Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘vindecari’

Cu privire la diferite cazuri de „vindecări minunate” petrecute pe la locurile unor pretinse revelaţii, este interesantă afirmaţia răposatului profesor dr. G. Marinescu, din articolul său apărut în ziarul „Universul”~ (52.275.6) sub titlul „Miracolul de la Maglavit”.

„In calitatea mea de elev al creatorului neurologiei moderne, J. M. Charcot, mi-a fost dat să văd – spune răposatul om de ştiinţă – asemenea cazuri la Salpetriere şi am putut eu însumi vindeca diferite manifestări de orbire, surditate, paralizii… şi chiar prin izolare am vindecat o epidemie de corea ritmică isterică. Deci orice neurolog şi psihiatru care cunoaşte influenţa autosugestiei şi a tratamentului moral a asistat la asemenea minuni sau le-a făcut el însuşi”.

Mărturia de mai sus are, din punctul nostru de vedere, o singură valoare: se constată putinţa unor pretinse „ vindecări imediate” a diferite manifestări de orbire, surditate, paralizii şi chiar a unor boli epidemice pe cale de autosugestie şi hipnotism, deci nu prin tratamente şi intervenţii normale ale medicinei, ci pe căi psihice, vicioase şi neîngăduite de Biserică. Asemenea cazuri de vindecări excepţionale, în care anumiţi psihiatri pot porunci orbului să vadă şi paraliticului să umble, iar poruncile lor sînt împlinite, sînt socotite de medicină drept „minuni ale ştiinţei”, în timp ce prin înfăţişarea lor ar putea apărea ca minuni dumnezeieşti.

Cu toate acestea, despre ce lucrare suprafirească poate fi vorba aici ? Ne aflăm de la început în faţa unui simulacru de minuni, căci nu într-o stare de amorţire sau de subjugare a conştiinţei s-au focut minunile dumnezeieşti, ci dimpotrivă, într-o stare de mare trezire şi de lumină a sufletului.

Dar marii psihiatri şi neurologi ai centrelor de experienţe psihice, absorbiţi prea mult de exclusivitatea unei ştiinţe profane, din care lipseşte Hristos şi Legea lui Dumnezeu, nu-şi dau seama că puterea autosugestiei, a „paselor magnetice” şi a tuturor metodelor ocultiste prin care se pot obţine vindecări neobişnuite, îşi găseşte originea în domeniul satanismului.

Prin tratamente hipnotice şi „fluidice”, care nu au nimic de-a face cu temeiul adevăratei credinţe creştine, este de la sine înţeles că nu Duhul Sfint lucrează asupra acestor bolnavi, ci puteri străine şi potrivnice, care ne expun să cădem pradă Satanei.

Căci nu prin ispitirea lui Dumnezeu se poate provoca producerea minunilor. Iar putinţa eventuală de vindecare pe cale spirituală nu o putem avea decît numai prin Biserică, şi numai cu ajutorul lucrării Duhului Sfînt. Drept urmare, nu toate vindecările cu înfăţişări suprafireşti  sînt minuni, iar asemenea cazuri sînt dubioase şi trebuie luate sub toată rezerva.

Vindecări neobişnuite, cu aparenţe suprafireşti, se pot produce şi într-un chip mult mai ispititor decît în cazul fenomenelor de ocultism. Este vorba anume de categoria oamenilor credincioşi şi de intervenţia puterii rugăciunii. Diferiţi bolnavi incurabili dobîndesc astfel tămăduirea deplină  în cel mai scurt timp, cu ajutorul rugăciunii. Asemenea vindecări excepţionale par întru totul minuni, ceea ce se şi întîmplă în realitate de multe ori cu atîţia oameni evlavioşi. Dar, din păcate, şi în asemenea cazuri ne putem afla, adeseori, pe un acelaşi teren vicios şi într-un domeniu de acţiune satanică. Căci, după cum este ştiut, nu este destul a avea credinţă pentru a fi mîntuit, şi nu e destul a ţine posturi şi a face rugăciuni pentru a întreţine legătura harică cu Dumnezeu. Ispitele Satanei pot veni  în orice chip asupra noastră, iar pentru cei credincioşi aceste ispite apar tocmai pe planul credinţei, cu dogme noi înşelătoare şi cu semne, revelaţii şi minuni mincinoase.

În felul acesta, multe semne şi fapte neobişnuite ne pot părea minuni, dar în realitate ele nu sînt decît nişte înşelăciuni satanice.

Dacă nu ne aflăm sub aripa ocrotitoare a Sfintei şi dreptmăritoarei Biserici Ortodoxe, singura adevărată, şi dacă nu trăim o viaţă euharistică şi împlinitoare a voii Domnului, şi dacă nu sîntern întru totul ascultători faţă de cuvîntul Bisericii, suntem cetăţi neapărate faţă de vrăjmaşul diavol, care ne poate birui şi prinde în orice cursă a lui.

In lucrarea sa, ,,L’homme, cet inconnu” (Paris, Plan), dr. Alexis Carrel scrie printre altele:

,,Concepţia noastră actuală despre influenţa rugăciunii asupra stărilor patologice se întemeiază pe observarea bolnavilor vindecaţi aproape instantaneu de boli de tot felul, ca de exemplu de tuberculoză osoasă şi peritoneală, de abcese reci, de răni supurante, de lupus, de cancer etc.  Procesul vindecării variază puţin de la un bolnav la altul. Adesea se simte o mare durere căreia îi urmează deodată sentimentul vindecării complete. În cîteva secunde, în cîteva minute, cel mult în cîteva ceasuri, rănile se cicatrizează, simptomele generale dispar, pofta de mîncare revine. Singura condiţie indispensabilă a acestui fenomen este rugăciunea, dar nu e nevoie ca bolnavul însuşi să se roage sau să aibă credinţă religioasă, ci este de ajuns să se roage altcineva în jurul lui”.

Rugăciunile de care pomeneşte dr. Carrel se referă însă la o credinţă foarte liberă, care poate atinge toată gama ereziilor, şi care nu are nimic de-a face cu temeiul duhovnicesc al Bisericii noastre Ortodoxe.

Căci dacă necredincios este oricine are părtăşie cu diavolul prin fapte urîte, de asemenea, ,,necredincios este acela care nu crede potrivit predaniei  Bisericii Soborniceşti” … (,,Dogmatica” Sfîntului Ioan Damaschin, p. 253, Editura Librăria Teologică Bucureşti).

Dar dr. Alexis Carrel, a cărui lucrare a avut un mare răsunet  în lume, îşi lămureşte într-un alt capitol, cu şi mai multă precizie, gîndurile sale despre credinţă.

„Căutarea lui Dumnezeu – spune dânsul – este o întreprindere personală. Datorită unei activităţi a propriei  conştiinţe, omul tinde către o realitate nevăzută care se află în lumea materială şi se extinde dincolo de ea. El se îndreaptă către cea mai îndrăzneaţă aventură pe care poate să şi-o îngăduie.

Putem să-l considerăm ca pe un erou sau ca pe un nebun. Dar nu trebuie să ne întrebăm dacă experienţa mistică este adevărată sau falsă, dacă este o autosugestie, o halucinaţie, sau dacă reprezintă o evadare a sufletului  în afara dimensiunilor lumii noastre şi o legătură cu o lume superioară. Să ne mărginim să avem o concepţie operatorie. Ea este eficace prin ea însăşi. Ea dă ce i se cere de către cel ce o practică. Ea îi dă renunţarea, pacea, bogăţia lăuntrică, puterea, dragostea, pe Dumnezeu. Ea este tot atît de reală ca şi inspiraţia estetică. Pentru mistic, ca şi pentru artist, frumuseţea pe care o contemplă este singurul adevar” (Op. cit., p. 160).

lată deci în ce perspectivă de „spiritualitate” ne aflăm …

Se pot spune cam aceleaşi lucruri şi despre adepţii rătăcirii curentului denumit „Christian Science” din Statele Unite, a cărei întemeietoare este protestanta Mary Backer Eddy şi care obţin în mod obişnuit vindecări nemaipomenite de tuberculoză, cancer sau alte boli organice, prin stăruinţa în rugăciuni. In realitate scientiştii sînt nişte eretici, foarte grav abătuţi de la calea Adevărului. Ca adepţi ai unor învăţături neîngăduite de adevărata Biserică, nu cu puterea Duhului Sfint se săvîrşesc asemenea „minuni „, ci cu puterea mascată a Satanei. Şi totuşi, asemenea pretinse „minuni” se produc  în văzul lumii, iar vindecările acelor bolnavi sînt certificate de medici şi sînt înregistrate de analizele laboratoarelor şi de plăcile radiografice (exemple şi documente de acest fel se pot afla în mare număr  în colecţiile revistei „Christian Science” sau prin publicaţiile periodice psihiste, ,,spiritualiste” sau teosofice).

Aşadar, dacă asemenea cazuri se pot întîmpla, ele nu se înscriu însă nicidecum în cuprinsul unor lucrări harice şi nu pot constitui un drum aparte de mîntuire, separat de acela al Bisericii adevărate.

Iar dacă rugăciunea este de cel mai mare folos pentru viaţa fiecărui creştin şi pentru mîntuirea lui şi a lumii, totuşi nu orice rugăciune poate avea o însemnătate duhovnicească numai pentru faptul că este o „rugăciune”.

Căci, ,,dacă cineva îşi întoarce urechea ca să nu asculte Legea, chiar şi rugăciunea lui este o scîrbă” (Pilde 28, 9).

„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 24).

Iar Psalmul 67, v. 7, spune: ,,El scoate pe cei din cătuşe la fericire, iar pe cei neascultători îi lasă în pustiul arzător”.

 

Din clipa în care ieşim din făgaşul cuvîntului lui Dumnezeu şi mergem pe căi dubioase, care nu mai sunt acelea ale dreptei  credinţe, înseamnă că nu mai ascultăm de Lege. Aşa se întîmplă cu toţi ereticii şi cu toţi cei robiţi păcatelor, care rămîn şi se complac în fărădelege.

 

Bineînţeles că în cazurile de boală care s-ar ivi între noi, bine este a ne ruga şi a posti pentru tămăduirea noastră sau a aproapelui, dar totodată bine este ca cel bolnav, după îndemnul Sfintei Scripturi „să cheme preoţii Bisericii să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului” (Iacov 5, 13-15).

Căci Biserica noastră Ortodoxă, în instituirea celor şapte Sfinte Taine, prevede pentru cauze de boală ajutorul Sfîntului Maslu, precum şi pomenirile de la sfintele slujbe.

Din cele mai sus expuse se poate trage încheierea că simpla constatare a unor vindecări neobişnuite, produse în anumite împrejurări ciudate, nu este o dovadă definitivă că s-a petrecut o adevărată minune.

De altfel, diavolul, pentru a înşela lumea şi a o îndepărta de la adevărata cale a mîntuirii, poate face şi alte semne excepţionale. Puterea Necuratului – prin îngăduinţa lui Dumnezeu şi  în scopul de a se încerca credinţa creştinilor – săvîrşeşte înşelăciuni mari şi în legătură cu Sfînta Aghiasmă, înfăţişîndu-ne în anumite cazuri „ape nestricătoare” şi „tămăduitoare de boli” ca şi cum ar fi fost „sfinţite” pe alte căi decît acelea ale ierurgiilor împlinite prin preoţi.

Dar semnele, ca şi vindecările suprafireşti, se pot produce numai în numele lui Iisus Hristos şi într-un anumit cuprins de condiţii duhovniceşti, precum şi sub o verificată chezăşie harică a Bisericii.

Aşadar, nu este de ajuns de a se pomeni numele Domnului  în săvîrşirea unor pretinse minuni sau lucrări dumnezeieşti, pentru a avea încredinţarea de autentică sfinţenie a acelor acte.

În „Faptele Apostolilor” (19, 13-20) ni se confirmă lucrul acesta prin următoarele:

,,Nişte exorcişti iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme numele Domnului Iisus peste cei ce aveau duhuri rele, zicînd: «Vă jur pe Iisus, pe care-L propovăduieşte Pavel„ să ieşiţi afară !» Cei ce făceau lucrul acesta erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă. Duhul cel rău le-a răspuns: «Pe Iisus Il cunosc, şi pe Pavel  îl ştiu; dar voi cine sînteţi ?» Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amîndoi şi i-a schingiuit în aşa fel că au fugit goi şi răniţi din casa aceea”.

Totodată, e bine să se ţină seamă şi de faptul că, avînd diavolul putinţa să se înfăţişeze oamenilor în chipuri de sfinţi, de îngeri sau de arhangheli de lumină, el pomeneşte uneori de numele Domnului Iisus Hristos pentru a cîştiga mai uşor în cursele lui de rătăcire a încrederii unor credincioşi creştini puţin incercaţi.

Dar în asemenea cazuri interesează  în primul rînd să se ştie care este temeiul duhovnicesc al acelor lucrări, pentru ca să se poată cunoaşte esenţa lor.

Tămăduirile, ca rezultat al unor minuni, urmăresc scopuri spirituale, situate pe planul mîntuirii, iar nu numai un rost mărginit, pămîntesc şi privind exclusiv starea trupească.

Numeroase cazuri de vindecări cu caracter „suprafiresc” s-au putut înregistra în ultimii ani, prin diferite locuri, devenite foarte cunoscute prin pretinsele lor descoperiri dumnezeieşti.

Şi pe acestea s-a pus tot temeiul de credinţă şi s-a fixat centrul de greutate al „revelaţiilor” acelor locuri.

Din păcate însă, aceste vindecări, certificate chiar de medici, nu prezintă elementele hotărîtoare pentru a confirma autenticitatea acelor cazuri ca minuni, ci mai degrabă stîrnesc suspiciunea prin condiţiile în care s-au produs. Pentru lămurirea şi dovedirea acestei afirmaţii este destul a observa că nu în numele lui Iisus Hristos s-au făcut toate acele vindecări, ci într-un chip cu totul străin de Biserică. În mod general, aceste vindecări s-au produs prin simpla „punere a mîinilor” pe capul bolnavilor, fără nici o pomenire de Hristos, amintind fără voie de „pasele magnetice” şi „fluid” ale ocultiştilor; ba chiar s-au produs vindecări şi prin folosirea picăturilor scurse din anumiţe crengi uscate ale unor plute sau sălcii.

In schimb, toţi sfinţii făcători de minuni, cînd au săvîrşit vreo tămăduire, în numele lui Hristos au împlinit-o.

Sfîntul Apostol Petru  îl vindecă pe ologul din faţa Templului cu cuvintele: ,,In numele lui Iisus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” (Faptele Apostolilor 3, 6).

Asemenea se întîmplă şi cu ologul din Enea, cînd Petru rosteşte cuvintele: ,,Iisus Hristos te vindecă. Scoală-te şi fă-ţi patul!” (Faptele Apostolilor 9, 34).

Sfîntul Apostol Pavel scoate un duh de ghicitorie din roaba din Filipi, zicînd duhului: ,,In numele lui Iisus Hristos, Îţi poruncesc să ieşi din ea !” (Faptele Apostolilor 16, 18).

Pe de altă parte, toate vindecările întîmplate pe la diferite locuri cu arătări, au avut un caracter mărginit şi strict pămîntesc. Tămăduirile de bolnavi pe care la făcea Mîntuitorul, nu au urmărit un scop material, cu gîndul unei exclusive vindecări trupeşti, ci au ţintit către un scop mult mai adînc.

Din fiecare vindecare fAcută, Mîntuitorul a voit să scoată o parabolă, o învăţătură de mîntuire. Deci accentul nu cădea niciodată pe cele materiale, ci pe cele duhovniceşti şi nici pe cele temporale, ci pe cele veşnice.

De altfel, vătămarea noastră trupească, în afară de unele foarte rare cazuri de semne dumnezeieşti, cum e de pildă cazul lui Iov, îşi are ca obîrşie păcatul, după cuvîntul care spune: ,,Pentru păcatele noastre se îmbolnăveşte trupul şi slăbeşte sufletul” (Paraclisul Maicii Domnului).

Sau: ,,Din pricina miniei tale, nu este sănătate în trupul meu; nu e pace în oasele mele din pricina păcatelor mele” (Psalmul 37).

Prin urmare, ne izbăvim de rău, chiar şi de răul material, curăţindu-ne întîi de păcate. Şi patru sînt Sfintele Taine care ne pot curăţi de păcate: Botezul, Spovedania, Impărtăşania şi Maslul.

Aşadar, nu putem dobîndi  în mod obişnuit sănătate sau vindecare de boală, prin nici o „minune”, atît timp cît nu sîntem împăcaţi cu Dumnezeu;  iar împăcarea cu Dumnezeu nu o putem face decît la preot, singurul care are puterea sfinţitoare de a săvîrşi şi administra dumnezeieştile Taine. Curăţindu-ne de păcate, putem nădăjdui şi  în vindecarea noastră trupească. Căci se cuvine „să căutăm mai întâi Impărăţia Cerurilor, iar toate celelalte ni se vor da nouă” (Luca 7, 31). Biserica cunoaşte, desigur, şi căi neobişnuite de lucrare a harului lui Dumnezeu, spre tămăduirea şi spre ajutorarea oamenilor, dar bineînţeles că  tot în măsura în care ei se împacă cu Dumnezeu. In această categorie intră moaştele sfinţilor,  icoanele făcătoare de minuni, veritabilele locuri de pelerinaje şi altele. Dar toate aceste centre de lucrare harică se găsesc  în orbita duhovnicească a Bisericii, care le deţine, garantîndu-le natura dumnezeiască.

Cînd Mîntuitorul a tămăduit pe bolnavul de la scăldătoarea Betesda i-a spus: ,,Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se Întîmple ceva mai rău” (Ioan 5, 14). Dar în acest caz bolnavul se pocăise şi căpătase îndurarea Domnului, deşi a fost prevenit să nu mai păcătuiască. In schimb, care este starea duhovnicească a atîtor bolnavi care, tămăduindu-se pe căi  profane sau aparent „miraculoase” de suferinţele lor, nu-L  caută totuşi pe Domnul şi nu se pocăiesc de păcatele lor ? Oare nu se vor primejdui aceştia prin alte necazuri şi nenorociri mai mari, între care cea mai mare este osînda veşnică şi izgonirea de la faţa lui Dumnezeu ?

Din toate vindecările şi minunile Domnului precumpăneşte preocuparea de a scoate în lumină sensul mîntuirii. Pentru adeverirea acestei susţineri, este doveditor cazul slăbănogului din Evanghelie, care voind să audă cuvîntul lui Dumnezeu, a fost coborît în mijlocul adunării, prin acoperişul casei de către însoţitorii lui.

Dar, cînd le-a văzut credinţa, Iisus a zis: ,, Omule, păcatele îţi sînt iertate”.

Aşadar, Mîntuitorul nu s-a gîndit să-i dea sănătatea trupească, ci mîntuirea sufletului.

Cît despre vindecarea trupească a slăbănogului petrecută de abia după aceea, această tămăduire nu a fost un scop, ci numai un mijloc. A fost prilejul prin care Hristos a făcut dovada tuturor celor de faţă, care cîrteau, că nu este mai greu de a spune: ,,Păcatele îţi sînt iertate” decît a zice: ,,Scoală-te şi umblă” (Luca 5, 17-26).

Iată deci că elementul spiritual şi nu cel material a precumpănit  în această lucrare dumnezeiască ca de altfel În toate pildele pe care ni le-a dat Mîntuitorul.

De asemenea, toate minunile săvîrşite prin Sfinţi au urmărit acelaşi ţel.

Cît despre împrejurarea că şi prin ţările Apusului sînt anumite locuri de pelerinaj unde lumea se duce cu nădejdea tămăduirilor de boli, nu este cazul aici de a ne ocupa şi de a preciza în ce măsură acele minuni sînt într-adevăr semne de la Dumnezeu sau dacă nu sînt, în realitate, înşelăciuni satanice. Să ne ocupăm întîi de noi.

De altfel, anumite locuri de pelerinaj din Apus, devenite vestite pentru darul vindecărilor, sînt legate şi de unele învăţături noi, eretice, apărute în catolicism şi întărite tocmai pe asemenea căi „suprafireşti”. Aşa s-a întărit dogma neprihănitei zămisliri a Sfintei Fecioare Maria cu totul respinsă de Biserica dreptmăritoare Ortodoxă pentru multe şi binecuvîntate motive, dogmă rătăcită care a fost combătută dintru început chiar şi de unii dintre cei mai mari teologi apuseni cum au fost scolasticii Toma d’ Aquino şi Bernard precum şi fericitul Augustin.

 

 

 

 

Anunțuri

Read Full Post »

Sfîntul Apostol Pavel scrie către Timotei: ,, … În vremile cele de apoi se vor depărta unii de la credinţă, luînd aminte la duhurile înşelătoare şi la învăţăturile cele drăceşti” (I Timotei 4, 1).

Iar despre Antihrist, într-o profeţie atribuită Sfîntului Mucenic Ipolit, papă al Romei, aflăm următoarele:

„Pe lîngă aceasta va face şi minuni: pe cei leproşi  va curăţi, pe cei bolnavi va tămădui şi draci va scoate, va spune înainte cele viitoare, va spune cele ce s-au făcut întru depărtare, va învia morţi, va lumina orbi şi alte minuni va face, toate acestea cu năluciri drăceşti” (Din „Sfîrşitul Omului” p. 122, Sfânta Mănăstire Prodromul, Ed. Schitul Darvari, Bucureşti).

Deopotrivă prooroceşte şi Sfîntul Efrem Sirul:

,, Va veni pîngăritul, ca un fur, ca să înşele pe toţi; fiind smerit, liniştit, urînd cele nedrepte, despre idoli întorcîndu-se blagocestia mai mult cinstind, bun iubitor de săraci, peste măsură frumos, prea cu bună aşezare, lin către toţi, cinstind cu covîrşie pe neamul iudeilor. lară întru toate acestea, va face semne, arătări şi înfricoşări cu multă stâpînire şi se va meşteşugi cu vicleşug ca să placă tuturor şi să fie iubit degrabă de mulţi şi daruri nu va lua, cu minie nu va grăi, mîhnit nu se va arăta, şi cu chipul bunei  rînduieli  va amăgi lumea, pînă ce se va face împărat. lară după aceasta se va înălţa inima lui, şi va vărsa balaurul amărăciunea sa, punînd înainte din Sion, veninul morţii, tulburînd lumea, va clăti marginile (pămîntului), va necăji toate, va pîngări suflete; nu ca un cucernic se va arăta, ci cu totul întru toate fără de omenie”.

„Va amăgi lumea cu năluciri vrăjitoreşti:  va muta munţii şi ostroavele;  îşi va întinde mainile lui şi va aduna mulţime de tîrîtoare şi păsări; aşişderea încă va păşi pe deasupra adîncului şi pe mare ca pe uscat va umbla; însă toate acestea vor fi năluciri. Şi mulţi vor crede întru el, şi-l vor slăvi ca pe un Dumnezeu tare” (p. 149 din aceeaşi scriere).

Din descoperirea acestor profeţii rezultă că Antihristul va putea face, prin puterea şi lucrarea Satanei, multe semne şi minuni înşelătoare, pe care sfinţii le numesc năluciri. Astfel duhul răului, prin mijlocirea omului fărădelegii, va vindeca cu uşurinţă bolnavi, ba chiar şi pe cei leproşi, va lumina orbi şi va putea vesti lucruri viitoare.

E interesant de menţionat, în legătură cu aceste lucrări ale diavolului, întreprinse fie de-a dreptul, fie prin intermediul unor oameni prinşi în orbita lui, ce spune Toma d’Aquino:

,, … precum meşterul face un lucru care celorlalţi oameni li se pare minunat, astfel şi diavolul face ceva în chip firesc, care nouă ne poate părea că este minune; căci uşor îi este diavolului să însănătoşeze un bolnav, ori să tămăduiască o rană … folosind puterile ascunse care sînt în corpul omului” (Expositio in Ev. Mt. Antverpiae 1612, Parisis 1876, Catena  Aurea quator Ev., Antverpiae 1612).

Acelaşi punct de vedere îl susţin şi mulţi alţi teologi occidentali, precum Caietanus, Jansenius, Arnold şi alţii.

Diavolul poate şti mai dinainte despre cele viitoare şi înştiinţîndu-i pe slujitorii săi, aceştia pot apărea astfel ca nişte profeţi. (Tot astfel şi Suarez în ,,De virtute religionis”, lib. 2, cap. 8 şi 6 şi urm.; cap. 16 n. 6 urm. Knabenbauer Mt. II. 336).

Lucrările cu aparenţă suprafirească împlinite de demoni, deşi ies din ordinea normală obişnuită, se petrec totuşi  în ordinea naturală a universului. a. V. Bonniot, ,,Wunder und Scheinwunder” Mainz 1889, L. Fonch. ,,Die Wunder des Herrn”, I, ed. 2 p. 4).

Iată deci cum se pot produce înşelăciuni nebănuite În acest domeniu de manifestări zăpăcind lumea într-o măsură nemaipomenită şi depărtînd-o de la calea cea dreaptă.

Sub o formă sau alta, aparent sau neaparent, se pot produce cazuri de posesiuni demonice şi cu unii oameni presupuşi credincioşi şi vădit „bisericoşi”.

In această privinţă, putem spune că se întîlnesc feluriţi ocultişti sau mediumi spiritişti care postesc şi se împărtăşesc  regulat.

Intrucît însă ei nu mai stau sub ascultarea Bisericii, ci se abat de la cuvîntul învăţăturilor de mîntuire, posturile şi rugăciunile şi toate jertfele lor sînt întinate, iar ei se expun să-şi mănînce osînda veşnică prin Împărtăşirea cu Sfintele Taine. Căci „jertfa celor răi este o scîrbă înaintea Domnului” (Solomon, Proverbe 21, 27). ,,Şi dacă cineva îşi întoarce urechea să nu asculte Legea, chiar şi rugăciunea lui este o scîrbă” (Proverbe 28, 9).

Urîciunea neascultării este atît de mare înaintea lui Dumnezeu, încîr Duhul Sfînt îi mustră cu asprime şi pe preoţii care s-au abătut din calea cea sfîntă.

„Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor. Dar voi v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi … ” (Maleahi 2, 7).

„Dacă nu veţi asculta, dacă nu vă veţi pune inima ca să daţi slavă numelui Meu, zice Domnul oştirilor, voi arunca în voi blestemul…” (Maleahi 2, 2).

Din păcate, în zilele noastre, nu se dă totdeauna însemnătatea cuvenită unor asemenea probleme, iar adeseori, mulţi dintre noi, ne arătăm mai îngăduitori cu păcatele oamenilor, decît cu oamenii ca penitenţi.

Sînt, prin urmare, unii credincioşi răzvrătiţi, care deşi se socotesc  fii ai Bisericii Ortodoxe, îşi leagă totuşi mintea şi sufletul de anumite credinţe eretice; sînt spiritişti, ,,spiritualişti”, teosofi, masoni, ocultişti, care se strecoară prin fraudă ca să primească Sfînta Impărtăşanie.

Dar „cine mănîncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sîngele Domnului” (I Corinteni 11, 27).

 

Pe de altă parte, ,, … acest soi de draci nu iese afară decît cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21). Iar adevăratul post şi adevărata rugăciune presupune o stare de smerenie, de lepădare de sine şi de sărăcie cu duhul. Cine este smerit este în totul ascultător Bisericii, Sfintelor Canoane şi tuturor rînduielilor. Cine este smerit, nu se socoteşte nici înţelept, nici ales, nici „iniţiat”, nici mîntuit. Smeritul primeşte şi ascultă întreg cuvîntul dreptei credinţe, fără a se situa în afara sobornicitătii. El nu răstălmăceşte Scripturile şi hotărîrile Sfintelor Sinoade ecumenice într-o altă înţelegere decît aceea pe care a hotărît-o Biserica. El nu se Întovărăşeşte cu ereticii şi cu necredincioşii, iar dacă ar voi să-i cîştige la adevăr, după prima şi a doua mustrare, el se îndepărtează de cel ce se împietreşte în neprimirea Adevărului.

In haosul acesta al tuturor abaterilor şi al neascultării de Lege, se pot afla uneori şi preoţi: nu e pădure fără uscături … Şi asemenea căderi pot lua diferite înfăţişări: de la nerespectarea rînduielilor bisericeşti şi a Canoanelor ecumenice, pînă la cazul unor preoţi caterisiţi pentru erezii, pentru îndeletniciri neîngăduite sau pentru alte grave abateri.

Oricît de excepţionale şi anormale ar apărea aceste întîmplări, faţă de cinstitul şi venerabilul nostru Cler, este nevoie să ne folosim şi de aceste dureroase exemple în scopul de a lămuri anumite idei. Dacă aceşti slujitori ai Altarului, în săvîrşirea unor acte de care se fac vinovaţi îşi dau seama, în parte sau în totul, despre acele călcări de la legea lui Dumnezeu, ei îşi vor da socoteala înaintea Judecătorului de faptele lor, dar, în cît provin dintr-o stare a păcatului, ei au căzut în orbita unei acţiuni de posesiune.

Deci nu este de mirare dacă puterea demonică care lucrează  în împlinirea unor false minuni, poate acţiona şi asupra unor slujitori ai Altarului şi mai cu seamă asupra acelora căzuţi Într-o alterare de credinţă şi de duhovnicie.

Bineînţeles însă că întrucît un preot nu este caterisit, pentru anumite grave abateri, actele lui sfinţitoare nu sânt viciate de păcatele lui personale, atît timp cît acele Sfinte Taine şi ierurgii sînt împlinite după toată rînduiala Bisericii noastre Ortodoxe.

Pe de altă parte, dacă vicleanul diavol poate să dispună – în parte sau total – de viaţa unor oameni aflaţi în păcate şi în neascultare faţă de Dumnezeu, nu-i este Îngăduit ca să facă acelaşi lucru şi cu cei credincioşi care împlinesc cu toată supunerea sfintele şi dumnezeieştile porunci. Pe cei drepţi Domnul îi ocroteşte în chip deosebit şi numai uneori îi lasă într-o luptă mai grea cu Satana, în mijlocul unor ispite mai mari, ca o încercare şi spre o mai mare învrednicire a lor.

Spune Domnul, către Moise: ,,Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul Dumnezeul tău va ţine faţă de tine legămîntul şi îndurarea cu care s-a jurat părinţilor tăi. El te va iubi, te va binecuvînta şi te va înmulţi … „.

„Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimite nici una din acele molime rele din Egipt, pe care le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi cei ce te urăsc” (Deuteronom 7, 12-15).

 

 

Read Full Post »

Partea II   –    DESPRE DIFERITE SEMNE Şl VINDECĂRI PRESUPUSE SUPRAFIREŞTI

DAR DE ORIGINE DEMONICĂ

 

Aşadar, tocmai asemenea oameni lepădaţi de Dumnezeu devin sculele Ispititorului. Şi tocmai – cu ei se pot întreprinde cele mai mari farmece şi vrăjitorii. Adeseori, fără ştiinţa acestora, puteri nevăzute îi pot călăuzi spre ţinte nebănuite, urmînd unor anumite porunci demonice. Într-un acelaşi chip tainic, asemenea unelte demonice se pot îmbolnăvi sau se pot „vindeca” din senin, în cîte şi mai cîte feluri. Asupra lor, prin lucrarea Satanei, falşii prooroci pot exercita cu mare putere semne nemaipomenite. Sînt cazuri în care, fără greş, li se poate prezice acestora despre ziua şi chipul morţii lor. Şi, ca prin minune, lucrul se adevereşte … Cu cît apar însă mai impresionante asemenea întîmplări „suprafireşti”, cînd astfel de sentinţe de moarte se rostesc ca un mijloc de pedepsire de către slujitorii Necuratului, împotriva acelora care ar fi batjocorit pretinsele lor minuni, iar boala sau moartea îi atinge pe acei nenorociţi, fără nici o pregetare, ca un trăznet !

Atari fenomene se petrec prin mijlocirea a feluriţi vrăjitori şi falşi profeţi, despre care demonologia vorbeşte cu destulă evidenţă.


Printre unele asemanatoare semne fantastice este interesant cazul relatat în nr. din 24 august 1939 al ziarului Universul, cu privire la exploratoarea Elin Osborne. Iată articolul: ,,O femeie încearcă să descopere originile magiei negre”, Londra, august 1939.

Exploratoarea şi în acelaşi timp bioloaga Mrs. Elin Osbome, după ce a trăit timp de 5 ani în cele mai întunecate regiuni ale Africii, povesteşte în rapoartele sale cum a încercat să pătrundă în tainele magiei negre, precum şi întîmplările la care a fost de faţă.

Intr-un contact pe cît de strîns cu lumea magiei, reuşi sa culeagă materialul de care acum lumea ştiinţifică se ocupă cu cea mai mare atenţie.

Mrs. Osborne a fost de faţă la «evocarea spiritelor morţilor»; ea a văzut oameni şi animale lovite de blesteme care le-au pricinuit moartea instantanee.

Cînd după 4 ani, Mrs. Osborne fu apucată de dorul casei, un vrăjitor o anunţă că dorinţa ei s-ar putea satisface fără ca să fie nevoită să facă o astfel de călătorie. Cu alte cuvinte, el o asigură că prin ajutorul magiei ar putea să facă să-şi revadă patria. După puţin, ea nu-şi mai putu da seama de ceea ce se întîmpla în jurul ei, dar se văzu la Londra pe stradă, văzu animaţia mare din capitala Angliei, oamenii pe care îi cunoştea şi în fine … după 2 ore se întoarce iarăşi în lumea africană. Mai văzuse – „în această plimbare închipuită la Londra „ multe lucruri noi, de care era complet străină, neavînd nici o cunoştinţă despre existenta lor şi despre care, acum cînd se află la Londra, s-a convins că într-adevăr n-au fost vedenii şi există în realitate. Mrs. Osborne a fost personal martoră la această întîmplare, care pînă în clipa de faţă n-a putut fi explicată în nici un fel”.


În domeniul manifestărilor oculte, puse în mişcare prin acţiunea demonică, intervin în chip conştient sau inconştient şi anumite puteri psihice ale omului.

Fiinţa umană şi-a păstrat, şi după cădere, diferite facultăţi ascunse, extra-normale, care pot fi călăuzite şi folosite fie de către entităţi angelice, atunci cînd este vorba de oameni aflaţi în legătură harică cu Dumnezeu, fie de către entităţi demonice, atunci cînd este vorba de oameni ieşiţi de sub harul lui Dumnezeu .Nesfîrşit este numărul unor asemenea cazuri întamplate în lume, în toate vremurile şi în toate locurile. O lucrare de demonism de mare răsunet, pomenită atît în Faptele Apostolilor, cît şi în Cazanie, este de pildă aceea petrecută cu Simon Magul. Impotriva acestui posedat au avut mult de luptat Sfîntul Apostol Petru şi Sfîntul Clement, pentru a convinge lumea despre falsele lui minuni.

Sînt şi unii falşi profeţi creştini, care împlinesc semne fantastice, în închipuirea că prin puterea lui Dumnezeu pot săvîrşi acele lucrări. Un asemenea caz a fost în zilele noastre şi acela al călugărului Rasputin de la Curtea Ţarului Nicolae al II-lea, care a stîrnit rnînia de sus asupra acelora care au crezut în semnele lui.

Dar falşi profeţi sînt uneori şi oameni de bună credinţă, convinşi că sînt trimişii lui Dumnezeu şi că slujesc Bisericii, fără a înţelege că sînt uneltele oarbe ale Necuratului şi că rătăcesc lumea de la Adevăr.

Despre mijloacele de identificare ale unor asemenea cazuri se va putea afla în cursul capitolelor următoare.

Cu privire la posibilităţile de vindecări de boli pe care le poate simula Satana, se ştie că suferinţe fizice reale sînt îndepărtate prin descîntece, deci pe o cale absolut demonică. Dar, totodată, se pot obţine false tămăduiri şi pe calea magnetismului animal, a hipnotismului sau a altor metode psihice, cum ar fi şi autosugestia preconizată de Coue sau „ştiinţa creştină” a protestantei Mary Backer Eddy.

E vorba deci de metode din domeniul „ocultismului”, care nu au nimic de-a face cu adevăratele minuni împlinite prin puterea Duhului Sfînt, singurele admise şi recunoscute de Biserică în ordine duhovnicească.

Şi totuşi, asemenea cazuri impresionante de „vindecări” se Împlinesc pe căi lăturalnice şi neîngăduite, spre buimăcirea multora, tocmai prin faptul că poartă roate aparenţele unor adevărate minuni.

In linie generală, se poate afirma că diferitele boli sau tulburări mintale cum ar fi: nebunia, isteria, halucinaţia, somnambulismul, neurastenia, obsesiile şi maniile, sînt în mare parte produsul unor influenţe directe demonice, care se exercită asupra celor bolnavi. Tămăduirea firească a acestora atîrnâ, în primul rînd, de exorcisme, de sfintele slujbe şi de Sfintele Taine ale Bisericii. Orice alte încercări nu pot aduce o reală izbăvire acelor suferinzi decît numai În mod aparent, cauza adîncă a răului rămînînd nevindecată. Pe de altă parte, pe terenul zdruncinat al acestor tulburări psihice, acţiunea demonică se poate şi mai mult exercita.

Pr. Serghei Bulgakov, cunoscutul teolog rus, spune:

,,Ceea ce se numeşte halucinaţie poate să se considere – cel puţin cîteodată – ca o viziune a lumii spirituale, nu în partea ei luminoasă, ci în partea ei întunecoasă. In afară de această viziune directă, pe care o caută atît de mult ocultiştii, influenţa puterilor Întunericului se exercită Într-un chip imperceptibil, spiritual. Taina botezului este precedată de rugăcinile catehumenilor, care comportă patru rugări în care puterile demonice sînt exorcizate şi somate să iasă din noul botezat” (Ortodoxia – S. Bulgakoff – Tip. Arhidiecezană Sibiu, p. 161).

Dacă prin citirea moliftelor şi cu ajutorul lui Dumnezeu, se îndepărtează demonii de la oameni, între care şi de la aceia cu desăvîrşită înfăţişare de sănătate trupească, dar nesfinţiţi, În schimb, prin căderea şi recăderea multora în păcate, puterile demonice se cuibăresc iar în creştinii descreştinaţi şi exercită asupra acestora, în felurite şi viclene chipuri, o influenţă nefastă, care devine cu atît mai primejdioasă cu cît nu întîlnesc ♫n calea lor nici o rezistenţă duhovnicească.

În diferite cazuri de îmbolnăviri şi „vindecări neobişnuite” cu înfăţişări miraculoase, se pot manifesta influenţele unor lucrări demonice într-un chip foarte ascuns şi primejdios. Aşa sînt toate pretinsele minuni petrecute cu proorocii mincinoşi care aparent caută să aducă lumea la credinţă, dar care, de fapt, aduc o credinţă greşită în mijlocul dreptcredincioşilor şi pierd lumea de la mantuire. In această privinţă, desigur că drumul mîntuirii rămane deschis pentru toată lumea, iar bunul Dumnezeu ar dori ca toţi să se pocăiască pînă la urmă. În gîndul acesta, noi nu trebuie să pierdem nădejdea pentru mîntuirea nimănui. Totuşi, în starea de negaţie în care s-ar afla cineva, faţă de adevărata Lumină, subjugat unor păcate grele sau prins în necredinţă sau într-o credinţă eretică, desigur că diavolul are o mare priza asupra aceluia, stăpînindu-l cu deosebită putere.

Dar cum popoarele creştine căzute în protestantism s-au sărăcit duhovniceşte de harul lui Dumnezeu, este firesc ca înşelăciunile mari de credinţă, de felul pretinselor minuni, să se producă mai cu seamă în ţările pravoslavnice, unde lumea dispune de darurile mîntuitoare ale Sfintelor Taine, şi unde diavolul vrea să-i piardă pe cei binecredincioşi prin alte mijloace. Aşadar cetatea pe care vrăjmaşul o asediază cu mai multă putere, este tocmai aceea a dreptei credinţe în Iisus Hristos. In scopul unor sminteli şi al unor erezii cît mai mari, Satana poate urzi o lucrare de pierzare fie de aici, fie de acolo, ridicînd pe cîte un prooroc mincinos, care, asemenea lupului răpitor în blană de oaie, cheamă lumea la pocăinţă, dar totodată strecoară în cuvîntul lui – fără să-şi dea seama – prin lucrarea unei puteri care îl depăşeşte, o învăţătură otrăvitoare, care îi poate prinde pe mulţi în undiţa Iadului, chiar şi pe unii dintre cei aleşi.

Pentru a întări asemenea „descoperiri” şi vedenii, în gîndul că ar fi de la Dumnezeu, Ispititorul caută să ne cîştige încrederea printr-un şir cît mai mare de false minuni. Asistăm, astfel, la multe „vindecări” petrecute cu numeroşi bolnavi, prin mijlocirea unui fals prooroc. Din punct de vedere medical, aceste vindecări sînt reale, se pot deci certifica, şi tocmai de aceea pot însemna pentru noi o chezăşie de adevăr. Aceasta este însă şi primejdia de pierzare pentru multă lume. Este deci necesar de a pătrunde în miezul acestor cazuri şi de a le cerceta în esenţa lor.

Aflăm astfel despre un mut care a căpătat graiul, despre un surd care a căpătat auzul, despre un paralitic care a putut să umble, despre un nebun care şi-a recîştigat minţile, şi altele asemănătoare, mergînd pînă la vindecări de anumite boli organice.

De un deosebit interes în toate aceste cazuri, ar fi însă fişa duhovnicească a fiecăruia dintre aceşti bolnavi vindecaţi, pentru a se putea cunoaşte îndeaproape care era trăirea lor cu Dumnezeu, atît înainte, precum şi după vindecarea lor minunată. Interesează a şti: 1. Mediul de viaţă spirituală din care provine fiecare; 2. Curăţenia de credinţă de care este luminat acel suflet faţă de Biserică; 3. Trăirea lui creştină; 4. Frecvenţa Împărtăşirii lui cu Sfintele Taine, în chip vrednic, sau dimpotrivă, absenţa lui de la viaţa euharistică, precum şi alte asemenea date.

Să ne închipuim cazul că cineva se naşte din desfrînare sau dintr-un incest, sau din oameni răi şi necredincioşi. Acest copil al păcatului creşte departe de Dumnezeu, iar cu vremea, prin propriile lui păcate, devine un vas necurat. Prin îngăduinţa lui Dumnezeu, diavolul îl ia în stăpînire, în parte sau cu totul; şi astfel, această fiinţă omenească poate căpăta un duh de orbire, un duh de muţenie, un duh de surzenie. De asemenea, un astfel de om poate deveni paralitic, epileptic, nebun. Deci duhuri rele îl pot stăpîni şi munci. El devine un posedat; este de la sine înţeles însă că nu toţi orbii, surzii şi muţii sînt posedaţi. Iar stăpînirea diavolului nu se întinde întotdeauna asupra sufletului cuiva, ci se poate mărgini numai asupra trupului lui.

Prin urmare, sînt cazuri de boli care se explică prin lucrarea duhurilor răului asupra oamenilor păcatului. „Din pricina păcatelor mele mi se îmbolnăveşte trupul, slăbeşte şi sufletul meu” (Paraclisul Maicii Domnului. Pesna 9. Catavasie).

Sau: ,,Din pricina maniei Tale, nu este sănătate în trupul meu, nu e pace în oasele mele din pricina păcatelor mele” (Psalmul 37, 3).

Aşadar, un demon poate ţine pe cineva într-o anumită infirmitate, provenită dintr-o stare de păcat.

Deci tocmai cu asemenea oameni Satana poate face lucrări de rătăcire în lume, sub înfăţişarea unor semne dumnezeieşti.

Cu unii ca aceştia se pot produce uneori „vindecări minunate”, dar înşelătoare, sub chipul falşilor profeţi.

Fiind ştiut că lumea este în genere ispitită de a crede în diferite semne neobişnuite – indiferent de provenienţa lor – mulţi oameni bolnavi sînt înclinaţi de a atribui puteri tămăduitoare unor manifestări sau practici cu totul dubioase. Aşa se întîmplâ şi cu peregrinarea pe la toate locurile unor pretinse arătări, prea puţin sau deloc verificate, de care se leagă atîtea suflete uşuratice, în dorinţa unor vindecări suprafireşti. Dar mulţi dintre aceştia uită cu desăvîrşire că, pentru vindecarea de boală, Sfînta Scriptură ne statorniceşte să chemăm preoţii Bisericii să ne ungă cu untdelemn sfinţit în numele lui Hristos şi să ne izbăvească de cel rău, prin lucrarea Duhului Sfint, care se săvîrşeşte în Taina Maslului, ca şi prin atîtea ierurgii ale Bisericii, dinadins lăsate în acest scop (Iacov 5, 14). ·

În cazul unor asemenea false minuni, duhul răului care a chinuit cu vreo infirmitate pe unii dintre aceşti bolnavi, îşi schimbă de bună voie chipul de manifestare sub care se prezenta pînă atunci, încît, într-adevăr, lucru „suprafiresc”, omul îşi capătă auzul, graiul, vederea … dar în schimb, mai tîrziu se va robi poate unor mari păcate sau erezii pierzătoare de suflet, în care vicleanul va fi putut să-l prindă cu mai mare putere.

Asemenea vindecări neobişnuite nu le face, prin urmare, diavolul în scopul binelui, ca să uşureze suferinţele oamenilor, ci în scopul unor digresiuni, ca să se creadă o minune ceea ce nu este minune, şi o lucrare dumnezeiască ceea ce este o înşelăciune satanică.

Dar o dată ce încrederea omului sau a mulţimii a fost cîştigată într-un asemenea chip, uşor îi va fi Ispititorului să infiltreze, într-un fel oarecare, şi o învăţătură sau o practică sau o credinţă greşită, care ne poate pierde de la mîntuire. In acest scop, prin anumite pretinse minuni, Satana încearcă uneori să smintească lumea şi cu anumite „învieri din morţi”. In asemenea cazuri nu este însă vorba de o reală înviere din morţi, ci numai de o stare de catalepsie în care s-ar fi aflat un posedat timp de mai multe ore sau zile. Sînt astfel bine cunoscute cazurile atîtor fakiri, care, după ce cad într-o stare cataleptică şi par de-a binelea morţi, încît şi pulsul şi respiraţia nu le mai sînt percepute, se trezesc totuşi după un anumit răstimp, exact în vremea mai dinainte hotărîtă.

Pentru o mai mare încredinţare asupra celor de mai sus, găsim mult temei în cuvîntul unor sfinţi ai Bisericii cu privire la lucrările de rătăcire ale Antihristului. După cum se ştie, către sfîrşitul vremurilor, se va ridica omul fărădelegii, vasul cel prea spurcat, de care pomeneşte Sfînta Scriptură, şi în care se va sălăşlui Satana şi va lucra cu toată puterea lui, pentru a prigoni Biserica şi pe aleşii Domnului. Va fi lupta ultimelor zvîrcoliri ale balaurului împotriva lucrării de mîntuire a Mîntuitorului. Antihristul va fi deci un om şi nu o nălucire. Tradiţia spune că va domni trei ani şi jumătate (timpul celor 42 de luni sau al celor 1240 de zile de care pomeneşte Daniil şi Apocalipsa) în care cerul se va închide şi nu va mai ploua şi se va usca tot pămîntul şi „va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii”.

Dar pînă cînd omul fărădelegii se va ridica făţiş împotriva Bisericii, va face multe semne şi minuni aparente ca să „înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”.

 

Read Full Post »

DESPRE DIFERITE SEMNE Şl VINDECĂRI PRESUPUSE SUPRAFIREŞTI

DAR DE ORIGINE DEMONICĂ – Partea I

 

În legătură cu ivirea unor revelaţii se pot produce cazuri de vindecări de boli, semne cereşti sau vedenii, petrecute fie cu vizionarul căruia i s-a făcut descoperirea, fie cu alţi credincioşi. Dar asemenea fenomene nu pot însemna prin ele însele, şi de la prima vedere, un argument hotărîtor că „revelaţia” este cu adevărat de la Dumnezeu.

De fapt, Satana poate săvîrşi semne şi minuni mincinoase, nu numai cu un individ în parte, dar chiar şi cu un grup sau cu o mare mulţime. Aşa sînt cazurile petrecute cu Simon Magul, sau cu Apollonius din Tiana. Acesta este însă şi rostul pentru care am fost îndemnaţi prin Scripturi si cunoaştem bine duhurile de la cine sînt.

Manifestarea unor semne neobişnuite, cu aparenţe suprafireşti, nu constituie o dovadă suficientă că ar fi  vorba de minuni.

Astfel, yoghinii indieni (,,L’Inde mysterieuse” Paul Brunton, Edition Payot) pot ghici faptele oamenilor, pot face descoperiri de la distanţă; pot muta obiectele din locul lor prin mijlocirea unor puteri nevăzute; pot provoca fenomene de „materializări” de apariţii luminoase şi de „dedublări”; pot merge prin foc fără să se ardă; se pot înălţa În văzduh; pot stîrni creşterea unui pom în cîteva ore; pot provoca înverzirea unui pom uscat, care propriu-zis nu sînt adevărate minuni, ci lucrări de vrajă satanicească, despre care Hristos ne-a prevenit cu destulă grijă, ca să ne ferim.

Despre felurite semne şi false minuni pe care le poate întreprinde puterea Satanei, găsim diferite exemple şi în Sfînta Scriptură. Iată un caz:

Cînd Dumnezeu a voit să scoată pe poporul Israel din robia Egiptului, a dat putere mare, făcătoare de minuni, lui Moise şi lui Aaron. Deci ducîndu-se aceşti prooroci la Faraon pentru a-i întoarce inima neînduplecată, îi fac acestuia diferite semne de groază, care totuşi nu-l clintesc din împietrirea lui. Astfel, Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui; şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor.

„Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi” . Acelaşi lucru s-a întîrnplat şi cu apele rîului, pe care Aaron le-a prefăcut cu toiagul în sînge. “Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor” (Exodul 7, 11-12).

Deosebit de preţioasă ne este în această privinţă şi povestirea Sfîntului Ciprian, filosoful din Antiohia Siriei, care, înainte de a se fi convertit la creştinism, a fost unul dintre cei mai mari vrăjitori de pe timpul împărăţiei lui Decie.

 

Ca mare preot al zeităţilor Olimpului şi mare fermecător şi pierzător de suflete, ajunsese „prieten credincios al stăpînitorului Iadului, cu care singur, faţă în faţă a vorbit şi de cinste mare la dînsul s-a învrednicit”. De care lucru sfîntul a mărturisit zicînd: ,,Să mă credeţi pe mine ca pe acela ce singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfă l-am rugat pe el şi l-am sărutat şi am grăit cu dînsul şi cu acei care sînt la dînsul mai mari şi m-au iubit şi mi-au lăudat înţelegerea mea. Un pîlc de draci mi-a dat spre slujba mea. Chipul lui era ca o floare de iarbă, şi capul îi era încununat, iar cand se întorcea încoace si încolo, se cutremura tot locul acela şi mulţi lîngă scaunul lui stau cu feluri de rînduieli”.

 

Meşteşugurile diavoleşti ale lui Ciprian erau într-adevăr mai presus de orice închipuire.  Aflăm astfel, din „Vieţile Sfinţilor”, că Sfîntul şi marele mucenic  Ciprian, în timpul slujirii lui idolatre, ,,se deprinsese a schimba văzduhul, a porni vînturi, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a duce vătămări şi răni asupra oamenilor”. Spre învăţătura drăcească se îndeletnicea cîte 40 de zile în post, şi după apusul soarelui mînca, dar nu pîine, nici altă hrană, ci numai ghindă de stejar. S-a deprins să facă fel de fel de vrăji şi de năluciri, ,,pînă şi morţii din morrnînturi făcîndu-i să grăiască”.

„Pe mulţi i-a învăţat la rele cu vrăjile sale: pe unii a zbura prin văzduh, pe alţii a înota în luntre pe nori, pe alţii i-a făcut a umbla pe ape şi mulţi la dînsul alergau întru nevoile lor, fiindcă le ajuta cu drăceasca putere de care era plin”.

„Prin farmecele lui, diavolul s-a prefăcut în chipul fecioarei Justina şi aşa a mers la Aglaid, cel care în zadar o iubea pe Justina, ca să i se pară lui că adevărat Justina este. Iar cînd a intrat diavolul la Aglaid, în chipul Justinei, Aglaid a sărit de negrăită bucurie şi alergînd la ea, a cuprins-o şi o săruta zicîndu-i: «Bine ai venit la mine, preafrumoasă Justino»”.

,,Iar Ciprian a pus pe acela chip de pasăre şi făcîndu-l ca să zboare prin văzduh, l-a trimis la casa Justinei, ca să poată zbura prin fereastră în camera ei”.

„Şi chiar Ciprian s-a putut preface în femeie şi în pasăre. Mai apoi, el a adus ispite asupra casei Justinei şi asupra caselor tuturor rudeniilor, ale vecinilor şi ale cunoscuţilor ei, precum oarecînd diavolul asupra dreptului lov; le omora dobitoacele lor, pe slugile lor le lovea cu vătămări şi pe dînşii în necaz nemăsurat îi arunca. Apoi a lovit şi pe Justina cu o boală încît zăcea pe pat şi plîngea maica sa pentru dînsa”.

,,Şi erau răni în dobitoace şi multe boli între oameni; şi a străbătut prin lucrarea drăcească auzul prin toată cetatea, pentru Justina care i se împotriveşte lui” (din „Viaţa Sfinţilor Mucenici Ciprian şi Justina”, Editura Fîntîna Darurilor, Bucureşti după Minee).

Iată deci în ce cuprins nebănuit de manifestări se pot produce lucrările demonice spre a sminti lumea. Iar asemenea nemaipomenite semne pot fi făcute nu numai de vrăjitori şi magi, care din voia lor se pun în legătură cu Satana, ci şi de unii oameni demoniaci, care nu-şi dau seama că sînt stăpîniti de o putere necurată şi îşi Închipuie a-I sluji lui Dumnezeu prin anumite acţiuni ale lor. Şi tocmai pentru faptul că diavolul poate săvîrşi atîtea semne, cu aparenţe suprafireşti, sau poate tulbura pe oameni în atîtea chipuri, Biserica noastră, potrivit cu Sfînta Predanie şi cu puterea moliftelor Sfîntului Vasile cel Mare, se foloseşte de cunoscutele exorcisme de certare şi de îndepărtare ale diavolului de la anumiţi oameni, sau de la anumite locuri bîntuite de duhuri rele.

,,Teme-te, (porunceşte preotul diavolului) fugi, fugi, depărtează-te diavole necurate şi spurcate, cel din cele de dedesubt, înrăutăţitule, înşelătorule, fără de chip, cel văzut pentru obrăznicie, nevăzut pentru făţărnicie, oriunde eşti, sau unde mergi, sau însuţi eşti Beelzcbul, sau cel ce cutremuri, sau în chipul şarpelui, sau în faţă de fiară, sau ca aburul, sau ca fumul văzut, sau ca bărbatul, sau ca femeia, sau ca jigania, sau ca pasărea, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau cel ce înfricoşezi în călătorie, sau cel ce rumpi, sau cel ce bîntuieşti, sau în somn greu, sau întru boală, sau în neputinţa, sau care porneşti spreras, sau care faci lucrări iubitoare de dezmierdări, sau făcător de desfătare, sau otrăvitor, sau iubitor de neastîrnpărare, sau vrăjitor cu stelele, sau vrăjitor de casă, sau fără de ruşine, sau iubitor de pricini, sau nestătător, sau care te schimbi cu luna, sau care te întorci în oarecare vremi, sau cel de dimineaţă, sau cel de miază-zi sau cel de miază-noapte, sau al vreunei fără de vremi oarecare, sau al revărsatului zorilor, sau după întîmplare te-ai întîlnit, sau de cineva eşti trimis, sau ai năvălit fără de veste, sau de eşti din mare, sau din riu, sau din pămînt, sau din fintînă, sau din surpătură, sau din groapă, sau din baltă, sau din trestie, sau din noroaie, sau de pe pămînt, sau din spurcăciune, sau din luncă, sau din pădure, sau din copaci, sau din păsări, sau din tunet, sau din acoperămîntul băii, sau din scâldăroarea apelor, sau din morrnînt idolesc, sau de unde nu ştim, sau cunoscut sau necunoscut, şi din locul cel necercetat, depărtează-te şi te mută, ruşinează-te de chipul cel zidit şi înfrumuseţat cu mîna lui Dumnezu … ” (Evhologiu).

In sfîrşit este de reţinut şi un alt fapt însemnat. Pe măsură ce ne apropiem de sfîrşitul vremurilor, Satana este şi mai mult dezlegat din lanţurile în care a fost ţinut pînă acum, pentru ca astfel, să se poată săvîrşi În lume, cu o putere mai mare, ,,taina fărădelegii” despre care vorbeşte Sfînta Scriptură. Deci diavolul lucrează acum În lume cu o putere mai mare decît în trecut din pricina stării de păcat a lumii.

Dar, în afară de toţi apostaţii de toate felurile, sînt mulţi creştini care nu mai trăiesc, în orbita Bisericii şi deci nu au o viaţă euharistică, sau care din cauza trufiei sau a altor păcate de moarte şi-au pierdut legătura harică cu Dumnezeu, sau care se împărtăşesc cu nevrednicie. Sînt oameni de la care s-a îndepărtat cu totul îngerul lor păzitor, aşa după cum au avut arătare şi unii Sfinţi, şi după cum lămurit ne spune Sfînta Scriptură: ,

„Duhul Domnului s-a îndepărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău, care era trimis de la Domnul. Slujitorii lui Saul i-au zis: lată că un duh rău de la Dumnezeu te munceşte” (I Samuel 16, 14-15). Asemenea este şi înţelesul rugăciunii din Psalmul al 50-lea: ,,Doamne nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine”. Astfel de oameni părăsiţi de Dumnezeu sînt luaţi în stăpînire de vrăjmaşul diavol.

Duhovniceşte sînt morţi toţi acei care se rup de Biserică, care nu trăiesc prin Sfintele Taine şi nu fac voia Domnului. Pe de altă parte, ,,oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Matei 12, 32).

Read Full Post »

Întrebare: Ce este bioenergoterapia?

Răspuns: Bioenergoterapia este o metodă paranormală prin care „terapeutul” încearcă să vindece bolnavii folosind energia propriului corp.

 Întrebare: Sfinţii vindecau prin bioenergie?

Răspuns: Nu. Sfinţii nu vindecau prin bioenergie, ci Dumnezeu săvârşea vindecări prin Harul Său dăruit sfinţilor.

 Întrebare: Există deosebiri spirituale între bioenergoterapeuţi şi sfinţii care aveau darul vindecărilor?

Răspuns: Da. Bioenergoterapeuţii nu merg pe calea Ortodoxiei, fiindcă nu folosesc un dar tămăduitor primit de la Dumnezeu, ci folosesc în mod magic energia creată. Aceşti „terapeuţi” caută slava lor, nu slava lui Dumnezeu; prin urmare, nu se află în comuniune cu Dumnezeu.

În Biserica Ortodoxă, sfinţii primesc de la Dumnezeu darul tămăduirilor. De exemplu, Sfântul Eftimie cel Mare, care a trăit în secolul al V-lea, a dobândit de mic învăţătura ortodoxă şi a fost hirotonit preot. La 29 de ani a mers la Ierusalim şi s-a sălăşluit într-o mănăstire numită Fara, unde l-a cunoscut pe Cuviosul Teoctist. După cinci ani, aceşti Cuvioşi s-au sălăşluit într-o peşteră din pustie, către Iordan. Şi au locuit acolo mulţi ani, în viaţă aspră de sihaştri, trudindu-şi trupul şi dorind în linişte a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune, aducând astfel sufletului lor hrana cea duhovnicească în răbdare, în bunătate şi în smerită cugetare. Apoi a primit Cuviosul Eftimie de la Dumnezeu darul tămăduirilor şi al proorociei. De atunci, mulţi bolnavi au început a veni la dânsul pentru tămăduire, însă el, fugind de slava lumii, a luat cu sine pe ucenicul săi, Dometian, şi s-a sălăşluit în munţii dinspre Marea Moartă. Dar şi de acolo a plecat, văzându-se împresurat de mulţime şi s-a întors la chilia lui, la Cuviosul Teoctist. Şi petrecea în pustie toată săptămâna, iar Sâmbăta şi Duminica îi primea pe cei aflaţi în suferinţe.

Spre deosebire de sfinţi, care fugeau de slava lumească, bioenergoterapeuţii îşi deschid cabinete şi îşi fac reclamă pe internet.

Întrebare: Care este invătătura Sfintilor Părinti despre cei care voiesc să fie cunoscuţi de oameni ca tămăduitori?

Răspuns: Despre cei care se străduiesc să facă tămăduiri (fără Har), Sfântul Ignatie Briancianinov ne învaţă astfel: „cel ce doreşte ca prin mâinile lui să se săvârşească minuni şi semne, este ispitit în mintea sa de diavol, care-şi bate joc de el”.

„Cel ce doreşte să poruncească duhurilor necurate sau să dea sănătate celor bolnavi şi să arate mulţimilor vreun semn minunat, oricât ar chema, lăudându-se, numele lui Hristos, acesta este totuşi străin de Hristos, pentru că mintea trufaşă nu urmează pe Învăţătorul smereniei” .

Read Full Post »

Partea I

Introducere

„Problema pastorală cu care ne confruntăm în anii pe care îi parcurgem este înfruntarea noii erezii de dimensiuni planetare care se numeşte Noua Eră sau, aşa cum o numesc unii, Noua Eră a Vărsătorului. Mesajele referitoare la aceasta, cu care suntem bombardaţi în fiecare zi prin mijloacele de informare în masă, în linii generale, sunt următoarele: Vine o Nouă Eră. Binele şi răul, Dumnezeu şi Lucifer sunt două puteri care se completează reciproc. Toţi suntem purtători de energie, avem puteri intuitive, extrasenzoriale, magice, supraomenesti si puteri ale mintii cu însusiri tămăduitoare … Hristos nu a fost Dumnezeu şi Om, ci unul dintre marii iniţiaţi, mentorul Erei Peştilor, care acum ia sfârşit… Nu există un singur adevăr. Toate religiile sunt căi care duc la acelaşi scop”

După revoluţia din 1989, ţara noastră a fost invadată de o mulţime impresionantă de „vindecători” şi „călăuzitori spirituali”, adepţi ai doctrinelor extrem-orientale.

După două milenii de Ortodoxie, mulţi români se întorc la practicile păgâne. La ora actuală, în România există:

-magazine ezoterice virtuale cu produse specifice: cristale, sfere de cristal pentru vizualizarea viitorului, truse de magie, pendule radiestezice, anse radiestezice, cărţi de Tarot, lumânări ritualice, bijuterii, piramide, elemente Feng Shui;

– firme care comercializează amulete şi talismane unisex, pentru sănătate, dragoste, abundenţă, carieră, protecţie, succes, magie şi noroc, din metal, inox, argint, aur, os, lemn şi ceramică;

– cabinete de clarviziune, Reiki (Reiki Usui, Karuna Ki, Shamballa MDH, Tibetan Reiki, Celtic Reiki, Info Reiki, Grand Master, Gendai Reiki Ho, Violet Flame Reiki, Ordinul lui Melchisedec), Seichim, tehnici şamanice (Ama Deus, Munay Ki), astrologie (astrograme, astrologie natală, karmică şi medicală), curăţări case de entităţi negative;

– cabinete de biorezonanţă prin care se dau informaţii şi despre” vieţile anterioare”;

– cabinete de acupunctură, ayurveda, homeopatie, în care pacientul dobândeşte multe învăţături daoiste si budiste;

– firme pentru distribuţia afrodiziacelor şi a tincturilor care activează meridianele energetice;

– firme care comercializează pietrele celor 7 chakre; pietre zodiacale: agat, carneol, crisopraz, aventurin, jasp, onix, aragonite, calcedonie, etc; pietre zodiacale fine: ametist, citrin, opal, acvamarin, rubin, safir, turcoaza, malachite,azurirs, etc; piramide energetice;

– cursuri de radiestezie, reiki, arte marţiale, karate-kobudo, aiki-jutsu & iai-do, taijiquan- qigong,

Feng Shui;

– cursuri de ştiinţă spirituală vedică;

– edituri specializate pe cărţi din domeniul paranormal. Câteva titluri: Masajul ayurvedic, Sănătatea perfectă. Ghidul ayurvedic complet al sistemului minte-corp omenesc; Homeopatia. Sănătate absolută şi autocunoaşterea corpului, a minţii şi a spiritului; Homeopatie şi sexualitate; 214 elixire alchimice; Hipnoza ca abordare sau Cartea trecerii. Prima Moştenire Atiantă; Vieţi anterioare; Secretul sufletului. Utilizarea experienţelor extracorporale pentru înţelegerea adevăratei noastre naturi; Fructele întunericului.

Şi acum, câte ceva despre autorii cărţilor:

„Mariela Angel este o renumită homeopată, specializată la Londra în terapii de regresiune, vindecarea cu ajutorul cristalelor, terapia călătoriei, acupunctură, kineziterapie şi aromaterapie.”

 

„Joan Halifax este antropolog şi profesor, maestru Zen şi shaman, discipol al unor mari maeştri până în clipa în care îşi găseşte strălucitoarea cale. Este o vizionară ale cărei cuvinte fulgeră. O femeie care a străbătut planeta, dar şi lumile interioare, care a trăit revelaţia alături de shamani indigeni de pe câteva continente, care şi-a căutat adâncimile retrăgându-se în sălbăticie şi meditând cu înţelepţi tibetani, care a scormonit prin meandrele inimii şi ale minţii împreună cu iniţiaţi ai culturilor native nord-americane. Începând cu tradiţiile zen-ului japonez şi până la experienţe cu cele mai puternice plante psihedelice, de la ritualurile străvechilor triburi Dogon din Africa până la ceremoniile azatece cu ciuperci sacre, în Mexic, nimic nu-i este străin”.

Promotorii magiei au „grijă” şi de copiii creştinilor. De exemplu, le pun la dispoziţie „trusa de magie albă”, ca şi cum ar fi în slujba Binelui, nu a răului (asociat cu magia neagră). În prezentarea trusei găsim scris: „Ai şi tu acum ocazia de a deveni un practician al magiei albe şi o forţă a binelui! Toate lucrurile de care ai nevoie pe drumul Înţelepciunii se află aici: o carte frumos ilustrată cuprinzând instructiuni si, în plus, talismane si accesorii magice”.

 

,Iată ce conţine trusa: cartea de vrăji şi ritualuri (cu tehnici de meditaţie şi peste 40 de ritualuri şi vrăji), medalionul argintiu al lunii, cristalul de cuarţ magic al pământului, clopoţelul argintiu, bănuţul da/nu, bănuţul auriu al prosperităţii, sarea de vrăji, săculeţul magic, şnurul auriu al dorinţei.

În acest mod, copiii sunt pregătiţi din timp pentru primirea „metodelor magice de diagnostic şi vindecare” .

Consecinţele acestor doctrine şi practici extrem-orientale sunt foarte grave: îndepărtarea de Ortodoxie, posedarea demonică, îmbolnăvirea psihică, destrămarea familiilor.

Necunoaşterea învăţăturii ortodoxe despre sănătate, boală şi vindecare este una dintre cauzele răspândirii practicilor păgâne în teritoriile ortodoxe.

Învătătura ortodoxă despre sănătate, boală si vindecare

1. Întrebare: Ce trebuie să cunoaştem pentru a înţelege corect sănătatea, boala şi vindecarea?

Răspuns: Pentru a înţelege corect sănătatea, boala şi vindecarea trebuie să cunoaştem învăţătura creştină ortodoxă.

2. Întrebare: De ce este necesar să cunoaştem învăţătura ortodoxă şi nu este suficient să cunoaştem ştiinţele naturii?

Răspuns: Ştiinţele naturii sunt limitate din mai multe motive:

– nu studiază toate fenomenele, ci numai fenomenele înregistrabile şi fenomenele observabile şi repetabile experimental;

– nu prezintă certitudine cantitativă, ci oferă doar aproximaţii;

– nu dau explicaţii ontologice, ci propun teorii (ipoteze cu anumite confirmări experimentale aproximative);

– nu se bazează pe Morala absolută.

Învătătura ortodoxă este revelată, adică descoperită de Dumnezeu. Ea conţine Morala absolută şi răspunde corect la toate întrebările importante ale umanităţii.

3. Întrebare: De ce nu este suficientă o altă religie?

Răspuns: Adevărul este unic. învăţătura ortodoxă este descoperită de Dumnezeu. De aceea, învăţătura ortodoxă este singura învăţătură care ne dă posibilitatea de a deosebi Binele de rău.

Domnul nostru Iisus Hristos a spus foarte clar:

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Nu există mai multe căi bune, ci una singură.

Pentru a înţelege corect sănătatea, boala şi vindecarea este necesar să cunoaştem învăţătura ortodoxă despre Dumnezeu, despre univers şi despre om.

4. Întrebare: Ce importanţă are învăţătura ortodoxă despre Dumnezeu, univers şi om?

Răspuns: Dumnezeu este Creatorul universului.

El este supra-spaţial, supra-temporal şi imaterial. Are o structură personală treimică; de aceea, Dumnezeu mai este numit Prea sfânta Treime. Există un singur Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Cele trei Persoane sunt deofiinţă, adică au aceeaşi Fire; Ele au Fire Dumnezeiască.

Trebuie să facem deosebirea dintre Firea lui Dumnezeu şi Lucrările Sale. Lucrările lui Dumnezeu sunt energii necreate şi veşnice.

Dumnezeu este Fiinţă Raţională şi Liberă.

Este Existenţa Absolută, deoarece nu depinde de nimic. Dumnezeu este Atotştiutor, Atotbun şi dăruitor al tuturor bunătăţilor. Persoanele Preasfintei Treimi se află din veşnicie în comuniune de iubire.

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, adică l-a înzestrat cu raţiune şi liber arbitru (libertate de alegere). El i-a dat omului posibilitatea de asemănare cu Dumnezeu în virtute.

Scopul vieţii omului este comuniunea cu Dumnezeu. Această comuniune cuprinde şi comuniunea cea adevărată cu ceilalţi oameni. Sporirea omului se realizează în sensul asemănării cu Dumnezeu.

Orice practică sau metodă care încalcă libertatea omului este rea, fiind contrară voii lui Dumnezeu. Hipnoza este rea, deoarece omul renunţă singur la libertatea sa şi se face marioneta unui hipnotizator. Radiestezia este rea deoarece omul renunţă la libertatea sa de alegere şi întreabă ansa (o bară de metal) dacă să se căsătorească cu o anumită persoană.

Numai învăţătura corectă despre Dumnezeu, despre univers şi despre om ne dă posibilitatea să deosebim Binele de rău.

5. Întrebare: Ce este binele şi ce este răul?

Răspuns: Binele este conformitatea cu voia lui Dumnezeu. Răul este abaterea de la voia lui Dumnezeu. Dumnezeu voieşte totdeauna binele omului.

Dumnezeu” voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”.’

Păcatul este abaterea lucrării puterilor sădite în fire de la scopul lor. Dumnezeu a creat firea şi a sădit în ea anumite puteri cu scop bine stabilit. Omul poate folosi aceste puteri în conformitate cu voia lui Dumnezeu; aceasta este folosirea cea bună a firii. Dacă omul utilizează puterile sădite în fire încălcând voia lui Dumnezeu, atunci el săvârseşte un păcat.

Yoghinii introduc în anus o bilă metalică, se concentrează, îşi inversează peristaltismul şi scot bila pe gură. Aceasta este o inversare a proceselor fiziologice; este o folosire rea a puterilor sădite în fire.

Homeopaţii inversează proprietăţile terapeutice ale plantelor medicinale; prin aceasta, ei săvârşesc un păcat, deoarece dispreţuiesc darul lui Dumnezeu şi abat lucrarea puterilor sădite în fire de la scopul rând uit de Dumnezeu.

6. Întrebare: Toate metodele medicale naturale sunt bune?

Răspuns: Nu. O metodă medicală care foloseşte elemente naturale este bună numai dacă este în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

În vechime se foloseau plante pentru provocarea avortului. Deşi plantele sunt naturale, folosirea lor pentru provocarea avortului este rea, deoarece se încalcă voia lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu a creat acele plante cu scopul de a fi folosite pentru avort, ci cu scop tămăduitor; depăşirea dozei normale produce contracţii uterine puternice care determină avortul.

Homeopaţii pornesc de la elemente naturale (tincturi din plante medicinale), însă se străduiesc să inverseze acţiunea plantelor respective şi să folosească efectul invers. Această folosire a plantelor medicinale este contrară voii lui Dumnezeu, fiindcă se încearcă inversarea proprietăţilor tămăduitoare rânduite de Dumnezeu.

În sens duhovnicesc, tratamentul este corect dacă se realizează prin mijloacele rânduite de Dumnezeu, în modul voit de Dumnezeu şi spre slava lui Dumnezeu.

 

7. Întrebare: Din faptul că o metodă medicală are confirmare ştiinţifică rezultă că ea este o metodă bună?

Răspuns: Nu. O metodă medicală este bună numai dacă este în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

Pilulele anticoncepţionale au un efect confirmat ştiinţific; prin folosirea lor, femeia nu mai rămâne însărcinată. În ciuda acestei confirmări ştiinţifice, folosirea anticoncepţionalelor este rea, deoarece anticoncepţionalele omoară fiinţa umană care s-a format, irnpiedicând prinderea sa de mucoasa uterină.

Ligatura trompelor uterine este o metodă a cărei eficienţă este confirmată ştiinţific, însă este rea deoarece încalcă voia lui Dumnezeu.

8. Întrebare: Care este învăţătura ortodoxă despre sănătate, boală şi vindecare?

 

Răspuns: Dumnezeu a creat universul din nimic.

Toate elementele create au fost la început nestricăcioase. Prin căderea protopărinţîlor (Adam şi Eva) stricăciunea şi moartea au intrat în lume.

Se pot deosebi două tipuri de sănătate: – sănătatea omului înainte de cădere;

– sănătatea omului după cădere.

Înainte de cădere, sănătatea era deplină. După cădere, sănătatea este starea de echilibru optim atât cât este posibil în lumea stricăcioasă. Această stare a fost rânduită de Dumnezeu.

Bolile sunt stări diferite de starea de sănătate.

Sănătatea este una, iar bolile sunt multe.

Sănătatea nu este un bun în sine; ea poate fi folosită spre fapte bune sau spre fapte rele. Nici bolile nu sunt rele în mod intrinsec, ci pot fi folosite spre rău sau spre bine.

Când omul se revoltă împotriva lui Dumnezeu pentru faptul că s-a îmbolnăvit, boala este folosită în mod rău. Când omul se îmbolnăveşte din pricina unor patimi şi păcate, însă conştientizează situaţia în care se află şi ajunge la pocăinţă, atunci boala este folosită bine.

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur spune că sfinţii Îi slujesc lui Dumnezeu nu pentru că aşteaptă vreo răsplată, duhovnicească sau materială, ci pur şi simplu pentru că Îl iubesc. Iar Dumnezeu, vrând să arate că sfinţii nu L-au slujit pentru a primi răsplată, a îngăduit uneori ca aceştia să cadă în boli grave.

Scopul vieţii omului nu este sănătatea, ci comuniunea cu Dumnezeu.

Pentru un ortodox, vindecarea este acceptabilă numai dacă se dobândeşte în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

9. Întrebare: Care sunt căile de tămăduire în Biserica Ortodoxă?

Răspuns: În Biserica Ortodoxă există două căi de tămăduire:

– calea supranaturală, prin harul lui Dumnezeu;

– calea naturală, prin metode terapeutice conforme cu voia lui Dumnezeu.

Toate mijloacele de tămăduire dăruite nouă de Dumnezeu – plantele medicinale, mediul natural, rugăciunea, Sfântul Maslu, Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie – îşi manifestă puterile tămăduitoare numai atunci când omul se raportează corect la Dumnezeu.

„În esenţă, prin darul lumii Dumnezeu vrea să Se facă cunoscut omului pe Sine Însuşi în iubirea Sa. De aceea şi omul trebuie să se ridice peste darurile primite, la Dumnezeu Însusi Care le-a dat”

Tămăduirea cea adevărată se poate obţine fie pe cale naturală (prin plante medicinale, de exemplu), fie pe cale supranaturală (prin Harul lui Dumnezeu, numai în Sfânta Biserică Ortodoxă), însă ambele căi necesită raportarea corectă la Dumnezeu. Primesc Har cei care se smeresc şi ascultă de Adevăratul Dumnezeu; iar cei care se mândresc si caută o vindecare fără Dumnezeu nu primesc Har.

Folosirea corectă a plantelor medicinale este cea care respectă aceste cuvinte din Sfânta Scriptură:

 

„Domnul a zidit din pământ leacurile si omul întelept nu le va defăima. Si El a dat oamenilor stiintă ca să fie slăvit întru leacurile Sale cele minunate”.’

Fitoterapia ştiinţifică practicată de medici ortodocsi foloseşte corect plantele medicinale, spre slava lui Dumnezeu.

Deosebirea dintre mistic şi magic

10. Întrebare: Ce legătură au terapiile cu faptul mistic şi faptul magic?

Răspuns: Metodele terapeutice din Biserica Ortodoxă au caracter mistic, iar unele metode medicale au caracter magic. Nu se cuvine ca un creştin ortodox să folosească metode magice. De aceea este important să cunoaştem deosebirea dintre mistic şi magic.

11. Întrebare: Care este deosebirea dintre mistic şi magic?

Răspuns: În Cursul de Metafizică, filosoful Nae Ionescu face o delimitare clară între mistic şi magic:

În cazul faptului mistic depăşirea persoanei se face printr-un act de iubire. In cazul actului magic, inmagazinarea în noi înşine a tot ce este în afară de noi, duce la un fel de potenţare prin metoda confiscării realitătii pentru noi insine.

Criteriul prin care putem deosebi magi cui de mistic este următorul: „Tot ceea ce este egocentrism este magic, tot ceea ce este teocentrism este mistic.”?

12. Întrebare: Care dintre metodele medicale au caracter magic?

Răspuns: Este magică orice metodă care foloseşte elemente create încălcând voia lui Dumnezeu. Toate elementele lumii materiale sunt daruri primite de noi de la Dumnezeu. A folosi contrar voii lui Dumnezeu un element creat, înseamnă a-l răpi de la Dumnezeu şi a-l devia de la scopul rânduirii.

Cei care se ocupă cu bioenergoterapie, radiestezie, reiki, hipnoză, yoga, se străduiesc să acumuleze sau să folosească energii necunoscute din lumea creată, în contradicţie cu voia lui Dumnezeu. Aceasta este metoda confiscării realităţii, despre care vorbea Nae Ionescu.

13. Întrebare: Există chirurgi atei care fac operaţii fără să se roage lui Dumnezeu şi fără să ţină seama de voia lui Dumnezeu. Ei nu acţionează în mod magic?

Răspuns: Există două categorii de chirurgi atei.

Unii chirurgi, deşi sunt atei, respectă implicit voia lui Dumnezeu în practica medicală. Intervenţiile chirurgicale realizate de ei refac structuri lezate, aducându-le la starea rânduită de Dumnezeu. Ei nu acţionează în mod magic, ci respectă implicit voia lui Dumnezeu.

Alţi chirurgi atei folosesc contrar voii lui Dumnezeu elementele create. Ei realizează avorturi, sterilizare chirurgicală, schimbare de sex, etc. Practica lor este de tip magic.

Read Full Post »