Să ne creştem copiii după voia Domnului

Să vedem care este principiul de bază în educarea copiilor, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur”, dar şi al altor Părinţi ai Bisericii.

„Vrei să devină copilul tău un om responsabil? De la bun început, să-I creşti „întru învăţătura şi certarea Domnului”. Să nu crezi că e inutil să asculte cu atentie Sfânta Scriptură pentru că acolo va auzi pentru prima dată cuvintele „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Ieşirea 20, 12). Acest lucru este spre binele tău. Nu spune:

„Asta e valabil pentru călugări. Oare îmi voi face copilul călugăr?”. Nu-i nevoie să devină călugăr … Laicii au mai multă nevoie să cunoască aceste învăţături, şi îndeosebi copiii pentru că ei sunt mai fluşturatici, mai neserioşi'”.

Şi altundeva Sfântul Hrisostom adaugă: Să nu-mi spuneţi că nu trebuie să se ocupe cu problemele duhovniceşti copiii. .. Se cuvine ca una dintre cele şapte zile ale săptămânii să-i fie consacrată Domnului Dumnezeului nostru. Când îi duceţi pe copii la teatru, nu obiectaţi că ar avea lectii ori altceva mai bun de făcut, dar când e vorba să câştige ceva pe plan spiritual, să aibă foloase duhovniceşti, sustineti că sunt ocupati cu altele. Nu vă dati seama că îl mâniati pe Dumnezeu când pentru orice vă găsiţi timp liber, în schimb consideraţi că e stânjenitor şi anacronic să dedice copiii timp şi lucrurilor bineplăcute Domnului? .. Dacă, de la început, copiii sunt îndepărtaţi de rău şi conduşi pe virtutii, ei vor dobândi obişnuinte bune şi o fire bună. Şi nu vor mai fi atraşi uşor de lucrurile rele pentru că obişnuinţa respectivă îi va reţine în lucrarea faptelor bune.

Sfântul Vasile cel Mare ne aminteşte că am fost creaţi „după chipul lui Dumnezeu”, aceasta fiind starea noastră naturală, iniţială. Ca să ajungem la asemănarea cu Tatăl nostru ceresc trebuie însă să o dorim noi înşine, să ne folosim liberul arbitru (voinţa), şi putem izbândi în acest sens ducând o „viaţă desăvârşită” şi străduindu-ne să îndeplinim voia Domnului.

Câţi părinţi nu pretextează şi azi că şi-ar obosi copilaşii cu educaţia religioasă?! Ar fi trebuit să-l audă pe Sfântul Vasile cel Mare, când spunea: „Să nu fim laşi şi şovăitori cu copiii, de teamă că ar obosi, ci să ne bucurăm că într-o bună zi vor fi proslăviţi. Sfântul Ierarh Vasile nu se referă aici la mărirea deşartă, ci la răsplata cerească pe care trebuie să fim siguri că o vor primi copiii noştri pentru viaţa lor curată, potrivit cuvintelor de netăgăduit ale Domnului Iisus Hristos. Şi, cu altă ocazie, tot Sfântul Vasile îl îndeamnă pe fiecare părinte în parte: “Să nu-ţi abandonezi copiii pe pământ, ci să-i înalţi la cer”!”.

În sfârşit, Sfântul Grigorie zice, adresându-i-se unui tată: „Virtutea copiilor e slava părinţilor … Un lucru i-am insuflat copilului tău în locul celor multe: credinţa în Dumnezeu şi dispreţuirea bunurilor lumeşti. E cel mai important lucru şi nu o voi tăgădui”.

 

Read Full Post »

Principiile psihopedagogice ale Sfintilor Trei Ierarhi- partea 1 (prefata)

de Arhimandrit Antonie I. Stylianakis

Prefata

 

Minunate sunt sfaturile pe care Sfintii Trei Ierarhi Ie dau sotilor. Ele constituie o seama de indrumari nepretuite pentru viata de familie. Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si Sfantul loan Gura de Aur împartasesc convingerea ca a fi parinte este o mare cinste. Ei acorda o importanta deosebita educatiei copiilor pentru ca îi considera pe parinti dascali naturali, care prin cuvintele, indemnurile si sfaturile lor pot sa randuiasca bine viata copiilor lor. Dumnezeu a creat copiii pentru ca acestia sa fie iubiti de parintii care i-au adus pe lume. Parintii trebuie sa le fie copiilor lor educatori întru virtute.

 

„Picaturile de intelepciune” din omiliile Sfintilor Trei lerarhi, cuprinse in aceasta carte, au atins initial publicul larg sub forma unei conferinte adresate parintilor. Speram ca lnvataturile acestea il vor sensibiliza pe fiecare parinte in parte astfel încat sa vegheze pentru ca, in familia sa, să domneasca linistea, armonia, iubirea si pacea. Să se ingrijească de modelarea comportamentului copiilor, sa-i creasca întru învatatura si certarea Domnului” (Efeseni 6, 4), avand in vedere mantuirea sufletului lor, intrucat nimic nu valoreaza mai mult decat sufletul.

 

Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?” (Matei 16, 26)

 

Trei Luminatori cu adevarat mari ai lumii

 

Noi nu suntem demni nici macar sa pronuntam numele acestor ierarhi de seama din secolul al IV-lea, Parinti ai Bisericii si dascali ai întregii lumi. E vorba de Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Ioan Gura de Aur si Sfantul Grigorie Teologul.

 

S-au distins atat ca oameni de stiinta importanti, cat si ca luptatori pentru Ortodoxie, personalitati desavarsite, prieteni ai lui Dumnezeu si mari binefacatori ai umanitatii. Sfantul Ioan Hrisostom fusese pregatit pentru a-i succeda lui Libaniu, celebrul retor national care îi recunoscuse meritele. Sfantul Vasile a fost supranumit „cel Mare” înca din timpul vietii sale, iar ulterior a fost socotit de umaniştii din Occident (de către Erasmus) superior chiar şi lui Aristotel. Sfântul Grigorie Teologul a scris numeroase poeme egale ca valoare cu epopeile homerice pentru a menţine vie limba elină, atunci când furia împăratului Iulian Apostatul se dezlănţuise împotriva dascălilor creştini. Împăratul le interzicea să mai interpreteze operele clasicilor greci prin prisma Evangheliei şi încerca să stăvilească accesul creştinilor la educaţie.

 

Sfintii Trei Ierarhi au fost deci pretuiti încă din epoca lor, iar cinstire a acestora de către credincioşi s-a perpetuat până în secolul al XI-lea, când existau chiar şi admiratori pătimaşi ai lor (vasilienii, grigorienii şi ioaniţii), care se certau între ei nereuşind să decidă care dintre cei trei Sfinti Ierarhi era cel mai mare. În acea perioadă, în mod miraculos, Sfinţii Trei Ierarhi i-au apărut într-o viziune Mitropolitului Ioan, cucernicul stareţ al Mănăstirii Evhaitelor, şi i-au revelat că niciunul dintre ei nu aspira la titlul de întâistătător, ci dimpotrivă toţi trei se bucurau că stăteau pe aceeaşi treaptă înaintea lui Dumnezeu, şi, în consecinţă, nu doreau să fie o sursă de disensiune între oameni. Doreau să fie cinstiti şi sărbătoriti toţi trei deopotrivă de către cei care susţineau că îi iubeau. Aşa s-a stabilit, în final, o zi de prăznuire comună a Sfinţilor Trei Ierarhi. în anul 1842, Senatul Universitătii din Atena i-a numit în mod oficial Patroni ai Culturii şi ai Educaţiei greceşti.

 

S-au scris şi s-au spus multe despre. lucrarea acestor sfinţi şi despre aportul lor la educatie. Rolul şi contributia lor în societate au fost analizate din diverse perspective. M-am străduit să restrâng cumva acest subiect, să mă concentrez asupra punctelor lui principale. Oricum, mi-ar fi fost imposibil să alcătuiesc o expunere completă referitoare la învătăturile Sfintilor Trei Ierarhi pentru că nu-i deloc uşor să le citeşti toată opera, care umple o bibliotecă întreagă, şi apoi să extragi chintesenţa din scrierile respective.

 

Unele dintre afirmaţiile lor semnificative le vom cita integral, neschimbate, pentru ca să reflectăm asupra lor şi să pătrundem puţin în gândirea acestor Sfinţi spre a deveni părtaşi ai înţelepciunii şi luminii lor. Voi încerca apoi să arăt cum putem aplica principiile lor în viaţa şi în realitatea noastră cotidiană.

 

Pedagogia Sfinţilor Trei Ierarhi se întemeia pe educaţia elenistică (ce se bucura de un deosebit prestigiu la vremea aceea), dar era totodată inspirată de cuvintele Evangheliei şi de vieţuirea lor sfântă. Retorica, filosofia, medicina şi astronomia sunt doar câteva dintre ştiinţele pe care aceşti sfinţi le-au aprofundat. Au beneficiat de educatia cea mai aleasă şi cea mai completă la vremea aceea, făcând studii strălucite la Atena.

 

Erau nişte savanţi de seamă, dar aveau şi o cultură spirituală, spre deosebire de oamenii de ştiinţă din zilele noastre. În mediul universitar de astăzi asistăm la o specializare excesivă şi la o îngustime dăunătoare tocmai pentru că acest mediu s-a detaşat de cultivarea virtuţilor spirituale, ce trebuie să se afle la baza educaţiei. După cum afirma şi Platon, „orice ştiinţă despărţită de virtute pare a fi mai degrabă viclenie decât înţelepciune”.

 

Sfintii Trei Ierarhi nu izolau sufletul de trup deoarece – aşa cum este şi firesc – îl priveau pe om în unitatea sa psihosomatică” şi, ca atare, ţineau cont în egală măsură şi de nevoile lui trupeşti”, O mărturie grăitoare în acest sens este Vasiliada, care nu reprezenta un simplu aşezământ filantropic. Sfântul Mare Ierarh Vasile se gândise să-i adăpostească acolo pe cei nevoiaşi, să-i hrănească şi să îi ajute să înveţe o meserie care să le permită să-şi câştige singuri existenţa. Sfântul avea deci în vedere nu numai nevoile spirituale ale oamenilor, ci şi pe cele materiale. El însuşi le slujea de multe ori acestor oameni.

 

Am precizat că vom întrebuinţa fragmente din opera Sfinţilor Trei Ierarhi pentru că volumul cărţilor scrise de ei e impresionant, iar conţinutul lor extrem de bogat. Mai bine zis, ne vom prelua materialul îndeosebi din antologiile care cu prind operele lor şi care, din fericire, sunt des publicate în zilele noastre, ca dovadă a iubirii şi a deosebitei consideraţii pe care lumea continuă să le arate acestor sfinti.

 

 

Când vorbim despre unul dintre cei trei Sfinţi Ierarhi, vorbim de fapt despre toţi trei şi când ne referim la părerile unuia dintre ei nu înseamnă că acestea nu sunt împărtăşite şi de ceilalţi doi Părinţi ai Bisericii, luminaţi de Dumnezeu. Practic, e vorba de păreri care exprimă poziţia Bisericii şi valorile veşnice ale Evangheliei.

 

Să vedem ce spune Sfântul Grigorie însuşi despre contemporanul şi prietenul său Sfântul Vasile cel Mare: ” Amândoi ne luptam nu pentru a ne întrece unul pe altul, ci pentru a-i oferi întâietate celuilalt. Consideram succesul celuilalt ca fiind al nostru. Parcă am fi fost un singur suflet ce locuia în două trupuri.

 

Şi dacă nu se cuvine să le dăm crezare celor care spun că totul se află în toate, trebuie totuşi să mă credeţi pe mine când vă spun că trăiam unul în fiinţa celuilalt şi alături de celălalt. Amândoi aspiram la virtute şi încercam să ne ajustăm viaţa în conformitate cu nădejdile viitoare, veşnice, schimbându-ne sălaşul din lumea aceasta înainte de a o părăsi. ..

 

Doar două drumuri ne erau cunoscute: primul era cel mai important, dar nici al doilea nu era lipsit de însemnătate. Primul ducea la Sfintele Biserici şi la dascălii de acolo, iar al doilea la profesorii noştri de ştiinţe profane. Celelalte drumuri le lăsam celor care râvneau după festivităţi, petreceri şi simpozioane … „.

Read Full Post »