Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Vasile’

DESPRE DIFERITE SEMNE Şl VINDECĂRI PRESUPUSE SUPRAFIREŞTI

DAR DE ORIGINE DEMONICĂ – Partea I

 

În legătură cu ivirea unor revelaţii se pot produce cazuri de vindecări de boli, semne cereşti sau vedenii, petrecute fie cu vizionarul căruia i s-a făcut descoperirea, fie cu alţi credincioşi. Dar asemenea fenomene nu pot însemna prin ele însele, şi de la prima vedere, un argument hotărîtor că „revelaţia” este cu adevărat de la Dumnezeu.

De fapt, Satana poate săvîrşi semne şi minuni mincinoase, nu numai cu un individ în parte, dar chiar şi cu un grup sau cu o mare mulţime. Aşa sînt cazurile petrecute cu Simon Magul, sau cu Apollonius din Tiana. Acesta este însă şi rostul pentru care am fost îndemnaţi prin Scripturi si cunoaştem bine duhurile de la cine sînt.

Manifestarea unor semne neobişnuite, cu aparenţe suprafireşti, nu constituie o dovadă suficientă că ar fi  vorba de minuni.

Astfel, yoghinii indieni (,,L’Inde mysterieuse” Paul Brunton, Edition Payot) pot ghici faptele oamenilor, pot face descoperiri de la distanţă; pot muta obiectele din locul lor prin mijlocirea unor puteri nevăzute; pot provoca fenomene de „materializări” de apariţii luminoase şi de „dedublări”; pot merge prin foc fără să se ardă; se pot înălţa În văzduh; pot stîrni creşterea unui pom în cîteva ore; pot provoca înverzirea unui pom uscat, care propriu-zis nu sînt adevărate minuni, ci lucrări de vrajă satanicească, despre care Hristos ne-a prevenit cu destulă grijă, ca să ne ferim.

Despre felurite semne şi false minuni pe care le poate întreprinde puterea Satanei, găsim diferite exemple şi în Sfînta Scriptură. Iată un caz:

Cînd Dumnezeu a voit să scoată pe poporul Israel din robia Egiptului, a dat putere mare, făcătoare de minuni, lui Moise şi lui Aaron. Deci ducîndu-se aceşti prooroci la Faraon pentru a-i întoarce inima neînduplecată, îi fac acestuia diferite semne de groază, care totuşi nu-l clintesc din împietrirea lui. Astfel, Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui; şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor.

„Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi” . Acelaşi lucru s-a întîrnplat şi cu apele rîului, pe care Aaron le-a prefăcut cu toiagul în sînge. “Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor” (Exodul 7, 11-12).

Deosebit de preţioasă ne este în această privinţă şi povestirea Sfîntului Ciprian, filosoful din Antiohia Siriei, care, înainte de a se fi convertit la creştinism, a fost unul dintre cei mai mari vrăjitori de pe timpul împărăţiei lui Decie.

 

Ca mare preot al zeităţilor Olimpului şi mare fermecător şi pierzător de suflete, ajunsese „prieten credincios al stăpînitorului Iadului, cu care singur, faţă în faţă a vorbit şi de cinste mare la dînsul s-a învrednicit”. De care lucru sfîntul a mărturisit zicînd: ,,Să mă credeţi pe mine ca pe acela ce singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfă l-am rugat pe el şi l-am sărutat şi am grăit cu dînsul şi cu acei care sînt la dînsul mai mari şi m-au iubit şi mi-au lăudat înţelegerea mea. Un pîlc de draci mi-a dat spre slujba mea. Chipul lui era ca o floare de iarbă, şi capul îi era încununat, iar cand se întorcea încoace si încolo, se cutremura tot locul acela şi mulţi lîngă scaunul lui stau cu feluri de rînduieli”.

 

Meşteşugurile diavoleşti ale lui Ciprian erau într-adevăr mai presus de orice închipuire.  Aflăm astfel, din „Vieţile Sfinţilor”, că Sfîntul şi marele mucenic  Ciprian, în timpul slujirii lui idolatre, ,,se deprinsese a schimba văzduhul, a porni vînturi, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a duce vătămări şi răni asupra oamenilor”. Spre învăţătura drăcească se îndeletnicea cîte 40 de zile în post, şi după apusul soarelui mînca, dar nu pîine, nici altă hrană, ci numai ghindă de stejar. S-a deprins să facă fel de fel de vrăji şi de năluciri, ,,pînă şi morţii din morrnînturi făcîndu-i să grăiască”.

„Pe mulţi i-a învăţat la rele cu vrăjile sale: pe unii a zbura prin văzduh, pe alţii a înota în luntre pe nori, pe alţii i-a făcut a umbla pe ape şi mulţi la dînsul alergau întru nevoile lor, fiindcă le ajuta cu drăceasca putere de care era plin”.

„Prin farmecele lui, diavolul s-a prefăcut în chipul fecioarei Justina şi aşa a mers la Aglaid, cel care în zadar o iubea pe Justina, ca să i se pară lui că adevărat Justina este. Iar cînd a intrat diavolul la Aglaid, în chipul Justinei, Aglaid a sărit de negrăită bucurie şi alergînd la ea, a cuprins-o şi o săruta zicîndu-i: «Bine ai venit la mine, preafrumoasă Justino»”.

,,Iar Ciprian a pus pe acela chip de pasăre şi făcîndu-l ca să zboare prin văzduh, l-a trimis la casa Justinei, ca să poată zbura prin fereastră în camera ei”.

„Şi chiar Ciprian s-a putut preface în femeie şi în pasăre. Mai apoi, el a adus ispite asupra casei Justinei şi asupra caselor tuturor rudeniilor, ale vecinilor şi ale cunoscuţilor ei, precum oarecînd diavolul asupra dreptului lov; le omora dobitoacele lor, pe slugile lor le lovea cu vătămări şi pe dînşii în necaz nemăsurat îi arunca. Apoi a lovit şi pe Justina cu o boală încît zăcea pe pat şi plîngea maica sa pentru dînsa”.

,,Şi erau răni în dobitoace şi multe boli între oameni; şi a străbătut prin lucrarea drăcească auzul prin toată cetatea, pentru Justina care i se împotriveşte lui” (din „Viaţa Sfinţilor Mucenici Ciprian şi Justina”, Editura Fîntîna Darurilor, Bucureşti după Minee).

Iată deci în ce cuprins nebănuit de manifestări se pot produce lucrările demonice spre a sminti lumea. Iar asemenea nemaipomenite semne pot fi făcute nu numai de vrăjitori şi magi, care din voia lor se pun în legătură cu Satana, ci şi de unii oameni demoniaci, care nu-şi dau seama că sînt stăpîniti de o putere necurată şi îşi Închipuie a-I sluji lui Dumnezeu prin anumite acţiuni ale lor. Şi tocmai pentru faptul că diavolul poate săvîrşi atîtea semne, cu aparenţe suprafireşti, sau poate tulbura pe oameni în atîtea chipuri, Biserica noastră, potrivit cu Sfînta Predanie şi cu puterea moliftelor Sfîntului Vasile cel Mare, se foloseşte de cunoscutele exorcisme de certare şi de îndepărtare ale diavolului de la anumiţi oameni, sau de la anumite locuri bîntuite de duhuri rele.

,,Teme-te, (porunceşte preotul diavolului) fugi, fugi, depărtează-te diavole necurate şi spurcate, cel din cele de dedesubt, înrăutăţitule, înşelătorule, fără de chip, cel văzut pentru obrăznicie, nevăzut pentru făţărnicie, oriunde eşti, sau unde mergi, sau însuţi eşti Beelzcbul, sau cel ce cutremuri, sau în chipul şarpelui, sau în faţă de fiară, sau ca aburul, sau ca fumul văzut, sau ca bărbatul, sau ca femeia, sau ca jigania, sau ca pasărea, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau cel ce înfricoşezi în călătorie, sau cel ce rumpi, sau cel ce bîntuieşti, sau în somn greu, sau întru boală, sau în neputinţa, sau care porneşti spreras, sau care faci lucrări iubitoare de dezmierdări, sau făcător de desfătare, sau otrăvitor, sau iubitor de neastîrnpărare, sau vrăjitor cu stelele, sau vrăjitor de casă, sau fără de ruşine, sau iubitor de pricini, sau nestătător, sau care te schimbi cu luna, sau care te întorci în oarecare vremi, sau cel de dimineaţă, sau cel de miază-zi sau cel de miază-noapte, sau al vreunei fără de vremi oarecare, sau al revărsatului zorilor, sau după întîmplare te-ai întîlnit, sau de cineva eşti trimis, sau ai năvălit fără de veste, sau de eşti din mare, sau din riu, sau din pămînt, sau din fintînă, sau din surpătură, sau din groapă, sau din baltă, sau din trestie, sau din noroaie, sau de pe pămînt, sau din spurcăciune, sau din luncă, sau din pădure, sau din copaci, sau din păsări, sau din tunet, sau din acoperămîntul băii, sau din scâldăroarea apelor, sau din morrnînt idolesc, sau de unde nu ştim, sau cunoscut sau necunoscut, şi din locul cel necercetat, depărtează-te şi te mută, ruşinează-te de chipul cel zidit şi înfrumuseţat cu mîna lui Dumnezu … ” (Evhologiu).

In sfîrşit este de reţinut şi un alt fapt însemnat. Pe măsură ce ne apropiem de sfîrşitul vremurilor, Satana este şi mai mult dezlegat din lanţurile în care a fost ţinut pînă acum, pentru ca astfel, să se poată săvîrşi În lume, cu o putere mai mare, ,,taina fărădelegii” despre care vorbeşte Sfînta Scriptură. Deci diavolul lucrează acum În lume cu o putere mai mare decît în trecut din pricina stării de păcat a lumii.

Dar, în afară de toţi apostaţii de toate felurile, sînt mulţi creştini care nu mai trăiesc, în orbita Bisericii şi deci nu au o viaţă euharistică, sau care din cauza trufiei sau a altor păcate de moarte şi-au pierdut legătura harică cu Dumnezeu, sau care se împărtăşesc cu nevrednicie. Sînt oameni de la care s-a îndepărtat cu totul îngerul lor păzitor, aşa după cum au avut arătare şi unii Sfinţi, şi după cum lămurit ne spune Sfînta Scriptură: ,

„Duhul Domnului s-a îndepărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău, care era trimis de la Domnul. Slujitorii lui Saul i-au zis: lată că un duh rău de la Dumnezeu te munceşte” (I Samuel 16, 14-15). Asemenea este şi înţelesul rugăciunii din Psalmul al 50-lea: ,,Doamne nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine”. Astfel de oameni părăsiţi de Dumnezeu sînt luaţi în stăpînire de vrăjmaşul diavol.

Duhovniceşte sînt morţi toţi acei care se rup de Biserică, care nu trăiesc prin Sfintele Taine şi nu fac voia Domnului. Pe de altă parte, ,,oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Matei 12, 32).

Anunțuri

Read Full Post »

Toti Părintii Bisericii ne-au atras atentia asupra faptului că exemplul personal al părinţilor şi al dascălului constituie un factor determinant în educarea corectă a copiilor. De altminteri, fiecare Părinte al Bisericii a fost o pildă vie de bun păstor, urmând exemplul Domnului nostru Iisus Hristos, „Mai-marele păstorilor”, care reprezenta o sursă de inspiraţie pentru ei. Niciunul dintre Sfintii Părinti nu a căutat să obtină functii înalte şi demnităti, ci, dimpotrivă, ei au fost siliti de către altii să le primească. Au avut, de asemenea, curajul şi puterea de a renunţa la funcţiile şi dernnităţile respective, atunci când era nevoie. Au apărat cu înflăcărare adevărul, primejduindu-şi de multe ori şi viaţa lor vremelnică.

 

Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă:

„Când o casă nu e bine cârmuită şi domnesc acolo nervii, ţipetele, insultele, hohotele de râs, desfătările, desfrânarea şi alte devieri morale, dezonoarea şi ruşinea, atunci toate acestea îl împovărează pe cel care este capul familiei respective”. Alături de valoarea exemplului personal, Sfântul Ierarh Vasile scoate în evidenţă aici responsabilitatea capului familiei şi a părinţilor, în genere, pentru ceea ce se întâmplă în casă şi pentru comportamentul copiilor”.

Sfântul Ioan Gură de Aur împărtăşeşte, la rândul său, părerea Sfântului Vasile, afirmând că într-o bună zi sotul va da socoteală înaintea Domnului atât pentru soţia sa cât şi pentru copiii lor, dacă nu a făcut tot ce îi stătea în putinţă în vederea mântuirii lor. Dacă un om care are copii neascultători nu-i demn să fie înăltat la cinstea de episcop, cu atât mai mult nu va fi demn să intre în împărăţia cerurilor”, explică Sfântul Ioan Hrisostom.

Şi cu alt prilej, Sfântul Vasile, steaua Cezareei, notează că dascălul sau părintele e dator să fie milostiv şi răbdător cu copiii care din neştiinţă (din lipsă de experienţă) omit să-şi împlinească vreuna dintre îndatoriri. Nu se cuvine, însă, să închidă ochii asupra greşelii respective. Trebuie să-i trateze cu îngăduinţă şi blândeţe pe cei neascultători pentru a-i tămădui prin milostivire şi chibzuinţă. Trebuie să găsească modalitatea potrivită de lecuire el fiecărei patimi, nu să-i dojenească cu dispreţ pe copii, ci să-i sfătuiască şi să-i educe cu duhul blândetii”!”. E de remarcat cât de mult insistau Sfinţii Părinţi asupra blândeţii şi moderaţiei în educaţie, lucru ce se potriveşte şi cu descoperirile recente din domeniul psihologiei. Dacă suntem agresivi cu copiii, le vom afecta mai mult ca sigur dezvoltarea psihică şi socială, împingându-i să adopte şi ei un comportament greşit, asemănător cu al nostru, atât faţă de fraţii lor cât şi faţă de restul lumii.

Sfântul Grigorie Teologul observă, la rândul său, că „blândeţea părinţilor faţă de copiii neascultători poate avea un rezultat pozitiv. Se întâmplă ca, de multe ori, tatăl să cedeze în faţa răutăţilor persistente ale copilului lipsit de evlavie. Unul se dedă jocului de zaruri, altul băuturii şi iubirilor pătimaşe ce distrug căsniciile, altul a ridicat mâna asupra tatălui său. Tatăl cel bun şi-a înăbuşit, însă, mânia. Blândeţea tatălui îi ţine întotdeauna în frâu pe copii, pe când trufia lui dă naştere tupeului, impertinenţei”?”. De câte ori părinţii, care se plâng că nu-i ascultă copiii lor sau că sunt obraznici şi au tupeu, sunt practic direct responsabili de comportamentul acestora: fie din cauză că sunt dispreţuitori cu copiii lor, când îi ceartă, fie din cauză că soţul nu se poartă frumos cu soţia sau invers sotia nu se poartă bine cu sotul, iar comportamentul lor se oglindeşte în cel al copiilor, care nu fac altceva decât să-i imite?!

Cugetând asupra însemnătăţii acestor principii pedagogice şi inspirându-se totodată din morala Evangheliei, Sfântul Vasile spune: „cel care are un cuvânt de spus trebuie să fie milostiv cu cei care au nevoie de îndurare într-o mai mare măsură (adică, cu cei care au sufletul vătămat).

Şi, pe bună dreptate, ce valoare mai poate avea sistemul nostru de educaţie contemporan, dacă îi privilegiază numai pe copiii bine înzestraţi de natură, marginalizându-i pe cei cu probleme comportamentale sau cu dizabilităţi? Părinţii, învăţătorul şi preotul trebuie să le .acorde o atenţie specială copiilor care suferă de un handicap sau care sunt dezavantajaţi fie din cauza temperamentului lor, fie din cauza condiţiilor de viaţă în care au crescut.

 

 

Read Full Post »

de Arhimandrit Antonie I. Stylianakis

Prefata

 

Minunate sunt sfaturile pe care Sfintii Trei Ierarhi Ie dau sotilor. Ele constituie o seama de indrumari nepretuite pentru viata de familie. Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si Sfantul loan Gura de Aur împartasesc convingerea ca a fi parinte este o mare cinste. Ei acorda o importanta deosebita educatiei copiilor pentru ca îi considera pe parinti dascali naturali, care prin cuvintele, indemnurile si sfaturile lor pot sa randuiasca bine viata copiilor lor. Dumnezeu a creat copiii pentru ca acestia sa fie iubiti de parintii care i-au adus pe lume. Parintii trebuie sa le fie copiilor lor educatori întru virtute.

 

„Picaturile de intelepciune” din omiliile Sfintilor Trei lerarhi, cuprinse in aceasta carte, au atins initial publicul larg sub forma unei conferinte adresate parintilor. Speram ca lnvataturile acestea il vor sensibiliza pe fiecare parinte in parte astfel încat sa vegheze pentru ca, in familia sa, să domneasca linistea, armonia, iubirea si pacea. Să se ingrijească de modelarea comportamentului copiilor, sa-i creasca întru învatatura si certarea Domnului” (Efeseni 6, 4), avand in vedere mantuirea sufletului lor, intrucat nimic nu valoreaza mai mult decat sufletul.

 

Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?” (Matei 16, 26)

 

Trei Luminatori cu adevarat mari ai lumii

 

Noi nu suntem demni nici macar sa pronuntam numele acestor ierarhi de seama din secolul al IV-lea, Parinti ai Bisericii si dascali ai întregii lumi. E vorba de Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Ioan Gura de Aur si Sfantul Grigorie Teologul.

 

S-au distins atat ca oameni de stiinta importanti, cat si ca luptatori pentru Ortodoxie, personalitati desavarsite, prieteni ai lui Dumnezeu si mari binefacatori ai umanitatii. Sfantul Ioan Hrisostom fusese pregatit pentru a-i succeda lui Libaniu, celebrul retor national care îi recunoscuse meritele. Sfantul Vasile a fost supranumit „cel Mare” înca din timpul vietii sale, iar ulterior a fost socotit de umaniştii din Occident (de către Erasmus) superior chiar şi lui Aristotel. Sfântul Grigorie Teologul a scris numeroase poeme egale ca valoare cu epopeile homerice pentru a menţine vie limba elină, atunci când furia împăratului Iulian Apostatul se dezlănţuise împotriva dascălilor creştini. Împăratul le interzicea să mai interpreteze operele clasicilor greci prin prisma Evangheliei şi încerca să stăvilească accesul creştinilor la educaţie.

 

Sfintii Trei Ierarhi au fost deci pretuiti încă din epoca lor, iar cinstire a acestora de către credincioşi s-a perpetuat până în secolul al XI-lea, când existau chiar şi admiratori pătimaşi ai lor (vasilienii, grigorienii şi ioaniţii), care se certau între ei nereuşind să decidă care dintre cei trei Sfinti Ierarhi era cel mai mare. În acea perioadă, în mod miraculos, Sfinţii Trei Ierarhi i-au apărut într-o viziune Mitropolitului Ioan, cucernicul stareţ al Mănăstirii Evhaitelor, şi i-au revelat că niciunul dintre ei nu aspira la titlul de întâistătător, ci dimpotrivă toţi trei se bucurau că stăteau pe aceeaşi treaptă înaintea lui Dumnezeu, şi, în consecinţă, nu doreau să fie o sursă de disensiune între oameni. Doreau să fie cinstiti şi sărbătoriti toţi trei deopotrivă de către cei care susţineau că îi iubeau. Aşa s-a stabilit, în final, o zi de prăznuire comună a Sfinţilor Trei Ierarhi. în anul 1842, Senatul Universitătii din Atena i-a numit în mod oficial Patroni ai Culturii şi ai Educaţiei greceşti.

 

S-au scris şi s-au spus multe despre. lucrarea acestor sfinţi şi despre aportul lor la educatie. Rolul şi contributia lor în societate au fost analizate din diverse perspective. M-am străduit să restrâng cumva acest subiect, să mă concentrez asupra punctelor lui principale. Oricum, mi-ar fi fost imposibil să alcătuiesc o expunere completă referitoare la învătăturile Sfintilor Trei Ierarhi pentru că nu-i deloc uşor să le citeşti toată opera, care umple o bibliotecă întreagă, şi apoi să extragi chintesenţa din scrierile respective.

 

Unele dintre afirmaţiile lor semnificative le vom cita integral, neschimbate, pentru ca să reflectăm asupra lor şi să pătrundem puţin în gândirea acestor Sfinţi spre a deveni părtaşi ai înţelepciunii şi luminii lor. Voi încerca apoi să arăt cum putem aplica principiile lor în viaţa şi în realitatea noastră cotidiană.

 

Pedagogia Sfinţilor Trei Ierarhi se întemeia pe educaţia elenistică (ce se bucura de un deosebit prestigiu la vremea aceea), dar era totodată inspirată de cuvintele Evangheliei şi de vieţuirea lor sfântă. Retorica, filosofia, medicina şi astronomia sunt doar câteva dintre ştiinţele pe care aceşti sfinţi le-au aprofundat. Au beneficiat de educatia cea mai aleasă şi cea mai completă la vremea aceea, făcând studii strălucite la Atena.

 

Erau nişte savanţi de seamă, dar aveau şi o cultură spirituală, spre deosebire de oamenii de ştiinţă din zilele noastre. În mediul universitar de astăzi asistăm la o specializare excesivă şi la o îngustime dăunătoare tocmai pentru că acest mediu s-a detaşat de cultivarea virtuţilor spirituale, ce trebuie să se afle la baza educaţiei. După cum afirma şi Platon, „orice ştiinţă despărţită de virtute pare a fi mai degrabă viclenie decât înţelepciune”.

 

Sfintii Trei Ierarhi nu izolau sufletul de trup deoarece – aşa cum este şi firesc – îl priveau pe om în unitatea sa psihosomatică” şi, ca atare, ţineau cont în egală măsură şi de nevoile lui trupeşti”, O mărturie grăitoare în acest sens este Vasiliada, care nu reprezenta un simplu aşezământ filantropic. Sfântul Mare Ierarh Vasile se gândise să-i adăpostească acolo pe cei nevoiaşi, să-i hrănească şi să îi ajute să înveţe o meserie care să le permită să-şi câştige singuri existenţa. Sfântul avea deci în vedere nu numai nevoile spirituale ale oamenilor, ci şi pe cele materiale. El însuşi le slujea de multe ori acestor oameni.

 

Am precizat că vom întrebuinţa fragmente din opera Sfinţilor Trei Ierarhi pentru că volumul cărţilor scrise de ei e impresionant, iar conţinutul lor extrem de bogat. Mai bine zis, ne vom prelua materialul îndeosebi din antologiile care cu prind operele lor şi care, din fericire, sunt des publicate în zilele noastre, ca dovadă a iubirii şi a deosebitei consideraţii pe care lumea continuă să le arate acestor sfinti.

 

 

Când vorbim despre unul dintre cei trei Sfinţi Ierarhi, vorbim de fapt despre toţi trei şi când ne referim la părerile unuia dintre ei nu înseamnă că acestea nu sunt împărtăşite şi de ceilalţi doi Părinţi ai Bisericii, luminaţi de Dumnezeu. Practic, e vorba de păreri care exprimă poziţia Bisericii şi valorile veşnice ale Evangheliei.

 

Să vedem ce spune Sfântul Grigorie însuşi despre contemporanul şi prietenul său Sfântul Vasile cel Mare: ” Amândoi ne luptam nu pentru a ne întrece unul pe altul, ci pentru a-i oferi întâietate celuilalt. Consideram succesul celuilalt ca fiind al nostru. Parcă am fi fost un singur suflet ce locuia în două trupuri.

 

Şi dacă nu se cuvine să le dăm crezare celor care spun că totul se află în toate, trebuie totuşi să mă credeţi pe mine când vă spun că trăiam unul în fiinţa celuilalt şi alături de celălalt. Amândoi aspiram la virtute şi încercam să ne ajustăm viaţa în conformitate cu nădejdile viitoare, veşnice, schimbându-ne sălaşul din lumea aceasta înainte de a o părăsi. ..

 

Doar două drumuri ne erau cunoscute: primul era cel mai important, dar nici al doilea nu era lipsit de însemnătate. Primul ducea la Sfintele Biserici şi la dascălii de acolo, iar al doilea la profesorii noştri de ştiinţe profane. Celelalte drumuri le lăsam celor care râvneau după festivităţi, petreceri şi simpozioane … „.

Read Full Post »

Read Full Post »