Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘rasplata’

Desigur, părinţii nu sunt singuri in această luptă dificilă. Dumnezeu îi mângâie şi-i întăreşte şi le pregăteşte totodată cununi pentru ostenelile lor. De aceea, Sfântul Ioan Hrisostom spune:

„Există răsplată şi pentru femei, nu numai pentru bărbaţi. Ascultă ce spune Sfânta Scriptură despre ele… Sfântul Apostol Pavel afirmă: «femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă» (1 Timotei 2, 14) şi adaugă imediat: «ea se va mântui prin naştere de fii» deoarece, dacă copiii care se nasc primesc o educaţie bună şi sunt conduşi spre virtute prin grija ta de mamă, acest fapt devine sursa şi motivul mântuirii tale şi astfel vei fi răsplătită nu doar pentru propriile tale realizări, ci şi pentru grija pe care le-ai purtat-o copiilor. Şi ca să înveţi că pe mamă nu o face naşterea de prunci şi că nu în asta constă răsplata, Sfântul Apostol Pavel spune iarăşi, referindu-se la statutul de văduvă: «dacă a crescut copii» (1 Timotei 5, 10), nu zice «dacă a născut copii», ci «dacă a crescut copii». Pentru că naşterea se datorează naturii, iar creşterea de copii tine de intentie.

De aceea, când a spus «ea se va mântui prin naştere de fii», nu s-a oprit aici, ci, dorind să arate că nu-i suficient ca femeia să nască prunci, a adăugat: «dacă va stărui, cu întelepciune, în credintă, în iubire şi în sfinţenie» (1 Timotei 2, 15) pentru a sublinia că important este să-i educe corect. Vroia să spună că vei fi răsplătită, în cazul în care copiii tăi vor stărui în credinţă şi în iubire şi în sfinţenie. Dacă tu îi îndrumi spre virtute, dacă îi înveţi şi-i povăţuieşti, pentru această grijă a ta te aşteaptă o mare răsplată de la Dumnezeu.

 

 

Anunțuri

Read Full Post »

Să vedem care este principiul de bază în educarea copiilor, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur”, dar şi al altor Părinţi ai Bisericii.

„Vrei să devină copilul tău un om responsabil? De la bun început, să-I creşti „întru învăţătura şi certarea Domnului”. Să nu crezi că e inutil să asculte cu atentie Sfânta Scriptură pentru că acolo va auzi pentru prima dată cuvintele „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Ieşirea 20, 12). Acest lucru este spre binele tău. Nu spune:

„Asta e valabil pentru călugări. Oare îmi voi face copilul călugăr?”. Nu-i nevoie să devină călugăr … Laicii au mai multă nevoie să cunoască aceste învăţături, şi îndeosebi copiii pentru că ei sunt mai fluşturatici, mai neserioşi'”.

Şi altundeva Sfântul Hrisostom adaugă: Să nu-mi spuneţi că nu trebuie să se ocupe cu problemele duhovniceşti copiii. .. Se cuvine ca una dintre cele şapte zile ale săptămânii să-i fie consacrată Domnului Dumnezeului nostru. Când îi duceţi pe copii la teatru, nu obiectaţi că ar avea lectii ori altceva mai bun de făcut, dar când e vorba să câştige ceva pe plan spiritual, să aibă foloase duhovniceşti, sustineti că sunt ocupati cu altele. Nu vă dati seama că îl mâniati pe Dumnezeu când pentru orice vă găsiţi timp liber, în schimb consideraţi că e stânjenitor şi anacronic să dedice copiii timp şi lucrurilor bineplăcute Domnului? .. Dacă, de la început, copiii sunt îndepărtaţi de rău şi conduşi pe virtutii, ei vor dobândi obişnuinte bune şi o fire bună. Şi nu vor mai fi atraşi uşor de lucrurile rele pentru că obişnuinţa respectivă îi va reţine în lucrarea faptelor bune.

Sfântul Vasile cel Mare ne aminteşte că am fost creaţi „după chipul lui Dumnezeu”, aceasta fiind starea noastră naturală, iniţială. Ca să ajungem la asemănarea cu Tatăl nostru ceresc trebuie însă să o dorim noi înşine, să ne folosim liberul arbitru (voinţa), şi putem izbândi în acest sens ducând o „viaţă desăvârşită” şi străduindu-ne să îndeplinim voia Domnului.

Câţi părinţi nu pretextează şi azi că şi-ar obosi copilaşii cu educaţia religioasă?! Ar fi trebuit să-l audă pe Sfântul Vasile cel Mare, când spunea: „Să nu fim laşi şi şovăitori cu copiii, de teamă că ar obosi, ci să ne bucurăm că într-o bună zi vor fi proslăviţi. Sfântul Ierarh Vasile nu se referă aici la mărirea deşartă, ci la răsplata cerească pe care trebuie să fim siguri că o vor primi copiii noştri pentru viaţa lor curată, potrivit cuvintelor de netăgăduit ale Domnului Iisus Hristos. Şi, cu altă ocazie, tot Sfântul Vasile îl îndeamnă pe fiecare părinte în parte: “Să nu-ţi abandonezi copiii pe pământ, ci să-i înalţi la cer”!”.

În sfârşit, Sfântul Grigorie zice, adresându-i-se unui tată: „Virtutea copiilor e slava părinţilor … Un lucru i-am insuflat copilului tău în locul celor multe: credinţa în Dumnezeu şi dispreţuirea bunurilor lumeşti. E cel mai important lucru şi nu o voi tăgădui”.

 

Read Full Post »

2. Infranarea

Este posibil ca relaţiile dintre soţi să fie curate, însă, dacă nu sunt folositoare din punct de vedere duhovnicesc, împietresc sufletul. Şi pentru ca soţii să se dedice în anumite perioade de timp din tot sufletul celor duhovniceşti, Biserica le recomandă înfrânarea, conform cuvântului Sfântului Apostol Pavel: ca să vă îndeletniciţi cu postirea şi cu rugăciunea (1 Corinteni 7, 5). Acest îndemn (ca să vă îndeletniciţi cu postirea şi cu rugăciunea) se aplică în Biserica noastră în zilele de post, de duminică sau de praznic mare (ca şi în ziua numelui sfântului pe care-l purtăm), când este oprită relatia dintre soti.

Cuplul care are relaţii în asemenea zile păcătuieşte, pentru că încalcă poruncile Bisericii. Desigur că un asemenea păcat nu are legătură cu păcatul de moarte al adulterului. Este diferit şi mult mai mic. Dar, iarăşi, există aici diverse trepte ale gravităţii păcatului: altceva este să fie împreună un cuplu de tineri căsătoriţi (căruia îi este greu să se înfrâneze în toate posturile) şi altceva un cuplu înaintat în vârstă. Şi iarăşi: altceva este să fie împreună în postul Săptămânii Mari şi altceva în postul uşor al Sfinţilor Apostoli sau al Crăciunului.

Ceaslovul, la orice sărbătoare de acest fel, scrie: „nelucrătoare” (ca de exemplu: praznicul adormirii Sfintei Ana, la 25 iulie, al Sfântului Pantelimon la 27 iulie ş.a.). Prin urmare în aceste sărbători se impune înfrânare de la relaţiile trupeşti (n. a.).

Dacă amândoi, bărbatul şi femeia, sunt înăuntrul Bisericii, vor trebui să lupte, încât să ţină, pe cât este cu putinţă, înfrânarea pe care o învaţă aceasta. „Convinge-l pe soţul tău să respecte zilele sfinte. Chipul lui Dumnezeu trebuie să se supună legilor dumnezeieşti”, scria Sfântul Grigorie Teologul Olimpiadei. „Să nu fiţi împreună miercurile şi vinerile, şi după rânduială să păziţi posturile, sărbătorile şi duminicile, ca nişte creştini. Şi să petreceţi ca nişte fii şi fiice ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (Sfântul Cosma Etolianul, Didahia 1, 2).

Dacă însă soţul (sau soţia) trăieşte departe de Biserică şi refuză cu încăpăţânare să se înfrâneze la praznice şi în posturi, celălalt soţ trebuie să cedeze. Este de mii de ori de preferat să păcătuiască cu soţia lui în aceste zile decât să cadă în ispită şi să săvârşească păcatul adulterului cu altă femeie (de altfel, pentru acest motiv, pentru a scăpa de adulter, o are pe soţia lui) (v. 1 Corinteni 7, 5).

Înfrânarea înseamnă luptă

Înfrânarea este o virtute şi are plată de la Dumnezeu când devine luptă. Doar atunci are plată, ceea ce înseamnă că dacă cineva este înirânat din fire nu primeşte răsplată, tocmai pentru că înfrânarea lui nu necesită luptă.

Adică, bărbatul poate să fie neînfrânat în căsătorie, iar femeia să fie înfrânată din fire, dar să se abţină amândoi în zilele de post şi la praznice. Însă soţul va avea plată mare, pentru că de unul singur, cu „sabia” lui biruieşte pornirile trupului. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Virtutea a fost amestecată cu osteneli şi sudori, pentru că ce bucurie ţi se va da, şi ce răsplată vei primi, dacă osteneala nu merge înainte? Pot să vi-i arăt pe mulţi care din fire sunt scârbiţi de relaţiile cu femei. Spune-mi, pe aceştia îi vom numi înfrânaţi, îi vom încununa? Fireşte că nu! Pentru că înfrânarea înseamnă biruinţă asupra plăcerilor, în urma luptelor. De aceea, Hristos, pe cei care s-au născut fameni, dar şi pe cei care «s-au făcut eunuci», adică s-au făcut pe ei înşişi neputincioşi de a avea relaţii trupeşti (v. Matei 19, 12), nu-i încununează, tocmai pentru că nu s-au luptat” (Omilia 36, 2, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan).

3. Înfrânarea în afara Legii

Când cei doi soti se înfrânează din silă faţă de relaţia trupească, abstinenţa aceasta este socotită de Biserica noastră fărădelege, dar şi păcat, pentru că soţii dispreţuiesc binecuvântarea pe care le-a dat-o Hristos prin Taina Nunţii.

Biserica a hotărât şi pentru această situaţie epitimii din cele mai grele:

Sinodul din Gangra impune epitimia cea mai grea, a anatemei: „Dacă cineva rămâne fecior sau se înfrânează fiindcă are scârbă de nuntă, să fie anatema!” (Canonul 9). La fel hotărăsc şi canoanele 5 şi 51 ale Sfinţilor Apostoli.

Fărădelege este considerată şi înfrânarea care nu se face din înţelegere (1 Corinteni 7, 5). Pentru că: femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul lui, ci femeia (1 Corinteni 7, 4).

De pildă, chiar şi „făgăduinţă” să facă femeia pentru înfrânare provizorie sau pe viaţă (fără consimţământul bărbatului), aceasta înseamnă fărădelege şi nu are nici o valoare în sine (v. Numerii 30, 10). Fireşte că acelaşi lucru este valabil şi pentru bărbat.

Înfrânarea – primejdioasă?

Înfrânarea de o singură parte este şi primejdioasă. Ea poate provoca complicaţii nedorite soţului sau soţiei care rămâne lipsit fără voia sa (mai ales pe toată viaţa) de relaţiile intime: boli de nervi, agresivitate acută sau chiar demoralizare şi depresie. Şi, ceea ce este mai rău, poate duce chiar şi la adulter. Să nu vă lipsiţi unul de altul, îi sfătuieşte pe soţi Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 7, 5). Şi, desigur, nu ca aceştia să se sature de plăceri fără limită, ci pentru ca să nu cadă în ispitele satanei, din pricina neputinţei lor (1 Corinteni 7, 5). De exemplu, soţia se înfrânează (chipurile, din evlavie) fără ca soţul ei să vrea acest lucru, şi devine pricină ca acesta să fie ispitit de satana. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: „de multe ori diavolul îmbracă păcatul cu veşmântul evlaviei. Astfel, inspiră femeii dorinţa de înfrânare, sub masca evlaviei, în timp ce scopul lui viclean este să-l arunce pe bărbat în păcatul adulterului” (Comentariu la Evanghelia Sfântului Matei, 86, 4).

Şi dacă, în final, bărbatul cade în înfricoşătorul păcat al adulterului, responsabilitatea femeii înaintea lui Dumnezeu este foarte mare.

 

4. Relaţiile trupeşti sunt doar pentru naşterea de copii?

Relaţiile dintre soţi nu au drept scop exclusiv naşterea de copii, ci „uciderea” trupului, ca să nu-i ispitească satana şi să cadă în desfrânare (1 Corinteni 7, 5) (conform Sfinţilor Părinţi, cuvintele creşteţi şi vă înmulţiţi – Facerea 1, 28 deja s-au împlinit).

Sfântul Ioan Gură de Aur, sprijinindu-se pe afirmaţiile Sfântului Apostol Pavel, mărturiseşte cu tărie că scopul principal al nunţii este evitarea desfrânării. El scrie: „Nunta a fost dată pentru naşterea de copii, dar mai mult pentru stingerea aprinderii trupeşti. Îl am martor pe Sfântul Apostol Pavel, care spune: din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa (II Corinteni 7, 2). Deci spre evitarea desfrânării, şi nu spre naşterea de copii. Şi zice iarăşi Apostolul Pavel: «să fiţi unul cu altul, nu pentru ca să faceţi copii, ci ca să nu vă ispitească satana!» Înaintând, Apostolul nu spune: «dacă vor copii, să se căsătorească, ci: dacă nu se infrânează, să se căsătorească!» (1 Corinteni 7, 8-9).” (Despre Feciorie, XIX).

Cu siguranţă că prin aceste cuvinte Sfântul Ioan Gură de Aur nu exclude naşterea de copii şi, fireşte, nici nu recomandă evitarea ei. Pur şi simplu, vrea să sublinieze şi celălalt scop al nunţii, ferirea omului de desfrânare.

Prin urmare soţii care n-au dobândit copii nu sunt consideraţi nefericiţi de către Biserică (nefericiţi sunt bărbatul şi femeia care destramă căsătoria). „Ai copii, bucură-te! N-ai copii, bucură-te!” (Proverb popular).

Înfierea

Sfântul Cosma Etolianul, în situaţia lipsei copiilor, recomandă înfierea. El scrie: „Ia un copil sărac şi fă-l copilul tău duhovnicesc, ca să te bucuri şi să te desfeţi şi tu, şi să se bucure şi să se desfete şi acela. Pentru acel copil pe care ţi-l naşte femeia ta, Dumnezeu nu-ţi este dator cu har, pentru că o faci din patimă trupească, dar pentru acel copil sărac, ai de mii de ori plată de la Dumnezeu în sufletul tău, şi cinste de la oameni, pentru că îl faci cu voia ta fiul tău duhovnicesc” (Didahia II, 1, 37).

 

Read Full Post »