Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘bune’

Să vedem care este principiul de bază în educarea copiilor, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur”, dar şi al altor Părinţi ai Bisericii.

„Vrei să devină copilul tău un om responsabil? De la bun început, să-I creşti „întru învăţătura şi certarea Domnului”. Să nu crezi că e inutil să asculte cu atentie Sfânta Scriptură pentru că acolo va auzi pentru prima dată cuvintele „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Ieşirea 20, 12). Acest lucru este spre binele tău. Nu spune:

„Asta e valabil pentru călugări. Oare îmi voi face copilul călugăr?”. Nu-i nevoie să devină călugăr … Laicii au mai multă nevoie să cunoască aceste învăţături, şi îndeosebi copiii pentru că ei sunt mai fluşturatici, mai neserioşi'”.

Şi altundeva Sfântul Hrisostom adaugă: Să nu-mi spuneţi că nu trebuie să se ocupe cu problemele duhovniceşti copiii. .. Se cuvine ca una dintre cele şapte zile ale săptămânii să-i fie consacrată Domnului Dumnezeului nostru. Când îi duceţi pe copii la teatru, nu obiectaţi că ar avea lectii ori altceva mai bun de făcut, dar când e vorba să câştige ceva pe plan spiritual, să aibă foloase duhovniceşti, sustineti că sunt ocupati cu altele. Nu vă dati seama că îl mâniati pe Dumnezeu când pentru orice vă găsiţi timp liber, în schimb consideraţi că e stânjenitor şi anacronic să dedice copiii timp şi lucrurilor bineplăcute Domnului? .. Dacă, de la început, copiii sunt îndepărtaţi de rău şi conduşi pe virtutii, ei vor dobândi obişnuinte bune şi o fire bună. Şi nu vor mai fi atraşi uşor de lucrurile rele pentru că obişnuinţa respectivă îi va reţine în lucrarea faptelor bune.

Sfântul Vasile cel Mare ne aminteşte că am fost creaţi „după chipul lui Dumnezeu”, aceasta fiind starea noastră naturală, iniţială. Ca să ajungem la asemănarea cu Tatăl nostru ceresc trebuie însă să o dorim noi înşine, să ne folosim liberul arbitru (voinţa), şi putem izbândi în acest sens ducând o „viaţă desăvârşită” şi străduindu-ne să îndeplinim voia Domnului.

Câţi părinţi nu pretextează şi azi că şi-ar obosi copilaşii cu educaţia religioasă?! Ar fi trebuit să-l audă pe Sfântul Vasile cel Mare, când spunea: „Să nu fim laşi şi şovăitori cu copiii, de teamă că ar obosi, ci să ne bucurăm că într-o bună zi vor fi proslăviţi. Sfântul Ierarh Vasile nu se referă aici la mărirea deşartă, ci la răsplata cerească pe care trebuie să fim siguri că o vor primi copiii noştri pentru viaţa lor curată, potrivit cuvintelor de netăgăduit ale Domnului Iisus Hristos. Şi, cu altă ocazie, tot Sfântul Vasile îl îndeamnă pe fiecare părinte în parte: “Să nu-ţi abandonezi copiii pe pământ, ci să-i înalţi la cer”!”.

În sfârşit, Sfântul Grigorie zice, adresându-i-se unui tată: „Virtutea copiilor e slava părinţilor … Un lucru i-am insuflat copilului tău în locul celor multe: credinţa în Dumnezeu şi dispreţuirea bunurilor lumeşti. E cel mai important lucru şi nu o voi tăgădui”.

 

Anunțuri

Read Full Post »

Cuvânt înainte

Trepte către sfinţenie

Ţelul fiecărui om este atingerea, sau mai bine spus, trăirea unei vieţi cât mai fericite, căci nu ne putem imagina pe cineva care să nu-şi dorească acest lucru.

Experienţa cotidiană ne arată însă faptul că fiecare vede într-un mod propriu fericirea, şi cu toate că imaginea ei este diferită, totuşi foarte mulţi dintre noi avem idei asemănătoare cu privire la atingerea ei. Aşa se face că unii cred că ea constă în a avea o situatie materială buna, alţii au iluzia că o găsesc în satisfacerea simţurilor, alţii în droguri …

Foarte puţini sunt aceia care şi-au dat seama că adevărata fericire nu constă în mulţimea de averi strânse, bucuriile senzuale sau altele care merg pe aceaşi concepţie de „aici şi acum”.

Părinţii Bisericii Ortodoxe mărturisesc faptul că omul nu poate fi pe deplin împăcat cu sine însuşi şi fericit, atâta timp cât îşi doreşte să găsească împlinirea sufletească în cele trecătoare, mărginite şi exterioare fiinţei sale. Fericirea şi împlinirea omului – spun ei se găsesc în Dumnezeu, care este netrecător, nemărginit şi mai aproape de om decât însăşi inima lui. În acest sens Fericitul Augustin spune: „Neliniştit este sufletul meu până ce nu-şi va găsi odihna întru Tine, Dumnezeule”, iar împăratul David afirma: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule „.

Adevărata bucurie şi împlinire vin de la Dumnezeu. A căuta în altă direcţie pacea, liniştea şi fericirea şi a crede că le poţi avea independent de El, este un nonsens. Fiinţa omului este însetată de a-L avea pe Dumnezeu în interiorul ei, atât cât îi este cu putinţă, fără El omul este angoasat, neliniştit, neîmplinit, cu El însă, totul capătă sens.

Atunci când omul îl găseşte pe Dumnezeu, simte şi conştientizează că se află la început de drum, la poalele muntelui,şi pentru a ajunge pe piscul versantului, este nevoie de mult efort. Acest drum sau cale spre vârful muntelui, nu este altceva decât drumul sfinţeniei, drumul adevăratei noastre realizări şi motivul pentru care fiecare dintre noi ne-am născut pe acest pământ.

Pentru ca cei ce doresc să înainteze pe calea sfinţeniei să ajungă sus, au nevoie de un Îndrumător, de un Ghid, aşa cum cei trei apostoli (Petru, Ioan şi Iacob) au urcat Muntele Taborului împreună cu Hristos, şi atunci când au ajuns pe pisc, Mântuitorul S-a schimbat la Faţă, sau am putea spune că Apostolilor li s-au deschis ochii şi L-au vazut pe Hristos în Slava Sa Dumnezeiască. Aşa cum Hristos I-a însoţit pe cei trei Apostoli pe Muntele Taborului (Muntele Virtuţilor), la fel va proceda cu fiecare dintre cei ce doresc desăvârşirea vieţii.

Părinţii Bisericii Ortodoxe vorbesc de mai multe etape ale sfinţeniei, astfel Sfântul Siluan Athonitul spune că omul se sfinţeşte în funcţie de dragostea pe care o are faţă de aproapele şi faţă de Dumnezeu. Sfântul Siluan ne înfăţişează patru astfel de trepte.

Întâia, este temerea de Dumnezeu.

A doua, mintea curăţită de gânduri rele.

A treia, primirea în chip simţit a Harului lui Dumnezeu în suflet.

Ultima treaptă, cea a atingerii desăvârşitei iubiri pentru Dumnezeu este primirea Harului Duhului Sfânt şi În suflet şi În trup. Trupul acestuia se sfinţeşte, şi după moarte se va preface în sfinte moaşte.

Dacă aprofundăm spusele Sfântului Siluan cu privire la sfinţenie, vom vedea că cele patru etape sunt legate unele de altele, astfel încât nimeni nu poate sa aibă harul Duhului Sfânt în suflet şi în trup, dacă mai întâi nu s-a temut de Dumnezeu ca să nu-L întristeze cu ceva, iar apoi nu s-a ferit de gândurile rele, păstrându-şi mintea curată. Deci vedem că între aceste trepte, există o continuitate şi o creştere în sfinţenie, mergând „din putere în putere”, cum zice împăratul David. Această creştere spre desăvârşire este rodul colaborării personale cu harul dumnezeiesc.

Astfel, în Sfânta Scriptură se spune că: „frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”. Majoritatea comentatorilor acestui verset scripturistic ne spun că este vorba de acea frică de a nu păcătui, pentru că în acest caz pedeapsa lui Dumnezeu nu va întârzia să vină asupra păcătosului. Sfântul Siluan ne vorbeşte despre o altfel de frică, şi anume despre frica de a nu-L întrista pe Dumnezeu cu faptele noastre rele.

El nu-l vede pe Dumnezeu ca pe un Stăpân neîndurător când supuşii Săi greşesc, Ci Îl vede ca pe un Tată plin de dragoste faţă de copiii Săi. De aceea noi nu trebuie să ne temem de Dumnezeu pentru a nu fi pedepsiţi, ci trebuie să ne temem de El pentru a nu-L întrista.

După ce a renunţat la faptele rele, nu de frica pedepsei divine, ci din frica de a nu-L supăra pe Tatăl Ceresc, omul mai are de dus o luptă destul de anevoiasă, aceea împotriva gândurilor rele. În spatele acestora se găsesc nişte duhuri rele, care doresc să se aşeze în inima noastră, şi să ne ducă în împărăţia lor. Lupta împotriva acestora se realizează prin spovedanie, Sfânta Împărtăşanie, săvârşirea faptelor bune, şi prin multă rugăciune. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: .Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi În ispită”, adică puneţi-vă mintea de strajă ca nu cumva să intre vreun gând potrivnic în cetatea inimii voastre şi să o ducă în robie. Concomitent cu privegherea trebuie să ne şi rugăm, pentru că prin invocarea numelui lui Iisus Hristos, El vine şi se atinge de sufletele noastre.

Printr-un efort personal, şi ajutat de Dumnezeu, omul ajunge la simtirea Harului în sufletul său. Această săIăşluire a Harului în sufletul omenesc produce bucurii de nedescris. În această etapă, sufletul şi trupul se curăţă de păcatele săvârşite în trecut şi omul ajunge să devină „biserică vie”.

În urcuşul său spre sfinţenie, omul ajunge la o simţire a harului dumnezeiesc atât cu sufletul cât şi cu trupul. Putem spune că el devine din ce în ce mai încăpător, pe măsură ce renunţă la tot ceea ce este de prisos, şi ar dori să-L primească într-un mod cât mai desăvîrşit pe Dumnezeu în sufletul şi în inima lui. La această stare au ajuns marii sfinţi ai ortodoxiei, devenind alăute duhovniceşti prin care a cântat Duhul Sfânt, un cântec ce ar fi de dorit să răsune în fiecare dintre noi. ” Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu până ce voi fi.” (Psalmul 103, al lui David)

Diacon Constantin Lazăr Biserica Sfântul Silvestru . Bucureşti

Read Full Post »