Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘era’

Partea I

Introducere

„Problema pastorală cu care ne confruntăm în anii pe care îi parcurgem este înfruntarea noii erezii de dimensiuni planetare care se numeşte Noua Eră sau, aşa cum o numesc unii, Noua Eră a Vărsătorului. Mesajele referitoare la aceasta, cu care suntem bombardaţi în fiecare zi prin mijloacele de informare în masă, în linii generale, sunt următoarele: Vine o Nouă Eră. Binele şi răul, Dumnezeu şi Lucifer sunt două puteri care se completează reciproc. Toţi suntem purtători de energie, avem puteri intuitive, extrasenzoriale, magice, supraomenesti si puteri ale mintii cu însusiri tămăduitoare … Hristos nu a fost Dumnezeu şi Om, ci unul dintre marii iniţiaţi, mentorul Erei Peştilor, care acum ia sfârşit… Nu există un singur adevăr. Toate religiile sunt căi care duc la acelaşi scop”

După revoluţia din 1989, ţara noastră a fost invadată de o mulţime impresionantă de „vindecători” şi „călăuzitori spirituali”, adepţi ai doctrinelor extrem-orientale.

După două milenii de Ortodoxie, mulţi români se întorc la practicile păgâne. La ora actuală, în România există:

-magazine ezoterice virtuale cu produse specifice: cristale, sfere de cristal pentru vizualizarea viitorului, truse de magie, pendule radiestezice, anse radiestezice, cărţi de Tarot, lumânări ritualice, bijuterii, piramide, elemente Feng Shui;

– firme care comercializează amulete şi talismane unisex, pentru sănătate, dragoste, abundenţă, carieră, protecţie, succes, magie şi noroc, din metal, inox, argint, aur, os, lemn şi ceramică;

– cabinete de clarviziune, Reiki (Reiki Usui, Karuna Ki, Shamballa MDH, Tibetan Reiki, Celtic Reiki, Info Reiki, Grand Master, Gendai Reiki Ho, Violet Flame Reiki, Ordinul lui Melchisedec), Seichim, tehnici şamanice (Ama Deus, Munay Ki), astrologie (astrograme, astrologie natală, karmică şi medicală), curăţări case de entităţi negative;

– cabinete de biorezonanţă prin care se dau informaţii şi despre” vieţile anterioare”;

– cabinete de acupunctură, ayurveda, homeopatie, în care pacientul dobândeşte multe învăţături daoiste si budiste;

– firme pentru distribuţia afrodiziacelor şi a tincturilor care activează meridianele energetice;

– firme care comercializează pietrele celor 7 chakre; pietre zodiacale: agat, carneol, crisopraz, aventurin, jasp, onix, aragonite, calcedonie, etc; pietre zodiacale fine: ametist, citrin, opal, acvamarin, rubin, safir, turcoaza, malachite,azurirs, etc; piramide energetice;

– cursuri de radiestezie, reiki, arte marţiale, karate-kobudo, aiki-jutsu & iai-do, taijiquan- qigong,

Feng Shui;

– cursuri de ştiinţă spirituală vedică;

– edituri specializate pe cărţi din domeniul paranormal. Câteva titluri: Masajul ayurvedic, Sănătatea perfectă. Ghidul ayurvedic complet al sistemului minte-corp omenesc; Homeopatia. Sănătate absolută şi autocunoaşterea corpului, a minţii şi a spiritului; Homeopatie şi sexualitate; 214 elixire alchimice; Hipnoza ca abordare sau Cartea trecerii. Prima Moştenire Atiantă; Vieţi anterioare; Secretul sufletului. Utilizarea experienţelor extracorporale pentru înţelegerea adevăratei noastre naturi; Fructele întunericului.

Şi acum, câte ceva despre autorii cărţilor:

„Mariela Angel este o renumită homeopată, specializată la Londra în terapii de regresiune, vindecarea cu ajutorul cristalelor, terapia călătoriei, acupunctură, kineziterapie şi aromaterapie.”

 

„Joan Halifax este antropolog şi profesor, maestru Zen şi shaman, discipol al unor mari maeştri până în clipa în care îşi găseşte strălucitoarea cale. Este o vizionară ale cărei cuvinte fulgeră. O femeie care a străbătut planeta, dar şi lumile interioare, care a trăit revelaţia alături de shamani indigeni de pe câteva continente, care şi-a căutat adâncimile retrăgându-se în sălbăticie şi meditând cu înţelepţi tibetani, care a scormonit prin meandrele inimii şi ale minţii împreună cu iniţiaţi ai culturilor native nord-americane. Începând cu tradiţiile zen-ului japonez şi până la experienţe cu cele mai puternice plante psihedelice, de la ritualurile străvechilor triburi Dogon din Africa până la ceremoniile azatece cu ciuperci sacre, în Mexic, nimic nu-i este străin”.

Promotorii magiei au „grijă” şi de copiii creştinilor. De exemplu, le pun la dispoziţie „trusa de magie albă”, ca şi cum ar fi în slujba Binelui, nu a răului (asociat cu magia neagră). În prezentarea trusei găsim scris: „Ai şi tu acum ocazia de a deveni un practician al magiei albe şi o forţă a binelui! Toate lucrurile de care ai nevoie pe drumul Înţelepciunii se află aici: o carte frumos ilustrată cuprinzând instructiuni si, în plus, talismane si accesorii magice”.

 

,Iată ce conţine trusa: cartea de vrăji şi ritualuri (cu tehnici de meditaţie şi peste 40 de ritualuri şi vrăji), medalionul argintiu al lunii, cristalul de cuarţ magic al pământului, clopoţelul argintiu, bănuţul da/nu, bănuţul auriu al prosperităţii, sarea de vrăji, săculeţul magic, şnurul auriu al dorinţei.

În acest mod, copiii sunt pregătiţi din timp pentru primirea „metodelor magice de diagnostic şi vindecare” .

Consecinţele acestor doctrine şi practici extrem-orientale sunt foarte grave: îndepărtarea de Ortodoxie, posedarea demonică, îmbolnăvirea psihică, destrămarea familiilor.

Necunoaşterea învăţăturii ortodoxe despre sănătate, boală şi vindecare este una dintre cauzele răspândirii practicilor păgâne în teritoriile ortodoxe.

Învătătura ortodoxă despre sănătate, boală si vindecare

1. Întrebare: Ce trebuie să cunoaştem pentru a înţelege corect sănătatea, boala şi vindecarea?

Răspuns: Pentru a înţelege corect sănătatea, boala şi vindecarea trebuie să cunoaştem învăţătura creştină ortodoxă.

2. Întrebare: De ce este necesar să cunoaştem învăţătura ortodoxă şi nu este suficient să cunoaştem ştiinţele naturii?

Răspuns: Ştiinţele naturii sunt limitate din mai multe motive:

– nu studiază toate fenomenele, ci numai fenomenele înregistrabile şi fenomenele observabile şi repetabile experimental;

– nu prezintă certitudine cantitativă, ci oferă doar aproximaţii;

– nu dau explicaţii ontologice, ci propun teorii (ipoteze cu anumite confirmări experimentale aproximative);

– nu se bazează pe Morala absolută.

Învătătura ortodoxă este revelată, adică descoperită de Dumnezeu. Ea conţine Morala absolută şi răspunde corect la toate întrebările importante ale umanităţii.

3. Întrebare: De ce nu este suficientă o altă religie?

Răspuns: Adevărul este unic. învăţătura ortodoxă este descoperită de Dumnezeu. De aceea, învăţătura ortodoxă este singura învăţătură care ne dă posibilitatea de a deosebi Binele de rău.

Domnul nostru Iisus Hristos a spus foarte clar:

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Nu există mai multe căi bune, ci una singură.

Pentru a înţelege corect sănătatea, boala şi vindecarea este necesar să cunoaştem învăţătura ortodoxă despre Dumnezeu, despre univers şi despre om.

4. Întrebare: Ce importanţă are învăţătura ortodoxă despre Dumnezeu, univers şi om?

Răspuns: Dumnezeu este Creatorul universului.

El este supra-spaţial, supra-temporal şi imaterial. Are o structură personală treimică; de aceea, Dumnezeu mai este numit Prea sfânta Treime. Există un singur Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Cele trei Persoane sunt deofiinţă, adică au aceeaşi Fire; Ele au Fire Dumnezeiască.

Trebuie să facem deosebirea dintre Firea lui Dumnezeu şi Lucrările Sale. Lucrările lui Dumnezeu sunt energii necreate şi veşnice.

Dumnezeu este Fiinţă Raţională şi Liberă.

Este Existenţa Absolută, deoarece nu depinde de nimic. Dumnezeu este Atotştiutor, Atotbun şi dăruitor al tuturor bunătăţilor. Persoanele Preasfintei Treimi se află din veşnicie în comuniune de iubire.

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, adică l-a înzestrat cu raţiune şi liber arbitru (libertate de alegere). El i-a dat omului posibilitatea de asemănare cu Dumnezeu în virtute.

Scopul vieţii omului este comuniunea cu Dumnezeu. Această comuniune cuprinde şi comuniunea cea adevărată cu ceilalţi oameni. Sporirea omului se realizează în sensul asemănării cu Dumnezeu.

Orice practică sau metodă care încalcă libertatea omului este rea, fiind contrară voii lui Dumnezeu. Hipnoza este rea, deoarece omul renunţă singur la libertatea sa şi se face marioneta unui hipnotizator. Radiestezia este rea deoarece omul renunţă la libertatea sa de alegere şi întreabă ansa (o bară de metal) dacă să se căsătorească cu o anumită persoană.

Numai învăţătura corectă despre Dumnezeu, despre univers şi despre om ne dă posibilitatea să deosebim Binele de rău.

5. Întrebare: Ce este binele şi ce este răul?

Răspuns: Binele este conformitatea cu voia lui Dumnezeu. Răul este abaterea de la voia lui Dumnezeu. Dumnezeu voieşte totdeauna binele omului.

Dumnezeu” voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”.’

Păcatul este abaterea lucrării puterilor sădite în fire de la scopul lor. Dumnezeu a creat firea şi a sădit în ea anumite puteri cu scop bine stabilit. Omul poate folosi aceste puteri în conformitate cu voia lui Dumnezeu; aceasta este folosirea cea bună a firii. Dacă omul utilizează puterile sădite în fire încălcând voia lui Dumnezeu, atunci el săvârseşte un păcat.

Yoghinii introduc în anus o bilă metalică, se concentrează, îşi inversează peristaltismul şi scot bila pe gură. Aceasta este o inversare a proceselor fiziologice; este o folosire rea a puterilor sădite în fire.

Homeopaţii inversează proprietăţile terapeutice ale plantelor medicinale; prin aceasta, ei săvârşesc un păcat, deoarece dispreţuiesc darul lui Dumnezeu şi abat lucrarea puterilor sădite în fire de la scopul rând uit de Dumnezeu.

6. Întrebare: Toate metodele medicale naturale sunt bune?

Răspuns: Nu. O metodă medicală care foloseşte elemente naturale este bună numai dacă este în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

În vechime se foloseau plante pentru provocarea avortului. Deşi plantele sunt naturale, folosirea lor pentru provocarea avortului este rea, deoarece se încalcă voia lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu a creat acele plante cu scopul de a fi folosite pentru avort, ci cu scop tămăduitor; depăşirea dozei normale produce contracţii uterine puternice care determină avortul.

Homeopaţii pornesc de la elemente naturale (tincturi din plante medicinale), însă se străduiesc să inverseze acţiunea plantelor respective şi să folosească efectul invers. Această folosire a plantelor medicinale este contrară voii lui Dumnezeu, fiindcă se încearcă inversarea proprietăţilor tămăduitoare rânduite de Dumnezeu.

În sens duhovnicesc, tratamentul este corect dacă se realizează prin mijloacele rânduite de Dumnezeu, în modul voit de Dumnezeu şi spre slava lui Dumnezeu.

 

7. Întrebare: Din faptul că o metodă medicală are confirmare ştiinţifică rezultă că ea este o metodă bună?

Răspuns: Nu. O metodă medicală este bună numai dacă este în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

Pilulele anticoncepţionale au un efect confirmat ştiinţific; prin folosirea lor, femeia nu mai rămâne însărcinată. În ciuda acestei confirmări ştiinţifice, folosirea anticoncepţionalelor este rea, deoarece anticoncepţionalele omoară fiinţa umană care s-a format, irnpiedicând prinderea sa de mucoasa uterină.

Ligatura trompelor uterine este o metodă a cărei eficienţă este confirmată ştiinţific, însă este rea deoarece încalcă voia lui Dumnezeu.

8. Întrebare: Care este învăţătura ortodoxă despre sănătate, boală şi vindecare?

 

Răspuns: Dumnezeu a creat universul din nimic.

Toate elementele create au fost la început nestricăcioase. Prin căderea protopărinţîlor (Adam şi Eva) stricăciunea şi moartea au intrat în lume.

Se pot deosebi două tipuri de sănătate: – sănătatea omului înainte de cădere;

– sănătatea omului după cădere.

Înainte de cădere, sănătatea era deplină. După cădere, sănătatea este starea de echilibru optim atât cât este posibil în lumea stricăcioasă. Această stare a fost rânduită de Dumnezeu.

Bolile sunt stări diferite de starea de sănătate.

Sănătatea este una, iar bolile sunt multe.

Sănătatea nu este un bun în sine; ea poate fi folosită spre fapte bune sau spre fapte rele. Nici bolile nu sunt rele în mod intrinsec, ci pot fi folosite spre rău sau spre bine.

Când omul se revoltă împotriva lui Dumnezeu pentru faptul că s-a îmbolnăvit, boala este folosită în mod rău. Când omul se îmbolnăveşte din pricina unor patimi şi păcate, însă conştientizează situaţia în care se află şi ajunge la pocăinţă, atunci boala este folosită bine.

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur spune că sfinţii Îi slujesc lui Dumnezeu nu pentru că aşteaptă vreo răsplată, duhovnicească sau materială, ci pur şi simplu pentru că Îl iubesc. Iar Dumnezeu, vrând să arate că sfinţii nu L-au slujit pentru a primi răsplată, a îngăduit uneori ca aceştia să cadă în boli grave.

Scopul vieţii omului nu este sănătatea, ci comuniunea cu Dumnezeu.

Pentru un ortodox, vindecarea este acceptabilă numai dacă se dobândeşte în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

9. Întrebare: Care sunt căile de tămăduire în Biserica Ortodoxă?

Răspuns: În Biserica Ortodoxă există două căi de tămăduire:

– calea supranaturală, prin harul lui Dumnezeu;

– calea naturală, prin metode terapeutice conforme cu voia lui Dumnezeu.

Toate mijloacele de tămăduire dăruite nouă de Dumnezeu – plantele medicinale, mediul natural, rugăciunea, Sfântul Maslu, Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie – îşi manifestă puterile tămăduitoare numai atunci când omul se raportează corect la Dumnezeu.

„În esenţă, prin darul lumii Dumnezeu vrea să Se facă cunoscut omului pe Sine Însuşi în iubirea Sa. De aceea şi omul trebuie să se ridice peste darurile primite, la Dumnezeu Însusi Care le-a dat”

Tămăduirea cea adevărată se poate obţine fie pe cale naturală (prin plante medicinale, de exemplu), fie pe cale supranaturală (prin Harul lui Dumnezeu, numai în Sfânta Biserică Ortodoxă), însă ambele căi necesită raportarea corectă la Dumnezeu. Primesc Har cei care se smeresc şi ascultă de Adevăratul Dumnezeu; iar cei care se mândresc si caută o vindecare fără Dumnezeu nu primesc Har.

Folosirea corectă a plantelor medicinale este cea care respectă aceste cuvinte din Sfânta Scriptură:

 

„Domnul a zidit din pământ leacurile si omul întelept nu le va defăima. Si El a dat oamenilor stiintă ca să fie slăvit întru leacurile Sale cele minunate”.’

Fitoterapia ştiinţifică practicată de medici ortodocsi foloseşte corect plantele medicinale, spre slava lui Dumnezeu.

Deosebirea dintre mistic şi magic

10. Întrebare: Ce legătură au terapiile cu faptul mistic şi faptul magic?

Răspuns: Metodele terapeutice din Biserica Ortodoxă au caracter mistic, iar unele metode medicale au caracter magic. Nu se cuvine ca un creştin ortodox să folosească metode magice. De aceea este important să cunoaştem deosebirea dintre mistic şi magic.

11. Întrebare: Care este deosebirea dintre mistic şi magic?

Răspuns: În Cursul de Metafizică, filosoful Nae Ionescu face o delimitare clară între mistic şi magic:

În cazul faptului mistic depăşirea persoanei se face printr-un act de iubire. In cazul actului magic, inmagazinarea în noi înşine a tot ce este în afară de noi, duce la un fel de potenţare prin metoda confiscării realitătii pentru noi insine.

Criteriul prin care putem deosebi magi cui de mistic este următorul: „Tot ceea ce este egocentrism este magic, tot ceea ce este teocentrism este mistic.”?

12. Întrebare: Care dintre metodele medicale au caracter magic?

Răspuns: Este magică orice metodă care foloseşte elemente create încălcând voia lui Dumnezeu. Toate elementele lumii materiale sunt daruri primite de noi de la Dumnezeu. A folosi contrar voii lui Dumnezeu un element creat, înseamnă a-l răpi de la Dumnezeu şi a-l devia de la scopul rânduirii.

Cei care se ocupă cu bioenergoterapie, radiestezie, reiki, hipnoză, yoga, se străduiesc să acumuleze sau să folosească energii necunoscute din lumea creată, în contradicţie cu voia lui Dumnezeu. Aceasta este metoda confiscării realităţii, despre care vorbea Nae Ionescu.

13. Întrebare: Există chirurgi atei care fac operaţii fără să se roage lui Dumnezeu şi fără să ţină seama de voia lui Dumnezeu. Ei nu acţionează în mod magic?

Răspuns: Există două categorii de chirurgi atei.

Unii chirurgi, deşi sunt atei, respectă implicit voia lui Dumnezeu în practica medicală. Intervenţiile chirurgicale realizate de ei refac structuri lezate, aducându-le la starea rânduită de Dumnezeu. Ei nu acţionează în mod magic, ci respectă implicit voia lui Dumnezeu.

Alţi chirurgi atei folosesc contrar voii lui Dumnezeu elementele create. Ei realizează avorturi, sterilizare chirurgicală, schimbare de sex, etc. Practica lor este de tip magic.

Anunțuri

Read Full Post »


 

Referat prezentat la Congresul de Informare asupra ereziilor şi sectelor care a avut loc la Sfanta Mănastire Trooditissa – Cipru, la 21 iunie 1997, cu tema generala: „Institutiile democratice şi ereziile nou-apărute înlumina Ortodoxiei”.

Seferis spune: oriunde aş merge, Grecia mă răneşte. Cred că acest lucru este valabil mai ales pentru Cipru. Până anul trecut nu am venit pe meleagurile dumneavoastră. ci abia în octombrie le-am vizitat pentru prima dată. Acum mi s-a dat prilejul şi binecuvântarea să le vizitez pentru a doua oară şi văd cât de adevărat este acest cuvânt al lui Seferis. Bineînţeles, trebuie traşi la răspundere – ca să spunem aşa, în sensul cel bun al cuvântului – oamenii din Cipru, care, cu dragostea lor, pur şi simplu te robesc. Nu spun aceasta ca să linguşesc, ci cred că acesta este adevărul şi trebuie să-l spunem.

Subiectul pe care vreau să-l expun este: Ereziile nou-apărute – o lovitură dată institutiilor democratice şi cugetării ortodoxe a poporului nostru. Însă, înainte de a-l dezvolta, aş vrea să spun două cuvinte, nu repetând mulţumirile ce se cuvin Mănăstirii Trooditissa şi Părintelui Hristofor. ci, exprimând cred şi simţămintele acestuia, vreau să-mi îndeplinesc în felul acesta datoria morală faţă de Părintele Antonie Alevizopulos, pe care amândoi am avut cinstea să-l avem colaborator. Părintele Antonie a fost iniţiatorul acestei lucrări, pentru care s-a jertfit pe sine, punând astfel bazele metodei pastorale de înfruntare a ereziilor şi sectelor. Lucrarea pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, o continuăm noi acum nu ar fi existat dacă nu ar fi fost Părintele Antonie. Şi, fiindcă el a fost o personalitate însemnată nu numai pentru Biserica Greciei, ci şi pentru întreaga Ortodoxie, prin lucrarea pe care a înfăptuit-o cu ajutorul lui Dumnezeu, a atras asupra sa ura şi atacul sălbatic al organizaţiilor, mai ales ale celor nou-apărute, despre care vom vorbi acum. Aceasta dovedeşte cât de importante au fost lucrarea şi mărturisirea ortodoxă pe care le-a făcut. Părintele Antonie accentua necesitatea colaborării interortodoxe. lucru pe care vreau şi eu să-l accentuez. Şi cred că aceste congrese şi conferinţe, care se organizează la iniţiativa Bisericii Greciei şi care au ca subiecte înfruntarea ereziilor şi a sectelor. aşa cum este şi acest congres, înlesnesc colaborarea interortodoxă. Şi aceasta deoarece noile erezii nu pot fi înfruntate de fiecare dintre noi separat, ci înfruntarea va fi eficace dacă va exista o mobilizare a puterilor pe plan interortodox. precum şi o colaborare a Bisericii cu statul şi cu alte foruri bine intenţionate. Unul din scopurile acestui congres, precum şi al altor manifestări de acest fel, este de a conştientiza necesitatea colaborării şi intensificării activităţii în vederea înfruntării acestei probleme.

Instituţiile democratice

Aşa cum citim în Dicţionarul Ştiinţelor Sociale al UNESCO, democratia, in sensul ei mai larg, înseamna un mod de viaţa intr-o societate în care se considera ca fiecare individ are dreptul, în mod egal cu ceilalţi indivizi să se bucure de posibilităţile participării sale neimpiedicate la valorile acestei soeieteti, În sens mai restrâns, democraţia înseamnă posibilitatea pe care o au membrii societăţii de a participa neimpiedicat la hotărârile care influenţează viaţa lor în plan personal sau colectiv, în orice domeniu al existenţei. Iar în sensul ei cel mai restrâns, termenul „democraţie” inseamnă posibilitatea pe care o au cetăţenii unui stat de a participa neîmpiedicat la hotărârile politice care acţionează asupra vieţii lor personale şi colective. În acest cadru cred că dobândesc sens instituţiile democraţiei, adică expresiile vieţii sociale, unde orientările axiologice esenţiale sunt cele pe care le-am descris, tangenţial desigur, mai sus. La antipodul democraţiei şi al instituţiilor democratice se află totalitarismul. Totalitarismul, adică negarea totală a democraţiei şi a instituţiilor ei, aşa cum vom avea prilejul să vedem şi să dovedim în cele ce urmează, este caracteristica principală atât a fundamentului teoretic căt şi a expresiei in plan practic a asa-nurnitelor erezii totalitariste nou-apărute.

Definirea fenomenului

În afară de denumirea de erezii totalitariste nou-apărute (deoarece au apărut după al doilea război mondial), grupările de care ne vom ocupa au şi alte denumiri,  la fel de potrivite, cum ar fi erezii care droghează sufletul (psihonarcotice). Şi aceasta deoarece, aşa cum drogurile îi conduc pe cei care le folosesc la dependenţă totală, tot astfel şi drogurile sufleteşti îi conduc pe cei care se încurcă cu ele la dependenţă totală; desigur, o dependenţă spirituală, şi din acest motiv este foarte greu să scapi de ea. De asemenea, ele mai sunt numite şi culte distrugătoare. Această denumire este folosită mai ales în S.U.A. O altă denumire potrivită, pe care a folosit-o Parlamentul francez este erezie ucigătoare de libertate, deoarece ţinta în care vor să lovească este libertatea persoanei. Aici va trebui să spunem că Parlamentul francez a format o comisie specială, supravegheată de primul-ministru francez, pentru urmărirea activităţii acestor erezii. Ceva asemănător a făcut şi Guvernul german. În Grecia, din păcate, nu există o asemenea preocupare din partea conducerii statului. Aici ereziile au reuşit să convingă pe politicieni că activitatea lor este exclusiv religioasă şi că nu creează probleme în societate. Problemele, spun ei, le creează unii fanatici, cum ar fi Alevizopulos.

Erezia, în înţelesul ei mai cuprinzător, privită din punct de vedere ortodox, este ruinarea drumului ce duce către mântuire. Desigur. nu numai ereziile cele noi trebuie să ne atragă atenţia, ci şi cele vechi, dar cele noi prezintă un pericol sporit. Criteriile de clasificare a acestor grupări în categoria erezlilor totalitariste contemporane nu au fost stabilite de nişte simpli ortodocşi sau de unii fanatici, ci de organisme internaţionale care s-au ocupat de această problemă, cum ar fi Parlamentul european, psihologi, sociologi şi alţi oameni de ştiinţă. Bineînţeles, noi, ortodocsii. avem criteriile şi tradiţia noastră, care ne dau răspunsuri şi soluţii. De aceea, nu este nevoie să cerem din altă parte luminare. Însă, în cazul de faţă, fiindcă aceste grupări acuză Biserica de mentalitate totalitaristă şi obscurantisrn. am dorit să expun aici acest subiect spre a se vedea că nu numai din partea noastră, adică a Bisericii, se trage semnalul de alarmă, ci şi din partea organismelor internaţionale şi organizaţiilor ştiinţifice, care nu au vreo legătură cu spaţiul credinţei.

Dependenţa totală

Potrivit cu criteriile pe care le-am arătat, caracteristice acestor organizaţii sunt următoarele:

În centrul lor se află un om înzestrat cu anumite capacităţi, o personalitate puternică care, profitănd de aceste capacităţi, se prezintă pe sine ca îndrumător cu puteri divine. Unul ca acesta declară că posedă autoritate divină şi de aceea pretinde supunere totală la cele pe care le spune. Dar falsa lui autoritate şi supunerea desăvârşită pretinse de la discipoli conduc la dependenţa totală de el şi de grupare. Tocmai acesta este lucrul cel mai primejdios.

Organizaţia şi conducătorul ei exercită o influenţă totalitari stă asupra vieţii discipolilor lor. Nu există viaţă personală, nu există nimic în viaţa discipolilor care să se afle în afara spaţiului supravegheat de organizaţie. În toate, chiar şi în cele mai mici amănunte ale vieţii personale, organizaţia pretinde să aibă control. Organizaţia va hotărî până şi relaţiile personale pe care le vor avea discipolii, căsătoria lor, „programarea familială”, locul de muncă etc.

Ca exemplu vom da aici pe falsul mesia, coreanul Sun Myung Moon, care a celebrat pe stadionul din Seul (Coreea) căsătorii colective. Acolo, 70000 de oameni s-au căsătorit fără să se cunoască unul pe celălalt. S-au căsătorit deoarece aşa hotărăse Moon, care s-a autoprociamat mesia al Noii Ere a vărsatorului. Acesta alegea perechile. Multe „căsătorii” s-au făcut prin satelit, adică mireasa putea fi în Europa, iar mirele în Coreea. Astfel, puteţi vedea la ce fel de situaţii conduc aceste erezii contemporane, din cauza autorităţii divine a conducătorilor lor. Organizaţia şi conducătorul ei pretind că numai ei deţin „reteta” mântuirii. Şi aceasta, nu numai pentru om ca individ sau pentru o naţiune, ci chiar pentru întreaga omenire.

Desigur, astfel de teze susţine fiecare organizaţie, pentru a trage focul la propria oală. Şi. fiindcă există multe organizaţii şi conducători, iar fiecare în parte îşi revendică această autoritate, se poate spune că există o dispută între ele; în orice caz, fiecare organizaţie pretinde că deţine „reteta” unică de mântuire. Cine nu respectă această „reţetă” se va îndrăci. Cel care se află în afara grupării este lipsit de orice refugiu.

Mult cunoscuta sectă a Martorilor lui lehova, mai bine zis a Martorilor-mincinoşi ai lui Iehova sau a hialistilor, este un exemplu tipic de o astfel de erezie totalitaristă contemporană sau cult distrugător. Organizaţia este, aşa cum susţin ei, refugiul şi cel care se află în el se va mântui, iar cel care este în afara lui este al diavolului, al satanei. În continuare vom vedea modul în care înfruntă organizaţia pe cei care se află în afara ei şi pe cei care critică organizaţia şi împiedică aplicarea acestei „reţete” unice de mântuire. Pentru ca omenirea să iasă din impasurile contemporane, cum ar fi poluarea mediului înconjurător, ameninţarea foametei, stresul, este nevoie de „reteta” unică pe care o deţine conducătorul organizaţiei. De aceea este nevoie de supunere totală.

Desigur, pentru a-şi împlini scopurile, îşi ascund adevărata lor faţă. Iată încă un criteriu pentru clasificarea lor în categoria ereziilor contemporane. Iar acesta este un element care, ca şi celelalte de mai sus, creează condiţiile potrivite, astfel încât să se instituie un mod de viaţă, o mentalitate şi comportamente care vin în contradicţie cu legile democratice şi cu concepţia pe care o au despre democraţie majoritatea oamenilor. Acoperirea adevăratei feţe înseamnă opacitate, înseamnă că ai ceva de ascuns, căci, dacă nu ar fi aşa, de ce să nu-ţi arăţi adevărata ta faţă?

În cadrul acestor organizaţii există mai multe stadii de iniţiere atât de bine separate, încât un nou venit nu poate şti ce se întâmplă la jumătatea sau la sfârşitul iniţierii evolutive. Acesta este un alt element care contribuie la atragerea în cursă a unui număr cât mai mare de oameni naivi, care nu cunosc în profunzime ce anume crede organizaţia, deoarece la început li se prezintă o imagine falsă a activităţii ei. Le făgăduiesc anumite lucruri care însă nu corespund cu adevăratele ei scopuri.

Folosesc, de asemenea – şi aceasta este foarte primejdios – mijloace necinstite şi tehnici de modelare a personalităţii, de spălare a creierului şi mariipulare a individului. Şi astfel, oameni destoinici şi culţi devin nişte roboţi, nişte oameni cărora li s-a suspendat judecata proprie, fiind aduşi în felul acesta într-o stare în care comportamentul lor este îndrumat şi controlat de organizaţie, adică într-o stare de drogare psihică,

Sâmburele tare al Noii Ere

Grupările mai sus amintite constituie nucleul. sâmburele cel tare al unei mişcări mai largi, numită Noua Eră a Vărsătorului, care îşi are rădăcinile în Societatea Teosofică. Mama spirituală a acestei mişcări este Alice Bailey, care a murit în 1949, Ea vesteşte că în curâănd vom intra în Era Vărsătorului. Prin urmare, Creştinismul care a fost religia aşa numitei Ere a Peştilor; va fi marginalizat va fi depăşit. Aşteptăm un nou mesia, noi adevăruri, o perioadă de iluminare şi fericire pentru tot neamul omenesc. Vom ieşi din epoca constrângerii, a asupririi, a îngustimii, care a fost Era Peştilor, Era Creştinismului. Pentru toate aceste fenomene negative a fost şi este responsabilă Biserica. Aici putem vedea limpede că această mişcare este total opusă şi incompatibilă cu Ortodoxia, cu Creştinismul. Scopul principal al mişcării este instaurarea unui guvern mondial, care, chipurile, va fi spre binele omenirii şi care va fi condus de aşteptatul mesia al Noii Ere a Vărsătorului. Acesta va făgădui omenirii că o va scoate din impas şi o va duce spre Epoca de Aur.

Un alt scop al mişcării este crearea unei religii. mondiale sau panreligii, care va fi o lucrare diavolească. Spun toate acestea ca să includ fenomenul noilor erezii în cadrul general al Noii Ere, al cărei miez îl constituie.

Căteva exemple de astfel de organizaţii deja am amintit: organizaţia falsului mesia, coreanul Sun Myung Moon şi cea a Martorilor lui lehova. De asemenea, o organizaţie internaţională foarte cunoscută este Scientologia.

Corporaţii cu denumire falsă

Caracteristic tuturor acestor organizaţii este faptul că se prez ntă drept corporaţii care desfăşoară activităţi cu caracter filosofic, social sau civic. În felul acesta reuşesc să înşele autorităţile. Scopurile pe care le declară în programele lor de activitate sunt altele decăt cele pe care le urmăresc în realitate. Se creează astfel o serioasă problemă juridică şi o reală dificultate în ceea ce priveşte verificarea activităţilor acestor organizaţii. Hotărârea Tribunalului de primă instanţă din Atena pentru dizolvarea K.E.F.E.-uluL adică a anexei din Grecia a Scientologiei. s-a bazat, printre altele, pe faptul că această corporaţie a deviat complet de la scopurile declarate în programul ei de activitate.

Acelaşi lucru se întâmpiă şi cu majoritatea covărşitoare a corporaţii lor asemănătoare. În vreme ce sunt prezentate ca organizaţii de asistenţă socială şi non-profit, se dedau – şi acesta este unul din scopurile lor principale – la agonisirea de bani şi de putere. Religia este doar o mască care le înlesneşte activitatea.

Propovăduiesc venirea Noii Ere şi de aceea îi cheamă pe oameni să se înroleze în organizaţie, care este singurul refugiu, singura nădejde de mântuire pentru omenire. Cel care a intrat în organizaţie va trebui să pună în slujba ei tot ceea ce are, aptitudinile personale şi averea sa. Pentru ca unul dintre aceştia să fie iniţiat mai departe, va trebui să-şi treacă averea pe numele organizaţiei.

Din cele pe care le-am spus, cred că se vede limpede că mentalitatea pe care o sădesc în discipolii lor – mai bine spus, în victimele lor, deoarece despre aceasta este vorba în realitate – vine în contradicţie directă cu democraţia. Este bine să indicăm şi alte câteva lucruri care vor argumenta şi mai limpede această constatare. Vom vorbi despre modul în care sunt înfruntaţi toţi cei care critică organizaţia.

Manipularea celor care cugetă împotrivă

Axioma Scientologiei şi a organizaţiilor de acest tip este următoarea:

Cel care critică organizaţia este un criminal şi, desigur, săvârşeşte crime împotriva omenirii. Această cugetare, oricât de nebunească ar părea, pentru membrii organizaţiei are raţiunea ei, şi anume:

De vreme ce organizaţia este unica speranţă pentru întreaga planetă, cel care împiedică extinderea ei, în esenţă, împiedică mântuirea întregii lumi şi, prin urmare, un astfel de om este un criminal. Nu săvârşeste doar o crimă împotriva lui însuşi, prin faptul că nu primeşte „reteta” salvatoare, nici numai împotriva celor din jurul lui, ci împotriva întregii omeniri.

Scientologia merge pănă acolo încât îi consideră primejdioşi chiar şi pe cei care nu dau atenţia cuvenită organizaţiei şi învăţăturilor ei, adică pe cei care dispreţuiesc organizaţia şi nu catadicsesc să se preocupe de ea. Pentru a neutraliza un astfel de „criminal”, organizaţia mai sus amintită sau altele asemenea nu şovăie să folosească orice fel de metodă necinstită. Cel care împiedică organizaţia este caracterizat drept vânat liber, pasăre liberă, Şi de aceea fiecare discipol are nu numai dreptul, ci chiar obligaţia ca pe un astfel de vânat să-l împuşte, să-l defaime, să-l neutralizeze in orice chip. Nu-l vor trage la răspundere pentru aceasta, ci, dimpotrivă, îi vor da chiar şi „diplomă”, drept răsplată.

La fel declară şi mentorul sufiştilor, Takis Alexiu, preşedintele organizaţiei cu nume fals Societatea Panelenă de Istorie şi Filosofie, şeicul a două grupări islamice şi colaborator apropiat al Scientologiei. Acesta afirmă că acela care critică o organizaţie de tipul celei conduse de el este ca o mlădiţă sălbatică care are nevoie să fie lăstărită; a lăstări astfel de mlădiţe sălbatice este o lucrare vrednică de laudă, morală, legală. Este vrednic de însemnat faptul ca oamenii care spun astfel de lucruri strigă, în acelaşi timp, pentru democraţie şi drepturile lor democratice. Iată un alt element al cugetării lor antidemocratice. Strigă pentru democraţie şi drepturile omului tocmai aceştia care le calcă în picioare.

O altă învăţătură a Scientologiei spune: Nu ezita să vatămi pe cineva pentru o cauză dreaptă. Aşadar scopul scuză mijloacele. De asemenea, se spune că nu există bine şi rău şi de aceea acţiunile şi comportamentele nu le putem clasifica în morale şi imorale, deoarece binele şi răul sunt relative. Bine este tot ceea ce slujeşte organizaţia, iar rău este tot ceea ce o împiedică.

Binele şi răul, spun ei, sunt două feţe ale aceleiaşi monede. În esenţă, acest înţeles dat binelui şi răului îl întâlnim în religiile orientale, unde, în interiorul teoriei karmice, a reîncarnării şi a altor învăţături rătăcite ale lor, nu are sens moralul sau imoralul, binele sau răul. Toate sunt iluzii, toate sunt” vrajă”, potrivit terminologiei hinduiste. Numai noi, creştinii, care suntem – spun ei – la un nivel evolutiv inferior putem să facem aceste deosebiri. Însă, pentru un om care a urcat pe o treaptă evolutivă mai înaltă, care este un om al Erei Vărsătorului, care a ajuns la iluminare şi acţionează fără alipire de ceva, pentru unul ca acesta nu există bine şi rău. O faptă care se face cu alipire, chiar dacă după judecata oamenilor aflaţi la un nivel evolutiv inferior este considerată bună, în realitate este rea, deoarece săvârşitorul ei acumulează karma şi, în consecinţă, nu poate ieşi din ciclul reincarnărilor. Cu alte cuvinte, dacă văd pe cineva cerându-mi milostenie, iar eu, mişcat de dragoste creştinească, scot ceva din buzunar ca să-i dau, şi o fac plin de compătimire, participând astfel la suferinţa aceluia, fapta mea este considerată alipire şi, prin urmare, am acumulat karma, iar aceasta mă ţine legat în ciclul reîncarnărilor. Pe cand, dacă cineva face ceva rău fără alipire, adică jefuieşte o bancă ca şi cum ar juca rolul unui actor, fără să se identifice cu rolul său, atunci nu acumulează karma şi- prin urmare, se află la ieşirea din ciclul reîncarnărilor.

Toate aceste lucruri le spun ca să arăt că aceste teorii răstoarnă de fapt temeliile pe care sunt alcătuite constituţiile, nu numai a Greciei şi a Ciprului, ci şi ale tuturor statelor apusene. Legislaţiile acestora au la bază concepţia despre om pe care o propovăduieşte Creştinismul. Adică cea a libertăţii omului- a responsabilităţii lui etc. Dacă se va adopta un model ca cel al religiilor orientale, atunci se năruiesc temeliile societăţii noastre. Iar aceste teorii sunt caracterizate pe bună dreptate de Părintele Antonie Alevizopulos drept învăţături criminale, căci conduc la o activitate cu consecinţe criminale.

Una din învăţăturile criminale cele mai primejdioase este cea a neosatanismului: Fă tot ce vrei! Aceasta este toată legea. Neosatanismul este miezul sămbureiui Noii Ere. Dacă acceptăm lozinca de mai sus nu putem avea nici democraţie şi nici legi democratice. În felul acesta se creează o atmosferă de junglă, ba chiar şi mai rău.

Drepturile omului

Aceste organizaţii amintesc de drepturile omului şi reclamă încălcarea lor numai atunci când vor să neutralizeze critica care se face împotriva lor. Nu fac referire la ele atunci când este vorba de discipolii (victimele) lor, pe care îi exploatează ca pe nişte sclavi lipsiţi de orice drept, fapt care vine în contradicţie directă cu legile democratice. Dar absurditatea cea mai mare a mentalităţii lor fasciste este că ne refuză nouă, ortodocşilor, dreptul şi datoria de a ne defini credinţa, de a o mărturisi şi de a spune că ne deosebim de ei.

În cadrul confuziei pe care o cultivă, vor să arate că toţi sunt ortodocşi, că toţi sunt mădulare ale Bisericii. Îi deranjează foarte mult faptul că Biserica întocmeşte cataloage cu organizaţiile sectare existente, cum ar fi cele întocmite la Congresele Panortodoxe pe teme privind ereziile. În aceste cataloage se precizează organizaţiile care sunt incompatibile cu credinţa ortodoxă. Nu jignim pe nimeni, ci, pentru a-i proteja pe creştini, pur şi simplu spunem că nimeni nu poate fi membru al acestor organizaţii, continuând în acelaşi timp să creadă sau să declare că este şi mădular al Bisericii. Calitatea de membru al organizaţiei îl scoate automat din sânul Bisericii. Tocmai ceea ce este pentru noi drept şi datorie, aceştia consideră a fi fanatism şi rasism. Acestea le-am auzit spunându-le cu dezgust şeicul Takis Alexiu şi alţii, dar în realitate ele sunt o răstălmăcire a lucrurilor, făcută de ei pentru a-şi atinge scopurile.

Ei spun că noi, grecii, uram pe cei de alte credinţe şi suntem fanatici, pe când în realitate Grecia este ţara care oferă condiţii ideale pentru dezvoltarea acestor organizaţii. Din această pricină unele dintre ele îşi mută sau intenţionează să-şi mute în Grecia centrele lor europene sau internaţionale. Acolo unde eşti prigonit nu plănuieşti să-ţi stabileşti centrul tău european, ci mergi acolo unde condiţiile şi perspectivele sunt foarte bune.

Dacă am fi avut timp să vedem documentele şeicului Takis Alexiu, aţi fi văzut cum răstălmăceşte lucrurile, cum denatureaza adevărul. Pretindem, spune el autorităţilor publice; pretindem, se adresează în scris mitropoliţilor pe care îi jigneşte în mod grosolan. Nu este treaba voastră să vă preocupati de mine, spune el. Pe de altă parte însă are şi pretenţii. Acestea sunt tonul şi „politeţea” lui. Aceasta este tactica jumătăţii de adevăr, este aplicarea Învăţăturilor Scientologiei: Niciodată apărare, ci totdeauna atac (…) Niciodată să nu vorbeşti despre noi, ci totdeauna despre ei. Şi vorbind despre el să scoti la iveală presupusul lor trecut criminal. Acestea le-am văzut punăndu-le în practică, fără urmă de ezitare, în cazul pururea pomenitului Părinte Antonie Alevizopulos.

Aceasta este „politeţea” ereziilor fără scrupule.

Dimpotrivă, Ortodoxia, prin respectul faţă de persoană şi de libertatea ei, precum şi prin importanţa pe care o dă virtuţi loc cum ar fi dragostea şi smerenia, se află la antipodul acestor organizaţii totalitariste. Ortodoxia respectă legile democratice, le adânceşte, le lărgeşte, le întăreşte. Şi, fiindcă ea este o piedică în calea unor astfel de organizaţii, de aceea o şi războiesc cu atâta ură.

Dar să nu ne înfricoşăm, căci biruinţa finală va fi a lui Hristos şi a Bisericii Sale.

Read Full Post »

Mesajele Noii Ere sunt transmise în principal prin mass-media si prin muzica.

Rolul pe care îl joacă miloacele de informare în masă în cadrul străduinţei Noii Ere de a schimba cugetarea oamenilor este determinant. Iar aceasta se face prin aşa numita educatie paralelă, care îi învaţă violenta, pervertirea morală şi familiarizarea cu elementul demonic: violenţă faţişă care se justifică în baza legii celui mai puternic; relaţii sexuale fără nici o oprelişte ori criteriu, având drept povăţuitor lozinca Să facem sex până vom muri: familiarizarea cu tot ce este demonic, cu scopul de a-I face pe om să-l privească pe diavol cu simpatie, aşa cum spune şi titlul unui cântec din muzica rock: Simpatie pentru diavol (sympathy for the devil), să-l considere pe diavol dumnezeul cel nedreptăţit, căruia i-ar aparţine, chipurile, viitorul.

Muzica rock, de asemenea, prin mesajele ei directe sau subconştiente, care de obicei laudă pe diavol, sexul, violenta, magia, drogurile şi orice fel de pervertire morală, joacă un rol important în reorientarea tinerilor, mai cu seamă. Ceea ce este vrednic de consemnat este faptul că aceasta (muzica rock) a fost aleasă în mod conştient să joace acest rol, pregătindu-i pe oameni pentru Noua Eră, precum mărturiseşte „proorociţa” mişcării, Alice Bailey. Muzica, spune ea, este unul din mijloacele contemporane care intluentează cel mai eficace masele, constituind o parte a întregului efort depus spre a-i face pe tineri să primească ideile Noii Ere”,

Ocultismul pentru copii ia proporţii tot mai mari şi are drept scop pervertirea sufletului sensibil al copilului, Organul principal pentru acest sacrilegiu sunt „jucăriile” pentru copii cu figuri demonice oribile şi programele pentru copii de la televizor, care numai pentru copii nu sunt”‘. Adepţii Noii Ere declară deschis: Scopul nostru acum este şcoala ocultă. Deja s-au fondat şi în Grecia astfel de şcoli şi chiar grădiniţe de către organizaţii oculte.

Să nu omitem să ne referim şi la centrele artelor marţiale ale Orientului. Este vorba de Kung Fu, Karate, Tae-Kwon-Do şi altele, care au apărut ca ciupercile chiar şi în satele mici, şi care constituie expresia practică a aşa numitei meditaţii, dintre tehnicile căreia face parte şi yoga. Concepţia despre Dumnezeu. om şi lume, în cazul artelor marţiale, este aceea a religiilor orientale. Ajungând în acest punct, trebuie să spunern că nu putem băga în aceeaşi oală toate scolile de acest fel. Într-o oarecare măsură. fondarea lor se datorează şi modei care domneşte în zilele noastre. Faptul de a fi condus cineva, dincolo de gimnastica trupească, la un oarecare mod de iniţiere depinde mai ales de instructor, iar propunerea acestuia se va adresa celor care vor arăta interes. În tot cazul, multe şcoli de acest fel organizează excursii în Orientul Îndepărtat pentru ca elevii greci să cunoască acolo pe maeştrii acelei arte. De asemenea, mulţi maeştri îi fac pe elevii centrelor de arte marţiale să înţeleagă că de la un punct evoluţia lor nu depinde atât de exerciţiul trupesc cât de practicarea exerciţiilor de relaxare şi de disciplina spirituală launtrică, care au legături directe cu tehnicile meditaţiei, pe care le folosesc religiile orientale şi anumite şcoli de ocultism.

Toţi cei care lucrează conştient pentru a conduce omenirea la aşa numita Noua Eră a Vărsătorului la care visează, adică la cea mai întunecată epocă de constrângere spirituală şi de satanolatrie vădită din câte a cunoscut lumea până astazi, se fac în felul acesta făptasi morali ai stărilor bolnăvicioase de violenţă, de stricăciune morală şi de satanolatrie care devastează societatea de astăzi. Discipolii simpli ai Noii Ere sunt victimele, iar datoria noastră este să-i ajutăm să iasă din capcană, prin informare şi rugăciune.

Vechea minciună a autoizbăvirii

 

În câteva cuvinte am putea spune:

Aşa numita Noua Eră nu este deloc nouă, ci ea este repetarea vechiului îndemn, a marii minciuni, pe care a spus-o diavolul lui Adam şi Evei atunci când erau în Rai, adică: ei înşişi, cu propriile lor puteri, fără ajutorul lui Dumnezeu, pot să devină dumnezei.

Exact aceasta este evanghelia Erei vărsătorului, evanghelia Noii ere. Este credinţa omului în propriile lui puteri, credinţa potrivit căreia omul este din fire dumnezeu, că, în consecinţă, nu are trebuinţă de Dumnezeu ca să-l mântuiască, ci el însuşi poate să se cunoască pe sine şi puterile ascunse pe care le-ar avea înlăuntrul său, poate evolua singur şi deveni dumnezeu sau, mai degrabă, poate să descopere că el însuşi este dumnezeu.

Evanghelia Vărsătorului este calea autonomiei omului şi a răzvrătirii lui împotriva voii lui Dumnezeu. La facă-se voia Ta din Rugăciunea Domnească se opune dogma satanică: Fă orice vrei! Aceasta este toată legea, aşa cum spune părintele neosatanismului, vrăjitorul englez Aleister Crowley.

Doctrina Noii Ere este una a autoizbăvirii şi a autoîndumnezeirii. Elementul de compunere auto- este foarte iubit de new age-işti în scrierile lor şi formează termeni precum: autocunoaştere, autoevolutie, autorealizare etc. Pronumele personal eu, ei îl scriu cu literă mare (Ego), îndumnezeindu-l şi zeificându-1. Prin aceasta vor să arate că omul este dumnezeu din fire.

Facem aici o mică selecţie a textelor caracteristice care susţin ideile Noii Ere şi care exprimă această credinţă:

Îngenuncheaţi înaintea sinelui vostru. Cinstiţi şi închineţi-vă fiinţei voastre. Dumnezeu locuieşte înlăuntrul vostru şi dumnezei sunteti voi.

Aici va trebui să spunem că new age-iştii. pentru a-şi susţine aceste puncte de vedere, răstălmacesc până şi spusa Scripturii: „Impărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”,

Ei se străduiesc să arate că spusele lor sunt identice cu cele ale Evangheliei. Fac însă, cu voie sau fără voie, o mare greşeală. Pentru noi, ortodocsii, Împărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru este harul dumnezeiesc necreat, harul Sfântului Duh şi nu esenţa lui Dumnezeu. De altfel, atunci când vorbesc despre Dumnezeu, aceştia nu înţeleg un Dumnezeu personal şi mai ales o Treime de Persoane, ci o energie universală impersonală. De asemenea, acest har dumnezeiesc necreat nu locuieşte în inimile tuturor, ci numai în cele ale ortodocşilor botezaţi şi miruiţi şi este pus în lucrare potrivit cu măsura nevoinţei duhovniceşti pe care o face fiecare.

Prin urmare, spusa Sfintei Scripturi: Împaraţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru nu are nici o legătură cu învăţătura new age-istă: Dumnezeu locuieste înlauntrul vostru şi dumnezei sunteţi voi.

Un alt text ce priveşte subiectul nostru este al unui new age-ist care spune: Sunt Împreuna-creator cu Dumnezeu şi vin cerurile noi, în timp ce voinţa cea buna a lui Dumnezeu se manifesta pe pământ prin mine … Cu adevarat eu sunt hristosul lui Dumnezeu … Sunt lumina lumii.

Un alt new age-ist spune: Religia veche spune ca ateu este cel care nu crede în Dumnezeu. Religia noua însă spune că ateu este cel care nu crede în sine însuşi.

Crede în tine, crede în tine, crede în tine, crede unicul Dumnezeu! Aceasta este taina care face să se deştepte măreţia fiecărui suflet. Şi chiar dacă ai crede în zeci de dumnezei, dar nu ai credinţă în tine, nu există mântuire pentru tine.

Aşadar. singurul lucru pe care Noua Eră îl consideră „păcat” este cel pe care îl fac toţi cei care nu izbutesc să ajungă la conştiinţa că sunt dumnezei.

Această minciună satanică a autoizbăvirii şi autoîndumnezeirii, care se identifică cu evanghelia Erei Versătorului a dus omenirea, după cădere, în întunecatul hău al răzvrătirii şi apostaziei, iar prin ele la impasurile lumii contemporane.

Pentru încă o dată se face arătat faptul că omul poate alege unul din cele două drumuri care se deschid înaintea lui. Unul este cel al dorinţei sale fireşti şi profunde de îndumnezeire, cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, pe care poate merge dacă împlineşte în libertate şi dragoste ascultarea faţă de voia lui Dumnezeu, şi atunci se sfinţeşte şi devine dumnezeu după har. Celălalt e cel al răzvrătirii şi apostaziei, pe care păşeşte dacă primeşte vechea minciună a diavolului despre autoevolutie. autoizbăvire şi autoîndumnezeire şi atunci pierde ţinta şi menirea sa, se îndrăceşte şi se prăpădeşte. Acest al doilea drum al apostaziei, care duce la înfricoşătoare impasuri, este propus de Noua Eră.

Fiecare om este liber, dar şi responsabil pentru ceea ce va alege. Şi în tot cazul, Biserica are datoria să tragă semnalul de alarmă pentru a-i pazi pe oameni de primejdia pierzării, pe care o aduce prinderea lor în mrejele Noii Ere.

Ameninţarea ereziilor contemporane

Din toate cele pe care le-am spus până acum reiese limpede că ereziile contemporane, alături de cele vechi, reprezintă o adevărată ameninţare. Nu numai pentru că închid oamenilor calea mântuirii ci şi pentru că pricinuiesc o mulţime de probleme psihologice, familiale, sociale, probleme care apar în domeniul învăţământului, al muncii, al sănătăţii, al economiei, chiar şi în destinele raţiunii, deoarece, aşa cum s-a dovedit există centre străine care conduc cele mai multe dintre aceste erezii contemporane.

Aceste organizaţii constituie o ameninţare pentru persoana umană, pentru societate, pentru civilizaţia noastră ortodoxă, pe care se străduiesc să o răstoarne din temelie.

Imaginea situaţiei este sumbră dacă o priveşte cineva numai omeneşte şi cu o logică rece. La fel şi perspectivele ei. Aşa cum diavolul a încurcat lucrurile, acum nici chiar el însuşi nu poate să le mai descurce, chiar dacă ar vrea, spune fericitul Stareţ Paisie Aghioritul.

Dacă însă vom înfrunta această situaţie cu credinţa neclintită că, în ciuda acestor lucruri. Hristos este adevăratul Stăpân al istoriei şi al lumii, atunci, fără a rămâne nepăsători, nu vom intra în panică. Ca ortodocşi, credem că mai mare este Cel ce e în noi- decât cel ce este în lume'”. Stăpânul nostru este Acela care a pornit ca un biruitor ca sa biruiescă'”, Prin urmare, biruinţa Lui va fi şi a noastră.

Aşadar, noi înfruntăm greutăţile cu o fermitate paşnică. Cu rugăciune, dar şi cu acţiuni concrete. Cu optimism, care izvorăşte din faptul că, în ultimă instanţă, noi nu ne punem nădejdea mântuirii noastre în nimeni altul fără numai in Hristos. De altfel, Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci duhul puterii şi al dragostei şi al Intregii-lnţelepciuni”.

Ce trebuie să facem?

 

Să vedem aşadar ce trebuie şi ce putem face. Această problemă are, desigur, multe aspecte şi parametri. Dar întrebarea este în care caz putem noi interveni şi încă eficace.

Aşa cum în cadrul sănătăţii trupeşti avem prevenirea şi terapia, tot astfel se întămplă şi cu sănătatea duhovnicească. Este mult mai bine dacă putem preveni o boală, decât să o înfruntăm atunci când deja s-a manifestat.

Mai întâi va trebui să acceptăm că această problemă este una reală. Să acceptăm existenţa acestei provocări a ereziilor contemporane, astfel încat, în continuare, şi înfruntarea lor să fie cea cuvenită. Le spunem acestea deoarece, din păcate, în poziţii bisericeşti responsabile există oameni care subapreciază această problemă sau cred că o măreşte „ravna exagerată” a unora care sunt trimişi pentru înfruntarea ei. Sau poate că nu vor să se preocupe de un subiect care arde şi pricinuieşte conflicte şi antipatii. Nimeni din cei care trag clopotul pentru vestirea primejdiilor existente nu este plăcut acelora care folosesc tactica struţului.

Aşadar, principalele modalitati de a înfrunta această problemă sunt prevenirea şi terapia.

Analiza cauzelor râspândirii ereziilor, pe care am făcut-o la începutul acestor articole, ne va ajuta şi la găsirea soluţiilor pentru înfruntarea lor.

Mândria şi diavolul sunt cauzele principale ale tuturor ereziilor. Prin urmare, cultivarea virtuţii smereniei, următoare a lui Dumnezeu – iar aceasta se face numai în spaţiul duhovnicesc al Bisericii – este cea mai bună blindare împotriva pericolelor pe care le aduc ereziile. În Pateric citim: A spus Avva Antonie: am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: „Oare, cine poate să le treacă pe acestea?” Şi am auzit un glas zicendu-mi. „Smerenie:”,

Atunci când suntem înăuntrul Bisericii şi ne acoperă harul lui Dumnezeu, suntem păziţi de primejdii.

Pentru a preveni pericolul adus de erezii trebuie sa găsim sensul corect al vieţii.

Biserica Ortodoxă nu ne oferă pur şi simplu un mod viaţă pe lângă celelalte, ci ea propovăduieşte însăşi Viaţa, pe Hristos Care S-a răstignit şi a înviat ca toţi cei care Îl vom urma viată să avem şi mai mult să avem”,

Acest mod de viaţă pe care îl oferă Biserica nu este unul teoretic, ci este probat în practică. El este calea mântuirii în Hristos, indurnnezairea prin har, pe care începând de acum douăzeci de veacuri au călătorit milioane de sfinţi, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, oameni din toate categoriile sociale şi de toate meseriile. Prin urmare el este un drum sigur pe care putem merge şi noi.

Aşadar, a cunoaşte ceea ce credem, iar aceasta a o trăi înlăuntrul Bisericii, este modul cel mai bun de a ne apăra de ereziile vechi şi noi. A cunoaşte ceea ce cred înseamnă a-mi defini înlăuntrul meu credinţa ortodoxă.

Limitele credinţei. din punct de vedere obiectiv, sunt clare. Ele au fost fixate prin hotărârile Sfintelor Sinoade şi se află în textele Sfintei Scripturi şi în scrierile Sfinţilor Părinţi. Va trebui numai ca pentru fiecare credincios ele să fie cunoscute şi clare, dacă vrea să fie şi să se numească creştin conştient, adică adevărat, iar nu numai pe buletin”.

Astfel, diferiţii new age-işti şi ereticii, în general, nu vor putea pescui uşor în ape tulburi, de vreme ce noi vom înota în apele limpezi ale Ortodoxiei.

Cu siguranţă, aceia îşi vor continua strădania să prindă în cursă pe oamenii naivi, prezentându-se sub felurite măşti şi împrăştiind confuzia. De aceea trebuie să avem ochii deschişi atât turma, dar mai ales păstorii. Să descoperim, în spatele firmelor frumoase şi colorate ţipător, faţa cu adevărat primejdioasă a ereziilor. Această descoperire îi deranjează foarte mult pe eretici. De aceea îi atacă cu furie pe cei care îi demască. Dar aşa cum spune şi Psalmistul: Sageata pruncilor s-au facut rănile tor”; sunt incapabili să vatăme pe cel credincios, deoarece îl acoperă harul Atotputernicului Dumnezeu.

Fiecare creştin poate face multe lucruri bune, atât pentru viaţa sa, atunci când ia hotărâri corecte, cât şi pentru ceilalţi, atunci când îi ajută pe cât poate.

Biserica Ortodoxă, pe lângă cele pe care le face, credem că va trebui să facă şi mai mult. Va trebui să ne vedem lipsurile noastre pastorale, făcăndu-ne autocritică şi încercând să le îndreptăm. Oamenii vor trebui să găsească în Biserică sensul vieţii şi sânul cald al lui Dumnezeu, astfel încât să nu intre în ispita de a căuta în altă parte lucrurile de care au nevoie. Căci acolo unde le vor căuta, în afara Bisericii, nu vor găsi pe cele autentice, ci pe cele falsificate. Şi nu doar falsificate, ci şi otrăvite.

Acestea s-au spus pe scurt despre prevenire.

Cât despre terapia celor care s-au încurcat în erezii, acesta este o temă pentru care este bine să nu ia iniţiative cel care nu s-a ocupat de aşa ceva. Dacă nu cunoaştem şi nu avem strategia şi tactica pastorală corectă pentru a acorda ajutor pastoral victimelor ereziilor şi sectelor, există primejdia să facem rău în loc de bine. Pentru cei care vor să se informeze, există cărţile pururea pomenitului părinte Antonie Alevizopulos, specialist în aceste subiecte, şi mai ales cele două volume cu titlul: Înfruntarea ereziitor şi a sectelor (Atena, 1996), editate de Uniunea tuturor Parinţilor pentru protejarea civilizatiei grec-ortodoxe, a familiei şi a persoanei/

Dar, în afară de Biserică, şi statul trebuie să acţioneze. El este dator să ia măsurile necesare pentru a asigura bunurile legitime pe care el însuşi le-a garantat prin Constituţie. Aceste bunuri legitime se bazează pe principiile libertăţii şi demnităţii omeneşti şi sunt exact cele care sunt ameninţate de lucrarea vătămătoare a ereziilor.

Dacă statul nu-şi face datoria lui în acest caz, atunci şi el va fi răspunzător pentru toate cele care se întâmplă şi se vor întâmpla. Nu e permis ca statul să voteze legi anticreştine: nu poate promova ocultismul prin televiziunea de stat; nu poate oferi elevilor falsa educaţie a violenţei, a imoralităţii şi a familiarizării cu răul; nu poate oferi clădiri şi spaţii pentru adăposti rea şi susţinerea manifestărilor care îi vatămă pe om şi-l conduc la sclavie spirituală şi la dependenţă stricătoare de suflet pentru că ereziile se manifestă asemenea drogurilor care dau dependenţă.

Grecia are o tradiţie din care nu numai ea s-a hrănit ci chiar întreaga lume. Această tradiţie trebuie să o trăim şi să o promovăm cu dragoste, cu Încredere În Dumnezeu, cu optimism, cu duh de nevointă şi cu mărime de suflet.

Read Full Post »

S-a publicat pentru prima data în revista LIDIA, episodic incepând cu numarul 290 (februarie 1997) până la numărul 302 (februarie 1998)

 

Ţara noastră, Grecia Ortodoxă, în ultimii ani a devenit spaţiul „acţiunilor misionare” ale multor erezii.

Aşa numitele erezii nou-apărute sau secte. noi mişcari religioase sau religiile tineretului – deoarece recruteaza discipoli-victime, mai ales dintre tineri – au început să se arate în Grecia de prin anii ’70. Până atunci aveam „numai” pe cunoscuţii hiliaşti sau, cum se intitulează ei ca să înşele, Martorii lui Iehova şi câteva grupări protestante.

Dar, odată cu trecerea timpului, atât înşelările, cât şi ereziile, se înmulţesc şi încă în progresie geometrică. Astfel. la al VII-lea şi al VIII-lea Congres Panortodox al Delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe şi al Sfintelor Mitropolii, care au avut loc la Aliarto-Beoţia. în septembrie 1995, şi respectiv la Pafos (Cipru), în octombrie 1996, având ca temă aşa numitele noi erezii totalitariste sau culte distrugătoare, s-a întocmit un catalog ce cuprinde aproximativ 430 organizaţii care nu sunt compatibile cu Credinţa Ortodoxă.

În acest număr nu sunt cuprinse ramificaţiile protestante. care acţionează în ţara noastră şi care cauzeaza foarte multe probleme, creând dezbinare chiar şi prin satele mici de munte. Aceste grupări protestante potrivit cu inventarierea făcută la al V-lea Congres al Delegaţiilor, ţinut la Navpakt in iunie 1993, se apropie de 80.

Aşadar, problema ereziilor în Grecia astăzi – judecând numai după numărul lor – este una serioasă cu repercursiuni în multe planuri (personal, familial, economic, social, naţional). Cu repercursiuni, de asemenea, în sectorul educaţiei şi sănătăţii. Nu este vorba de o problemă exclusiv religioasă.

 

Motivele

Dacă va vrea cineva să se refere la cauzele acestui fenomen al ereziilor, va avea multe de spus. Dar ne vom rezuma aici numai la cele mai importante. Erezie înseamnă abatere de la dreapta credinţă. Ea înseamnă minarea drumului spre mântuire. Precum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola I-a către Corinteni: Căci trebuie sa fie între voi şi eresuri, ca sa se învedereze între voi cei încercati.

Cauza tuturor ereziilor a fost dintru început mândria omenească, care, aşa cum spune Sfântul Efrem Sirul, nesuferind lucrul cel vechi, doreşte să facă inovaţii. Omul mândru nu suportă să urmeze Tradiţia Bisericii, crezând că el însuşi poate tâlcui mai bine Sfânta Scriptură. Şi astfel, tăind şi spânzurand, lepădând şi adăugănd, face o religie pe măsura lui.

Aşa au început toare ereziile creştine. Începând cu „prima şi cea mai bună” sau, mai bine zis, cu prima şi cea mai rea – nu cronologic. ci axiologic -. adică cu erezia papistasilor, pe care unii în mod greşit îi numesc romana-catolici ori, şi mai rău, biserica romano-catolica. Deschidem aici o mică paranteză. deoarece subiectul pe care l-am atins este important. Aşadar. potrivit cu conştiinţa noastră ortodoxă şi cu Tradiţia noastră patristică, Biserica Ortodoxă constituie singura Biserică a lui Hristos. Nu există mai multe „biserici”. Cel care se rupe de această Biserică, nu poate forma o altă biserică, ci o erezie. Este bine să spunem lucrurilor pe nume, deoarece în zilele noastre s-a înmulţit foarte mult confuzia.

Nu numai aşa-numitele „erezii creştine”, ci şi toate ereziile şi rătăcirile din istoria omenirii încep de la mândria omeneasc, pe care o exploatează diavolul, vrăjmaşul mântuirii noastre.

Referindu-ne mai ales la aşa numitele „noi erezii”, care inundă astăzi lumea şi ţara noastră, observăm următoarele: Într-o mare măsură dezvoltarea lor se datorează atât falimentului sistemelor antropocentrice, pe care le-a creat omul european rupt de Ortodoxie. Începând de la filosofia scolastică şi teologia Evului Mediu şi sfârşind cu existenţialismul ateu al secolului al XX-lea, cât şi sistemelor capitalismului ateu în Apus şi la cel marxist-leninist în Răsărit.

Omul, în interiorul acestor sisteme, precum şi în ştiinţă şi tehnologie, a pus bazele unor aşteptări de natură religioasă. A crezut că i se vor rezolva toate problemele aici şi acum. A crezut că va putea crea un rai pe pământ, fără să aibă nevoie de Dumnezeu. A crezut că va deveni fericit.

Dar înfricoşătoarea dezamăgire de după cele două războaie mondiale, împreună cu ameninţarea iminentă a catastrofei ecologice şi a holocaustului atomic, precum şi prăbuşirea comunismului, l-au lăsat pe om descoperit din punct de vedere metafizic.

Şi astfel, după ce a exclus din lumea sa raţionalizată pe Dumnezeu, acum flirtează cu religiile orientale (hinduismul, budismul) şi cu ocultismul, care invadează societăţile apusene şi est-europene ca să acopere golul ce s-a creat prin prăbuşirea sistemelor raţionaliste, utilitariste etc., ale omului european.

În căutarea sensului vietii

Astăzi omul se află în căutarea sensului vieţii. Îl preocupă mai mult ca oricând veşnicele întrebări existenţiale: Cine sunt? De unde vin? Unde merg? Care este sensul vieţii? Dacă la aceste întrebări nu se dau răspunsurile corecte, omul se primejduieşte să-şi îndrepte căutarea pe un drum greşit şi, astfel, acceptă ofertele înşelătoare ale ereziilor şi ale sectelor.

Atunci când nenorociţii oameni ai Occidentului caută lumina şi adevărul la maeştrii guru, au circumstanţe atenuante. Însă, atunci când grecii ortodocşi caută în apele statute ale spiritualităţii demonice din religiile orientale apă ca să-şi potolească setea, ei săvărşesc un mare păcat. Şi aceasta deoarece apa limpede o avem langă noi; ea este Ortodoxia noastră. Dar aceşti oameni nu au cunoscut-o sau nu au înţeles-o sau nu vor să o cunoască. Iar datoria noastră ca ortodocşi este ca, mai mult prin viaţa noastră decât prin cuvinte, să-i ajutam pe aceşti oameni să cunoască tezaurul nostru comun. Aceasta este o latură a lucrării noastre pastorale.

Ortodoxul nu-i urăşte pe eretici şi înşelaţi, ci îi compătimeşte ca pe nişte bolnavi şi, dacă există condiţiile necesare, încearcă să-i ajute. Dacă nu are aceste condiţii pentru a-i ajuta, atunci pur şi simplu se păzeşte ca să nu se molipsească şi el de microbul ereziei.

Ortodoxul nu-l urăşte pe eretic, ci erezia. Referindu-ne la cauzele care îi îmbrancesc pe oameni spre noile erezii trebuie să vedem şi lipsurile noastre pastorale. Când omul nu află în Biserică, în parohie, simţământul comuniunii în Hristos a fraţilor, atunci va căuta în altă parte sensul vieţii, mângâiere şi căldură sufletească.

Desigur, chiar şi sfinţi de am fi fost toţi creştinii şi nici o lipsă pastorală să nu fi avut, totuşi taina faradelegii s-ar fi lucrat. Ar fi existat necredincioşi şi eretici.

De asemenea, faptul de care trebuie să ţinem seama atunci când ne referim la cauzele răspândirii noilor erezii este următorul: răspândirea acestor erezii nu este consecinţa unor acţiuni interne sau rezultatul alegerii personale libere, ci este vorba de planuri de răspândire bine calculate ale acestor organizaţii, care sunt conduse de centre de decizie străine şi sunt susţinute cu mulţi bani. Aceasta este valabil pentru cele mai multe dintre organizaţiile care îşi desfăşoară activitatea în Grecia şi care constituie „misiuni”. Centrele de conducere sunt în străinătate, iar scopul activităţii lor este lovirea Ortodoxiei şi a elenismului. Iar aceasta se săvarseste prin atragerea cu viclenie a grecilor ortodocşi la alte religii, care nu se descoperă pe sine de la început ci se prezintă sub masca asociaţiilor filosofice şi, în general, a unor organisme utile societăţii sau chiar sub mască ortodoxă, cum ar fi: Asociatia Inchinatorilor Luminii Necreate „Sfăntul Pstapie”, a ocultistului N. Marghiori, sau Uniunea Cercetătorilor Fenomenelor Metafizice cu Medium „Sfântul Nectarie”. Astfel este uşor să fie prins cineva în capcană, chiar şi fără să vrea.

Avem aşadar înaintea noastră o problemă uriaşă, care are şi implicaţii la nivel naţional.

Noua Eră (New Age)

Problema pastorală cu care ne confruntăm in anii pe care ii parcurgem este infruntarea noii erezii de dimensiuni planetare care se numeşte Noua Era sau, aşa cum o numesc unii, Noua era a varsatorului.

Mesajele referitoare la aceasta, cu care suntem bombardaţi in fiecare zi prin mijloacele de informare în masă, în linii generale, sunt următoarele:

– Vine o Nouă Eră. Binele şi răul, Dumnezeu şi Lucifer sunt două puteri care se completează reciproc. Toţi suntem purtători de energie, avem puteri intuitive, extra senzoriale, magice, supraomeneşti şi puteri ale minţii cu Însuşiri tămăduitoare. Keincarnarea este speranţa omului contemporan şi constituie dogma ascunsă a creştinism ului. Vrăjitorii sunt persoane greşitî, dar, de fapt, ei sunt cei care cunosc tainele naturii. Stelele descoperă oamenilor dorinţele lor ascunse, îi povăţuiesc şi îi ocrotesc. Hristos nu a fost Dumnezeu şi Om, ci unul dintre marii iniţiaţi, mentorul Erei Peştilor, care acum ia sfârşit. Sau: Hristos a fost un extraterestru care a venit să propovăduiască răscularea oamenilor curaţi, care încă nu s-a realizat, ci se va înfăptui în curând. Nu există un singur, unic adevăr. Toate religiile sunt căi care duc la acelaşi scop. Religiile sunt forme, iar Dumnezeu este esenţa.

Dar să vedem lucrurile pe rând.

Teoria Noii Ere se întemeiază pe o concepţie veche intâlnită în religiile necreştine. Potrivit ei, omenirea trece printr-o continuă schimbare a diferitelor epoci, iar în acest drum al ei nu urmează o traiectorie orizontală.

Întâlnim aici concepţia ciclică asupra istoriei în contradicţie cu cea liniară a creştinismului, care spune că istoria are un început şi un sfârşit şi, prin urmare, şi un scop.

Termenul contemporan de New Age (Noua Eră) este luat din astrologie. Astrologii susţin că la fiecare aproximativ 2100 ani intrăm într-o eră nouă.

Adepţii Noii Ere susţin ca în perioada dezvoltării Imperiului roman soarele a intrat în zodia Peştilor şi astfel a început Era Peştilor. Asta a fost epoca în care a trăit Hristos, era Creştinis ului. Era aceasta este considerată de ei ca o perioadă a restricţiilor şi a îngustimii concepţiilor. În ea au stăpânit poruncile, controlul făcut de preoţi, prigonirea oamenilor liber cugetători, războaiele, colonialismul, distrugerea naturii”. Aşadar această eră se încheie şi începe o nouă eră, Era Vărsătorului.

Această eră este propovăduită de toate organizaţiile oculte, ezoterice, yoghine etc. aşa cum vom vedea în continuare.

Astfel se face cunoscută încă de la început premiza antihristică a acestei teorii. Şi aceasta deoarece pe de o parte temelia ei, adică astrologia. este incompatibilă cu Credinţa Ortodoxă, iar pe de alta deoarece argumentul că era lui Hristos a trecut şi că acum aşteptăm un nou hristos este complet antihristică, potrivit cu spusa Sfăntului Apostol Pavel în epistola către evrei: Iisus Hristos ieri şi astăzi şi în veci Acelasi”.

Dar să vedem care sunt cele mai importante simboluri pe care le foloseşte Noua Eră şi care nu sunt nişte simple embleme ale mişcării, ci simboluri cu conţinut ocult purtătoare ale energiei duhurilor viclene.

Acestea sunt:

a) Arcada cerească (culorile curcubeului) este simbolul cel mai folosit. Pe acesta il poate găsi cineva peste tot: pe cadouri, pe jucării, pe haine. El aşa cum învaţă discipolii Noii Ere, simbolizează puntea dintre om şi Marea Minte Universală, adică Lucifer.

b) Numărul 666. Este numărul numelui lui Antihrist. despre care se vorbeşte în Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul (13, 18). Alice Ann Bailey (l880-1949), mama spirituală a Noii Ere, scrie că numărul acesta are calităţi sacre şi că trebuie folosit cât mai mult posibil, cu scopul de a veni cât mai repede Noua Era.

Astfel se explică de ce aproape toate produsele din comerţ sunt marcate cu bar code system în care la început, la mijloc şi la sfărslt se află liniile care reprezintă cifra 6. Avem adică trei de 6 (666). Nu este vorba, prin urmare, despre o psihoză a noastră, a crestinilor. să vedem peste tot numărul 666, ci înşişi adepţii Noii Ere dau numărului însemnătatea despre care am vorbit.

c) Yin şi yang (simbolul taoismului), care înseamnă că binele şi răul sunt două puteri egale care se completează una pe alta.

d) Pentagrama, folosită de magia neagră.

e) Svastica (cunoscuta cruce frăntă). Crucea frântă (îndoită) înspre stânga se foloseşte mai ales în ocultism. Crucea frăntă înspre dreapta a constituit emblema nazismului.

f) Fulgerul. Simbolul lui Lucifer. Sataniştii se mândresc cu spusa lui Hristos din Noul Testament: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.

g) Aşa numita emblemă a păcii. În realitate este o cruce răsturnată şi ruptă, circumscrisă într-un cerc magic.


h) Crucea egipteană sau profanată. Se foloseste mai ales în magie.

Creştinii noştri care merg la Sfintele Locuri şi trec prin Egipt trebuie să ia aminte că pe papirusurile pe care le aduc de acolo există crucea egipteană.

În cele din urmă, ce este mişcarea Noii Ere? Este o uriaşă reţea de organizaţii din întreaga lume, având o oarecare legătură între ele, o „conspiraţie fină”,,aşa cum o numeşte Maryllene Fergusson, una din „proorociţele” mişcării.

Noua Eră este o sinteză de hinduism şi budism, sub chipul modern al guruismului, desigur, care cuprinde şi învăţături oculte antice. Este o sinteză între gnosticism , spiritism şi învăţături „mistice”, care se transmit de fiinţe demonice. De pildă, cele scrise de Alice Bailey, „proorociţa” prin excelenţă a mişcării, i-au fost dictate, aşa cum spune ea însăşi, de mentorul tibetan, o fiinţă spirituală fără trup omenesc (adică un diavol).

Mama spirituala a Noii Ere este Alice Bailey, despre care deja am vorbit. Ea a fost al treilea preşedinte a Societăţii Teosofice şi a murit în 1949. Tot ceea ce a scris ea constituie planul pe care vedem că îl respectă, aproape neschimbat, adepţii Noii Ere, încercând să materializeze scopurile ei.

Aşadar, religiile orientale, sufismul, teosofia. masoneria, neoidolatria, satanismul, vrăjitoria, astrologia, spiritisrnul, parapsihologia, ufolatria, hipnotismul şi călătoriile în vieţi trecute, ocultismul, terapiile alternative, credinţa în reîncarnare sunt cele mai importante pietricele ale mozaicului Noii Ere.

Noua Eră este expresia şi promovarea unui vechi plan al societăţilor secrete (teosofi, masoni, iluminaţi etc.) spre o stăpânire mondială.

Pe bancnota de un dolar american există următoarea frază în latină: Novus Ordo Seculorum, adică Noua Ordine a Lucrurilor, deasupra căreia este o piramidă şi ochiul magic. La baza piramidei stă scrisă, tot in latină, data: 1776. Atunci germanul Weis Naupt, de origine ebraică, a fondat Ordinul Iluminaţitor, dar în realitate al Întunecaţilor. Prin urmare, Noua Ordine a Lucrurilor, la care s-a referit şi preşedintele S.U.A., George Bush, în timpul primului război din Golf (1991) şi despre care atât de des auzim vorbindu-se în ultimii ani, nu este deloc nouă. Dimpotrivă, este tot atât de veche ca şi inspiratorul el, satana, luceafărul cel căzut, tatăl minciunii şi al tuturor înşelăciuniior Noii Ere.

Obiectivele Noii Ere

Ce cuprinde însă „planul” Noii Ere? Care sunt ţintele ei? Primul şi cel mai important obiectiv al Noii Ere este o stăpânire mondială care va fi exprimată printr-un guvern mondial, o nouă Ordine mondială a lucrurilor şi o religie mondială.

Adepţii Noii Ere nu ascund că există un plan mare şi divin că o ierarhie spirituală va duce omenirea la înfăptuirea planului divin şi că în perioada actuală capul ierarhiei este Hristos, dar nu unica şi irepetabila Persoană dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos, ci acel „Hristos” pe care ei înşişi îl numesc Mentorul universal şi principalul Maitreya.

Dar să vedem ce spune importanta reprezentantă a Noii Ere, Vera Alder: Există într-edevărm, scrie ea, un plan şi un scop în spatele întregii creaţii'”. Unitatea universală este scopul către care se îndreaptă evoluţia. Planul universal cuprinde: un organism mondial … o economie mondială … , o religie mondială … .

Încă din 1975 a început să se facă publicitate mişcării Noii Ere. Până atunci actionase în culise, iar apoi, alături de conspiraţia ascunsă, pune în lucrare şi pe cea arătată, adică propaganda. Ceea ce până atunci se adresa doar unora spre iniţiere, în lojele masonice şi în alte societăţi secrete, acum se arată

tuturor, şi în acest scop se folosesc în principal mijloacele de informare în masă (mass-media).

Evenimentul principal al „planului” este venirea hristosului-vărsător al Noii Ere şi instaurarea împărăţiei lui. „Planul” cuprinde, printre altele, şi următoarele scopuri secundare:

1. Sistemul mondial al cartelei de credit;

2. Un control mondial asupra alimentelor;

3. Un sistem economic mondial;

4. Impunerea cu forţa a limitării naşterilor (avorturile);

5. Controlul genetic. Adică intervenirea în codul genetic pentru a face pe om „la comandă”;

6. Fecundaţia artificială;

7. Iniţierea maselor în aşa numitul sistem planetar care se numeşte, de asemenea, şi iniţiere luciferica, adică o acţiune de afierosire satanei;

8. Stăpânirea unei noi rase de supraoameni'”.

Aceasta ne aminteşte de nazismul celui de-al III-lea Reich al lui Adolf Hitler, care a fost un ocultist şi membru al unei societăti secrete. Să nu uităm că o Nouă Ordine a Lucrurilor voia să instaureze şi el, iar rezultatul a fost cele cincizeci de milioane de morţi în al doilea Război mondial. În general, asemănările dintre Noua Eră şi nazism sunt multe, vrednice de însemnat şi deloc întămplătoare.

9. Aşa numita Operaţie de curăţire.

Prin acest termen reprezentanţii Noii Ere înţeleg exterminarea tuturor acelora care nu sunt de acord cu scopurile Noii Ere, deşi propovăduiesc „pacea, dragostea şi unitatea mondială”. Toţi cei care se împotrivesc, şi mai ales creştinii, vor trebui să dispară de pe pământ printr-o procedura de purificare mondiala. Acesta este secretul cel mai întunecat al Noii Ere. Discipolii Noii Ere, denaturând în mod grosolan Sfanta Sriptură, lucru foarte obişnuit pentru ei, îi identifică pe creştini şi pe toţi cei care se împotrivesc concepţiilor lor cu fiara din Apocalipsă sau cu antihrist. Ei spun că antihrist este orice persoană sau grup care neagă firea dumnezeiască a omului, care neagă, aşadar, concepţia demonică ce spune că omul este dumnezeu din fire şi, prin urmare, nu este nevoie de nici un Dumnezeu Care să-l mântuiască.

Operaţia de curăţire o vor pune în lucrare când mişcarea se va instaura în toată lumea şi atunci îşi va arata adevărata ei faţă.

În perioada pe care o parcurgem acum acţionează mai ales în chip coruptiv, încercând să pervertească dinlauntru spaţii care interesează mişcarea, iar pentru atingerea acestui scop creează confuzia.

Scopul Noii Ere acum nu este să golească bisericile, ci, dacă este cu putinţă, să le umple cu oameni care să aibă cugetarea pervertită, adică cu cei care vor fi de acord că toate religiile, şi Creştinismul împreună cu ele, sunt acelaşi lucru, sunt căi care duc la acelaşi scop.

Creştinismul, aşa cum se ştie, şi mai exact Biserica Ortodoxă nu este o religie, adică nu este o creatie omenească, ci descoperirea pe care Dumnezeu a dat-o omului.

 

Obiectivele secundare ale Noii Ere, despre care am vorbit (cartele de credit, control genetic etc.), au în vedere să pregătească şi să ajute la realizarea scopurilor principale, care sunt, aşa cum am spus, instaurarea unui guvern mondial sub cârmuirea unui conducător mondial (dascal, mentor, avatar) al Noii Ere şi a unei religii mondiale, în realitate însă a unei panreligii diavoleşti.

Caracterul antihristic al Noii Ere

Vom vorbi acum mai amănunţit despre caracterul satanic şi antihristic al Noii Ere. Acest lucru se vede foarte clar din ceea ce scrie David Spangler, unul dintre conducătorii mişcării:

Lucifer lucreaza înăuntrul fiecăruia dintre noi pentru a ne aduce la „deplinatate” şi, pe parcurs ce evoluam catre o Noua Era, care este era întregirii omului, fiecare dintre noi este adus, într-un anumit fel, la punctul pe care îl numesc iniţiere satanica (afierosire lui satana), la uşa prin care persoana trebuie sa treaca, daca vrea sa ajunga cu totul în prezenţa luminii şi la „deplinatatea” sa.

Însă toată această concepţie despre lume a Noii Ere este incompatibilă cu Creştinismul şi deci antihristică. Pentru adepţii Noii Ere, Dumnezeu nu este o existenţă personală, ci o supraconştiinţă universală impersonală.

Omul nu este persoană, ci o picătură care va trebui să aibă drept scop să dispară în oceanul supraconştiinţei universale.

Nu există legătură între Creator şi creaţiile Sale, deosebire între Dumnezeul cel necreat şi făpturile limitate. Toate sunt considerate ca o energie, ca forme diferite ale aceleiaşi realităţi. Adică este vorba despre panteism.

Este vădit faptul că toate acestea nu au nici o legătură cu credinţa noastră, ci mai degrabă sunt cu desăvărşire incompatibile cu ea. Iar acest lucru trebuie să-l accentuăm cu multă tărie. Adică să înţelegem că nimeni nu poate aparţine unei organizaţii guruiste, sau să facă yoga, sau să creadă în astrologie, sau în reîncarnare şi, în acelaşi timp, să aibă impresia că este şi creştin.

Intenţionat, sistematic şi conştient, Noua Eră cultivă confuzia, care a ajuns să fie cea mai importantă caracteristică a epocii noastre, Astfel, cultivatorii confuziei spun că există multe religii, dar un singur Dumnezeu, sau că există multe căi care duc la acelaşi scop.

Însă, Domnul nostru îi dezminte spunând: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Prin urmare nu există mai multe căi, ci numai Una, Hristos şi Biserica Sa Ortodoxă.

Alt exemplu de confuzie intenţionată, pe care o cultiva aceştia, este afirmaţia potrivit căreia meditaţia şi rugăciunea minţii ar fi acelaşi lucru, iar binele şi răul ar fi două puteri egale care se completează una pe alta. Însă rugăciunea ortodoxă este o legătură interpersonală. Este ieşirea din eu şi îndreptarea prin dragoste către o altă persoană (către Dumnezeu, în cazul nostru).

Dimpotrivă, în practica rneditaţiei. cel care meditează nu se întoarce spre o altă persoană, ci spre propriul sine, pe care îl idolatrizează.

La prima vedere, adepţii Noii Ere se arată îngăduitori faţă de toţi. În realitate însă cred şi propovăduiesc că, de vreme ce monopolizează adevărul, creştinii sunt fiinţe subevoluate. Crede ce vrei, spun ei, dar să nu fii mărginit, adică să crezi că numai tu ai adevărul.

Folosirea de către adepţii Noii Ere a termenilor creştini cu un alt înţeles – de multe ori cu sens contrar – măreşte confuzia. De pildă, pentru adepţii Noii Ere, libertatea nu este supunerea de bună voie a omului voii lui Dumnezeu, întoarcerea de bună voie către bine şi lepădarea răului, ci punerea în lucrare fără stavilă a puterilor omului, fie pozitive, fie negative. La fel, păcat nu este încălcarea voii lui Dumnezeu, ci tot ceea ce împiedică calea către auto-îndumnezeire. John Randolph Price, în cartea sa The Panetary Commission, spune că a Doua Venire nu înseamnă revenirea lui Iisus, ci conştientizarea din partea persoanei că ea însăşi este dumnezeu, o suprainteligent a .

De asemenea, el mai spune că antihrist este fiecare persoană sau grup care neagă firea dumnezeiască a omului”. Aşadar, potrivit cu concepţia Noii Ere, antihristul sunt creştinii.

Şi adepţii Noii Ere vorbesc despre Hristos, şi încă mult. Dar pentru ei Hristos nu este Iisus Hristos din Nazaret, Cel răstignit de Ponţiu Pilat şi Înviat din morţi, o persoană istorică unică şi irepetabilă şi totodată Fiul lui Dumnezeu, ci este unul din nenumăraţii iniţiaţi din istoria omenirii şi, mai degrabă, este o stare înlăuntrul nostru, o stare hristică, aşa cum o numesc ei.

Această confuzie pe care o cultivă, la care se adaugă faptul că cele mai multe din aceste mişcări nu-şi arată adevărata lor faţă, ci se prezintă sub o mască socială, filosofică, ştiinţifică, chiar şi ortodoxă, face ca persoane nevinovate, mai ales tineri, să fie prinse în mrejele lor. De pildă, cineva este chemat la un prânz bogat sau la nişte lecţii aşa-zise de relaxare sau de gimnastică, iar în spatele acestora se afla un anume guru.

Victimele organizaţiilor Noii Ere şi, în principal, a aşa numitelor culte sau secte distrugătoare sunt conduse treptat, prin metode specifice şi tehnici de spălare a creierului, la dependenţa totală de conducător şi de grupare. Ele suferă încet-încet o schimbare radicală a propriei personalităţii, ajungând de multe ori la stări psihopatologice, la situaţii fără ieşire, la sinucidere sau la crimă.

Read Full Post »

Referat prezentat la Al VII-lea Congres Panorthodox al Delegatiilor Bisericilor Orthodoxe si Sfintelor Mitropolii pe teme referitoare la erezeii si secte, întrunit în Theba, 20-26 septembrie 1995.

Subiectul pe care am cinstea să vi-l prezint, cuvioşi părinţi şi iubiţi fraţi, este: Definirea ascezei in monahismul ortodox ca raspuns la provocarea practicilor necrestine.

Este de prisos să vă spun că nu e cazul a întreprinde aici analizele amănunţite pe care ar trebui să le facem ca să epuizăm profunzimea şi întinderea subiectului. Pentru a face aceasta poate că ar fi nevoie de o carte întreagă.

De asemenea, va trebui dintru început să subliniem – deoarece vom vorbi despre asceza în moriahismul ortodox  – în scopul evitării greşitelor interpretări, că spiritualitatea ortodoxă este unitară. Şi aceasta, deoarece Evanghelia este aceeaşi. Asceza, potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, nu este rănduită numai pentru monahi, ci pentru toţi creştinii. Evanghelia şi asceza sunt unite inseparabil.

Asceza este modul, calea, mijlocul prin care ajungem la scop, care este curăţirea inimii de patimi, iluminarea minţii, unirea cu Dumnezeu, îndumnezeirea. Iar scopul acesta este acelaşi pentru toţi creştinii fără excepţie, clerici şi mireni, monahi şi căsătoriţi. Desigur, condiţiile în care este chemat să se nevoiască cineva ca să atingă acest scop comun diferă, potrivit cu particularităţile personale şi concrete din fiecare caz, însă cadrul general şi scopul sunt aceleaşi.

Vom vorbi aşadar despre asceza în monahismul ortodox, deoarece în el se află, precum este dovedit în forma lor cea mai curată, din punctul de vedere al rânduielii, cât şi din cel al practicii, toate elementele care constituie ceea ce numim Spiritualitate ortodoxă. Să ne aducem aminte de Sfântul Ioan Scărarul care scrie că: Lumina monehilor sunt îngerii, iar lumina tuturor oamenilor este petrecerea monahicească şi de Sfântul Isaac Sirul care caracterizează petrecerea monahicească ca fiind fala Bisericii lui Hristos.

După aceste precizări introductive, trecem la prima parte a subiectului nostru, la definirea ascezei.

De când există asceza

Asceza o întâlnim încă din Vechiul Testament, iar asta este foarte firesc, căci, potrivit spuselor profesorului de Dogmatică, părintele Ioan Romanidis, singurul fapt ce deosebeşte Vechiul Testament de Noul Testament este acela că Îngerul de Mare Sfat, Domnul Slavei, în Noul Testament, se arată „în trup”.

Iar acum să trecem la Noul Testament. După cum în urcuşul duhovnicesc, în general, tot astfel şi în ceea ce priveşte asceza, în particular, Domnul S-a făcut pildă pentru noi ca sa mergem pe urmele Lui. Domnul posteste, Domnul priveghează, Domnul rabdă, îndelung-rabdă, se smereşte, iubeşte şi iartă pe vrăjmaşi. Se face ascultător Tatălui pana la moarte, şi înca moarte pe Cruce, tăindu-Şi voia Sa omenească şi ascultănd de voia lui Dumnezeu-Tatăl. De altfel, definiţia Sfăntului Ioan Sinaitul, scriitorul Scării, că:

Monah înseamna silirea neîncetata a firii se bazează pe cuvântul Domnului: Imparatia cerurilor se ia prin staruinta şi cei silitori o repese pe ea.

Din care pricină a apărut asceza

Cuvântul Sfântului Apostol Pavel căci nu săvârsesc ceea ce voiesc ci fac ceea ce urasc , ne dă prilejul să facem o digresiune spre a ne referi la antropologia ortodoxă, astfel încât să fie lesne de înţeles pentru ce creştinul alege calea ascendentă a ascezei şi lasă la o parte calea cea largă sau coboratoare a confortului celui lumesc şi a cugetării trupeşti.

Aşadar, potrivit cu învatatura ortodoxă, omul este alcătuit din partea materială, care se strică şi moare, şi din cea duhovnicească, care este nemuritoare; desigur, nu în accepţiunea platonică a nemuririi ca stare fără de început şi sfârşit, ci în înţeles biblico-patristic al nemuririi sufletului, care precizează că sufletul este ceva creat, are început, dar nu va avea sfârşit.

Centrul vieţii duhovniceşti a omului este ceea ce Sfinţii Părinţi numesc inima. Starea de sănătate duhovnicească, cea pe care Sfinţii Părinţi o numesc dupa fire, este: pe de o parte inima să fie sălaş al harului Sfântului Duh. de vreme ce suntem botezaţi, iar. pe de altă parte, mintea, adică partea ratională a sufletului – telescopul cu care Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu – să fie îndreptată spre Acela prin lucrarea rugăciunii, care este convorbirea omului cu Dumnezeu, Iar raţiunea săvârşeşte lucrarea proprie ei. De pildă. ştiinţa este lucrarea raţiunii sau, cu alte cuvinte, a cugetării, şi nu a minţii aşa cum am definit-o.

Astfel stau lucrurile atunci când suntem în cele dupa fire, adică în starea potrivită cu firea duhovnicească a omului. Dumnezeu l-a creat pe om în această stareî cu menirea de a merge de la cele după fire la cele mai presus de fire. adică să primească de la Dumnezeu în dar însuşiri pe care din fire le are numai El. Care din dragoste le dăruieşte omului, atunci când acesta se face vrednic de ele.

Dar, în loc să ne aflăm în aceste stări binecuvântate, după fire şi mai presus de fire (adică a sfinţeniei). de obicei noi ne aflăm, din nefericire. în starea împotriva firii. adică în starea păcatului, în starea potrivnică scopului pentru care am fost creaţi. Iar aceasta se întâmplă deoarece omul, deşi s-a slobozit de păcatul strămoşesc prin Sfântul Botez. se întoarce de obicei spre rău. folosind greşit libertatea sa.

Şi astfelî omul se îndepărtează încet-încet de harul lui Dumnezeu. începe să lucreze păcatul, dă drepturi diavolului, i se inradăclnează înlăuntrul său patimile, iar inima, din locaş al harului dumnezeiesc, se face locaş al patimilor. adică se află sub înrâurirea diavolilor.

Pe de altă parte, mintea, în această stare de îmbolnăvire duhovnicească, se împrăştie în cele dinafară, în lucruri, în timp ce raţiunea, cugetarea, se hipertrofiază în dauna minţii.

Scopul Bisericii, care este un spital duhovnicesc, este acela de a-l vindeca pe omul bolnav duhovniceşte, iar această educaţie terapeutică (tratament) se numeşte asceza.

Sufletul omului se îndulceşte de dragostea lui Dumnezeu (aşa cum spunea fericitul Staret Paisie Aghioritul, la început Hristos ne dă o caramelă ca să ne îndulcească. iar la sfârşit ne pregăteşte o întreagă cofetărie) şi intră pe acest drum al curăţirii de patimi, lucru pe care orice om cu cugetare lumească, care nu a gustat din harul lui Dumnezeu, îl consideră minor sau primejdios şi, oricum, greu de înfăptuit.

Jugul lui Hristos însă, aparent greu, devine uşor atunci când îl încredinţăm Domnului şi nu puterilor proprii, inexistente de altfel.

Consecinţe

· Rodul acestei educaţii terapeutice, adica al ascezei. es e curatirea inimiişi împlinirea Fericirii Domnului: fericiti cei curati cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Locul patimilor din inimă este luat de virtuţi, dintre care cele mai mari sunt smerenia şi dragostea.

Foarte frumos descrie această rodire troparul pe care îl cântăm la cuvioşi: … cu postul, cu priveghere, cu rugăciunea cerestile daruri luând …. Aici se descriu şi mijloacele ascetice (postul, privegherea, rugăciunea), dar şi consecinţele tămăduitoare (cereşti le daruri). Sau, aşa cum le descrie Sfântul Apostol Pavel: Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelungarăbdare, bunătatea, facerea de bine, credinta, blândeţea, infrânarea … .

Asceza ortodoxă nu este o tehnică

În Tradiţia ortodoxă asceza este o metodă terapeutică, iar nu o tehnică. Ea nu este un ansamblu de practici (şi am ajuns aici la a doua parte a subiectului, adică la practicile necreştine), ci, dimpotrivă, ea este un răspuns mărinimos la dragostea lui Dumnezeu. Adică, să facem omeneşte tot ceea ce trebuie pentru a ne curăţi omul lăuntric, astfel încât să se poată sălăslui în noi harul lui Dumnezeu. De altfel, Dumnezeu face primul pas ca să-l întâlnească pe om şi nu omul ca să-L afle pe Dumnezeu.

Am ajuns acum la un punct critic. Între asceza ortodoxă şi asceza din spaţiul neortodox există unele asemănari care, într-adevăr, pot face oarece impresie celui care rămâne la asemănarea aparentă a copacilor, dată de frunzele lor, şi nu vede diferenţele ce privesc trunchiul, rădăcinile şi mai ales roadele.

Asceza, aşa cum am spus, nu este o tehnică, nu este ceva cu care putem constrânge libertatea lui Dumnezeu. Asceza, în Tradiţia ortodoxă, nu este un scop în sine, ci este un mijloc. Scopul ascezei noastre este să ne omoram patimile, iar nu să ne vatămăm trupul. Noi nu am fost învăţaţi să fim ucigaşi de trupuri, ci ucigaşi de patimi, spune avva Pimen în Pateric.

Asceza este un mijloc. Scopul este vindecarea inimii, adică schimbarea dragostei egoiste în dragoste care nu caută ale sale. De aceea, caracteristică pentru asceza ortodoxă şi pentru etosul pe care ea îl formează este desertarea. este modul extatic (a iesi înspre cele dinafară) al vieţii. Din dragoste ieşim din noi înşine ca să întâlnim, în libertate, pe Dumnezeul cel personal şi pe persoanele semenilor noştri.

Astfel, viaţa omului află sensul ei adevărat tocmai pentru că acest sens corespunde cu adevărata fire a omului.

Reuşita prefacerii dragostei egoiste într-una dezinteresată nu depinde numai de puterile noastre. Asceza ortodoxă nu este o tehnică de autocunoastere. de autoevolutie şi automântuire. Ea este împreună-lucrarea, în libertate şi ascultare, cu harul dumnezeiesc necreat.

În Ortodoxie nu avem un proces de ascensiune a omului prin mijlocirea unor tehnici, ci o pogorâre a lui Dumnezeu cel iubitor către om. Creştinul ortodox nu împărtăşeşte optimismul ereziilor care susţin că prin tehnicile lor izbutesc o ascensiune progresivă, deoarece omul din fire este schimbător. Aşa cum susţine părintele Antonie Alevizopulos: Adeveraţii creştini nu caută spre propriul sine ca să primească ajutor. ci se străduiesc a se cunoaşte pe sine ca să se pocăiască şi, astfel, să poată să-I ceară lui Dumnezeu sa vină in viata lor şi sa le daruiescă mare milă.

Nădejdea creştinului este în Hristos, Care îl va slobozi din stricăciune şi din moarte. Această nadejde a creştinului este respinsa de sectele la care ne-am referit. Pentru ei, omul „auto cunoaşterii”, care îsi dă seama de „puterile conştiinţei” lui şi foloseste „cheia gândirii pozitive”, nu poate avea „necazuri”, nici nu crede ca zidirea este supusă lucrerii stricăciunii. Dimpotrivă, el crede că toate sunt bune aşa cum sunt şi ca omul nu trebuie să nădăjduiască in ceva ce va să vină, ci el se autorealizeaza aici pe pamânt”,

Deoarece asceza nu este un scop în sine, aşa cum am subliniat mai sus, de aceea şi creştinul ortodox nu urmăreşte să vadă lumini şi vedenii, să aibă „experienţe” sau să facă minuni. Acolo unde apare o vedenie sau o „minune” care atâta pofta desfrânată va trebui să ştim că acestea sunt abateri de la cugetarea şi morala ortodoxă. Creştinul ortodox se teapadă de „experienţele” pe care diavolul este gata să i le ofere aici şi acum, chiar şi fără să-i fie cerute; cu atât mai mult atunci când îi sunt cerute.

Între un adevărat prooroc, adică un sfânt ortodox şi un ocultist fachir, „făcător de minuni”, medium există o mare prăpastie.

Diferenţa specifică între asceza ortodoxă şi cea demonică se poate vedea în povestirea din Pateric referitoare la avva Macarie Egipteanul: Trecând odată de la luncă la chilia sa, avva Macarie ducea smicele de finic şi iată l-a întâmpinat diavolul pe cale cu secera şi vrând să-l lovească nu a putut. Şi i-a zis:

Multă silă am de la tine, Macarie, căci nu pot nimic asupra ta. Iată, orice faci tu, fac şi eu. Tu posteşti, dar eu nicidecum nu mănânc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care mă biruiesti. l-a zis lui avva Macarie: Care este? Iar el a zis: Smerenia ta şi pentru aceasta nu pot nimic asupra ta.

Vom începe acum să dezvoltăm oarecum mai sistematic partea a doua a subiectului, cu toate că până acum ne-am referit mereu la ea. Aşadar, să revenim la ceea ce am numit ameninţarea practicilor necrestine.

Sub termenul de practici necrestine se pot ascunde mişcări şi practici cum ar fi: yoga-meditaţie, gândire pozitivă, ocultism, hipnotism, spiritism, magie (albă şi neagră, care în esenţă sunt acelaşi lucru), şamanism, sufism, practicile cultelor animiste, ale ereziilor totalitariste nou-apărute (de exemplu: abuzul de substanţă al Scientologiei) şi ale cultelor distrugătoare (spălarea creierului, bombardarea conştiinţei oamenilor cu noţiunea pervertită a dragostei, dezmăţul), tehnicile Noii Epoci (New Age), medicina alternativă care se bazează pe credinţa ocultă în existenţa energiei cosmice şi a centrilor energetici din om. Şi am fi putut ajunge până la practicile neosatanismului sau la acţiunile sistematice lipsite de orice fel de scrupule ale ereziilor totalitariste (şantaje, terorism psihologic, teroarea acuzaţiilor, violenţă fizică).

Ca să analizeze cineva fiecare din temele la care ne-am referit. ar fi nevoie de câte o expunere separată.

Lucrul cel mai însemnat este să vedem care sunt elementele comune ale acestor practici sau tehnici, şi apoi în ce constă ameninţarea lor.

Toate aceste sisteme, mişcări, practici sunt încercări de autoevoluţie şi automantuire, care au ca dreptar aşa numita evanghelie a Vărsătoruia), ce se identifică cu evanghelia luciferica.

Ele întruchipează vechea minciună sub o nouă înfăţişare. Se concentrează în cele pe care le-a spus vechiul şi vicleanul şarpe celor întâi zidiţi. Adică: Dumnezeu v-a spus minciuni. Puteţi voi singuri, numai cu puterile voastre, fara ajutorul Lui, sa deveniti dumnezei. Omul însusi este dumnezeu, numai ca nu cunoaşte asta. Dar o va cunoaşte prin tehnicile autocunoaşterii şi autodepasirii.

Evanghelia Varsatorului este calea autonomiei omului şi a răzvrătirii lui împotriva voii lui Dumnezeu. Lui faca-se voia Ta din Rugăciunea Domnească i se opune dogma satanică: Fă ce vrei! Aceasta este toată legea. (Aleister Crowley).

Prin tehnicile oculte omul intră pe un drum primejdios. Primeşte o iniţiere prin care se leapădă de Hristos şi se uneşte cu satana, lucru care înseamnă lepădarea credinţei ortodoxe şi îndepărtarea de sub acoperământul harului dumnezeiesc.

În ceea ce priveşte tema explicarii fenomenelor oculte, întâlnim cazurile înşelării şi ale falselor păreri aşa-zis avizate, ale propagandei convingerilor religioase sau ale născociri lor talcultorului. întâlnim cazurile fenomenelor paranormale, ale subconştientului colectiv, ale vederii şi auzirii mai presus de fire, dar există şi situaţiile în care cu siguranţă şi-a băgat coada cel viclean, cu falsele minuni pe care le arată în închipuirea celor care i-au dat drepturi în inimile lor prin păcat şi prin “joaca” cu duhurile viclene!.

Totuşi, aceste false minuni sunt „adevărate” pentru cei care le văd, tot aşa după cum şi halucinatiile sunt „adevărate”. Dar aceste minuni false nu mai pot avea loc atunci când persoanele care s-au încurcat cu ele se pocăiesc şi se întorc la Hristos şi la Biserica Lui, îngăduind astfel harului să lucreze în sufletele lor.

În strădania noastră de a aprofunda şi a interpreta tema tratată ne este de ajutor să vedem ce anume cred grupările enumerate mai sus, aproape în totalitatea lor – desigur, cu diferentieri –  însă neesenţiale despre Dumnezeu, despre om şi despre lume.

Potrivit concepţiei acestor grupări, care aparţin mozaicului aşa numitei Noii Ere a Vărsătorutui, Dumnezeu este o putere impersonală oarbă, o energie cosmică, o supraconstlinţă impersonală şi nu o comuniune de Persoane, aşa cum este pentru noi, ortodocşii.

Idolul lumesc al Noii Ere este panteist. Toate sunt una, propovăduiesc discipolii Noii Ere.

Părintele Antonie Alevizopulos spune că potrivit cu parerile acestor grupari, omul şi întreaga lume, ca particica a esentei lui Dumnezeu, nu are ipostas. Toate se afla într-o evolutie ciclica omogena, trecând prin starea de mineral, de plantă, de animal, de om, si indreptanctu-se spre închiderea ciclului, prin absorbirea şi disparitia omului şi a lumii in Principiul primordial impersonst.

În aceasta evolutie toate sunt mai înainte rânduite de aşa numitele legaturi karmice şi de încurcaturile karmice ale animalelor anterioare. Nimeni nu este responsabil pentru nimic, şi nimeni nu poate schimba ceva din soarta sa. Doar atitudinea sa este chemat sa şi-o schimbe fata de ceea ce trebuie neaparat sa i se întâmple; e chemat sa joace rolul sau fara ataşament, fara sa participe, aşa cum îşi joaca rolul un artist pe scena. Iar aceasta, nu pentru a schimba ceva în mersul lucrurilor, ci pur şi simplu pentru a-şi plati datoria kermice. aşa încât sa nu fie nevoit sa se intoarca în viata în aceleaşi conditii şi cu aceleaşi probleme. Scopul sau însa nu este acela de a se elibera de moarte, ci a se elibera de viata (!) .

Astfel, răspunsurile panreligiei la problema existentiala a omului nu satisfac setea sa pentru un sens mai adânc al vietii. Şi aceasta, deoarece comuniunea cu Dumnezeu, ca sens adânc al vietii omului, nu este o consecinţe a naturii omului sau a unui proces de autoevoluţle sau autorealizare, ci este un dar al lui Dumnezeu şi rodul dragostei şi tiberteţt! lui Dumnezeu.

Grupările spaţiului ocult mai larg sau, cu alte cuvinte, grupările Noii ere, cu evanghelia Varsătorului a autoevoluţlel şi automântuirii pe care le promovează, în prima fază alterează cugetarea ortodoxă – dacă aceasta există – a discipolilor lor, iar în continuare contestă Evanghelia mântuirii în Hristos şi îl conduc pe om în fundături înfricoşătoare. Ademenit ca şi protopărinti,. de nădejdea falsă că va deveni de unul singur dumnezeu, omul este condus într-un mod tragic la constatarea „goliciunii” lui duhovniceşti. Cu puterile noastre nu putem face nimic sau, mai degrabă, am putut crea impasurile de astăzi.

Răspunsurile la întrebările existenţiale ale omului, la întrebarea despre sensul vieţii, despre sensul durerii în viaţa noastră, la neliniştea sa pentru amcnintătoarea catastrofă ecologică, cauzată de folosirea iraţională şi egoistă a resurselor de bogăţii naturale ale planetei. la întrebarea privind eventualitatea unui holocaust atomic, (răspunsurile) se află în modul în care Biserica lui Hristos îl vede pe Dumnezeu, pe om şi lumea.

Lepădarea ascetică de cele văzute şi de cele trecătoare, pentru ca să ne desfătăm de cele pururea stătătoare ne eliberează de alipirea pătimasa de lucruri şi de nelinişte. La aceasta ajută şi întreaga orientare eshatologică a omului în sânul Bisericii, care, fără să subaprecieze această viaţă, trăieşte aici ca un trecător şi ca un cetăţean ceresc.

Străduinţa de a împlini virtutea cumpătarii ne ajută să evităm duhul consumatorismului şi al stresului, precum şi problemele psihologice care apar ca nişte consecinţe ale lor.

„Lozinca” ascetică a Sfântului Isaac Sirul: iubeşte osteneala mai mult decât odihna este un răspuns la mentalitatea predominantă a oamenilor de astăzi care doresc să dobândească cel mai mare căştig, cea mai mare desfătare, cel mai mare confort cu cea mai mică străduinţă posibilă.

Concepţia de viaţă şi morala pervertită care rezultă din declaraţia lui Anton La Vey (fondatorul aşa numitei Biserica Satanei din California, U.S.A.): Nu aş putea omori vreodată un păianjen însa aş putea omori un om, conduce la o societate nu a fiarelor, ci a diavolilor. Această concepţie este despărţită printr-o prăpastie de gândirea Sfinţilor Bisericii noastre, care şi-ar fi dat trupul lor sănătos ca să ia trupul unui lepros, pentru ca aceasta este dragostea deseversita, aşa cum spune Avva Agaton.

Înfruntarea problemei

Admiterea faptului că ereziile noi, totalitariste, cu practicile lor, sunt o provocare reprezintă primul pas înspre înfruntarea corectă a chestiunii. Această provocare se adresează atât Bisericii, cât şi statului, precum şi societăţii în general. Din păcate, tendinţa care domneşte astăzi este aceea de a ignora problema, fie din lipsă de informare, fie din pricina unui simţământ de suficienţă de sine sau din alte pricini, pe care nu este momentul să le analizăm. Nu putem însă stabili în anii ’90 strategia şi tactica pastorală în privinţa înfruntării ereziilor pornind de la o reprezentare a decorului mişcărilor eretice din anii ’60 sau ’70. Înfruntarea variatelor probleme – nu numai religioase pe care le creează ereziile trebuie să fie pentru Biserică, dar şi pentru stat, un subiect prioritar şi nu o preocupare secundară.

Aici trebuie să se accentueze şi necesitatea infruntării lipsurilor noastre pastorale. Faptul că de multe ori, în cadrul parohiei, oamenii cu nelinişti duhovniceşti nu văd la cei din jurul lor trăindu-se vieţe cea nouă în Hristos îi împinge să caute dragostea şi sensul vieţii în alte locuri.

Există mulţi oameni care nu cunosc răspunsurile Ortodoxiei la problemele existenţiale ale omului, însă au o intenţie bună. Alţii, negustând hrana duhovnicească sănătoasă a Bisericii, nu pot să o recunoască pe cea otrăvită a ereziilor şi să se păzească, astfel, de ea.

Dacă vom cunoaşte, dar mai ales dacă vom trăi Ortodoxia în sânul Bisericii, atunci viaţa noastră va fi o predică vie, un răspuns la provocarea ereziilor şi o soluţie pentru ieşirea din înfundături!e create de ele. Iar dacă, în paralel cu trairea credinţei, a etosului nostru bisericesc, vom fi şi informatt asupra problemelor pe care le creează ereziile, îi vom putea sensibiliza şi informa pe oameni şi vom putea aduce lumina lui Hristos la cei ce stau în latura si-n umbra morţii. Aceşti oameni pot fi vecinii sau colegii noştri şi avem datoria să-i ajutăm.

Read Full Post »