Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sclavie’


 

Referat prezentat la Congresul de Informare asupra ereziilor şi sectelor care a avut loc la Sfanta Mănastire Trooditissa – Cipru, la 21 iunie 1997, cu tema generala: „Institutiile democratice şi ereziile nou-apărute înlumina Ortodoxiei”.

Seferis spune: oriunde aş merge, Grecia mă răneşte. Cred că acest lucru este valabil mai ales pentru Cipru. Până anul trecut nu am venit pe meleagurile dumneavoastră. ci abia în octombrie le-am vizitat pentru prima dată. Acum mi s-a dat prilejul şi binecuvântarea să le vizitez pentru a doua oară şi văd cât de adevărat este acest cuvânt al lui Seferis. Bineînţeles, trebuie traşi la răspundere – ca să spunem aşa, în sensul cel bun al cuvântului – oamenii din Cipru, care, cu dragostea lor, pur şi simplu te robesc. Nu spun aceasta ca să linguşesc, ci cred că acesta este adevărul şi trebuie să-l spunem.

Subiectul pe care vreau să-l expun este: Ereziile nou-apărute – o lovitură dată institutiilor democratice şi cugetării ortodoxe a poporului nostru. Însă, înainte de a-l dezvolta, aş vrea să spun două cuvinte, nu repetând mulţumirile ce se cuvin Mănăstirii Trooditissa şi Părintelui Hristofor. ci, exprimând cred şi simţămintele acestuia, vreau să-mi îndeplinesc în felul acesta datoria morală faţă de Părintele Antonie Alevizopulos, pe care amândoi am avut cinstea să-l avem colaborator. Părintele Antonie a fost iniţiatorul acestei lucrări, pentru care s-a jertfit pe sine, punând astfel bazele metodei pastorale de înfruntare a ereziilor şi sectelor. Lucrarea pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, o continuăm noi acum nu ar fi existat dacă nu ar fi fost Părintele Antonie. Şi, fiindcă el a fost o personalitate însemnată nu numai pentru Biserica Greciei, ci şi pentru întreaga Ortodoxie, prin lucrarea pe care a înfăptuit-o cu ajutorul lui Dumnezeu, a atras asupra sa ura şi atacul sălbatic al organizaţiilor, mai ales ale celor nou-apărute, despre care vom vorbi acum. Aceasta dovedeşte cât de importante au fost lucrarea şi mărturisirea ortodoxă pe care le-a făcut. Părintele Antonie accentua necesitatea colaborării interortodoxe. lucru pe care vreau şi eu să-l accentuez. Şi cred că aceste congrese şi conferinţe, care se organizează la iniţiativa Bisericii Greciei şi care au ca subiecte înfruntarea ereziilor şi a sectelor. aşa cum este şi acest congres, înlesnesc colaborarea interortodoxă. Şi aceasta deoarece noile erezii nu pot fi înfruntate de fiecare dintre noi separat, ci înfruntarea va fi eficace dacă va exista o mobilizare a puterilor pe plan interortodox. precum şi o colaborare a Bisericii cu statul şi cu alte foruri bine intenţionate. Unul din scopurile acestui congres, precum şi al altor manifestări de acest fel, este de a conştientiza necesitatea colaborării şi intensificării activităţii în vederea înfruntării acestei probleme.

Instituţiile democratice

Aşa cum citim în Dicţionarul Ştiinţelor Sociale al UNESCO, democratia, in sensul ei mai larg, înseamna un mod de viaţa intr-o societate în care se considera ca fiecare individ are dreptul, în mod egal cu ceilalţi indivizi să se bucure de posibilităţile participării sale neimpiedicate la valorile acestei soeieteti, În sens mai restrâns, democraţia înseamnă posibilitatea pe care o au membrii societăţii de a participa neimpiedicat la hotărârile care influenţează viaţa lor în plan personal sau colectiv, în orice domeniu al existenţei. Iar în sensul ei cel mai restrâns, termenul „democraţie” inseamnă posibilitatea pe care o au cetăţenii unui stat de a participa neîmpiedicat la hotărârile politice care acţionează asupra vieţii lor personale şi colective. În acest cadru cred că dobândesc sens instituţiile democraţiei, adică expresiile vieţii sociale, unde orientările axiologice esenţiale sunt cele pe care le-am descris, tangenţial desigur, mai sus. La antipodul democraţiei şi al instituţiilor democratice se află totalitarismul. Totalitarismul, adică negarea totală a democraţiei şi a instituţiilor ei, aşa cum vom avea prilejul să vedem şi să dovedim în cele ce urmează, este caracteristica principală atât a fundamentului teoretic căt şi a expresiei in plan practic a asa-nurnitelor erezii totalitariste nou-apărute.

Definirea fenomenului

În afară de denumirea de erezii totalitariste nou-apărute (deoarece au apărut după al doilea război mondial), grupările de care ne vom ocupa au şi alte denumiri,  la fel de potrivite, cum ar fi erezii care droghează sufletul (psihonarcotice). Şi aceasta deoarece, aşa cum drogurile îi conduc pe cei care le folosesc la dependenţă totală, tot astfel şi drogurile sufleteşti îi conduc pe cei care se încurcă cu ele la dependenţă totală; desigur, o dependenţă spirituală, şi din acest motiv este foarte greu să scapi de ea. De asemenea, ele mai sunt numite şi culte distrugătoare. Această denumire este folosită mai ales în S.U.A. O altă denumire potrivită, pe care a folosit-o Parlamentul francez este erezie ucigătoare de libertate, deoarece ţinta în care vor să lovească este libertatea persoanei. Aici va trebui să spunem că Parlamentul francez a format o comisie specială, supravegheată de primul-ministru francez, pentru urmărirea activităţii acestor erezii. Ceva asemănător a făcut şi Guvernul german. În Grecia, din păcate, nu există o asemenea preocupare din partea conducerii statului. Aici ereziile au reuşit să convingă pe politicieni că activitatea lor este exclusiv religioasă şi că nu creează probleme în societate. Problemele, spun ei, le creează unii fanatici, cum ar fi Alevizopulos.

Erezia, în înţelesul ei mai cuprinzător, privită din punct de vedere ortodox, este ruinarea drumului ce duce către mântuire. Desigur. nu numai ereziile cele noi trebuie să ne atragă atenţia, ci şi cele vechi, dar cele noi prezintă un pericol sporit. Criteriile de clasificare a acestor grupări în categoria erezlilor totalitariste contemporane nu au fost stabilite de nişte simpli ortodocşi sau de unii fanatici, ci de organisme internaţionale care s-au ocupat de această problemă, cum ar fi Parlamentul european, psihologi, sociologi şi alţi oameni de ştiinţă. Bineînţeles, noi, ortodocsii. avem criteriile şi tradiţia noastră, care ne dau răspunsuri şi soluţii. De aceea, nu este nevoie să cerem din altă parte luminare. Însă, în cazul de faţă, fiindcă aceste grupări acuză Biserica de mentalitate totalitaristă şi obscurantisrn. am dorit să expun aici acest subiect spre a se vedea că nu numai din partea noastră, adică a Bisericii, se trage semnalul de alarmă, ci şi din partea organismelor internaţionale şi organizaţiilor ştiinţifice, care nu au vreo legătură cu spaţiul credinţei.

Dependenţa totală

Potrivit cu criteriile pe care le-am arătat, caracteristice acestor organizaţii sunt următoarele:

În centrul lor se află un om înzestrat cu anumite capacităţi, o personalitate puternică care, profitănd de aceste capacităţi, se prezintă pe sine ca îndrumător cu puteri divine. Unul ca acesta declară că posedă autoritate divină şi de aceea pretinde supunere totală la cele pe care le spune. Dar falsa lui autoritate şi supunerea desăvârşită pretinse de la discipoli conduc la dependenţa totală de el şi de grupare. Tocmai acesta este lucrul cel mai primejdios.

Organizaţia şi conducătorul ei exercită o influenţă totalitari stă asupra vieţii discipolilor lor. Nu există viaţă personală, nu există nimic în viaţa discipolilor care să se afle în afara spaţiului supravegheat de organizaţie. În toate, chiar şi în cele mai mici amănunte ale vieţii personale, organizaţia pretinde să aibă control. Organizaţia va hotărî până şi relaţiile personale pe care le vor avea discipolii, căsătoria lor, „programarea familială”, locul de muncă etc.

Ca exemplu vom da aici pe falsul mesia, coreanul Sun Myung Moon, care a celebrat pe stadionul din Seul (Coreea) căsătorii colective. Acolo, 70000 de oameni s-au căsătorit fără să se cunoască unul pe celălalt. S-au căsătorit deoarece aşa hotărăse Moon, care s-a autoprociamat mesia al Noii Ere a vărsatorului. Acesta alegea perechile. Multe „căsătorii” s-au făcut prin satelit, adică mireasa putea fi în Europa, iar mirele în Coreea. Astfel, puteţi vedea la ce fel de situaţii conduc aceste erezii contemporane, din cauza autorităţii divine a conducătorilor lor. Organizaţia şi conducătorul ei pretind că numai ei deţin „reteta” mântuirii. Şi aceasta, nu numai pentru om ca individ sau pentru o naţiune, ci chiar pentru întreaga omenire.

Desigur, astfel de teze susţine fiecare organizaţie, pentru a trage focul la propria oală. Şi. fiindcă există multe organizaţii şi conducători, iar fiecare în parte îşi revendică această autoritate, se poate spune că există o dispută între ele; în orice caz, fiecare organizaţie pretinde că deţine „reteta” unică de mântuire. Cine nu respectă această „reţetă” se va îndrăci. Cel care se află în afara grupării este lipsit de orice refugiu.

Mult cunoscuta sectă a Martorilor lui lehova, mai bine zis a Martorilor-mincinoşi ai lui Iehova sau a hialistilor, este un exemplu tipic de o astfel de erezie totalitaristă contemporană sau cult distrugător. Organizaţia este, aşa cum susţin ei, refugiul şi cel care se află în el se va mântui, iar cel care este în afara lui este al diavolului, al satanei. În continuare vom vedea modul în care înfruntă organizaţia pe cei care se află în afara ei şi pe cei care critică organizaţia şi împiedică aplicarea acestei „reţete” unice de mântuire. Pentru ca omenirea să iasă din impasurile contemporane, cum ar fi poluarea mediului înconjurător, ameninţarea foametei, stresul, este nevoie de „reteta” unică pe care o deţine conducătorul organizaţiei. De aceea este nevoie de supunere totală.

Desigur, pentru a-şi împlini scopurile, îşi ascund adevărata lor faţă. Iată încă un criteriu pentru clasificarea lor în categoria ereziilor contemporane. Iar acesta este un element care, ca şi celelalte de mai sus, creează condiţiile potrivite, astfel încât să se instituie un mod de viaţă, o mentalitate şi comportamente care vin în contradicţie cu legile democratice şi cu concepţia pe care o au despre democraţie majoritatea oamenilor. Acoperirea adevăratei feţe înseamnă opacitate, înseamnă că ai ceva de ascuns, căci, dacă nu ar fi aşa, de ce să nu-ţi arăţi adevărata ta faţă?

În cadrul acestor organizaţii există mai multe stadii de iniţiere atât de bine separate, încât un nou venit nu poate şti ce se întâmplă la jumătatea sau la sfârşitul iniţierii evolutive. Acesta este un alt element care contribuie la atragerea în cursă a unui număr cât mai mare de oameni naivi, care nu cunosc în profunzime ce anume crede organizaţia, deoarece la început li se prezintă o imagine falsă a activităţii ei. Le făgăduiesc anumite lucruri care însă nu corespund cu adevăratele ei scopuri.

Folosesc, de asemenea – şi aceasta este foarte primejdios – mijloace necinstite şi tehnici de modelare a personalităţii, de spălare a creierului şi mariipulare a individului. Şi astfel, oameni destoinici şi culţi devin nişte roboţi, nişte oameni cărora li s-a suspendat judecata proprie, fiind aduşi în felul acesta într-o stare în care comportamentul lor este îndrumat şi controlat de organizaţie, adică într-o stare de drogare psihică,

Sâmburele tare al Noii Ere

Grupările mai sus amintite constituie nucleul. sâmburele cel tare al unei mişcări mai largi, numită Noua Eră a Vărsătorului, care îşi are rădăcinile în Societatea Teosofică. Mama spirituală a acestei mişcări este Alice Bailey, care a murit în 1949, Ea vesteşte că în curâănd vom intra în Era Vărsătorului. Prin urmare, Creştinismul care a fost religia aşa numitei Ere a Peştilor; va fi marginalizat va fi depăşit. Aşteptăm un nou mesia, noi adevăruri, o perioadă de iluminare şi fericire pentru tot neamul omenesc. Vom ieşi din epoca constrângerii, a asupririi, a îngustimii, care a fost Era Peştilor, Era Creştinismului. Pentru toate aceste fenomene negative a fost şi este responsabilă Biserica. Aici putem vedea limpede că această mişcare este total opusă şi incompatibilă cu Ortodoxia, cu Creştinismul. Scopul principal al mişcării este instaurarea unui guvern mondial, care, chipurile, va fi spre binele omenirii şi care va fi condus de aşteptatul mesia al Noii Ere a Vărsătorului. Acesta va făgădui omenirii că o va scoate din impas şi o va duce spre Epoca de Aur.

Un alt scop al mişcării este crearea unei religii. mondiale sau panreligii, care va fi o lucrare diavolească. Spun toate acestea ca să includ fenomenul noilor erezii în cadrul general al Noii Ere, al cărei miez îl constituie.

Căteva exemple de astfel de organizaţii deja am amintit: organizaţia falsului mesia, coreanul Sun Myung Moon şi cea a Martorilor lui lehova. De asemenea, o organizaţie internaţională foarte cunoscută este Scientologia.

Corporaţii cu denumire falsă

Caracteristic tuturor acestor organizaţii este faptul că se prez ntă drept corporaţii care desfăşoară activităţi cu caracter filosofic, social sau civic. În felul acesta reuşesc să înşele autorităţile. Scopurile pe care le declară în programele lor de activitate sunt altele decăt cele pe care le urmăresc în realitate. Se creează astfel o serioasă problemă juridică şi o reală dificultate în ceea ce priveşte verificarea activităţilor acestor organizaţii. Hotărârea Tribunalului de primă instanţă din Atena pentru dizolvarea K.E.F.E.-uluL adică a anexei din Grecia a Scientologiei. s-a bazat, printre altele, pe faptul că această corporaţie a deviat complet de la scopurile declarate în programul ei de activitate.

Acelaşi lucru se întâmpiă şi cu majoritatea covărşitoare a corporaţii lor asemănătoare. În vreme ce sunt prezentate ca organizaţii de asistenţă socială şi non-profit, se dedau – şi acesta este unul din scopurile lor principale – la agonisirea de bani şi de putere. Religia este doar o mască care le înlesneşte activitatea.

Propovăduiesc venirea Noii Ere şi de aceea îi cheamă pe oameni să se înroleze în organizaţie, care este singurul refugiu, singura nădejde de mântuire pentru omenire. Cel care a intrat în organizaţie va trebui să pună în slujba ei tot ceea ce are, aptitudinile personale şi averea sa. Pentru ca unul dintre aceştia să fie iniţiat mai departe, va trebui să-şi treacă averea pe numele organizaţiei.

Din cele pe care le-am spus, cred că se vede limpede că mentalitatea pe care o sădesc în discipolii lor – mai bine spus, în victimele lor, deoarece despre aceasta este vorba în realitate – vine în contradicţie directă cu democraţia. Este bine să indicăm şi alte câteva lucruri care vor argumenta şi mai limpede această constatare. Vom vorbi despre modul în care sunt înfruntaţi toţi cei care critică organizaţia.

Manipularea celor care cugetă împotrivă

Axioma Scientologiei şi a organizaţiilor de acest tip este următoarea:

Cel care critică organizaţia este un criminal şi, desigur, săvârşeşte crime împotriva omenirii. Această cugetare, oricât de nebunească ar părea, pentru membrii organizaţiei are raţiunea ei, şi anume:

De vreme ce organizaţia este unica speranţă pentru întreaga planetă, cel care împiedică extinderea ei, în esenţă, împiedică mântuirea întregii lumi şi, prin urmare, un astfel de om este un criminal. Nu săvârşeste doar o crimă împotriva lui însuşi, prin faptul că nu primeşte „reteta” salvatoare, nici numai împotriva celor din jurul lui, ci împotriva întregii omeniri.

Scientologia merge pănă acolo încât îi consideră primejdioşi chiar şi pe cei care nu dau atenţia cuvenită organizaţiei şi învăţăturilor ei, adică pe cei care dispreţuiesc organizaţia şi nu catadicsesc să se preocupe de ea. Pentru a neutraliza un astfel de „criminal”, organizaţia mai sus amintită sau altele asemenea nu şovăie să folosească orice fel de metodă necinstită. Cel care împiedică organizaţia este caracterizat drept vânat liber, pasăre liberă, Şi de aceea fiecare discipol are nu numai dreptul, ci chiar obligaţia ca pe un astfel de vânat să-l împuşte, să-l defaime, să-l neutralizeze in orice chip. Nu-l vor trage la răspundere pentru aceasta, ci, dimpotrivă, îi vor da chiar şi „diplomă”, drept răsplată.

La fel declară şi mentorul sufiştilor, Takis Alexiu, preşedintele organizaţiei cu nume fals Societatea Panelenă de Istorie şi Filosofie, şeicul a două grupări islamice şi colaborator apropiat al Scientologiei. Acesta afirmă că acela care critică o organizaţie de tipul celei conduse de el este ca o mlădiţă sălbatică care are nevoie să fie lăstărită; a lăstări astfel de mlădiţe sălbatice este o lucrare vrednică de laudă, morală, legală. Este vrednic de însemnat faptul ca oamenii care spun astfel de lucruri strigă, în acelaşi timp, pentru democraţie şi drepturile lor democratice. Iată un alt element al cugetării lor antidemocratice. Strigă pentru democraţie şi drepturile omului tocmai aceştia care le calcă în picioare.

O altă învăţătură a Scientologiei spune: Nu ezita să vatămi pe cineva pentru o cauză dreaptă. Aşadar scopul scuză mijloacele. De asemenea, se spune că nu există bine şi rău şi de aceea acţiunile şi comportamentele nu le putem clasifica în morale şi imorale, deoarece binele şi răul sunt relative. Bine este tot ceea ce slujeşte organizaţia, iar rău este tot ceea ce o împiedică.

Binele şi răul, spun ei, sunt două feţe ale aceleiaşi monede. În esenţă, acest înţeles dat binelui şi răului îl întâlnim în religiile orientale, unde, în interiorul teoriei karmice, a reîncarnării şi a altor învăţături rătăcite ale lor, nu are sens moralul sau imoralul, binele sau răul. Toate sunt iluzii, toate sunt” vrajă”, potrivit terminologiei hinduiste. Numai noi, creştinii, care suntem – spun ei – la un nivel evolutiv inferior putem să facem aceste deosebiri. Însă, pentru un om care a urcat pe o treaptă evolutivă mai înaltă, care este un om al Erei Vărsătorului, care a ajuns la iluminare şi acţionează fără alipire de ceva, pentru unul ca acesta nu există bine şi rău. O faptă care se face cu alipire, chiar dacă după judecata oamenilor aflaţi la un nivel evolutiv inferior este considerată bună, în realitate este rea, deoarece săvârşitorul ei acumulează karma şi, în consecinţă, nu poate ieşi din ciclul reincarnărilor. Cu alte cuvinte, dacă văd pe cineva cerându-mi milostenie, iar eu, mişcat de dragoste creştinească, scot ceva din buzunar ca să-i dau, şi o fac plin de compătimire, participând astfel la suferinţa aceluia, fapta mea este considerată alipire şi, prin urmare, am acumulat karma, iar aceasta mă ţine legat în ciclul reîncarnărilor. Pe cand, dacă cineva face ceva rău fără alipire, adică jefuieşte o bancă ca şi cum ar juca rolul unui actor, fără să se identifice cu rolul său, atunci nu acumulează karma şi- prin urmare, se află la ieşirea din ciclul reîncarnărilor.

Toate aceste lucruri le spun ca să arăt că aceste teorii răstoarnă de fapt temeliile pe care sunt alcătuite constituţiile, nu numai a Greciei şi a Ciprului, ci şi ale tuturor statelor apusene. Legislaţiile acestora au la bază concepţia despre om pe care o propovăduieşte Creştinismul. Adică cea a libertăţii omului- a responsabilităţii lui etc. Dacă se va adopta un model ca cel al religiilor orientale, atunci se năruiesc temeliile societăţii noastre. Iar aceste teorii sunt caracterizate pe bună dreptate de Părintele Antonie Alevizopulos drept învăţături criminale, căci conduc la o activitate cu consecinţe criminale.

Una din învăţăturile criminale cele mai primejdioase este cea a neosatanismului: Fă tot ce vrei! Aceasta este toată legea. Neosatanismul este miezul sămbureiui Noii Ere. Dacă acceptăm lozinca de mai sus nu putem avea nici democraţie şi nici legi democratice. În felul acesta se creează o atmosferă de junglă, ba chiar şi mai rău.

Drepturile omului

Aceste organizaţii amintesc de drepturile omului şi reclamă încălcarea lor numai atunci când vor să neutralizeze critica care se face împotriva lor. Nu fac referire la ele atunci când este vorba de discipolii (victimele) lor, pe care îi exploatează ca pe nişte sclavi lipsiţi de orice drept, fapt care vine în contradicţie directă cu legile democratice. Dar absurditatea cea mai mare a mentalităţii lor fasciste este că ne refuză nouă, ortodocşilor, dreptul şi datoria de a ne defini credinţa, de a o mărturisi şi de a spune că ne deosebim de ei.

În cadrul confuziei pe care o cultivă, vor să arate că toţi sunt ortodocşi, că toţi sunt mădulare ale Bisericii. Îi deranjează foarte mult faptul că Biserica întocmeşte cataloage cu organizaţiile sectare existente, cum ar fi cele întocmite la Congresele Panortodoxe pe teme privind ereziile. În aceste cataloage se precizează organizaţiile care sunt incompatibile cu credinţa ortodoxă. Nu jignim pe nimeni, ci, pentru a-i proteja pe creştini, pur şi simplu spunem că nimeni nu poate fi membru al acestor organizaţii, continuând în acelaşi timp să creadă sau să declare că este şi mădular al Bisericii. Calitatea de membru al organizaţiei îl scoate automat din sânul Bisericii. Tocmai ceea ce este pentru noi drept şi datorie, aceştia consideră a fi fanatism şi rasism. Acestea le-am auzit spunându-le cu dezgust şeicul Takis Alexiu şi alţii, dar în realitate ele sunt o răstălmăcire a lucrurilor, făcută de ei pentru a-şi atinge scopurile.

Ei spun că noi, grecii, uram pe cei de alte credinţe şi suntem fanatici, pe când în realitate Grecia este ţara care oferă condiţii ideale pentru dezvoltarea acestor organizaţii. Din această pricină unele dintre ele îşi mută sau intenţionează să-şi mute în Grecia centrele lor europene sau internaţionale. Acolo unde eşti prigonit nu plănuieşti să-ţi stabileşti centrul tău european, ci mergi acolo unde condiţiile şi perspectivele sunt foarte bune.

Dacă am fi avut timp să vedem documentele şeicului Takis Alexiu, aţi fi văzut cum răstălmăceşte lucrurile, cum denatureaza adevărul. Pretindem, spune el autorităţilor publice; pretindem, se adresează în scris mitropoliţilor pe care îi jigneşte în mod grosolan. Nu este treaba voastră să vă preocupati de mine, spune el. Pe de altă parte însă are şi pretenţii. Acestea sunt tonul şi „politeţea” lui. Aceasta este tactica jumătăţii de adevăr, este aplicarea Învăţăturilor Scientologiei: Niciodată apărare, ci totdeauna atac (…) Niciodată să nu vorbeşti despre noi, ci totdeauna despre ei. Şi vorbind despre el să scoti la iveală presupusul lor trecut criminal. Acestea le-am văzut punăndu-le în practică, fără urmă de ezitare, în cazul pururea pomenitului Părinte Antonie Alevizopulos.

Aceasta este „politeţea” ereziilor fără scrupule.

Dimpotrivă, Ortodoxia, prin respectul faţă de persoană şi de libertatea ei, precum şi prin importanţa pe care o dă virtuţi loc cum ar fi dragostea şi smerenia, se află la antipodul acestor organizaţii totalitariste. Ortodoxia respectă legile democratice, le adânceşte, le lărgeşte, le întăreşte. Şi, fiindcă ea este o piedică în calea unor astfel de organizaţii, de aceea o şi războiesc cu atâta ură.

Dar să nu ne înfricoşăm, căci biruinţa finală va fi a lui Hristos şi a Bisericii Sale.

Reclame

Read Full Post »

CUVÂNT ÎNAINTE

Arhimandritul Justin Pârvu

 

Vrem să fim sclavi sau liberi?

Cartea aceasta, Dictatura biometrică, o recomand tuturor cititorilor care mai vor încă să fie liberi într-un stat democratic şi celor care mai vor încă să fie fii ai lui Dumnezeu şi nu ai Mamonei. Această carte este o sinteză a tuturor publicaţiilor care s-au făcut până în prezent pe tema acestui subiect. Are o importanţă deosebită pentru că pune la îndemâna tuturor creştinilor, în special ortodocşilor, informaţii necesare cu privire la problema introducerii microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate şi în toată viaţa noastră. Pentru că la ora actuală este o campanie extraordinar de satanică pentru distrugerea şi desfiinţarea lui Hristos din inima creştinului. Întotdeauna au fost potrivnici creştinismului , de data aceasta însă este parcă o concentrare a tuturor forţelor întunericului din toate timpurile, a experienţelor îndelungate a celui rău şi vechi de zile, şi aplicarea lor asupra sufletului uman, căruia i s-a declarat război final de distrugere a fiinţei sale cu desăvârşire. Întotdeauna au fost şi creştini buni, şi creştini răi; întotdeauna au fost şi persecutori, şi preamăritori; au fost şi oameni care s-au sacrificat pentru această învăţătură frumoasă, creştin ortodoxă, – pentru că ortodoxia este cea mai mare bogăţie pe care o moşteneşte pământul nostru european sau bătrânul continent european, – dar au fost şi denigratori şi trădători care au săpat la surparea temeliei Bisericii lui Hristos. Dar cu cât trădătorii au săpat mai mult, cu atât sângele mucenicilor au înălţat Biserica lui Hristos, pe care nici porţile iadului nu o vor putea birui.

Această carte nu vine numai spre informarea dumneavoastră, ci ea este menită să aducă putere în sufletele dumneavoastră să vă opuneţi şi să luptaţi împotriva acestui sistem de înrobire desăvârşită atât a trupului, cât şi a sufletului. La ora aceasta, fiecare creştin trebuie să se angajeze în luptă foarte deschis, pe cât îi este cu putinţă. Pentru că Sfinţii Părinţi şi canoanele Sfintei noastre Biserici, ne învaţă despre existenţa unui război nevăzut cu diavolul, potrivnicul mântuirii noastre, război care ne îndeamnă să punem mâna pe armele duhovniceşti: smerenia, postul, rugăciunea, mărturisirea şi toate celelalte fapte bune; pentru că viaţa aceasta este o luptă şi nu o sezătoare. Mărturisirea este un act important în lucrarea noastră de mântuire, fără de care celelalte virtuţi nu ne vor fi recunoscute înaintea tronului de Judecată a lui Dumnezeu. Pentru că Mântuitorul spune clar în Evanghelie: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33). Mărturisirea este, aşadar, o datorie, o poruncă dumnezeiască şi suntem datori să ne apărăm în faţa celor care se ridică împotriva noastră şi a Bisericii lui Hristos) fără să aşteptăm alte porunci oficiale, ci să ascultăm de glasul Evangheliei când este vorba de batjocorirea lui Hristos. Nu avem nevoie să ne poruncească cineva să luptăm împotriva prigonitorilor lui Hristos, sau să aşteptăm prilej de ascultare faţă de mai marii lumii acesteia. Ascultarea este una, lupta împotriva diavolului este alta. A asculta – în momentul acesta – când văd că este casa vecinului în flăcări, iar eu stau cu găleata plină cu apă şi nu mă duc să o vărs să surp incendiul acesta mare care mistuie casa, pentru că nu mi-a poruncit şeful meu, acea ascultare este oarbă, după cum orb este şi sufletul acelui om.

Se vorbeşte că nu este acuma sfârşitul. Da! Şi eu spun că nu este acuma, dar noi trebuie să fim pregătiţi, pentru că toate evenimentele conclud la această stare de lucru. Se vede că toată activitatea aceasta de înrobire a noastră, se duce nu numai împotriva crcştinismului, ci şi a umanităţii în genere; este vorba de un atac puternic la adresa persoanei umane şi fiecare creştin este dator să-şi pună viaţa pentru credinţa lui, pentru sufletul lui. Până acum a mai mers şi cu partidul, şi cu carnetul roşu; a mai mers şi cu carnetul portocaliu, şi cu carnetul galben, dar de data aceasta avem de-a face cu un carnet multicolor care ne privează de libertate şi de viaţă. Depinde de ce vrem: Vrem să fim sclavi sau liberi? Vrem să fim morţi sau vii? Dar preţul libertăţii şi al vieţii a crescut mai mult decât criza economică în care ne aflăm; este nevoie de mult sacrificiu şi va costa izvoare de lacrimi şi râuri de sânge. Mărturiseşti pe Hristos, rămâi în credinţa Lui, nu-L mărturiseşti pe Hristos, lepădat vei fi înaintea îngerilor şi Judecăţii lui Dumnezeu.

De aceea, îndemn prin aceste rânduri, ca fiecare creştin să intre în arena cu fiare, cu fruntea aţintită senină către Hristos! Să fim mereu într-o trezvie deplină, în curtea aceasta a ortodoxiei noastre, a Bisericii noastre şi să se găsească fiecare pe poziţia de a fi cu adevărat un ucenic al lui Hristos.

Mulţi dintre credincioşi mă întreabă: „Ce să facem noi pentru toate lucrările acestea”? Păi, în toată această situaţie nu se poate face ceva mai frumos decât a ne ruga fiecare în parte, în viaţa de familie; a ne educa copiii noştri într-un spirit foarte auster, aspru, ca de la vârsta fragedă să cunoască şi să trăiască credinţa noastră ortodoxă. Avem modelul fiilor lui Brâncoveanu. Nu cedaţi! Mai bine să strigăm: „Loveşte, potrivnice a lui Hristos!” decât să ne pierdem viaţa cea veşnică. Plecaţi capetele voastre spre junghiere şi împotriviţi-vă fiarei apostate!

Ştiu că nu este uşor; am ajuns fii vlăguiţi ai acestui neam mult obidit, mult încercat şi mult prea trădat. Acum, peste românii noştri, vin şi greutăţile acestea financiare şi toate necazurile şi ne vindem şi pe un blid de linte. Pentru că aşa este firea noastră slabă şi neputincioasă şi needucată; pentru că niciodată nu a fost o legătură strânsă între omul, căruia Dumnezeu i-a dăruit mai multă înţelepciune şi a făcut oleacă de carte şi omul simplu, omul de jos, care avea nevoie de luminare şi de dragostea celuilalt. Nu, românul nostru intelectual îndată s-a împăunat cu mărirea lui, cu postul lui, cu înţelepciunea lui şi a uitat de ograda lui de altă dată, a pomilor frumoşi, a oilor, a caierelor de furcă, unde povestea bunica din viaţa lui Ion Creangă, Făt Frumos şi a întregii noastre frumuseţi literare. Astăzi se uită în curţile europene pline de vile şi de cuvinte moarte şi participă la ferecarea valorilor noastre ortodoxe şi româneşti, la ferecarea credinţei şi a tot ce a mai rămas frumos pe plaiurile noastre mioritice.

Puterile noastre sunt slabe şi am rămas puţini. Dar ne-a rămas ceva ce nu vor putea niciodată fereca: Mila lui Hristos, Dumnezeul nostru! Rămân toate pe seama marii Lui iubiri de oameni, ca El să ne scoată şi din această stare de lucru, ca întotdeauna, şi să Îşi manifeste mila şi bunătatea Sa faţă noi! Avem mijlocitori pe sfinţii noştri martiri din închisorile comuniste, cei care şi-au dat viaţa pentru Dumnezeu şi neamul lor, cărora să le cerem rugăciunile, ca unii ce au luptat şi au biruit Fiara prin puterea Crucii lui Hristos.

6 mai 2009,   la pomenirea Sfântului şi Dreptului Iov, mult-răbdătorul

INTRODUCERE

Victor Roncea

Paşi fatali spre o dictatură absolută

Începând cu 1 ianuarie, anul acesta, în urma unui alt mare tun dat de Guvernul Tăriceanu în inima poporului, în prag de Crăciun, România s-a conformat priorităţilor Uniunii Republicilor Socialiste ale Animalelor (URSA) şi a introdus Paşapoarte cu cip biometric la tot poporu’, asemenea bovinelor şi ovinelor, uitând însă să-l şi întrebe dacă vrea. Pentru cei care nu ştiu, URSA este un alt titlu dat de George Orwell nuvelei sale satirice la adresa dictaturii lui Stalin, Ferma Animalelor. Între timp am mai evoluat, a apărut şi cuvântul Europeană după Uniune, ca pretext legal pentru toate afacerile necurate care se petrec pe plaiul românesc. Cu „priorităţile şi normele UE” în sus şi în jos, am ajuns să fim ţara care oferă de 10 ori mai multe contribuţii financiare Uniunii faţă de cât primim înapoi. La fel, la capitolul cipuri: ne-am trezit, printr-o Hotărâre de Guvern dată pe furiş şi pe grăbiş în decembrie 2008, să fim primele bipede din UE cu Paşapoarte Biometrice, chiar înainte de votul din Parlamentul European, care recomanda folosirea lor de la 1 iulie anul acesta.

Chestiunea introducerii obligatorii a cipului biometric în actele de identitate ale românilor este atât o problemă legală şi morală, cât şi una socială şi religioasă. Deja mai multe studii profesioniste, româneşti, europene şi americane, au apărut în dezbaterea societăţii civile preocupate de starea naţiunii. Acestea au fost înaintate şi autorităţilor statului şi Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române, pentru a nu se spune că nu s-a ştiut. Până acum, rezultatul informării acestor organe este nul. Din punct de vedere legal, Hotărârea de Guvern, dată pe 15 decembrie 2008 (deci după alegeri!) este … ilegală. Pe lângă numeroasele articole din Constituţie încălcate abuziv, instituirea obligativităţii „cipuirii” ignoră însăşi normele Comisiei Europene, stipulate foarte clar într-un Raport al Grupului European pentru Etică în Ştiinţă şi Noi Tehnologii: un răstimp de 18-36 de luni rezervat dezbaterii publice naţionale. Or, studiind Nota de Fundamentare a Hotărârii 1566/2008 semnată de Cristian David, încă ministru de Interne la acea dată, ce observăm? O dată că este vorba de o Hotărâre dată pentru modificarea unei alte Hotărâri, nr 557/2006; deci nici măcar nu avem, de fapt, o Lege dezbătută şi aprobată de Parlamentul României în deplină cunoştinţă de cauză. Apoi, la Secţiunea a 3-a, „Impactul socio-economic al proiectului de act normativ”, constatăm încălcarea flagrantă a însăşi „normelor UE” invocate. Respectiv, la punctul 3 se afirmă scurt: „Impactul social- Nu este cazul”. Şi-atunci, dacă se socoteşte că „nu este cazul”, cum se explică cele 500.000 de semnături strânse până acum, ca urmare a Apelului Părintelui Justin Pârvu? Şi unde este dezbaterea publică?

La Bucureşti, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, şi-a propus şi el o afacere similară: să implanteze microcipuri R.F.I.D., similare celor din noile Paşapoarte ale românilor, tuturor câinilor şi pisicilor din Bucureşti. Chiar dacă, poate, Primăria nu ştie că 10% dintre animalele pe care s-a experimentat introducerea subcutanată a cipului au făcut în scurt timp cancer, cel puţin a supus acest proiect aberant de Hotărâre unei dezbateri publice. Ceea ce a fost refuzat oamenilor de către Guvernul Tăriceanu! Mai mult, ca urmare a protestului ciobanilor – pe bună dreptate – noul Cabinet Boc, a putut să solicite Comisiei Europene că cipuirea – „crotalierea” mieilor să fie opţională. Respectiv, premierul Emil Boc a declarat la întâlnirea avută în luna martie cu comisarul european pe Sănătate, Androulla Vassiliou, ca ţara noastră se alătura grupului de state membre care susţin că identificarea electronică a ovinelor şi caprinelor să fie opţională. Oficialii români au explicat comisarului european că „o asemenea măsură nu este oportună în actualul context al crizei economice din cauza costurilor ridicate”. Iată cum, exact ca în Ferma Animalelor, am devenit mai prejos decât patrupedele. Oare de ce premierul Boc nu s-a gândit să solicite, până acum, acelaşi lucru şi pentru oameni? E aceeaşi criză, nu? Şi de ce n-am avea şi noi dreptul să alegem: cu sau fără cip? Nu cumva afaceriştii care s-au pus pe cipuit românii au mai mare trecere pe lângă toate guvernele decât înfigătorii de crotalii în urechile animalelor? Sau proiectul controlului total al noii ordini biometrice nu ţine cont de „criza mondială”?

Pe lângă studierea afacerii de miliarde de euro (aţi citit bine), pusă pe roate în spatele uşilor închise, Serviciul Român de Informaţii ar trebui să observe şi cum cipul biometric constituie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale a României. Cine va garanta securitatea bazei de date biometrice a întregii naţiuni, pe vremurile acestea de criză?

Nimeni nu a plătit pentru afacerea Gardasil, soldată cu o pierdere a statului de 23 plus milioane de euro. Cine va plăti acum? Dacă în cazul Gardasil am avut de-a face cu încercarea unui experiment medical, acum suntem cobaii unui experiment informaţional. Care, după cum spun unii militanţi anticip, este premergător implantului uman, după cum se experimentează deja în Statele Unite şi Marea Britanie. Aşadar, după animale, primii care vor urma sunt copiii, pentru a „nu se pierde”. Nu ştiu cum se face, dar românii sunt din nou primii cobai şi la capitolul acesta. În Basarabia, actuala Republica Moldova, „experimental”, copiii au început să primească, de la naştere, „buletine”. De aici până la un alt experiment, aflat pe lista de priorităţi a companiei VeryChip – aceeaşi care deja a împlantat cipuri în soldaţii americani şi poliţiştii britanici – , nu mai e decât un pas.

Între o nenorocire şi alta abătute asupra României, şi-au făcut simţite prezenţa, pe ascuns, şi paşapoartele cu date biometrice, intrate pe sub mână în viaţa românilor. Fără a fi informaţi nici cât negru guvernamental sub unghia democraţiei, afacerea de sute şi sute de milioane de euro cade bine, pentru unii, în mijlocul „crizei mondiale” când iată, pentru a supravieţui, suntem nevoiţi din nou să ne îndatorăm finanţei mondiale. Între eliminarea istoriei sau a educaţiei fizice, adică transformarea elevilor în nişte mancurţi amorfi, şi legalizarea prostituţiei şi incestului, adică degenerarea programatică a naţiunii, nici nu ştii de ce rău şi cum să-ţi fereşti mai bine copiii. Pe deasupra, pentru a pune capac, apare şi spectrul urmăririi totale prin banalul cip introdus în acte pe furiş, după cum avertizează chiar Uniunea Europeană într-un raport al Comitetului Economic şi Social European: „Dispozitivul R.F.I.D. poate reprezenta cea mai mare ameninţare cunoscută la adresa libertăţii şi a vieţii private”.

Problema e că nici opinia publică, nici organele statului şi nici senatorii României, care au dezbătut şi trecut „tacit” Hotărârea de Guvern dată de Tăriceanu, aproape în afara mandatului său, pe 15 decembrie anul trecut, nu au habar exact ce pericole aduce înregimentarea şi supravegherea noastră electronică de către organisme extra-statale. Pentru că surse din ministere de forţă, ca Internele şi Justiţia, admit mai mult sau mai puţin oficial că au fost „însărcinate” să alcătuiască o bază de date natională electronică, pentru a o pune la dispoziţia „cui trebuie”, în afara tării.

Pentru toate aceste „beneficii” ale securitătii ca si cum cu totii suntem suspecţi de terorism internaţional, europarlamentarii români au votat în unanimitate, la începutul lunii ianuarie, pentru introducerea paşapoartelor biometrice în întreaga Europa, cu începere de la 1 iunie, „pentru combaterea terorismului, a criminalităţii şi a imigraţiei ilegale”, chiar dacă noi ne conformasem singuri, de la 1 ianuarie. Mai mult: pe ascuns, deputaţii noştri au votat în luna martie, în timp ce noi ne fierbeam cu paşapoartele biometrice, introducerea obligatorie a cărţilor de identitate cu cip biometric, cu începere de la 1.01.2011. Stalin ar fi fost fericit cu aşa bucăţi de parlamentari! Dar ce va zice acum Biserica oficială, care a cântat la aceeaşi masă cu oficialii Ministerului de Interne, afirmând că nu există o problemă a paşapoartelor, pentru că „sunt un drept şi nu o obligaţie”, şi oricum putem să alegem, ca nişte cetăţeni de mâna a două, paşapoarte temporar – temporare? Oare buletinele cu cip vor fi tot „un drept” pe care-l putem refuza? Unde este reacţia patriarhului României? Că până şi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Belurusului şi-a luat inima în dinţi şi i-a reproşat ultimului dictator din Europa, Alexandr Lucasenko, că poporul nu vrea să fie îndosariat electronic. În schimb, Patriarhia vrea. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a şocat lumea ortodoxă când a declarat că va fi printre primii care se va lăsa cipuit. Să-i fie de bine! Dar unde este dezbaterea publică? Ştiu românii ce le pune la cale Noua Securitate aflată mână în mână cu Noua Patriarhie?

Nimeni nu a informat românii că le vor fi „furate” sufletele prin înmagazinarea amprentei oculare, nimeni nu i-a informat pe români că acest cip conţine şi un cod echivalent al reprezentării cifrei 666, considerat de creştini, majoritarii acestui popor, numărul Fiarei, conform revelaţiei Apocalipsei. Nimeni nu s-a gândit că, într-o democraţie, poporul este suveran asupra propriei sale identităţi, care nu poate fi tranzacţionată, furată şi amanetată şi atunci este obligatorie o dezbatere naţională, pentru a nu-i deposeda pe cetăţenii români de drepturile lor inalienabile la conştiinţă şi libertate.

Promptă, o societate civică creştină şi energică, care nu-şi pierde timpul în furtişaguri savante europene şi dileme ruseşti, a cerut legalitatea obligativităţii cipurilor şi a solicitat la Curtea de Apel suspendarea Hotărârii şi dreptul românilor de a alege în deplină cunoştinţă de cauză asupra pericolelor acestor dispozitive de supraveghere electronică prin unde radio (R.F.I.D.). Acţiunea zecilor de mii de susţinători şi intervenienţi este urmare a Apelului unui bătrân din munţii Neamţului, de la poalele Ceahlăului: Părintele duhovnic Justin Pârvu, drept şi verde ca brazii carel înconjoară la Mănăstirea Petru Vodă. După o viaţă de luptă împotriva comunismului ateist şi 17 ani de temniţă grea a înţeles imediat care este rolul acestei însemnări şi subjugări electronice. La 90 de ani, un exemplu al rezistenţei fibrei autentice româneşti, Părintele, care şi-a tocit o viaţă genunchii rugându-se pentru neamul românesc şi şi-a bătătorit două decenii umerii cu bastoanele temnicierilor instruiţi de bolşevicii anti-creştini, ne avertizează că aceste cipuri sunt reprezentarea răului absolut. El ştie! Alături de Părintele Arsenie Papacioc, camarad de suferinţă şi jertfă, Părintele Justin avertizează acest popor creştin că ceasul mântuirii noastre nu este departe. Dar pentru aceasta trebuie să acceptăm mucenicia, pentru neamul acesta, pentru credinţa strămoşească.

De la Apelul Părintelui Justin, românii chiar s-au trezit. Cei mai alerţi cu drepturile şi libertăţile fundamentale au reuşit să spargă bariera informaţională şi, într-un timp foarte scurt, s-au strâns 50.000 de semnături. Apoi 100.000. Apoi 200.000. Astăzi sunt deja peste 500.000! Mai mult decât necesar pentru o nouă iniţiativă legislativă. Acţiunea Pentru Educaţie şi Libertate (APEL) şi-a propus să străngă peste 1 000 000 de semnături până la alegerile europarlamentare. Adică de ajuns pentru o bună bucată din Parlamentul României. Chiar dacă domină încă o con-fuzie generală, din lipsa de informare, contrar legii transparenţei actelor publice, Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia României ar trebui să ţină cont de această vox populi. De ce să se grăbească să bage România într-o nouă închisoare, înainte de a studia temeinic problematica? De ce să fim prima ţară din Europa care îşi oferă, pe tavă, poporul unei ştiinţe controversate, biometria, vecină bună cu eugenia? Dacă o sumedie de ONG-uri s-au revoltat, pe bună dreptate, pentru amprentarea ţiganilor în Italia, de ce trebuie să devenim, cu toţii, ţiganii Europei, paria lumii fără a avea dreptul de a alege, echitabil nu „temporar”: cu sau fără cip biometric, cu sau fără drepturi? Sclavi sau oameni liberi?

În faţa acestor grave atentate la libertatea noastră există însă o soluţie: dezbatere naţională. Referendumul! Este dreptul nostru. Poate ultimul. Să nu ni-l pierdem!

Read Full Post »