Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘copii’

Desigur, părinţii nu sunt singuri in această luptă dificilă. Dumnezeu îi mângâie şi-i întăreşte şi le pregăteşte totodată cununi pentru ostenelile lor. De aceea, Sfântul Ioan Hrisostom spune:

„Există răsplată şi pentru femei, nu numai pentru bărbaţi. Ascultă ce spune Sfânta Scriptură despre ele… Sfântul Apostol Pavel afirmă: «femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă» (1 Timotei 2, 14) şi adaugă imediat: «ea se va mântui prin naştere de fii» deoarece, dacă copiii care se nasc primesc o educaţie bună şi sunt conduşi spre virtute prin grija ta de mamă, acest fapt devine sursa şi motivul mântuirii tale şi astfel vei fi răsplătită nu doar pentru propriile tale realizări, ci şi pentru grija pe care le-ai purtat-o copiilor. Şi ca să înveţi că pe mamă nu o face naşterea de prunci şi că nu în asta constă răsplata, Sfântul Apostol Pavel spune iarăşi, referindu-se la statutul de văduvă: «dacă a crescut copii» (1 Timotei 5, 10), nu zice «dacă a născut copii», ci «dacă a crescut copii». Pentru că naşterea se datorează naturii, iar creşterea de copii tine de intentie.

De aceea, când a spus «ea se va mântui prin naştere de fii», nu s-a oprit aici, ci, dorind să arate că nu-i suficient ca femeia să nască prunci, a adăugat: «dacă va stărui, cu întelepciune, în credintă, în iubire şi în sfinţenie» (1 Timotei 2, 15) pentru a sublinia că important este să-i educe corect. Vroia să spună că vei fi răsplătită, în cazul în care copiii tăi vor stărui în credinţă şi în iubire şi în sfinţenie. Dacă tu îi îndrumi spre virtute, dacă îi înveţi şi-i povăţuieşti, pentru această grijă a ta te aşteaptă o mare răsplată de la Dumnezeu.

 

 

Reclame

Read Full Post »

Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată legătura dintre bunurile materiale şi valorile morale. „Să ne instruim copiii să preţuiască virtutea mai mult decât orice şi să nu considere avuţia un lucru important deoarece, adeseori, când tânărul nu ştie cum să întrebuinteze banii, ea devine un obstacol în calea virtuţii.

Şi aşa cum copiii riscă de multe ori să se rănească, când pun mâna pe un cuţit sau pe o sabie, din cauză că nu ştiu cum să le folosească, iar mamele lor, pe bună dreptate, nu-i lasă să atingă acele obiecte, tot astfel şi tinerii, când moştenesc avere şi nu vor să o folosească cum se cuvine, riscă să facă o grămadă de păcate şi, ca atare, îi paşte o mare primejdie. Pentru că averea prilejuieşte desfătările şi voluptăţile cele absurde şi relele cele nemăsurate. Şi acest lucru e valabil nu numai pentru bani, ci şi pentru tot ceea ce tinerii moştenesc şi nu ştiu să folosească cum trebuie”.

E uimitor cât de actuală este şi această afirmatie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

În zilele noastre, părinţii se dedică unei goane frenetice după bani cu scopul de a le lăsa o moştenire cât mai mare copiilor lor. Acesta fiind obiectivul principal al vieţii lor, muncesc cât e ziua de lungă. Unii au chiar două sau trei slujbe pentru a reuşi să le satisfacă toate pretenţiile copiilor lor. Dar oare nu încearcă, pe această cale, să-şi realizeze propriile lor ambiţii şi să-şi înăbuşe sentimentul de nesiguranţă care îi macină? Şi, într-adevăr, le lasă moştenire copiilor lor case, maşini şi bani, care însă nu pot să le asigure fericirea.

Copiii lor nu vor şti să preţuiască valoarea acelor bunuri, nu vor şti că ele se dobândesc cu efort, şi, prin urmare, le vor risipi repede pentru că „e mai greu să păstrezi bunurile decât să le capeţi”. De asemenea, acei copii nu vor fi în stare să facă un lucru care necesită un pic de efort.

Şi ce lucru nu cere efort? „Virtutea se găseşte printre cele rele, aşa cum trandafirul se află printre spinii cei sălbatici şi ascuţiţi”, după cum observă şi Sfântul Grigorie Teologul.

Şi cel mai rău e să-i auzi pe tinerii din ziua de azi spunând, când dau de cea mai mică greutate în viaţa de familie, „ne despărţim”, „nu ne potrivim”, „suntem incompatibili” etc.

De fapt, părinţii lor sunt de vină pentru că le-au dat pe toate de-a gata şi nu i-au învăţat să se trudească (să se ostenească) şi să aprecieze munca şi strădania. Cum să se consolideze relaţia unui cuplu tânăr, dacă tinerii respectivi nu sunt capabili să-şi unească eforturile în vederea dobândirii unui lucru bun?

Tinerii din epoca noastră sunt învătati să-şi câştige uşor banii, să fie avizi de bani, chiar dacă asta presupune să-i nedreptăţească pe alţii. Şi cum nu li s-au insuflat principii morale, ei nu pot înţelege că banii nu sunt de ajuns pentru a-l face pe om fericit. Sfinţii Trei Ierarhi subliniază că e nevoie de strădanie, de omenie, de înţelegere, de răbdare, de speranţă şi de credinţă în Dumnezeu pentru ca omul să fie fericit.

Dar şi copiii se vor întoarce la un moment dat împotriva părinţilor, spunăndu-le: „Cine ţi-a zis să-mi laşi avere? Eu aş fi vrut să te ocupi de mine, să simt interesul şi iubirea ta şi nu să te aud mândrindu-te că ai dobândit multe de dragul meu. Cine va umple acum golurile mele afective?”.

Read Full Post »

Cu alt prilej, Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că părinţii trebuie să fie atenţi şi la detaliile vieţii de zi cu zi, să nu trateze cu indiferenţă manifestările copiilor lor. E vorba de o observaţie cu miez psihologic.

„Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, părinţii noştri ne-au spus nouă lucrul pe care l-ai făcut în zilele lor, în zilele cele de demult” (Psalmul 43, 1-2). Luati aminte la aceste cuvinte, voi cei care vă neglijaţi copiii şi nu daţi importanţă faptului că aceştia cântă uneori cântece diavoleşti, luaţi aminte voi cei care ignoraţi povestirile sfinte.

Cântece viclene, deşănţate, existau şi pe’ timpul Sfântului Ioan Hrisostom, dar nu se compară cu cele care ne inundă nouă azi timpanele prin intermediul televizorului, radioului şi discurilor digitale. Ce să spunem, când azi copiii noştri cresc cu cântece de dragoste de două parale, care le înflăcărează şi le corup imaginaţia, hrănindu-le instinctele şi patimile? Genuri de muzică şi cântece satanice, precum rock & roll, heavy metal, rap etc. Şi cel mai trist e faptul că sunt însoţite de videoclipuri jalnice, care le întunecă mintea nu numai copiilor, ci şi adulţilor.

E uşor să-i protejăm pe copii, la o vârstă fragedă, de cântecele şi imaginile dăunătoare sufletului şi, concomitent, să-i întărim duhovniceşte, obişnuindu-i să asculte cântece sănătoase şi evlavioase (precum psalmii şi imnurile bisericeşti), cântece traditionale, vietile sfintilor etc.

Dacă nu procedăm astfel, ulterior va trebui să depunem un efort mai mare şi mai bine coordonat pentru a „stinge focul” pricinuit în sufletul tinerilor de deprinderile rele, spre a-i întoarce pe calea cea bună, dacă nu cumva e deja prea târziu.

Şi acest lucru e foarte uşor pentru părinţii şi pedagogul zilelor noastre cu mijloacele moderne de care dispunem. Cunosc familii ale căror case sunt „temple ale lui Dumnezeu” pentru că acolo se ascultă numai posturile de radio creştine şi casete cu vieţile sfinţilor şi cântece creştine. Copiii dobândesc foarte repede simţuri sănătoase şi devin astfel capabili să-i corecteze chiar şi pe adulţi, când aceştia îşi încalcă principiile.

Read Full Post »

Toti Părintii Bisericii ne-au atras atentia asupra faptului că exemplul personal al părinţilor şi al dascălului constituie un factor determinant în educarea corectă a copiilor. De altminteri, fiecare Părinte al Bisericii a fost o pildă vie de bun păstor, urmând exemplul Domnului nostru Iisus Hristos, „Mai-marele păstorilor”, care reprezenta o sursă de inspiraţie pentru ei. Niciunul dintre Sfintii Părinti nu a căutat să obtină functii înalte şi demnităti, ci, dimpotrivă, ei au fost siliti de către altii să le primească. Au avut, de asemenea, curajul şi puterea de a renunţa la funcţiile şi dernnităţile respective, atunci când era nevoie. Au apărat cu înflăcărare adevărul, primejduindu-şi de multe ori şi viaţa lor vremelnică.

 

Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă:

„Când o casă nu e bine cârmuită şi domnesc acolo nervii, ţipetele, insultele, hohotele de râs, desfătările, desfrânarea şi alte devieri morale, dezonoarea şi ruşinea, atunci toate acestea îl împovărează pe cel care este capul familiei respective”. Alături de valoarea exemplului personal, Sfântul Ierarh Vasile scoate în evidenţă aici responsabilitatea capului familiei şi a părinţilor, în genere, pentru ceea ce se întâmplă în casă şi pentru comportamentul copiilor”.

Sfântul Ioan Gură de Aur împărtăşeşte, la rândul său, părerea Sfântului Vasile, afirmând că într-o bună zi sotul va da socoteală înaintea Domnului atât pentru soţia sa cât şi pentru copiii lor, dacă nu a făcut tot ce îi stătea în putinţă în vederea mântuirii lor. Dacă un om care are copii neascultători nu-i demn să fie înăltat la cinstea de episcop, cu atât mai mult nu va fi demn să intre în împărăţia cerurilor”, explică Sfântul Ioan Hrisostom.

Şi cu alt prilej, Sfântul Vasile, steaua Cezareei, notează că dascălul sau părintele e dator să fie milostiv şi răbdător cu copiii care din neştiinţă (din lipsă de experienţă) omit să-şi împlinească vreuna dintre îndatoriri. Nu se cuvine, însă, să închidă ochii asupra greşelii respective. Trebuie să-i trateze cu îngăduinţă şi blândeţe pe cei neascultători pentru a-i tămădui prin milostivire şi chibzuinţă. Trebuie să găsească modalitatea potrivită de lecuire el fiecărei patimi, nu să-i dojenească cu dispreţ pe copii, ci să-i sfătuiască şi să-i educe cu duhul blândetii”!”. E de remarcat cât de mult insistau Sfinţii Părinţi asupra blândeţii şi moderaţiei în educaţie, lucru ce se potriveşte şi cu descoperirile recente din domeniul psihologiei. Dacă suntem agresivi cu copiii, le vom afecta mai mult ca sigur dezvoltarea psihică şi socială, împingându-i să adopte şi ei un comportament greşit, asemănător cu al nostru, atât faţă de fraţii lor cât şi faţă de restul lumii.

Sfântul Grigorie Teologul observă, la rândul său, că „blândeţea părinţilor faţă de copiii neascultători poate avea un rezultat pozitiv. Se întâmplă ca, de multe ori, tatăl să cedeze în faţa răutăţilor persistente ale copilului lipsit de evlavie. Unul se dedă jocului de zaruri, altul băuturii şi iubirilor pătimaşe ce distrug căsniciile, altul a ridicat mâna asupra tatălui său. Tatăl cel bun şi-a înăbuşit, însă, mânia. Blândeţea tatălui îi ţine întotdeauna în frâu pe copii, pe când trufia lui dă naştere tupeului, impertinenţei”?”. De câte ori părinţii, care se plâng că nu-i ascultă copiii lor sau că sunt obraznici şi au tupeu, sunt practic direct responsabili de comportamentul acestora: fie din cauză că sunt dispreţuitori cu copiii lor, când îi ceartă, fie din cauză că soţul nu se poartă frumos cu soţia sau invers sotia nu se poartă bine cu sotul, iar comportamentul lor se oglindeşte în cel al copiilor, care nu fac altceva decât să-i imite?!

Cugetând asupra însemnătăţii acestor principii pedagogice şi inspirându-se totodată din morala Evangheliei, Sfântul Vasile spune: „cel care are un cuvânt de spus trebuie să fie milostiv cu cei care au nevoie de îndurare într-o mai mare măsură (adică, cu cei care au sufletul vătămat).

Şi, pe bună dreptate, ce valoare mai poate avea sistemul nostru de educaţie contemporan, dacă îi privilegiază numai pe copiii bine înzestraţi de natură, marginalizându-i pe cei cu probleme comportamentale sau cu dizabilităţi? Părinţii, învăţătorul şi preotul trebuie să le .acorde o atenţie specială copiilor care suferă de un handicap sau care sunt dezavantajaţi fie din cauza temperamentului lor, fie din cauza condiţiilor de viaţă în care au crescut.

 

 

Read Full Post »

Să vedem care este principiul de bază în educarea copiilor, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur”, dar şi al altor Părinţi ai Bisericii.

„Vrei să devină copilul tău un om responsabil? De la bun început, să-I creşti „întru învăţătura şi certarea Domnului”. Să nu crezi că e inutil să asculte cu atentie Sfânta Scriptură pentru că acolo va auzi pentru prima dată cuvintele „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Ieşirea 20, 12). Acest lucru este spre binele tău. Nu spune:

„Asta e valabil pentru călugări. Oare îmi voi face copilul călugăr?”. Nu-i nevoie să devină călugăr … Laicii au mai multă nevoie să cunoască aceste învăţături, şi îndeosebi copiii pentru că ei sunt mai fluşturatici, mai neserioşi'”.

Şi altundeva Sfântul Hrisostom adaugă: Să nu-mi spuneţi că nu trebuie să se ocupe cu problemele duhovniceşti copiii. .. Se cuvine ca una dintre cele şapte zile ale săptămânii să-i fie consacrată Domnului Dumnezeului nostru. Când îi duceţi pe copii la teatru, nu obiectaţi că ar avea lectii ori altceva mai bun de făcut, dar când e vorba să câştige ceva pe plan spiritual, să aibă foloase duhovniceşti, sustineti că sunt ocupati cu altele. Nu vă dati seama că îl mâniati pe Dumnezeu când pentru orice vă găsiţi timp liber, în schimb consideraţi că e stânjenitor şi anacronic să dedice copiii timp şi lucrurilor bineplăcute Domnului? .. Dacă, de la început, copiii sunt îndepărtaţi de rău şi conduşi pe virtutii, ei vor dobândi obişnuinte bune şi o fire bună. Şi nu vor mai fi atraşi uşor de lucrurile rele pentru că obişnuinţa respectivă îi va reţine în lucrarea faptelor bune.

Sfântul Vasile cel Mare ne aminteşte că am fost creaţi „după chipul lui Dumnezeu”, aceasta fiind starea noastră naturală, iniţială. Ca să ajungem la asemănarea cu Tatăl nostru ceresc trebuie însă să o dorim noi înşine, să ne folosim liberul arbitru (voinţa), şi putem izbândi în acest sens ducând o „viaţă desăvârşită” şi străduindu-ne să îndeplinim voia Domnului.

Câţi părinţi nu pretextează şi azi că şi-ar obosi copilaşii cu educaţia religioasă?! Ar fi trebuit să-l audă pe Sfântul Vasile cel Mare, când spunea: „Să nu fim laşi şi şovăitori cu copiii, de teamă că ar obosi, ci să ne bucurăm că într-o bună zi vor fi proslăviţi. Sfântul Ierarh Vasile nu se referă aici la mărirea deşartă, ci la răsplata cerească pe care trebuie să fim siguri că o vor primi copiii noştri pentru viaţa lor curată, potrivit cuvintelor de netăgăduit ale Domnului Iisus Hristos. Şi, cu altă ocazie, tot Sfântul Vasile îl îndeamnă pe fiecare părinte în parte: “Să nu-ţi abandonezi copiii pe pământ, ci să-i înalţi la cer”!”.

În sfârşit, Sfântul Grigorie zice, adresându-i-se unui tată: „Virtutea copiilor e slava părinţilor … Un lucru i-am insuflat copilului tău în locul celor multe: credinţa în Dumnezeu şi dispreţuirea bunurilor lumeşti. E cel mai important lucru şi nu o voi tăgădui”.

 

Read Full Post »

Am gasit un documentar foarte bun despre cum industria condusa de francmasoni educa copii în spiritul mandriei, desfraului si lacomiei de la o varsta cat mai frageda.

Din pacate, documetarul este in engleza si nu are subtitrare.

https://www.youtube.com/watch?v=hwUwchCeeI4

 

 

Read Full Post »

In vechime, familiile aveau mulţi copii, pentru că atunci altele erau condiţiile de viaţă. Nu existau cerinţele economice contemporane, „nebuneşti”, Şi nu numai atât, dar alta era şi psihologia femeii. Atunci, femeia mamă, când rămânea însărcinată, şi patru, şi cinci, şi şase copii să fi avut, accepta sarcina. Dimpotrivă, astăzi, naşterea de mulţi copii, în cazul majorităţii covârşitoare a femeilor căsătorite, provoacă un şoc alergic psihic. Aceasta este psihologia, psihicul lor, şi nu se schimbă.

Atitudinea preoţilor

Aşadar ce vom face ca păstori în faţa acestei probleme? O vom sili pe soţie să facă copil? Să facă dintr-o lucrare sfântă o obligaţie? Să se vaite atât din pricina ascultării? Să se deprime sufleteşte şi trupeşte, ea şi pruncul în pântecele ei? Şi dacă nu rabdă ispita şi aruncă copilul? Oare astăzi este greu să facă avort? Şi, de exemplu, chiar dacă soţia acceptă să facă un copil, dar bărbatul ei refuză, ce vom face? Îl vom constrânge să accepte? Dar astfel nu suntem părinţi duhovniceşti, ci tiranii sufletelor credincioşilor noştri! (deci şi noi avem probleme!)

Evitarea naşterii de copii era cunoscută înainte de Hristos (Primul care a „născocit-o” se pare că a fost Onan – v. Facerea 38, 9-10. însă cazul lui nu are legătură cu naşterea de copii din cadrul familiei creştine, pentru că Onan, împreună cu femeia văduvă a fratelui său mort, trebuiau să împlinească scopul exclusiv al naşterii de copii, şi nu plăcerea, pentru care avea femeia lui).

Cu siguranţă că evitarea naşterii de prunci era cunoscută şi în epoca Sfântului Apostol Pavel. Şi Apostolul desigur că abordează aceste situaţii ca un părinte duhovnicesc. Corintenii deja îi scriseseră despre problema arzătoare a relaţiilor dintre soţi (v. I Corinteni 7, 1). Şi, astfel, i-au dat pretextul ca să atingă problema naşterii de copii. Dar cu toate acestea Apostolul Pavel, în timp ce vorbeşte amănunţit despre relaţiile dintre soţi (v. I Corinteni 7), tace când este vorba despre naşterea de copii. Nu cumva tăcerea lui sugerează acceptarea evitării naşterii de prunci? În tot cazul, dacă subiectul „îl ardea”, n-ar fi tăcut. De aceea, tăcerea lui ar trebui să ridice semne de întrebare.

Desigur că Sfântul Apostol scrie că femeia se va mântui prin naştere de capii (1 Timotei 2, 15), dar nu înţelege creşterea trupească a copiilor (pentru că nici o mamă nu-şi lasă copiii flămânzi), ci naşterea duhovnicească (v. I Timotei 5, 10), dacă aceasta îi creşte duhovniceşte pe copiii ei (Sfântul Ioan Gură de Aur – Despre văduvie). De aceea, Sfântul Apostol Pavel clarifică: dacă va stărui cu înţelepciune în credinţă, în iubire şi în sfinţenie (1 Timotei 2, 15). Naşterea în sine nu mântuieşte. Dacă copiii tăi merg în iad, tu vei merge în Rai doar pentru că ai făcut copii? (n. a.)

Chiar şi Sfântul Ioan Gură de Aur (prototipul păstorului şi al părintelui duhovnicesc), cu toate că vorbeşte de multe ori despre relaţiile dintre soţi, nici el nu atinge subiectul evitării naşterii de copii. Prin urmare şi Apostolul Pavel, şi Sfântul Ioan Gură de Aur (şi nu numai aceştia) nu mustră, nu-i „deranjează” pe păstoriţii lor cu o temă concretă. Şi erau modelul păstorilor!

Desigur, ca sfinţi şi părinţi duhovniceşti renumiţi, nu voiau să neliniştească, să pună sarcini sau să întindă „cursă” (v. 1 Corinteni 7, 35) fiilor lor duhovniceşti neputincioşi. Dar aceasta nu înseamnă că aceşti mari păstori şi purtători de Dumnezeu se pronunţă împotriva naşterii de copii, ci pur şi simplu n-o impun. De asemenea, nu înseamnă nici că soţii care evită (fără vreun motiv serios) naşterea de copii nu păcătuiesc. Ei săvârşesc păcat, pentru că nu împlinesc şi celălalt scop secundar al căsătoriei, care este naşterea de prunci.

Desigur că greutatea păcatului lor ţine şi „de ce?”, adică din ce motiv evită naşterea de copii. Cu alte cuvinte, altul este păcatul (mai mare) soţilor care evită naşterea de copii în timp ce au sănătate şi posibilităţi materiale, şi altul păcatul (mai mic al) soţilor care sunt săraci şi bolnavi şi evită naşterea de prunci.

„Ne dă Dumnezeu!”, spun unii. Şi cu siguranţă că Dumnezeu dăruieşte, dar celor care cred în El, care se dăruiesc Lui din inimă şi fără să pună condiţii. Dumnezeu îi va preamări pe astfel de oameni, şi săraci lipiţi pământului să fie, şi oricâţi copii ar avea. Însă cine are, mai ales astăzi, o asemenea credinţă în Dumnezeu? (n. a.)

Read Full Post »

Older Posts »