Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘satanism’

( Preot Ioan)

Iubiti crcdinciosi,

Pentru că mulţi dintre creştini nu ştiu ce să creadă în legăturăcu această tradiţie, haideţi mai întâi să lămurim aceste trei cuvinte: sarbatoare, Halloween, masca, privindu-le din punctul de vedere al, „cotidianului”, dar mai ales din perspectiva creştină:

Cuvântul a sărbători provine din limba latină şi înseamnă „a ţine festivităţi în onoarea unui eveniment special”. Sărbătoare înseamnă „zi sfântă”, o zi în care oamenii îi mulţumesc şi-l slăvesc pe Dumnezeu. De sărbători (cruce roşie în calendar) oamenii n-ar trebui să muncească. Sărbătorile pot fi de mai multe feluri: religioase, naţionale saupersonale. Cu mii de ani în urmă oamenii au considerat ziua de naştere ca o zi importantă. Cu mult timp în urmă oamenii credeau că de ziua nasterii persoana respectivă poate fi ajutată de spiritele bune, sau rănită de spiritele rele. Aşadar, când o persoană îşi sărbătorea ziua de naştere, rudele şi prietenii apropiaţi se adunau pentru a-l proteja, astfel au început petrecerile cu ocazia zilei de nastere.

Ce înseamnă Halloween?

Hall – înseamnă sfinţi, umbre, cei ce nu mai sunt, iar ween – înseamnă a învinge. Deci halloween înseamnă a învinge fantomele (spiritele) celor ce nu mai sunt. Halloween este o veche sărbătoare păgână, originile ei găsindu-se cu mii de ani în urmă. Se serbează anual si derivă dintr-un amestec de idei păgâne, folclor şi religie. Este o noapte dedicată fantomelor şi vrăjitoarelor.

Mulţi copii se îmbracă în vrăjitori, fantome, monştri, piraţi, animale, cărând în mâini plase din hârtie şi merg din casă în casă, bătând la usi si spunând: „Ne tratati sau vă bântuim?”. Persoanele care răspund la uşi le pun în plase copiilor bomboane sau gumă de mestecat, încercând să afle cine este sub mască. Dacă nu primesc nimic, copiii le vor juca o farsă cum n-au mai văzut. Odinioară, în Beauce, avea loc un eveniment special. Grupuri de băieţi se plimbau din loc în loc pe câmpuri purtând cu ei dovleci iluminaţi. Aceşti dovleci erau fixaţi la capătul unor lungi bastoane. Văzuţi din depărtare, în noapte, semănau cu un defileu de suflete rătăcite. Dovlecii iluminati înăuntru sunt de asemenea simbolul Halloween-ului.

Cum au apărut dovlecii iluminaţi?

 

Originea lor se pare că ar fi „Lanterna lui Jack”, o poveste care vine din folclorul irlandez, şi care ne spune că un bărbat pe nume Jack, cunoscut ca glumeţ şi beţivan, păcăleşte pe Satan să se urce într-un copac. Apoi face o înţelegere cu diavolul cum că, dacă-i promite să nu-l mai ispitească cu băutura, îl lasă să coboare din copac. Diavolul îi promite, dar Jack fiind glumeţ repede sculptează o cruce pe trunchiul copacului şi-l blochează acolo pe diavol. Potrivit povestirii folclorice după ce Jack a murit nu a fost primit în Rai datorită păcatelor sale, dar nici în iad pentru că l-a păcălit pe Satan. A fost deci pedepsit să rătăcească pururea. Diavolul i-a dat de acolo din iad un tăciune să-si lumineze drumul prin întunericul îngheţat. Tăciunele era plasat într-un nap (un fel de sfeclă scobită). Irlandezii au folosit napii ca lanterne originare ale lui Jack. Dar, când au venit imigranţii în America, au aflat că dovlecii sunt chiar mai buni decât napii. Lanterna (lumina) lui Jack în America a fost un dovleac călăuzitor de suflet luminat de o lumânare. Dovlecii cu lumină înăuntru sunt de asemenea simbolul Halloween-ului şi chiar şi azi se mai folosesc dovlecii tăiaţi de copii.

Sărbătoarea pe care o cunoaştem sub numele de Halloween a fost influentată de numeroase culturi. În Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era Festivalul Samhain, iar la crestini era Sărbătoarea Tuturor Stintilor.

Cu sute de ani în urmă, actuala Marea Britanie şi Nordul Franţei erau populate de celţi. Celţii venerau natura şi aveau numeroşi zei, iar Zeul Soare era cel favorit. Ei sărbătoreau Anul Nou pe data de 1 Noiembrie. Fiecare an nou era celebrat cu un festival, care marca sfârsitul „sezonului soarelui” şi începutul „sezonului întunericului şi frigului”. În 31 octombrie, după ce toate câmpurile erau recoltate şi depozitate, toate focurile erau stinse, druizii, adică preoţii celţilor, se întâlneau pe o culme din pădurea de stejari – fiindcă stejarii erau consideraţi copaci sacri – şi aprindeau noile focuri, făcând sacrificii de bucate şi animale. În timp ce druizii executau dansuri rituale în jurul noilor focuri, sezonul soarelui trecea, iar sezonul înunericului începea. Când se făcea dimineaţă, druizii dăruiau câte o torţă aprinsă din noile focuri, fiecărei familii cu care urma să-şi aprindă focurile în gospodărie. Aceste focuri erau menite să le încălzească casele şi să le ocrotească de spiritele întunericului. Festivalul din 1 Noiembrie era numit „Samhain”. Acest festival este un fel de Halloween antic, dura 3 zile şi oamenii participau la el îmbrăcaţi în costume făcute din piei şi oase de animale.

În primul secol după Hristos legiunile romane invadează Britania şi aduc cu ei numeroase festivaluri şi obiceiuri proprii. Unul dintre acestea a fost şi festivalul cunoscut sub numele de „Ziua Pomona”, numit aşa după zeiţa romană a fructelor şi grădinilor. Şi această sărbătoare se celebra tot în jurul datei de 1 Noiembrie. După zeci de ani de stăpânire romană, obiceiurile festivalului celtic Samhain şi tradiţiile romane de Ziua Pomona s-au amestecat, devenind o sărbătoare unică care, se celebrează toamna.

Următoare influenţă a apărut odată cu răspândirea noii religii creştine în Europa şi Britania. În anul 835 Biserica Romano-Catolică a transformat ziua de 1 Noiembrie într-o sărbătoare creştină care era numită „Ziua Tuturor Sfinţilor” sau Hallowmas sau All Hallows. Decenii mai târziu, Biserica a stabilit o sărbătoare si în 2 Noiembrie şi era destinată celebrării celor morţi. Dar răspândirea creştinisrnului nu i-a făcut pe oameni să uite vechile lor tradiţii. În ajunul zilei de Hallows, pe 31 octombrie, oamenii au continuat să celebreze festivalurile de Samhain şi Pomona-Day. De-a lungul anilor, tradiţiile tuturor acestor sărbători s-au combinat. Astfel 31 octombrie a devenit cunoscută ca All Hallows Even, apoi All Hallow’s Eve, Hallowe’en şi, în cele din urmă, HALLOWEEN. Halloween-ul pe care americanii îl sărbătoresc în zilele noastre include toate aceste influenţe: merele, nucile şi alte produse agricole specifice Zilei Pomona, pisicile negre, magia, spiritele rele şi moartea specifice festivalului Samhain şi, în cele din urmă, stafiile, scheletele şi craniile specifice sărbătorilor All Saint’s Day şi All Soul’ s Day.

Dar despre măşti ce putem spune ?

Măştile sunt acoperăminte faciale în strânsă legătură cu miturile, datinile şi riturile religioase primitive şi fiind purtate într-un cadru ceremonial de şamani, vrăjitori, războinici şi dansatori rituali. Măştile au apărut probabil în perioada animismului, funcţia şi stilul lor simbolic fiind influenţate de credinţele totemiste (Totem) şi fetişiste (Fetis). La popoarele primitive exista o adevărată „cultură a măstii”, masca fiind duhul strămoşului, animal totemic al tribului. Dansurile cu măşti erau legate de riturile  agrare, nupţiale, iniţiatice şi funerare la care participau cei vii şi cei morţi (oare ???), divinităţile tribului, masca fiind în concepţia lor o „imitaţie imputrescibilă a strămoşului”. Credeau că masca conţine o putere magică împotriva răului, dar în realitate ea producea şi produce groază celor dinjur, impunându-le voinţa purtătorului măştii, De asemenea credeau că purtătorul măştii este pătruns de forţa ei (???). Spuneau că „măstile” fură, spun adevărul, pedepsesc, fără a fi pedepsite.

Celtii credeau că în această zi a anului (31 octombrie) toate legile spaţiale şi temporale erau suspendate, permiţând spiritelor să revină la viată.

Normal că cei încă vii NU VOIAU să fie posedaţi. De aceea în noaptea de 31 octombrie oamenii sting focurile din case pentru a le face reci şi nelocuibile. Apoi se îmbracă tot felul de costume groteşti şi fac zgomote „fiind pe cât se poate mai distrugători şi răi, pentru ca spiritele în căutare de corpurile vii să nu-i poată poseda”. O explicaţie a stingerii focului ar fi NU aceea a descurajării posesiei spiritelor, ci aceea că toate triburile celtice îsi luau focul de la o sursă comună, Focul Druidic, care a fost păstrat arzând în mijlocul Irlandei la Usinach.

Sarbatoarea Halloween are si o  fată ascunsă?

 

Da, are o faţă ascunsă, şi pentru a o afla prezentăm în rândurile de mai jos (preluată din cadrul emisiunii „Invazia păgână” – TVR Timişoara), mărturisirea lui Glen Hobbs (ACUM DEVENIT CREŞTIN !), care o fost iniţiat în satanism încă din copilărie de către bunicul său, şi a continuat să participe la asemenea ritualuri mulţi ani. Aşadar, iată ce mărturiseşte el despre importanţa pe care o are Halloween-ul pentru satanisti:

 

Se întâmplă în toată lumea cazuri în care copiii îşi pierd viaţa în noaptea de Hallowenn. Şi totuşi noi, ca societate, sărbătorim, ne mascăm, mergem din poartă-n poartă şi cerem bomboane (trick or treat = ne dati ori vă bantuim!). Ironia soartei este că, în timp ce un grup de oameni nu vede în Halloween decât un prilej de distracţie, alt grup sacrifică o viaţă umană.

Pare a fi un zid pe care nimeni nu-l străbate pentru a vedea realitatea care se află dincolo de el!

Atât animale, cât şi copii pot fi răpiţi de sărbătoarea Halooween. Vă mărturisesc că atunci când se apropie sărbătoarea, mergând prin magazine văd costumele, văd mame care le cumpără copiilor lor coifuri de vrăjitoare, măşti de diavol, bomboane si dovleci de Halloween. Oamenii îsi decorează casele cu schelete si simboluri ale mortii si toate acestea îmi trezesc amintiri neplăcute.

Ce am putea spune despre ,profiturile obţinute cu ocazia, acestei sărbători ?

În timp ce unii sunt prea ocupaţi de originea sărbătorii Halloween şi de accentul pus pe sânge, moarte, groază şi ocult, pentru milioane de adolescenţi aceasta . este doar un prilej de distracţie cu gusturi îndoielnice. Este o ocazie de a îmbrăca cele mai năstruşnice costume, de a-ţi imagina că eşti vampir, fantomă, diavol sau … colindător… Alţii vizionează proiecte maraton cu filme de groază şi case cu fantome. Cei mai îndrăzneţi merg în cimitir noaptea, se joacă cu mesele de spiritism şi ţin şedinţe de ocultism pentru a lua legătura cu spiritele morţilor. În şcolile publice este acceptat Hallowcen-ul. În unele locuri se depun eforturi mai mari de a sărbători Halloween-ul decât pentru sfintele sărbători ale Pastelui şi ale Crăciunului. Se depun aceste eforturi pentru că de mulţi ani această sărbătoare înseamnă afaceri grozave. Un eveniment de asemenea proporţii aduce profituri de milioane de dolari. Pe lângă costumele obişnuite, un număr tot mai mare de reţele comerciale lansează creaţii cât mai macabre. Sunt magazine care obţin cu această ocazie un profit chiar de o jumătate de miliard de dolari. Fermierii văd si ei în Halloween o sursă de profit. Dovlecii (bostanii) sunt accesorii tradiţionale folosite de copii ca decoruri. Halloween-ul este o sursă importantă de afaceri şi pentru producătorii de filme de groază. Genurile artistice preferate sunt cele pornografice şi cele de groază. Ironia este că, în timp ce producătorii etichetează aceste filme ca distractive şi fabulaţii, mulţi dintre ei angajează vrăjitori sau satanişti drept consilieri tehnici pentru a reproduce autentic jertfele, ritualurile, blestemele …

Halloween-ul.văzut de crestini

Iubiti credinciosi

IAm înţeles cu toţii că Halloween-ul este o sărbătoare păgână, a împărăţiei întunericului, oricât de inofensivă ar părea la prima: vedere, oricât de multă bucurie ar aduce copiilor (fapt pentru care mulţi părinţi sunt confuzi ! ). Mulţi spun: „De ce să nu-mi împodobesc casa cât mai sinistru cu putintă pentru a face o bucurie copilului meu?” sau „De ce să nu-l las să se degizeze, să se mascheze, fiindcă nu face nimic rău, doar se distrează puţin împreună cu prietenii lui?”. Numai că dânşii nu ştiu ce spun Sfântul Maxim Mărturisitorul:  Neştiinţa, ignoranţa şi uitarea sunt trei uriaşi care ne duc în iad.

„Diavolul estre mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44), şi ne aderneneşte de multe ori prin practici care par inofensive: ghicirea în cărţi, în zaţ de cafea, în bobi, consultarea horoscopului, mers la vrăjitorie, celebrarea tradiţiei Halloween etc.

Halloween-ul este o sărbătoare naţională, o fi şi internaţională, dar nu este a naţiunii noastre şi ce este deosebit de important, NU ESTE BISERICEASCĂ!

Halloween-ul este incompatibil cu creştinismul

 

Halloween-ul nu este un amuzament, o simplă distracţie, un simplu carnaval, câtă vreme are o tentă religioasă. Subtilitatea este foarte mare pentru că este una din multiplele metode de amăgire folosite de diavol, şi este cea mai potrivită pentru inimile curate dar neinstruite sau a căror vigilenţă spirituală este scăzută. Când copiii noştri se deghizează şi se maschează acest lucru nu este o frumos ci hidos spre chipul diavolului.

In timp ce în Vechiul Testament vrăjitoarele erau omorâte cu pietre: „Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască” (Ieşire 22: 18); noi le sărbătorim, ba chiar se editează reviste cu vrăjitoare („Magia Vrăjitoarelor”). Mulţi oameni cumpără şi citesc această revistă, dar Biblia sau Vieţile Sfinţilor nu le citesc. Dacă ne deghizăm şi ne mascăm, practic îl mâniern pe Dumnezeu pentru că schimbăm chipul pe care ni l-a dat cu un alt chip: „Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti (pantaloni) nici bărbatul să nu îmbrace veşminte femeieşti, că tot cel ce face aceasta, blestemat este înaintea Domnului Dumnezeului Său” (Deuteronom 22:5). Copiii care urmăresc desene animate despre monştrii, balauri etc., devin mult mai vulnerabili la boli psihice, devin depresivi, au stări de frică, sunt dezechilibraţi, dezorientaţi şi chiar agresivi – devin influenţaţi de cel rău. Deci această sărbătoare este periculoasă pentru că ne duce cu gândul la întuneric nu la lumină, la moarte nu la viaţă, la Satan nu la Dumnezeu. Nu pot locui împreună lumina si întunericul! Să iesim din lume! Să ne îndrumăm copiii pe care ni i-a dat Dumnezeu în dreapta credinţă ortodoxă, şi să le descoperim că.primejdia bate la uşa inimii noastre şi prin această sărbătoare diabolică: HALLOWEEN!

Anunțuri

Read Full Post »

Mesajele Noii Ere sunt transmise în principal prin mass-media si prin muzica.

Rolul pe care îl joacă miloacele de informare în masă în cadrul străduinţei Noii Ere de a schimba cugetarea oamenilor este determinant. Iar aceasta se face prin aşa numita educatie paralelă, care îi învaţă violenta, pervertirea morală şi familiarizarea cu elementul demonic: violenţă faţişă care se justifică în baza legii celui mai puternic; relaţii sexuale fără nici o oprelişte ori criteriu, având drept povăţuitor lozinca Să facem sex până vom muri: familiarizarea cu tot ce este demonic, cu scopul de a-I face pe om să-l privească pe diavol cu simpatie, aşa cum spune şi titlul unui cântec din muzica rock: Simpatie pentru diavol (sympathy for the devil), să-l considere pe diavol dumnezeul cel nedreptăţit, căruia i-ar aparţine, chipurile, viitorul.

Muzica rock, de asemenea, prin mesajele ei directe sau subconştiente, care de obicei laudă pe diavol, sexul, violenta, magia, drogurile şi orice fel de pervertire morală, joacă un rol important în reorientarea tinerilor, mai cu seamă. Ceea ce este vrednic de consemnat este faptul că aceasta (muzica rock) a fost aleasă în mod conştient să joace acest rol, pregătindu-i pe oameni pentru Noua Eră, precum mărturiseşte „proorociţa” mişcării, Alice Bailey. Muzica, spune ea, este unul din mijloacele contemporane care intluentează cel mai eficace masele, constituind o parte a întregului efort depus spre a-i face pe tineri să primească ideile Noii Ere”,

Ocultismul pentru copii ia proporţii tot mai mari şi are drept scop pervertirea sufletului sensibil al copilului, Organul principal pentru acest sacrilegiu sunt „jucăriile” pentru copii cu figuri demonice oribile şi programele pentru copii de la televizor, care numai pentru copii nu sunt”‘. Adepţii Noii Ere declară deschis: Scopul nostru acum este şcoala ocultă. Deja s-au fondat şi în Grecia astfel de şcoli şi chiar grădiniţe de către organizaţii oculte.

Să nu omitem să ne referim şi la centrele artelor marţiale ale Orientului. Este vorba de Kung Fu, Karate, Tae-Kwon-Do şi altele, care au apărut ca ciupercile chiar şi în satele mici, şi care constituie expresia practică a aşa numitei meditaţii, dintre tehnicile căreia face parte şi yoga. Concepţia despre Dumnezeu. om şi lume, în cazul artelor marţiale, este aceea a religiilor orientale. Ajungând în acest punct, trebuie să spunern că nu putem băga în aceeaşi oală toate scolile de acest fel. Într-o oarecare măsură. fondarea lor se datorează şi modei care domneşte în zilele noastre. Faptul de a fi condus cineva, dincolo de gimnastica trupească, la un oarecare mod de iniţiere depinde mai ales de instructor, iar propunerea acestuia se va adresa celor care vor arăta interes. În tot cazul, multe şcoli de acest fel organizează excursii în Orientul Îndepărtat pentru ca elevii greci să cunoască acolo pe maeştrii acelei arte. De asemenea, mulţi maeştri îi fac pe elevii centrelor de arte marţiale să înţeleagă că de la un punct evoluţia lor nu depinde atât de exerciţiul trupesc cât de practicarea exerciţiilor de relaxare şi de disciplina spirituală launtrică, care au legături directe cu tehnicile meditaţiei, pe care le folosesc religiile orientale şi anumite şcoli de ocultism.

Toţi cei care lucrează conştient pentru a conduce omenirea la aşa numita Noua Eră a Vărsătorului la care visează, adică la cea mai întunecată epocă de constrângere spirituală şi de satanolatrie vădită din câte a cunoscut lumea până astazi, se fac în felul acesta făptasi morali ai stărilor bolnăvicioase de violenţă, de stricăciune morală şi de satanolatrie care devastează societatea de astăzi. Discipolii simpli ai Noii Ere sunt victimele, iar datoria noastră este să-i ajutăm să iasă din capcană, prin informare şi rugăciune.

Vechea minciună a autoizbăvirii

 

În câteva cuvinte am putea spune:

Aşa numita Noua Eră nu este deloc nouă, ci ea este repetarea vechiului îndemn, a marii minciuni, pe care a spus-o diavolul lui Adam şi Evei atunci când erau în Rai, adică: ei înşişi, cu propriile lor puteri, fără ajutorul lui Dumnezeu, pot să devină dumnezei.

Exact aceasta este evanghelia Erei vărsătorului, evanghelia Noii ere. Este credinţa omului în propriile lui puteri, credinţa potrivit căreia omul este din fire dumnezeu, că, în consecinţă, nu are trebuinţă de Dumnezeu ca să-l mântuiască, ci el însuşi poate să se cunoască pe sine şi puterile ascunse pe care le-ar avea înlăuntrul său, poate evolua singur şi deveni dumnezeu sau, mai degrabă, poate să descopere că el însuşi este dumnezeu.

Evanghelia Vărsătorului este calea autonomiei omului şi a răzvrătirii lui împotriva voii lui Dumnezeu. La facă-se voia Ta din Rugăciunea Domnească se opune dogma satanică: Fă orice vrei! Aceasta este toată legea, aşa cum spune părintele neosatanismului, vrăjitorul englez Aleister Crowley.

Doctrina Noii Ere este una a autoizbăvirii şi a autoîndumnezeirii. Elementul de compunere auto- este foarte iubit de new age-işti în scrierile lor şi formează termeni precum: autocunoaştere, autoevolutie, autorealizare etc. Pronumele personal eu, ei îl scriu cu literă mare (Ego), îndumnezeindu-l şi zeificându-1. Prin aceasta vor să arate că omul este dumnezeu din fire.

Facem aici o mică selecţie a textelor caracteristice care susţin ideile Noii Ere şi care exprimă această credinţă:

Îngenuncheaţi înaintea sinelui vostru. Cinstiţi şi închineţi-vă fiinţei voastre. Dumnezeu locuieşte înlăuntrul vostru şi dumnezei sunteti voi.

Aici va trebui să spunem că new age-iştii. pentru a-şi susţine aceste puncte de vedere, răstălmacesc până şi spusa Scripturii: „Impărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”,

Ei se străduiesc să arate că spusele lor sunt identice cu cele ale Evangheliei. Fac însă, cu voie sau fără voie, o mare greşeală. Pentru noi, ortodocsii, Împărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru este harul dumnezeiesc necreat, harul Sfântului Duh şi nu esenţa lui Dumnezeu. De altfel, atunci când vorbesc despre Dumnezeu, aceştia nu înţeleg un Dumnezeu personal şi mai ales o Treime de Persoane, ci o energie universală impersonală. De asemenea, acest har dumnezeiesc necreat nu locuieşte în inimile tuturor, ci numai în cele ale ortodocşilor botezaţi şi miruiţi şi este pus în lucrare potrivit cu măsura nevoinţei duhovniceşti pe care o face fiecare.

Prin urmare, spusa Sfintei Scripturi: Împaraţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru nu are nici o legătură cu învăţătura new age-istă: Dumnezeu locuieste înlauntrul vostru şi dumnezei sunteţi voi.

Un alt text ce priveşte subiectul nostru este al unui new age-ist care spune: Sunt Împreuna-creator cu Dumnezeu şi vin cerurile noi, în timp ce voinţa cea buna a lui Dumnezeu se manifesta pe pământ prin mine … Cu adevarat eu sunt hristosul lui Dumnezeu … Sunt lumina lumii.

Un alt new age-ist spune: Religia veche spune ca ateu este cel care nu crede în Dumnezeu. Religia noua însă spune că ateu este cel care nu crede în sine însuşi.

Crede în tine, crede în tine, crede în tine, crede unicul Dumnezeu! Aceasta este taina care face să se deştepte măreţia fiecărui suflet. Şi chiar dacă ai crede în zeci de dumnezei, dar nu ai credinţă în tine, nu există mântuire pentru tine.

Aşadar. singurul lucru pe care Noua Eră îl consideră „păcat” este cel pe care îl fac toţi cei care nu izbutesc să ajungă la conştiinţa că sunt dumnezei.

Această minciună satanică a autoizbăvirii şi autoîndumnezeirii, care se identifică cu evanghelia Erei Versătorului a dus omenirea, după cădere, în întunecatul hău al răzvrătirii şi apostaziei, iar prin ele la impasurile lumii contemporane.

Pentru încă o dată se face arătat faptul că omul poate alege unul din cele două drumuri care se deschid înaintea lui. Unul este cel al dorinţei sale fireşti şi profunde de îndumnezeire, cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, pe care poate merge dacă împlineşte în libertate şi dragoste ascultarea faţă de voia lui Dumnezeu, şi atunci se sfinţeşte şi devine dumnezeu după har. Celălalt e cel al răzvrătirii şi apostaziei, pe care păşeşte dacă primeşte vechea minciună a diavolului despre autoevolutie. autoizbăvire şi autoîndumnezeire şi atunci pierde ţinta şi menirea sa, se îndrăceşte şi se prăpădeşte. Acest al doilea drum al apostaziei, care duce la înfricoşătoare impasuri, este propus de Noua Eră.

Fiecare om este liber, dar şi responsabil pentru ceea ce va alege. Şi în tot cazul, Biserica are datoria să tragă semnalul de alarmă pentru a-i pazi pe oameni de primejdia pierzării, pe care o aduce prinderea lor în mrejele Noii Ere.

Ameninţarea ereziilor contemporane

Din toate cele pe care le-am spus până acum reiese limpede că ereziile contemporane, alături de cele vechi, reprezintă o adevărată ameninţare. Nu numai pentru că închid oamenilor calea mântuirii ci şi pentru că pricinuiesc o mulţime de probleme psihologice, familiale, sociale, probleme care apar în domeniul învăţământului, al muncii, al sănătăţii, al economiei, chiar şi în destinele raţiunii, deoarece, aşa cum s-a dovedit există centre străine care conduc cele mai multe dintre aceste erezii contemporane.

Aceste organizaţii constituie o ameninţare pentru persoana umană, pentru societate, pentru civilizaţia noastră ortodoxă, pe care se străduiesc să o răstoarne din temelie.

Imaginea situaţiei este sumbră dacă o priveşte cineva numai omeneşte şi cu o logică rece. La fel şi perspectivele ei. Aşa cum diavolul a încurcat lucrurile, acum nici chiar el însuşi nu poate să le mai descurce, chiar dacă ar vrea, spune fericitul Stareţ Paisie Aghioritul.

Dacă însă vom înfrunta această situaţie cu credinţa neclintită că, în ciuda acestor lucruri. Hristos este adevăratul Stăpân al istoriei şi al lumii, atunci, fără a rămâne nepăsători, nu vom intra în panică. Ca ortodocşi, credem că mai mare este Cel ce e în noi- decât cel ce este în lume'”. Stăpânul nostru este Acela care a pornit ca un biruitor ca sa biruiescă'”, Prin urmare, biruinţa Lui va fi şi a noastră.

Aşadar, noi înfruntăm greutăţile cu o fermitate paşnică. Cu rugăciune, dar şi cu acţiuni concrete. Cu optimism, care izvorăşte din faptul că, în ultimă instanţă, noi nu ne punem nădejdea mântuirii noastre în nimeni altul fără numai in Hristos. De altfel, Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci duhul puterii şi al dragostei şi al Intregii-lnţelepciuni”.

Ce trebuie să facem?

 

Să vedem aşadar ce trebuie şi ce putem face. Această problemă are, desigur, multe aspecte şi parametri. Dar întrebarea este în care caz putem noi interveni şi încă eficace.

Aşa cum în cadrul sănătăţii trupeşti avem prevenirea şi terapia, tot astfel se întămplă şi cu sănătatea duhovnicească. Este mult mai bine dacă putem preveni o boală, decât să o înfruntăm atunci când deja s-a manifestat.

Mai întâi va trebui să acceptăm că această problemă este una reală. Să acceptăm existenţa acestei provocări a ereziilor contemporane, astfel încat, în continuare, şi înfruntarea lor să fie cea cuvenită. Le spunem acestea deoarece, din păcate, în poziţii bisericeşti responsabile există oameni care subapreciază această problemă sau cred că o măreşte „ravna exagerată” a unora care sunt trimişi pentru înfruntarea ei. Sau poate că nu vor să se preocupe de un subiect care arde şi pricinuieşte conflicte şi antipatii. Nimeni din cei care trag clopotul pentru vestirea primejdiilor existente nu este plăcut acelora care folosesc tactica struţului.

Aşadar, principalele modalitati de a înfrunta această problemă sunt prevenirea şi terapia.

Analiza cauzelor râspândirii ereziilor, pe care am făcut-o la începutul acestor articole, ne va ajuta şi la găsirea soluţiilor pentru înfruntarea lor.

Mândria şi diavolul sunt cauzele principale ale tuturor ereziilor. Prin urmare, cultivarea virtuţii smereniei, următoare a lui Dumnezeu – iar aceasta se face numai în spaţiul duhovnicesc al Bisericii – este cea mai bună blindare împotriva pericolelor pe care le aduc ereziile. În Pateric citim: A spus Avva Antonie: am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: „Oare, cine poate să le treacă pe acestea?” Şi am auzit un glas zicendu-mi. „Smerenie:”,

Atunci când suntem înăuntrul Bisericii şi ne acoperă harul lui Dumnezeu, suntem păziţi de primejdii.

Pentru a preveni pericolul adus de erezii trebuie sa găsim sensul corect al vieţii.

Biserica Ortodoxă nu ne oferă pur şi simplu un mod viaţă pe lângă celelalte, ci ea propovăduieşte însăşi Viaţa, pe Hristos Care S-a răstignit şi a înviat ca toţi cei care Îl vom urma viată să avem şi mai mult să avem”,

Acest mod de viaţă pe care îl oferă Biserica nu este unul teoretic, ci este probat în practică. El este calea mântuirii în Hristos, indurnnezairea prin har, pe care începând de acum douăzeci de veacuri au călătorit milioane de sfinţi, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, oameni din toate categoriile sociale şi de toate meseriile. Prin urmare el este un drum sigur pe care putem merge şi noi.

Aşadar, a cunoaşte ceea ce credem, iar aceasta a o trăi înlăuntrul Bisericii, este modul cel mai bun de a ne apăra de ereziile vechi şi noi. A cunoaşte ceea ce cred înseamnă a-mi defini înlăuntrul meu credinţa ortodoxă.

Limitele credinţei. din punct de vedere obiectiv, sunt clare. Ele au fost fixate prin hotărârile Sfintelor Sinoade şi se află în textele Sfintei Scripturi şi în scrierile Sfinţilor Părinţi. Va trebui numai ca pentru fiecare credincios ele să fie cunoscute şi clare, dacă vrea să fie şi să se numească creştin conştient, adică adevărat, iar nu numai pe buletin”.

Astfel, diferiţii new age-işti şi ereticii, în general, nu vor putea pescui uşor în ape tulburi, de vreme ce noi vom înota în apele limpezi ale Ortodoxiei.

Cu siguranţă, aceia îşi vor continua strădania să prindă în cursă pe oamenii naivi, prezentându-se sub felurite măşti şi împrăştiind confuzia. De aceea trebuie să avem ochii deschişi atât turma, dar mai ales păstorii. Să descoperim, în spatele firmelor frumoase şi colorate ţipător, faţa cu adevărat primejdioasă a ereziilor. Această descoperire îi deranjează foarte mult pe eretici. De aceea îi atacă cu furie pe cei care îi demască. Dar aşa cum spune şi Psalmistul: Sageata pruncilor s-au facut rănile tor”; sunt incapabili să vatăme pe cel credincios, deoarece îl acoperă harul Atotputernicului Dumnezeu.

Fiecare creştin poate face multe lucruri bune, atât pentru viaţa sa, atunci când ia hotărâri corecte, cât şi pentru ceilalţi, atunci când îi ajută pe cât poate.

Biserica Ortodoxă, pe lângă cele pe care le face, credem că va trebui să facă şi mai mult. Va trebui să ne vedem lipsurile noastre pastorale, făcăndu-ne autocritică şi încercând să le îndreptăm. Oamenii vor trebui să găsească în Biserică sensul vieţii şi sânul cald al lui Dumnezeu, astfel încât să nu intre în ispita de a căuta în altă parte lucrurile de care au nevoie. Căci acolo unde le vor căuta, în afara Bisericii, nu vor găsi pe cele autentice, ci pe cele falsificate. Şi nu doar falsificate, ci şi otrăvite.

Acestea s-au spus pe scurt despre prevenire.

Cât despre terapia celor care s-au încurcat în erezii, acesta este o temă pentru care este bine să nu ia iniţiative cel care nu s-a ocupat de aşa ceva. Dacă nu cunoaştem şi nu avem strategia şi tactica pastorală corectă pentru a acorda ajutor pastoral victimelor ereziilor şi sectelor, există primejdia să facem rău în loc de bine. Pentru cei care vor să se informeze, există cărţile pururea pomenitului părinte Antonie Alevizopulos, specialist în aceste subiecte, şi mai ales cele două volume cu titlul: Înfruntarea ereziitor şi a sectelor (Atena, 1996), editate de Uniunea tuturor Parinţilor pentru protejarea civilizatiei grec-ortodoxe, a familiei şi a persoanei/

Dar, în afară de Biserică, şi statul trebuie să acţioneze. El este dator să ia măsurile necesare pentru a asigura bunurile legitime pe care el însuşi le-a garantat prin Constituţie. Aceste bunuri legitime se bazează pe principiile libertăţii şi demnităţii omeneşti şi sunt exact cele care sunt ameninţate de lucrarea vătămătoare a ereziilor.

Dacă statul nu-şi face datoria lui în acest caz, atunci şi el va fi răspunzător pentru toate cele care se întâmplă şi se vor întâmpla. Nu e permis ca statul să voteze legi anticreştine: nu poate promova ocultismul prin televiziunea de stat; nu poate oferi elevilor falsa educaţie a violenţei, a imoralităţii şi a familiarizării cu răul; nu poate oferi clădiri şi spaţii pentru adăposti rea şi susţinerea manifestărilor care îi vatămă pe om şi-l conduc la sclavie spirituală şi la dependenţă stricătoare de suflet pentru că ereziile se manifestă asemenea drogurilor care dau dependenţă.

Grecia are o tradiţie din care nu numai ea s-a hrănit ci chiar întreaga lume. Această tradiţie trebuie să o trăim şi să o promovăm cu dragoste, cu Încredere În Dumnezeu, cu optimism, cu duh de nevointă şi cu mărime de suflet.

Read Full Post »

S-a publicat pentru prima data în revista LIDIA, episodic incepând cu numarul 290 (februarie 1997) până la numărul 302 (februarie 1998)

 

Ţara noastră, Grecia Ortodoxă, în ultimii ani a devenit spaţiul „acţiunilor misionare” ale multor erezii.

Aşa numitele erezii nou-apărute sau secte. noi mişcari religioase sau religiile tineretului – deoarece recruteaza discipoli-victime, mai ales dintre tineri – au început să se arate în Grecia de prin anii ’70. Până atunci aveam „numai” pe cunoscuţii hiliaşti sau, cum se intitulează ei ca să înşele, Martorii lui Iehova şi câteva grupări protestante.

Dar, odată cu trecerea timpului, atât înşelările, cât şi ereziile, se înmulţesc şi încă în progresie geometrică. Astfel. la al VII-lea şi al VIII-lea Congres Panortodox al Delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe şi al Sfintelor Mitropolii, care au avut loc la Aliarto-Beoţia. în septembrie 1995, şi respectiv la Pafos (Cipru), în octombrie 1996, având ca temă aşa numitele noi erezii totalitariste sau culte distrugătoare, s-a întocmit un catalog ce cuprinde aproximativ 430 organizaţii care nu sunt compatibile cu Credinţa Ortodoxă.

În acest număr nu sunt cuprinse ramificaţiile protestante. care acţionează în ţara noastră şi care cauzeaza foarte multe probleme, creând dezbinare chiar şi prin satele mici de munte. Aceste grupări protestante potrivit cu inventarierea făcută la al V-lea Congres al Delegaţiilor, ţinut la Navpakt in iunie 1993, se apropie de 80.

Aşadar, problema ereziilor în Grecia astăzi – judecând numai după numărul lor – este una serioasă cu repercursiuni în multe planuri (personal, familial, economic, social, naţional). Cu repercursiuni, de asemenea, în sectorul educaţiei şi sănătăţii. Nu este vorba de o problemă exclusiv religioasă.

 

Motivele

Dacă va vrea cineva să se refere la cauzele acestui fenomen al ereziilor, va avea multe de spus. Dar ne vom rezuma aici numai la cele mai importante. Erezie înseamnă abatere de la dreapta credinţă. Ea înseamnă minarea drumului spre mântuire. Precum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola I-a către Corinteni: Căci trebuie sa fie între voi şi eresuri, ca sa se învedereze între voi cei încercati.

Cauza tuturor ereziilor a fost dintru început mândria omenească, care, aşa cum spune Sfântul Efrem Sirul, nesuferind lucrul cel vechi, doreşte să facă inovaţii. Omul mândru nu suportă să urmeze Tradiţia Bisericii, crezând că el însuşi poate tâlcui mai bine Sfânta Scriptură. Şi astfel, tăind şi spânzurand, lepădând şi adăugănd, face o religie pe măsura lui.

Aşa au început toare ereziile creştine. Începând cu „prima şi cea mai bună” sau, mai bine zis, cu prima şi cea mai rea – nu cronologic. ci axiologic -. adică cu erezia papistasilor, pe care unii în mod greşit îi numesc romana-catolici ori, şi mai rău, biserica romano-catolica. Deschidem aici o mică paranteză. deoarece subiectul pe care l-am atins este important. Aşadar. potrivit cu conştiinţa noastră ortodoxă şi cu Tradiţia noastră patristică, Biserica Ortodoxă constituie singura Biserică a lui Hristos. Nu există mai multe „biserici”. Cel care se rupe de această Biserică, nu poate forma o altă biserică, ci o erezie. Este bine să spunem lucrurilor pe nume, deoarece în zilele noastre s-a înmulţit foarte mult confuzia.

Nu numai aşa-numitele „erezii creştine”, ci şi toate ereziile şi rătăcirile din istoria omenirii încep de la mândria omeneasc, pe care o exploatează diavolul, vrăjmaşul mântuirii noastre.

Referindu-ne mai ales la aşa numitele „noi erezii”, care inundă astăzi lumea şi ţara noastră, observăm următoarele: Într-o mare măsură dezvoltarea lor se datorează atât falimentului sistemelor antropocentrice, pe care le-a creat omul european rupt de Ortodoxie. Începând de la filosofia scolastică şi teologia Evului Mediu şi sfârşind cu existenţialismul ateu al secolului al XX-lea, cât şi sistemelor capitalismului ateu în Apus şi la cel marxist-leninist în Răsărit.

Omul, în interiorul acestor sisteme, precum şi în ştiinţă şi tehnologie, a pus bazele unor aşteptări de natură religioasă. A crezut că i se vor rezolva toate problemele aici şi acum. A crezut că va putea crea un rai pe pământ, fără să aibă nevoie de Dumnezeu. A crezut că va deveni fericit.

Dar înfricoşătoarea dezamăgire de după cele două războaie mondiale, împreună cu ameninţarea iminentă a catastrofei ecologice şi a holocaustului atomic, precum şi prăbuşirea comunismului, l-au lăsat pe om descoperit din punct de vedere metafizic.

Şi astfel, după ce a exclus din lumea sa raţionalizată pe Dumnezeu, acum flirtează cu religiile orientale (hinduismul, budismul) şi cu ocultismul, care invadează societăţile apusene şi est-europene ca să acopere golul ce s-a creat prin prăbuşirea sistemelor raţionaliste, utilitariste etc., ale omului european.

În căutarea sensului vietii

Astăzi omul se află în căutarea sensului vieţii. Îl preocupă mai mult ca oricând veşnicele întrebări existenţiale: Cine sunt? De unde vin? Unde merg? Care este sensul vieţii? Dacă la aceste întrebări nu se dau răspunsurile corecte, omul se primejduieşte să-şi îndrepte căutarea pe un drum greşit şi, astfel, acceptă ofertele înşelătoare ale ereziilor şi ale sectelor.

Atunci când nenorociţii oameni ai Occidentului caută lumina şi adevărul la maeştrii guru, au circumstanţe atenuante. Însă, atunci când grecii ortodocşi caută în apele statute ale spiritualităţii demonice din religiile orientale apă ca să-şi potolească setea, ei săvărşesc un mare păcat. Şi aceasta deoarece apa limpede o avem langă noi; ea este Ortodoxia noastră. Dar aceşti oameni nu au cunoscut-o sau nu au înţeles-o sau nu vor să o cunoască. Iar datoria noastră ca ortodocşi este ca, mai mult prin viaţa noastră decât prin cuvinte, să-i ajutam pe aceşti oameni să cunoască tezaurul nostru comun. Aceasta este o latură a lucrării noastre pastorale.

Ortodoxul nu-i urăşte pe eretici şi înşelaţi, ci îi compătimeşte ca pe nişte bolnavi şi, dacă există condiţiile necesare, încearcă să-i ajute. Dacă nu are aceste condiţii pentru a-i ajuta, atunci pur şi simplu se păzeşte ca să nu se molipsească şi el de microbul ereziei.

Ortodoxul nu-l urăşte pe eretic, ci erezia. Referindu-ne la cauzele care îi îmbrancesc pe oameni spre noile erezii trebuie să vedem şi lipsurile noastre pastorale. Când omul nu află în Biserică, în parohie, simţământul comuniunii în Hristos a fraţilor, atunci va căuta în altă parte sensul vieţii, mângâiere şi căldură sufletească.

Desigur, chiar şi sfinţi de am fi fost toţi creştinii şi nici o lipsă pastorală să nu fi avut, totuşi taina faradelegii s-ar fi lucrat. Ar fi existat necredincioşi şi eretici.

De asemenea, faptul de care trebuie să ţinem seama atunci când ne referim la cauzele răspândirii noilor erezii este următorul: răspândirea acestor erezii nu este consecinţa unor acţiuni interne sau rezultatul alegerii personale libere, ci este vorba de planuri de răspândire bine calculate ale acestor organizaţii, care sunt conduse de centre de decizie străine şi sunt susţinute cu mulţi bani. Aceasta este valabil pentru cele mai multe dintre organizaţiile care îşi desfăşoară activitatea în Grecia şi care constituie „misiuni”. Centrele de conducere sunt în străinătate, iar scopul activităţii lor este lovirea Ortodoxiei şi a elenismului. Iar aceasta se săvarseste prin atragerea cu viclenie a grecilor ortodocşi la alte religii, care nu se descoperă pe sine de la început ci se prezintă sub masca asociaţiilor filosofice şi, în general, a unor organisme utile societăţii sau chiar sub mască ortodoxă, cum ar fi: Asociatia Inchinatorilor Luminii Necreate „Sfăntul Pstapie”, a ocultistului N. Marghiori, sau Uniunea Cercetătorilor Fenomenelor Metafizice cu Medium „Sfântul Nectarie”. Astfel este uşor să fie prins cineva în capcană, chiar şi fără să vrea.

Avem aşadar înaintea noastră o problemă uriaşă, care are şi implicaţii la nivel naţional.

Noua Eră (New Age)

Problema pastorală cu care ne confruntăm in anii pe care ii parcurgem este infruntarea noii erezii de dimensiuni planetare care se numeşte Noua Era sau, aşa cum o numesc unii, Noua era a varsatorului.

Mesajele referitoare la aceasta, cu care suntem bombardaţi in fiecare zi prin mijloacele de informare în masă, în linii generale, sunt următoarele:

– Vine o Nouă Eră. Binele şi răul, Dumnezeu şi Lucifer sunt două puteri care se completează reciproc. Toţi suntem purtători de energie, avem puteri intuitive, extra senzoriale, magice, supraomeneşti şi puteri ale minţii cu Însuşiri tămăduitoare. Keincarnarea este speranţa omului contemporan şi constituie dogma ascunsă a creştinism ului. Vrăjitorii sunt persoane greşitî, dar, de fapt, ei sunt cei care cunosc tainele naturii. Stelele descoperă oamenilor dorinţele lor ascunse, îi povăţuiesc şi îi ocrotesc. Hristos nu a fost Dumnezeu şi Om, ci unul dintre marii iniţiaţi, mentorul Erei Peştilor, care acum ia sfârşit. Sau: Hristos a fost un extraterestru care a venit să propovăduiască răscularea oamenilor curaţi, care încă nu s-a realizat, ci se va înfăptui în curând. Nu există un singur, unic adevăr. Toate religiile sunt căi care duc la acelaşi scop. Religiile sunt forme, iar Dumnezeu este esenţa.

Dar să vedem lucrurile pe rând.

Teoria Noii Ere se întemeiază pe o concepţie veche intâlnită în religiile necreştine. Potrivit ei, omenirea trece printr-o continuă schimbare a diferitelor epoci, iar în acest drum al ei nu urmează o traiectorie orizontală.

Întâlnim aici concepţia ciclică asupra istoriei în contradicţie cu cea liniară a creştinismului, care spune că istoria are un început şi un sfârşit şi, prin urmare, şi un scop.

Termenul contemporan de New Age (Noua Eră) este luat din astrologie. Astrologii susţin că la fiecare aproximativ 2100 ani intrăm într-o eră nouă.

Adepţii Noii Ere susţin ca în perioada dezvoltării Imperiului roman soarele a intrat în zodia Peştilor şi astfel a început Era Peştilor. Asta a fost epoca în care a trăit Hristos, era Creştinis ului. Era aceasta este considerată de ei ca o perioadă a restricţiilor şi a îngustimii concepţiilor. În ea au stăpânit poruncile, controlul făcut de preoţi, prigonirea oamenilor liber cugetători, războaiele, colonialismul, distrugerea naturii”. Aşadar această eră se încheie şi începe o nouă eră, Era Vărsătorului.

Această eră este propovăduită de toate organizaţiile oculte, ezoterice, yoghine etc. aşa cum vom vedea în continuare.

Astfel se face cunoscută încă de la început premiza antihristică a acestei teorii. Şi aceasta deoarece pe de o parte temelia ei, adică astrologia. este incompatibilă cu Credinţa Ortodoxă, iar pe de alta deoarece argumentul că era lui Hristos a trecut şi că acum aşteptăm un nou hristos este complet antihristică, potrivit cu spusa Sfăntului Apostol Pavel în epistola către evrei: Iisus Hristos ieri şi astăzi şi în veci Acelasi”.

Dar să vedem care sunt cele mai importante simboluri pe care le foloseşte Noua Eră şi care nu sunt nişte simple embleme ale mişcării, ci simboluri cu conţinut ocult purtătoare ale energiei duhurilor viclene.

Acestea sunt:

a) Arcada cerească (culorile curcubeului) este simbolul cel mai folosit. Pe acesta il poate găsi cineva peste tot: pe cadouri, pe jucării, pe haine. El aşa cum învaţă discipolii Noii Ere, simbolizează puntea dintre om şi Marea Minte Universală, adică Lucifer.

b) Numărul 666. Este numărul numelui lui Antihrist. despre care se vorbeşte în Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul (13, 18). Alice Ann Bailey (l880-1949), mama spirituală a Noii Ere, scrie că numărul acesta are calităţi sacre şi că trebuie folosit cât mai mult posibil, cu scopul de a veni cât mai repede Noua Era.

Astfel se explică de ce aproape toate produsele din comerţ sunt marcate cu bar code system în care la început, la mijloc şi la sfărslt se află liniile care reprezintă cifra 6. Avem adică trei de 6 (666). Nu este vorba, prin urmare, despre o psihoză a noastră, a crestinilor. să vedem peste tot numărul 666, ci înşişi adepţii Noii Ere dau numărului însemnătatea despre care am vorbit.

c) Yin şi yang (simbolul taoismului), care înseamnă că binele şi răul sunt două puteri egale care se completează una pe alta.

d) Pentagrama, folosită de magia neagră.

e) Svastica (cunoscuta cruce frăntă). Crucea frântă (îndoită) înspre stânga se foloseşte mai ales în ocultism. Crucea frăntă înspre dreapta a constituit emblema nazismului.

f) Fulgerul. Simbolul lui Lucifer. Sataniştii se mândresc cu spusa lui Hristos din Noul Testament: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.

g) Aşa numita emblemă a păcii. În realitate este o cruce răsturnată şi ruptă, circumscrisă într-un cerc magic.


h) Crucea egipteană sau profanată. Se foloseste mai ales în magie.

Creştinii noştri care merg la Sfintele Locuri şi trec prin Egipt trebuie să ia aminte că pe papirusurile pe care le aduc de acolo există crucea egipteană.

În cele din urmă, ce este mişcarea Noii Ere? Este o uriaşă reţea de organizaţii din întreaga lume, având o oarecare legătură între ele, o „conspiraţie fină”,,aşa cum o numeşte Maryllene Fergusson, una din „proorociţele” mişcării.

Noua Eră este o sinteză de hinduism şi budism, sub chipul modern al guruismului, desigur, care cuprinde şi învăţături oculte antice. Este o sinteză între gnosticism , spiritism şi învăţături „mistice”, care se transmit de fiinţe demonice. De pildă, cele scrise de Alice Bailey, „proorociţa” prin excelenţă a mişcării, i-au fost dictate, aşa cum spune ea însăşi, de mentorul tibetan, o fiinţă spirituală fără trup omenesc (adică un diavol).

Mama spirituala a Noii Ere este Alice Bailey, despre care deja am vorbit. Ea a fost al treilea preşedinte a Societăţii Teosofice şi a murit în 1949. Tot ceea ce a scris ea constituie planul pe care vedem că îl respectă, aproape neschimbat, adepţii Noii Ere, încercând să materializeze scopurile ei.

Aşadar, religiile orientale, sufismul, teosofia. masoneria, neoidolatria, satanismul, vrăjitoria, astrologia, spiritisrnul, parapsihologia, ufolatria, hipnotismul şi călătoriile în vieţi trecute, ocultismul, terapiile alternative, credinţa în reîncarnare sunt cele mai importante pietricele ale mozaicului Noii Ere.

Noua Eră este expresia şi promovarea unui vechi plan al societăţilor secrete (teosofi, masoni, iluminaţi etc.) spre o stăpânire mondială.

Pe bancnota de un dolar american există următoarea frază în latină: Novus Ordo Seculorum, adică Noua Ordine a Lucrurilor, deasupra căreia este o piramidă şi ochiul magic. La baza piramidei stă scrisă, tot in latină, data: 1776. Atunci germanul Weis Naupt, de origine ebraică, a fondat Ordinul Iluminaţitor, dar în realitate al Întunecaţilor. Prin urmare, Noua Ordine a Lucrurilor, la care s-a referit şi preşedintele S.U.A., George Bush, în timpul primului război din Golf (1991) şi despre care atât de des auzim vorbindu-se în ultimii ani, nu este deloc nouă. Dimpotrivă, este tot atât de veche ca şi inspiratorul el, satana, luceafărul cel căzut, tatăl minciunii şi al tuturor înşelăciuniior Noii Ere.

Obiectivele Noii Ere

Ce cuprinde însă „planul” Noii Ere? Care sunt ţintele ei? Primul şi cel mai important obiectiv al Noii Ere este o stăpânire mondială care va fi exprimată printr-un guvern mondial, o nouă Ordine mondială a lucrurilor şi o religie mondială.

Adepţii Noii Ere nu ascund că există un plan mare şi divin că o ierarhie spirituală va duce omenirea la înfăptuirea planului divin şi că în perioada actuală capul ierarhiei este Hristos, dar nu unica şi irepetabila Persoană dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos, ci acel „Hristos” pe care ei înşişi îl numesc Mentorul universal şi principalul Maitreya.

Dar să vedem ce spune importanta reprezentantă a Noii Ere, Vera Alder: Există într-edevărm, scrie ea, un plan şi un scop în spatele întregii creaţii'”. Unitatea universală este scopul către care se îndreaptă evoluţia. Planul universal cuprinde: un organism mondial … o economie mondială … , o religie mondială … .

Încă din 1975 a început să se facă publicitate mişcării Noii Ere. Până atunci actionase în culise, iar apoi, alături de conspiraţia ascunsă, pune în lucrare şi pe cea arătată, adică propaganda. Ceea ce până atunci se adresa doar unora spre iniţiere, în lojele masonice şi în alte societăţi secrete, acum se arată

tuturor, şi în acest scop se folosesc în principal mijloacele de informare în masă (mass-media).

Evenimentul principal al „planului” este venirea hristosului-vărsător al Noii Ere şi instaurarea împărăţiei lui. „Planul” cuprinde, printre altele, şi următoarele scopuri secundare:

1. Sistemul mondial al cartelei de credit;

2. Un control mondial asupra alimentelor;

3. Un sistem economic mondial;

4. Impunerea cu forţa a limitării naşterilor (avorturile);

5. Controlul genetic. Adică intervenirea în codul genetic pentru a face pe om „la comandă”;

6. Fecundaţia artificială;

7. Iniţierea maselor în aşa numitul sistem planetar care se numeşte, de asemenea, şi iniţiere luciferica, adică o acţiune de afierosire satanei;

8. Stăpânirea unei noi rase de supraoameni'”.

Aceasta ne aminteşte de nazismul celui de-al III-lea Reich al lui Adolf Hitler, care a fost un ocultist şi membru al unei societăti secrete. Să nu uităm că o Nouă Ordine a Lucrurilor voia să instaureze şi el, iar rezultatul a fost cele cincizeci de milioane de morţi în al doilea Război mondial. În general, asemănările dintre Noua Eră şi nazism sunt multe, vrednice de însemnat şi deloc întămplătoare.

9. Aşa numita Operaţie de curăţire.

Prin acest termen reprezentanţii Noii Ere înţeleg exterminarea tuturor acelora care nu sunt de acord cu scopurile Noii Ere, deşi propovăduiesc „pacea, dragostea şi unitatea mondială”. Toţi cei care se împotrivesc, şi mai ales creştinii, vor trebui să dispară de pe pământ printr-o procedura de purificare mondiala. Acesta este secretul cel mai întunecat al Noii Ere. Discipolii Noii Ere, denaturând în mod grosolan Sfanta Sriptură, lucru foarte obişnuit pentru ei, îi identifică pe creştini şi pe toţi cei care se împotrivesc concepţiilor lor cu fiara din Apocalipsă sau cu antihrist. Ei spun că antihrist este orice persoană sau grup care neagă firea dumnezeiască a omului, care neagă, aşadar, concepţia demonică ce spune că omul este dumnezeu din fire şi, prin urmare, nu este nevoie de nici un Dumnezeu Care să-l mântuiască.

Operaţia de curăţire o vor pune în lucrare când mişcarea se va instaura în toată lumea şi atunci îşi va arata adevărata ei faţă.

În perioada pe care o parcurgem acum acţionează mai ales în chip coruptiv, încercând să pervertească dinlauntru spaţii care interesează mişcarea, iar pentru atingerea acestui scop creează confuzia.

Scopul Noii Ere acum nu este să golească bisericile, ci, dacă este cu putinţă, să le umple cu oameni care să aibă cugetarea pervertită, adică cu cei care vor fi de acord că toate religiile, şi Creştinismul împreună cu ele, sunt acelaşi lucru, sunt căi care duc la acelaşi scop.

Creştinismul, aşa cum se ştie, şi mai exact Biserica Ortodoxă nu este o religie, adică nu este o creatie omenească, ci descoperirea pe care Dumnezeu a dat-o omului.

 

Obiectivele secundare ale Noii Ere, despre care am vorbit (cartele de credit, control genetic etc.), au în vedere să pregătească şi să ajute la realizarea scopurilor principale, care sunt, aşa cum am spus, instaurarea unui guvern mondial sub cârmuirea unui conducător mondial (dascal, mentor, avatar) al Noii Ere şi a unei religii mondiale, în realitate însă a unei panreligii diavoleşti.

Caracterul antihristic al Noii Ere

Vom vorbi acum mai amănunţit despre caracterul satanic şi antihristic al Noii Ere. Acest lucru se vede foarte clar din ceea ce scrie David Spangler, unul dintre conducătorii mişcării:

Lucifer lucreaza înăuntrul fiecăruia dintre noi pentru a ne aduce la „deplinatate” şi, pe parcurs ce evoluam catre o Noua Era, care este era întregirii omului, fiecare dintre noi este adus, într-un anumit fel, la punctul pe care îl numesc iniţiere satanica (afierosire lui satana), la uşa prin care persoana trebuie sa treaca, daca vrea sa ajunga cu totul în prezenţa luminii şi la „deplinatatea” sa.

Însă toată această concepţie despre lume a Noii Ere este incompatibilă cu Creştinismul şi deci antihristică. Pentru adepţii Noii Ere, Dumnezeu nu este o existenţă personală, ci o supraconştiinţă universală impersonală.

Omul nu este persoană, ci o picătură care va trebui să aibă drept scop să dispară în oceanul supraconştiinţei universale.

Nu există legătură între Creator şi creaţiile Sale, deosebire între Dumnezeul cel necreat şi făpturile limitate. Toate sunt considerate ca o energie, ca forme diferite ale aceleiaşi realităţi. Adică este vorba despre panteism.

Este vădit faptul că toate acestea nu au nici o legătură cu credinţa noastră, ci mai degrabă sunt cu desăvărşire incompatibile cu ea. Iar acest lucru trebuie să-l accentuăm cu multă tărie. Adică să înţelegem că nimeni nu poate aparţine unei organizaţii guruiste, sau să facă yoga, sau să creadă în astrologie, sau în reîncarnare şi, în acelaşi timp, să aibă impresia că este şi creştin.

Intenţionat, sistematic şi conştient, Noua Eră cultivă confuzia, care a ajuns să fie cea mai importantă caracteristică a epocii noastre, Astfel, cultivatorii confuziei spun că există multe religii, dar un singur Dumnezeu, sau că există multe căi care duc la acelaşi scop.

Însă, Domnul nostru îi dezminte spunând: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Prin urmare nu există mai multe căi, ci numai Una, Hristos şi Biserica Sa Ortodoxă.

Alt exemplu de confuzie intenţionată, pe care o cultiva aceştia, este afirmaţia potrivit căreia meditaţia şi rugăciunea minţii ar fi acelaşi lucru, iar binele şi răul ar fi două puteri egale care se completează una pe alta. Însă rugăciunea ortodoxă este o legătură interpersonală. Este ieşirea din eu şi îndreptarea prin dragoste către o altă persoană (către Dumnezeu, în cazul nostru).

Dimpotrivă, în practica rneditaţiei. cel care meditează nu se întoarce spre o altă persoană, ci spre propriul sine, pe care îl idolatrizează.

La prima vedere, adepţii Noii Ere se arată îngăduitori faţă de toţi. În realitate însă cred şi propovăduiesc că, de vreme ce monopolizează adevărul, creştinii sunt fiinţe subevoluate. Crede ce vrei, spun ei, dar să nu fii mărginit, adică să crezi că numai tu ai adevărul.

Folosirea de către adepţii Noii Ere a termenilor creştini cu un alt înţeles – de multe ori cu sens contrar – măreşte confuzia. De pildă, pentru adepţii Noii Ere, libertatea nu este supunerea de bună voie a omului voii lui Dumnezeu, întoarcerea de bună voie către bine şi lepădarea răului, ci punerea în lucrare fără stavilă a puterilor omului, fie pozitive, fie negative. La fel, păcat nu este încălcarea voii lui Dumnezeu, ci tot ceea ce împiedică calea către auto-îndumnezeire. John Randolph Price, în cartea sa The Panetary Commission, spune că a Doua Venire nu înseamnă revenirea lui Iisus, ci conştientizarea din partea persoanei că ea însăşi este dumnezeu, o suprainteligent a .

De asemenea, el mai spune că antihrist este fiecare persoană sau grup care neagă firea dumnezeiască a omului”. Aşadar, potrivit cu concepţia Noii Ere, antihristul sunt creştinii.

Şi adepţii Noii Ere vorbesc despre Hristos, şi încă mult. Dar pentru ei Hristos nu este Iisus Hristos din Nazaret, Cel răstignit de Ponţiu Pilat şi Înviat din morţi, o persoană istorică unică şi irepetabilă şi totodată Fiul lui Dumnezeu, ci este unul din nenumăraţii iniţiaţi din istoria omenirii şi, mai degrabă, este o stare înlăuntrul nostru, o stare hristică, aşa cum o numesc ei.

Această confuzie pe care o cultivă, la care se adaugă faptul că cele mai multe din aceste mişcări nu-şi arată adevărata lor faţă, ci se prezintă sub o mască socială, filosofică, ştiinţifică, chiar şi ortodoxă, face ca persoane nevinovate, mai ales tineri, să fie prinse în mrejele lor. De pildă, cineva este chemat la un prânz bogat sau la nişte lecţii aşa-zise de relaxare sau de gimnastică, iar în spatele acestora se afla un anume guru.

Victimele organizaţiilor Noii Ere şi, în principal, a aşa numitelor culte sau secte distrugătoare sunt conduse treptat, prin metode specifice şi tehnici de spălare a creierului, la dependenţa totală de conducător şi de grupare. Ele suferă încet-încet o schimbare radicală a propriei personalităţii, ajungând de multe ori la stări psihopatologice, la situaţii fără ieşire, la sinucidere sau la crimă.

Read Full Post »

Referat prezentat la Al VII-lea Congres Panorthodox al Delegatiilor Bisericilor Orthodoxe si Sfintelor Mitropolii pe teme referitoare la erezeii si secte, întrunit în Theba, 20-26 septembrie 1995.

Subiectul pe care am cinstea să vi-l prezint, cuvioşi părinţi şi iubiţi fraţi, este: Definirea ascezei in monahismul ortodox ca raspuns la provocarea practicilor necrestine.

Este de prisos să vă spun că nu e cazul a întreprinde aici analizele amănunţite pe care ar trebui să le facem ca să epuizăm profunzimea şi întinderea subiectului. Pentru a face aceasta poate că ar fi nevoie de o carte întreagă.

De asemenea, va trebui dintru început să subliniem – deoarece vom vorbi despre asceza în moriahismul ortodox  – în scopul evitării greşitelor interpretări, că spiritualitatea ortodoxă este unitară. Şi aceasta, deoarece Evanghelia este aceeaşi. Asceza, potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, nu este rănduită numai pentru monahi, ci pentru toţi creştinii. Evanghelia şi asceza sunt unite inseparabil.

Asceza este modul, calea, mijlocul prin care ajungem la scop, care este curăţirea inimii de patimi, iluminarea minţii, unirea cu Dumnezeu, îndumnezeirea. Iar scopul acesta este acelaşi pentru toţi creştinii fără excepţie, clerici şi mireni, monahi şi căsătoriţi. Desigur, condiţiile în care este chemat să se nevoiască cineva ca să atingă acest scop comun diferă, potrivit cu particularităţile personale şi concrete din fiecare caz, însă cadrul general şi scopul sunt aceleaşi.

Vom vorbi aşadar despre asceza în monahismul ortodox, deoarece în el se află, precum este dovedit în forma lor cea mai curată, din punctul de vedere al rânduielii, cât şi din cel al practicii, toate elementele care constituie ceea ce numim Spiritualitate ortodoxă. Să ne aducem aminte de Sfântul Ioan Scărarul care scrie că: Lumina monehilor sunt îngerii, iar lumina tuturor oamenilor este petrecerea monahicească şi de Sfântul Isaac Sirul care caracterizează petrecerea monahicească ca fiind fala Bisericii lui Hristos.

După aceste precizări introductive, trecem la prima parte a subiectului nostru, la definirea ascezei.

De când există asceza

Asceza o întâlnim încă din Vechiul Testament, iar asta este foarte firesc, căci, potrivit spuselor profesorului de Dogmatică, părintele Ioan Romanidis, singurul fapt ce deosebeşte Vechiul Testament de Noul Testament este acela că Îngerul de Mare Sfat, Domnul Slavei, în Noul Testament, se arată „în trup”.

Iar acum să trecem la Noul Testament. După cum în urcuşul duhovnicesc, în general, tot astfel şi în ceea ce priveşte asceza, în particular, Domnul S-a făcut pildă pentru noi ca sa mergem pe urmele Lui. Domnul posteste, Domnul priveghează, Domnul rabdă, îndelung-rabdă, se smereşte, iubeşte şi iartă pe vrăjmaşi. Se face ascultător Tatălui pana la moarte, şi înca moarte pe Cruce, tăindu-Şi voia Sa omenească şi ascultănd de voia lui Dumnezeu-Tatăl. De altfel, definiţia Sfăntului Ioan Sinaitul, scriitorul Scării, că:

Monah înseamna silirea neîncetata a firii se bazează pe cuvântul Domnului: Imparatia cerurilor se ia prin staruinta şi cei silitori o repese pe ea.

Din care pricină a apărut asceza

Cuvântul Sfântului Apostol Pavel căci nu săvârsesc ceea ce voiesc ci fac ceea ce urasc , ne dă prilejul să facem o digresiune spre a ne referi la antropologia ortodoxă, astfel încât să fie lesne de înţeles pentru ce creştinul alege calea ascendentă a ascezei şi lasă la o parte calea cea largă sau coboratoare a confortului celui lumesc şi a cugetării trupeşti.

Aşadar, potrivit cu învatatura ortodoxă, omul este alcătuit din partea materială, care se strică şi moare, şi din cea duhovnicească, care este nemuritoare; desigur, nu în accepţiunea platonică a nemuririi ca stare fără de început şi sfârşit, ci în înţeles biblico-patristic al nemuririi sufletului, care precizează că sufletul este ceva creat, are început, dar nu va avea sfârşit.

Centrul vieţii duhovniceşti a omului este ceea ce Sfinţii Părinţi numesc inima. Starea de sănătate duhovnicească, cea pe care Sfinţii Părinţi o numesc dupa fire, este: pe de o parte inima să fie sălaş al harului Sfântului Duh. de vreme ce suntem botezaţi, iar. pe de altă parte, mintea, adică partea ratională a sufletului – telescopul cu care Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu – să fie îndreptată spre Acela prin lucrarea rugăciunii, care este convorbirea omului cu Dumnezeu, Iar raţiunea săvârşeşte lucrarea proprie ei. De pildă. ştiinţa este lucrarea raţiunii sau, cu alte cuvinte, a cugetării, şi nu a minţii aşa cum am definit-o.

Astfel stau lucrurile atunci când suntem în cele dupa fire, adică în starea potrivită cu firea duhovnicească a omului. Dumnezeu l-a creat pe om în această stareî cu menirea de a merge de la cele după fire la cele mai presus de fire. adică să primească de la Dumnezeu în dar însuşiri pe care din fire le are numai El. Care din dragoste le dăruieşte omului, atunci când acesta se face vrednic de ele.

Dar, în loc să ne aflăm în aceste stări binecuvântate, după fire şi mai presus de fire (adică a sfinţeniei). de obicei noi ne aflăm, din nefericire. în starea împotriva firii. adică în starea păcatului, în starea potrivnică scopului pentru care am fost creaţi. Iar aceasta se întâmplă deoarece omul, deşi s-a slobozit de păcatul strămoşesc prin Sfântul Botez. se întoarce de obicei spre rău. folosind greşit libertatea sa.

Şi astfelî omul se îndepărtează încet-încet de harul lui Dumnezeu. începe să lucreze păcatul, dă drepturi diavolului, i se inradăclnează înlăuntrul său patimile, iar inima, din locaş al harului dumnezeiesc, se face locaş al patimilor. adică se află sub înrâurirea diavolilor.

Pe de altă parte, mintea, în această stare de îmbolnăvire duhovnicească, se împrăştie în cele dinafară, în lucruri, în timp ce raţiunea, cugetarea, se hipertrofiază în dauna minţii.

Scopul Bisericii, care este un spital duhovnicesc, este acela de a-l vindeca pe omul bolnav duhovniceşte, iar această educaţie terapeutică (tratament) se numeşte asceza.

Sufletul omului se îndulceşte de dragostea lui Dumnezeu (aşa cum spunea fericitul Staret Paisie Aghioritul, la început Hristos ne dă o caramelă ca să ne îndulcească. iar la sfârşit ne pregăteşte o întreagă cofetărie) şi intră pe acest drum al curăţirii de patimi, lucru pe care orice om cu cugetare lumească, care nu a gustat din harul lui Dumnezeu, îl consideră minor sau primejdios şi, oricum, greu de înfăptuit.

Jugul lui Hristos însă, aparent greu, devine uşor atunci când îl încredinţăm Domnului şi nu puterilor proprii, inexistente de altfel.

Consecinţe

· Rodul acestei educaţii terapeutice, adica al ascezei. es e curatirea inimiişi împlinirea Fericirii Domnului: fericiti cei curati cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Locul patimilor din inimă este luat de virtuţi, dintre care cele mai mari sunt smerenia şi dragostea.

Foarte frumos descrie această rodire troparul pe care îl cântăm la cuvioşi: … cu postul, cu priveghere, cu rugăciunea cerestile daruri luând …. Aici se descriu şi mijloacele ascetice (postul, privegherea, rugăciunea), dar şi consecinţele tămăduitoare (cereşti le daruri). Sau, aşa cum le descrie Sfântul Apostol Pavel: Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelungarăbdare, bunătatea, facerea de bine, credinta, blândeţea, infrânarea … .

Asceza ortodoxă nu este o tehnică

În Tradiţia ortodoxă asceza este o metodă terapeutică, iar nu o tehnică. Ea nu este un ansamblu de practici (şi am ajuns aici la a doua parte a subiectului, adică la practicile necreştine), ci, dimpotrivă, ea este un răspuns mărinimos la dragostea lui Dumnezeu. Adică, să facem omeneşte tot ceea ce trebuie pentru a ne curăţi omul lăuntric, astfel încât să se poată sălăslui în noi harul lui Dumnezeu. De altfel, Dumnezeu face primul pas ca să-l întâlnească pe om şi nu omul ca să-L afle pe Dumnezeu.

Am ajuns acum la un punct critic. Între asceza ortodoxă şi asceza din spaţiul neortodox există unele asemănari care, într-adevăr, pot face oarece impresie celui care rămâne la asemănarea aparentă a copacilor, dată de frunzele lor, şi nu vede diferenţele ce privesc trunchiul, rădăcinile şi mai ales roadele.

Asceza, aşa cum am spus, nu este o tehnică, nu este ceva cu care putem constrânge libertatea lui Dumnezeu. Asceza, în Tradiţia ortodoxă, nu este un scop în sine, ci este un mijloc. Scopul ascezei noastre este să ne omoram patimile, iar nu să ne vatămăm trupul. Noi nu am fost învăţaţi să fim ucigaşi de trupuri, ci ucigaşi de patimi, spune avva Pimen în Pateric.

Asceza este un mijloc. Scopul este vindecarea inimii, adică schimbarea dragostei egoiste în dragoste care nu caută ale sale. De aceea, caracteristică pentru asceza ortodoxă şi pentru etosul pe care ea îl formează este desertarea. este modul extatic (a iesi înspre cele dinafară) al vieţii. Din dragoste ieşim din noi înşine ca să întâlnim, în libertate, pe Dumnezeul cel personal şi pe persoanele semenilor noştri.

Astfel, viaţa omului află sensul ei adevărat tocmai pentru că acest sens corespunde cu adevărata fire a omului.

Reuşita prefacerii dragostei egoiste într-una dezinteresată nu depinde numai de puterile noastre. Asceza ortodoxă nu este o tehnică de autocunoastere. de autoevolutie şi automântuire. Ea este împreună-lucrarea, în libertate şi ascultare, cu harul dumnezeiesc necreat.

În Ortodoxie nu avem un proces de ascensiune a omului prin mijlocirea unor tehnici, ci o pogorâre a lui Dumnezeu cel iubitor către om. Creştinul ortodox nu împărtăşeşte optimismul ereziilor care susţin că prin tehnicile lor izbutesc o ascensiune progresivă, deoarece omul din fire este schimbător. Aşa cum susţine părintele Antonie Alevizopulos: Adeveraţii creştini nu caută spre propriul sine ca să primească ajutor. ci se străduiesc a se cunoaşte pe sine ca să se pocăiască şi, astfel, să poată să-I ceară lui Dumnezeu sa vină in viata lor şi sa le daruiescă mare milă.

Nădejdea creştinului este în Hristos, Care îl va slobozi din stricăciune şi din moarte. Această nadejde a creştinului este respinsa de sectele la care ne-am referit. Pentru ei, omul „auto cunoaşterii”, care îsi dă seama de „puterile conştiinţei” lui şi foloseste „cheia gândirii pozitive”, nu poate avea „necazuri”, nici nu crede ca zidirea este supusă lucrerii stricăciunii. Dimpotrivă, el crede că toate sunt bune aşa cum sunt şi ca omul nu trebuie să nădăjduiască in ceva ce va să vină, ci el se autorealizeaza aici pe pamânt”,

Deoarece asceza nu este un scop în sine, aşa cum am subliniat mai sus, de aceea şi creştinul ortodox nu urmăreşte să vadă lumini şi vedenii, să aibă „experienţe” sau să facă minuni. Acolo unde apare o vedenie sau o „minune” care atâta pofta desfrânată va trebui să ştim că acestea sunt abateri de la cugetarea şi morala ortodoxă. Creştinul ortodox se teapadă de „experienţele” pe care diavolul este gata să i le ofere aici şi acum, chiar şi fără să-i fie cerute; cu atât mai mult atunci când îi sunt cerute.

Între un adevărat prooroc, adică un sfânt ortodox şi un ocultist fachir, „făcător de minuni”, medium există o mare prăpastie.

Diferenţa specifică între asceza ortodoxă şi cea demonică se poate vedea în povestirea din Pateric referitoare la avva Macarie Egipteanul: Trecând odată de la luncă la chilia sa, avva Macarie ducea smicele de finic şi iată l-a întâmpinat diavolul pe cale cu secera şi vrând să-l lovească nu a putut. Şi i-a zis:

Multă silă am de la tine, Macarie, căci nu pot nimic asupra ta. Iată, orice faci tu, fac şi eu. Tu posteşti, dar eu nicidecum nu mănânc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care mă biruiesti. l-a zis lui avva Macarie: Care este? Iar el a zis: Smerenia ta şi pentru aceasta nu pot nimic asupra ta.

Vom începe acum să dezvoltăm oarecum mai sistematic partea a doua a subiectului, cu toate că până acum ne-am referit mereu la ea. Aşadar, să revenim la ceea ce am numit ameninţarea practicilor necrestine.

Sub termenul de practici necrestine se pot ascunde mişcări şi practici cum ar fi: yoga-meditaţie, gândire pozitivă, ocultism, hipnotism, spiritism, magie (albă şi neagră, care în esenţă sunt acelaşi lucru), şamanism, sufism, practicile cultelor animiste, ale ereziilor totalitariste nou-apărute (de exemplu: abuzul de substanţă al Scientologiei) şi ale cultelor distrugătoare (spălarea creierului, bombardarea conştiinţei oamenilor cu noţiunea pervertită a dragostei, dezmăţul), tehnicile Noii Epoci (New Age), medicina alternativă care se bazează pe credinţa ocultă în existenţa energiei cosmice şi a centrilor energetici din om. Şi am fi putut ajunge până la practicile neosatanismului sau la acţiunile sistematice lipsite de orice fel de scrupule ale ereziilor totalitariste (şantaje, terorism psihologic, teroarea acuzaţiilor, violenţă fizică).

Ca să analizeze cineva fiecare din temele la care ne-am referit. ar fi nevoie de câte o expunere separată.

Lucrul cel mai însemnat este să vedem care sunt elementele comune ale acestor practici sau tehnici, şi apoi în ce constă ameninţarea lor.

Toate aceste sisteme, mişcări, practici sunt încercări de autoevoluţie şi automantuire, care au ca dreptar aşa numita evanghelie a Vărsătoruia), ce se identifică cu evanghelia luciferica.

Ele întruchipează vechea minciună sub o nouă înfăţişare. Se concentrează în cele pe care le-a spus vechiul şi vicleanul şarpe celor întâi zidiţi. Adică: Dumnezeu v-a spus minciuni. Puteţi voi singuri, numai cu puterile voastre, fara ajutorul Lui, sa deveniti dumnezei. Omul însusi este dumnezeu, numai ca nu cunoaşte asta. Dar o va cunoaşte prin tehnicile autocunoaşterii şi autodepasirii.

Evanghelia Varsatorului este calea autonomiei omului şi a răzvrătirii lui împotriva voii lui Dumnezeu. Lui faca-se voia Ta din Rugăciunea Domnească i se opune dogma satanică: Fă ce vrei! Aceasta este toată legea. (Aleister Crowley).

Prin tehnicile oculte omul intră pe un drum primejdios. Primeşte o iniţiere prin care se leapădă de Hristos şi se uneşte cu satana, lucru care înseamnă lepădarea credinţei ortodoxe şi îndepărtarea de sub acoperământul harului dumnezeiesc.

În ceea ce priveşte tema explicarii fenomenelor oculte, întâlnim cazurile înşelării şi ale falselor păreri aşa-zis avizate, ale propagandei convingerilor religioase sau ale născociri lor talcultorului. întâlnim cazurile fenomenelor paranormale, ale subconştientului colectiv, ale vederii şi auzirii mai presus de fire, dar există şi situaţiile în care cu siguranţă şi-a băgat coada cel viclean, cu falsele minuni pe care le arată în închipuirea celor care i-au dat drepturi în inimile lor prin păcat şi prin “joaca” cu duhurile viclene!.

Totuşi, aceste false minuni sunt „adevărate” pentru cei care le văd, tot aşa după cum şi halucinatiile sunt „adevărate”. Dar aceste minuni false nu mai pot avea loc atunci când persoanele care s-au încurcat cu ele se pocăiesc şi se întorc la Hristos şi la Biserica Lui, îngăduind astfel harului să lucreze în sufletele lor.

În strădania noastră de a aprofunda şi a interpreta tema tratată ne este de ajutor să vedem ce anume cred grupările enumerate mai sus, aproape în totalitatea lor – desigur, cu diferentieri –  însă neesenţiale despre Dumnezeu, despre om şi despre lume.

Potrivit concepţiei acestor grupări, care aparţin mozaicului aşa numitei Noii Ere a Vărsătorutui, Dumnezeu este o putere impersonală oarbă, o energie cosmică, o supraconstlinţă impersonală şi nu o comuniune de Persoane, aşa cum este pentru noi, ortodocşii.

Idolul lumesc al Noii Ere este panteist. Toate sunt una, propovăduiesc discipolii Noii Ere.

Părintele Antonie Alevizopulos spune că potrivit cu parerile acestor grupari, omul şi întreaga lume, ca particica a esentei lui Dumnezeu, nu are ipostas. Toate se afla într-o evolutie ciclica omogena, trecând prin starea de mineral, de plantă, de animal, de om, si indreptanctu-se spre închiderea ciclului, prin absorbirea şi disparitia omului şi a lumii in Principiul primordial impersonst.

În aceasta evolutie toate sunt mai înainte rânduite de aşa numitele legaturi karmice şi de încurcaturile karmice ale animalelor anterioare. Nimeni nu este responsabil pentru nimic, şi nimeni nu poate schimba ceva din soarta sa. Doar atitudinea sa este chemat sa şi-o schimbe fata de ceea ce trebuie neaparat sa i se întâmple; e chemat sa joace rolul sau fara ataşament, fara sa participe, aşa cum îşi joaca rolul un artist pe scena. Iar aceasta, nu pentru a schimba ceva în mersul lucrurilor, ci pur şi simplu pentru a-şi plati datoria kermice. aşa încât sa nu fie nevoit sa se intoarca în viata în aceleaşi conditii şi cu aceleaşi probleme. Scopul sau însa nu este acela de a se elibera de moarte, ci a se elibera de viata (!) .

Astfel, răspunsurile panreligiei la problema existentiala a omului nu satisfac setea sa pentru un sens mai adânc al vietii. Şi aceasta, deoarece comuniunea cu Dumnezeu, ca sens adânc al vietii omului, nu este o consecinţe a naturii omului sau a unui proces de autoevoluţle sau autorealizare, ci este un dar al lui Dumnezeu şi rodul dragostei şi tiberteţt! lui Dumnezeu.

Grupările spaţiului ocult mai larg sau, cu alte cuvinte, grupările Noii ere, cu evanghelia Varsătorului a autoevoluţlel şi automântuirii pe care le promovează, în prima fază alterează cugetarea ortodoxă – dacă aceasta există – a discipolilor lor, iar în continuare contestă Evanghelia mântuirii în Hristos şi îl conduc pe om în fundături înfricoşătoare. Ademenit ca şi protopărinti,. de nădejdea falsă că va deveni de unul singur dumnezeu, omul este condus într-un mod tragic la constatarea „goliciunii” lui duhovniceşti. Cu puterile noastre nu putem face nimic sau, mai degrabă, am putut crea impasurile de astăzi.

Răspunsurile la întrebările existenţiale ale omului, la întrebarea despre sensul vieţii, despre sensul durerii în viaţa noastră, la neliniştea sa pentru amcnintătoarea catastrofă ecologică, cauzată de folosirea iraţională şi egoistă a resurselor de bogăţii naturale ale planetei. la întrebarea privind eventualitatea unui holocaust atomic, (răspunsurile) se află în modul în care Biserica lui Hristos îl vede pe Dumnezeu, pe om şi lumea.

Lepădarea ascetică de cele văzute şi de cele trecătoare, pentru ca să ne desfătăm de cele pururea stătătoare ne eliberează de alipirea pătimasa de lucruri şi de nelinişte. La aceasta ajută şi întreaga orientare eshatologică a omului în sânul Bisericii, care, fără să subaprecieze această viaţă, trăieşte aici ca un trecător şi ca un cetăţean ceresc.

Străduinţa de a împlini virtutea cumpătarii ne ajută să evităm duhul consumatorismului şi al stresului, precum şi problemele psihologice care apar ca nişte consecinţe ale lor.

„Lozinca” ascetică a Sfântului Isaac Sirul: iubeşte osteneala mai mult decât odihna este un răspuns la mentalitatea predominantă a oamenilor de astăzi care doresc să dobândească cel mai mare căştig, cea mai mare desfătare, cel mai mare confort cu cea mai mică străduinţă posibilă.

Concepţia de viaţă şi morala pervertită care rezultă din declaraţia lui Anton La Vey (fondatorul aşa numitei Biserica Satanei din California, U.S.A.): Nu aş putea omori vreodată un păianjen însa aş putea omori un om, conduce la o societate nu a fiarelor, ci a diavolilor. Această concepţie este despărţită printr-o prăpastie de gândirea Sfinţilor Bisericii noastre, care şi-ar fi dat trupul lor sănătos ca să ia trupul unui lepros, pentru ca aceasta este dragostea deseversita, aşa cum spune Avva Agaton.

Înfruntarea problemei

Admiterea faptului că ereziile noi, totalitariste, cu practicile lor, sunt o provocare reprezintă primul pas înspre înfruntarea corectă a chestiunii. Această provocare se adresează atât Bisericii, cât şi statului, precum şi societăţii în general. Din păcate, tendinţa care domneşte astăzi este aceea de a ignora problema, fie din lipsă de informare, fie din pricina unui simţământ de suficienţă de sine sau din alte pricini, pe care nu este momentul să le analizăm. Nu putem însă stabili în anii ’90 strategia şi tactica pastorală în privinţa înfruntării ereziilor pornind de la o reprezentare a decorului mişcărilor eretice din anii ’60 sau ’70. Înfruntarea variatelor probleme – nu numai religioase pe care le creează ereziile trebuie să fie pentru Biserică, dar şi pentru stat, un subiect prioritar şi nu o preocupare secundară.

Aici trebuie să se accentueze şi necesitatea infruntării lipsurilor noastre pastorale. Faptul că de multe ori, în cadrul parohiei, oamenii cu nelinişti duhovniceşti nu văd la cei din jurul lor trăindu-se vieţe cea nouă în Hristos îi împinge să caute dragostea şi sensul vieţii în alte locuri.

Există mulţi oameni care nu cunosc răspunsurile Ortodoxiei la problemele existenţiale ale omului, însă au o intenţie bună. Alţii, negustând hrana duhovnicească sănătoasă a Bisericii, nu pot să o recunoască pe cea otrăvită a ereziilor şi să se păzească, astfel, de ea.

Dacă vom cunoaşte, dar mai ales dacă vom trăi Ortodoxia în sânul Bisericii, atunci viaţa noastră va fi o predică vie, un răspuns la provocarea ereziilor şi o soluţie pentru ieşirea din înfundături!e create de ele. Iar dacă, în paralel cu trairea credinţei, a etosului nostru bisericesc, vom fi şi informatt asupra problemelor pe care le creează ereziile, îi vom putea sensibiliza şi informa pe oameni şi vom putea aduce lumina lui Hristos la cei ce stau în latura si-n umbra morţii. Aceşti oameni pot fi vecinii sau colegii noştri şi avem datoria să-i ajutăm.

Read Full Post »

Satanism – Made in Romania

Read Full Post »