Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sange’

Fast şi instant sunt cuvinte asociate în ultimele decenii cu anumite produse alimentare şi cu un tip de alimentaţie cu preparare rapidă pentru a putea fi consumate pe fugă. Înainte de americanizarea limbajului comercial la noi, circula cuvântul „minuturi”, prepararea era ,,la minut”.

În oraşele mari din Statele Unite şi Europa Centrală, precum şi la noi în ultima vreme, fast-urile şi instant-urile au devenit un mod de a considera şi a trăi viaţa în grabă, într-o goană nebună, sub teroarea timpului care ne întoarce la mitul Greciei Antice despre Uranus mâncându-şi copiii.

Fast şi instant au devenit concepte din ce în ce mai încăpătoare într-o lume idolatră, fără apărare, vrăjită, iar nu dezvrăjită de spiritualitatea dominantă New Age. Nerăbdarea şi graba devenite o patologie a „secolului vitezei” – cum a fost denumit secolul XX – şi cu atât mai mult în secolul XXI, au schimbat viaţa, în toate compartimentele ei inclusiv în intimitatea familială. Intimitate familială, linişte şi regăsire în atmosfera propriului cămin, în care mesele calde preparate acasă, cu specific familial, cu suflet de mamă, cu prezenţa tuturor generaţiilor în jurul mesei, cu „noapte bună” înainte de culcare, cu salutul si zâmbetul dimineţii, dar mai cu seamă cu „Tatăl nostru” înainte de a mânca sunt foarte aproape de dispariţie totală. Se pierde sfânta şi roditoarea coagulare familială. Alungarea lui Hristos-Viaţa usucă, fărâmiţează, deşertifică solurile Terrei şi inimile „neplugărite” de rugăciune ale pământenilor. În schimb, existenţa devine tot mai dependentă şi în aceeaşi măsură degradată de materii şi radiatii nenaturale, în alimentatie, tratamente medicale, construcţii, transport etc. Inventivitatea omenirii explozivă în aceste vremuri de pe urmă, pusă în slujba vieţii, se perverteşte şi devine distructivă. Duhul uciderii şi al sinuciderii bântuie o lume care, fără Dumnezeu, nu ştie să trăiască şi nici nu mai doreşte să trăiască, căutând să se întoarcă în nimicul din care a fost creată.

Cuptoarele cu microunde coc şi ţesuturile utilizatorilor

Până şi cuptoarele cu microunde confirmă zicala despre iadul pavat cu bune intenţii, zicală profetică, foarte nimerită culturii şi civilizaţiei zilelor noastre.

Mâncarea gătită la cuptoarele cu microunde este una din cauzele cele mai semnificative ale unei sănătăti proaste, şi este cu siguranţă şi una dintre cele mai ignorate.

Un semnal de alarmă a fost constituit de un fapt întâmplat în 1991 la un spital din Oklahoma, S.U.A. Acolo, o pacientă, pe nume Norma Levitt, a murit în urma unui banal transfer de sânge, deoarece asistenta care trebuia să încălzească sângele a folosit pentru aceasta cuptorul cu microunde, fapt care a dus la alterarea sângelui din cauza microundelor. Spitalul a fost dat în judecată.

Doi cercetători, Dr. Hans Ulrich Hertei şi Dr. Bernard H. Blanc, au confirmat că gătitul la cuptoarele cu microunde modifică în mod semnificativ nutrientii alimentelor. Dr. Hertei a lucrat înainte ca nutriţionist timp de câţiva ani la, una dintre marile companii producătoare de alimente din Elvetia. Atunci când a atras atentia asupra procedeelor dubioase folosite de acea companie pentru prelucrarea alimentelor, procedee ce aveau ca efect denaturarea lor, a fost concediat. Apoi s-a asociat cu Dr. Blanc de la Institutul Federal Elvetian de Biochimie.

Cei doi au studiat efectul mâncării gătite la cuptoarele cu microunde asupra a opt persoane, luându-le eşantioane de sânge după ce aceştia mâncaseră. Ei au găsit că, după ce subiecţii au consumat alimente preparate la cuptorul cu microunde, nivelul hemoglobinei din sânge a scăzut. ,,Rezultatele au arătat tendinţe spre anemie. Situaţia a devenit încă mai pronunţată în timpul celei de-a doua luni a studiului”, au declarat cei doi oameni de ştiinţă. Ne putem întreba care ar fi fost rezultatele pe care le-ar fi obţinut dacă ar fi studiat persoane care au consumat mâncare preparată la cuptoarele cu microunde timp de un an sau mai mult…

Modificarea violentă pe care o produc cuptoarele cu microunde asupra moleculelor alimentelor creează noi substanţe denumite compuşi radiolitici. Aceştia reprezintă mutaţii necunoscute în lumea naturală. Gătitul clasic duce şi el la formarea unor compuşi radiolitici (de aceea este fără îndoială preferabil să consumăm cât mai multe alimente crude), însă gătitul la cuptoare cu microunde produce incomparabil mai mulţi astfel de compuşi. Aceasta duce apoi la deteriorarea sângelui şi a sistemului imunitar.

Aceleaşi studii au arătat şi că numărul leucocitelor creşte după fiecare masă la care se consumă alimente preparate la cuptoarele cu microunde – fapt pe care hematologii îl iau foarte în serios, deoarece reprezintă adesea semnul unor efecte extrem de vătămătoare, ca de exemplu al otrăvirii.

De asemenea, după consumarea de alimente gătite la cuptorul cu microunde, s-a constatat creşterea nivelului colesterolului. Dr. Hertel a declarat: ,,Opiniile ştiinţifice obişnuite afirmă că valorile colesterolului se modifică de obicei lent pe perioade lungi de timp. În acest studiu însă, valorile au crescut rapid după consumarea legumelor expuse la microunde.” El crede că studiul său confirmă noile date ştiinţifice care sugerează că se pot ivi creşteri rapide de colesterol în sânge din cauza stresului acut. ,,De asemenea – a adăugat el – nivelele colesterolului din sânge sunt mai puţin influenţate de continutul de colesterol al alimentelor decât de factorii de stres. Astfel de factori cauzatori de stres pot fi constituiti de alimente care virtual nu contin deloc colesterol legumele expuse la microunde.”

Rezultatele au fost publicate în revista Search for Health în primăvara anului 1992. Cum au fost întâmpinate aceste cercetări? O puternică organizaţie comercială, Asociaţia Elveţiană a Dealerilor de Aparate Electrocasnice şi Industriale, a reuşit să-l influenţeze pe preşedintele Curţii Juridice din Seftingen, cantonul Berna, să emită un ordin prin care lui Hertei şi Blanc li s-a interzis să îşi mai publice rezultatele cercetărilor, urmând ca în caz contrar să fie pasibili de amenzi usturătoare sau de până la un an de închisoare. Ca răspuns la aceasta, Blanc s-a dezis de rezultatele pe care le-a obţinut. În schimb, Hertei a început o serie de conferinţe şi a cerut un proces la curtea cu juri.

În fine, în 1998, interdicţia Curţii Juridice a fost abrogată. Într-un proces ce a avut loc la Strasbourg în ziua de 25 august 1998, în care părţile au fost reprezentate de Dr. Hertei şi respectiv de statul elveţian, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că a avut loc o încălcare a drepturilor lui Hertel prin decizia din 1993. Curtea a decis că acel ordin, care îi interzicea să declare că alimentele gătite la cuptoarele cu microunde sunt periculoase pentru sănătate, venea în contradicţie cu dreptul la libera exprimare. În plus, statul elveţian a fost obligat să plătească despăgubiri în valoare de 40.000 de franci.

Interzicerea cuptoarelor cu microunde în Rusia

După cel de-al doilea război mondial, ruşii au efectuat numeroase experimente legate de cuptoarele cu microunde. Din 1957 şi până recent, cercetările lor au fost efectuate în principal la Institutul de tehnologie radio din Klinsk, Belarus. În conformitate cu spusele cercetătorului american William Kopp, care a strâns laolaltă multe dintre rezultatele cercetărilor efectuate în Rusia şi Germania – şi se pare că a fost şi persecutat din cauza aceasta (J. Nat. Sci., 1998; 1:42-3) – următoarele efecte au fost observate de echipele de cercetători ruşi:

1. Încălzirea cărnii preparate într-un cuptor cu microunde un timp suficient pentru consum uman a creat:

* d-nitrosodietanolamină (un binecunoscut agent cauzator al cancerului)

* destabilizarea compuşilor biomoleculari cu proteină activă

* crearea unui efect de legătură cu radioactivitatea din atmosferă

* crearea de agenţi cauzatori ai cancerului în cadrul compuşilor proteină-hidrosilat în lapte şi cereale;

2. Emisiile de microunde au produs de asemenea alterarea comportării catabolice ( de rupere) a glucosidei – şi galactosidei – elemente din fructele îngheţate care sunt încălzite în acest mod;

3. Microundele au alterat comportarea catabolică a alcaloizilor din plante atunci când legume crude, gătite sau îngheţate au fost expuse la microunde chiar şi pe perioade foarte scurte de timp;

4. Radicalii liberi producători de cancer au fost creati în cadrul anumitor formatiuni moleculare din plante, în special în rădăcinile legumelor crude;

5. Ingerarea alimentelor supuse la microunde a produs un procentaj mai mare de celule canceroase în sânge;

6. Din cauza modificărilor chimice ale substanţelor din alimente, au apărut disfuncţii ale sistemului limfatic, conducând la degenerarea capacităţii sistemului imunitar de a se proteja împotriva extinderii cancerului;

7. Catabolismul instabil al alimentelor supuse microundelor a alterat substantele elementare din alimente, conducând la tulburări ale sistemului digestiv;

8. Cei care au ingerat alimente gătite în cuptoarele cu microunde au prezentat o incidenţă statistică mai mare a cancerului stomacului şi intestinelor, precum şi o degradare generală a ţesuturilor celulare periferice, cu o deteriorare treptată a funcţiilor sistemelor digestiv şi excretor;

9. Expunerea la microunde a produs descreşteri semnificative ale valorii nutritionale a tuturor alimentelor studiate, şi în particular:

* o descreştere a biodisponibilităţii vitaminelor B, C şi E, a mineralelor esenţiale şi a lipotroficelor

* distrugerea valorii nutriţionale a nucleoproteinelor din carne

* scăderea activităţii metabolice a alcaloizilor, glucosidelor, galactosidelor şi nitrilosidelor (adică a tuturor substanţelor de bază din fructe şi legume)

* o marcată accelerare a dezintegrării structurale în toate alimentele.

S-a constatat de asemenea că efectele negative nu apar numai în cazul ingerării alimentelor preparate la cuptorul cu microunde, ci şi în cazul expunerii la cârnpul energetic în sine (de exemplu, stând în faţa cuptorului cu microunde). Printre aceste efecte biologice ale cuptoarelor cu microunde se pot enumera:

1. Afectarea impulsurilor electrice nervoase în cadrul potenţialelor joncţiunilor creierului;

2. Efecte negative asupra producerii hormonilor şi a mentinerii echilibrului hormonal la bărbati şi femei;

3. Nivele semnificativ mai ridicate ale alterării formelor de undă ale semnalelor alfa, teta şi delta din creier;

4. Din cauza acestei alterări a undelor din creier, s-au înregistrat efecte negative asupra psihicului, precum pierderea memoriei, pierderea capacităţii de concentrare, scăderea vitezei proceselor intelectului şi insomnii la indivizii supuşi efectelor emisiei continue a aparatelor cu microunde, fie acestea aparate de gătit sau staţii de transmisie.

Ca urmare a acestor rezultate obtinute de oamenii de ştiinţă, cuptoarele cu microunde au fost interzise în

Rusia în 1976; interdicţia a fost ridicată după Perestroika.

Alte studii despre efectele nocive ale cuptoarelor cu microunde asupra sănătăţii

Dr. Lita Lee din Hawaii scrie în prestigioasa revistă „ The Lancet”, în numărul din 9 decembrie 1989: ,,Încălzirea la cuptorul cu microunde a laptelui pentru bebeluşi conduce la transformarea anumitor trans-aminoacizi în cis-izomerii lor sintetici. Izomerii sintetici nu sunt biologic activi. Mai mult, unul dintre aminoacizi, L-prolina, se transformă în izomerul d al său, care este cunoscut ca neurotoxic (adică otrăvitor pentru sistemul nervos) şi nefrotoxic (adică otrăvitor pentru rinichi). Este suficient de rău că mulţi bebeluşi nu sunt alăptaţi de mamele lor şi că în schimb li se dă lapte preparat în industrie, însă acum acest lapte este făcut încă şi mai toxic prin supunerea sa la radiaţiile cuptorului cu microunde.”

În cartea sa Health Effects of Microwave Radiation – Microwave Ovens (Efectele asupra sănătăţii ale radiaţiilor emise de cuptoarele cu microunde), precum şi în articolele semnate de ea în numerele din martie şi septembrie 1991 ale revistei „Earthletter”, Dr. Lita Lee afirmă că toate cuptoarle cu .microunde emit radiaţii electromagnetice, vatămă alimentele şi transformă substanţele din alimentele gătite în ele în produse toxice şi cancerigene.

În cartea sa The Body Electric, Robert O. Becker descrie cercetările efectuate de ruşi asupra efectelor asupra sănătăţii ale radiaţiilor din domeniul microundelor, efecte descrise de aceştia sub numele de „boala microundelor”. La pagina 314, Becker afirmă:

„Primele semne ale acestei boli sunt: o presiune redusă a sângelui şi un puls slab. Manifestările ulterioare cele mai des întâlnite sunt: excitarea cronică a sistemului nervos simpatic, dureri de cap, ameţeală, dureri ale ochilor, insomnii, iritabilitate, anxietate, dureri de stomac, incapacitatea de concentrare, căderea părului, precum şi o incidenţă crescută a apendicitelor, cataractelor, problemelor aparatului reproducător şi cancerelor.”

Şi totuşi, cuptoare cu microunde continuă să se vândă. De ce? Pur şi simplu pentru că sunt fast şi într-o lume fast, se cumpără tot ce e fast.

Read Full Post »

Meditând la soarta omului, Sfântul Nicolae din Serbia ne spune următoarele: „Începând cu Adam şi până în zilele noastre un râu roşu de sânge acoperă şuvoiul negru al păcatului. Păcatul se ascunde în sânge şi din sânge se transmite păcatul, prin sânge păcatul se moşteneşte, de la Adam până în zilele noastre.”

Diagnosticul este amar, dar just. Din punct de vedere ortodox, noi toţi suntem copiii lui Adam şi ai Evei şi suntem vinovaţi, chiar dacă nu avem vreo vină. Nimeni din noi nu a păcătuit personal, dar cu toţii suntem părtaşi la păcatul originar. Aceasta înseamnă încălcarea legii dumnezeieşti şi îmbolnăvirea sufletului căzut din harul divin.

Păcatul originar este o alterare moştenită sau, după cuvântul Sfântului Maxim Mărturisitorul, o pătimire, putreziciune şi mortificare”,

Analizând textele Sfântului Maxim, cercetătorii ajung la concluzia că păcatul originar este un mecanism înnăscut sau o tendintă a omului de a nu-L căuta pe Dumnezeu, ci plăcerea fizică.

„Biserica Ortodoxă Răsăriteană a înteles întotdeauna prin păcatul originar «sămânţa putreziciunii», acel defect moştenit şi înclinaţie spre păcat, pe care oamenii le primesc de la Adam. [ … ] conceperea şi naşterea sunt canalul prin care se transmite acest defect protopărintesc.”

Intru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea, spune cu pocăinţă în faţa lui Dumnezeu prorocul David (Psalmi 50,7). Apostolul Pavel leagă direct defectul păcătos al naturii umane de păcatul lui Adam: Printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa că moartea a trecut la toţi oamenii, fiindcă toţi au păcătuit (Romani 5, 12).

„Adam a fost dat morţii şi atunci judecata a trecut la toţi oamenii, aşa cum patima a trecut ca de la rădăcină la crengi … Adam a răspândit asupra întregului neam omenesc o moştenire care trece firesc la toti, în virtutea blestemului său” ne învaţă Sfântul Chiril al Alexandriei.

Autorul cunoscutelor Schiţe ale teologiei dogmatice ortodoxe, protoprezbiterul Nikolai Malinovski, identifică „păcatul moştenit în urmaşii lui Adam” cu „starea păcătoasă a naturii sau cu defectul păcătos moştenit”. Iată de ce părinţii pot transmite copiilor, nepoţilor, strănepoţilor şi tot aşa, ca într-un lanţ al generaţiilor, înclinaţiile spre patimi, neajunsuri trupeşti şi predispoziţii spre boli.

„Urmaşii lui Adam, conchide protoprezbiterul Nikolai, moştenind natura infestată de păcat, înmulţesc păcătoşenia moştenită prin păcatele personale şi de aceea rabdă pedeapsa pentru păcatul condamnat în Adam, ca fiind cel din care se trag cu toţii.”

Defectul moştenit a lovit neamul omenesc cel nefericit şi îl împânzeşte ca o tumoare canceroasă”. În om binele s-a amestecat cu răul şi a încetat să mai fie bine cu adevărat, asemenea modului în care hrana gustoasă şi folositoare devine otravă sub acţiunea elementelor chimice corespunzătoare.

„Toţi se nasc stricaţi pe lumea aceasta, cu prezenţa sau cu sămânţa tuturor patimilor, subliniază Sfântul Teofan Zăvorâtul, Depinde de temperament ca la unul această sămânţă să se dezvolte într-un fel sau în altul, dar şi de educaţie şi, cel mai mult, de imitare, care se alimentează cu exemple, obiceiuri şi relaţiile cu societatea. Asemenea unui copac tânăr, omul se îndoaie după cum bate vântul, iar dacă rămâne astfel, ajunge să deprindă obiceiurile proaste, care devin, după cum se mai spune, a doua lui natură.”

De când Adam a dorit să se aşeze în centrul creaţiei pe sine, iar nu pe Dumnezeu, tendinţa principală a inimii noastre a devenit egoismul. La baza iubirii de sine se află căutarea plăcerilor sau, după cum spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, „lipirea pătimaşă faţă de trup'”.

Nu în zadar Apostolul Pavel ne spune să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă. Culmea nesimţirii şi a învârtoşării inimii este să săvârşeşti cu nesaţ toate faptele necurăţiei (vezi Romani 13, 13-14; Galateni 5,16; Efeseni 4,18-19).

Scrierile autorilor contemporani descoperă noi hotare ale prezicerilor teologice din vechime. Astfel, savantul englez Richard Dawkins, în cartea sa “Gena egoistă” numeşte omul fiinţă defectă din punct de vedere biologic, care se îngrijeşte doar de interesele proprii. ,,«Egoismul genetic» ne conduce doar spre două tipuri de sacrificii (mai degrabă, ceva care împinge spre autosacrificare) comportamentale: apărarea speciei şi căutarea avantajului reciproc. Dragostea dezinteresată, jertfelnică, faţă de copii este un instinct părintesc, un nucleu al maternităţii şi paternităţii.'”

Frâna care opreşte înclinaţia biologică spre egoism constă, conform Providenţei Divine, în porunca creştină Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi (Matei 22, 39) şi în alte recomandări creştine. Chemându-ne să ne supunem interesele personale în faţa normelor şi a cerinţelor societăţii, aceste porunci sprijină creşterea duhovnicească a omului şi supravieţuirea umanităţii, în general. În acest plan, principiile creştine ajută la ţinerea în frâu şi chiar la biruirea egoismului oamenilor.

Sprijinindu-se pe rezultatele obţinute, R. Dawkins se adresează cititorilor cu o chemare caracteristică: „Haideţi să încercăm să învăţăm să fim mărinimoşi şi altruişti, deoarece suntem din natură egoişti. Haideţi să înţelegem spre ce ne împing genele egoiste, deoarece doar astfel vom putea, cel puţin, să le diminuăm activitatea, lucru pe care nu-l poate face altă specie biologică în afara omului”.

Psihanalistul Peter Kutter din Stuttgart consideră că lăcomia, în fapt egoismul, este baza sau izvorul tuturor patimilor. Indiferent la ce am visa noi, fie mâncăruri deosebite sau băuturi înnebunitoare, relaţie intimă, bogăţie, dorinţă de putere, de slavă, cauza unică a acestor dorinte este lăcomia. Conform lui P. Kutter, aceasta este nevoia de a primi imediat ceea ce îţi doreşti, pentru a putea simţi plăcerea. Altfel, omul se simte gol şi părăsit.

Cele spuse de R. Dawkins şi de P. Kutter servesc drept comentariu ştiinţific strălucit al cuvintelor Apostolului Iacov: De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri (Iacov 4,1-3).

Aşadar iubirea de sine este sămânţa păcatului semănată în noi din vechime. La fel ca buruienile, aceasta creşte şi împinge omul spre orice fel de fărădelege.

Sfintii Părinti au stabilit care este legătura între genetică şi ordinea apariţiei patimilor. Întâi de toate, avem de-a face cu trei patimi ereditare: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii (1 Ioan 2, 16). Aceste trei patimi de bază dau naştere la alte opt patimi: lăcomia, desfrânarea, iubirea de arginţi, mânia, mâhnirea, deznădejdea, slava deşartă şi mândria. La fel ca zalele unui lanţ, acestea sunt atrase una după alta. Doar slava deşartă şi mândria sunt patimi autosuficiente din cele enumerate.

Sfântul Ioan Casian presupune că „lăcomia, desfrânarea, iubirea de arginţi, mânia, mâhnirea şi deznădejdea sunt legate între ele printr-o înrudire, astfel că înfăptuirea uneia dintre acestea dă naştere celeilalte … de aceea împotriva acestor patimi trebuie luptat în acelaşi fel, trecând de laultima către cea dinaintea ei … Pentru a birui deznădejdea, mai întâi trebuie luptat împotriva tristeţii; pentru a alunga tristeţea, trebuie înăbuşită mânia; pentru a stinge mânia, trebuie alungată iubirea de arginţi; pentru a scăpa de iubirea arginţilor, trebuie să punem frâu desfrânării; pentru a lupta cu pofta trupească, trebuie strunită lăcomia'”.

Toate patimile se împart, de asemenea, în trupeşti şi sufleteşti. Cele trupeşti sunt lăcomia şi desfrânarea, căci acestea îşi au rădăcina în necesităţile biologice şi în instincte. Uneori este foarte greu să deosebeşti elementele lor fiziologice de cele psihologice. Însă omul hotărăşte singur dacă se lasă ispitit sau nu.

Celelalte şase patimi sunt sufleteşti, acţionând fără ajutorul trupului. „Provenind din înclinaţia sufletească, acestea nu numai că nu aduc nici un fel de plăcere trupului, dar îl şi lovesc cu boli periculoase, hrănind sufletul bolnav cu dezmierdările unei hrane iluzorii.’?

„Unele patimi care s-au născut în suflet trec în trup, iar altele invers? – învaţă Sfântul Ioan Scărarul. Intr-adevăr, unele feluri de mânie, deznădejde lumească şi tristeţe apar din cauze interioare, inclusiv din cauza tulburării sistemului nervos şi a hormonilor (vezi cap. al VII-lea – al IX-lea).

Alte patimi, trecând într-o stare de păcat al spiritului şi învârtoşând inima cu lipsa pocăinţei, sunt privite ca fiind mult mai grave. Acestea strigă la cer pentru răzbunare. Păcate de moarte (1 Ioan 5, 16) sunt hula împotriva Sfântului Duh (Matei 12, 31-32), dezicerea conştientă şi hotărâtă de credinţa creştină, mai ales de credinţa în întruparea Fiului lui Dumnezeu (1 Ioan 4, 3; Evrei 10, 262-31), ura faţă de oameni (1 Ioan 3, 15), lipsirea lucrătorilor de plata meritată (Iacov 5, 1-5), jignirea şi lovirea părinţilor (Matei 15, 4).

Deosebit de grele, unele patimi duc sufletul la moartea veşnică şi de aceea se cheamă de moarte. În conformitate cu traditia Sfintilor Părinti există şapte păcate de moarte:

– mândria până la considerarea sinelui ca fiind Dumnezeu (cultul propriului „eu”);

– iubirea de arginţi ca a lui Iuda;

– invidia fără margini (atunci când eşti extrem de necăjit de binele aproapelui, când duşmăneşti pe cei care au succes şi-i bârfeşti ş.a.)

– lăcomia nesfârşită a pântecelui (şi băutura intră aici);

– desfrânarea de orice fel;

– cruzimea extremă (răzbunarea, răutatea şi ura până la ucidere, mai ales uciderea copiilor şi a părinţilor);

– neglijenţa duhovnicească legată de mântuire, ajungând până la deznădejde şi chiar sinucidere.

Cauzele patimilor sunt diferite. Dar acestea pot fi împărţite în trei grupe mari: dorinţa trupului, ispita mediului şi viclenia demonilor. ,,[ … ] Oamenii care au trup şi trăiesc în lume s-au ispitit de diavolul” – auzim noi în rugăciunea preotului înainte de Taina Spovedaniei.

Vom privi cu atenţie aceşti factori de apariţie a patimilor, social-psihologiei sau biologici.

1. După învăţătura Sfinţilor Părinţi, fiecărei patimi îi corespunde propriul demon”. „Nu-i ştiţi oare pe oamenii care mint întotdeauna? striga marele medic, arhiepiscopul Luca (Voino-Iaseneţki). Oare nu sunt aceştia posedaţi de duhul necurat al minciunii, în virtutea faptului că Domnul a numit pe diavol tatăl minciunii? Iar atunci când vedeti o desfrânată, nu veti spune oare că este posedată de demonul curviei? Tâlharii sau bandiţii care omoară zeci de oameni cu scopul de a fura şi care sunt capabili să ucidă şi un copil, oare nu sunt ei posedaţi de demonii lăcomiei, de demonii violenţei? Toţi aceştia sunt îndrăciţi şi sunt mulţi printre noi. Dar oare noi suntem departe de aceştia? Nu, căci suntem infestaţi de mândrie, de slavă deşartă, de invidie. Şi ce sunt acestea, dacă nu posedări de demonii mândriei, invidiei şi slavei deşarte?’

2. Prieteniile rele strică moravurile bune (1 Corinteni 15, 33). Acest citat din epistola Apostolului Pavel arată că imoralitatea este capabilă să descompună bazele sănătoase ale societăţii. Principiul este următorul: Puţin aluat dospeşte toată frământătura (1 Corinteni 5, 6). Sau, după cum spune un proverb rusesc, „o lingură de păcură strică un butoi cu miere”. Influenţa nefastă a lumii înconjurătoare este atât de mare, că e în stare să distrugă chiar pe cel mai înţelept şi statornic dintre oameni. Propaganda violenţei, a desfrâului şi a lăcomiei ucide milioane de suflete, iar viaţa ne confirmă aceasta în permanenţă.

Un rol negativ îl joacă în această schemă educaţia necorespunzătoare. Copilul este ca un burete şi absoarbe deprinderile păcătoase ale rudelor şi ale celor apropiaţi. Uneori, fără să ne dăm seama, el se obişnuieşte să mănânce mai mult decât are nevoie, să se uite la televizor foarte mult şi să se certe cu sau fără motiv, ţinând-o tot timpul pe-a lui ş.a.

3. Nu arareori miezul păcatului se ascunde în fiziologic, adică în reacţiile biologice normale şi în instincte, în „patimile fireşti şi fără păcat” (foame, sete, somn ş.a.). Atunci când înclinaţia către ceva anume este foarte puternică, aceasta iese din controlul conştientului şi acaparează omul. Apoi, necesitatea, desfigurată de păcat, trăieşte înlăuntrul nostru cu o viaţă independentă, în mod autonom. Se pare că acesta este unul din semnalmentele „felului” deosebit al păcatului, despre care aminteşte Cuviosul Macarie cel Mare şi pe care, după interpretarea sa, Domnul ne îndeamnă să îl urâm (Luca 14, 2 şi Ioan 12, 25)’.

Sfântul Teofan Zăvorâtul scrie că dacă înclinaţia violentează necesitatea, încuind-o într-o formă oarecare şi denaturând-o, cu direcţie greşită, atunci necesitatea şi natura se află în subjugare violentă.

Instigând aparatul genetic, sistemul nervos şi glandele cu secreţie internă, păcatul cere, iar uneori ne obligă să avem un comportament anume, care nu răspunde cerinţelor reale ale organismului. Spre exemplu, în loc de o hrană raţională, el împinge spre îmbuibare. Astfel, tendinţa fiziologică spre hrană devine lăcomie, iar noi devenim „sclavi”, după ce am fost „stăpâni” peste trup, fund oameni fără libertate şi sănătate (vezi Cap. IV).

Este naiv să credem că cele trei cauze indicate, spirituală, social-psihologică şi biologică, acţionează pe rând şi instigă patimile într-o anumită ordine. Toţi aceşti factori acţionează asupra noastră împreună, cu o putere întreită. Atunci când omul ajunge într-o mlaştină, totul îl trage în jos, la fund: şi apa, şi şocul intern, şi greutatea proprie, şi gravitaţia pământului …

După părerea Avei Evagrie, dacă demonul nu reuşeşte să ne distragă atenţia la rugăciune, el „obligă temperamentul trupesc să închipuie o imagine în minte”. Demonii se ating de anumite zone ale creierului şi provoacă oamenii spre fapte rele. Vorbind în limbaj ştiinţific, puterea întunericului acţionează asupra centrilor excitării şi stopării în scoarţa cerebrală.

„Astfel este viclenia demonilor – ne spune Sfântul Paisie Velicikovski -, căci ei sunt ocupaţi tot timpul cu noi; sunt ca nişte paznici, care ne urmăresc înclinaţiile şi dorinţele … Dacă observă vreo înclinaţie la noi, ne îndeamnă spre patima corespunzătoare ei, aruncându-ne plase ca să ne prindă cât mai strâns … Demonii caută în noi un pretext, ca să ne încurcăm cât mai repede în dorinţele şi înclinaţiile noastre.”

După cuvintele părintelui Paisie Aghioritul, omul sensibil şi nervos de la natură va fi făcut şi mai recalcitrant de demon, mai nesupus şi violent, iar „beţivul va fi influenţat să bea din ce în ce mai mult'”.

Din fericire, Domnul nu permite niciodată ispite peste măsură şi dozează timpul de acţiune al acestora. Altfel, nimeni nu ar fi putut rezista în acest război nevăzut. Creatorul compătimeşte neputinţele noastre şi consideră că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinereţile lui (Facerea 8, 21).

Pentru aceea pedepseşti cu măsură pe cei care cad şi, când păcătuiesc, le deschizi ochii şi-i dojeneşti, ca să se lase de răutatea lor şi să creadă întru Tine, Doamne (Isus Sirah 12, 2). Lăsând loc pocăinţei şi milostivindu-Se de cei păcătoşi, Dumnezeu ştie foarte bine că neamul lor este viclean şi răutatea lor este firească şi răsădită înlăuntru şi că gândul lor nu se va schimba în veac (Isus Sirah 12, 10-11).

După cuvintele Sfântului Teofilact al Bulgariei, urmare a căderii în păcat a lui Adam, trupul uman s-a făcut „prieten păcatului”. Dar aceasta nu este vina lui. Înclinaţia sufletului spre rău îi oferă păcatului libertate ca să acţioneze. „Dacă tâlharul a ocupat un castel, nu este vina castelului. Aşa e şi aici: dacă în mădularele mele va locui păcatul, atunci nu trupul este rău, căci el este violentat în acest fel.”

„Faptele mărturisesc despre creşterea păcătoşeniei naturii noastre căzute şi despre legătura dintre păcat şi predispoziţiile genetice – conchide doctorul în teologie, protoprezbiterul Vladislav Sveşnikov. În multe cazuri înclinaţia către o anumită patimă are baze genetice. Astfel, adesea poţi vedea acelaşi fel de mânie la trei generaţii (la bunică, mamă şi fiică) … Căderea în păcat, indiferent de felul păcatului, poate fi legată de o anumită predispoziţie firească … Unii oameni au înclinaţii înnăscute faţă de anumite păcate, iar faţă de altele au o respingere înnăscută.

Mai subliniem că se moştenesc nu patimile, ci doar înclinatia către acestea, înclinatia cea rea. înclinaţia firească spre cădere, sub influenţa patimilor, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, poate fi biruită de minte cu ajutorul lucrului.

Din păcate, egoismul moştenit este ca o buruiană vie, care se înmulţeşte foarte rapid. Migrând dintr-o generaţie în alta, acesta produce în noi pleava patimilor păcătoase care, deşi ne umbreşte libertatea, totuşi nu ne-o paralizează total. Iată de ce suntem responsabili pentru comportamentul nostru şi trebuie să luptăm cu patimile moştenite sau dobândite. Iată de ce în sufletele noastre se ivesc zilnic diferite conflicte interioare: între “vreau” şi „nu e voie”, între „nu vreau” şi „trebuie”.

Read Full Post »