreen a băut puţin din amestec şi i-a jurat credinţă lui Satana. Apoi şi-a muiat degetul în sânge şi a făcut o semnătură pe pergament. Acum îşi vânduse sufletul lui Satana şi devenise o adeptă a lui Lucifer.

Privitorii erau încântaţi că acum Satana are încă un copil. Dar aceasta n-a fost tot; aceştia au manifestat şi alte semne ciudate de nebunie. În acea seară au fost săvărşite o mulţime de acte dezgustătoare, de nespus în cuvinte.

„Tatăl” ei

Lucifer era acum dumnezeul ei, domnul şi tatăl ei. Ea îi auzea vocea. Îl vedea înaintea ei. Adesea apărea în persoană în templul său. Toată lumea era sigură că acesta era Satana. Îl auzeau spunând:

– “Eu sunt Lucifer, stăpânul vostru. Copiii mei, eu vorbesc. Ascultaţi-mă:

• Faceţi cât de mult rău puteţi.

• Săturaţi-vă cu plăceri şi căutaţi să vă împliniţi fiecare dorinţă.

• Mă simt foarte satisfăcut atunci când faceţi aşa.

• Nu vă temeţi niciodată.

• Voi fi întotdeauna acolo, ca să vă protejez.”

 Magia „albă”

1 se spune „albă” deoarece se crede că face numai bine. Este o eroare grosolană. Cum este cu putinţă ca cel ucigaş, adică ucigaşul diavol, să facă vreodată ceva bun?

Cum lucrează magia

Materialele

Preoţii lui Hristos, prin preoţia cu care sunt învestiţi, binecuvântează apa şi o sfinţesc. Atunci când noi bem această apă, noi bem binecuvăntare, şi anume harul lui Dumnezeu care sălăşluieşte în apă, adică în materie. Cu alte cuvinte, harul lui Dumnezeu, binecuvăntarea Lui, este transmisă prin materie.

Ceva asemănător se întâmplă şi din partea diavolului. „Preoţii” lui (magicienii) “binecuvantează” materia atunci când fac „magie”. Energia satanică este transmisă astfel oamenilor.

Materiale folosite pentru magie:

• Cuie, ace, săpun, ouă., ulei şi figurine.

• Oase de şarpe sau de liliac.

• Unghii de animal sau de om.

• Pământ din morminte sau cranii.

• Sânge de om sau de animal.

• Accesorii igienice feminine folosite (murdare).

• Sfânta Împărtăşanie.

Ritualul

Răposatul Arhimandrit Haralambie Vasilopoulos, în cartea sa Există magie? prezintă o mărturie cutremurătoare a unui om care a participat la un ritual săvărşit de o vrajitoare, văzând cu ochii săi ce s-a întămplat. El zice: “N-am crezut-o pe vrăjitoare. aşa că m-am hotărât să merg cu ea. M-am dus cu ea la miez de noapte într-un loc pustiu, <<Stai aici>>, mi-a zis, iar eu am făcut întocmai. Ea s-a dus ceva mai încolo. S-a oprit. S-a dezbrăcat. A făcut nişte gesturi. Chema pe draci. Am auzit nişte chiote ciudate care creşteau permanent în intensitate. Am văzut apoi pisici şi câini negri ca smoala care se apropiau de ea de peste tot. M-am înfricoşat. Veniseră dracii”.

Efectul magiei asupra naturii

Profesorul universitar american Richard Kieckhefer ne spune că în Evul Mediu existau vrăjitori care, prin invocaţiile lor, puteau pricinui geruri şi inundaţii care distrugeau copacii şi culturile. În Suedia şi în alte ţări învecinate, mulţi vrăjitori erau duşi la tribunal deoarece erau acuzaţi de distrugerea recoltelor vecinilor cu inundaţii şi alte calamităţi pe care le pricinuiau.

Fireşte, vrăjitoarele şi vrăjitorii sunt capabili de a face aceleaşi pagube oriunde. Iată de ce, în vremurile de demult, înaintaşii noştri mai evlavioşi care trăiau la ţară “plantau” o cruce în mijlocul grădinilor şi ogoarelor ca armă împotriva diavolului şi a duhurilor ucigaşe.

Vrăjitoarele pot face rău şi animalelor necuvantatoare. Dracii au înecat porcii în mare. Prin invocaţiile lor şi vrăjitoarele pot face acelaşi lucru; pot ucide animale.

Într-o duminică din anul 1989 săvărşisem o Liturghie în capela Sfântul Elefterte din închisoarea Sfântul Ştefan din Patras, Grecia. După slujbă, am încins o discutie cu un pensionar din regiunea Xeromero, în Aetoloacarnania. Discutând noi, el mi-a relatat cum a ajuns în închisoare.

„În satul în care locuiam, aveam oi, capre şi alte animale. Un netrebnic sadea mi-a zis: «Mâine dimineaţă, primul lucru pe care-l vei găsi în cutare loc va fi o oaie de-a ta moartă». Şi aşa s-a şi întâmplat. A doua zi, mi-a zis din nou: «Mâine vei găsi in cutare loc capra ta moartă». Şi aceasta s-a întâmplat. A treia zi a zis: «Îţi vei găsi calul mort». Şi aceasta s-a întâmplat. Mi-am zis: «La mijloc e ceva necurat». Ticălosul a făcut vrăji asupra animalelor. M-am înfuriat. Mi-am luat carabina şi l-am atacat. Pentru aceasta mă aflu aici în închisoare – pentru încercare de omor prin imprudenţă.”

Asupra oamenilor

• Reuneşte cuplurile

Era un om care-şi înşela soţia. Pentru a-l păstra, soţia, în loc să apeleze la Dumnezeu, s-a dus la diavol, adică la un vrăjitor, pe care l-a implorat s-o lege de soţul ei.

Vrăjitorul a făcut o figurină de ceară după figura soţului ei. Apoi a impachetat-o într-o plasă şi în aripi de liliac, adresând în acelaşi timp invocaţii către Satana. Iar „miracolul” s-a întâmplat. Da, într-adevăr! Şi noi cunoaştem cazuri când oamenii s-au “întors” la soţiile lor prin lucrarea ucigaşului diavol

• Aduce „dragoste”

Să presupunem că ar exista o femeie care vrea să determine pe cineva să se îndrăgostească de ea. Se duce la o vrăjitoare care învârte globul. Conform practicii obişnuite, ea îl desenează pe omul respectiv, dezbrăcat, cu sânge de porumbel pe pielea unui câine. După care tămâiază ş.a.m.d .. săvărşind toate cele necesare pentru chemarea Satanei.

O femeie oarecare, care era distrusă emoţional, mi-a relatat recent (1997) un caz similar, care i s-a întâmplat ei. Rudele ei împreună cu soţul se înţelegeau foarte bine. El o iubea atât de mult încât nu întorcea niciodată capul spre altă femeie. Dar o altă femeie a pus ochii pe el. La început a ripostat, luând-o peste picior, dar ea refuza să cedeze. În final, s-a dus la o vrăjitoare. Şi răul n-a întârziat să se facă. Soţul a început să se depărteze de soţie. Atunci când se întorcea acasă, vomita! Ori de câte ori se întindea în pat cu soţia lui, sărea din nou înapoi. O forţă puternică îl arunca din pat către balcon.

Într-o seară, fără de veste, candela de la icoană, care era aprinsă, e explodat în mici ciobuleţe. Oglinda din dormitor s-a spart în bucăţele. În final, el şi-a părăsit soţia pe care o iubise atât de mult şi s-a mutat la femeia de care râdea şi pe care o batjocorea!

• Împiedică … adulterul!

Roland Villeneuve, un binecunoscut analist al fenomenelor oculte, relatează următorul caz:

Era un soţ (un iniţiat în magie) care se pregătea să plece într-o lungă călătorie. El era sigur că, în absenţa lui, soţia îl va înşela. Pentru a se linişti, el i-a cerut diavolului s-o păzească pe soţia sa. Zis şi făcut. A plecat.

Primul lucru pe care soţia lui l-a făcut a fost să aducă un bărbat în casă. Ea primea „vizite” în fiecare seară. Dar ce s-a întâmplat? Nici nu apucase bine să se bage în pat, că o forţă nevăzută îl arunca pe bărbat înapoi. despărtindu-i de ea. De fiecare dată când încerca să comită adulter (şi o făcea adesea), se întâmpla aceeaşi figură. În final, în ciuda repetatelor încercări, n-a reuşit să-şi înşele soţul.

Soţul s-a întors din lunga sa călătorie. De îndată ce diavolul l-a văzut. i-a zis: “ Am avut grijă de soţia ta. Dar ce a trebuit să îndur. … numai eu ştiu! Am suferit mult. Am trecut prin mari greutăţi. Fă-mi, te rog, o favoare. Nu mă mai împovăra din nou cu ea. Mai degrabă aş păzi toţi porcii din Saxonia decât pe soţia ta. A făcut tot ce i-a stat în putere să mă înfrăngă şi să-şi dea frâu liber poftelor”.

• „Vindecă” bolile

Să zicem că cineva este bolnav. Această persoană este suferindă. Nu mai este nădejde de vindecare. În disperarea lor, rudele ÎI ignoră pe Cel milostiv, pe Domnul Răstignit, şi se îndreaptă către urâtorul de oameni şi ucigaşul diavol (o vrăjitoare sau un vrăjitor), în speranţa de a găsi o vindecare.

Vrăjitoarea, cu ajutorul unei păpuşi, o figurină sau o fotografie, îşi începe terapia, asistentul ei fiind diavolul şi leacurile ei – oasele de la piciorul stâng al unei broaşte, sângele unei pupeze sau al unui porumbel, inima unui tipar, pielea unui şarpe, un giulgiu sau o piatră albastră. Arhimadritul Meletie, de la Sfânta Mănăstire Grigoriu din Sfăntul Munte Athos, care este misionar în Zair, ne spune cum, în 1984, el a vizitat oraşul Kolwezi. El a găsit acolo un şaman care vindeca o mulţime de oameni prin procedee magice.

Sfântul Ioan Hrisostom ne spune că diavolul, ca vrăjmaş al nostru, nu ne vrea binele. Dacă chiar ne vindecă, nu o face pentru binele nostru, ci ca să ne vatăme.

„Dracii v-au scos din Rai, v-au lipsit de slava cea cerească şi acum vor să vă vindece trupul? Ei nu au milă faţă de suflet, să aibă oare milă de trup? N-au arătat milă nici porcilor pe care i-au înecat în mare, aşa că de ce şi-ar arăta milă faţă de trupul vostru?

Şi chiar dacă, cu îngădutnta lui Dumnezeu, diavolul chiar vă vindecă, să nu credeţi că v-a făcut vreun bine. Se poate să vă fi ajutat în neputinţele trupeşti, dar este sigur că vă va vătăma sufletul nemuritor, căci diavolul ştie numai să facă rău.

Desigur, Dumnezeu îngăduie dracilor să vă vindece, pentru a vă da o lecţie, adică să nu aveţi de-a face cu dracii chiar şi atunci când aceştia vă vindecă. ”

“Mai degrabă aş muri decât să alerg la vrăjmaşii lui Hristos pentru vindecare. La ce bun, dacă trupul este vindecat, iar sufletul vătămat? Care e folosul unei uşurări aici pe pământ, dacă aceasta ar înseamnă să fim aruncaţi în focul cel veşnic?

Şi totuşi tu, un creştin, în loc să te tângui, te bucuri şi eşti mândru că diavolul te-a făcut sănătos!”

–Cf Sfântul Ioan Gură de Aur, Contra iudeilor I –

Ce-i drept, asemenea practici sunt mai rar întâlnite, necazul cel mare e că, în general, pe cei care nu cer ajutorul lui Dumnezeu în demersurile, necazurile lor etc., nici Dumnezeu, la rândul Său, nu îi ajută, drept care rămân „de capul lor”, pradâ ispitelor Satanei care nu pregetă să „pună umărul” la împlinirea dorinţelor lor cele fără de Dumnezeu, fie că ţintesc sau nu spre binele lor sau al altora [n. tr.].

O vrajitoare pe banca acuzatilor

În 1994, Curtea Supremă de Justiţie din Atena a condamnat la închisoare o vrăjitoare din cauză că-şi exploatase vărul pentru interese financiare.

Merită să aflăm modul prin care această femeie extrem de vicleană şi-a jefuit victima. Evenimentele, aşa cum sunt relatate aici, sunt preluate chiar de la proces.

Vrăjitoarea a divorţat de soţul ei în 1978. După care a început să trăiască cu cineva care s-a dovedit că era vrăjitor, spiritist şi astrolog. Pentru a-şi păcăli clienţii, ei au aranjat în casa lor o cameră specială, un „paraclis” împodobit cu icoane, tămâie şi lumânări, precum şi simboluri magice, ca pentagrama ş.a.m.d.

Din nefericire, oamenii veneau în permanenţă la ei. Din întămplare, chiar în apropierea casei lor, se afla locuinţa familiei vărului ei. Acesta era directorul secţiei financiare al biroului de asigurare socială din Aghios Stefanos, în Attica. La serviciu, el era cinstit şi muncitor, dar în viaţa personală suferea de nervi şi avea probleme psihice.

În 1986 a plecat în casa părinţilor pentru a face nişte reparaţii. Vara lui, care era vrăjitoare, l-a invitat la o cafea, făcăndu-i cunoştinţă cu prietenul ei, pe care l-a recomandat ca fiind soţul ei. Acesta se arăta pe sine ca unul care avea legături cu sfinţii ş.a.m.d .. care făcea bine oamenilor cu probleme. Pe vărul nostru, acest lucru l-a pus o vreme pe gânduri.

N-a trecut nici o săptămână şi omul a bătut la uşa vrăjitoarei şi a iubitului ei, cărora le-a cerut ajutorul. Vrăjitorul l-a luat într-o cameră separată, „paraclisul”. I-a spus să se aşeze pe pat, să-şi descheie cămaşa, să-şi. desfacă cureaua şi să se relaxeze. El i-a pipăit diferite părţi ale trupului, producându-i o relaxare şi un „calm” desăvârşit. În final, a citit nişte cuvinte de neînţeles asupra lui. Vara lui, vrăjitoarea, s-a aflat în tot acest timp undeva, de-o parte.

Apoi vrăjitorul i-a spus să se ridice şi să se îmbrace. Vrăjitorul a început să vorbească.

– „Văd că ai o problemă majoră. Soacra ta ţi-a făcut o vrajă. Ceea ce e mai rău e faptul că vei muri în două luni.”

– .Aşa e”, a aprobat vrăjitoarea, cu o căldură în glas.

După cum v-aţi aşteptat, bietul om a intrat în panică. Dar rudele sale i-au spus că erau mai mult decât dispuse să-l ajute să zădămicească vraja.

– „Iată cum stau lucrurile: dă-ne 200.000 de drahme pentru a te scăpa de vrajă şi de moarte.”

– „Nu am atatia bani.”

– „Împrumută şi nu spune nimănui de ce îi vrei”, l-a sfătuit vrăjitorul, care, în acelaşi timp, făcea vrăji în cameră pentru a produce efecte menite a-şi dovedi puterile sale miraculoase. Şmecheria şi-a atins scopul propus.

Omul mergea adesea să-şi viziteze aceste rude ale sale, în nădejdea că vraja va fi contracarată. Aceştia continuau să-l ducă de nas. „Te vom salva. Numai datorită nouă eşti în viaţă.”

I-au jucat feste până într-atât încât el îşi pusese încrederea deplină în ei. Prin diferite practici „magice”, ei l-au redus la un simplu instrument supus, care făcea tot ce i se spune. Le-a cedat chiar şi o parte din moştenirea pe care o avea. Dar asta n-a fost tot. El se comporta în casa lor ca un slujitor.

Aşa cum am spus, victima avea o slujbă foarte bună. El era directorul secţiei financiare a biroului de asigurare socială din Aghios Stefanos. Aceste rude ale sale se străduiau acum să se bucure mai mult de poziţia lui. În vreme ce anterior el muncise cinstit şi corect la locul său de muncă, acum se simţea îmboldit de o forţă ciudată să fure bani de la serviciu. El lua banii şi-i dădea „salvatorilor” săi. Aceasta s-a întâmplat în iunie 1988.

A continuat să fure şi să fure. Dădea rudelor sale zeci de milioane de drahme pe lună! Când vedea că este greu să fure, vara sa îl chema la telefon şi-i întărea hotărârea.

Cu totul, el a furat 282.210.000 de drahme, pe care le-a dat lor, în timp ce el nu avea nici pentru o masă completă.

Pe 29 noiembrie 1991, vrăjitorul a murit într-un accident de trafic. Vrăjitoarea era acum singură.

Biroul de asigurare l-a prins în final pe hoţ.

Nimeni n-a putut înţelege cum acest om. care era un şef atât de cinstit, a putut să fure bani. I s-au adus învinuiri. Vara sa îi aranjase avocaţi pentru a-l apăra, ea fiind cea care-i plătea taxele. şi nu pentru că ţinea la el, ci pentru că procesul o expunea la riscuri.

Victima a fost ţinută în arest temporar.

Avea cu el o varietate de amulete magice, dăruite de vara sa. Mai mult, vrăjitoarea, care se temea ca nu cumva să-şi vină în sine şi s-o dea de gol, îl vizita adesea în închisoare. L-a sprijinit foarte mult. Dar, aflat departe de influenţa ei constantă, zilnică, victima s-a eliberat de influenţa ei. Şi. într-adevăr, şi-a venit în sine şi şi-a recunoscut „gafa”. A mărturisit.

În apărarea sa a fost angajat un alt avocat.

Vrăjitoarea s-a panicat. Trebuia să facă ceva pentru a se proteja şi chiar a făcut. În ziua procesului, noul avocat al apărării, conform declaraţiilor sale, s-a simţit ciudat şi neobişnuit de rău. Abia putea sta în picioare, nefiind în stare nici să gândească limpede. Nu-şi putea articula bine discursul. În toţi anii, de când era avocet, era pentru prima dată când i se întâmplase aşa ceva. Secretara lui suferea de simptome similare.

Vrăjitoarea îşi făcuse vrăjile.

Deşi avocatul fusese indiferent faţă de religie, s-a dus să se spovedească în aceeaşi după-amiază, la fel şi secretara sa. Li s-a citit o slujbă de dezlegare, iar biroul a fost stropit cu agheasmă. Şi-au revenit imediat. S-au dus la tribunal. Vrăjitoarea a negat cu încăpăţânare faptul că forţase pe victimă să fure bani sau că ea îi plătise cheltuielile de judecată.

Cum era şi firesc, curtea nu s-a lăsat convinsă. În august 1994. ea a fost condamnată pentru instigare morală la furt.

Concluzii

• Magicienii i-au spus victimei că i se făcuse o vrajă şi că va muri în două luni. Cu alte cuvinte i-au spus minciuni pe faţă.

• Dacă cineva se duce la vrăjitori (sau astrologi, sau ghicitori) şi i se spune că cineva ia făcut o vrajă şi aşa mai departe, să fie sigur că nu sunt decât minciuni.

• I-au spus aceste minciuni pentru a-l uşura de bani. Dacă vă duceţi la vrăjitori, vă vor minţi şi vă vor jefui şi pe voi.

• Omul avea probleme psihice, dar ei, în loc să facă un lucru de bun simţ, acordându-i sprijin moral, au găsit o ocazie perfectă de a-l distruge! Nu este nimic omenesc în aceste vrăjitoare şi în cei asemenea lor. Nu se dau în lături de la nimic!

Bieţii oameni care aleargă la mincinoşi pentru a găsi o soluţie la problemele lor,

 Magia neagră

La simpla pomenirea a magiei negre, un nor întunecat ne umbreşte sufletul. Şi nu este doar o figură de stil! Magia este groaznică şi înfricoşătoare.

Ritualurile

Doreen Irvine, englezoaica satanistă de care am pomenit, s-a ridicat la cea mai înaltă „slujire”. A fost iniţiată în magia neagră. Ea însăşi este cea care ne-a spus ce se întâmplă la aceste ritualuri respingătoare:

• Acestea au loc noaptea.

• Se desfăşoară în locuri liniştite, îndepârtate, ciudate, în case abandonate, în păduri sau pe plaje părăsite etc.

• În „cultul” lor, sataniştii se întrec între ei: cine va săvărşi cele mai teribile păcate?

Pentru a fi mai precis:

• Atât bărbaţii cât şi femeile iau parte la venerarea lui Satan.

 • Sexul joacă cel mai important rol, în special sexul depravat (cele mai multe preotese sunt lesbiene).

• Atât femeile cât şi bărbaţii care iau parte la ritualuri se dezbracă de toate hainele pentru a-l venera pe Satano

• Sado-masochismul este un aspect al venerării. Doreen Irvine a văzut cu ochii ei preotese care-şi sfâşiau carnea de pe ele sau se tăiau cu cutitele.

 Care ar fi motivul acestei auto-mutiJări? Şi oare doar sataniştii fac acest lucru? Dumnezeu a creat pe om ca să-i fie bine pe pământ şi să aibă viaţă din belşug. zice Scriptura. Diavolul este vrăjmaşul binelui, al bunăstării, al vieţii, al TRUPULUI; aceasta înseamnă fie că voieşte săi „sfăşie” integritatea, fie că voieşte să avem cat mai multe, ca, printr-un prisos inutil, adunat în mod egoist, pentru luxul propriu, să batjocorim ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Deci motivul auto-mutilării este batjocorirea şi distrugerea vieţii, a vieţii care palpită la nivelul cel mai înalt, adică personal, în trupul uman. Oare doar sataniştii fac acest lucru? Nu, o fac şi cei ce-i slujesc acestuia din afara “Templelor”. O formă mai uşoară de sado-masochism este şi sexul inutil, care are ca scop mai puţin iubirea sau facerea de prunci, cât plăcerea reciprocă. Pe masura ce o căutăm mai mult, plăcerea căutată pricinuieşte tot mai multe chinuri; se caută plăcere din lipsa unui sens şi unei bucurii pe care viaţa (ceilalţi. familia etc.), chipurile, ar fi datoare să ne-o ofere în mod activ, în timp ce nouă ni se cuvine, în mod pasiv, să primim „para mălăiaţă a lui Nătăfleată”. Simţim în jur numai înşelăciune, corupţie şi lăcomie. Pe scurt – viaţă amară, prtctnuită, zice-se, de cei care ne conduc, de cei care ne-au crescut, de cei care umflă preţurile etc. Cauza tuturor acestora este OMUL, omul în general, omul care se automutilează pe el însuşi (nematgăsmd nici o valoare demnă de preţuit din partea trupului), descoperind în el moartea, adică pe diavolul, nici un strop de viaţă fericită, ci numai moarte spirituală, sinonimă cu viaţa pătimaşă, ce-şi trage seva din stricăciunea acestei lumi. Dumnezeu Însuşim Viaţa-personalizată, Izvorul vieţii pare undeva de negăsit – drept care omul simte nevoia chinuirii de sine, într-o căutare a bucuriei de a trăi acolo unde ea nu este în aceasta prin: sfâşierea armoniei trupului şi a vestimentaţiei (cercei, ace de siguranţă etc. înfipte pe unde se poate, zburlirea părului (expresie a devieri mentale), ruperea hainelor (în scopuri „estetice”), schimonosirea şi colorarea lor într-un mod cât se poate de deşănţat), sfâşierea armoniei mişcărilor trupului (muzica şi dansurile postmoderne, ce-şi au originea prin filieră americană, în riturile mai mult sau mal puţin demonice ale triburilor africane, ce ţin magia ca bază a cultului, respectiv în tradiţiile naţionale ale burgheziei avide de bogăţie, care, nesăturată de opulenţa vieţii europene, a căutat „pământ nou” de exploatat pe tărâm american, loc în care acest duh burghezo-mamonic a dat mâna cu demonismul ritmurilor muzicale de tradiţie demonic-africană, formând ceea ce se numeşte astăzi muzică de calitate) [n. tr.].

• o altă formă de venerare. mult mai obişnuită, este jertfa cadavrelor. Ei deschid morminte, iau cadavrele şi le oferă ca jertfă lui Satan. Ocazional, se mai întâmplă să jertfească oameni vii, în special bebeluşi.

Magia

Din propria experienţă, Doreen Irvine ne spune că nimeni nu trebuie să subevalueze vrăjitoarele ce se ocupă cu magia neagră. Au puteri uriaşe. Pot invoca puterile întunericului.

Pot blestema pe cineva, iar blestemul să se prindă. În acest caz viaţa acelei persoane va fi întoarsă pe dos, mergând din rău spre mai rău. Blestemul poate fi şi cauza morţii! Doreen Irvine spune că este binecunoscut faptul că unii oameni mor din pricină că poartă un astfel de blestem.

Spre deosebire de blestem, magia neagră poate provoca ură de moarte între prieteni sau poate face pe cineva să-şi piardă minţile (să înnebunească, să-şi piardă vocea sau să se îmbolnăvească.)

Dacă, de exemplu, vor să facă pe cineva „mut”, ei pun un ac sau un cui în gura unei păpuşi, în timp ce fac “rugăciune” către draci. Dacă, pe de altă parte, vor să-i pricinuiască cuiva dureri de picioare ori să-i paralizeze complet picioarele, ei fac o gaură în picioarele păpuşii. Profesorul Richard Kieckhefer scrie că un vrăjitor din Conventry a făcut o figurină de ceară, reprezentând pe vecinul său, căruia i-a străpuns fruntea cu un cui de fier. Urmarea a fost că vecinul a înnebunit. Şi nu numai atât, dar a şi urlat de durere. Acest chin îngrozitor a durat două săptămâni. În final. vrăjitorul a înfipt un cui în inima figuriei, iar vecinul a murit.

Răposatul Părinte Cosma de la Mănăstirea Ongoriu din Sfântul Munte Athos († 1989), care s-a ostenit cu râvnă neobosită în Zair, relatează un eveniment uimitor întâmplat în acea ţară.

Într-un sat oarecare, un om fusese ucis. Rudele sale, care, fireşte, erau foarte necăjite, au încercat să-l găsească pe ticălos, dar n-au reuşit. Astfel că au recurs la magie pentru a se răzbuna pe ucigaş.

A venit şi vremea când trebuiau să-I îngroape pe cel mort. Patru săteni îl purtau pe umeri către locul de veci. În faţă şi în spate îi urmau o mulţime de oameni. Dar, pe măsură ce cortegiul avansa, s-a întâmplat ceva inexplicabil. Sicriul a început să se clatine, ba înainte, ba înapoi. Cu cât cortegiul înainta mai mult, cu atât mai puternic se clătina sicrtul, la stânga sau la dreapta, în faţă sau în spate. Cei patru oamenii care îl purtau au pierdut controlul. Erau efectiv împinşi, aruncaţi în mulţimea tulburată. Apoi, deodată, a lovit capul unui străin care urma procesiunea. Străinul a căzut la pământ, plin de sânge şi inconştient. Curând a murit.

S-a dovedit ulterior că acest străin îl ucisese pe acel om cu sânge rece!

Observăm cum, şi aici, ocultistul îşi săvărştse „miracolul” său.

Demonizat – nebun – împietrit

Doreen lrvine ne spune că:

• Practicanţii magiet negre îşi pierd limpezimea minţii. Raţiunea nu mai face deosebire între bine şi rău. Sunt complet împietriţi.

• Înspăimântători cum sunt, ajung în cele din urmă la nebunie.

Adăugăm faptul că:

• Deoarece au de-a face cu demoni, sunt demonizaţi.

• Pe bieţii oameni care, pentru a-şi rezolva problemele, aleargă la aceste persoane posedate nu putem decât să îi compătimim.

De la magia neagră la Hristos

În final, satanista şi preoteasa magiei negre, Doreen Irvlne, după o experienţă dramatică, s-a întors la sanul lui Hristos. Cum s-au întâmplat toate acestea, ne spune chiar ea în cartea sa De la magia neagră la Hristos.

Deoarece părintele Vassi1los nu dă mai multe amănunte privitoare la confesiunea în care a intrat, ne simţim obligaţi să facem căteva precizări. Cei care citesc mai multe despre Doreen Irvine află că ea nu a trecut la Ortodoxie. Adunarea creştină care a convins-o să renunţe la vrăjitorie era o adunare evanghelică. Ulterior, Doreen lrvine s-a apropiat de o altă sectă neoprotestantă. Modul în care părintele Vassillos face referire la povestea ei (probabil din lipsă de informaţii) poate naşte confuzii. În momentul în care considerăm că intrarea într-o grupare sectantă este intoarcere .. la “sanul lui Hristos” punem pe acelaşi prag Biserica. Trupul lui Hristos, cu grupările eretice. Într-adevăr, convertirea lui Doreen Irvine este cutremurătoare. Dar ar fi fost şi mai cutremurătoare dacă de la minciunile vrăjitoriei ar fi trecut la adevărul lui Hristos, care se poate cunoaşte numai prin Biserică. Hristos nu S-a intrupat numai ca oamenii să renunţe la vrăjitorie şi la practicile păgăneştt. S-a intrupat pentru a le arăta oamenilor drumul adevărului care nu este amestecat cu minciuna. Şi drumul acesta este prin Biserică. Ceea ce ne face să avem anumite semne de intrebare privitoare la credinta creştină pe care Doreen Irvine a căpătat-o de la sectanţi … [n. red].

Semne şi minuni

În cadrul iniţierii în magie, zeul şi părintele ei, diavolul, i-a dat acesteia puteri supranaturale. De exemplu, era capabilă să facă mesele, scaunele şi alte obiecte să dispară şi apoi să le aducă înapoi. Putea pluti în aer în camera ei. Putea ucide păsări numai cu gandul. Mai erau şi alte lucruri ciudate.

Probe pentru promovare

A venit vremea când trebuia aleasă o regină a magiei negre. Erau şapte candidate, printre care şi Doreen. Toate trebuiau să treacă printr-un foc de aproape doi metri înălţime. Cea care suferea cea mai mică pagubă devenea regină.

Momentul probei venise. Deja se adunaseră peste o mie de vrăjitoare, aşteptând să o vadă pe noua lor regină.

Venise rândul Doreenei. Ea l-a implorat pe diavol, tatăl ei, să o ajute, iar el i-a apărut în persoană! Doreen i-a luat mâna şi au trecut împreună prin foc. Au trecut amândoi prin dogoarea flăcărilor.

Minunea s-a întâmplat. Doreen a trecut prin foc nevătămată. Părul ei cel lung n-a suferit nici o arsură! Nici un fir de păr n-a fost ars.

Cele o mie şi ceva de vrăjitoare care se adunaseră au început să sărbătorească în faţa noii lor regine. Tot atunci. au căzut la pămănt înaintea ei şi i s-au închinat.

Încoronarea

Venise şi vremea să fie încoronată. I-au pus pe cap o coroană din aur masiv, i-au pus pe umeri veşmăntul regal împodobit cu aur. I-au dat un sceptru şi au ridicat-o pe tron.

Apoi a început sărbătoarea. Femei şi bărbaţi, goi puşcă, au dansat dansuri drăceşti, au consumat băuturi amestecate cu narcotice şi au început orgii care nu pot fi descrise în cuvinte.

Acum, diavolul. tatăl ei, i-a devenit şi mai apropiat. La fiecare primejdie pe care o întâmpina, intervenea el însuşi şi o salva. Doreen zice că proverbul: „Diavolul are grijă de ale sale” se aplică aici din plin. A văzut şi a trăit pe pielea ei.

Cu noua sa funcţie, darurile ei au sporit.

De exemplu. putea vorbi limbi străine fără a le învăţa şi multe alte lucruri uimitoare.

Lumina în întuneric

Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se măntuiască (1 Tim. 2, 4), cu deosebire cei care au fost înghiţiţi de gura nesăturată a diavolului.

Nu vreau moartea păcătosului, ci mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu (Ez. 18, 23), zice Domnul. Dumnezeu n-a încetat niciodată să se îngrijească de mântuirea Doreenei. I-a sădit în suflet seminţele pocăinţei. Iar ele au dat rod. Acum că Doreernse ridicase la cea mai mare slujire a magiei negre, o luminită abia pâlpâind a fost aprinsă în sufletul ei. A început să se găndească la vremea de dinainte (şi după). Era îngrijorată; era departe de a fi conştientă de starea în care intrase.

I-a venit ideea să se ducă la o adunare a creştinilor şi să audă ceva despre Hristos. Dar făcuse jurământ să nu participe niciodată la astfel de întâlniri. Se afla în dilemă. Ce să facă, să se ducă sau să nu se ducă? A luat o hotărâre, s-a lepădat de jurămăntul făcut diavolului, iar în mai 1964 se găsea la o adunare creştină. A auzit o predică despre Hristos, care a pus-o pe gânduri.

O lună mai târziu, s-a întors la adunare, Din nou a auzit oameni vorbind despre Hristos. Acum era tulburată într-o măsură şi mai mare, A luat pe dată o hotărâre fermă; „Gata cu magia, s-a terminat! Pentru totdeauna!”.

Izbucnirea războiului

Când urâtorul de oameni diavol a văzut că Doreen luase o hotărâre curajoasă pentru a se întoarce la duşmanul său, Hristos, a scrâşnit

din dinţi. Într-o noapte. în timp ce se afla în pat. i-a apărut în persoană. Braţele îi erau acoperite cu un păr lung şi negru. iar vocea era respingătoare. Era un spectacol hidos. A luat-o pe Doreen de gât. aproape sugrumând-o. şi ur1ând i-a zis: „Nu! Nu! Să nu te duci la Hristos! Eşti a mea!”,

Doreen s-a înfricoşat, dar nu s-a descurajat. A rămas fermă în hotărârea ei. Nu cu mult timp în urmă fusese din nou la o adunare creştină. Lucifer a urmărit-o.

La această întâlnire. Doreen a făcut o seamă de lucruri fără voia ei. A rupt Scripturile, i-a atacat pe slujitori, a urlat, a căzut la pământ tărăndu-se prin jur ca un şarpe.

După o vreme s-a întors înapoi la adunare, şi iarăşi, de fiecare dată făcea aceleaşi lucruri necontrolate sub influenţa lui Satana. Când s-a dus a treia oară. diavolul a strigat către ea: „Cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci acum este să te sinucizi! Sa mori! Sa mori! Sa mori!”.

Vocea plină de cruzime a străpuns-o ca un cuţit. A fugit pe străzi de parcă ar fi fost urmărită. A ajuns la un pod peste un râu, a sărit peste îngrăditură şi se pregătea să sară în apă şi să se înece. Un trecător a oprit-o în ultimul moment.

Drumul spre victorie

Prin harul lui Dumnezeu, ea l-a întâlnit pe Arthur, un misionar creştin. La întâlnirea cu pricina, demonii strigau şi o amenintau:

• Unul zicea că este dracul desfrănării, care se afla în ea încă de când ea avea cincisprezece ani, când începuse să iasă în oraş cu „prietenii” .

• Un altul pretindea că este dracul îndoielii şi al necredinţei. Îi spunea să-l părăsească pe misionar, deoarece el, dracul, nu avea nici o intenţie s-o lase în pace.

• „Nici eu, nici eu” – strigau ceilalţi draci.

Arthur şi Doreen au postit şi s-au rugat.

Mulţi dintre draci s-au îndepărtat, deşi unii au „prins rădăcini” în ea, refuzând să plece. Dracul chinuirii a rămas, chinuind-o zi şi noapte.

Noaptea avea vise îngrozitoare. Animale sălbatice şi turbate o urmăreau cu scopul de a o sfâşia. Îşi înfigeau unghiile în gătul ei. Ea sărea în sus de spaimă, trupul îi era acoperit cu zgărieturi.

Conform Sfântului Ioan Scârarul şi altor Părtnţi, dracu sunt organizaţi de Lucifer pe specializări [patimi]. Există diferite impărţiri ale patimilor şi dracilor care se ocupă de ele, dar „listele” nu epuizează diversitatea patimilor, care, negrăit îmbinate, dau naştere altora. O dată înrobit de patimă, robul patimi este lăsat „liber” de dracul respectiv, ca unul care face răul de la sine, nemaifiind nevoie de constrângere. Aici inţelegem şi de ce unii păcătoşi sunt „fericiţi” ca unii care nu mai sunt chinuiţi de diavol, fiind „la mâna lui”. În schimb, creştinul nu este slăbit de acesta, ca unul care este pizmuit neincetat de acesta. Lupta cu patimile este una cu căutarea lui Hristos şi împlinirea poruncilor Lui, odihna dăruită de Hristos fiind darurile Sfântului Duh, care se fac ca un scut de apărare impotriva dracilor [n. tr.]

Dimineaţa părăsea casa, plecând spre locuri pustii. Dar nu-i folosea la nimic. Seara se întorcea epuizată. Se întindea să se culce, iar coşmarurile începeau din nou.

Cu Arthur, misionarul, se întâlnea adesea.

„Chinuitorul” nu putea suporta. Îi spunea să ia un cuţit şi să-l ucidă! Fără să-şi dea seama ce face, a luat un cuţit şi l-a pus în geantă. Dracul insista să-l ucidă pe Arthur. Era gata-gata să-l ucidă, dar el a oprit-o la timp.

După rugăciune stăruitoare şi post, în final a fost izbăvită de „chinuitor”. Dar era necesar ca lupta să continue, deoarece trebuia să scape de ceilalţi draci.

Arthur vorbea despre Golgota, iar dracii se tulburau teribil. Strigau către el să înceteze a mai vorbi despre aceasta.

În acest moment, Doreen a luat nechibzuita decizie să se întoarcă în cercurile magice şi să-şi anunţe marea sa hotărâre în privinţa salvării ei. Făcând aşa, foştii ei prieteni au început să o bată până ce şi-a pierdut cunoştinţa. Dupâ aceasta, au legat-o, au pus-o într-o maşină, au dus-o într-un loc pustiu şi au părăsit-o. Dar Dumnezeu a lucrat din nou. Curând după aceea, o persoană binevoitoare a trecut pe acolo, a văzut-o şi a dus-o la spital.

Ultima ispită

Când Lucifer a văzut că dracii lui o părăseau unul câte unul, el şi-a jucat ultima carte. Sub influenţa dracilor, Doreen a început să se comporte ca o nebună.

A fost închisă într-un spital de psihiatrie.

Diagnosticul a fost „manie religioasă”, doctorii făcând eforturi să o vindece cu medicamente. Dar comportamentul ei de la clinică nu era constant. Atunci când era calmă şi inţelegătoare, ea le spunea doctorilor că îi puseseră un diagnostic greşit. Le spunea că nu este bolnavă mintal, ci este posedată de draci.

În mod surprinzător, doctorii i-au permis să iasă din clinică pentru un week-end. Ea s-a grăbit să-l întâlnească pe destoinicul misionar şi pe bunii lui prieteni, implorăndu-i să se roage pentru eliberarea de acest ultim atac al dracilor. Iar milostivul Dumnezeu a făcut minunea Sa. Fosta regină a magiei negre scăpase de dracii care o chinuiau.

În lunea ce a urmat, ea s-a întors la clinica de psihiatrie. Doctorii şi personalul au fost uimiţi să vadă o persoană complet diferită, căreia i-au dat drumul imediat.

Misionarul

De atunci înainte, ea s-a consacrat slujirii lui Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre. Pe posturile de televiziune din Marea Britanie. în discursuri, prelegeri. interviuri, peste tot ea propovăduia mila lui Iisus Hristos, prin harul Căruia ea s-a, putut ridica din cele mai de jos părţi ale iadului.

Celor care, în această lume, sunt singuri şi fără nădejde, ea le trimite un mesaj de nădejde, inspirată din propria experienţă. Există, zicea ea, Unul Care-i iartă şi-i iubeşte, Iisus Hristos. Nici măngăietoarele Sale cuvinte nu le-a trecut cu vederea: Veniţi toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.

 Arme împotriva magiei

Crucea.

Moaştele şi Evanghelia

În Grecia şi în Balcani în general, creştinii şi musulmanii trăiesc împreună în armonie.

Era odată un musulman, păstor bun, binevoitor, care făcând o comparaţie între religia lui Mahomed şi creştinism, a ajuns la concluzia că creştinismul este mult mai bun decât islamul. Interesul lui faţă de Hristos creştea pe zi ce trece. A început sa discute, să studieze, să întrebe despre creştinism. Apoi s-a hotărât să renunţe la islam şi să devină creştin. Aflând tatăl lui despre acesta, a făcut tot ce i-a stat în putinţă să-l facă să se răzgândească. Dar n-a reuşit cu nici un chip, căci fiul său era ferm convins că ceea ce face este bine. În final, tatăl a făcut apel la un ocultist. „Vreau să-l faci pe fiul meu să nu se mai găndească la Hristos”, i-a zis el. Vrăjitorul, sigur de succesul său, s-a pus pe treabă.

Prima dată a eşuat, drept care a mai încercat o dată. A eşuat din nou. A treia încercare. al treilea eşec. Apoi şi-a dat seama de ce nu mergea. L-a chemat pe părinte şi i-a zis direct: „Dacă vrei ca vraja să aibă effect, spune-t fiului tău să scape de acele bucăţi de lemn pe care le poartă în jurul gatului!”

Ce era? Tănărul musulman văzuse că creştinii poartă o cruce în jurul gatului, şi s-a gândit să poarte şi el la fel. A luat două, bucăţi de lemn, le-a aranjat în forma unei cruci şi le-a purtat în jurul gatului. Şi, mulţumită crucii, de care diavolul se teme, vraja nu şi-a atins scopul. Amintiţi-vă de momentul când, auzindu-l pe Arthur mistonarul vorbind despre Golgota, unde Domnul a fost răstignit. dracii s-au înfuriat şi i-au zis să se oprească,

Moaştele

Împăratul lulian Apostatul s-a dus la un vrăjitor vestit de la oracolul lui Apollo, la Dafni, Antiohia, Dar chiar alături de oracol se găsea un cimitir în care se aflau moaştele Sfântului Mucenic Vavila. Vrăjitorul nu a putut vorbi. I-a spus împăratului: „Dacă vrei să-ţi spun viitorul, va trebui să sfărâmi racla împreună cu moaştele Sfântului Vavila. Căci ele mă împiedică să vorbesc.”

Evanghelia

Sfânta Evanghelie este şi ea vrăjmaş al diavolului şi al meşteşugtnlor lui magice. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că în casa unde se află o Evanghelie diavolul nu va intra. Amintiţi-vă de tânăra de care am pomenit mai sus, care avea o Evanghelie cu ea, ceea ce a împiedicat-o să-l mai invoce pe diavol.

Aceasta nu înseamnă că Biblia este realmente un scut care ne asigură toată liniştea casei. Biblia ne poate apăra în măsura în care credem în puterea izbăvitoare a cuvintelor dumnezeieşti, putere care izvorăşte din ea, sau mai degrabă din Dumnezeu. Să nu uităm că şi vrăjitoarele (cel puţin cele de pe plaiurile noastre) folosesc crucea şi Biblia ortodoxă, dar ele le transformă, prin credinţa lor in puterile malefice pe care le dau dracii, in instrumente ale inşelării. Ce să mai spunem de faptul că Biblia este folosită clandestin – spun clandestine, deoarece ea a fost scrisă in Biserica adevărului, cea de la inceput, care viază şi astăzi şi nu in grupările ce au ieşit din ea de sectele (neo)protestante? Iată ce spune părintele Dimitrie Gagastathis despre indrăzneala dracilor de a intra chiar şi in locurile unde Biblia este cinstită cel mai mult: „Ei [diavolii] pot fi găsiţi şi in biserică. chiar in timpul Dumnezeieştii Liturghii. Ei pun gănduri rele in minţile oamenilor, abătăndu-i de la rugăciune şi distrăgandu-le atenţia de la dumnezeieştile Taine. Totuşi, ei se depărtează in vremea Heruvicului şi a Vohodului Mare. În Altar poate intra numai Lucifer, conducătorul lor, nimeni altul. Odată, săvărşeam noaptea o Liturghie şi, la un moment dat, au intrat in biserică şi au inceput să răstoarne scaunele … „, cf. Părintele Dimitrie Gagastathis, Amintirile unui sfânt, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 106 [n. tr].

Postul şi rugăciunea

Am văzut cum postul şi rugăciunea îi pun pe draci pe fugă. În continuare nu vom face decât să mai subliniem nişte aspecte:

Neamul dracilor, zice Domnul, este biruit numai prin post şi rugăciune (ef. Matei 17, 21).

Postul are de-a face cu trupul, rugăciunea cu sufletul. Astfel că întreaga persoană se angajează în lupta împotriva diavolului.

Să insistăm puţin asupra rugăciunii. Aş vrea să vă amintesc de vestitul vindecător care s-a dus odată în Zair şi s-a apucat să vindece oameni. „În luna august 1994, tot Kolwezi-ul era în stare de agitaţie din pricina unor reclame, afişe şi plancarde care anunţau că Hristos va veni să-i vindece pe bolnavii şi neputinctoşii, pe ciungii şi pe orbii din toată zona aceea. Mii de dolari fuseseră cheltuiţi pentru pregătirea primirii pastorului penticostal care venea din Africa de Sud pentru a-i vindeca pe bolnavii din Zair.

Nu de puţine ori, asemenea vindecătort, cu slogane similare. şi-au făcut apariţia şi in România, în special în Bucureşti, autorttătile locale cedând in faţa banilor oferiţi de aceştia [n. tr]

Aceeaşi primire şi festivităţi l-au aşteptat în Lubumbashi, unde mulţi oameni îl urmaseră în speranta că vor fi vindecaţi. Începutul acestei noi propovăduiri şi vindecări “mestanice” a coincis cu începutul Canoanelor Maicii Domnului, pe care ortodocşn le savarşesc în luna august. Preacuviosul părintele nostrum, arhimandritul Meletie, îi avertizase din timp pe creştinii ortodocşi de sosirea acestui pseudo-mesia, interzicându-le credincioşilor să se ducă la aceste adunări chiar şi numai din curiozitate. Numai la doi sau trei creştini le dăduse permisiunea să se ducă şi să asculte cele ce spuneau acolo, pentru a putea să-i informeze pe cei din conducerea Misiunii Ortodoxe. În fiecare seară, „mesia” îi provoca cu câte ceva în engleză, iar doi oameni traduceau cuvintele sale în franceză şi swahili, adoptând un ton furtunos astfel încât oamenii să vină în masă ca să fie vindecaţi. În acelaşi timp, părintele Meletie se afla în biserica Sfântul Gheorghe, la aproape 100 de metri de adunarea demonică, rostind canoanele Maicii Domnului, precum şi rugăciuni pe metanii cu genunchii plecati, dar şi omilii şi predici. Cele două adunări concurau pentru a vedea care va ieşi biruitoare.

Rezultatul s-a văzut a doua zi, duminică dimineata, venind chiar de pe buzele acestui presupus predicator protestant şi săvărşitor de false minuni: “ Am fost în numeroase tări şi oraşe, şi peste tot predica mea s-a încununat cu success, dar cele prin care am trecut aici în Kolwezi mi s-au întâmplat pentru prima dată. Am fost aici atât de multe zile şi totuşi n-am putut face nici măcar o minune. Mă întreb de ce? Cred că aici în oraşul vostru există o altă forţă, iubitilor, care, destul de ciudat, nu m-a lăsat să vă vindec şi să vă fac pe toţi să credeţi în Iisus Hristos. Plec cu o mare amărăciune în suflet şi nu mă voi mai putea întoarce în oraşul vostru”.

Această minune a lui Hristos şi a Maicii Sale s-a confirmat astfel prin chiar mărturisirea acestui duşman al Adevărului. Vestea s-a transmis credincioşilor în duminica următoare. iar ei au dat slavă lui Dumnezeu. prăznuind această biruinţă cu cântări de laudă.

Cei ce duc o viaţă sacramentală

Maslul

Un preot, prieten de-al meu, mi-a relatat următoarele:

Unui enoriaş de-al său i se părea că cineva îi face vrăji. Drept care a chemat un preot să-i facă slujba Sfântului Maslu. Câteva zile mai târziu, s-au întâlnit pe stradă, iar acesta i-a zis:

„Părinte, ungerea de la Maslu şi-a făcut efectul! După aceea, am aflat că atunci când rosteaţi slujba, vrăjitoarea a început să urle, zicând că un preot îi lega mâinile”.

Deci Sfintele Taine sunt şi ele arme împotriva magiei.

Spovedania

Aceasta este una dintre cele mai puternice arme împotriva magiei. Chiar diavolul o spune:

„Mi-e teamă de acea baie pe care creştinii o fac în Biserică”.

La o adunare a vrăjitorilor, el a afirmat: „Să nu vă duceţi niciodată la Spovedanie”.

Sfânta Împârtâşanie

“Lucrul de care mă tem cel mai mult – a spus diavolul – este ceea ce creştinii mănâncă şi beau în biserică, atâta timp cât o fac cu cuget curat.” Sfânta Împărtăşanie este cea mai de temut armă împotriva magiei. Astfel că, dacă luaţi Împărtăşanie cu cuget curat, magia nu vă va afecta.

Concluzie:

Dacă vă depărtaţi de păcat şi trăiţi în Biserică, prin Tainele ei, nu aveţi de ce vă teme! Niciodată, niciodată nu veţi fi atacaţi de magie.

 Cine sunt cei afectati de magie?

Cei ce trăiesc în păcat

Din experienţa Bisericii noastre cunoaştem că cei ce fac păcate, mai ales cei ce sunt robiţi patimilor trupului, sunt expuşi magiei. Cu alte cuvinte, păcatele lor îi dezarmează complet, ei dăndu-se poftelor diavolului.

Dar dacă purtaţi o cruce, dacă vă închinaţi moaştelor sau dacă aveţi o Evanghelie acasă, cum vă poate afecta magia?

Fiindcă Iulian Apostatul şi-a făcut semnul crucii cu mâinile curate, dracii care-l atacau la porunca vrăjitorului s-au împrăştiat ca fumul. Dar după ce a măcelărit un copilaş, după ce i se spusese să facă aşa de către vrăjitor şi îşi spălase mâinile în sânge, nu mai conta de câte ori îşi făcea semnul crucii. N-a avut nici un efect, iar dracii l-au înfrânt.

Păcatul lui îl făcuse nevrednic de paza dumnezeiască. De aceea, dacă săvârşiţi păcate de moarte, atunci nici moaştele, nici crucea, nici Evanghelia nu vor folosi la nimic împotriva magiei.

Într-adevăr, numai spovedania îl poate ajuta pe cel care, in urma păcatelor sale, a devenit vulnerabil in faţa atacurilor magiei să poată rezista acestora [n. red].

Participarea neregulată la biserică şi împărtăşirea rară

Participarea la biserică

La Dumnezeiasca Liturghie, oamenii care sunt demomzati urlă: ”Ard, ard”. Din ce pricină ard? Este din pricina dumnezeiescului har, care la Liturghie se revarsă ca o apă. Deci Dumnezeiasca Liturghie este foc care-I arde pe diavol (şi farmecele lui). Astfel că oamenii care nu participă regulat la biserică pot fi afectaţi de farmece. Iată de ce:

• Însuşi diavolul, la o adunare a ocultiştilor, le-a interzis să participe la Dumnezeiasca Liturghie.

• Sfăntul Macarie Egipteanul i-a spus unei femei căreia i se făcuse farmece să nu lipsească niciodată de la biserică.

Împărtăşirea neregulată

Vrăjile se prind de tine deoarece nu te-ai împărtăşit de cinci săptămănl”, i-a spus Sfântul Macarie acelei femei amintite mai sus. „Deci, dacă vă împărtăşiţi rar, îi daţi diavolului un băţ cu care să vă bată”. ” … ca nu cumva îndepărtându-mă prea multă vreme de împărtăşirea de Tine, să fiu prins de lupul cel înţelegător. (Rugăciunile înainte de Sfânta lrnpărtăşante).



Se mai pot da şi alte exemple care pot invalida concepţia conform căreia omul trebuie să se împărtăşească (măcar) în cele patru posturi din an. Poate că acest îndemn e valabil pentru cei care vin rar la biserică. Oricum, o viaţă sacramentală cu împărtăşirea „măcar de patru ori pe an”, continuată la nesfarştit, devine în timp o invitaţie către vrăjmaş, care răcneşte ca un leu, gata să înghită pe oricine (cf. l Petru 5, 8) [n. tr.].

Asta dacă într-adevăr i s-au făcut vrăji. Este greşită alergarea după dezlegări numai cănd omului i se năzare că i s-au făcut vrăji. Există chiar o psihoză, întreţinută de diavol, datorită căreia oamenii dau vina pe farmece pentru orice necaz care li se întâmplă, fără a-şi da seama că de fapt unele necazuri sunt pedepse îngăduite de Dumnezeu pentru curăţirea sufletului păcătos [n. red.].

Ce-i de făcut?

Tot cel „vrăjit” trebuie:

• Să se depărteze de păcat.

• Să se ducă la biserică. să se spovedească

şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine.

• Să bea agheasmă în fiecare zi.

• Să se roage şi să ţină post regulat.

• Să i se citească rugăciunile de exorcizare [molitfele Sfântului Vasile etc. n.n.] o dată pe săptămână.

Numai astfel poate fi biruită vraja şi arsă ca paiele.

 Nu puteţi sluji la doi stăpâni (Matei 6. 24)

Făptuitorii

Impostorii

• Acei mireni care zic că „elimină magia” rostind rugăciuni de-ale Bisericii.

• Călcătorii pe foc, care,. purtănd icoana Sfinţilor Constantin şi Elena (şi puterea diavolului), calcă desculţi pe cărbuni aprinşi.

• Vrăjitorul care a murit şi vrăjitoarea care a fost condamnată, care aveau in casă o cameră specială („paraclis”) cu icoane, tămâie şi simboluri magice.

• Vrăjitorii care pot da sfaturi legate de săvârşirea Sfântului Maslu.

De ce murdăresc credinţa noastră curată cu elemente blasfemiatoare, diavoleşti?

O fac pentru a înşela pe cei creduli cărora vor să le câştige încrederea. Cu alte cuvinte, cine (chiar şi ateii!) ar îndrăzni să-i viziteze, dacă în camerele lor ar avea numai cranii? Cear fi fost dacă n-ar fi fost văzută nici o icoană şi nici tămâie? Şi ce s-ar fi întămplat dacă n-ar fi sfătuit oamenii să ceară să li citească Sfăntul Maslu?

Sunt sau nu sunt impostori?

… cele sfinte câinilor (Matei 7.6).

Căinii (şi porcii) nu ştiu nimic despre cele sfinte. N-ar putea şti cum să le folosească, să le cinstească ori să le ceară binecuvăntarea. Dacă ar fi să le dăm ceva sfânt, n-ar face decât să-l batjocorească. Mai rău decât atât, I-ar spurca.

Aici, câinii şi porcii pomeniţi în Evanghelia Sfântului Matei sunt oamenii care se comportă faţă de cele sfinte aşa cum ar face-o dobitoacele necuvăntătoare. În cazul de faţă, aceştia sunt ocultiştii şi mediumii care, pe lângă cranii, pentagrame şi altele, detin sfinte icoane sau cruci, spurcănd astfel lucrurile sfinte. Sunt oamenii care se folosesc de cele sfinte ca momeală pentru victimele lor nevinovate, iar nu pentru binecuvântare sau sfinţire. Sunt oameni care, şi nu fac singuri ceea ce fac, amestecă cuvinte înşelătoare cu cuvintele bisericeşti.

Oare atunci când ne gândim la orice ritual satanicesc, ne ducem cu găndul numai la anumiţi inchinători ai diavolului rupţi de societate, pasionaţi de ocultism, tigani, “babe”, scamatori. şarlatani sau alte căpuşe sociale? Să ne amintim relatarea Doreenei: cei ce se închinau Satanei. pe lângă simpla plecare în faţa lui, îşi exprimau entuziasmul sau devotamentul faţă de el prin exaltarea plăcerilor carnale sau de altă natură, prin batjocorirea moralei seculare şi creştine etc. Aceste forme de manifestare [dacă nu chiar acest cult] sunt larg răspândite în practicile adolescenţilor de azi şi de ieri. Muzica satanică, chiar dacă este puţin difuzată la radio şi la TV, este aproape la fel de răspândită ca şi cea comercială. În sprijinul difuzării ei existând sute, dacă nu chiar mii de case discuri. Este adevărat că, printre adepţii acestei muzici, sunt puţini cei care practică ritualuri magice prin care să se închine direct diavolului. Dar, prin formele lor de manifestare [betie, Sex, automultilare, tatuaje înfricoşătoare ,blasfemtatoare, vestlmentatie ieşită din comun (indecentă sau obscenă), care trădează refuzul acestei lumi şi a valorilor ei comportamente animalice numite dansuri moderne etc.], ei se dovedesc făţiş a fi instrumentele diavolului. Toţi aceştia se potrivesc faimoasei zicale a lui Baudelaire: .. Cea mai frumoasă şiretenie a diavolului constă în a ne convinge că el nu există”. Dacă creştinii se plăng că abia scapă de ispite1e sale, sau de robia în care îi aruncă uneori, ce să mai vorbim despre ceilalţi, care sunt numai botezaţi? Muzica satanică (pop-rock, cu zecile ei de derivate) este a doua treaptă de evoluţie spre „cultul” satanei. De fapt, iniţierea în „cultul” Satanei se face începând de la muzica zisă „uşoară” (mai exact a acelei părţi din ea care exaltă plăcerile acestei lumi) cu nenumăratele ei derivate. Odată iniţiat. “fanul” este îndemnat să nege plăcerile acestei lumi împreună cu valorile moral-creştine sau să alterneze între negare şi exaltare, după pofte … , scopul său fiind unul foarte neclar. Scăparea de acest chin infernal, pe care “fanul” îl promovează, dar de care vrea să şi scape, constă în descoperirea sensului acestei lumi: iubirea lui Dumnezeu şi iubirea dintre oameni [n. tr.].

O urâciune înaintea Domnului (Deut. 18. 12)

Ceea ce am spus mai sus şi, în general, orice ritual de sorginte satanică este interzis explicit de Scriptură. Mai mult, tot cel ce face astfel de lucruri este urâciune înaintea Domnului (cf. Deut. 18. 10-13). Toţi cei ce se apucă de astfel de practici sunt urăciuni înaintea Domnului! (Deut. 18. 12).

Cei ce-L tăgăduiesc pe Hristos

Oamenii de acest fel nu sunt numai impostori, nu numai păgăni, ci ei Îl tăgăduiesc pe Hristos. Cum să nu fie aşa când, prin „rugăciunile” lor, ei cer ajutorul lui Satan şi nu al lui Hristos?

Pocăinţa

Toţi cei care vor să scape de iadul cel veşnic trebuie să se pocăiască. Trebuie să taie orice legătură cu lucrurile întunericului. Altfel, în Ziua Înfricoşătoarei Judecăţi. Domnul le va spune: Afară câinii şi vrajitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna! (Apoc. 22. 15). Aceştia vor fi aruncaţi în răul de foc şi vor arde veşnic.

Victimele

„Dar sunt creştini!”

De exemplu, atunci când vizitează un mediurn, creştinii creduli se îndreptăţesc astfel:

„Dar este creştin. Are icoane. Vorbeşte despre Dumnezeu”.

Aşa cum am mai spus, mediumul face aceasta pentru a vă întinde o cursă. Sfântul Ioan Gură de Aur adaugă: „lată de ce o urăsc şi o dispreţuiesc: ea foloseşte numele lui Dumnezeu pentru a-L blestema. Spunând că este creştină, ea face ceea ce fac şi idolatrii! Dracii Îl recunoşteau pe Hristos ca Dumnezeu, dar nu încetau să fie draci (Marcu 1. 24). Domnul i-a ocărăt şi i-a izgonit”.

Condamnarea

În octombrie 1997, într-un cartier din Patras, Grecia, a avut loc următorul eveniment. O familie se confrunta cu o anumită problemă şi, în loc să se ducă la biserică, a făcut apel la un medium.

Mediumul i-a dat o sticlută cu apă, sfătuind-o să o pună într-un colţ al casei, să cheme un preot şi să le facă o sfeştanie. Ei au făcut întocmai. Slujba Agheasmei s-a citit în prezenţa tuturor membrilor familiei, a prietenilor şi a rudelor. La sfârşit, familia şi-a amintit de sticluţa cu apă pe care le-o dăduseră mediumul şi au turnat-o în agheasmă. Ce a rezultat de aici? Crucea de metal a preotului, care se afla încă în apă, s-a rupt în două.

Toată lumea a fost stupefiată!

Dumnezeu a răspuns: nu poţi fi şi cu El, şi cu diavolul. Dacă eşti cu Dumnezeu şi cu diavolul, atunci eşti numai cu diavolul (cf. Matei 6, 24). Pocăieşte-te!

Măsura păcatului

Să zicem că v-aţi duce într-unul din lăcaşurile lui Satan. Unde credeţi că vă duceţi? Nu vă daţi seama că vă duceţi la cei pe care Domnul nu-i poate suferi? La cei care-L tăgăduiesc, la şarlatani? Nu vă gănditii ce faceţi şi cât de mare este păcatul vostru?

Saul

Regele Saul era îngrijorat în privinţa viitorului său, astfel că, pentru a afla ceva despre el, a făcut apel la o vrăjitoare (ef. 1 Regi 28), Cu toate acestea, pentru că nu s-a întors către Dumnezeu în acest moment dificil al vieţii, Dumnezeu l-a pedepsit cu moarte (I Paralip. 10, 13).

Trebuie să subliniem cu tărie următorul lucru: Dumnezeu l-a dat morţii pe regele Saul numai pentru că a mers la o vrăjitoare şi nu la Dumnezeu. Saul a crezut că vrăjitoarea îi va fi de mai mare ajutor decât Atotputernicul Dumnezeu. El a crezut mai degrabă în vrăjitoare şi nu în Domnul.

Creştinul

Dacă Domnul S-a mâniat pe Saul – l-a dat morţii -, care a trăit înainte de Hristos, cu cât mai mânios va fi pe creştinul care face astfel de lucruri, când el trebuie să le cunoască mai bine? Creştinul făgăduieşte „să se lepede” de Satana şi de toate măndria lui.

Saul L-a nesocotit pe Dumnezeu într-un moment dificil al vieţii. Prin urmare, orice creştin care apelează la ocultiştii de vreun fel, Îl nesocoteşte pe Dumnezeu în mod asemănător.

• Aceşti oameni (creştini!) cred în vindecător, astrolog, medium, mai degrabă decât în Hristos.

• Ei cred că vor obţine mai mult ajutor de la şarlatani decât de la Dumnezeu!

• Ei cred în oase de liliac, potcoave de cai, pentagrame şi câte şi mai câte, dar nu cred în Domnul şi în Crucea Sa!

Canonul

Sfântul Grigorie al Nissei îi aşează pe creştinii care urmează ’’măndria satanicească” în aceeaşi categorie cu cei care-L tăgăduiesc pe Hristos. Aceştia sunt opriţi de la Împărtăşanie cel puţin şase ani!

Cei care fac amulete [talismane, fetişe] pe care apoi le poartă, chemăndu-l pe diavol prin ele, intră de asemenea sub incidenţa aceluiaşi canon, şase ani oprire de la lmpărtăşante .

• Deci luaţi seama cu grijă cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi. ci ca cei înţelepţi.

• Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.

• Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului (ef. Efes. 5, 15-18).

Talismanui şi scrierile mincinoase – Părintele Arsenie Papacioc

„Cu nimic nu e lupta mai grea decât cu tradiţiile intrate în conştiinţa poporului, chiar şi când acestea ajung sa fie absurde şi sa-şi piardâ sensurile originare. Numai prin jertfe vechiul poate fi biruit de nou, iraţionalul de raţional.

Î.P.S. Antonie Plămădeală

Fraţi creştini.

În ultimii ani, ni s-au oferit diferite surogate ale credinţei prin răspăndirea unor

filade ce se numesc apocrife, care sunt condamnate de Biserică. Cea mai cunoscută dintre acestea este cărticica Visul Maicii Domnului, retipărită de nenumărate ori, la diferite edituri, dar şi de unele parohii., acordăndu-i-se chiar şi „înalte binecuvăntări”,

Broşura prezintă la început căteva rugăciuni obişnuite ale Bisericii, dar adaugă şi un „text” despre care se crede că ar fi fost trimis de Dumnezeu oamenilor. Acest „text” nu a fost acceptat de Biserică, dar unii au considerat că ar întreţine un sentiment de evlavie. În realitate, însă, apocrifa ademeneşte sufletele mai slabe nu spre o credinţă creştină, ci spre superstiţie.

Se vorbeşte acolo despre un vis pe care l-a avut Maica Domnului, în care i s-au vestit dinainte toate patimile Domnului.

Dar noi ştim din Sfănta Scriptură că la numai 40 de zile de la naşterea Fiului ei i s-a vestit de către Dreptul Simeon: Şi prin sufletul tău va trece sabie. Cu alte cuvinte: vei asista la răstignirea Fiului tău.

Deci nu era nevoie de un vis pentru a o „înştiinţa” sau menaja pe Maica Domnului. deoarece i se vestise încă de la Întâmpinarea Domnului (2 februarie).

Maica Domnului ştia de calvar şi din cuvintele Domnului cănd le spunea ucenicilor Săi: Fiul Omului trebuie să pătimească multe … şi să fie omorat… (Luca 9. 22).

Încă şi din Vechiul Testament pe care îl cunoştea, cu siguranţă, Maica Domnului ştia de patimile lui Mesia.

De-a lungul vremii, Biserica s-a confruntat cu multe descoperiri şi vedenii, dar Părinţii duhovniceşti le-au privit cu circumspecţie şi de multe ori au preferat să le respingă decât să cadă în vreo greşeală. Vedem aceasta mai ales în Pateric şi în Vietile sfintilor.

Astfel, Sfântul Diadoh al Foticeii ne îndeamnă să nu primim nici vis, nici arătare, nici lumină, nici glas, nici strălucire, pentru că de cele mai multe ori sunt batjocură a dracilor.

Şi chiar dacă vedenia este de la Dumnezeu, El nu se supără dacă nu o primim pentru că ştie că din pricina dracilor ne apărăm (Filocalia, vol. I).

Respectivul răvaş susţine că „dormind Preasfânta Fecioară în muntele Eleonului, când a fost în cetatea Betleemului, a venit acolo şi Domnul nostru Iisus Hristos care i-a spus: «Maica Mea Preasfăntă, adevărat vis ai visat. Iar de va scrie cineva visul tău şi-l va purta cu sine şi în casă îl va păstra, de acea casă vrăjmaşul nu se va apropia şi duhul cel necurat se va goni. Arhanghelul Mihail va fi lângă dănsul, îndreptând calea lui, iar la dreapta judecată va afla milă şi va fi primit în Împărăţia cerurilor-„.

Pentru asemenea cazuri de falsă credinţă, Pravila Bisericească vesteşte cu luminat adevăr:

„Dumnezeu nu voieşte să fie slujit prin minciună, căci ceea ce astăzi minciuna pare că zideşte. mâine distruge împătrit mai rău”.

În Pravila Bisericească amuleta este considerată un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn de necredinţă în Dumnezeu. De aceea se canoniseşte ca şi vrăjitoria, fiindcă este neplăcut lui Dumnezeu.

Siguranţa că te vei mântui este o ispită grea care îşi are rădăcina în mândrie, ispită a celui rău tocmai pentru a-l îndepărta pe om de la mântuire. Atitudinea corecta este cea ortodoxă adică nădejdea mântuirii, nu certitudinea.

Iată o pildă în acest sens:

Un bun creştin ce era preocupat de măntuirea sa se străduia să împlinească trei lucruri. Mai întâi, ţinea să fie bine spovedit întotdeauna. Apoi punea întotdeauna pomelnice la Sfânta Liturghie şi, al treilea, dădea milostenii.

Cel mai important lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecata de Apoi este dezlegarea de păcate obţinută prin spovedanie la duhovnic, nu Talismanul. Că nu rămăn păcatele nespuse, ori la duhovnic spre iertare, ori la Judecată spre pedeapsă.

După moarte, l-au luat îngerii şi I-au dus în Rai. Primul lucru de care s-a mirat a fost că n-a întâlnit acolo pe cei care muriseră înaintea lui şi care fuseseră siguri că se mântuiesc. Al doilea, s-a mirat că a aflat pe unii la care nu se aştepta, care după socoteala omenească n-aveau şanse de mântuire. Şi cea mai mare mirare pentru el a fost că era şi el acolo, din mila lui Dumnezeu.

Asta înseamnă să ai nădejde, nu să fii sigur.

Aşa şi noi, fiind ortodocşi, nu ne vom lăsa „duşi de nas” de garanţiile unui vis sau talisman care ne promite că „la Judecata de Apoi vom afla milă”. Fraţilor, fără spovedanie, fără dorinţa de a ne curăţa viaţa, nu se mântuieşte nici un creştin, chiar de ar purta la el toate talismanele din lume.

Nu este oare această promisiune că „va fi primit în Împărăţia cerurilor” o păcăleală de 1 aprilie sau un fel de asigurare ADAS?

Mai departe se spune acolo: “Iar de va scrie cineva visul şi-l va purta cu sine ( … ) Arhanghelul Mihail va fi lângă dansul, îndreptănd calea lui”.

Niciodată nu-i va cere Hristos vreunui creştin ca, de dragul Lui, acesta să-şi vopsească barba în albastru sau să-şi pună la pălărie o pană mare de păun. La fel, nici nu-i va cere vreodată să poarte la el vreun talisman.

În schimb, Mântuitorul ne cere să ne purtăm crucea vieţii cu răbdare.

Apostolul Iacov spune: credinţa fără fapte este moartă. Iar faptele înseamnă să împlinim poruncile lui Hristos din Evanghelie.

În schimb, omul care poartă Visul sau Talismanul împlineşte porunci omeneşti şi crede că acestea îi vor aduce mântuirea. El caută o credinţă ieftină, care nu-i cere nici un efort. Credinţa lui se află în buzunar şi nu se cere dovedită prin fapte bune. Se laudă cu Talismanul şi-i găseşte diferite întrebuinţări: vestă antiglont, paratrăznet, le atribuie putere de exorcizare.

Se mai spune acolo că „din acea casă în care va fi păstrat, duhul rău va fi gonit”. Dar Sfinţii Părinţi spun că diavolul are îndrăzneala să între şi în biserică şi în Altar, numai în Sfântul Potir nu-t îngăduie Dumnezeu să intre. Deci, de vom crede că nu va intra în casa ce are Talismanul, se îmbolnăveşte dracul de râs şi trebuie spitalizat.

Iată cât de grosolană este înşelăciunea vrăjmaşului pentru cei creduli şi cu câtă obrăznicie se foloseşte el de numele Maicii Domnului şi al Arhanghelulut Mihail pentru a înşela. Aceasta din cauza urii nestăvilite pe care o are faţă de Arhanghelul Mihail, care i s-a împotrivit, şi faţă de Maica Domnului, care i-a zdrobit capul.

Mai nou, se face reclamă pe posturile TV la diferite lănţişoare cu cruciuliţe aducătoare de noroc şi câştig care, zice-se, au girul Ierusalimului.

Iarăşi o credinţă care nu-ţi cere nici un efort.

Dar un proverb românesc spune:

„Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi pune în traistă”.

Un altul german: „Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună, dar timonterul trebuie să fie la cârmă”.

Înţelepciunea popoarelor arată de mult prăpastia dintre credinţă şi credulitate. „Iubesc naivitatea, spunea cineva, dar nu la bărboşi.” Bărboşii se cade să fie înţelepţi.

Cumpărătorii dornici de noroc şi-au achiziţionat bijuteria miraculoasă doar, doar cocoşul bătut din poveste va aduce punguţa cu doi bani (Bingo).

Niciodată nu vom trăi fără probleme şi fără săbii îndreptate împotriva noastră, dar toate acestea nu trebuie să ne descurajeze. Nu trebuie să ne dăm bătuţi. Dumnezeu ştie necazurile noastre, dar ne curăţeşte prin ele, aşa cum se arată aurul în cuptor.

Dumnezeu ne-a mântuit prin Cruce, nu prin dreptate, nu prin minuni. Pe Cruce Hristos era biruitor, iar Satana era învins.

Deci nici un creştin nu este scutit de crucea sa, pentru că aceasta este un dar de la Dumnezeu spre mântuire.

Suferinţa nu este numaidecât o pedeapsă, dar, chiar dacă ar fi, ea este un canon care ne ajută să ne îndreptăm, să ne întoarcem la bine.

De vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună este meseria – brăţară de aur -. bună este tehnica, bune sunt limbile străine, dar cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi al Golgotei. Asta este şcoala practică şi tehnică, asta este adevărata şcoală profesională a meseriei de om în lume.

În concluzie, „dorim” vânzare bună celor care comercializează aceşti idoli în miniatură:

Visul, Epistolia; Talismanul şi bijuteria de la Ierusalim.

Iar puţin credincioşilor care le cumpără înşelare uşoară dacă sunt slabi. Dar să nu fie nimeni slab! Amin.

Despre rugăciune

Chiar în timp ce te rogi o să vină duhuri rele să-ţi schimbe mintea de la rugăciune, dar nu te teme.

Nu există creştin sau monah care să nu fie ispitit cănd se roagă. Să nu te agiti, să fii calm, că tot apuci să zici ceva.

Cu o râvnă care se naşte în toţi ai vrea numai să faci mai mult. Dar nu, tu roagă-te cu măsură, mulţumeşte-te cu daruri mici. Nu-i convine deloc satanei că te rogi şi, ca să te împiedice, îţi dă de lucru. Acesta e semnul că noi facem lucrul bun. la să te găndeştt la lucruri deşarte, să vezi că nu te mai opreşte. Are şi el libertatea să ne ispitească, atât. N-are putere, e un tolerat dracul.

Nu faceţi greşeala să-l blestemaţi. Cu dracul nu se stă de vorbă. Decât, cu: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Fuge dracul de puterea numelui lui Iisus.

Dacă uiţi să zici, îţi revii cu greu, agitaţia îi convine satanei, că nu eşti în stare să-ţi mai revii. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i măhnire, unde-i întristare, deoarece cu o astfel de bogăţie nu ştii ce să faci şi o risipeşti. Deci să ai o stare de veselie pe unde trăieşti, care

înseamnă şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină.

Când sunteţi trişti, gănditi-vă la lucrul acesta: „Stai, că este ceva drac aici!”. Şi nu acceptaţi, rugaţi-vă la Maica Domnului. Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea.

Sfinţii povestesc că odată a venit diavolul la uşa unui călugăr. Împingea diavolul să intre, împingea şi călugărul pe dinăuntru să nu-l lase. Şi se ruga în timpul acesta: „Doamne Iisuse, ajută-mă!”.

Dar dracul împingea mai tare şi era maimai să-l biruie când, de teamă, a strigat călugărul cât a putut: „Doamne Iisuse, ajută-mă!”. Şi imediat a dispărut diavolul şi lângă el a apărut Mântuitorul: „De ce n-ai venit până acum?”, L-a întrebat călugărul. .Am venit când M-ai chemat cu adevărat.” Deci rugăciunea şi gandul la Dumnezeu, dacă nu pleacă din inimă, sunt spoială.

Câţi dintre noi nu păţim asemenea călugărului la uşa sufletului nostru?

Zicem că ne rugăm, zicem că ne împotrtvim păcatului, dar numai când suntem copleşiţi, în momente de mare cumpănă ne gândim cu adevărat la Dumnezeu. O clipă înseamnă un timp şi un suspin înseamnă o rugăciune. Rugăciunea este un mijloc neapărat folositor, dar trezvia e un scop atins. Trebuie ştiut că mult se teme diavolul de omul treaz, cât mai treaz.

Anunțuri

Read Full Post »