Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘marturii’

Cunoşti semnele Antihristului, nu le reţine numai pentru tine, fii bun şi înştiinţează-i pe toţi.

Trec deci cele ce se văd şi vin cele aşteptate, cele ce sunt mai bune decât cele ce se văd; totuşi nimeni să nu caute să afle timpul când se vor petrece acestea: „Nu este în puterea voastră să ştiţi, spune Domnul, anii şi timpurile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa” (Fapte 1, 7). Să nu îndrăzneşti să hotărăşti timpul când se vor petrece acestea; dar, iarăşi, nici să dormi cu nepăsare: „Privegheaţi, spune Domnul, că în ceasul în care nu vă aşteptaţi va veni Fiul Omului” (Matei 24, 44).

Dar fiindcă trebuia ca noi să cunoaştem semnele sfârşitului lumii şi fiindcă aşteptăm pe Hristos, pentru ca să nu murim înşelaţi şi să fim rătăciţi de falsul Antihrist, apostolii, mânaţi prin voinţa dumnezeiască, potrivit iconomiei dumnezeieşti, se apropie de adevăratul învăţător şi spun:

„Spune-ne când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?” (Matei 24, 3). Aşteptăm să vii din nou, dar Satana se preface în înger de lumină (II Corinteni 11, 14), întăreşte-ne, ca să nu ne închinăm altuia în locul Tău.

Iar Domnul, deschizându-Şi dumnezeiasca şi fericita Lui gură spune:

” Vedeţi să nu vă amăgească cineva! „(Matei 24, 4).

Şi voi, ascultătorilor, care vă uitaţi acum la Domnul cu ochii minţii, ascultaţi că vă spune şi vouă aceleaşi cuvinte:  „Vedeţi să nu vă amăgească cineva! „. Aceste cuvinte vă îndeamnă pe toţi să luaţi aminte la cele ce vor fi spuse. Ele nu înfăţişează istoria trecutului, ci sunt o profeţie a celor viitoare, care negreşit vor veni. Nu suntem noi cei care facem profeţiile acestea, căci suntem nevrednici; noi vă înfăţişăm. cele scrise şi arătăm numai semnele. Tu ia aminte la cele care s-au întâmplat până acum şi vezi care mai lipsesc încă şi întăreşte-te pe tine însuţi.

” Vedeţi să nu vă amăgească cineva, căci vor veni mulţi în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi vor amăgi pe mulţi” (Matei 24, 4-5).

Cuvintele acestea în parte s-au împlinit. Aşa au spus până acum Simon Magul, Menandru şi alţi eretici atei. Aşa vor spune şi alţii şi în vremea de acum, şi mai târziu.

Al doilea semn: ” Vei auzi de războaie şi de veşti de războaie” (Matei 24, 6). Este sau nu este acum război între romani şi perşi pentru Mesopotamia? Se scoală sau nu se scoală neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie? „Şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocurea” (Matei 24, 7). Acestea s-au întâmplat. Şi iarăşi: „Vor fi semne înfricoşătoare din cer şi furtuni mari” (Luca 21, 11). Prin urmare, „privegheaţi, zice Domnul, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru” (Matei 24, 42).

Totuşi noi căutăm un semn al venirii Domnului, propriu nouă. Noi, care facem parte din Biserică, căutăm un semn bisericesc. Mântuitorul spune: „Atunci mulţi se vor sminti se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii” (Matei 24, 10). Să nu te tulburi dacă vei auzi că merg până la vărsarea sângelui episcopi împotriva episcopi lor, clerici împotriva elericilor şi popoare împotriva popoarelor. Lucrul acesta a fost scris mai dinainte. Nu te uita la cele ce se petrec acum, ci la cele scrise! Nu trebuie să pieri şi tu dacă pier eu, dascălul tău! Se poate ca ucenicul să fie mai bun decât dascălul şi să fie întâiul cel ce vine cel din urmă (Matei 20, 16), pentru că Domnul îi primeşte şi pe cei care au venit în ceasul al unsprezecelea (Matei 20, 6-9). Dacă între apostoli a fost vânzare, te mai miri dacă între episcopi este ură de fraţi? Semnul acesta nu priveşte numai pe conducători, ci şi popoarele, într-adevăr. Domnul zice: „Din pricina înmulţirii fărădelegii dragostea multora se va răci” (Matei 24, 12). Se va lăuda oare cineva din cei de faţă că are prietenie nefăţarnică faţă de aproapele? Oare nu adeseori buzele sărută, faţa surâde, ochii sunt aparent voioşi, iar inima meşteşugeşte vicleşug şi făureşte rele în timp ce vorbeşte cu pace (Psalmul 27, 4)?

Mai ai şi acest semn: „Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile, şi atunci va veni sfârşitul” (Matei 24, 14). Şi după cum vedem, aproape toată lumea s-a umplut de învăţătura lui Hristos.

Şi ce se va întâmpla după aceasta? Domnul zice mai departe: „Deci când veţi vedea urâciunea pustiirii, ce s-a spus de profetul Daniel, stând în locul cel sfânt; cel ce citeşte să înţeleagă” (Matei 24, 15). Şi iarăşi: „Atunci, dacă vă va zice cineva: Iată Hristos este aici, sau: Iată este acolo, să nu credeţi” (Matei 24, 23). Prin urmare, ura de fraţi face loc lui Antihrist. Diavolul pregăteşte mai dinainte dezbinări le dintre popoare, ca să fie bine primit cel care vine. Să dea Dumnezeu ca nici unul dintre cei de aici şi nici vreun alt rob al lui Hristos din altă parte să nu alerge la duşman. Apostolul Pavel scriind despre Antihrist, a dat un semn lămurit prin cuvintele:

„Că va veni întâi lepădarea de credinţă şi se va arăta omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau sfânt, aşa încât să şadă în templul lui Dumnezeu, arătându-se pe sine că este dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte că vă spuneam acestea încă pe când eram la voi? Şi acum ştiţi ce-l opreşte de a se arăta la vremea sa. Căci taina fărădelegii lucrează de pe acum; trebuie numai ca acela care o opreşte acum să fie luat din mijloc. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul îl va nimici cu duhul gurii Lui şi-l va pierde cu arătarea venirii Sale. Venirea lui este prin lucrarea Satanei, însoţită de tot felul de puteri, de semne şi de minuni mincinoase şi de toată mţzăgirea nedreptăţii pentru cei ce pier” (II Tesaloniceni 2, l:l-10).” Acestea le spune Pavel. Lepădarea de credinţă se petrece în timpul nostru; oamenii au lepădat dreapta credinţă: unii mărturisesc filiopaternitatea, alţii îndrăznesc să spună că Hristos a fost adus de la neexistentă la existentă. Mai înainte ereticii îşi mărturiseau rătăcirea lor pe faţă; acum însă este plină Biserica de eretici ascunşi. Oamenii s-au lepădat de adevăr, şi neadevărul le încântă urechile. Se grăieşte ceva care desfată urechile? Toţi oamenii ascultă cu plăcere. Se grăieşte ceva folositor sufletului? Toţi se îndepărtează. Cei mai mulţi oameni s-au lepădat de învăţăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci „lepădarea de credinţă”. Trebuie aşteptat duşmanul, în parte a şi început de pe acum să trimită pe înaintemergătorii lui, ca să vină pregătit la vânătoare. Ai grijă de tine, omule, şi întăreşte-ţi sufletul! Biserica „îţi arată acum, înaintea Dumnezeului celui viu (l Timotei 6, 13), şi te învaţă mai dinainte cele cu privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu ştim dacă vine în timpul vieţii tale şi nici nu ştim dacă vine după trecerea ta din această viată. Este bine însă ca tu să cunoşti semnele venirii lui şi să te întăreşti mai dinainte.

Hristos cel adevărat, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, nu vine de pe pământ. Dacă va veni cineva din pustie, înşelând prin false minuni, să nu ieşi (Matei 24, 26). Dacă vor spune: „iată, aici este Hristos, iată, acolo, să nu crezi” (Marcu 13, 21). Nu te uita deciîn jos şi pe pământ, căci Stăpânul Se pogoară din ceruri (Fapte 1, 11). Nu Se va mai pogorî ca la întâia venire, singur, ci înconjurat de zeci de mii de îngeri. Nu va veni în ascuns, ca „ploaia pe lână” (Psalmul 71, 6), ci Se va arăta strălucitor ca fulgerul. El însuşi a spus: „Căci după cum soarele iese de la răsărit şi se arată până la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului” (Matei 24, 27). Şi iarăşi: „Şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu multă putere şi slavă, şi va trimite pe îngerii Lui cu sunet de trâmbiţă” (Matei 24, 30-31), şi celelalte.

––––––

Dar după cum la prima Lui venire, când avea să Se întrupeze şi se aştepta ca Dumnezeu să Se nască din Fecioară, diavolul a căutat să batjocorească acest fapt prin aceea că a născocit mai dinainte cu viclenie în idolatrie zei falşi care se nasc şi care au fost născuţi din femei; cu intenţia, după cum socotea el, de a nu se mai da crezare adevărului, o dată ce a pus minciuna înainte, tot astfel, când are să vină adevăratul Hristos la a doua Sa venire, potrivnicul, luând ca pricină aşteptarea celor fără de răutate, şi mai cu seamă a celor din tăierea împrejur, va aduce un vrăjitor foarte iscusit în înşelătoarea şi reaua artă a fermecătoriei şi vrăjitoriei; acesta va răpi stăpânirea împărăţiei romanilor şi se va numi în chip mincinos pe sine însuşi Hristos; iar prin această numire de Hristos va înşela pe iudeii care aşteaptă pe Mesia, iar pe neamuri le va amăgi prin nălucirile sale vrăjitoreşti.

Acest Antihrist prezis va veni când se vor plini vremurile împărăţiei romanilor şi se va apropia deci sfârşitul lumii. Se vor scula deodată zece împăraţi ai romanilor, poate în diferite locuri, şi vor domni în acelaşi timp. Al unsprezecelea împărat după aceştia este Antihrist, care va răpi stăpânirea romană prin vrăjitoriile sale (Daniel 7, 24). Pe trei dintre împăraţii care vor domni înaintea lui „îi va umili” (Daniel 7, 24), iar pe ceilalţi şapte îi va avea sub stăpânirea sa. La începutul domniei lui va lua masca blândeţii, a castităţii şi a iubirii de oameni, arătându-se om învăţat şi înţelept. Dându-se drept Hristos cel aşteptat, va înşela pe iudei prin semne, prin minuni şi prin minciunile săvârşite cu ajutorul înşelăciunii vrăjitoreşti, în urmă însă, va înscrie pentru domnia lui tot felul de răutăţi ale neomeniei, încât va întrece pe toţi nedrepţii şi nelegiuiţii care au fost înaintea lui (Daniel 7, 24). Va fi faţă de toţi ucigaş, foarte crud, nemilos, dar se va îndrepta mai ales împotriva noastră, a creştinilor. Numai trei ani şi şase luni va îndrăzni să facă aceste nelegiuiri, căci va fi nimicit prin a doua venire slăvită din cer a Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a lui Hristos cel adevărat. El va nimici pe Antihrist cu duhul gurii Lui (II Tesaloniceni 2, 8) şi-l va da în focul gheenei.

N-am născocit noi aceste învăţături pe care vi le spunem; ele sunt aflate din dumnezeieştile Scripturi pe care le primeşte Biserica şi mai cu seamă din profeţia lui Daniel, de curând citită. Şi arhanghelul Gavriil a tălmăcit-o, şi spune aşa: „Fiara a patra va fi a patra împărăţie pe pământ; ea va întrece toate împărăţiile” (Daniel 7, 23). Părinţii bisericeşti ne-au predat că aceasta este împărăţia romanilor. Cea dintâi împărăţie mare a fost împărăţia asirienilor; a doua, a mezilor şi a perşilor la un loc; iar după acestea, a treia, a macedonenilor; a patra împărăţie este cea de acum, a romanilor. Mai departe Gavriil tâlcuieşte şi zice: „Cele zece coarne ale ei înseamnă că zece împăraţi se vor scula; după ei se va scula un alt împărat, care va întrece în răutăţi pe toţi cei dinaintea lui” (Daniel 7, 24). Gavriil nu spune că va întrece în răutăţi numai pe cei zece, ci pe toţi cei dinaintea lui. „Şi pe trei împăraţi va umili” (Daniel 7, 24); adică pe trei dintre cei zece dinaintea lui. Iar dacă va umili pe trei dintre cei zece, urmează că el va împăraţi ca al optulea împărat. „Şi cuvinte va grăi, spune Gavriil, împotriva Celui Preaînalt” (Daniel 7, 25). Bărbatul acesta va fi hulitor şi nelegiuit; nu va moşteni împărăţia de la părinţii săi, ci va răpi domnia prin vrăjitorie.

Cine-i acesta sau cu a cui putere lucrează? Tălmăceşte-ne-o, Pavele! ” Venirea lui este prin lucrarea Satanei, ne-o spune Pavel, cu puteri, cu semne şi minuni mincinoase” (II Tesaloniceni 2, 9). Aceste cuvinte lasă să înţelegem că Satana se foloseşte de el ca de o unealtă şi că el însuşi lucrează prin acesta. Satana ştie că la judecata viitoare nu va mai găsi nici un pic de milă; pentru aceasta nu duce războiul ca de obicei, prin slugile sale, ci-l poartă el însuşi pe faţă: „cu toate semnele şi minunile mincinoase „, în adevăr tatăl minciunii (Ioan 8, 44) meşteşugeşte fapte ale minciunii ca să creadă mulţimile că văd înviat din morţi pe cel neînviat; că şchiopii merg şi orbii văd, cu toate că nu s-a făcut nici o vindecare.

Pavel urmează: „Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau sfânt” (II Tesaloniceni 2, 4). „De tot ce se numeşte Dumnezeu”: Antihrist se va arăta în chip făţarnic urâtor al idolatriei, ” încât să şadă în templul lui Dumnezeu” (II Tesaloniceni 2,4). Dar care templu? Templul cel dărâmat al iudeilor. Să nu dea Dumnezeu să fie acesta, în care suntem noi acum! Pentru ce spunem aceasta? O spunem ca să nu se creadă că ne facem nouă înşine favoare! Căci dacă Antihrist vine la iudei ca Hristos cel aşteptat de ei şi dacă voieşte să fie adorat de ei, atunci, spre a-i înşela mai mult, se îngrijeşte foarte mult de templu, ca să-i facă să creadă că el este cel din seminţia lui David, care are să zidească din nou templul construit de Solomon. Antihrist atunci va veni, când, după hotărârea Mântuitorului, nu va rămâne din templul iudeilor piatră pe piatră (Matei 24, 2). Când se vor nimici toate pietrele lui – şi prin pietrele lui nu înţeleg zidul împrejmuitor din afară, ci zidul interior al templului, acolo unde erau heruvimii -, fie că se vor surpa din pricina vechimii, fie că se vor dărâma spre a se face noi construcţii, fie că se vor risipi din alte pricini, atunci va veni acela „cu toate semnele şi minunile mincinoase”; se va înălţa mai presus de toţi idolii; la început va lua masca iubirii de oameni, dar în urmă se va arăta neîndurător, mai cu seamă faţă de sfinţii lui Dumnezeu. Scriptura, în adevăr, spune: „Văzut-am, şi cornul acela făcea război sfinţilor” (Daniel 7, 21). Iar în altă parte zice: „Şi va fi vreme de necaz, cum n-a mai fost de când a fost neam de om pe pământ şi până în vremea de acum” (Daniel 12, 1). Cumplită este fiara, balaur mare, nebiruit de oameni, gata să-i înghită!

Cu toate că putem să vorbim mai multe despre Antihrist pe temeiul dumnezeieşti lor Scripturi, totuşi ne mulţumim cu acestea, ca să aibă măsură cuvântarea noastră.

Pentru că Domnul a cunoscut cruzimea potrivnicului, a dat credincioşilor Săi unele îngăduinţe, şi spune: „Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi” (Matei 24, 16). Dar dacă cineva se ştie pe sine că este foarte puternic să lupte cu Satana, să rămână – eu nu-mi pierd nădejdea în tăria Bisericii – şi să spună: „Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos?” (Romani 8, 35), şi celelalte. Dacă ne temem, să ne punem în siguranţă pe noi înşine; dacă suntem curajoşi, să rămânem. Căci „va fi atunci necaz cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va fi” (Matei 24, 21). Dar să aducem multumire lui Dumnezeu Care a mărginit mărimea necazului la puţine zile. Domnul spune: „Dar din pricina celor aleşi se vor scurta zilele acelea” (Matei 24, 2). Antihrist va domni numai trei ani şi jumătate. Aceasta o spunem nu pe temeiul scripturilor apocrife, ci pe temeiul lui Daniel, care zice:

„Şi se va da în mâna lui până la vreme şi vremuri şi jumătate de vreme” (Daniel 7, 25). ” Vreme” este primul an, în care va creşte deocamdată domnia lui Antihrist; „vremi” sunt ceilalţi doi ani ai fărădelegii, aşa că avem la un loc trei ani; „jumătate de vreme”, sunt şase luni. Iar în altă parte, Daniel spune acelaşi lucru: „Şi s-a jurat pe Cel ce în veac este viu, că în vreme şi în vremuri şi în jumătate de vreme … ” (Daniel 12, 7). Unii au interpretat în acelaşi sens şi cuvintele: ,,O mie două sute nouăzeci de zile” (Daniel 12, 11); şi: „Fericit cel care rabdă şi ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile” (Daniel 12, 12). Pentru aceasta trebuie să ne ascundem şi să fugim. Poate că nu vom sfârşi cetăţile lui Israel până ce va veni Fiul Omului (Matei 10, 23)!

Cine oare va fi fericitul care va primi atunci cu credinţă mucenicia pentru Hristos? Afirm că mucenicii de atunci sunt mai presus de toţi mucenicii. Mucenicii dinainte de venirea lui Antihrist au avut de luptat numai cu oameni, pe când mucenicii din timpul lui Antihrist vor lupta chiar cu Satana faţă către faţă. Împăraţii prigonitori de dinainte ucideau numai, nu se făceau că învie morţi, nici nu arătau năluciri de semne şi minuni. Acum însă Antihrist este pornit să îngrozească şi să înşele, „Încât să amăgească de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi” (II Tesaloniceni 2, II). Să nu se suie în inima vreunuia de atunci gândul: „Ce minune mai mare a făcut Hristos? Cu ce putere săvârşeşte el aceste minuni? Dacă n-ar voi-o Dumnezeu, n-ar îngădui-o!”. Apostolul te întăreşte şi spune mai dinainte: „Pentru aceasta Dumnezeu le va trimite lucrarea înşelăciunii; – cuvântul „trimite” este pus în locul cuvântului „îngăduie” -, nu pentru ca să aibă cuvânt de apărare, ci „ca să fie judecaţi” (II Tesaloniceni 2, 12). Pentru ce? „Pentru că n-au crezut adevărului, adică adevăratului Hristos, ci le-a plăcut nedreptatea” (II Tesaloniceni 2, 13), adică Antihrist. Dumnezeu îngăduie acestea şi în prigonirile petrecute în cursul istoriei, cât şi la sfârşitul lumii; nu înseamnă că este neputincios în a le împiedica, ci încununează ca de obicei prin răbdare pe propriii Săi luptători, făcându-i asemenea profeţilor şi apostolilor Lui. Pentru scurtul timp de suferinţă vor moşteni împărăţia veşnică a cerurilor, după cum spune Daniel: „Şi în vremea aceea se va mântui tot poporul Tău, care a fost scris în carte”- evident, în cartea vieţii. „Şi mulţi din cei care dormeau în ţărâna pământului se vor scula; uniispre viaţa veşnică, şi alţii spre ocară şi ruşine veşnică. Iar cei care au fost înţelegători vor străluci cum străluceşte cerul; iar dintre drepţi cei mulţi vor străluci ca stelele în veac, şi încă mai mult” (Daniel 12, 1-3).

Întăreşte-te pe tine însuţi, omule! Ţi-am dat semnele lui Antihrist. Întipăreşte-ţi-le nu numai în memorie, ci răspândeşte-le tuturor fără invidie. Dacă ai copil după trup, învaţă-l de pe acum; iar dacă ai născut un fiu prin cateheză, întăreşte-l şi pe acesta mai dinainte, ca să nu ia ca adevărat Hristos pe cel fals. Căci „taina fărădelegii lucrează de pe acum” (II Tes. 2,7). Mă înspăimântă războaiele dintre popoare, mă înspăimântă schismele din Biserici, mă înspăimântă ura dintre fraţi. Să fie spuse acestea! Să dea Dumnezeu să nu se întâmple venirea lui Antihrist în vremea noastră. Cu toate acestea, noi să ne întărim!

Acestea am avut de spus despre Antihrist.

Râu de foc curge (Daniel 7, 10), care lămureşte faptele oamenilor. Dacă cineva are fapte de aur, va ajunge mai strălucitor, dacă cineva are fapte de trestie şi fără valoare, este ars de foc (1 Corinteni 3, 12-15).

Anunțuri

Read Full Post »

– Sectarul: Ce este Sfanta Tradiţie pe care voi ortodocşii o socotiţi al doilea izvor al descoperirii dumnezeieşti şi o puneţi în egalitate cu dumnezeiasca Scriptură?

– Preotul: Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie este învătătura dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca şi Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt şi curentul viu al vieţii Bisericii, fiind al doilea izvor al descoperirii dumnezeieşti şi ca atare, având aceiaşi autoritate ca şi Sfanta Scriptură.

– De la Adam şi până la sfârşitul lui Avraam au trecut – potrivit vechilor hronografi (Kedrona, ş. a.) 3678 de ani (Hronograful de la Neamţ, ed. 1837, p. 44-45), la care adăugăm 430 de ani, cât au stat israieliţii robi în Egipt (Geneza 15, 13; Ieşirea 12, 40), face 4 l08 ani. În aceşti ani, nici Sfanta Scriptură nu a fost şi nici sâmbăta nu s-a ţinut ca sărbătoare de vreun popor. Timp de atâtea mii de ani, oamenii cei credincioşi şi aleşi de Dumnezeu s-au povăţuit pe calea mântuirii numai prin Sfânta Tradiţie adică după învăţătura despre Dumnezeu însuşită prin viu grai, şi vreme numai de 1400 de ani, cât a fost de la Moise până la venirea Domnului, s-au călăuzit şi de Sfanta Scriptură a Vechiului Testament.

– După cum, mai înainte de a se scrie cărtile Vechiului Testament, lumea s-a povăţuit spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi la calea mântuirii numai prin Sfanta Tradiţie (Predania prin viu grai), tot astfel, mai înainte de a se scrie cărţile Noului Testament, Sfânta Tradiţie a fost îndreptarul după care primii creştini s-au povăţuit pe calea mântuirii. Primul care a semănat învăţăturile Noului Tesument prin viu grai în urechile oamenilor a fost însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care, trei ani şi jumătate cât a vestit Evanghelia Sa, nu a scris nimic ci neîncetat în această vreme a învăţat poporul. Iar după ce Şi-a împlinit ascultarea Sa către Părintele Sau, pe Apostolii Săi nu i-a trimis să scrie, ci să propovăduiască Evanghelia la toată lumea, spunându-le: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşilui veacului. Amin!” (Matei 28, 19, 20). Din ziua întemeierii ei (anul 33) şi până în anul 44 după Hristos, când Sfântul Matei a scris prima Evanghelie, Biserica s-a condus fără scriptura Noului Testarnent, s-a condus prin Sfânta Tradiţie, din care o parte va fi mai târziu consemnată în scris. De asemenea au fost multe scrieri care s-au pretins că sunt inspirate şi scrise de Apostoli, dar Biserica a fost aceea care le-a admis, le-a recunoscut sau nu, ca fiind inspirate, deoarece ea trăia adevărul Evangheliei, mai înainte ca el sa fi fost scris; îl trăia prin tradiţie.

– Aşadar, iată ce este Sfânta Tradiţie: izvorul şi rădăcina celor două Testamente, al celui Vechi şi al celui Nou şi de aceea noi o numim al doilea izvor al descoperirii dumnezeieşti şi o socotim că are aceiaşi însemnătate ca şi Sfânta Scriptură.

– Sectarul: Sfânta Scriptură este cuvânt dumnezeiesc şi nu este iertat a se înlocui sau a se schimba cu Tradiţia, care e cuvânt omenesc, pentru că scrie în Evanghelie: „Dar voi, de ce călcaţi porunca dumnezeiască pentru datina voastră? Aţi desfiinţat legea lui Dumnezeu pentru rânduiala voastră. Făţarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia când a zis: Poporul acesta … zadarnic mă cinsteşte, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti” (Isaia 29, 13; Matei 15, 3, 6-9; Marcu 7, 13). De aceea nu e voie să înlocuim şi să schimbăm sau să adăugăm şi noi la legea lui Dumnezeu cuprinsă în Sfânta Scriptură, prin cuvântul omenesc al Traditiei.

– Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce spui dumneata căci legea lui Dumnezeu nu e cuprinsă numai în Sfânta Scriptură. Auzi ce spune dumnezeiescul Evanghelist Ioan, că sunt încă şi alte multe câte a fâcut Iisus, care de s-ar fi scris una câte una cred că nici în lumea aceasta n~ar încăpea cărţile ce s-ar fi scris (21, 25). Iarăşi, acelaşi Evanghelist Ioan mărturiseşte într-una din epistolele sale: „Multe având a vă scrie, n-am voit pe hârtie şi cu cerneală ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vă vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină” (II Ioan 1, 12). Aşadar, vezi că dumnezeiescul Evanghelist mai mult se bucura cu ucenicii săi când avea posibilitatea să le vorbească prin viu grai (predanie) decât a le trimitee ceva prin scris, .iar voi ţineţi morţiş numai la cele scrise şi nu bagaţi în seama ca atat Mântuitorul cât şi mulţi dintre Apostoli, n-au lasat nimic scris, ci au propovăduit prin viu grai.

– Sectarul: Creştinii nu trebuie să se lase ademeniti de alte învăţături omenesti înşelătoare, deosebite de cele dumnezeieşti ale Sfintei Scrpturi, caci aşa ne îndeamnă apostolul: Luati aminte să nu vă furere minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după stihiile lumii şi nu după Hristos” (Colosem 2, 8). Aşadar, datoria noastră este să ne ferim de înşelăciunea predaniei (tradiţiei) omeneşti.

– Preotul: Dumneata nu înţelegi deosebirea care este între învăţăturile cele cu predanie omenească şi cele cu predanie apostoleasca şi evanghelică. Ai adus aici un citat al Sfintei Scripturi, care se refera la predania învăţăturilor omeneşti şi la filozofia cea deşartă a veacului acestuia şi care nu are nici-o legătură cu Sfânta Tradiţie, cea evanghelică şi cea apostolească a Bisericii lui Iisus Hristos. Sfânta Tradiţie nu e o predanie omenească nici filozofie nici înşelăciune, ci este cuvântul lui Dumnezeu, care ni s-a preda noua prin viu grai. Marele Apostol Pavel ne învaţă şi ne îndeamnă sa ţinem cu tărie predaniile, zicând: „Aşadar, fraţilor staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni 2, 15), iar voi îi îndemnaţi pe creştinii neîntăriţi să hulească şi să lase Predaniile apostoleşti şi bisericeşti şi nu înţelegeţi că însăşi Sfânta Scriptură este un rod al Sfântului Duh, care a crescut din rădăcina şi pomul Sfintei Tradiţii.

Sectarul: Sfânta Scriptură ne este de ajuns pentru credinţă şi pentru mântuirea noastră şi deci nu avem nevoie de tradiţie. Aşa rezultă şi din cuvintele Apostolului Pavel către Timotei: „De mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi este de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea care duce la dreptate” (II Timotei 1, 15-16). Cuvintele sunt limpezi. Oricare adaos la Sfânta Scriptură este de prisos.

Preotul: Aici este vorba numai de Scriptura Vechiului Testament, căci cea a Noului Testament nu era încă scrisă. Pavel îi scrie lui Timotei că Vechiul Testament îi poate servi ca cel mai bun învăţător pentru întărirea credinţei sale în Hristos şi pentru aducerea în creştinism. După tâlcuirea voastră ar urma ca nici cărţile Noului Testament – care aveau să fie scrise în perioada care a urmat acestei scrisori adresate de Apostolul Pavel către Timotei să nu fie primite, ci să fie ţinute numai cele ale Vechiului Testament, despre care aminteşte aici Pavel lui Timotei.

 Sectarul: Nu putem admite tradiţia, pentru că în ea au intrat prea multe elemente false şi astfel, mai ales astăzi, nu mai putem deosebi Tradiţia cea adevărată şi apostolică, de cea falsă.

Preotul: Biserica lui Hristos a statornicit adevărurile de credinţă – dezvoltate de-a lungul Tradiţiei – prin învăţăturile şi canoanele Sfintelor Soboare ecumenice, ale celor locale, ale cărţilor simbolice prin mărturisirile de credinţă (ca de pildă Mărturisirea Ortodoxă de la Iaşi, 1642) şi prin multe alte sinoade de sfinţi arhierei făcători de minuni, care s-au adunat la sinoadele cele din vechime, unde s-a statornicit îndreptarul sfintei credinţe ortodoxe, care era atacat de multe cete eretice existente în acele vremuri.

Cât priveşte schimbarea şi nealterarea Sfintei Traditii, aceasta se poate controla în baza următoarelor conditii”

1 – Să nu cuprindă în sine contraziceri; să nu se contrazică cu tradiţia apostoli că sigură; să nu se contrazică cu Sfanta Scriptură.

Numai fără astfel de contraziceri este posibil ca o învăţătură oarecare din Tradiţie să provină de la Mântuitorul sau de la Sfintii Apostoli, care au fost sub înrâurirea directă a Sfântului Duh.

2 – Să fi fost ţinută de Bisericile Apostolice şi să aibă continuitate neîntreruptă şi controlată până astăzi.

3 – Să fi fost recunoscută şi urmată întotdeauna de întreaga Biserică ecumenică;

4 – Să fie în perfect acord cu toţi sau dacă nu, cel puţin cu cea mai mare parte a părinţilor şi învăţătorilor bisericeşti;

Când o tradiţie nu îndeplineşte aceste condiţii, ea nu poate fi adevărată şi sfântă, deci nu poate fi admisă şi urmată.

Sectarul: Cu toate aceste verificări pe care ziceţi că le-a făcut şi le face Biserica Ortodoxă referitor la adeverirea Traditiei noi mai siguri suntem pe învăţăturile cuprinse în Sfânta Scriptură.

 

Căci primii creştini primeau numai cele cuprinse (scrise) în Stanta Scriptură, după cum este scris: „Aceştia (iudeo-creştinii din Beria) erau mai mărinimoşi decât cei din Tesalonic; ei primiră cuvântul cu toată osârdia şi zilnic cercetau Scripturile ca să vadă dacă lucrurile sunt aşa” (Faptele 17, Il). De aici urmează că noi trebuie să ţinem învăţăturile pe care le găsim scrise în Sfanta Scriptură.

– Preotul: Dar marele Apostol Pavel laudă pe creştinii din Corint nu pentru că ţineau învăţăturile cele scrise, ci pentru că îşi aduceau anunte de el şi ţineau cu tărie la învăţăturile cele nescrise, pe care le primiseră prin Predanie (Tradiţie) de la el, scriindu-le: „Frafilor, vă laud pe voi că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile aşa cum vi le-am dat” (1 Corinteni II, 2). Oare cum este bine, să facem ca voi şi să tinem numai la învătăturiie cele scrise, sau să urmăm pe marele Apostol Pavel care laudă pe cei ce ţin predaniile cele nescrise? Ba mai mult, noi vă dovedim Sfintii Apostoli şi Evangheliştii au crezut şi au predicat multe din Sfanta Tradiţie pe care o moştenisera din vechime şi care nu se gasesc scrise în Sfânta Scriptură. Voi vă lăudaţi ca ţineţi numai cele scrise, dar chiar Apostolii propovăduiesc cele nescrise in ” Sânta Scriptură”.

Sectarul: Unde se vede că Apostolii ar fi predicat învăţături afară de cele ce sunt scrise în Sfânta Scriptură? ”

– Preotul: Iată câteva dovezi: Sfântul Apostol Iuda, în epistola a II-a cea sobornicească, printre altele zice: [Dar Mihai Arhanghelul: cand se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise n-a îndrăznit să aducă judecată de hula, ci a zis: „Certe-te pe tine Domnul”] (Iuda 1,9). Caută dumneata în toată Scriptura si vezi dacă vei afla scrise aceste cuvinte; dar şi mal jos, in aceeaşi sfântă epistolă, apostolul aminteşte de proorocia lui Enoh, zicand. [Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a prorocit despre aceştia: ” Iată va veni Domnul în zecile de mii de sfinţi al lui ca sa facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii de faptele păgânătăţii lor întru care au făcut făradelege şi de toate cuvintele de ocară pe care ei păcătoşii, netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui”] (Iuda 1, 14-15). Dar nu numai Iuda Apostolul vorbeşte de Tradiţie, ci şi marele Pavel in trimiterea a doua către Timotei, iată ce zice: „După cum Ianeş şi Iambres s-auî mpotrivit lui Moise aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă”. (II Timotei 3, 8).

Şi iarăşi, marele Apostol Pavel adresându-se preoţilor din Efes le zice: „Ţineţi minte cuvintele Domnului Iisus, caci El a zis „Mai fericit este a da, decat a lua” (Faptele 20, 35).

Acum, te întreb pe dumneata, care crezi numai cele scrise, de unde au luat aceşti doi apostoli – Iuda şi Pavel- cuvintele de mai sus, căci nicăieri în Sfânta Scriptură nu le vei afla scrise? Vezi cum Apostolii au vorbit şi au folosit Sfanta Tradiţie şi cum greşiţi voi hulind învătătura cea nescrisă a Sfintei Tradiţii?

 – Sectarul: Totuşi nu este cu putinţă ca Sfânta Tradiţie să se fi putut păstra până astăzi în întregime şi în toată curăţia pe care a avut-o de la început şi de aceea, noi avem garanţia mai mult în învăţăturile scrise din Sfânta Scriptură.

– Preotul: Ai văzut în cele de mai sus că marele Pavel lauda pe creştinii din Corint pentru că au ţinut cu tărie predaniile cele nescrise, aşa cum le primiseră din gura lui. Ai auzit că însuşi Apostolii au folosit în propovăduirea lor cuvinte direct din Sfânta Tradiţie, ca acelea referitoare la proorocia lui Enoh şi celelalte. Ţi-am arătat încă şi prin ce mijloace s-a păstrat de-a lungul veacurilor Sfânta Tradiţie şi totuşi, dumneata la toate ai rămas neînţelegător, spunându-mi că nu ai garanţia decât la cele scrise. Acelaşi Apostol Pavel îndeamnă şi sfătuieşte pe creştinii din Tesalonic să fie foarte atenţi şi vigilenţi la păstrarea Sfintei Tradiţii: „Fraţilor, staţi ne clintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fi prin epistola noastră” (II Tesaloniceni 2, 15). Iar în alt loc: „Chir dacă noi înşine sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Galateni 1, 8). Deci, Evanghelia pe care v-am vestit-o şi prin viu grai nu numai prm scrisoare.

– Sectarul: Cum a putut să se păstreze vreme de mii de ani această normă a Sfintei Tradiţii în Biserică, de vreme ce preoţii şi scriitorii voştri bisericeşti schimbă de la o zi la alta adevărurile Sfintei Scripturi şi predaniile apostoleşti, care de la început au fost curate şi nealterate? După cum, dacă iei în mână o Biblie chiar de acum 50 de ani şi o pui alături de cele de azi, nu mai seamănă nicidecum, tot aşa au făcut arhiereii şi preoţii voştri şi cu alte cărţi sfinte şi cu Sfânta Tradiţie, cu care voi ortodocşii vă lăudaţi că o ţineţi aşa cum aţi moştenit-o de la apostoli.

– Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce susţii dumneata. Biserica lui Hristos este ocrotită de Duhul Sfânt şi nu poate greşi (Matei ro, 17-20; Ioan 4, 16-26; 15, 26; 16, 12-14; II Timotei 3, 16 ş. a.) fiind condusă în chip nevăzut de însuşi întemeietorul Iisus Hristos, până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20 ş. a.). Dacă unii scriitori bisericeşti, arhierei, preoţi sau laici, au tradus Biblia din alte limbi sau au îndreptat vreun cuvânt învechit, care nu mai corespunde exprimării în limba de azi a poporului nostru, apoi ceasta a fost o îndreptare şi o corectare de exprimare şi nu o schimbare de fond, de conţinut a textului biblic. Dacă ar învia azi un  român de pe vremea lui Mircea cel Bătrân sau a marelui Ştefan şi ai voi să vorbeşti cu el, ţi-ar părea că este aproape de alta naţie, căci limba de astăzi a poporului nostru nu mai este întocmai cu cea care se vorbea pe atunci. Tot astfel şi cu cărţile de pe atunci; odată cu trecerea vremii, s-au corectat de către scriitor cuvintele şi expresiile potrivit vorbirii de azi, dar nu s-a schimbat înţelesul lor scripturistic şi tainic. Ţi-am spus mai înainte ca temeiurile pe care se reazămă Sfanta Tradiţie şi prin care se asigura pastrarea curaţeniei originale şi transmiterea ei peste veacuri au fost: simbolurie vechi de credintă, canoanele apostolice, definiţiile dogmatice ale celor şapte sinoade ecumenice etc. La acestea se adaugă ca garanţii pentru păstrarea neschimbată a Sfintei Tradiţii şi alte marturii de mare importanţă precum sunt: practica veche a Bisericii, marturiile bărbaţilor apostolici, printre care Sfântul Ignatie Teoforul, ucenicul apostolilor († 104 după Hristos), care îndemna credincioşii de pe vremea sa, să se ferească de învăţăturile ereticilor şi sa pazească curată numai tradiţia apostolică (Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, cartea a II-a, c. XXXVI, nr. 2). De asemenea Sfântul Policarp, episcop de Smirna, tot un părinte apostolic († 106 după Hristos), Sfântul Irineu († 202 după Hristos): Sfântul Vasile cel Mare (397), dau în scrierile lor mărturii asemanatoare, rar ultimul Sfânt Părinte citat, se exprimă astfel: „Dintre dogmele şi propovăduirile păstrate în Biserică, unele le avem din doctrina cea scrisă, iar altele le-am primit din Tradiţia Apostolilor prin succesiunea în taină, nescrisă – şi acelea au aceiaşi putere ca şi cele scrise” (Despre Sfântul Duh, c. 28). Hegesip – ne mărtunseşte acelaşi istoric Eusebiu de Cezareea – (Cartea a 4-a c. 8, nr. 1) s-a sârguit să adune la un loc toate tradiţiile apostolice şi a adunat mai multe din ele în cinci cărţi – din care Eusebiu citează – dar cu timpul s-au pierdut. Origen († 250 după Hristos) zicea: „Să fie păstrata. tradiţia  apostolica în Biserică”. Sfântul Epifanie († 403) scrie: „Trebuie pastrata tradiţia, pentru că nu este cu putintă a afla toate în Sfânta Scriptură; Sfinţii Apostoli au depus unele în secrisori, altele în Tradiţie … „. Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) menţionează: „De aici (din II Tesaloniceni 2, 15) se vede că apostolii n-au predat toate prin scrisoare, ci multe fără scrisori, dar şi acestea nescrise sunt demne de crezare. Dacă este Tradiţia, atunci nu cauta nimic mai mult” (Omil. IV, nr. 2 la Tesaloniceni). Sfântul Grigorie de Nissa († 394) scrie: „Avem Tradiţie ajunsă la noi de la Parinti ca o moştenire prin succesiune de la Apostoli, transmisa prin sfinţii ce au urmat” (Contra lui Eunomie, cartea a IV-a). Clement Alexandrinul († 215 după Hristos) arată: „Aceia care explică Scriptura contra Tradiţiei bisericeşti au stricat norma adevărului” (Stromata lib. Cap. VII); tot aşa de hotărât în această privinţă scrie şi Sfântul Ciprian (258): „Dacă ne vom îndrepta noi la izvorul Traditiei dumnezaiesti, se va curma rătăcirea omenească” (E. 74). Iata deci, marturii grăitoare oglindind în ele credinta din vremea Apostolilor şi din perioada imediat unnătoare, până în secolul IV. Practica veche a Bisericii este de asemenea o importantă mărturie despre valoarea Sfintei Tradiţii şi despre preţuirea pe care a avut-o de la început şi până azi.

– Aşadar, trebuie ţinută cu mare sfinţenie Sfânta Traditie deoarece în Sfânta Scriptură nu este cu putintă a afla toate cele spre mântuire. Sflinta Scriptură ne învată multe să facem, dar nu ne arata cum. De exemplu ne cere să ne botezăm, dar nu arată cum, sa ne împartasim, să ne cununăm, dar nu ne arată şi modul concret de realizare; să ne rugăm, dar nu arată cum, unde şi când; să facem semnul Sfintei Cruci pe faţa noastră, după cea scrisă: „Însemnatus-a peste noi lumina feţei Tale Doamne” (Ps. 4, 6) dar nu ne arată şi cum. Dar cine ne-a învăţat pe noi prin scriere, ca să ne închinăm spre răsărit? Care Scriptură ne arată graiurile chemării Sfântului Duh de la sfinţirea Preacuratelor Daruri sau la sfinţirea pâinii şi a paharului euharistic? Care învăţătură din Sfânta Scriptură ne arată sa facem binecuvântarea apei botezului şi sfinţirea Crismei (Sfântul şi Marele Mir)? Care Scriptură ne învaţă despre întreita afundare a celui ce se botează şi lepădările de satana de la Botez? Rugăciunea de doxologie, către Sfânta Treime (slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh), din care Scriptură ne-a rămas? Punând aceste îutrebări defăimătorilor Tradiţiei, Marele Vasile arată că: „Dacă ne-am apuca noi a lăsa cele nescrise, din obiceiuri, ca pe unele ce nu ar avea putere mare, am greşi la însăşi cele mai de frunte, păgubind Evanghelia. Aşadar, obiceiul ce îl ţine Biserica, nescris, ca unul ce este de origine apostoli că şi folosit de Sfinţii Părinţi ca Predanie rămasă de la ei în Biserica lui Hristos, are putere de lege” (Sfântul Vasile cel Mare, canon 87 şi 91, Pidalionul de Neamţ, 1844, pg. 431-435).

Prin urmare, trebuie reţinut că importanţa şi folosul Sfintei Tradiţii provine din raportul strâns ce există între ea şi Sfânta Scriptură, căci într-adevăr ele stau într-un raport de unire şi întregire reciprocă, bazat pe faptul că amândouă cuprind în ele Sfânta Descoperire Dumnezeiască şi sunt pentru noi izvoarele acesteia. Deci, este cu neputinţă să se contrazică între ele sau să nu existe între ele raportul de reciprocitate.

Sfânta Scriptură numai în Sfânta Tradiţie are mărturia cea mai sigură pentru canonul cărţilor ei şi pentru caracterul ei dogmatic (inspiraţia ei divină), iar Sfânta Tradiţie numai prin Sfânta Scriptură îşi poate dovedi puritatea adevărului ei.

Read Full Post »