Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mucenici’

Când facem un lucru, când ne mobilizăm, trebuie să ne gândim să fie şi cu un rezultat. Când te apuci de ceva trebuie să ai rezultatul în imagine. Aşa se intră si într-o luptă. Ati văzut că sistemul celor care conduc astăzi lumea este să te disperseze, să te împrăştie şi să te izoleze. Nu vedeti si la noi în tară cine mai ridică capul pentru Biserică? Toate sunt acum urmărite de Centrul  european, ca pe vremea comuniştilor. Când se alegea un membru de partid, se făcea comitet şi comitetul dispunea dacă are merite, dacă este capabil, vrednic în activitatea lui de partid, dar criteriul pe care îl luau cel mai mult în seamă, era să nu meargă la biserică. Exact aceeaşi şcoală, acelaşi sistem este şi acum. Acelaşi şablon îl întâlneşti şi la ruşi şi la bulgari şi la sârbi, în toată Europa. Acum nu mai este nimic trainic, doar planul lor după care merg şi ţările acestea. Acum 50 de ani totul se făcea cu directive, până şi semănăturile, la ce lună să se facă şi când să înceapă. Dispoziţia care se bătea la maşină aici pentru Moscova era valabilă şi pentru România şi pentru Polonia sau Bulgaria. Acum este la fel.  În corpul de observaţie al unei închisori era un personal pregătit astfel: îl lua pe unul bun de lângă tine care se apropia de tine şi era în stare să-ţi aducă niste pâine, niste vin într-o sticlută. Si tu începeai să-i spui lui ce se întâmplă cu colegii tăi de puşcărie. Când se făcea şedinţa, apărea trădătorul ăsta: uite ce spune cutare, ce mentalitate are, ce se vorbeşte. Şi ţi se aplica regimul pe care îl meritai. Veneau unii de la Centru, exageraţi, pur şi simplu îndrăciţi şi nu te puteai apropia de ei pentru nimic în lume.  Ăştia stăpâneau pe toţi.  Directorul Coller de la Aiud era maghiar evreu si îi conducea pe toti: si zarea si celularul şi pe deţinuţii de drept comun şi fabrica. Şi erau mii de oameni, nu două-trei sute. În fabrica de la Aiud tot ce se lucra lua drumul străinătăţii: Germania, Israel. Tot stuful exploatat de noi în Deltă care era unul foarte bun din care puteai să faci şi toacă, era împachetat şi pleca în Germania.

Când duci o politică sănătoasă, o educatie formată în duh crestin si românesc poti să mai insufli câte ceva si maselor. Dar acum la putere sunt acestea: televizorul, globalizarea si ecumenismul. Sunt cele trei forte care distrug natiunile si nu poţi lucra împotriva lor. Acum a mai iesit si cardul de care nu se mai întreabă nimeni dacă să-l ia: ia si părintele si episcopul si uite asa nu mai ai pe cine întreba. A mai rămas turma mică, pentru că zice Mântuitorul: «A voastră este Împărăţia». Chiar dacă rămâne numai unul, dacă este în adevăr, în acela îţi este tot sprijinul. Cuvântul Evangheliei este singurul care ne păstrează: fără drepturi, fără ocrotire, fără stat. În cartea aceea despre televizor, am citit că stând la televizor ai să ajungi săţi părăseşti religia ta şi convingerile tale. O să-ţi apară mahomedanismul, budismul, o să-ţi apară yoga şi la un moment dat, nu mai eşti tu. Nu mai gândeşti cum gândeai la început, înainte să deschizi televizorul. Deci el te duce într-un haos, şi nu o face numaidecât prin cuvânt, ci prin simpla vizionare. Şi asta este tot o metodă comunistă, veche de acum 20-30 de ani: ,,Tovarăsi, facem sedintă”, ,,Facem sedintă”, O sedintă de productie, una de partid şi una de bunul mers administrativ. Deci aveai trei şedinţe.  Şi atâta te pisa acolo, de ajungeai să spui: ,,Partidul, partidul, partidul”.

CĂLUGĂRIA-  ÎNCEPUTUL UNEI CUNOAŞTERI DE ADÂNCIME A INTERIORULUI TĂU

 

Dacă vrei să începi o viaţă nouă, te duci într-o mănăstire pentru că acolo este adevărata trăire şi începutul unei cunoaşteri de adâncime a interiorului tău. Îl ai pe aproapele acolo, Îl ai pe Domnul acolo, ai sfintii. Voia tâlhărească este cea individualistă, care nu este voia lui Dumnezeu si nici după Sf. Părinti, asa cum au lăsat ei scris în rânduielile vierii mănăstiresti.

Acum e drept că mănăstirile de azi sunt aşa cum sunt ele, în deruta asta, de nestatornicie, de lipsă de dragoste şi de unitate. De lupta şi chinul care sunt în lumea întreagă, nu este scutită nici mănăstirea. Nu e usor cu avalansa de lume care vine zilnic peste tine. Dar ce te faci cu aproapele tău care te caută să-şi salveze sufletul şi prin el poate că îti salvezi si sufletul tău? De aceea vă spun că izolările nu sunt bune pentru că ele împart comoditatea de afară. ,,Să merg acolo că parcă nu e aşa zarvă, nu e aşa muncă, nu e aşa gălăgie”, dar toate astea îl pun pe călugăr în situatia de a se jertfi, de a se cunoaste, de a-si vedea toate golurile că numai atunci îti poti vedea toate lipsurile tale sufleresti când trăiesti în raport de aproapele tău. Dacă toată viaţa nu faci decât să cauti locuri, n-ai să te multumesti nici pe tine, nici pe Domnul. Vei rămâne singur si fără rost. Eu de la sapte ani am avut dascăl care mi-a spus: ,,Faci asa si asa” si dacă n-as fi ascultat n-as fi iesit la suprafată, în viată.

Si în puscărie trebuia să am povătuitor. Omul are mereu nevoie de sfat, de consultare, are nevoie de îndrumare. Nu se mântuieste singur. Nu se mântuieşte cu voia lui proprie, ci cu harul lui Dumnezeu şi cu sfatul bătrânilor. Mă uitam la un călugăr care a venit pe aici, un călugăr simplu. Nu dădeai nici doi bani pe el şi îi spuneam: .Du-te cu vitele, du-te la iernat, du-te la moară, du-te la coasă, mergi la pădure” şi el le făcea pe toate cu blândete si bunătate.

La un moment dat a plecat în Dobrogea, a intrat în iconomatul mănăstirii de acolo, că era tare priceput, a învăţat oleacă de carte şi a fost făcut preot. Şi acum are şi el bucuria unei împliniri.

EU M-AM IDENTIFICAT CU ACEASTĂ ÎNVIERE A POPORULUI. CA O NOAPTE DE ÎNVIERE A FOST PENTRU MINE POARTA ALBĂ

Eu când am intrat în Constanţa aceea, pe şoselele acelea extraordinare am văzut pe unii, care mai de care în viteză mare, fără să ştie, săracii, că balta aceea care trece pe acolo, e sânge. Se întrec  unii pe alţii, merg la Poarta Albă. Şi acolo într-adevăr este mare bogăţie pentru că probabil a venit timpul descoperirii sfinţilor mucenici din temniţe. Era prea mare bogăţia aceasta spirituală a neamului, ca să nu se ştie de ea. Ceea ce este important este că viata crestină a noastră, asa cum este ea cu petele ei, are şi ceva bun. Sunt care fac zidire, pun umărul să ridice biserici, aduc un bolovan si oamenii sunt prinsi cumva la această actiune frumoasă. Si aceasta este o mucenicie. Si compozitorul de cântări care nu doarme nopţi să caute melodia, care cercetează manuale vechi şi noi, le pune în tonalităţi diferite ca să fie plăcute urechii, face o nevointă.  Muzica aceasta, de aceea e asa de pretentioasă că întâi se adresează simturilor.  Si acum omul modern are simturile foarte dezvoltate. De aceea trebuie cumpănite mult lucrurile. ,,Să cântaţi cântare Domnului”, dacă aveţi putere şi energie.

Citeam despre un mirean care voia să-i dea un galben la un călugăr, să aibă pentru nevoile chiliei. Şi călugărul i-a zis: ,,Da’, ce fac eu cu un galben? Ia-l de aici. Îmi vând Împărăţia lui Dumnezeu pentru un galben?”. Apoi monahul, ce a ajuns? Cică îl pune la temelia bisericii. Îl pune, dacă nu-i ispitit. Dacă aş avea eu sănătatea, frăgezimea si râvna frătiilor voastre n-as mai putea sta. M-as duce la Poarta Albă. Cum au stat acolo mucenicii, cum s-au ars în groapa cu var, cum au turnat pământ şi moloz peste ei, cum au strivit ei bolovanii de piatră!

Eu am trăit pe acolo doi ani. Aveam în mână un baros de 25 kg cu care trebuia să sparg stânci. Încărcam vagoane cu o ciorbă de varză si resturi de zarzavat care erau luate de pe ogoare tot de detinuti, că cele mai multe erau aruncate pe braţul Chilia ca să nu intre în buzunarul nostru vreo rădăcină de ceva. Si militienii erau opriti să mănânce un cocean de porumb. Şi aşa de fierbinte era nisipul acela, că trebuia să dai mereu din mâini ca să poţi merge oleacă mai înainte. Erau si bolnavi la care ceilalti detinuti le scoteau norma la capăt şi în felul acesta îi scăpau de carceră, care era ca un fel de ladă de 2 m înăltime si 80 cm/8o cm. Si stăteai acolo 24 h sau 48 h după cum îţi era pedeapsa. Când te scoteau de acolo, aveai picioarele vinete, umflate si veneau caraliii si dădeau peste tine cu două, trei găleti cu apă, după care venea medicul şi-ţi făcea un fel de analize la inimă şi la cap, şi apoi erai aruncat acolo şi mâine iar de la capăt, la muncă. Un copil de 19 ani dintr-o familie din Vaslui pleacă şi el: ,,Mamă am plecat. Mă duc, n-are rost să mai stau aici”, după ce fratele lui student la medicină fusese arestat. Şi amândoi au fost ucişi în închisoare si au devenit mucenici. Câtă nevointă si râvnă pentru Hristos! Ce să vă mai spun? Eu m-am identificat cu această înviere a poporului. Ca o noapte de înviere a fost pentru mine Poarta Albă!

Read Full Post »