Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iulie 2015

Capitolul 1

Ce este plictiseala?

Titlul iniţial al acestei cărţi era “Slujbele bisericeşti sunt plictisitoare”.

Ai putea reacţiona la acest titlu, spunând: „Normal că sunt plictisitoare. În sfârşit, ţi-ai dat şi tu seama … „. Dacă şi preoţii recunosc că slujbele bisericeşti sunt plictisitoare, ce vrei mai mult? Putem sta cu toţii acasă şi să dormim duminica până târziu. Sau poate gândeşti că este lipsit de evlavie să spui: „Slujbele bisericeşti sunt plictisitoare”. Poate spui: „Nu ţi se cuvine să vorbeşti astfel despre Sfânta Liturghie. Dacă preotul spune că mersul la biserică este plictisitor, atunci n-ar trebui să fie preot”. Ţie nu ţi se pare că slujbele bisericeşti sunt uneori plictisitoare şi singura ta durere e că nu sunt mai lungi.

Sau poate că, mai probabil, te afli la mijloc. Da, mersul la biserică ţi se pare uneori plictisitor. Dar este şi ceva bun în a participa la slujbă şi, astfel, a spune că ” slujbele bisericeşti sunt plictisitoare” te face să te simţi niţel inconfortabil. Probabil că vei merge tot restul vieţii la biserică; cel puţin nu ai un motiv pentru care să nu o faci. Prin urmare, dacă recunoşti că te plictiseşti, nu te-ai mâhni de unul singur? Biserica nu se va schimba, prin urmare chiar ne ajută să recunoaştem că uneori ne străduim din greu să stăm la toată slujba? În anumite zile de sărbătoare sau duminica, atunci când părintele vorbeşte, şi vorbeşte, şi vorbeşte, într-o predică pe care nu o poţi înţelege sau când corul ori cântăreţul de la strană par să intoneze fals o cântare care nu se mai termină – ce-ţi trece atunci prin minte? Dacă recunoşti că te plictiseşti, oare nu te va face acest lucru să nu mai vrei să mergi la biserică?

Nu, nu se va întâmpla aceasta. Nu se va întâmpla fiindcă faptul că eşti uneori plictisit spune ceva despre tine, nu despre Biserică. Iar tu te poţi schimba. Nu poţi scurta Sfânta Liturghie, dar poţi împlini ceva înlăuntrul tău care face ca timpul pe care îl petreci la Liturghie să fie o experienţă de desfătare spirituală. Folositoare. Necesară. Ceva ce aştepţi cu bucurie.

Scopul meu este să te invit să participi deplin la cultul Bisericii Ortodoxe. Poate că mergi la biserică în fiecare duminică, sau ocazional, sau poate deloc. Nu contează, fiindcă cu toţii trebuie să răspundem la invitaţia de a cunoaşte deplinătatea, frumuseţea, sfinţenia cultului ortodox. Dacă nu răspunzi, poţi participa cu întreruperi la Sfânta Liturghie tot restul vieţii tale, dar vor fi clipe, poate numeroase – în timpul fiecărei Liturghii la care vei participa – în care te vei simţi plictisit.

Nu, Biserica nu se va schimba. Întrebarea mea este următoarea: Cum te poţi tu schimba, cum mă pot eu schimba pentru ca fiecare clipă din Sfânta Liturghie – şi fiecare clipă de rugăciune, de Sfântă Taină, din Vecernie sau Utrenie – să ne înalţe în Împărăţia cerurilor, precum s-a întâmplat cu Profetul Isaia când a avut această vedenie:

În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau şi strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Is. 6, 1-3).

Nu ne vom folosi imaginaţia şi nu ne vom stârni emoţiile pentru a face cu putinţă o astfel de trăire. Nu, ne-ar duce pe un drum închis. Mulţi au încercat aceste metode şi mulţi încă le încearcă. Ele sunt istovitoare şi fără nici un rost. Dar ce alte opţiuni avem? Cum poate omul participa la cultul Bisericii într-o modalitate duhovnicească, plină de semnificaţie, matură?

Să începem prin a defini cuvântul” plictiseală”. Imaginează-ţi că ai o mie de dolari în mână şi vezi cum deodată se prefac în scrum sub ochii tăi. Faci tot ce poţi ca să împiedici aceasta, dar bancnotele continuă să se fărâme până ce nu mai rămâne nici una. Iată o descriere a plictiselii. Ai ceva – în acest caz timpul, nu banii – pe care vrei să-l cheltuieşti pe lucruri care îţi plac sau de care ai nevoie. Dar timpul se preface în nimic sub ochii tăi şi, indiferent ce-ai face, nu poţi împiedica aceasta. Aşadar, iată o definiţie a plictiselii: este sentimentul pe care-l trăieşti când timpul tău se preface în nimic şi nu poţi opri acest lucru.

Un aspect din definiţia mea este deosebit de important pentru discuţia noastră: plictiseala este un sentiment. Este afectivă. Plictiseala nu este reprezentată de mia de dolari care se prefac în scrum. Plictiseala este mânia şi neajutorarea, şi frustrarea, şi tristeţea pe care le simţi în timp ce acei bani dispar de sub ochii tăi. Este un sentiment groaznic. Dar este un sentiment. Plictiseala nu descrie cum te simţi atunci când eşti închis; ea descrie sentimentul pe care-I experiezi atunci când ţi se pare că eşti închis. Plictiseala nu este timp irosit; ea este sentimentul pe care-l ai atunci când decizi că timpul îţi este risipit.

Dar există lucruri care sunt plictisitoare în sine?

Nu cred. De exemplu, mie mi se par plictisitoare cursele de maşini NASCAR. Dar cunosc oameni care sunt pasionaţi de ele, care muncesc toată săptămâna pentru ca să stea apoi în weekend liniştiţi şi să privească acele curse. Ei vorbesc despre ele, caută să afle informaţii despre ele şi fac pronosticuri în privinţa lor … pur şi simplu le iubesc. Eu nu pot. Nu le înţeleg. Pe de altă parte, mie-mi place jocul de hochei. Îmi place să privesc cum joacă echipa mea favorită din NHL. Şi ştii ce? Am prieteni apropiaţi care au încercat să urmărească meciuri de hochei împreună cu mine, dar au ajuns la concluzia că acest sport este îngrozitor de plictisitor.

Aşadar, spune-mi: sunt cursele NASCAR plictisitoare? Este hocheiul plictisitor? Sau fotbalul, sau alpinismul, sau arta culinară, sau privitul la televizor, sau mersul la cumpărături ori la concerte? Pentru unii oameni, da, unul sau mai multe exemple dintre cele de mai sus pot fi plictisitoare. Dar nici o activitate nu este plictisitoare pentru fiecare om de pe acest pământ. Plictiseala nu este o trăsătură a vreunei activităţi. Plictiseala se află înlăuntrul tău.

Când apare biserica în lista de mai sus? Unora li se par slujbele plictisitoare, iar alţii doresc să nu mai existe deloc. Dar un lucru putem spune limpede: nu are nimic de-a face cu biserica. Pricina o reprezintă emoţiile noastre. Cuvântul” plictiseală” descrie sentimentele pe care le avem atunci când ne gândim că suntem închişi sau că timpul nostru este irosit. Nimeni nu este închis în biserică, dar uneori te simti închis.

Mulţi dintre noi am simţit, la un moment dat, că mersul la biserică pare a fi o pierdere de timp, ca şi cum ar fi fost lucruri mai bune de făcut. Înainte de a simţi astfel trebuie să lămurim două lucruri. Primul este atunci când mintea noastră hoinăreşte într-un alt loc, iar al doilea este când mintea noastră spune: „Hei, aş prefera să mă aflu altundeva”. Atunci începem să ne simţim plictisiţi. Mare parte din ceea ce vom discuta în această carte se referă la cum să ne păzim mintea de la a rătăci precum un copil pierdut într-un mall.

De asemenea, te simţi plictisit atunci când nu simţi o provocare. Aceasta se întâmplă când sarcina ce-ti stă înainte este simplă. Dacă mă aflu într-o sală de curs, iar profesorul pălăvrăgeşte încontinuu despre ceva ce nu pricep, mă plictisesc fiindcă am renunţat să mă concentrez asupra cursului. În acest caz, m-am exclus singur de la provocarea de a înţelege despre ce vorbeşte şi mi-am stabilit o nouă provocare: să încerc să stau treaz până se sfârşeşte. Asta chiar că e o sarcină simplă. Dar şi plictisitoare … De asemenea, dacă mă aflu la un curs, iar profesorul pălăvrăgeşte încontinuu despre ceva pe care deja l-am înţeles, atunci mă simt plictisit dintr-un motiv diferit, dar rezultatul este acelaşi. Stau acolo, aşteptând pur şi simplu să se sfârşească ora.

Vom afla în biserică o provocare ce ne face să nu mai spunem niciodată: „Scopul meu este pur şi simplu să stau (sau să şed) până se termină slujba”.

Sunt clipe în viaţa noastră când trebuie să învăţăm să luptăm cu plictiseala la serviciul pe care-l avem. Ştiu pe cineva care este un exemplu minunat. Serviciul ei este să deschidă scrisori în fiecare zi. Asta e tot ce face. Lucrează pentru o companie de asigurări şi opt ore pe zi ea le deschide scrisorile. Plictisitor, fără îndoială. Are tot dreptul să se simtă şi închisă, şi lipsită de provocări.

Dar iată cum stă treaba. Ea continuă să meargă la serviciu zi de zi. Mi-a spus că va păstra acest serviciu până la pensionare, dacă o lasă să stea atât de mult. Cum poate cineva să facă ceva atât de plictisitor precum să deschizi scrisori în fiecare zi? În primul rând, ea face aceasta pentru bani, şi nu din pasiune. În plus, are alte provocări care îi oferă semnificaţie vieţii. În al treilea rând, ea ascultă toată ziua la iPod-ul său muzică sau cărţi audio, şi acolo îşi ţine mintea. Alăturaţi toate aceste trei lucruri împreună şi aveţi o persoană care are un serviciu foarte plictisitor, dar nu se plictiseşte. Ea înţelege că plictiseala este o emoţie şi nu va permite ca emoţiile să-i stăpânească viaţa. S-a confruntat cu monotonia serviciului său şi a găsit mijloace prin care să evite epuizarea emoţională cauzată de plictiseală. Ce fată isteaţă!

Dar tu ce vei face? Priveşte din acest unghi: dacă ţi-e frig, te îmbraci cu o haină. Dacă ţi-e foame, mănânci. Ce faci dacă te plictiseşti? Îţi voi spune, trebuie să faci ceva. Ce om trist şi patetic este cel căruia îi este frig şi spune: „Îmi este frig, dar nu-mi pasă suficient de mult de mine ca să mai pun o haină pe mine. Nu-mi rămâne decât să sufăr şi să mă simt nefericit”. Ai face asta? Cu siguranţă nu! Ei bine, să nu faci astfel nici când te afli în biserică. Aceasta este provocarea ta: descoperă ce haină trebuie să îmbraci şi apoi… pune-o pe tine!

Am să-ţi dau răspunsul care a funcţionat în cazul meu: haina este rugăciunea şi trezvia. Nu, nu sună uşor şi nu pare amuzant. Fiindcă chiar nu e. Rugăciunea este ceea ce cu toţii facem din când în când, unii mai mult ca alţii. Dar niciodată nu putem fi trezvitori „din când în când”. Trezvia este dificilă, fiindcă trebuie să ne antrenăm pentru a o practica neîncetat. Este un meşteşug pe care-l dobândim de-a lungul vieţii.

Dar acum avem altă problemă. Ţi-am spus încotro ne îndreptăm şi ţi-am dezvăluit că provocarea nu este uşoară. Iată o întrebare bună: De ce s-o faci? De ce să mergi totuşi la biserică? Dacă participarea la slujbe cere o îndemânare care necesită mult efort pentru a o dobândi, de ce să mai faci acest efort? Oare avantajul covârşeşte cu adevărat preţul plătit?

Să ne întoarcem la exemplul ales de mine. Faptul că această cunoştinţă a mea, care lucrează la compania de asigurări, este plătită să se afle în acel loc face ca situatia sa să fie foarte diferită de participarea ta la slujbele Bisericii. Motivaţia şi imboldul principal pentru a merge la serviciu este salariul. Dacă ea nu ar fi plătită de compania de asigurări, ar fi nevoită să-şi caute alt loc de muncă. Nu ar fi pur şi simplu ca o persoană care stă acasă duminica în loc să meargă la biserică. Ar putea sta acasă şi să lupte cu plictiseala ascultând muzică la iPod-ul său, dar nu ar face asta. Ea şi-ar căuta un alt serviciu. Pentru un venit, pentru bani.

Aşa că îngăduie-mi să-ţi pun o întrebare: Unde sunt „banii” tăi în participarea ta la Sfânta Liturghie? Ce obtii din mersul la biserică? Asta e o întrebare importantă. Dacă ţi se pare că nu obţii nimic de la biserică, nu vei considera că participarea la slujbe este foarte importantă. Vei rezolva problema plictiselii pur şi simplu prin neparticipare. Prin urmare, să începem cu această întrebare, şi voi răspunde la ea oferind patru motive diferite.

 (1) În biserică afli îndreptare

Începem cu îndreptarea fiindcă, atunci când decidem ce credem despre îndreptare, dobândim temelia pe care ne construim credinţa. Definesc „îndreptarea” ca fiind acea parte din credinţa noastră care ne spune cum ne împrietenim cu Dumnezeu. Ea răspunde la astfel de întrebări: Ce câştig din feluritele aspecte ale credinţei noastre? Ce a făcut Dumnezeu şi ce trebuie să fac pentru ca să putem trăi în armonie unul cu celălalt? De ce cultul nostru este aşa cum este şi cum îmi oferă acces la Dumnezeu? Acestea sunt întrebări critice şi, dacă poţi răspunde la ele, ai parcurs o bună parte din drumul către înţelegerea motivului pentru care mergi în primul rând la biserică. Şi la ce bun efortul tău de a rezolva problema plictiselii?

Şi, oh, apropo, vom afla despre îndreptare folosindu-ne de imagini. Imagini în cuvinte. Dacă eşti ca mine, vei înţelege mai bine teologia dacă este explicată în imagini.

 (2) În biserică ai parte de Sfânta Liturghie

Pe urmă vorbim despre Sfânta Liturghie. Iată ce spun unii oameni: „Hei, dacă ne plictisim la biserică, hai să schimbăm Liturghia şi s-o facem mai scurtă şi mai interesantă!”. Poate că şi tu ţi-ai zis aceasta, chiar dacă numai ţie. Aşadar, de ce nu? Dacă nu întrebăm, nu vom afla niciodată.

(3) În biserică primeşti mai mult decât ceea ce ai negociat

 

În al treilea rând, aş vrea să arunc o privire asupra aspectului văzut al Sfintei Liturghii şi al celui nevăzut. Un preot a scris un articol despre oamenii din parohia sa care nu vin niciodată la biserică, dar care stau acasă şi privesc Liturghia transmisă de o televiziune din ţara lor natală. I-au spus că vor să vadă ” veşmintele splendide ale episcopilor şi preoţilor. .. [să asculte] vocile frumoase ale diaconilor în timp ce intonează ecteniile în limba greacă”. Un bărbat i-a zis: „Iconografia bizantină autentică şi magnifică şi acel cor îmi aduc aminte de vechiul meu sat din Grecia. În fiecare duminică putem retrăi slava Bizanţului şi moştenirea culturală a neamului nostru”.

Pune asta în contrast cu a merge la o biserică unde nici măcar nu-l poţi auzi sau înţelege pe preot. Corul este îngrozitor, iar icoanele sunt pictate de amatori. Veşmintele clericilor sunt vechi şi, în plus, ei mereu cer bani. Iar la acestea se adaugă faptul că, în cel mai bun caz, trebuie să stai pe o bancă de lemn, în loc să stai acasă, pe canapea sau în fotoliu.

Ce este atât de măreţ şi divin la Sfânta Liturghie?

Uneori nu pare deloc a fi aşa măreaţă. Oare chiar trebuie să merg personal la biserică şi să stau acolo de la un capăt la celălalt al slujbei?

 (4) În biserică poţi mânca Trupul lui Dumnezeu

În sfârşit am ajuns şi în acest punct: biserica este singurul loc unde poţi primi pâinea care a fost trimisă din ceruri, Trupul şi Sângele lui Hristos. La Sfânta Liturghie mâncăm Trupul lui Dumnezeu şi bem Sângele Lui. Nu există un alt loc pe pământ unde poţi face aceasta sau măcar ceva asemănător. Îţi poţi imagina vreun om care să-ţi spună că el are Trupul şi Sângele lui Dumnezeu şi ţi le va oferi să mănânci şi să bei? Numai Biserica poate spune aceasta; oricine altcineva ar fi considerat nebun. În capitolul al V-lea vom arunca o privire asupra unui episod din viaţa Domnului, când le-a vorbit oamenilor despre Sfânta Împărtăşanie şi aproape toţi au încetat să-L mai urmeze fiindcă credeau că spusele Sale sunt smintitoare şi dezgustătoare.

ACESTE MOTIVE SUNT „BANII”

Cele patru motive date de mine – „De ce să merg totuşi la biserică?” – vă oferă un scop pentru care să mergeţi la biserică. Apoi, după aceasta, putem analiza sentimentul ocazional de plictiseală. Ţii minte? Dacă îţi este frig, îmbracă-te. Dacă eşti plictisit, apucă-te de rugăciune şi fii cu luare aminte.

După ce vom arunca o privire asupra motivelor pentru care ne plictisim în biserică şi asupra câtorva idei despre ce poţi să faci la Sfânta Liturghie ca să rezolvi această problemă, vom folosi în ultimele capitole un ton mai tranşant. Nu eşti un copil. Desigur, uneori poate fi plictisitor în biserică, dar o persoană matură învaţă – de fapt, mai mult decât învaţă, se străduieşte – să petreacă timpul în mod real, cu folos şi în chip dătător de viaţă.

Cândiţi-vă la un om precum Sfântul Serafim de Sarov. El a petrecut ani întregi stând într-o colibă în pădure. Oare cum o fi asta? Cred că după câteva zile aş dori să vină la mine un vizitator sau doi cu care să vorbesc; însă atunci când era vizitat de oameni, Sfântul Serafim se ascundea într-o groapă de sub podeaua colibei sale până ce aceia plecau. Ce a făcut el în tot acest timp în care a stat singur în pădure? A aşteptat. L-a aşteptat pe Dumnezeu, iar aceasta este cea mai bună modalitate de a-ţi petrece timpul în această lume.

Desigur, el Îl aştepta pe Dumnezeu rugându-se.

Vom arunca o privire la cele două părţi din noi care se roagă şi la cele două feluri de rugăciune: personală şi publică. Când te afli în biserică, participi la rugăciunea publică. Dar poţi să porţi cu tine rugăciunea personală în biserică; acest fel de rugăciune era cel lucrat de Sfântul Serafim. Rugăciunea personală e cea pe care o lucrezi atunci când eşti singur. Da, sunt perioade în care participi la rugăciunea publică şi aceasta pare că tărăgănează puţin. Dar rugăciunea personală nu tărăgănează niciodată; de fapt, timpul se opreşte cu totul atunci când înveţi să te rogi cu rugăciunea inimii. Uneori este bine să ai rugăciunea personală cu tine atunci când te afli în biserică şi eşti distras de cele din afara ta.

Însă, neîndoielnic, trebuie să exersezi rugăciunea personală pentru ca aceasta să lucreze în tine. Dacă nu te rogi deloc în particular, degeaba încerci să faci o rugăciune personală în biserică. Imaginează-ţi că eşti în clasă şi asculţi o lecţie plictisitoare sau că eşti la serviciu şi participi la o şedinţă inutilă, iar în buzunar ai un joc video sau un telefon, sau altceva care te-ar putea ajuta să treacă timpul. Când încerci să-l scoţi pe furiş din buzunar ca să-l foloseşti, descoperi că i s-a descărcat bateria. Orice dispozitiv vei fi având atunci în mână, nu te va ajuta deloc! La fel şi cu rugăciunea. Obligatoriu trebuie să-ţi încarci rugăciunea personală pentru a fi lucrătoare atunci când ai nevoie de ea. Tăcerea este ceea ce-ţi încarcă rugăciunea personală.

Acesta este un lucru de care ai nevoie. Mai mult decât de electricitate, mai mult decât de o baie, mai mult decât de căldură sau de aer condiţionat, mai mult decât de hrană. Ai nevoie de tăcere. Unii dintre voi sunteti atât de flămânzi de tăcere, încât nici măcar nu vă amintiţi că aveţi nevoie de ea.

Aşadar, sunteţi pregătiţi? Haideţi s-o spunem cu voce tare: „Uneori mă plictisesc în biserică!”. O.K, bine aşa. Acum haideţi să facem ceva în această privinţă.

 

Read Full Post »