Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2011

Preot Ioan

„Sinucigaşul de bună voie nu trebuie slujit sau pomenit la vreo slujbă, căci şi-a dat sufletul Satanei ca şi Iuda Iscarioteanul” (Arhimandrit Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească),

Iubiti Credinciosi

În lumea şi modul în care trăim, gândim şi lucrăm ca oameni, suntem înconjuraţi de un ocean de mistere şi întrebări cu şi fără răspuns. La tot pasul, în tot momentul, la toată voia şi dorinţa noastră omenească, apar căutate sau necăutate, de aproape sau de departe, de demult sau de acum, mulţime de probleme simple sau complicate, cu una sau mai multe necunoscute, uşoare sau grele, pentru prima sau pentru ultima oară. Unele probleme sunt uşoare şi plăcute, altele sunt grele şi dureroase. Omul este neputincios în raport cu forţele naturii şi totuşi caută să cuprindă şi să le supună. Omul este o individualitate, o unitate nerepetată şi neimitabilă. Omul se presupune învăţat şi nu-l cunoaşte pe Creatorul său şi nici pe sine. Se crede stăpân pe natură şi pe legile ei şi nu-şi cunoaşte Stăpânul (Dumnezeu) şi nici poruncile pe care acesta i le-a dat (Cele 10 porunci). Omul pune fel de fel de probleme, dar nu-şi pune problema de a şti sensul vieţii sale pământeşti (Mântuirea). Omul se încântă că vede departe, dar nu vede aproape. Omul este una din cele trei mărimi: Dumnezeu, lume şi om. Nici o fiintă nu trăieste în adevăr la o diferentă de nivel mai mare decât omul. Nici una nu se diferentiază mai mult în manifestări şi stări ca omul; nici una nu se realizează mai mult şi mai puţin ca omul: de la meschin, ticălos, bicisnic sau monstru, până la eroic, genial, sublim sau divin, de la sluţenie până la perfecţiune. Fiecare om are o faţă văzută de ceilalţi, are gânduri, sentimente, aptitudini, calităţi şi defecte, virtuţi şi păcate cunoscute şi are totodată un chip nevăzut, gânduri nespuse, sentimente nemanifestate sau refuzate, dorinţe nemărturisite nimănui, niciodată, unii au o înăţime pe care alţii n-o ating sau un abis în care alţii nu privesc. Ştim cât de mare este soarele şi cât de fierbinte, cât este de mică lumea şi cât este de rece, dar nu ştim cât de mic este sufletul fiecărui om. Adâncurile şi piscurile sufletului omenesc trebuie să le cunoască preotul pentru că el lucrează cu sufletul omului. Văzut de jos, omul este ceea ce l-au socotit oamenii: un animal, un instrument de muncă, o marfă, un sclav, un prizonier, un neputincios, o trestie bătută de vânt, iarbă ce se usucă, floare ce se vestejeşte. Privit de sus, omul apare în realitatea sa spirituală, de esenţă divină, ca făptură făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ca purtător de duh, de conştiinţă, de misiune morală. Aceasta schimbă radical perspectiva vieţii lui, schimbă sensul existenţei omului, indicând planul ei ceresc. Fără Dumnezeu, omul este un animal terestru; cu Dumnezeu, omul este fiinţă spirituală, de origine divină. Sensul şi preţul omului vin de sus, nu de jos. Cei care l-au privit de sus, de la înălţimea de la care l-a văzut şi ridicat Iisus Hristos, au descoperit nobleţea, vrednicia, puterea şi menirea lui spirituală, valoarea lui morală unică în lumea făpturilor văzute, unică în universul fizic. Cu toate acestea dramele pe care le trăiesc oamenii, sărăcia, singurătatea, abandonul, grija zilei de mâine, eşecul profesional, eşecul în dragoste, sunt doar câteva din multitudinea de motive din cauza cărora tot mai multe persoane aleg să se sinucidă. O notă proastă pe care o iau la şcoală, teama de reacţia părinţilor este adeseori un motiv pentru ca unii elevi să-şi curme viaţa. Prin sinucidere se înţelege actul intenţionat al unui om de a-si lua viata.

Sinuciderea a constituit dintotdeauna un moment cu semnificaţie diferită pentru filosofi, medici, sociologi, psihologi etc., dar şi pentru diversele religii sau chiar pentru oamenii obişnuiţi. Unii au acceptat-o ca pe o formă a eliberării omului de povara vieţii sau a manifestării spiritului de libertate, iar alţii au condamnat şi au blamat persoana care recurge la un asemenea act extrem. Astfel, în societăţile antice se exprimau rezerve serioase faţă de anumite persoane care adoptau comportamente suicidare fără a avea motive bine întemeiate, în timp ce erau acceptaţi toţi cei ce îşi puneau capăt zilelorîn mod deliberat pentru a scăpa de o boală incurabilă, de un act ce îi dezonora, de o faptă săvârşită împotriva societăţii. În multe cazuri au fost adoptate normative legislative ale sinuciderii în raport de care acesteia i se conferea legitimitate sau ilegimitate.

Sinuciderea în istorie

CETĂTILE GRECO – LATINE considerau sinuciderea ca fiind legitimă, dacă persoana ce dorea să recurgă la un asemenea sfârşit cerea, în prealabil, aprobarea statului. In Atena, Sparta şi Teba sinucigaşul era considerat că a săvârşit un act dăunător cetăţii şi pentru aceasta nu se putea bucura de o înmormântare cu respectarea ceremonialului obişnuit, dar făceau excepţie cei ce aveau aprobarea autorităţilor pentru sinucidere.

LEGILE ATENEI prevedeau că „cel care nu mai doreste să mai trăiască, să expună motivele sale Senatului si, după obtinerea permisiunii, să părăsească existenta. Dacă existenta îti este odioasă, atunci mori; dacă esti coplesit de soartă, atunci bea cucută. Dacă esti îndoit de durere, abandonează viata. Fie ca nefericitul să-şi povestească neîmplinirea, fie ca magistratul să-i furnizeze remediul şi atunci nefericirea lui va lua sfârsit”.

LEGILE LA ROMA, din câte se ştie, erau asemănătoare şi s-au menţinut chiar şi în perioada împăraţilor.

În principiu, actul sinuciderii era considerat imoral, dacă avea loc din propria iniţiativă a individului şi devenea legitim când se producea cu aprobarea organelor de conducere ale comunităţii. Dar pe măsura trecerii timpului, prohibiţia devine tot mai restrictivă, nu numai din punct de vedere al autorităţilor, ci şi al conştiinţei publice.

Odată cu constituirea societăţilor creştine, sinuciderea a fost interzisă şi se prevedeau sancţiuni pentru sinucigaşi ce se rezumau la faptul că acestora le era interzis un ceremonial creştinesc obişnuit al înmormântării, iar bunurile rămase nu se cuveneau urmasilor, ci erau confiscate. Sinuciderea era asemănată cu omuciderea, cu crima, în general, şi era condamnată ca atare.

MAHOMEDANII au adoptat aceeaşi atitudine de condamnare şi de dezaprobare pentru toţi cei care îşi puneau sau aveau tendinţa de a-şi pune capăt vieţii prin sinucidere.

JAPONEZII SI SINUCIDEREA SAMURAILOR. Un samurai nu poate rămâne un samurai dacă este prins. Asta este cea mai cumplită dezonoare – să fii prins viu de duşman. Ce este viaţa pentru un samurai? Absolut nimic. Toată viaţa este suferinţă. Este dreptul şi datoria lui să moară cu cinste în faţa martorilor. Conform tradiţiei, la un seppuku (sinucidere) întotdeauna asistă un alt samurai, stând în spatele celui îngenunchiat (care se va sinucide), ca să-l decapiteze dintr-o singură lovitură, înainte ca agonia să devină de nesuportat, încât să-l umilească pe om în clipa supremă a vieţii lui. Nesecondaţi, puţini bărbaţi puteau să moară fără umilinţă. James Clavel, în „Shogun”, descrie un astfel de moment:

„Kenko era un tânăr mlădiu, parfumat şi aproape drăguţ, smead, pomădat din belşug şi foarte îngrijit îmbrăcat. Îşi ridică pumnalul cu o reverenţă şi-l înfăşură la un capăt cu eşarfa, ca să-l prindă mai bine. Apoi îşi înfipse punmalul adânc în partea stângă a stomacului. Cu ambele mâini, făcu o tăietură în cruce, trase pumnalul afară şi apoi imediat îl împlântă din nou, adânc chiar deasupra pântecului şi-l smulse în tăcere. Secundantul îşi trimise sabia în jos, într-un singur arc nimicitor”.

LA EVREI, citind cu atenţie Vechiul şi Noul Testament, putem observa că două personaje biblice foarte cunoscute Iuda Iscarioteanul şi regele Saul s-au sinucis.

Iuda (prescurtare din ebraicul Iehuda – „Lăudat să fie Domnul”) este nume propriu care indică în Noul Testament opt persoane diferite. Vom vorbi aici doar despre Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Iisus. A intrat Satana în inima lui Iuda şi ducându-se la arhierei „A zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi” (Matei 26: 15). ” Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit si a adus înapoi arhiereilor si bătrânilor cei treizeci de arginti. Zicând: „Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat”(Matei 27:2-3-4-5).

Saul, regele israeliţilor, rănit fiind de săgeţi şi văzând că cei trei fii ai săi: Ionatan, Aminadae şi Melchişua au fost ucişi în lupta cu filistenii l-a rugat pe purtătorul lui de arme: „Scoate sabia ta şi mă străpunge cu ea, ca să nu vină acesti netăiati împrejur si să-si bată joc de mine. Dar purtătorul de arme nu s-a hotărât la aceasta, pentru că se speriase foarte tare. Atunci Saul a luat sabia şi s-a aruncat în ea” (1 Paralipomena 10:4).

Apoi a doua zi au venit filistenii şi „Armele lui le-au pus în templul zeilor lor, iar capul lui l-au spânzurat în templul lui Dagon. Asa a murit Saul pentru nelegiuirea sa pe care o făcuse el înaintea Domnului, pentru că n-a păzit cuvântul Domnului şi pentru că a întrebat şi cercetat pe vrăjitoare” (1 Paralipomena 10:10-13).

ÎN SOCIETĂTILE CONTEMPORANE MODERNE, cultele religioase continuă să dezaprobe actele suicidare, dar nu mai proclamă, în mod direct, pedepse pentru defunct. Prin urmare, fenomenul suicidar este interpretat în mod diferit nu numai la nivelul general al societăţii, ci şi în analizele efectuate de specialişti. Interpretarea este raportată la o serie de factori, cum ar fi interesele autorităţilor şi influenţele educational-culturale receptate pe parcursul vieţii ş.a.

De aici rezultă şi demersuri de definire a sinuciderii, clasificări, introducerea unor cauze determinante şi chiar manifestarea indirectă a atitudinilor specialistului faţă de aceşti indivizi şi, respectiv, comportamentele autodistructive ale acestora. Din această perspectivă, reţinem contribuţia lui Emile Durkheim în lucrarea sa de referinţă, „Le Suicide” (1897), în care realizează o analiză complexă a fenomenului prin prisma determinismului social şi al interpretării filosofice-sociologice. Autorul porneşte de la ideea că dintre diferitele forme de moarte, sinuciderea se deosebeşte, în primul rând, prin aceea că ea este produsul personal al victimei care suportă consecinţele faptelor sale. Se numeşte sinucidere „orice caz de moarte care rezultă direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ, săvârsit de victima însăsi si despre care aceasta stie ce rezultat va produce”.

Prin conferirea calificativului de acte deliberate, E.Durkheim doreşte să facă distincţia, pe de o parte, dintre sinuciderea omului sănătos şi a celui bolnav psihic care nu este responsabil de actele sale şi, pe de altă parte, dintre sinuciderile umane şi cele din lumea animală ce se produc prin intrarea în funcţiune a unor instincte. Dar, în principiu, sinuciderile umane, indiferent de cauzele care le generează, se încadrează în categoria morţii voluntare. În lucrarea „Sinuciderea”, Durkheim reia tematica anomiei în contextul oferit de interpretarea principalilor factori sociali care determină frecvenţa sinuciderilor. În acest scop, el îşi propune să demonstreze că rata sinuciderilor caracteristică unei anumite populaţii poate fi explicată nu prin atributele personale ale indivizilor, ci prin influenţele exercitate de societate asupra raporturilor lor de interacţiune şi asupra gradului lor de ataşament faţă de societatea din care fac parte. Pentru a evidenţia acest lucru, autorul elaborează, mai întâi, o metodă prin intermediul căreia se pot pune în relaţie două variabile:

– Una independentă, exemplu.: caracterele rasiale, religioase, economice sau politice ale unei populaţii;

– Alta dependentă între două sau mai multe populaţii.

Pe această bază el ajunge la concluzia că nu se pot infera corelaţii pozitive între sinucidere, pe de o parte, şi trăsăturile fizice sau geografice ale mediului, caracteristicile biologice sau psihologice ale indivizilor, pe de altă parte, de unde şi necesitatea de a recurge la factorii sociali ca fiind singurii în măsură să explice frecvenţa şi variaţiile sinuciderilor. În primul rând, Durkheim pleacă de la ideea că nici una din teoriile care încearcă să explice sinuciderile pe baza cauzelor morale sau motivelor individuale nu pot fi satisfăcătoare. Singurul element explicativ este mediul social în cadrul căruia se poate identifica factorii care alcătuiesc împreună ceea ce Durkheim denumea „curente suicidogene”. Există – consideră el – pentru orice grup social o tendinţă specifică spre sinucidere în baza căreia, dacă îi evidenţiem trăsăturile şi îi determinăm cauzele, putem alcătui tipuri sociale distincte de sinucidere. În raport cu această evaluare, autorul distinge trei tipuri de sinucidere: 1. Egoist; 2. Altruist; 3. Anomic. Există şi alte clasificări ale sinuciderii.

Tipuri de sinucidere

A. SINUCIDEREA EGOISTĂ

Caracterele asociate sinuciderii egoiste sunt evaluate prin celebra comparaţie făcută de Durkheim, între catolici şi protestanţi. Cultul personalităţii individuale şi absenţa presiunilor către integrare religioasă determină ca protestanţii să se sinucidă în număr mai mare decât catolicii, iar forma pe care o iau sinuciderile acestora este egoismul, privit nu ca stare morală particulară a individului, ci ca trăsătură derivată din sistemul comun de credinţe şi practici religioase ale protestantismului. O asemenea problematică era prezentă şi în lucrarea „Diviziunea muncii sociale”: pe de o parte, presiunile sociale obligă pe indivizi să se diferenţieze între ei şi să-şi dezvolte în mod distinct personalitatea; pe de altă parte, ele cer individului să dezvolte relaţii contractuale, pentru a dezvolta acţiuni compatibile cu ale celorlalţi. Dar în acest mod influenţa conştiinţei colective devine mai difuză, iar integrarea socială este mai slabă. Protestantismul se deosebeşte de catolicism prin gradul mai scăzut de integrare socială al organizaţiei sale religioase. Urmărind îndeaproape trăsăturile sinuciderii egoiste, Durkheim oferă şi alte exemple preluate, cu precădere, din domeniul vieţii societăţii domestice şi celei politice. Imunitatea faţă de sinucidere pe care o prezintă cei căsătoriţi în raport cu celibatarii sau văduvii se datorează societăţii familiale, tot aşa cum frecvenţa mai scăzută a sinuciderilor în perioada de criză politică se datorează afirmării mai puternice a conştiinţei colective şi creşterii gradului de integrare socială.

B. SINUCIDEREA MANIACĂ

Sinuciderea maniacă se datorează fie halucinaţiilor, fie concepţiilor delirante. Bolnavul se omoară pentru a scăpa de un pericol sau de un rău imaginar, ori pentru a asculta un ordin misterios, venit „de sus” etc. Motivele acestor sinucideri şi modul de evoluţie reflectă caracterele generale ale maladiei din care derivă, deci ale maniei. Ceea ce deosebeşte această afecţiune este extrema sa mobilitate. Ideile, sentimentele cele mai diverse şi chiar cele mai contradictorii se succed cu o viteză extraordinară în spiritul maniacilor. Chiar în momentul în care se naşte o stare conştientă, aceasta este înlocuită cu o alta. Acest lucru se întâmplă cu mobilurile care determină sinuciderea maniacă: se nasc, dispar sau se transformă cu o surprinzătoare rapiditate. Halucinaţia sau delirul care îl determină pe subiect să se distrugă apar deodată şi rezultă de aici tentativa de sinucidere; apoi într-o clipă, scena se schimbă şi dacă nu se va repeta mai târziu, va avea cu siguranţă alt motiv.

C. SINUCIDEREA MELANCOLICĂ

Sinuciderea melancolică este legată de o stare generală de extremă depresie, de tristeţe exagerată care-l determină pe bolnav să nu mai aprecieze corect relaţiile sale cu oamenii şi lucrurile din jur. Plăcerile nu-l mai atrag, pentru că vede totul în negru. Cum această dispoziţie este constantă, apar şi ideile de sinucidere care sunt de o mare fixitate şi ale căror motive sunt aproape identice. Deseori se grefează pe această disperare generală halucinaţii şi idei delirante, care împing direct la sinucidere. Doar că nu mai sunt schimbătoare ca în cazul maniacilor, ci fixe. Temerile care îl chinuie pe subiect, reproşurile pe care şi le face, necazurile pe care le resimte sunt întotdeauna aceleaşi. Se distinge de forma precedentă prin caracterul său cronic şi foarte tenace.

Depresia este în fond o rezultantă, o denumire de ansamblu pentru sentimentele care se învârtesc într-un cerc închis şi rigid în câmpul de conştiinţă al melancolicului. Remarcăm o plictiseală enormă, o detaşare totală de toate lucrurile care altădată îl legau de viaţă, un dezgust, dispariţia plăcerii pentru tot ceea ce poate fi atractiv şi să prezinte interes, în mod normal, O DESCURAJARE ABSOLUTĂ. Se realizează acoperirea trecutului cu un val de regrete atât pentru toate relele care s-au întâmplat cât şi pentru binele nerealizat încă. Înregistrăm o distorsiune completă a funcţiei de polarizare a duratei, a timpului de trăit: trecutul nu mai foloseşte decât ca un câmp nesfârşit de lamentare ce se amplifică prin această optică pesimistă. Iar VIITORUL SE ÎNGUSTEAZĂ SI NU MAI CONTINE ÎN EL DECÂT INTENSA DORINTĂ A SFÂRSITULUI. Pentru melancolic trecutul nu mai ajunge pentru ca să-şi desfăşoare interpretarea lui delirant-depresivă, în vreme ce viitorul nu-i mai foloseşte la nimic, decât pentru a-şi organiza cât mai rapid sfârşitul. Acest fundal tipic depresiv devine penibil prin componentele sale cinestezice proprioceptive, dar mai ales prin sentimentul de nenorocire, prin intensitatea de catastrofă morală pe care o trăieşte melancolicul. Această maleză morală rezultă dintr-un sentiment general ce se opune siguranţei, devenind un fel de „nesiguranţă organizată”, dublată de un sentiment de neputinţă pentru a întreprinde ceva menit să-l smulgă, să-l ridice deasupra nivelului de prăbuşire în care trăieşte prin evidenta sa neproductivitate (Eduard Pamfil, Doru Ogodescu, Psihozele, Editura Facla, 1976).

D. SINUCIDEREA OBSESIVĂ

În acest caz, subiectul nu are un motiv real sau imaginar, sinuciderea obsesivă, cauzată de ideea fixă a morţii, domină spiritul bolnavului fără vreun motiv palpabil. El este obsedat de dorinţa de a se omorî, chiar dacă ştie că nu are nici un motiv rezonabil să o facă. Este o nevoie instinctivă asupra căreia nici gândirea, nici raţionamentul nu au vreo putere; este analogă acelor nevoi de a fura, a ucide, a incendia din care a generat conceptul de monomanie. Cum subiectul îşi dă seama de caracterul absurd al dorinţei sale, el încearcă la început să lupte. Dar pe toată durata existenţei sale este trist, chinuit şi resimte în cavitatea epigastrică o anxietate care creşte în fiecare zi. Din acest motiv se mai foloseşte denumirea de sinucidere anxioasă. Dar imediat ce bolnavul a hotărât să renunţe la luptă şi să se omoare, neliniştea încetează şi calmul revine. Dacă tentativa eşuează, ea este suficientă uneori pentru a micşora dorinţa sa maladivă. S-ar putea spune, că subiectul şi-a depăşit obsesia.

E.SINUCIDEREA IMPULSIVĂ SAU AUTOMATĂ

Nu este motivată mai mult decât precedenta; nu este justificată nici în realitate, nici în imaginaţia bolnavului. Numai că în loc să provină dintr-o idee fixă care obsedează spiritul o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp şi care influenţează progresiv voinţa, ea rezultă acum dintr-un impuls brusc şi imediat irezistibil. Apare într-o clipită, profundă deja, şi determină actul sau cel puţin debutul execuţiei. Aici, înclinaţia spre sinucidere izbucneşte şi îşi produce efectele ca un adevărat automatism, fără să fi fost precedat de vreun antecedent intelectual.

Sinuciderea ca fenomen special

 

Sinuciderea nu a fost dintotdeauna un fenomen social demn de atenţie. Cuvântul „sinucidere” a fost folosit mai întâi în latină de către cazuiştii secolului al XVII-lea. În franceză, de exemplu, el apare abia în 1734, dovedind faptul că pesemne realitatea socială nu impusese folosirea lui. În „Bills of Mortality”, Jolm Graunt menţionează 222 de sinucideri (din 229.250 de decese) prin spânzurare. Se manifesta interes faţă de latura morală a fenomenului de sinucidere, problema de bază fiind dacă omul are sau nu voie să-şi ia viaţa pe care el nu şi-a dăruit-o. Secolul al XIX-lea aduce o schimbare în discuţiile asupra sinuciderii, începe să se discute mai mult despre cauzele fenomenului: sociale sau psihologice. «Interesante discuţii dar s-a omis esenţialul, adică problema credinţei, respectiva nădejdii în Dumnezeu care ne-a spus „Fără mine nu puteţi face nimic”» (Ioan 15:5). Problema responsabilităţii individului este secundară în acest tip de abordare: individul este văzut ca fiind manipulat de factori sociali sau psihologiei pe care nu-i poate controla (fără perspectiva religioasă iată unde se ajunge, la căutarea cauzelor sinuciderii în afara voinţei individului. Se aruncă vina pe societate sau pe impulsuri interioare imposibil de stăpânit). Din perspectiva psihanalistă (S.Freud, Karl Abraham) sinuciderea este o formă de auto-agresiune, un potenţial agresiv care nu se poate manifesta asupra unui obiect extern, se concentrează asupra propriului eu şi îl distruge. Cei care încearcă să se sinucidă şi nu reuşesc, vor mai degrabă, să atragă atenţia asupra lor decât să moară. Ei sunt disperaţi, dar nu şi-au pierdut orice speranţă.

 

Sinuciderea – Problema globala

 

Pe an ce trece, tot mai mulţi moldoveni aleg să-şi sfârşească, cu bună ştiinţă, călătoria pe Pământ. În primele şase luni ale anului curent, numai în Chişinău, au fost înregistrate 198 de cazuri de intoxicaţii intenţionate. Statistica relevă că în anul trecut, în Moldova, au fost înregistrate 583 de cazuri de suicid. În 2001, această cifră era de 788 cazuri. Cifrele ne arată, la un calcul simplu, că „ritmul” este de doi sinucigaşi pe zi. Unii dintre cei ajunşi la disperare nu suportă singurătatea. Sau refuză să trăiască pentru că aşa le dictează boala de care suferă. Alţii pur şi simplu vor să scape de chinul sărăciei. Acestea sunt principalele cauze care îi determină pe cei de lângă noi să-şi pună capăt zilelor. Secţia de toxicologie de la Spitalul „Sfânta Treime” din Chişinău ar putea deveni un platou de filmare pentru un film dramatic: aici sunt aduşi cei care se sinucid. Unii dintre ei „reuşesc”, alţii, precum Veronika din cunoscuta nuvelă a brazilianului Paulo Coelho, „Veronika se hotărăşte să moară”, descoperă cu stupoare că … Dumezeu i-a mai dat o şansă să trăiască (de fapt i-a salvat de la pedeapsa veşnică în chinnrile iadului).

Tatiana are puţin peste 30 de ani şi de câţiva ani încoace nu mai aşteaptă nimic de la viaţă. Poate doar sfârşitul, Căzută în deznădejde din cauza lipsei serviciului şi a problemelor cotidiene, nu vroia să fie o povară pentru familia şi soţul ei (Tatiana din lipsă de educaţie religioasă nu cunoştea puterea rugăciunii şi cuvintele dulci, sfinte si încurajatoare ale lui Dumnezeu: „În lume necazuri veti avea; dar îndrăzniti, Eu am biruit lumea” ( Ioan 16:33) . „Un suflet mai mult sau mai puţin, ce contează?”, se întreabă Tatiana (neştiind că fiecare suflet este foarte important în opera de mântuire a lui Dumnezeu si deci Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut). După câteva tentative de sinucidere, ultima dată (a înghiţit un pumn de pastile) a fost la un pas „să reuşească” (Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să stăruim în rugăciune: „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5:17) …

PACATELE IMPOTRIVA DUHULUI SFANT

 

Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt acelea care se opun virtuţilor teologice. Ele au temeiul în următoarele texte din Biblie: „Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor (prin spovedanie), păcatele şi hulele câte vor fi hulit. Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică” (Marcu 3:28-29), pentru că „Cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi (pe seama lor Înşişi), a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-I fac de batjocură”(Evrei 6:6). „Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştinţă despre adevăr, nu mai rămâne pentru păcate nici o jertfă. Ci o înfricosată asteptare a judecătii si iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici”(Evrei 10:26-27).

Din aceste texte biblice de mai sus rezultă că păcatele contra Duhului Sfânt, constituie culmea urii împotriva lui Hristos. De ele se fac vinovaţi cei ce au avut în inima lor pe Hristos şi au primit harul Duhului Sfânt şi, totuşi, din ură faţă de Hristos, precum a făcut Iuda vânzătorul, dispreţuiesc darul Duhului Sfânt şi se leapădă de Hristos. Păcatul împotriva Duhului Sfânt, în manifestările sale, îmbracă şase forme. Astfel, la Fericitul Augustin şi în Mărturisirea ortodoxă se numără şase păcate contra Duhului Sfânt: câte două contra virtuţi lor teologice.

• CONTRA CREDINŢEI: 1. Împotrivirea la adevărul învederat şi dovedit al credinţei creştine; 2. lepădarea de Hristos şi de Sfânta lui Biserică creştină (apostazia) şi prigonirea ei. Se împotrivesc adevărului învederat şi dovedit, adică celui limpede ca lumina zilei pentru minţile neorbite de patimi, toţi cei care, desi sunt convinsi de temeinicia acestui adevăr, nu voiesc totusi să-l îmbrătiseze, pentru că le place să păcătuiască, iar adevărurile crestine le stau împotrivă.

• CONTRA NADEJDII: 3. Încrederea semeaţă si nemăsurată în harul si îndurarea lui Dumnezeu; 4. pierderea nădejdii în mila şi bunătatea lui Dumnezeu.

Unii se încred nemăsurat şi semeţ în harul şi îndurarea lui Dumnezeu, cei ce au constiinta laxă si socotesc că oricât de multe si grele păcate ar face, în bunătatea Sa nemărginită, Dumnezeu îi va ierta, fără ca ei să dea vreun semn de îndreptare. Da, este adevărat că Dumnezeu iartă orice păcat, dar cu condiţia să te spovedeşti, să te lepezi de păcat şi să te îndrepţi.

• CONTRA DRAGOSTEI: 5. nepocăinţa până la moarte şi nesocotirea darurilor lui Dumnezeu; 6. pizmuirea aproapelui pentru harul dumnezeiesc primit şi faptele bune săvârşite. Nepocăinţa până la moarte şi nesocotirea darurilor lui Dumnezeu se caracterizează prin împietrirea inimii, din pricina căreia credinciosul nu vrea să folosească mijloace sfinte şi mântuitoare pentru îndreptarea sa, amânându-le până la sfârsitul vietii. Invidia harului frăţesc se numeste păcatul prin care pizmuim pe fratele sau pe aproapele nostru pentru harul primit de la Dumnezeu şi faptele bune pe care le face.

Pe pământ, întărirea în păcat nu este absolută, ci ea poate fi neîncetat nimicită prin har şi convertire. Fără îndoială că păcatele împotriva Duhului Sfânt constituie gradul cel mai mare al stării păcătoase şi împiedică foarte mult convertirea. Ele pot fi totuşi iertate printr-o pocăinţă adevărată, prin care acestea îşi schimbă atributul de păcate contra Duhului Sfânt şi devin păcate ce se iartă. Căci noi ştim că nu există nici un păcat care să covârşească îndurarea lui Dumnezeu, ci, după cum spune Fericitul Augustin, pentru medicul atotputernic, nu există nici o boală care să nu se poată vindeca. Acelaşi Fericit Augustin spune că, în sens strict, un singur păcat nu poate fi iertat şi anume nepocăinţa finală. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Mulţi din cei ce au hulit împotriva Duhului Sfânt au crezut mai pe urmă şi li s-au iertat toate”. Este cazul Sfântului Apostol Petru.

Această părere se întemeiază pe faptul că Mântuitorul a dat Apostolilor şi prin ei preoţilor puterea de a lega şi a dezlega toate păcatele fără nici o excepţie. Dacă sunt spovedite şi se face canon pentru ele, toate aceste păcate cu siguranţă le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfânt, cu excepţia a două dintre ele: sinuciderea (cel ce-şi curmă firul vieţii) şi ateistul (cel ce moare susţinând că nu există Dumnezeu).

Grav este însă că voinţa celor ce cad în aceste păcate este ca paralizată şi nu mai sunt capabili de nici o sforţare spre îndreptare, nu se mai pot pocăi în afară de rare excepţii, iar unii nu voiesc nicidecum să se pocăiască. Acesta este motivul pentru care Mântuitorul spune despre aceste păcate că: „nu se va ierta lui, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie”(Matei 12:32).

De ce nu se iarta pacatele acestea?

 

Pricina pentru care aceste păcate nu se iartă de către Dumnezeu nici în veacul de acum nici în cel viitor este „îndărătnicia omului de a nu se pocăi de aceste păcate în toată viaţa şi împietrirea inimii lui”. Cel ce săvârseste astfel de păcate, nu primeste iertare de la Dumnezeu pentru că nu voieste să fie iertat si să asculte poruncile lui Dumnezeu. Dacă un astfel de vinovat se căieşte din adâncul sufletului, se mărturiseşte şi se hotăraste să nu mai păcătuiască şi cere îndurare lui Dumnezeu cu stăruinţă şi cu lacrimi, atunci prin Taina Sfintei Spovedanii el va primi iertare, căci „NU ESTE PĂCAT ORICÂT DE GREU AR FI EL, CARE SĂ COVÂRSEASCĂ BUNĂTATEA SI DRAGOSTEA DE OAMENI A LUI DUMNEZEU.

Nădejdea creştină

Din ce se naşte nădejdea creştină? Nădejdea creştină se naşte din credinţă: „Căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă”(Galateni 5:5) ; „Să ţinem mărturiserea nădejdii cu neclintire, pentru că credincios este Cel ce a făgăduit”( Evrei 10: 23); Nădejdea se naşte şi din răbdare: „Ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Si nu numai atât, ci ne lăudăm si în suferinte, bine stiind că suferinta aduce răbdare. Si răbdarea încercare, si încercarea nădeide” (Romani 5: 4).

Cum putem să sporim în inima noastră nădejdea mântuirii

 

Putem spori în inima noastră nădejdea mântuirii prin credinţa cea lucrătoare, adică prin credinţa ce lucrează din dragoste (Galateni 5,5:6; I Tesaloniceni 1-3; 2 Timotei 1: 14; 2 Timotei 1: 13; 1 Ioan 3: 23; Tit 3: 15; Filimon 1: 5). Această credinţă lucrătoare prin dragoste o are cel ce se sileşte a lucra în toată vremea faptele cele bune: „Cine nădăjduieşte mântuirea fără a face fapte bune după a sa putere, unul ca acela are o nădejde nebună” (Filocalia, vol. X, Cuvântul 22, pag. 117-121 ). Şi în alt loc zice: „Nădăjduieşte în Domnul şi fă bunătate si locuieste pământul si hrăneste-te cu bogătia lui” (Psalm 36:3).

In cine ne punem nădejdea: în om sau în Dumnezeu?

 

Cum trebuie să înţelegem cuvântul din Sfânta Scriptură, care zice: „Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin în trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul”( Ieremia 17:5 ). În vederea mântuirii, a dobândirii vieţii veşnice, nădejdea noastră trebuie s-o punem numai în Dumnezeu: „Mai bine este a te încrede în Domnul, decât în om. Mai bine este a nădăjdui în Domnul, decât a nădăjdui în căpetenii”(Psalm 117: 8-9). Nădejdea nu trebuie pusă în om (Psalm 145:3; Isaia 2:22 ). Nădejdea celui credincios nu trebuie pusă în trup (Filipeni 3: 4 ); nici în noi înşine (2 Corinteni 1:9). Nu trebuie să nădăjduim în dreptatea noastră (Luca 18: 19). Omul se aseamană cu iarba (Psalm 102: 15 ), cu floarea câmpului, cu umbra, cu trestia cea frântă de vânt, cu pânza păianjenului (Isaia 36:6; Iov l 8: 14). Deci, este blestemat omul care nădăjduieşte în om, căci unul ca acela nădăjduieşte în zidirea lui Dumnezeu cea prea mică şi slabă şi nu în Dummnezeul puterilor. „Bunăvoinţa Domnului este în cei ce se tem de El şi în cei ce nădăjduiesc în mila Lui” (Psalm 146:11), iar cine nădăjduieşte în om, nădăjduieşte în deşertăciune, deoarece „omul cu deşertăciunea se aseamănă; zilele lui ca umbra trec” (Psalm 143:4; Ecclesiast 6: 12; 8: 13). Blestemat este omul care lasă pe Ziditorul său şi nădăjduieşte în cele deşarte şi stricăcioase şi în om care este rob al păcatelor (Ioan 8:34; Romani 1:24; 3:9; 7: 5; 14: 23; Efeseni 2: 3). Deci, în afară de nădejdea în Hristos orice nădejde duce la deznădejde.

Ce este deznădejdea şi care sunt urmările ei în viaţa omului ?

Deznădejdea este pierderea încrederii în bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu. Ea este un păcat împotriva Duhului Sfânt. Deznădejdea este a unsprezecea treaptă a păcatului, după învăţătura Sfântului Nicodim Aghioritul. Urmările deznădejdii îl fac pe om asemenea lui Iuda, ducându-l la a douăsprezecea treaptă a păcatului, care este sinuciderea.

De ce îşi pied unii oameni nădejdea mântuirii şi ajung la sinucidere ?

 

Omul ajunge la sinucidere mai ales din cauza necredinţei, a mândriei, a deznădejdii, a fricii, a răzbunării şi mai ales din cauza lipsei unui duhovnic bun.

Pravila bisericească despre sinucidere

În pravila bisericească a cărui autor este Arhimandritul Nicodim Sachelarie, referitor la sinucidere scne: ri

Paragraf 1849: „Sinuciderea este curmarea vieţii proprii. Animalele nu se pot sinucide, căci ele n-au trup încredinţat spre păstrarea unei raţiuni, adică un suflet conştient de misiunea faţă de trupul în care trăieşte, rostul său în această lume şi în viaţa viitoare. Sinuciderea este cel mai mare păcat faţă de sine, căci prin ea omul îşi închide definitiv calea spre pocăinţă. Sinucigaşul dă dovadă de necredinţă sau de o credinţă bolnavă: „Deci acesta (Iuda Iscarioteanul) a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii (L-a vândut pe Iisus Hristos pentru 30 de arginţi) şi, căzând cu capul înainte (după ce s-a spânzurat), a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele”(Faptele Apostolilor 1: 18). Sinucigaşul păcătuieşte contra trupului său care este templu al Duhului Sfânt: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi (primit prin Sfânta Taină a Mirungerii care se face imediat după Taina Sfântului Botez), şi că voi nu sunteţi ai voştri? (1 Corinteni 6: 19). Deci cei care se sinucid nu au iertare nici în lumea aceasta nici în cea viitoare, de aceea, SINUCIGAŞULUI NU I SE MAI POATE FACE NICI UN FEL DE SLUJBĂ SI NICI NU SE ÎNGROAPĂ ÎN CIMITIR CU CEI CREDINCIOŞI.

Paragraf 1852: „Orice om care de voia lui se va arunca pe sine de pe o înălţime şi va muri, sau într-o apă, sau dintr-o piatră, sau se va junghia pe sine însuşi sau în orice fel de moarte, sau cu o funie se va spânzura, unul ca acela să nu se îngroape crestineşte nici să se prohodească (să i se facă slujba de înmormântare), ci să-l lepede pe dânsul ca pe un spurcat – fiindcă acel fel de moarte n-a învăţat Dumnezeu pe nimeni”.

 

 

Cum trebuie combatute păcatele deznădejdii şi sinuciderii ? Ce ne învaţă Sfinţii Părinţi în această privinţă ?

Pot fi pomeniţi la sfintele slujbe asemenea oameni ?

Când cineva îşi ia viaţa, acesta este un semn al ruperii totale de Dumnezeu. Păcatul deznădejdii şi gândul sinuciderii se vindecă prin rugăciunea cea stăruitoare (Iacob 5: 13 ; Iuda 20 ). „Orice rugăciune stăruitoare este lecuirea deznădejdii şi întărirea nădejdii” (Sfântul Ioan Scărarul, Cuvântul 28). Iarăşi, omul se întăreşte împotriva deznădejdii prin spovedanie şi împărtăşanie. Cei sinucişi nu pot fi pomeniţi la nici un fel de rugăciune, nici acasă, nici la Sfânta Biserică, afară de cazul că au fost demenţi, bolnavi grav de nervi (Arhimandrit Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, pag. 291-292).

Să ne aducem aminte de dragonul despre care scrie Sfântul Ioan în Apocalipsă că stă înaintea femeii ce avea să nască, ca născând să-i mănânce copilul ei (Apocalipsa 12). Diavolul, balaurul cel vechi, Satana, pururea aşteaptă naşterea copiilor, trupească şi sufletească, ca să-i apuce şi să-i piardă pe vecie. Să priveghem şi să ne îngrijim cu luare aminte de creşterea copiilor ce ni i-a dăruit Dumnezeu pentru a-i scăpa de cursele vrăjmaşului diavol şi mai ales de cumplitul şi neiertatul păcat al sinuciderii. Să-i învăţăm pe ei şi pe cei din jurul nostru că cel mai de preţ dar de la Dumnezeu este viaţa şi numai gândul cuiva de a se sinucide este un păcat care trebuie spus neapărat, alături de celelalte păcate, la Sfânta Spovedanie. Motivaţia unora că vor să se sinucidă pentru că i-au copleşit necazurile, lipsurile, nevoile, pentru o decepţie în dragoste sau pentru o notă mică luată la şcoală, este lipsită de temei pentru că atunci când suferim mult nu trebuie să uităm cinstea pe care ne-o face Mântuitorul de a împărţi cu el cununa de spini. Este adevărat că oamenii simt uneori aripa neagră a deznădejdii , dar Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne-a spus: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveti. În lume necazuri veti avea; dar îndrăzniti. Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). Cât despre răbdarea acestor încercări nu a uitat Prea Bunul Dumnezeu să ne îndemne: „Cel care va răbda până la sfârsit acela se va mântui”(Matei 1 0:22). Numai atunci când răbdăm până la sfâşitul vieţii îl urmăm pe Hristos, trăind Patima, Răstignirea şi Învierea Lui în vieţile noastre.

Ce trist lucru este când în arenă un concurent nu-şi termină cursa pentru a primi medalia (adică viaţa veşnică) ştiind că niciodată nu va mai putea participa la competiţie. Ce lucru cutremurător este ca cineva să cadă în deznădejde, să-şi curme firul vieţii( înainte de a se termina aţa pe mosor -cum spunea bunica mea) ştiind sau poate neştiind că niciodată nu va mai putea reveni în această viaţă pentru a-şi mărturisi crima pe care a făcut-o împotriva sa (cuvântul sinucigaş este format din două cuvinte: sin = de sine şi ucidere, adică ucigaş de sine).

O temă mereu discutată este CREDINTA OMULUI ÎN DUMNEZEU. Dar mai există o temă, aceea a CREDINTEI LUI DUMNEZEU IN OM. Legat de acest lucru, iată o istorioară foarte interesantă:

Autorul îşi închipuie sfatul Sfintei Treimi la facerea omului. Dumnezeu – Tatăl a zis: „Să facem om după chipul si asemănarea noastră”. Duhul Sfânt a spus: „Da, dar omul acesta va cădea”. „Şi Tu, Fiule, va trebui să mori pentru el” – a zis Dumnezeu – Tatăl. „Să-l facem sau să nu-l facem?” – a întrebat Dumnezeu – Tatăl. „Să-l facem !” – a zis Fiul. Iată nădejdea pe care si-a pus-o Dumnezeu în om. De aceea, cu atât mai mult omul trebuie să aibă nădejde în Dumne;eu, să înţeleagă că viaţa oricărui om nu este alcătuită doar din reuşite, ci mai ales din înfrângeri cu toate acestea sub nici un chip nu trebuie să asculte glasul diavolului care îl îndeamnă la deznădejde şi apoi îl doboară în vecii vecilor în chinurile iadului.

Oare l-am lăuda noi pe căpitanul care, de teama furtunii, ar vrea să-şi scufunde singur corabia cu tot ce este pe ea? Furtuni de necazuri şi păcate ne încearcă şi pe noi. Să renunţăm la luptă? Să renunţăm la viaţă? Să înecăm singuri tot ce este mai bun în noi: nădejdea, credinţa, iubirea? Nu, fiindcă sinuciderea este, după cum am văzut, cel mai groaznic păcat (la fel de groaznic ca şi ateismul). Nimeni nu are dreptul să-şi ia viaţa pe care Dumnezeu, din bunătate, i-a dat-o. Chiar dacă în viaţă ne încearcă mari greutăţi sau deznădejdi, Dumnezeu ne-a dat şi puterea să trecem peste ele, iar prin post şi rugăciune toate ne vor părea mult mai usoare. „Să ne lăudăm în suferinte, bine stiind că suferinta aduce răbdare. Si răbdarea încercare, si încercarea NADEJDE. Iar nădejdea nu rusinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, cel dăruit nouă” (Romani 5:3-4-5).

A-ţi lua viaţa nu este o rezolvare, nu este eroism, ci laşitate şi un păcat mare !

 

Read Full Post »

 

Dati click pe imagini pentru a le vedea marite.



Dati click pe imagini pentru a le vedea marite.

Read Full Post »

http://www.petitieonline.ro/petitie/32892052

Padurea Dumbrava este declarata rezervatie naturala. Dar in interiorul Padurii au fost lasate doua „insule” care nu intra sub incidenta legislatiei privind rezervatiile naturale. In aceste insule (ce coincidenta!) acum se demareaza mega-constructii!

In una dintre insule se va face un strand de 45 milioane de euro din bani publici de catre Primaria Sibiu. Desi la dezbaterile publice organizate cetatenii s-au opus acestui proiect, primaria continua cu proiectul.

In a doua insula, omul de afaceri local Ilie Carabulea vrea sa construiasca un mega-cartier de locuinte, birouri, mall etc. Acest cartier va avea blocuri de 17 etaje.

Padurea Dumbrava este ultima oaza verde a Sibiului, dar este atacata din toate partile de acesti asa zisi „investitori”. Simbolul Sibiului va disparea cu totul in acest ritm. La limita padurii, Primaria Sibiu a aprobat proiecte de cartiere de vile. In fapt aceste vile intra in perimetrul padurii.

Daca va pasa de natura, daca va pasa de Padurea Dumbrava, semnati aceasta petitie cat mai repede.

Aceasta petitie va fi un protest public adresat autoritatilor locale de la Sibiu si celor centrale pentru a stopa distrugerea Padurii Dumbrava Sibiu.

Pentru detalii despre macelul Padurii Dumbrava intrati pe http://www.podulminciunilor.ro/sibiu/padurea-dumbrava-in-actualitate.html

Read Full Post »

STUDIU GENERAL ASUPRA MICROCIPULUI DE TIP R.F.I.D.

 Introducerea documentelor electronice în România

Începând cu 1 ianuarie 2009, în România se emit paşapoarte electronice care, pe lângă datele personale obişnuite, conţin elemente biometrice – imaginea facială şi impresiunlle digitale (amprente) – stocate pe un microcip de tip R.F.I.D. (Radio Frequency Identification – identificare prin unde radio). România este prima ţară din Uniunea Europeană cu acest regim al actelor de identitate reglementat prin OGU 94/2008, HG 1566/20083 şi prin Regulamentul Consiliului Europei nr. 2.25212004. Nici o ţară din Europa nu deţine deocamdată acest tip de paşaport cu ambele elemente biometrice incorporare. Început în judeţul Ilfov, până în iunie 2009 se urmăreşte extinderea sistemului în toată ţara.

1 http://en.wikipedia.org/wikilRFID

2 ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 94 din 24 iunie 2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 30 iunie 2008.

3 HOTĂRÂRE nr 1.566 din 25 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Hotărărn Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi conţinutului acestora publicatii în: MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 15 decembrie 2008.

http://eur-lex.europa.eu

III ORDIN nr. 1.455 din 25 septembrie 2006 privind forma, dimensiunile fi conţinutul permisulul de conducere publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 822 din 5 octombrie 2006

ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 184 din 25 noiembrie 2008 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărţii electronice de identitate publicată în: MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 2 decembrie 2008.

8 NORME METODOLOGICE din 16 noiembrie 2004 pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărţii electronice de identitate, republicat:1, precum şi a formei şi conţinutului cărţii electronice de identitate MONITORUL OFICIAL nr. 1.113 din 27 noiembrie 2004.

Măsura a fost implementată în ascuns, fără promovarea în mass-media şi fără o bază legislativă naţională (actualul Ordin nr. 1.455/20065 nu include microcipul între elementele permisului), ci doar în baza Directivei UE 126/2006 privind permisele de conducere. Cip-ul va conţine obişnuitele date personale, dar şi informaţii privind starea de sănătate: vederea, auzul, boli, ori restricţionări de tipul „posesorul trebuie să conducă doar ziua sau doar însoţit”. Contravenţiile, amenzile şi orice alte date vor fi stocate tot aici, asemenea unui cazier care nu se poate şterge.

Pentru 1 ianuarie 2011 e programată introducerea noilor cărţi electronice de identitate cu cip R,F.I.D., platforma-pilot fiind realizată în judeţul Caraş-Severin, de unde proiectul se va extinde în anii următori în celelalte judeţe (OGU 184/20087), Informaţiile sunt memorate pe două suporturi: banda optică şi circuit integrat de tip smartcard (cip). Microcipul permite detectarea posesorului de la distanţă, fără ştirea acestuia, iar datele înscrise nu pot fi şterse, ci se poate doar adăuga la ele, şi numai de către Ministerul Internelor şi cel al Comunicaţiilor (Norme metodologice ale OC 69/20028). Există aşadar un drept suveran asupra naturii şi cantităţii informaţiilor înscrise: cine înscrie, ce înscrie şi cât înscrie.

Aspecte internaţionale

Campania de introducere a noilor documente biometrice de identitate şi călătorie a început după anul 2000, odată cu dezvoltarea la scară largă a tehnologiei microcipurilor R.F.I.D., la nivelul Uniunii Europene paşapoartele biometrice intrând în vigoare din anu12006. Măsura face parte din proiectul de creare a unei singure baze de date biometrice mondiale cu denumirea de Consorţiu Informaţional Internaţional, controlat de SUA şi, în parte, de Marea Britanie la care s-au adăugat şi alte ţări sub pretextul luptei antiteroriste”. Lucrurile evoluează într-un ritm îngrijorător, întrucât încă de pe acum există presiuni din partea organizaţiilor internaţionale şi ale diverselor agenţii guvernamentale de implantare a microcipului chiar în corpul uman. Unele state deja au intrat în această fază, implantând cipul la anumiţi bolnavi din spitale, la elevii de şcoală sau la persoanele în vârstă. Numeroase organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, asociaţii civile şi culte religioase din Statele Unite şi Uniunea Europeană au protestat faţă de această campanie iresponsabilă de marcare a fiinţei umane, de îngrădire a libertăţii şi de înjosire a demnităţii persoanei.

La nivel de stat, poporul grec, în frunte cu Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia, a respins încă din 1997 introducerea buletinelor electronice în faza de proiect, reacţionând prompt şi fără ezitare.

În statul vecin, Serbia, în urma unei campanii pornite de o organizaţie non-guvernamentală, cu susţinerea Bisericii Ortodoxe Sârbe şi a cercurilor academice, după doi ani de proteste, introducerea cipurilor biometrice a fost blocată până la o dezbatere publică naţională. Avocatul Dragoljub Djordjevic, promotorul campaniei anti-biometrie „Viaţa fără a fi însemnat”, a mers mai departe, contestând în 2008 legea abuzivă la Curtea Supremă a Serbiei.

Despre toate aceste frământări în presa românească nu s-a scris aproape nimic. La începutul anului ştirea a venit brusc, punându-ne în faţa faptului împlinit: „de la 1 ianuarie 2009 românilor li se vor introduce … „. într-un stat de drept asemenea măsuri nu se pot iniţia fără o informare prealabilă a populaţiei despre cursul evenimentelor şi despre implicaţiile în viaţa persoanei, fără o conştientizare a opiniei publice.

Ce este si la ce foloseste microcipul R.F.I.D.?

Microcipul R.F.I.D. este un circuit electronic de câţiva milimetri care înmagazinează şi transmite informaţii prin unde radio către un aparat de citire. Primele microcipuri au apărut în anii ’70 în Statele Unite şi de atunci s-au perfecţionat continuu, ajungând să fie folosite in cele mai variate domenii ale industriei şi serviciilor, aplicate sau încorporate pe produsele din supermarket-uri, pe cărţi, pe medicamente, în mijloacele de transport în comun, la aparatele de securitate, pe paşapoarte şi acte de identitate, dar şi în şcoli sau închisori, ca dispozitive de urmărire, şi chiar implantate pe animale şi pe oameni.

Ceea ce a început ca un sistem de gestionare a mărfurilor s-a extins treptat, din anii ’90, la identificarea animalelor şi, în final, la urmărirea şi monitorizarea persoanelor. Astfel, elevilor din unele şcoli li se aplică cipuri pe ghiozdane sau pe ceasuri, pentru a fi urmăriţi de părinţii lor, unele penitenciare folosesc brăţări electrice pentru controlul eficient al deţinuţilor, iar din 2004 anumite spitale implantează pacienţii lor cu cipuri pentru a le monitoriza simptomele şi evoluţia bolii. În asemenea cazuri s-au putut observa reacţii adverse: arsuri, apariţia celulelor cancerigene în jurul cipului, migrarea acestuia în organism, sensibilitatea la radiaţii, electricitate sau câmpuri electromagnetice, precum şi o întreagă serie de alergii şi infecţii.

 http://en.wikipedia.org/wiki/RFID#Identification_of_patients_and_hospital_staff

 http://en.wikipedia.org/wiki/RFID#Privacy

 

Lipsa de securitate a microcipului

Cipurile încorporate în paşapoartele biometrice şi în actele de identitate pot conţine substanţial mai multe informaţii faţă de simplul cod de bare, pe care îl încorporează şi îl înlocuiesc. Nu există nici o garanţie că pe lângă nume şi adresă, nu vor fi trecute de pildă şi datele medicale, cazierul persoanei, anumite tulburări de care suferă, detalii despre alte persoane din viaţa sa, despre evenimente la care a luat parte, ori chiar opţiunile sale politice sau religioase. Acest minuscul cip este dosar electronic la purtător, pe el putând fi adăugate sau şterse orice fel de date, de la distanţă şi la bunul plac al supraveghetorului. Deşi încă se folosesc în paralel, se urmăreşte înlocuirea treptată a codului de bare prin cipul electronic, probabil cu păstrarea sistemului de citire prin repetarea cifrei 6.

Informaţiile conţinute pe cipurile pasive pot fi citite de la 10 metri distanţă, fără ca purtătorul să-şi dea seama şi fără consimţământul său, iar cele de pe cipurile active, dotate cu antenă de emisie, chiar până la 100 metri, în funcţie de puterea aparatului de citire. De exemplu un scanner aflat la aeroport va citi de la depărtare datele de pe cipul din paşaport fără ca titularul să ştie, chiar cu actul în buzunar. Securitatea informaţiilor este extrem de fragilă, orice persoană cu puţine cunoştinţe şi aparatură putând intra în posesia lor. Paşapoartele biometrice produse în Marea Britanie au fost fraudare în 48 de ore de la intrarea în circulaţie, iar cele americane, care oficial puteau fi citite doar de la distanţă mică, de câţiva centimetri, au fost supuse unui experiment de citire de la peste 10 metri distanţă. Aparatele de citire – scannerele – pot fi montate în orice încăpere, nu doar în instituţiile publice avizare, spre exemplu într-o şcoală, într-un magazin, într-un birou, încadrat în tocul uşii sau în tavan ori în aparatul de aer condiţionat. Datele oricărei persoane care are la ea actele de identitate – carte de identitate, permis auto, paşaport – pot fi citite instantaneu şi încorporare într-o bază de date, iar cipurile avansate pot înregistra şi sunetele din jur. Aplicaţiile sunt practic nelimitate. Fie că ne aflăm la serviciu, la cumpărături, la spital sau in orice alt loc, nu ne dăm seama când suntem scanaţi. Cipul poate emite un semnal de localizare a posesorului, asemănător sistemelor GPS, şi poate fi urmărit constant de către o staţie terestră. Dacă telefoanele mobile sunt urmărite oriunde dintr-un satelit, să ne închipuim ce poate face un satelit când e vorba de un cip ce poate primi şi transmite informaţii şi care conţine mult mai multe date personale decât un telefon mobil.

Printre avantajele prezentate de cei care implementează sistemul microcipurilor se numără securitatea sporită a persoanei, combaterea infracţionalităţii, prevenirea fraudelor. În realitate am văzut că noile acte biometrice sunt mult mai uşor de fraudat, iar fragilitatea sistemului de date creşte numărul de infractori potenţiali. Între un act de identitate cu foi şi cu elemente grafice imprimate şi unul cu circuite electronice cu informaţii codare, întotdeauna va fi mai uşor de fraudat cel din urmă. Dacă înainte existau câteva cazuri de furt de identitate la 1.000 de oameni, acum o singură persoană cu aparatură corespunzătoare poate citi şi descărca datele tuturor celor 1.000 de oameni. Unde este securitatea? La fel şi dacă vorbim de bani lichizi şi bani electronici, a căror securitate este mult mai fragilă. E mai probabil în zilele noastre să ne golească cineva banii din cont prin operaţiuni informatice, decât să ne deposedeze de bani lichizi prin tâlhărie.

Un studiu efectuat de The Identity Theft Resource Center arată că în anul 2008 cazurile de pierdere a datelor şi de accesare neautorizată au crescut brusc, cu 47%, faţă de 2007. Astfel, din datele publice privind pierderea datelor personale în SUA, rezultă 251.175.706 de înregistrări pierdute sau accesate fraudulos începând cu ianuarie 2005, fiind implicate companii binecunoscute (Eastman Kodak, Fedlîx). unităţi de învăţământ, unităţi de control al sănătăţii publice şi spitale, servicii de utilităţi publice.

În august 2008, o companie privată din Marea Britanie a pierdut datele despre 10.000 de infractori şi 84.000 de deţinuţi şi 30.000 de înregistrări din registrul naţional al Poliţiei. BBC estimează că în perioada ianuarie-aprilie 2008, s-au pierdut informaţii confidenţiale ale aproximativ 4.000.000 de cetăţeni ai Marii Britanii.

Cu toate acestea, în timp ce controlul posesorului asupra siguranţei datelor personale este nul, s-a observat că legislaţia privind protecţia acestor date tinde să pedepsească victimele şi nu instituţiile vinovate de pierderea lor.

Riscurile dezvoltării tehnologice contemporane

Cele mai avansate cercetări ştiinţifice privind interacţiunea dintre organismul uman şi aparatura electronică intră în cea mai mare parte sub incidenţa secretului militar. Există motive întemeiate să credem că rezultatele depăşesc cu mult ceea ce un om obişnuit îşi poate imagina.

Într-o revistă editată de Departamentul de Justiţie American, autorul, director al Consiliului de Politici pentru Cercetări Penale al Statului Texas, prezintă posibilele tehnologii care ar putea fi folosite în monitorizarea şi controlul infractorilor recidivişti şi comentează pe marginea ameninţărilor la adresa democraţiei pe care aceste tehnologii le ridică. O posibilă tehnică de coerciţie ar fi următoarea: „,., am putea implanta un cip în violatorii recidivişti pentru a le monitoriza deplasările şi a le măsura nivelurile hormonale care controlează libidoul… Aceşti infractori ar putea fi paralizaţi instantaneu de substanţe chimice, eliberate de dispozitivul care li s-a implantat, dacă s-ar apropia de grădiniţe, şcoli şi locuinţe dotate cu sisteme de alarmă speciale”,

Relevant este şi materialul extras din previziunile Forţelor Aviatice Americane elaborate în anul 1996. Citim în acest document”: „pare posibil să putem produce limbaj de mare fidelitate în corpul uman, creând posibilitatea de a sugestiona în mod secret şi de a direcţiona psihologic o persoană. Când un puls de microunde de mare putere de ordinul gigahertzilor loveşte corpul uman, apare o variaţie foarte mică de temperatură. Aceasta este asociată cu o dilatare instantanee a ţesutului uşor încălzit. Această dilatare este îndeajuns de rapidă pentru a produce o undă acustică. Dacă se foloseşte o secvenţă de pulsuri se poate crea un câmp acustic intern în intervalul de 5-15 kilohertzi, care este auzibil. În acest fel este posibil să se „vorbească” cu un adversar într-un mod cât se poate de tulburător pentru acesta. Conform aceluiaşi raport „se pot controla emoţiile (deci şi acţiunile), produce somn, transmite sugestii, interfera atât cu memoria de scurtă cât şi cu cea de lungă durată, produce o serie de experienţe personale şi şterge o scrie de experienţe personale … „.

Toate aceste date au menirea de a ne face să întrezărim uriaşul potenţial tehnologic pe care l-a atins omenirea în secolul XXI. Ce vom face dacă această tehnologie se va afla în mâinile unor persoane sau grupuri fără responsabilitate şi fără conştiinţă?

Aspecte morale

Omul este făcut după chipul lui Dumnezeu şi în vederea unei nesfârşite asemănări cu El. Cugetul ortodox arc temeiuri pentru a susţine că acceptarea cipului pe actele de identitate este o înjosire a demnităţii de creştin şi ca are efecte în viaţa sufletească a celor care sunt de acord cu aceste măsuri. Acceptarea cipului pe actele de identitate este un compromis care duce la slăbirea credinţei şi a nădejdii în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Persistând în logica acestui compromis se va ajunge inevitabil la implantarea cipului în trupul uman. Prin această pecetluire creştinii îşi vor încredinţa viaţa unui sistem care se declară autonom faţă de Dumnezeu. Această pecetluire va fi într-un fel un nou botez, dar nu în numele lui Hristos şi ea va reprezenta intrarea simbolică, psihologică şi fizică în robia sistemului.

Cercetând informaţiile tehnice despre acest tip de acte, gândul nostru se îndreaptă imediat către descoperirea din Apocalipsă privind pecetluirea tuturor oamenilor, in vremea sfârşitului lumii, pe mâna dreaptă şi frunte cu ceva fără de care nu se va putea cumpăra şi nu se va putea vinde, dar care va constitui semnul Antihristului şi lepădarea de Hristos (Apocalipsa 13,16-18). În zilele noastre se cunosc deja cazuri de persoane cărora li s-au implantat cipuri pe mâna dreaptă din motive de securitate, medicale sau economice.

Pe baza învăţăturii Bisericii înţelegem două aspecte. Mai întâi faptul că primirea actelor în forma actuală nu reprezintă pecetluirea finală.

Al doilea este conştiinţa că primirea lor este unul din ultimii paşi înaintea pecetluirii finale şi că această primire are drept consecinţă intrarea pe un drum al cărui capăt este acceptarea pecetluirii pe mână şi frunte şi apostazia. Dacă primim acum paşapoarte şi carnete de conducere cu cipuri, vom primi începând cu 1 ianuarie 2011 (conform acu 184/2008) şi buletinele cu cip. Peste câţiva ani vom accepta fără probleme de conştiinţă îmbogăţirea cipurilor cu noi informaţii, care ne vor uşura legătura cu diverse instituţii medicale, informaţionale, comerciale; apoi ne va părea firească unificarea lor într-unul singur, care să incorporeze şi cărţile de credit. Peste alţi câţiva ani se va spune că, pentru a preveni pierderea şi furtul, este mai eficientă implantarea cipului în trupul omului. Va mai trece încă o perioadă şi se va ajunge la concluzia că, pentru buna funcţionare a societăţii, este strict necesar ca toţi oamenii să aibă implantate aceste cipuri pe frunte şi pe mâna dreaptă. Ce vom face atunci?

Să fim încredinţaţi că va fi mult mai greu de rezistat atunci decât acum, când nu ne aflăm în ultima fază! Obişnuindu-ne cu toate comodităţile asigurate de viaţa bazată pe o infrastructură controlată prin cipuri, ne va fi extrem de greu să renunţăm la toate înlesnirile pe care le avem.

Efortul pe care îl avem astăzi de făcut este să înţelegem corect ceea ce se întâmplă şi cum trebuie să acţionăm concret. Armele noastre sunt în primul rând cele duhovniceşti: postul şi rugăciunea, împreună-sfătuirea, smerenia şi sinceritatea cu care vom cerc ajutor de la Dumnezeu. Nu cunoştinţele teoretice ne vor ajuta să ne păstrăm în credinţă, ci trăirea cât mai profundă a vieţii duhovniceşti. Tot binele pe care îl poate face omul izvorăşte din legătura cu Dumnezeu. Dacă-L avem pe Hristos, Hristos ne va dezlega toate întrebările şi ne va ajuta să biruim ispitele la vremea potrivită. De aceea principala noastră preocupare trebuie să fie dobândirea harului Duhului Sfânt. Dacă nu avem agonisit harul, la vremea încercărilor, oricât de bine informaţi am fi, nu vom avea putere să rezistăm şi ne vom lepăda de Dumnezeu.

În aceste momente dificile, toţi cei ce dorim binele României trebuie să ne unim în jurul Adevărului, să depăşim disensiunile, să nu ne lăsăm dezbinaţi de orgoliile personale. Grecia (in 1997) şi Serbia (în 2008) au reuşit să respingă introducerea actelor biometrice prin unitatea cu care poporul a acţionat.

Temeiuri juridice ale libertăţii persoanei

Din punct de vedere juridic, măsura introducerii actelor biometrice in România încalcă legile care garantează libertatea persoanei, din Constituţia României?, cât şi normele internaţionale ale drepturilor omului. Reproducem mai jos fragmente din prevederile respective:

Art. 8 din Carta drepturilor fundamentale UE (protecţia datelor cu caracter personal):

1. Orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc.

Aceste date trebuie tratate in mod loial, in scopuri precise şi pe baza consimţământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege. Orice persoană are drept de acces la datele colectate care o privesc fi să obţină rectificarea acestora. Respectarea acestor reguli se supune controlului unei autorităţi independente.

Art. 23 alin. 1 din Constituţia României – libertatea individuală: „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”.

Art. 25 din Constituţia României – libera circulaţie: ,,(1) Dreptul la libera circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. (2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa in orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni in ţară”.

Art. 26 din Constituţia României – viaţa intimă: ,,(1) Autorităţiie publice respecta fi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privata. (2) Persoana fizică are dreptul sa dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi ţibertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri „.

Art. 27 alin. 1 din Constituţia României – inviolabilitatea domiciliului (indirect): „Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliu, ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia”. (reamintim că cipul poate servi ca dispozitiv de localizare ori de înregistrare a sunetelor, pe care posesorul îl ia cu el la domiciliu)

Art. 29 alin. 1 din Constituţia României – libertatea conştiinţei: „Libertatea gândirii fi a opiniilor, precum fi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale”.

Art. 31 – dreptul la informaţie: ,,(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice fi asupra problemelor de interes personal” (posesorul nu are acces la informaţiile din propriul cip; în raport cu acestea el este persoană neautoriz.ată).

La vremea apariţiei cărţilor de identitate simple, cetăţeanul putea alege: „persoanele care refuză cartea de identitate din motive religioase primesc buletine de tip vechi” (Ordinul 1190 din 31 iulie 2001 al Ministerului de Interne, acum scos din circulaţie). Sau HG 978/200631, de pildă, referitor la fotografiile de paşaport care lasă libertatea personalului monahal ca „fotografia poate fi realizată cu capul acoperit, pentru motive religioase”. O prevedere similară este şi art. 4 alin. 1 din Legea 446 din 200632 privind serviciul militar: „Cetăţenii care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme execută serviciul alternativ”.

O garanţie fundamentală o oferă Carta Drepturilor Fundamentale a UE prin art. 10 -libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie. La alineatul 2 se prevede: „Dreptul la obiecţie pe motive de conştiinţă este recunoscut în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestui drept”.

Este de remarcat că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) condamnă în mod clar reţinerea amprentelor digitale fără temei juridic. Astfel, într-un proces intentat de doi cetăţeni britanici statului Marii Britanii la CEDO, Marea Cameră a concluzionat-” la 28 februarie 2008 că: „reţinerea de mostre de celule şi a profilului ADN încalcă dreptul la viaţă privată, stipulat în Articolul 8 § 1 al Convenţiei Drepturilor Omului. Curtea consideră că amprentele digitale conţin informaţii unice despre persoană şi reţinerea lor fără consimţărnântul persoanei nu poate fi privită ca neutră sau insignifiantă. Reţinerea amprentelor digitale poate aşadar, în sine, să cauzeze importante îngrijorări privind viaţa privată şi, în consecinţă, constituie o interferenţă cu dreptul de a respecta viaţa privată.” Aceste temeiuri sunt suficiente pentru a cere modificarea dispoziţiilor legale privind noile acte biometrice, astfel încât fiecare să aibă posibilitatea să accepte sau să respingă o măsură care constituie o ingerinţă în viaţa sa privată.

Când statul greşeşte

Istoria arată că au existat decizii la nivel de stat care au influenţat in mod negativ întreaga populaţie a unei ţări sau a unei mari părţi din ea.

În Statele Unite, în anii ’60, medicamentul thalomide”, contra greţurilor şi insomniei femeilor însărcinate, a fost declarat sigur în privinţa reacţiilor adverse. Rezultatul a fost tragic: mii de copii s-au născut malformaţi, cu braţe şi picioare ca înotătoarele peştilor.

Cazuri ca acesta au determinat apariţia organizaţiilor non-guvernamentale de protecţie a consumatorilor şi de monitorizare a posibilelor abuzuri ale statului. De asemenea, cetăţenii au înţeles că nu se pot încrede orbeşte în deciziile guvernanţilor. Astfel au apărut acţiuni de respingere a unor legi care lezau interesul populaţiei.

Un exemplu recent din ţara noastră este introducerea vaccinului Gardasil, împotriva cancerului de col uterin, la fete. Ministerul Sănătătii a făcut acestui vaccin campanie în 2008, fără să atenţioneze că în Statele Unite se înregistraseră deja 25 de decese şi cifra uimitoare de 10.000 de cazuri de reacţii adverse, însoţite de riscul pe termen lung de cancer sau sterilitate. Populaţia nu a avut încredere în această campanie şi doar 2,57% din elevele de clasa a IV-a vizate au acceptat vaccinul.

Există diverse motive pentru apariţia unor astfel de situaţii. Unul dintre acestea este faptul că deciziile luate de diverse organisme internaţionale au fost transplantate uneori în legislaţia noastră fără a se lua în calcul impactul lor social, neţinând cont de dorinţele şi necesităţile reale ale poporului român. De exemplu, în iunie 2008, europarlamentarii români au aprobat Tratatul de la Lisabona (noua formă a Constituţiei UE), fără amendamente, deşi 9 state încă nu o ratificaseră, iar celelalte o făcuseră cu rezerve. Din 387 de delegaţi români, unul singur a votat împotrivă: „Am votat împotriva Tratatului pentru că România nu a avut nici o contribuţie la acest document. În momentul de faţă arătăm că la nivelul UE noi nu contăm. Am acceptat tot ceea ce ne-au propus european.

Un motiv în plus de îngrijorare pentru securitatea persoanei îl constituie recenta lege 298 din 18 noiembrie 200838 privind reţinerea informaţiilor. Aceasta obligă furnizorii reţelelor publice de comunicaţii (operatorii de telefonie fixă şi mobilă) şi furnizorii de comunicaţii electronice (operatorii de Internet) să reţină, să păstreze şi să predea, la cerere, autorităţilor competente, date privind convorbirile telefonice şi mesajele pe Internet. Datele trebuie păstrare timp de 6 luni de la înregistrare, şi pot fi cerute în cadrul unui proces în principiu numai de către judecător sau procuror (art. 3 alin. 2). Adevăratul nucleu al legii pare a fi însă art. 20, din care cităm un fragment:”În scopul prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, organele de stat cu atribuţii în acest domeniu pot avea acces la datele reţinure”. Aceasta înseamnă că orice agenţie, comisie sau corp guvernamental, poate fi uşor împuternici să prelucreze aceste date, în numele securităţii naţionale. Prevalenţa puterii politice asupra puterii judecătoreşti a creat dintotdeauna deviaţii în bunul mers al societăţii, cu urmări asupra siguranţei individuale. Legat de această lege şi de problema paşapoartelor biometrice, s-a exprimat avocatul şi senatorul român Iulian Urban. În cadrul interviului publicat în Curentul din 22 ianuarie 200939, cu titlul „Noile măsuri pot fi anticamera unui nou tip de dictatură”, acesta a sesizat tendinţa spre centralism: „oamenii sunt invitaţi sau, mai degrabă, împinşi către momentul la care vor ajunge complet dependenţi de sistem, de tehnologie şi existenţa lor nu va mai fi posibilă în afara sistemului. Aşa că, referitor la <<siguranţă>>, eu cred că de fapt nu există siguranţă a cetăţenilor, există doar o mână de cetăteni care controlează, prin sintagma „securitate a statului”, pe ceilalţi cetăţeni”.

Aceste exemple ne arată că, în ultimă instanţă, nu putem încredinţa total statului responsabilitatea pentru viaţa noastră.

Concluzii

Toate datele prezentate mai sus ne trezesc îngrijorarea cu privire la viitorul libertăţii persoanei şi a respectării conştiinţei religioase în România. Cipurile de pe noile acte de identitate şi călătorie nu prezintă siguranţă tehnică) informaţiile de pe ele putând fi cu uşurinţă deturnate şi folosite în scopuri contrare intereselor noastre.

În virtutea drepturilor fundamentale garantate de art. 23-31 din Constituţia României – libertatea persoanei, respectul vieţii private, libertatea de conştiinţă şi accesul la informaţie , considerăm noile prevederi legale abuzive şi cerem cu fermitate respectarea dreptului fiecărui cetăţean de a accepta sau respinge actele de identitate biometrice, pe temeiul libertăţii convingerilor şi al conştiinţei religioase

Solicităm Parlamentului României, Guvernului şi instituţiilor publice interesate suspendarea de urgenţă a aplicării actelor normative OGU 94/2008 şi HG 1566/2008 privind paşapoartele electronice, a Directivei UE 126/2006 privind standardelor pentru permisele auto şi a OUG 184/2008 şi OG 69/2002 privind cărţile electronice de identitate precum şi iniţierea unei dezbateri publice la nivel naţional, pentru ca societatea românească să conştientizeze implicaţiile pe care le are introducerea noilor documente electronice faţă de protecţia libertăţilor cetăţeneşti şi a vieţii private.

Read Full Post »

PEDOFILIA IN SPATIUL ROMANESC
Pedofilia este o crima impotriva celor mai inocente fiinte umane – copiii. Pina nu demult vocea societatii era unanima ca pedofilia este o abominatie, un lucru ingrozitor. Unanimitatea de voci insa incepe sa dea loc parerilor multiple. Pedofilii incep si ei sa iasa din locurile lor ascuse iar ideologii noii ideologii sexuale mondiale incep sa promoveze pedofilia ca o varianta normala a sexualitatii umane, benefica, spun ei, atit pentru adulti cit si pentru copii. In urma cu o luna am scris despre eforturile care se fac in cercurile academice americane si in interiorul lui American Psychological Association (APA) pentru “normalizarea” pedofieliei. Am relatat ca pe 16 august a fost organizat un simpozion in Baltimore, SUA, la care au participat cercatatori de la mai multe universitati proeminente. (http://www.lifesitenews.com/news/academic-conference-seeks-to-normalize-pedophilia/) Scopul conferintei a fost promovarea ”normalitatii pedofiliei”  si examinarea cailor prin care “minor-attracted persons” (adica “persoanele atrase de minori”) s-ar putea implica in revizuirea clasificarii actuale a pedofiliei de catre APA ca o maladie. Activistii, phihologii si academicienii americani care promoveaza pedofilia s-au grupat in asa numitul grup B4U-ACT. Membrii lui parvin din unele din cele mai prestigioase universitati americane, printre ele Harvard University, Johns Hopkins University, University of Illinois, si University of Louisville. Liderul miscarii, Howard Kline, afirma ca pedofilia e doar o varianta a sexualitatii umane, o forma de orientare sexuala care nu trebuie stigmatizata. “Nimeni nu isi alege, spune el, sa fie atras emotional sau sexual de copii sau adolescenti. Cauza este necunoscuta.” Ne confruntam, deci, cu eforturi reale si tot mai crescinde de “normalizare” a pedofiliei asa dupa cum a fost “normalizata” si homosexualitatea dupa zeci de ani de eforturi sustinute.
Dar la noi, in spatiul romanesc, care e situatia privind pedofilia? Nu suntem nici noi izolati de trendurile internationale. Recent am dat peste un articol publicat pe 6 septembrie 2011 in Romanian Global News despre pedofilie si i-l redam si noi. Intitulat Traficanti de copii = ucigasi de ingeri, articolul e o ancheta realizata de Olga Ceaglei, de la Centrul de Investigatii Jurnalistice din Chisinau si Andrei Astefanesei, de la Ziarul de Iasi. El descrie activitatile pedofililor straini in Moldova si complicitatea romanilor in acest trafic murdar. Articolul este lung si va recomandam sa-l cititi in intregime aici:  http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-interviuri/3052-traficantii-de-copii–ucigasii-de-ingeri.html Noi redam o varianta mai scurta.
În luna martie a acestui an, Politia si Procuratura au anuntat ca au lichidat o retea de traficanti de copii si pedofili, capii gruparii fiind arestati. Sub pretextul ca organiza calatorii turistice prin R. Moldova, inclusiv prin regiunea transnistreana, si în Ucraina la Odesa, reteaua, de fapt, oferea baieti minori pentru relatii sexuale clientilor veniti din strainatate. La nici o luna de la arestari, am constatat ca reteaua continua sa activeze. „Afacerea” a fost preluata de una dintre fostele victime, care, pentru a reface legaturile cu clientii, a scazut preturile la serviciile prestate.
Divizata în doua, reteaua activeaza nestingherita la Chisinau si Tiraspol. Un jurnalist din Chisinau si unul din Iasi au reusit sa închirieze, cu numai 55 de euro, un baiat de 15 ani, pentru o noapte. Discutiile pentru „închirierea baiatului” au fost filmate cu camera ascunsa. În lista clientilor straini: directori, functionari de stat. „Am un baiat. El poate chiar si acum sa vina. Are 15 ani. El a fost cu mine la clienti din Norvegia, Marea Britanie, Scotland si totul a fost normal. Acum e activ, asa. Frumusel baiat. Noi lucram de vreun an cu el”, îsi descrie traficantul „marfa”, într-o chinuita limba moldoveneasca. Înainte de a-mi aduce copilul însa, are grija sa se asigure ca toti banii vor ajunge în buzunarul lui. „Si înca un lucru. Când se plateste, tu îmi dai banii mie si eu îl platesc pe el. El nu trebuie sa vaza bani de la tine. Stii cum îi? Eu îl platesc pe el. Eu, nu tu!”, ma avertizeaza ferm Misa, înainte de a-mi aduce baiatul.
Pe Misa l-am gasit pe www.mail.ru. Am facut un cont fictiv si l-am contactat din România spunându-i ca urmeaza sa vin în Republica Moldova. Negocierea pe internet a fost scurta: 40 de euro pentru Misa si 15 euro pentru baiatul pe care mi-l va aduce. Am stabilit ca pe 24 iunie îl voi suna din Chisinau si ne vom întâlni. 24 iunie 2011. Ora 19:30. La o terasa scumpa din centrul Chisinaului. Am ajuns cu 15 minute mai devreme, pentru a-mi aranja camera ascunsa. A ajuns apoi si Misa. Mi-a spus ca are pentru mine un baiat de 15 ani, Dima, si unul de 17 ani, Slava. „Tu mai bine cu Dima”, ma sfatuieste Misa. „Eu vaz ca tu mai bine cu Dima”. Ma asigura ca pe partea sa de retea nu au fost probleme si ca Politia nu i-a facut nimic. Dima încearca discret sa ma avertizeze despre „problemele” lui Misa cu oamenii legii, însa Misa intervine: „La mine nu sunt probleme. Au fost probleme cu un cetatean italian, Andrea Pasquini, care a fost cu copii de 11-14 ani. A fost la Serpeni si i-a zis primarului ca este sponsorul unei echipe de fotbal si selecteaza baieti din Moldova. Asa a adus doi baieti în Chisinau si Politia a aflat si l-a prins. El este acum arestat. Mai are doua afaceri cu copii în Italia”.
 
 
“Marfa”
Foarte degajat, a început sa-mi povesteasca despre clientii sai. „La mine a mai fost un client din România, Dan. El e cetatean american, dar sta în Bucuresti. Are business-ul lui acolo. În august, la mine trebuie sa vina un cetatean al Marii Britanii, seful unei uzine unde se fac sine de cai ferate, si altul din SUA, care este secretarul de finante al SUA. A mai fost la mine un client care este secretar de finante al UE, Nick Georgiadis. Trece repede si usor de la una la alta. L-am întrebat câti ani are. „În curând fac 18, dar am minte de 25-27 ani. Eu am multi baieti, vreo 30-40. Acum ti-l aduc pe cel mai bun baiat, pentru cei mai buni clienti”, ma asigura el. Îi spun ca ar fi timpul sa vad baiatul. Insista însa sa mearga el dupa Dima si sa-l aduca cu un taxi. „Daca vede ca baietelul mic, nu-l ia”, asa îsi argumenteaza Misa plecarea. Îmi cere 100 de lei moldovenesti pentru taxi si dispare pe alee. Dupa nici 30 de minute mi-l aduce pe Dima. O masa la restaurant si 15 euro, pretul pentru inocenta. Dima arata de 15 ani, asa cum mi-a promis Misa. Îmbracat curat, are figura unui copil cuminte, un elev care parca s-a dus la scoala cu tema facuta doar pe jumatate, evident speriat. Asezat pe fotoliu, sta cu mâinile ascunse sub masa, sfios. Nici ochii lui albastri nu îi sunt prea curajosi. Îsi tine privirea în jos, rusinat, iar din când în când se uita la Misa. (…)
 
Mina de aur a pedofililor: odnoklassniki.ru si mail.ru 
Pe unele dintre cele mai populare site-uri de socializare în tarile din fostul spatiu URSS, www.odnoklassniki.ru si http://www.mail.ru, baieti din Moldova, cu vârste cuprinse între 11-17 ani au în lista de prieteni barbati de 30-55 de ani, din Germania, Danemarca, Norvegia, Italia, Rusia, chiar si Tailanda, cercetati de Politia de la Chisinau pentru trafic de copii în scop de exploatare sexuala, pornografie infantila sau turism sexual. În unele poze postate pe site, copiii apar în compania acestor barbati în spatii private, consumând bauturi alcoolice. Aceste prietenii nu sunt defel întâmplatoare. O retea de pedofili straini, bine organizata, a activat nestingherita pe teritoriul R.Moldova pâna în luna noiembrie 2010, când Politia de la Chisinau a reusit sa faca unele arestari. Unul dintre principalii suspecti, cazul caruia a ajuns pe masa judecatorului, este Oleg Sivitki, cetatean al Federatiei Ruse si al Norvegiei. El este banuit de Politie ca ar fi capul retelei si administratorul site-ului care promova turismul sexual în Moldova în scop de exploatare sexuala a copiilor: www.gaymoldova.livejournal.com Site-ul a fost activ pâna la începutul lunii aprilie 2011. Asa a ajuns ca afacerile cu copii de închiriat pentru sex sa se promoveze pe internet, la vedere.
 
 
Contactarea retelei
Pe Oleg Sivitki urma sa-l contactam sub acoperire pentru a demonstra ca o retea de pedofili si traficanti de copii activeaza în Republica Moldova. Însa începerea anchetei jurnalistice s-a suprapus cu ancheta Politiei, iar arestarile de anul trecut pareau sa fi anihilat reteaua, pentru ca nu am primit niciun raspuns la mailul trimis pe adresa indicata pe site, iar numarul de telefon era inactiv. Am mers mai departe, pornind de la premiza ca astfel de „afaceri” de obicei nu mor, ci sunt preluate. Am continuat cautarile si astfel am luat legatura cu Misa. Dupa arestari, reteaua s-a reorganizat. Surse apropiate retelei ne-au confirmat ca, dupa arestari, reteaua s-ar fi divizat în doua: o parte la Chisinau si alta la Tiraspol. La Tiraspol reteaua ar fi fost preluata si ar fi administrata în prezent de iubitul lui Oleg Sivitki, Roman Motov, în vârsta de 22 de ani, cetatean al Rusiei, care detine si acte de identitate transnistrene. La Chisinau, reteaua ar fi fost preluata de Misa, una dintre fostele victime. Misa ne-a marturisit ca se ocupa de aproape doi ani cu gasirea de clienti pentru baietii pe care i-a racolat, la început, sub supravegherea lui Oleg, iar dupa arestarea acestuia, a continuat pe cont propriu. În prezent, noii capi ai retelei, se pare, continua sa racoleze victime si sa-si caute noi clienti pe site-urile de socializare.
 
 
Demnitar UE, printre clientii retelei de pedofilie
Cetatenii straini retinuti anul trecut de Politia de la Chisinau, fiind suspectati de trafic de copii sau pornografie infantila sunt Oleg Sivitki, cetatean al Federatiei Ruse si al Norvegiei, si Andrea Pasquini, cetatean al Italiei, cercetat si în tara de origine pentru ilegalitati similare comise în 2007 si 2009. Printre persoanele suspectate ar fi fost si grecul Nick Georgiadis, care a fost condus pâna la sediul Politiei pentru audieri, însa la scrurt timp a fost lasat sa plece pentru ca detinea atunci imunitate diplomatica. Nick Georgiadis, fost membru al parlamentului elen, a venit în Republica Moldova anul trecut, în calitate de consilier al ministrului Economiei în cadrul Misiunii UE de Consiliere în Politici Publice, proiect finantat de Uniunea Europeana si implementat de PNUD Moldova. Nick Georgiadis a parasit R.Moldova, timp în care i-a expirat imunitatea diplomatica, iar Procuratura are acum unda verde pentru a continua ancheta. Elena Cazacov, procurorul responsabil de acest caz în cadrul Sectiei de Combatere a Traficului de Persoane a confirmat faptul ca exista un dosar penal deschis pe numele cetateanului grec. „Nu putem da niciun fel de informatii legate de acest dosar pentru ca am periclita desfasurarea anchetei”, declara Elena Cazacov. Nick Georgiadis ar fi platit 75 euro pentru o noapte cu Misa. La doua saptamâni dupa ce l-am contactat pe Misa pentru a „închiria” un copil, ne-am întâlnit din nou cu el, spunându-i ca suntem ziaristi. Atunci Misa ne-a marturisit ca el a fost racolat de Oleg Sivitki pe mail.ru la începutul lunii iunie 2010. Dupa mai multe mesaje pe internet si din dorinta de a câstiga usor un ban, Misa a acceptat sa presteze anumite servicii cu tenta sexuala unor clienti straini. (…)

Pentru a atrage clienti straini în R.Moldova, Oleg Sivitki a deschis acest blog, în limba engleza si putea fi gasit usor la o simpla cautare pe google. De asemenea, blogul era promovat pe facebook si pe site-uri pentru gay. Acest blog era destinat pedofililor de orientare gay si promova deschis turismul sexual în R.Moldova. Acesta a putut fi accesat pâna la începutul lunii aprilie 2011, moment în care a fost închis de autoritati.

 
Servicii gay escort la doar 100 euro 
Acest blog se dorea a fi un mini ghid turistic pentru ca oferea tot setul de informatii necesare pentru a ajunge în Moldova, inclusiv posibilitatile de distractie, dar si „pachete turistice”, cu o lista de preturi pentru tururi turistice pentru gay, care aveau ca destinatii orasele: Chisinau, Tiraspol si Odesa. Pachetele turistice variau între 285 euro si 800 de euro, în functie de durata turului. De fapt, site-ul oferea servicii escort si acces la pozele a peste 40 de baieti, care ar putea sa însoteasca strainii pe toata perioada asa-zisului tur touristic pentru doar 100 euro, indiferent de durata turului. Din acesti bani, victima primea între 150-500 lei. (…)
 
 
Strainii aleg sa-si petreaca Revelionul în compania copiilor moldoveni
În una dintre pozele postate de germanul Rene pe odnoklassniki.ru, am gasit o poza facuta în timpul petrecerii cu ocazia Revelionului de anul acesta, în care apare germanul Rene si tailandezul Nutapong Somjit în compania mai multor baieti moldoveni. Pozele baietilor le-am gasit si pe site-ul gay. Surse din rândul anchetatorilor care au vrut sa-si pastreze anonimatul ne-au confirmat ca Politia de la Chisinau detine date clare precum ca Rene, Dan Petersen si Nutapong Somjit ar fi unii dintre clientii lui Oleg Sivitki. Dupa ce a aflat ca suntem ziaristi si nu potentiali clienti, Misa îsi aminteste ca este o victima. „Oleg m-a amenintat ca daca nu fac ce-mi spune, o sa afle toata familia mea ce am facut, ca stie unde stau”, povesteste Misa. Spune ca s-a apucat de „afacere” dupa ce a fost arestat Oleg pentru a-si ajuta familia sa-si dea datoriile la întretinere si promite ca se va lasa de îndata ce o sa se achite de datorie. Din „închirierea” copiilor pedofililor straini, Misa spune ca ar câstiga bine. „Într-o luna buna câstig cam 600 euro”, adauga Misa.
Cazul lui Misa, care din victima ar fi ajuns traficant, este cunoscut si definit de psihologi ca „sindromul Stockholm”. Acest sindrom descrie comportamentul victimei, care începe sa simpatizeze si sa se identifice cu abuzatorul. Acest sindrom, sustin psihologii, apare în conditii de stres emotional foarte mare si se întâlneste si în cazul copiilor abuzati. „De multe ori, copilul care a fost abuzat si nu a fost reabilitat, ajunge sa se identifice cu abuzatorul sau traficantul. Preia de la acesta maniera de a vorbi, de a fi, de a percepe si de a face exact ceea ce a facut cel care l-a exploatat. El ajunge sa vada în abuzator un model. Nu stie altceva sa faca, decât sa presteze servicii si sa supravegheze aceste servicii. El nici nu-si imagineaza ca poate sa faca si altceva. Identificându-se cu traficantul, victima vrea sa fie la fel ca el: curajos, puternic, abil, sa faca bani si sa fie în societate un om prosper”, explica psihologul Lidia Gorceag.
 
 
Copii de închiriat pentru sex scosi la mezat pe internet
Doar 9 victime, dintre care 7 sunt minori, au fost identificate si au beneficiat de asistenta. „Au avut loc doua sedinte de judecata, în care au fost interogati copiii si martorii. Exista suficiente dovezi ca sa demonstram vinovatia persoanelor de pe banca acuzatilor. Urmeaza alte doua sedinte de judecata unde li se va da cuvântul învinuitilor, dupa care credem ca se va pronunta sentinta”, precizeaza Natalia Bairam, avocatul care apara interesele victimelor în acest dosar. De cealalta parte, avocatii care apara interesele banuitilor pledeaza pentru nevinovatia lor si nu vor sa dea detalii. „Sedintele de judecata au loc cu usile închise, prin urmare nu va pot da detalii”, sustine Ion Ghertescu, avocatul uneia dintre partile învinuite. Persoanele risca între 15-20 ani de închisoare.
Celelalte victime, care nu au putut fi identificate deocamdata, continua sa presteze contra cost servicii sexuale cetatenilor straini, care vin în Republica Moldova cu acest scop. Majoritatea baietilor par sa fie din Transnistria. Pe lânga numele mic, pe site, sub fiecare poza era indicat orasul de origine, care în multe cazuri este Tiraspol. „Cele mai multe victime sunt din regiunea Transnistreana. Continuam investigarea cazului în vederea stabilirii persoanelor, însa este o problema, pentru ca organelle de drept nu au acces în aceasta regiune. De aceea este foarte complicat de a identifica si alte victime sau membri ai retelei din Transnistria. Ancheta continua. În total au fost identificate 8 persoane banuite de trafic de copii, dintre care 4 au fost arestate. Alte 4 persoane sunt cercetate în stare de libertate”, sustine Iurie Ursan, sef-adjunct Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane din cadrul MAI. (…)
 
 
În Ucraina, ilegal prin Transnistria
În fiecare an, copii neînsotiti sau aflati în dificultate în strainatate sunt identificati de misiunile diplomatice si consulare ale R. Moldova si sunt repatriati cu suportul Organizatiei Internationale pentru Migratie (OIM). Anul trecut au fost repatriati 66 de copii moldoveni, în special din Ucraina si Federatia Rusa. Dintre acestia, 28 erau fete si 38 – baieti. Din Federatia Rusa au fost adusi 33 de copii, din Ucraina 29 de copii, doi copii din România, unul din Belgia si unul din Italia. „În 2010 au fost repatriati un grup de baieti, majoritatea originari din zona transnistreana, însa aproximativ o treime din ei nu au reusit sa treaca întreg programul de reabilitare pe care îl facem în cadrul Centrului. În primavara, unii dintre ei s-au întors la parintii din Transnistria, altii, din pacate, nu stim unde sunt”, marturiseste Lidia Gorceag. Copiii abuzati sexual si fizic la diferite vârste vor devin abuzatori la maturitate sau se vor victimiza continuu si nu se vor putea realiza în plan profesional, nu-si vor putea crea o familie, spune psihologul. Situatia acestor adolescenti poate fi schimbata doar daca ei trec o reabilitare complexa, care, de regula, este de lunga durata. Statul, deocamdata, nu ofera servicii de reabilitare psihologica copiilor abuzati sexual, iar cele câteva organizatii neguvernamentale care asista copiii care trec prin experiente traumatizante nu au suficiente capacitati ca sa cuprinda toti copiii aflati în astfel de situatii, spune Lidia Gorceag. Cert este ca nicio institutie de stat sau neguvernamentala nu urmareste soarta tuturor copiilor abuzati sexual. De cele mai multe ori acesti copii revin în mediul abuzant…
 
 
Fenomenul ia amploare
Turismul sexual în Republica Moldova în scop de exploatare sexuala a copiilor nu este o noutate. În ultimul timp, aproape în fiecare an sunt depistate cazuri de abuz sexual asupra copiilor de catre cetateni straini. Reamintim aici cazul rasunator al cetateanului american, Anthony Mark Bianchi, care în 2007 a fost retinut si condamnat, doi ani mai târziu, la 24 ani de închisoare în SUA pentru ca a abuzat sexual 10 copii moldoveni. În Moldova a fost condamnat complicele sau moldovean. În 2009 a fost arestat, pentru infractiuni similare, Deacon David Brian, cetatean al Marii Britanii, si condamnat la 7 ani si 6 luni de închisoare. Iar anul trecut, la Chisinau, au fost arestati capii unei retele internationale de pedofili. Recent, în luna august 2011, au fost retinuti la Balti alti doi cetateni italieni.
 
 
Cazurile de pervertire sexuala a copiilor în crestere
Conform informatiilor Sectiei Minori si Drepturile Omului, din cadrul Procuraturii Generale, se înregistreaza o crestere a cazurilor de abuz sexual asupra copiilor, în special a celor de pervertire sexuala. Pe parcursul anului 2010, o treime din infractiunile comise împotriva copiilor, au avut ca obiect de atentare viata sexuala. „Din pacate, nu se cunoaste numarul real de cazuri de abuz sexual asupra copiilor, deoarece nu toate victimele le semnaleaza, pentru ca sunt prea traumatizate si timorate”, declara Iurie Perevoznic, seful Sectiei Minori si Drepturile Omului.
Statistica MAI indica si o dublare a cazurilor de trafic de copii. Daca pe parcursul anului 2010 s-au înregistrat un numar de 43 de cazuri, în prima jumatate a anului curent s-au înregistrat 46 de cazuri de trafic de copii. Dintre acestea, doar jumatate au ajuns pe masa judecatorului.
 
 
Ancheta continua
Toate probele rezultate din ancheta jurnalistica pe parcursul a cinci luni au fost predate autoritatilor din Chisinau. Politia si Procuratura au declansat o noua ancheta cu privire la posibila implicare în trafic de copii, abuz sexual al minorilor, pornografie infantila si turism sexual a unor cetateni ai R.Moldova, dar si clienti din alte state ale lumii.
 
 
UE IMPOTRIVA PEDOFILIEI
Uniunea Europeana reactioneaza, se pare, intr-o directie buna impotriva pedofieliei. Recent a fost demarat un proiect de directiva care propune pedepse cu 10 ani pentru pedofili. Asupra acestei propuse directive va recomandam materialul de mai jos din AvocatNet.ro, publicat pe 16 septembrie si scris de Raluca Popescu. http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_26044/Proiect-de-directiva-Pedofilii-pedepsiti-cu-cel-putin-10-ani-de-inchisoare-Cum-comentezi.html#ixzz1YJJ82veL Din el redam citeva paragrafe.
Constrangerea unui copil la activitati sexuale va fi pedepsita cu cel putin zece ani de inchisoare, potrivit unui proiect de directiva al Consiliului UE. De sanctiuni dure ar putea avea parte si cei care promoveaza pornografia pe internet si turismul sexual in toata Uniunea Europeana. Consiliul UE si Parlamentul European au convenit asupra acestui proiect in luna iunie, iar acesta ar trebui sa devina act cu putere de lege pana la sfarsitul anului 2011, dupa adoptarea formala de catre cele doua institutii. Statele membre vor avea la dispozitie doi ani pentru a transpune directiva in legislatia nationala. Pedepse cu inchisoarea pentru abuzul si exploatarea copiilor. Potrivit proiectului de directiva, obligarea unui copil sa asiste la activitati sexuale (abuz) este un fapt pasibil de aplicarea unei pedepse cu inchisoarea de cel putin un an, in timp ce pentru constrangerea unui copil la activitati sexuale se prevede o pedeapsa cu inchisoarea de cel putin zece ani.
Proiectul mai stabileste ca pedepsele minime pentru abuzul asupra copiilor si exploatarea sexula a acestora vor putea ajunge si pana la 10 ani de inchisoare, in functie de natura infractiunii. Totodata, vizionarea de acte pornografice la care participa copii (exploatare) se va pedepsi cu inchisoarea de doi ani, iar pentru constrangerea unui copil sa practice prostitutia se va aplica o pedeapsa cu inchisoarea de minim 10 ani. Poiectul de directiva prevede si o pedeapsa cu inchisoarea de cel putin un an pentru detinerea de pornografie infantila (cu unica exceptie a situatiilor in care materialul pornografic este detinut in scopuri de ancheta) si privarea de libertate timp de cel putin trei ani pentru producerea de material pornografic infantil.
In plus, proiectul de act legislativ adauga la lista infractiunilor „ademenirea pe internet”, care se refera la abordarea copiilor in camere de chat sau pe forumuri cu intentia de a abuza sexual de acestia. Conform prevederilor din proiectul de directiva, statele membre vor avea obligatia de a asigura eliminarea imediata a site-urilor care contin pornografie infantila gazduite pe teritoriul lor, precum si de a urmari eliminarea site-urilor de aceeasi natura gazduite in alte state. (…)
Potrivit sondajelor, intre 10% si 20% dintre copiii din Europa sunt victime ale unei forme de abuz sexual in copilarie. Numarul site-urilor care contin pornografie infantila este in crestere, iar imaginile devin din ce in ce mai explicite si mai violente. Aproximativ 20% dintre autorii de infractiuni sexuale recidiveaza dupa condamnare.

PENTRU ROMANII DIN SPANIA – A INCEPUT SCOALA

Recomandam romanilor din Spania si tuturor celor care cunosc spaniola articolul alaturat publicat de colegii din Spania de la Foro de la Familia. Contine sfaturi practice pentru parinti de ajutorare a copiilor cu stresul de inceput de an de scoala. http://www.forofamilia.org/2011/09/15/familia-y-centros-educativos-i-%E2%80%9Cel-curriculum-del-hogar%E2%80%9D/
 
 
Rugaminte: cautam un voluntar care cunoaste spaniola sa traduca pentru noi acest articol. Dorim sa-l publicam si noi pentru audienta noastra din Romania. Articolul e scurt de doar 2 pagini.
 
 
ANUNT – “VOCEA TA CONTEAZA”
Un cititor din Bucuresti ne scrie despre un proiect pe care unii il veti gasi util. Redam textul anuntului: Este vorba de un site prin intermediul căruia orice cetătean Roman va putea interactiona activ în ce priveste legile alesilor nostrii prin amendamente la legile actuale si/sau propuneri legislative noi. Vor putea fi urmărite valorile pe care alesii nostri le promovează si multe altele. Demersul nu este unul care sa încline balanta în favoarea unui partid sau altul.
Acest proiect poate fi găsit pe site-ul „Restart România”, numit „Vocea Ta Contează!” în sectiunea „Legea Legilor” prin intermediul căruia, dacă se va găsi printre proiectele câstigătoare, acesta va beneficia de suport material si resurse umane în vederea implementării. Cel mai important suport este cel de specialitate în domeniul juridic si al dezvoltării aplicative. Adresa web unde poate fi vizualizat proiectul cu toate detaliile acestuia: http://restartromania.netsquared.org/vocea-ta-conteaza Concursul se desfăsoară în perioada 23 septembrie ora 00:01 – 2 octombrie 00:01 fiind deschis votului comunitătii după care, proiectele cu procentaj ridicat al votului publicului vor fi analizate si supuse unui juriu de specialitate. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 6 octombrie. Multumesc pentru ajutor, dorindu-va binecuvântare în continuare în promovarea valorilor familiei. Robert Dincă, Tel. 0726607173

ANUNT – CONFERINTA BUCURESTI

D-na Niculina Ciuperca, psiholog (AFR Bucuresti), ne anunta ca pe 1 octombrie organizeaza un grup de lucru cu tinerii doritori sa-si salveze casatoria si sa evite divortul. Evenimentul se intituleaza “Cum sa facem fata provocarilor in cuplu„? Se va vorbi despre: conflictele dintr-o casnicie – ce anume le provoaca si cum pot fi prevenite; suferintele din copilarie si conflictele conjugale; obstacole in calea solutionarii conflictelor; despre importanta atingerilor (contacte umane) pozitive si modul cum influenteaza acestea stima de sine; despre importanta comunicarii in cuplu – obstacole in calea ascultarii la femei si barbati. Vom invata: cum sa prevenim escaladarea conflictelor prin cunoasterea obstacolelor care stau in calea solutionarii lor; tehnici de reglare a climatului conjugal in situatii conflictuale; sa construim “harta conflictelor” pentru o mai buna intelegere a aparitiei si prevenirii acestora; cum sa ne antrenam mintea pentru a reusi sa interpretam corect mesajele partenerului. Perioada: 1 octombrie orele 9-13. Taxa de participare: 60 ron/persoana. Locatie: Bucuresti, Str. Ceahlaul 22 etaj 2, ap. 5 (Crangasi). Trainer: Niculina Ciuperca, psiholog-consilier autonom familie-cuplu acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania. Pentru inscrieri : e-mail ciuperca_niculina@yahoo.com. Telefon 0724878966
 
 
SIMPOZION DESPRE FAMILIE LA CLUJ 
Va recomandam tuturor sa participati la simpozionul international “Familia şi binele comun” care se va tine la Cluj pe 14 si 15 octombrie 2011 incepind de la ora 9. Locul de desfasurare este: Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj – Aula Magna. La simpozion vor participa conferentiari prestigiosi din Romania, Italia, Ungaria, Franta, Austria. Printre ei vor fi si personalitati proeminente ale cultelor religioase din Romania, iar conferinta in sine se incadreaza in evenimentul “Casatoria si Botezul 2011” lansat de Biserica Ortodoxa Romana si a evenimentului “Familia 2011” lansat de Biserica Romana-Catolica din Romania. Cei interesati in mai multe detalii sunt rugati sa o contecteze pe d-na Oana Gotia la gotia@istitutogp2.it.
 
 
ANUNT – CONFERINTA OSCE LA VARSOVIA
Intre 26 septembrie si 7 octombrie se desfasoara la Varsovia evenimentul – conferinta – Organization for Security and Cooperation in Europe (Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa),  cu subiectul “Human Dimension Implementation” (“Implementarea Dimensiunii Umane”) Vor fi discutate o multime de subiecte, printre care si unele de mare importanta pentru noi, cetatenii de rind ai Europei preocupati de valori. De exemplu, pe 26 septembrie se va discuta despre libertatile fundamentale, pe 27 septembrie despre libertatea religioasa, de constiinta si de asociere, iar pe 4 octombrie despre intoleranta crescinda impotriva crestinilor in Europa. Informatii mai multe privind conferinta le puteti afla aici: http://www.osce.org/event/hdim_2011, iar pentru inregistrare aici: http://meetings.odihr.pl/
 
 
LOC DE MUNCA
Am fost contactati de o organizatie de avocati crestini care cauta un avocat crestin pentru un post in Viena. Candidatul trebuie sa fie crestin (denominatia religioasa e irelevanta); sa cunoasca foarte bine limba engleza (scris, citit, tradus); absolvent al unei facultati de drept acreditate; dispus/a sa locuiasca in Viena; cetatean al unui stat membru in UE; bine versat in drepturile omului. Majoritatea actiunilor angajatului/angajatei va consta in promovarea libertatii religioase si a valorile crestine in structurile europene. Persoanele interesate sunt rugate sa ne trimita un CV (in engleza) la adresa AFR contact@alianta-familiilor.ro., sau d-lui Petre Costea la costealaw@yahoo.com.
 
 
SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Cu ajutorul d-tra am ajuns la 7.300 de semnaturi, dar dupa cum stiti, tinta este de 7.500. Mai avem doar putin, dar trebuie sa terminam lucrarea de care ne-am apucat. Va rugam deci continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze. Ce ne impiedeca sa ajumgem la chiar 10.000 de semnaturi? Stim ca se poate.
Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php  Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)
Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”    
 
 
Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.   
 
 
Rugaminte: Va rugam postati si publicati acest apel peste tot. Va multumim.
 
 
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
contact@alianta-familiilor.ro

Read Full Post »

Petitie contra denumirii de rom/roma/romanis  si revenirea la cea de tigan…
Macar dati mai departe daca nu va intereseaza!
Pe site gasiti textul urmator:
Catre Parlamentul Romaniei, Domnilor Senatori si Deputati:
In ultimul timp temele principale ale stirilor a fost legata de reactia ostila mpotriva cetatenilor romani din Italia si mai nou si din alte tari europene.
Aceasta reactie fara precedent indreptata impotriva tuturor romanilor stabiliti in aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal si infractional al unei etnii minoritare de cetateni romani, si anume tiganii sau etnia romilor. Aceasta etnie nu este specifica Romaniei, ea intalnindu-se in majoritatea tarilor europene in diverse proportii, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies in engleza) este asimilata mai
ales cu numele tarii noastre: Romania , raspandindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatala pentru viitorul european al poporului roman.
Cand cetateanul italian, de pilda, citeste un articol in care se intrepatrund termenii „romeno” si „rom”, este normal sa se afunde intr-o confuzie care, incetul cu incetul, duce la o suprapunere mentala a celor doua denumiri.

Odata aceasta suprapunere instalandu-se, ea functioneaza si in sens invers;
astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandeaza:
„tiganii, tiganii”, referindu-se la romani. Rezultatul pe termen mediu si lung pentru populatia Romaniei in raport cu popoarele europene poate fi devastator, instalandu-ne in coada Europei. De aceea, inainte de a vedea ce este de facut, merita studiat cum s-a ajuns in aceasta situatie.

,:
„Satra” vine de la casta Kshatria (razboinica) careia nu i-au apartinut niciodata.
„Tigan/Zigeneur/Zingaro etc” vine de la „Athinganoi „, secta religioasa grecesca recunoscuta pentru activitatea de prezicere, tiganii n-au au apartinut niciodata acestei secte..
„Gypsy” vine de la „Egyptian ” cum si-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinte si mancare pe gratis, pretinzand ajutor ca fiind crestini egipteni aflati in pelerinaj.
„Yansser” cum sunt cunoscuti la New York , vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat tiganii emigrati in America pe la 1900. In Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner si Sinti In limba franceza s-a impus numele Gitanes. In limbile engleza si spaniola, Gipsy, respectiv Gitano. In Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).

Sunt cateva elemente importante care nu pot fi ignorate:
1) Generalul (seful) securitatii din jud. Sibiu in ’71 era un tigan
2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioaba in ’71-’72
3) Cioaba e var primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)
4) Cioaba participa la primul congres tiganesc de la Londra din ’71 unde
apare prima oara etnonimul de Rom
5) Anii ’70 inseamna plecarea masiva a sasilor
6) Securitatea organizeaza un program de colonizare cu tigani a sasimii si
svabimii
7) Scopul nu a fost integrarea tiganilor. Integrare inseamna o populatie minoritara tiganeasca intr-o populatie majoritara de alta etnie.. O majoritate tiganeasca cu o minoritate ignorabila de alta etnie nu duce la integrarea tiganilor, ci la asimilarea celorlalti.( Dau cazul unor moldoveni din Galati asimilati in tigania din Garcini, de langa Brasov ).

?

Agresiunea lexicala rom/roma/roman – romani/romani – romanies/romanians –
romanes/romaneste, a fost aplicata asupra tarii si natiunii noastre imediat dupa 1990, in cadrul unui program complex dezvoltat de Fundatia Soros in Romania . Beneficiind de numerosi membri ai etniei tiganesti in guvernarile Romaniei – sunt notorii Ion Iliescu , Adrian Nastase sau Andrei Plesu – dupa „Memorandumul” lui Petre Roman , care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat in cale schimbatorilor de limba si istorie. O prima disputa a fost cea legata de cuvantul „romi”, romanii fiind prostiti apoi ca aceasta
va fi inlocuita cu „rromi”, o alta formula care doar a sporit debandada lexicala. De amintit, ca fapt divers, ca in anii 1995, limba cu care Soros vroia sa inlocuiasca tiganeasca primise numele de „romalli”, forma care nici nu se putea declina si care a fost inlocuita ulterior cu „romani” si varianta „rromani”. Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificata cu „roma/romani/romanies”. Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din tarile afectate de valul de imigratie si/sau infractionalitate tiganeasca. Cine ce sa mai inteleaga?!.
Strigator la cer este ca denumirea nu are nici o baza istorica, tiganii nu au fost purtat niciodata de-a lungul istoriei acest etnonim si provine din cuvantul „DOM”, care pe limba originara a tiganilor inseamna „om”.

Prin denaturare (voita) „dom” s-a transformat in „rom” cu „r” accentuat, apoi din „rom” s-a trasformat in „roma” apoi in „romani” si in „romanies” .
S-a ajuns astfel incat tiganii sa aibe numele identic cu al romanilor in limba engleza . Romani cu romani si romanies cu romanians ( doar ca in engleza nu exista diacritice dupa cum vedeti iar la o un simpla cautare pe google a cuvantului romani se vor afisa linkuri cu tigani). Practic denumirile sunt identice.

In toata perioada post-decembrista s-a manifestat o presiune constanta din partea unor organizatii sau din partea unor politicieni, personalitati de frunte cu ascendenta roma, in folosirea in documentele oficiale a etnonimului „rom” Ca un raspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Vacaroiu, ministrul de externe Teodor Melescanu recomanda folosirea in continuare in documente a cuvantului „tigan” in concordanta cu cuvintele folosite in celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro
etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului roman.
Presiunile continua si in 2001, Petre Roman , ministrul de externe, semneaza un nou Memorandum cu numarul D2/1094/29.02.2000 catre prim-ministrul Mugur
Isarescu, in care, in virtutea dreptului de autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie in toate documentele oficiale romane a denumirii de rom pentru a identifica etnia tiganilor. Mugur Isarescu isi insuseste Memorandumul si emite o hotarare de guvern in acest sens. Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la denumirea de „rom” erau indicative, si nu obligatorii.
Pe de alta parte, nimeni nu contesta dreptul la autoidentificare, care este un principiu european general. Dar in cadrul procesului de autoidentificare nu trebuie sa existe suprapuneri peste denumirea istorica a unor popoare europene existente. Sa nu uitam exemplul Greciei care a refuzat sa recunoasca Republica Macedonia pentru ca se crea confuzie cu denumirea unei provincii istorice grecesti (Reteaua Soros Open network fiind si aici vectorul principal in creearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea
de FYR ( Former Yougoslavian Republic ) Macedonia . Dar ce putem astepta de la o clasa politica ce este mai preocupata de interesele personale marunte in detrimentul intereselor nationale, compusa din indivizi fara perspectiva istorica, ce se promoveaza unii pe altii pe criterii de cumetrie, si nu de competenta. Rezultatele se vad. In conditiile In care Romania ocupa prin Leonard Orban postul de comisar european pentru multilingvism, Republica
Moldova impune limba moldoveneasca (o inventie bolsevica) drept limba oficiala recunoscuta in UE. S-a spus la momentul nominalizarii ca portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanta pentru comisarul roman.

Realitatea a dovedit contrariul.
In timp ce Bulgaria lupta pentru a impune denumirea de evro pentru euro, oficialii romani nu au schitat nici un gest in problema limbii moldovenesti.Privitor la problema tiganilor in ansamblu si a nefericitei denumiri de rom, fara indoiala ca avem nevoie de minti luminate, si nu de teribilismul unui ministru de externe ca si Cioroianu, care in suita gafelor
monumentale, declara ca ar fi bine daca am cumpara o parte din Sahara pentru
a-i muta pe concetatenii nostrii tigani. Nu de fanfaronada ieftina si paguboasa avem nevoie. Romii romani (suna interesant, nu-i asa?) sunt si ei cetateni cu drepturi egale. Romania trebuie sa conlucreze cu UE in programe de afirmare a identitatii culturale a populatiei de tigani in paralel cu integrarea lor sociala si cresterea nivelului educativ.

In ceea ce priveste denumirea de rom, chiar daca ne aflam in ceasul al 12-lea, este necesar un plan de masuri diplomatice, intinse poate pe mai multi ani, pentru a sensibiliza organismele europene si a se indrepta aceasta mare eroare de a denumi o populatie transfrontaliera cum sunt tiganii cu un nume atat de apropiat si generator de confuzii, de numele istoric al poporului roman.Luand in considerare progresia demografica pana
in 2025, cand pe fondul declinului de natalitate la romani si maghiari si al scaderii mortalitatii la tigani, acestia ar putea reprezenta un procent semnificativ din populatia Romaniei, depasindu-i pe maghiari, la care adaugam confuzia din ce in ce mai pregnanta a numelui de rom cu cea de roman, pozitia Romaniei in familia europeana apare intr-o pozitie tot mai ingrijoratoare.

In absenta unui plan concret ce trebuie urmarit cu consecventa, cred ca sunt toate sansele ca in constiinta civica europeana sa se consolideze credinta ca Romania chiar este tara romilor (daca nu s-a intamplat deja) si se prefigureaza tot mai mult ideea domnului Teodor Melescanu care spunea ca se doreste creerea unui stat tiganesc in Romania , ca Romania va fi in curand tara tiganilor ..

Orice nationalism se bazeaza pe:
1) limba comuna (in sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarate de reteaua Soros Open Network care incearca sa inventeze o limba tiganeasca impletita cu romana si care au denumit-o Romani Vlax, exact Vlax ! nu era de ajuns ca ne-au furat etnonimul de roman acum vor sa ne compromita si etnonimul de valah/vlah . Aceasta teorie strigatoare la cer este avansata de un anume Ian F. Hancock care isi publica lucrarile prin intermediul organizatiei Soros. Cercetatorul mentionat mai sus si care se
recomanda drept „Romani” cu descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas . El incearca sa si probabil reuseste sa convinga multi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca „olahii” sau „vlahii” sunt de fapt tigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax Romani, prezentata ca „un dialect al limbii romane” vorbit de populatia „Vlax/Vlach”. Este revoltator si intolerabil, asistam practic la rescrierea istoriei.
2) etnia comuna = natiunea
3) etnonimul
4) teritoriul
5) statul
6) drapelul
7) istoria comuna

Tiganii au purces pe calea definirii propriului lor nationalism. Au nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victima sunt romanii. Sa lasam minciuna si ipocrizia deoparte, daca considera numele tigan peiorativ atunci sa-si ia numele lor original care este DOM si nu ROM.

Read Full Post »

CUVÂNT ÎNAINTE

Arhimandritul Justin Pârvu

 

Vrem să fim sclavi sau liberi?

Cartea aceasta, Dictatura biometrică, o recomand tuturor cititorilor care mai vor încă să fie liberi într-un stat democratic şi celor care mai vor încă să fie fii ai lui Dumnezeu şi nu ai Mamonei. Această carte este o sinteză a tuturor publicaţiilor care s-au făcut până în prezent pe tema acestui subiect. Are o importanţă deosebită pentru că pune la îndemâna tuturor creştinilor, în special ortodocşilor, informaţii necesare cu privire la problema introducerii microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate şi în toată viaţa noastră. Pentru că la ora actuală este o campanie extraordinar de satanică pentru distrugerea şi desfiinţarea lui Hristos din inima creştinului. Întotdeauna au fost potrivnici creştinismului , de data aceasta însă este parcă o concentrare a tuturor forţelor întunericului din toate timpurile, a experienţelor îndelungate a celui rău şi vechi de zile, şi aplicarea lor asupra sufletului uman, căruia i s-a declarat război final de distrugere a fiinţei sale cu desăvârşire. Întotdeauna au fost şi creştini buni, şi creştini răi; întotdeauna au fost şi persecutori, şi preamăritori; au fost şi oameni care s-au sacrificat pentru această învăţătură frumoasă, creştin ortodoxă, – pentru că ortodoxia este cea mai mare bogăţie pe care o moşteneşte pământul nostru european sau bătrânul continent european, – dar au fost şi denigratori şi trădători care au săpat la surparea temeliei Bisericii lui Hristos. Dar cu cât trădătorii au săpat mai mult, cu atât sângele mucenicilor au înălţat Biserica lui Hristos, pe care nici porţile iadului nu o vor putea birui.

Această carte nu vine numai spre informarea dumneavoastră, ci ea este menită să aducă putere în sufletele dumneavoastră să vă opuneţi şi să luptaţi împotriva acestui sistem de înrobire desăvârşită atât a trupului, cât şi a sufletului. La ora aceasta, fiecare creştin trebuie să se angajeze în luptă foarte deschis, pe cât îi este cu putinţă. Pentru că Sfinţii Părinţi şi canoanele Sfintei noastre Biserici, ne învaţă despre existenţa unui război nevăzut cu diavolul, potrivnicul mântuirii noastre, război care ne îndeamnă să punem mâna pe armele duhovniceşti: smerenia, postul, rugăciunea, mărturisirea şi toate celelalte fapte bune; pentru că viaţa aceasta este o luptă şi nu o sezătoare. Mărturisirea este un act important în lucrarea noastră de mântuire, fără de care celelalte virtuţi nu ne vor fi recunoscute înaintea tronului de Judecată a lui Dumnezeu. Pentru că Mântuitorul spune clar în Evanghelie: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33). Mărturisirea este, aşadar, o datorie, o poruncă dumnezeiască şi suntem datori să ne apărăm în faţa celor care se ridică împotriva noastră şi a Bisericii lui Hristos) fără să aşteptăm alte porunci oficiale, ci să ascultăm de glasul Evangheliei când este vorba de batjocorirea lui Hristos. Nu avem nevoie să ne poruncească cineva să luptăm împotriva prigonitorilor lui Hristos, sau să aşteptăm prilej de ascultare faţă de mai marii lumii acesteia. Ascultarea este una, lupta împotriva diavolului este alta. A asculta – în momentul acesta – când văd că este casa vecinului în flăcări, iar eu stau cu găleata plină cu apă şi nu mă duc să o vărs să surp incendiul acesta mare care mistuie casa, pentru că nu mi-a poruncit şeful meu, acea ascultare este oarbă, după cum orb este şi sufletul acelui om.

Se vorbeşte că nu este acuma sfârşitul. Da! Şi eu spun că nu este acuma, dar noi trebuie să fim pregătiţi, pentru că toate evenimentele conclud la această stare de lucru. Se vede că toată activitatea aceasta de înrobire a noastră, se duce nu numai împotriva crcştinismului, ci şi a umanităţii în genere; este vorba de un atac puternic la adresa persoanei umane şi fiecare creştin este dator să-şi pună viaţa pentru credinţa lui, pentru sufletul lui. Până acum a mai mers şi cu partidul, şi cu carnetul roşu; a mai mers şi cu carnetul portocaliu, şi cu carnetul galben, dar de data aceasta avem de-a face cu un carnet multicolor care ne privează de libertate şi de viaţă. Depinde de ce vrem: Vrem să fim sclavi sau liberi? Vrem să fim morţi sau vii? Dar preţul libertăţii şi al vieţii a crescut mai mult decât criza economică în care ne aflăm; este nevoie de mult sacrificiu şi va costa izvoare de lacrimi şi râuri de sânge. Mărturiseşti pe Hristos, rămâi în credinţa Lui, nu-L mărturiseşti pe Hristos, lepădat vei fi înaintea îngerilor şi Judecăţii lui Dumnezeu.

De aceea, îndemn prin aceste rânduri, ca fiecare creştin să intre în arena cu fiare, cu fruntea aţintită senină către Hristos! Să fim mereu într-o trezvie deplină, în curtea aceasta a ortodoxiei noastre, a Bisericii noastre şi să se găsească fiecare pe poziţia de a fi cu adevărat un ucenic al lui Hristos.

Mulţi dintre credincioşi mă întreabă: „Ce să facem noi pentru toate lucrările acestea”? Păi, în toată această situaţie nu se poate face ceva mai frumos decât a ne ruga fiecare în parte, în viaţa de familie; a ne educa copiii noştri într-un spirit foarte auster, aspru, ca de la vârsta fragedă să cunoască şi să trăiască credinţa noastră ortodoxă. Avem modelul fiilor lui Brâncoveanu. Nu cedaţi! Mai bine să strigăm: „Loveşte, potrivnice a lui Hristos!” decât să ne pierdem viaţa cea veşnică. Plecaţi capetele voastre spre junghiere şi împotriviţi-vă fiarei apostate!

Ştiu că nu este uşor; am ajuns fii vlăguiţi ai acestui neam mult obidit, mult încercat şi mult prea trădat. Acum, peste românii noştri, vin şi greutăţile acestea financiare şi toate necazurile şi ne vindem şi pe un blid de linte. Pentru că aşa este firea noastră slabă şi neputincioasă şi needucată; pentru că niciodată nu a fost o legătură strânsă între omul, căruia Dumnezeu i-a dăruit mai multă înţelepciune şi a făcut oleacă de carte şi omul simplu, omul de jos, care avea nevoie de luminare şi de dragostea celuilalt. Nu, românul nostru intelectual îndată s-a împăunat cu mărirea lui, cu postul lui, cu înţelepciunea lui şi a uitat de ograda lui de altă dată, a pomilor frumoşi, a oilor, a caierelor de furcă, unde povestea bunica din viaţa lui Ion Creangă, Făt Frumos şi a întregii noastre frumuseţi literare. Astăzi se uită în curţile europene pline de vile şi de cuvinte moarte şi participă la ferecarea valorilor noastre ortodoxe şi româneşti, la ferecarea credinţei şi a tot ce a mai rămas frumos pe plaiurile noastre mioritice.

Puterile noastre sunt slabe şi am rămas puţini. Dar ne-a rămas ceva ce nu vor putea niciodată fereca: Mila lui Hristos, Dumnezeul nostru! Rămân toate pe seama marii Lui iubiri de oameni, ca El să ne scoată şi din această stare de lucru, ca întotdeauna, şi să Îşi manifeste mila şi bunătatea Sa faţă noi! Avem mijlocitori pe sfinţii noştri martiri din închisorile comuniste, cei care şi-au dat viaţa pentru Dumnezeu şi neamul lor, cărora să le cerem rugăciunile, ca unii ce au luptat şi au biruit Fiara prin puterea Crucii lui Hristos.

6 mai 2009,   la pomenirea Sfântului şi Dreptului Iov, mult-răbdătorul

INTRODUCERE

Victor Roncea

Paşi fatali spre o dictatură absolută

Începând cu 1 ianuarie, anul acesta, în urma unui alt mare tun dat de Guvernul Tăriceanu în inima poporului, în prag de Crăciun, România s-a conformat priorităţilor Uniunii Republicilor Socialiste ale Animalelor (URSA) şi a introdus Paşapoarte cu cip biometric la tot poporu’, asemenea bovinelor şi ovinelor, uitând însă să-l şi întrebe dacă vrea. Pentru cei care nu ştiu, URSA este un alt titlu dat de George Orwell nuvelei sale satirice la adresa dictaturii lui Stalin, Ferma Animalelor. Între timp am mai evoluat, a apărut şi cuvântul Europeană după Uniune, ca pretext legal pentru toate afacerile necurate care se petrec pe plaiul românesc. Cu „priorităţile şi normele UE” în sus şi în jos, am ajuns să fim ţara care oferă de 10 ori mai multe contribuţii financiare Uniunii faţă de cât primim înapoi. La fel, la capitolul cipuri: ne-am trezit, printr-o Hotărâre de Guvern dată pe furiş şi pe grăbiş în decembrie 2008, să fim primele bipede din UE cu Paşapoarte Biometrice, chiar înainte de votul din Parlamentul European, care recomanda folosirea lor de la 1 iulie anul acesta.

Chestiunea introducerii obligatorii a cipului biometric în actele de identitate ale românilor este atât o problemă legală şi morală, cât şi una socială şi religioasă. Deja mai multe studii profesioniste, româneşti, europene şi americane, au apărut în dezbaterea societăţii civile preocupate de starea naţiunii. Acestea au fost înaintate şi autorităţilor statului şi Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române, pentru a nu se spune că nu s-a ştiut. Până acum, rezultatul informării acestor organe este nul. Din punct de vedere legal, Hotărârea de Guvern, dată pe 15 decembrie 2008 (deci după alegeri!) este … ilegală. Pe lângă numeroasele articole din Constituţie încălcate abuziv, instituirea obligativităţii „cipuirii” ignoră însăşi normele Comisiei Europene, stipulate foarte clar într-un Raport al Grupului European pentru Etică în Ştiinţă şi Noi Tehnologii: un răstimp de 18-36 de luni rezervat dezbaterii publice naţionale. Or, studiind Nota de Fundamentare a Hotărârii 1566/2008 semnată de Cristian David, încă ministru de Interne la acea dată, ce observăm? O dată că este vorba de o Hotărâre dată pentru modificarea unei alte Hotărâri, nr 557/2006; deci nici măcar nu avem, de fapt, o Lege dezbătută şi aprobată de Parlamentul României în deplină cunoştinţă de cauză. Apoi, la Secţiunea a 3-a, „Impactul socio-economic al proiectului de act normativ”, constatăm încălcarea flagrantă a însăşi „normelor UE” invocate. Respectiv, la punctul 3 se afirmă scurt: „Impactul social- Nu este cazul”. Şi-atunci, dacă se socoteşte că „nu este cazul”, cum se explică cele 500.000 de semnături strânse până acum, ca urmare a Apelului Părintelui Justin Pârvu? Şi unde este dezbaterea publică?

La Bucureşti, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, şi-a propus şi el o afacere similară: să implanteze microcipuri R.F.I.D., similare celor din noile Paşapoarte ale românilor, tuturor câinilor şi pisicilor din Bucureşti. Chiar dacă, poate, Primăria nu ştie că 10% dintre animalele pe care s-a experimentat introducerea subcutanată a cipului au făcut în scurt timp cancer, cel puţin a supus acest proiect aberant de Hotărâre unei dezbateri publice. Ceea ce a fost refuzat oamenilor de către Guvernul Tăriceanu! Mai mult, ca urmare a protestului ciobanilor – pe bună dreptate – noul Cabinet Boc, a putut să solicite Comisiei Europene că cipuirea – „crotalierea” mieilor să fie opţională. Respectiv, premierul Emil Boc a declarat la întâlnirea avută în luna martie cu comisarul european pe Sănătate, Androulla Vassiliou, ca ţara noastră se alătura grupului de state membre care susţin că identificarea electronică a ovinelor şi caprinelor să fie opţională. Oficialii români au explicat comisarului european că „o asemenea măsură nu este oportună în actualul context al crizei economice din cauza costurilor ridicate”. Iată cum, exact ca în Ferma Animalelor, am devenit mai prejos decât patrupedele. Oare de ce premierul Boc nu s-a gândit să solicite, până acum, acelaşi lucru şi pentru oameni? E aceeaşi criză, nu? Şi de ce n-am avea şi noi dreptul să alegem: cu sau fără cip? Nu cumva afaceriştii care s-au pus pe cipuit românii au mai mare trecere pe lângă toate guvernele decât înfigătorii de crotalii în urechile animalelor? Sau proiectul controlului total al noii ordini biometrice nu ţine cont de „criza mondială”?

Pe lângă studierea afacerii de miliarde de euro (aţi citit bine), pusă pe roate în spatele uşilor închise, Serviciul Român de Informaţii ar trebui să observe şi cum cipul biometric constituie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale a României. Cine va garanta securitatea bazei de date biometrice a întregii naţiuni, pe vremurile acestea de criză?

Nimeni nu a plătit pentru afacerea Gardasil, soldată cu o pierdere a statului de 23 plus milioane de euro. Cine va plăti acum? Dacă în cazul Gardasil am avut de-a face cu încercarea unui experiment medical, acum suntem cobaii unui experiment informaţional. Care, după cum spun unii militanţi anticip, este premergător implantului uman, după cum se experimentează deja în Statele Unite şi Marea Britanie. Aşadar, după animale, primii care vor urma sunt copiii, pentru a „nu se pierde”. Nu ştiu cum se face, dar românii sunt din nou primii cobai şi la capitolul acesta. În Basarabia, actuala Republica Moldova, „experimental”, copiii au început să primească, de la naştere, „buletine”. De aici până la un alt experiment, aflat pe lista de priorităţi a companiei VeryChip – aceeaşi care deja a împlantat cipuri în soldaţii americani şi poliţiştii britanici – , nu mai e decât un pas.

Între o nenorocire şi alta abătute asupra României, şi-au făcut simţite prezenţa, pe ascuns, şi paşapoartele cu date biometrice, intrate pe sub mână în viaţa românilor. Fără a fi informaţi nici cât negru guvernamental sub unghia democraţiei, afacerea de sute şi sute de milioane de euro cade bine, pentru unii, în mijlocul „crizei mondiale” când iată, pentru a supravieţui, suntem nevoiţi din nou să ne îndatorăm finanţei mondiale. Între eliminarea istoriei sau a educaţiei fizice, adică transformarea elevilor în nişte mancurţi amorfi, şi legalizarea prostituţiei şi incestului, adică degenerarea programatică a naţiunii, nici nu ştii de ce rău şi cum să-ţi fereşti mai bine copiii. Pe deasupra, pentru a pune capac, apare şi spectrul urmăririi totale prin banalul cip introdus în acte pe furiş, după cum avertizează chiar Uniunea Europeană într-un raport al Comitetului Economic şi Social European: „Dispozitivul R.F.I.D. poate reprezenta cea mai mare ameninţare cunoscută la adresa libertăţii şi a vieţii private”.

Problema e că nici opinia publică, nici organele statului şi nici senatorii României, care au dezbătut şi trecut „tacit” Hotărârea de Guvern dată de Tăriceanu, aproape în afara mandatului său, pe 15 decembrie anul trecut, nu au habar exact ce pericole aduce înregimentarea şi supravegherea noastră electronică de către organisme extra-statale. Pentru că surse din ministere de forţă, ca Internele şi Justiţia, admit mai mult sau mai puţin oficial că au fost „însărcinate” să alcătuiască o bază de date natională electronică, pentru a o pune la dispoziţia „cui trebuie”, în afara tării.

Pentru toate aceste „beneficii” ale securitătii ca si cum cu totii suntem suspecţi de terorism internaţional, europarlamentarii români au votat în unanimitate, la începutul lunii ianuarie, pentru introducerea paşapoartelor biometrice în întreaga Europa, cu începere de la 1 iunie, „pentru combaterea terorismului, a criminalităţii şi a imigraţiei ilegale”, chiar dacă noi ne conformasem singuri, de la 1 ianuarie. Mai mult: pe ascuns, deputaţii noştri au votat în luna martie, în timp ce noi ne fierbeam cu paşapoartele biometrice, introducerea obligatorie a cărţilor de identitate cu cip biometric, cu începere de la 1.01.2011. Stalin ar fi fost fericit cu aşa bucăţi de parlamentari! Dar ce va zice acum Biserica oficială, care a cântat la aceeaşi masă cu oficialii Ministerului de Interne, afirmând că nu există o problemă a paşapoartelor, pentru că „sunt un drept şi nu o obligaţie”, şi oricum putem să alegem, ca nişte cetăţeni de mâna a două, paşapoarte temporar – temporare? Oare buletinele cu cip vor fi tot „un drept” pe care-l putem refuza? Unde este reacţia patriarhului României? Că până şi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Belurusului şi-a luat inima în dinţi şi i-a reproşat ultimului dictator din Europa, Alexandr Lucasenko, că poporul nu vrea să fie îndosariat electronic. În schimb, Patriarhia vrea. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a şocat lumea ortodoxă când a declarat că va fi printre primii care se va lăsa cipuit. Să-i fie de bine! Dar unde este dezbaterea publică? Ştiu românii ce le pune la cale Noua Securitate aflată mână în mână cu Noua Patriarhie?

Nimeni nu a informat românii că le vor fi „furate” sufletele prin înmagazinarea amprentei oculare, nimeni nu i-a informat pe români că acest cip conţine şi un cod echivalent al reprezentării cifrei 666, considerat de creştini, majoritarii acestui popor, numărul Fiarei, conform revelaţiei Apocalipsei. Nimeni nu s-a gândit că, într-o democraţie, poporul este suveran asupra propriei sale identităţi, care nu poate fi tranzacţionată, furată şi amanetată şi atunci este obligatorie o dezbatere naţională, pentru a nu-i deposeda pe cetăţenii români de drepturile lor inalienabile la conştiinţă şi libertate.

Promptă, o societate civică creştină şi energică, care nu-şi pierde timpul în furtişaguri savante europene şi dileme ruseşti, a cerut legalitatea obligativităţii cipurilor şi a solicitat la Curtea de Apel suspendarea Hotărârii şi dreptul românilor de a alege în deplină cunoştinţă de cauză asupra pericolelor acestor dispozitive de supraveghere electronică prin unde radio (R.F.I.D.). Acţiunea zecilor de mii de susţinători şi intervenienţi este urmare a Apelului unui bătrân din munţii Neamţului, de la poalele Ceahlăului: Părintele duhovnic Justin Pârvu, drept şi verde ca brazii carel înconjoară la Mănăstirea Petru Vodă. După o viaţă de luptă împotriva comunismului ateist şi 17 ani de temniţă grea a înţeles imediat care este rolul acestei însemnări şi subjugări electronice. La 90 de ani, un exemplu al rezistenţei fibrei autentice româneşti, Părintele, care şi-a tocit o viaţă genunchii rugându-se pentru neamul românesc şi şi-a bătătorit două decenii umerii cu bastoanele temnicierilor instruiţi de bolşevicii anti-creştini, ne avertizează că aceste cipuri sunt reprezentarea răului absolut. El ştie! Alături de Părintele Arsenie Papacioc, camarad de suferinţă şi jertfă, Părintele Justin avertizează acest popor creştin că ceasul mântuirii noastre nu este departe. Dar pentru aceasta trebuie să acceptăm mucenicia, pentru neamul acesta, pentru credinţa strămoşească.

De la Apelul Părintelui Justin, românii chiar s-au trezit. Cei mai alerţi cu drepturile şi libertăţile fundamentale au reuşit să spargă bariera informaţională şi, într-un timp foarte scurt, s-au strâns 50.000 de semnături. Apoi 100.000. Apoi 200.000. Astăzi sunt deja peste 500.000! Mai mult decât necesar pentru o nouă iniţiativă legislativă. Acţiunea Pentru Educaţie şi Libertate (APEL) şi-a propus să străngă peste 1 000 000 de semnături până la alegerile europarlamentare. Adică de ajuns pentru o bună bucată din Parlamentul României. Chiar dacă domină încă o con-fuzie generală, din lipsa de informare, contrar legii transparenţei actelor publice, Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia României ar trebui să ţină cont de această vox populi. De ce să se grăbească să bage România într-o nouă închisoare, înainte de a studia temeinic problematica? De ce să fim prima ţară din Europa care îşi oferă, pe tavă, poporul unei ştiinţe controversate, biometria, vecină bună cu eugenia? Dacă o sumedie de ONG-uri s-au revoltat, pe bună dreptate, pentru amprentarea ţiganilor în Italia, de ce trebuie să devenim, cu toţii, ţiganii Europei, paria lumii fără a avea dreptul de a alege, echitabil nu „temporar”: cu sau fără cip biometric, cu sau fără drepturi? Sclavi sau oameni liberi?

În faţa acestor grave atentate la libertatea noastră există însă o soluţie: dezbatere naţională. Referendumul! Este dreptul nostru. Poate ultimul. Să nu ni-l pierdem!

Read Full Post »