Referat prezentat la Congresul de Informare asupra ereziilor şi sectelor care a avut loc la Sfanta Mănastire Trooditissa – Cipru, la 21 iunie 1997, cu tema generala: „Institutiile democratice şi ereziile nou-apărute înlumina Ortodoxiei”.
Seferis spune: oriunde aş merge, Grecia mă răneşte. Cred că acest lucru este valabil mai ales pentru Cipru. Până anul trecut nu am venit pe meleagurile dumneavoastră. ci abia în octombrie le-am vizitat pentru prima dată. Acum mi s-a dat prilejul şi binecuvântarea să le vizitez pentru a doua oară şi văd cât de adevărat este acest cuvânt al lui Seferis. Bineînţeles, trebuie traşi la răspundere – ca să spunem aşa, în sensul cel bun al cuvântului – oamenii din Cipru, care, cu dragostea lor, pur şi simplu te robesc. Nu spun aceasta ca să linguşesc, ci cred că acesta este adevărul şi trebuie să-l spunem.
Subiectul pe care vreau să-l expun este: Ereziile nou-apărute – o lovitură dată institutiilor democratice şi cugetării ortodoxe a poporului nostru. Însă, înainte de a-l dezvolta, aş vrea să spun două cuvinte, nu repetând mulţumirile ce se cuvin Mănăstirii Trooditissa şi Părintelui Hristofor. ci, exprimând cred şi simţămintele acestuia, vreau să-mi îndeplinesc în felul acesta datoria morală faţă de Părintele Antonie Alevizopulos, pe care amândoi am avut cinstea să-l avem colaborator. Părintele Antonie a fost iniţiatorul acestei lucrări, pentru care s-a jertfit pe sine, punând astfel bazele metodei pastorale de înfruntare a ereziilor şi sectelor. Lucrarea pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, o continuăm noi acum nu ar fi existat dacă nu ar fi fost Părintele Antonie. Şi, fiindcă el a fost o personalitate însemnată nu numai pentru Biserica Greciei, ci şi pentru întreaga Ortodoxie, prin lucrarea pe care a înfăptuit-o cu ajutorul lui Dumnezeu, a atras asupra sa ura şi atacul sălbatic al organizaţiilor, mai ales ale celor nou-apărute, despre care vom vorbi acum. Aceasta dovedeşte cât de importante au fost lucrarea şi mărturisirea ortodoxă pe care le-a făcut. Părintele Antonie accentua necesitatea colaborării interortodoxe. lucru pe care vreau şi eu să-l accentuez. Şi cred că aceste congrese şi conferinţe, care se organizează la iniţiativa Bisericii Greciei şi care au ca subiecte înfruntarea ereziilor şi a sectelor. aşa cum este şi acest congres, înlesnesc colaborarea interortodoxă. Şi aceasta deoarece noile erezii nu pot fi înfruntate de fiecare dintre noi separat, ci înfruntarea va fi eficace dacă va exista o mobilizare a puterilor pe plan interortodox. precum şi o colaborare a Bisericii cu statul şi cu alte foruri bine intenţionate. Unul din scopurile acestui congres, precum şi al altor manifestări de acest fel, este de a conştientiza necesitatea colaborării şi intensificării activităţii în vederea înfruntării acestei probleme.
Instituţiile democratice
Aşa cum citim în Dicţionarul Ştiinţelor Sociale al UNESCO, democratia, in sensul ei mai larg, înseamna un mod de viaţa intr-o societate în care se considera ca fiecare individ are dreptul, în mod egal cu ceilalţi indivizi să se bucure de posibilităţile participării sale neimpiedicate la valorile acestei soeieteti, În sens mai restrâns, democraţia înseamnă posibilitatea pe care o au membrii societăţii de a participa neimpiedicat la hotărârile care influenţează viaţa lor în plan personal sau colectiv, în orice domeniu al existenţei. Iar în sensul ei cel mai restrâns, termenul „democraţie” inseamnă posibilitatea pe care o au cetăţenii unui stat de a participa neîmpiedicat la hotărârile politice care acţionează asupra vieţii lor personale şi colective. În acest cadru cred că dobândesc sens instituţiile democraţiei, adică expresiile vieţii sociale, unde orientările axiologice esenţiale sunt cele pe care le-am descris, tangenţial desigur, mai sus. La antipodul democraţiei şi al instituţiilor democratice se află totalitarismul. Totalitarismul, adică negarea totală a democraţiei şi a instituţiilor ei, aşa cum vom avea prilejul să vedem şi să dovedim în cele ce urmează, este caracteristica principală atât a fundamentului teoretic căt şi a expresiei in plan practic a asa-nurnitelor erezii totalitariste nou-apărute.
Definirea fenomenului
În afară de denumirea de erezii totalitariste nou-apărute (deoarece au apărut după al doilea război mondial), grupările de care ne vom ocupa au şi alte denumiri, la fel de potrivite, cum ar fi erezii care droghează sufletul (psihonarcotice). Şi aceasta deoarece, aşa cum drogurile îi conduc pe cei care le folosesc la dependenţă totală, tot astfel şi drogurile sufleteşti îi conduc pe cei care se încurcă cu ele la dependenţă totală; desigur, o dependenţă spirituală, şi din acest motiv este foarte greu să scapi de ea. De asemenea, ele mai sunt numite şi culte distrugătoare. Această denumire este folosită mai ales în S.U.A. O altă denumire potrivită, pe care a folosit-o Parlamentul francez este erezie ucigătoare de libertate, deoarece ţinta în care vor să lovească este libertatea persoanei. Aici va trebui să spunem că Parlamentul francez a format o comisie specială, supravegheată de primul-ministru francez, pentru urmărirea activităţii acestor erezii. Ceva asemănător a făcut şi Guvernul german. În Grecia, din păcate, nu există o asemenea preocupare din partea conducerii statului. Aici ereziile au reuşit să convingă pe politicieni că activitatea lor este exclusiv religioasă şi că nu creează probleme în societate. Problemele, spun ei, le creează unii fanatici, cum ar fi Alevizopulos.
Erezia, în înţelesul ei mai cuprinzător, privită din punct de vedere ortodox, este ruinarea drumului ce duce către mântuire. Desigur. nu numai ereziile cele noi trebuie să ne atragă atenţia, ci şi cele vechi, dar cele noi prezintă un pericol sporit. Criteriile de clasificare a acestor grupări în categoria erezlilor totalitariste contemporane nu au fost stabilite de nişte simpli ortodocşi sau de unii fanatici, ci de organisme internaţionale care s-au ocupat de această problemă, cum ar fi Parlamentul european, psihologi, sociologi şi alţi oameni de ştiinţă. Bineînţeles, noi, ortodocsii. avem criteriile şi tradiţia noastră, care ne dau răspunsuri şi soluţii. De aceea, nu este nevoie să cerem din altă parte luminare. Însă, în cazul de faţă, fiindcă aceste grupări acuză Biserica de mentalitate totalitaristă şi obscurantisrn. am dorit să expun aici acest subiect spre a se vedea că nu numai din partea noastră, adică a Bisericii, se trage semnalul de alarmă, ci şi din partea organismelor internaţionale şi organizaţiilor ştiinţifice, care nu au vreo legătură cu spaţiul credinţei.
Dependenţa totală
Potrivit cu criteriile pe care le-am arătat, caracteristice acestor organizaţii sunt următoarele:
În centrul lor se află un om înzestrat cu anumite capacităţi, o personalitate puternică care, profitănd de aceste capacităţi, se prezintă pe sine ca îndrumător cu puteri divine. Unul ca acesta declară că posedă autoritate divină şi de aceea pretinde supunere totală la cele pe care le spune. Dar falsa lui autoritate şi supunerea desăvârşită pretinse de la discipoli conduc la dependenţa totală de el şi de grupare. Tocmai acesta este lucrul cel mai primejdios.
Organizaţia şi conducătorul ei exercită o influenţă totalitari stă asupra vieţii discipolilor lor. Nu există viaţă personală, nu există nimic în viaţa discipolilor care să se afle în afara spaţiului supravegheat de organizaţie. În toate, chiar şi în cele mai mici amănunte ale vieţii personale, organizaţia pretinde să aibă control. Organizaţia va hotărî până şi relaţiile personale pe care le vor avea discipolii, căsătoria lor, „programarea familială”, locul de muncă etc.
Ca exemplu vom da aici pe falsul mesia, coreanul Sun Myung Moon, care a celebrat pe stadionul din Seul (Coreea) căsătorii colective. Acolo, 70000 de oameni s-au căsătorit fără să se cunoască unul pe celălalt. S-au căsătorit deoarece aşa hotărăse Moon, care s-a autoprociamat mesia al Noii Ere a vărsatorului. Acesta alegea perechile. Multe „căsătorii” s-au făcut prin satelit, adică mireasa putea fi în Europa, iar mirele în Coreea. Astfel, puteţi vedea la ce fel de situaţii conduc aceste erezii contemporane, din cauza autorităţii divine a conducătorilor lor. Organizaţia şi conducătorul ei pretind că numai ei deţin „reteta” mântuirii. Şi aceasta, nu numai pentru om ca individ sau pentru o naţiune, ci chiar pentru întreaga omenire.
Desigur, astfel de teze susţine fiecare organizaţie, pentru a trage focul la propria oală. Şi. fiindcă există multe organizaţii şi conducători, iar fiecare în parte îşi revendică această autoritate, se poate spune că există o dispută între ele; în orice caz, fiecare organizaţie pretinde că deţine „reteta” unică de mântuire. Cine nu respectă această „reţetă” se va îndrăci. Cel care se află în afara grupării este lipsit de orice refugiu.
Mult cunoscuta sectă a Martorilor lui lehova, mai bine zis a Martorilor-mincinoşi ai lui Iehova sau a hialistilor, este un exemplu tipic de o astfel de erezie totalitaristă contemporană sau cult distrugător. Organizaţia este, aşa cum susţin ei, refugiul şi cel care se află în el se va mântui, iar cel care este în afara lui este al diavolului, al satanei. În continuare vom vedea modul în care înfruntă organizaţia pe cei care se află în afara ei şi pe cei care critică organizaţia şi împiedică aplicarea acestei „reţete” unice de mântuire. Pentru ca omenirea să iasă din impasurile contemporane, cum ar fi poluarea mediului înconjurător, ameninţarea foametei, stresul, este nevoie de „reteta” unică pe care o deţine conducătorul organizaţiei. De aceea este nevoie de supunere totală.
Desigur, pentru a-şi împlini scopurile, îşi ascund adevărata lor faţă. Iată încă un criteriu pentru clasificarea lor în categoria ereziilor contemporane. Iar acesta este un element care, ca şi celelalte de mai sus, creează condiţiile potrivite, astfel încât să se instituie un mod de viaţă, o mentalitate şi comportamente care vin în contradicţie cu legile democratice şi cu concepţia pe care o au despre democraţie majoritatea oamenilor. Acoperirea adevăratei feţe înseamnă opacitate, înseamnă că ai ceva de ascuns, căci, dacă nu ar fi aşa, de ce să nu-ţi arăţi adevărata ta faţă?
În cadrul acestor organizaţii există mai multe stadii de iniţiere atât de bine separate, încât un nou venit nu poate şti ce se întâmplă la jumătatea sau la sfârşitul iniţierii evolutive. Acesta este un alt element care contribuie la atragerea în cursă a unui număr cât mai mare de oameni naivi, care nu cunosc în profunzime ce anume crede organizaţia, deoarece la început li se prezintă o imagine falsă a activităţii ei. Le făgăduiesc anumite lucruri care însă nu corespund cu adevăratele ei scopuri.
Folosesc, de asemenea – şi aceasta este foarte primejdios – mijloace necinstite şi tehnici de modelare a personalităţii, de spălare a creierului şi mariipulare a individului. Şi astfel, oameni destoinici şi culţi devin nişte roboţi, nişte oameni cărora li s-a suspendat judecata proprie, fiind aduşi în felul acesta într-o stare în care comportamentul lor este îndrumat şi controlat de organizaţie, adică într-o stare de drogare psihică,
Sâmburele tare al Noii Ere
Grupările mai sus amintite constituie nucleul. sâmburele cel tare al unei mişcări mai largi, numită Noua Eră a Vărsătorului, care îşi are rădăcinile în Societatea Teosofică. Mama spirituală a acestei mişcări este Alice Bailey, care a murit în 1949, Ea vesteşte că în curâănd vom intra în Era Vărsătorului. Prin urmare, Creştinismul care a fost religia aşa numitei Ere a Peştilor; va fi marginalizat va fi depăşit. Aşteptăm un nou mesia, noi adevăruri, o perioadă de iluminare şi fericire pentru tot neamul omenesc. Vom ieşi din epoca constrângerii, a asupririi, a îngustimii, care a fost Era Peştilor, Era Creştinismului. Pentru toate aceste fenomene negative a fost şi este responsabilă Biserica. Aici putem vedea limpede că această mişcare este total opusă şi incompatibilă cu Ortodoxia, cu Creştinismul. Scopul principal al mişcării este instaurarea unui guvern mondial, care, chipurile, va fi spre binele omenirii şi care va fi condus de aşteptatul mesia al Noii Ere a Vărsătorului. Acesta va făgădui omenirii că o va scoate din impas şi o va duce spre Epoca de Aur.
Un alt scop al mişcării este crearea unei religii. mondiale sau panreligii, care va fi o lucrare diavolească. Spun toate acestea ca să includ fenomenul noilor erezii în cadrul general al Noii Ere, al cărei miez îl constituie.
Căteva exemple de astfel de organizaţii deja am amintit: organizaţia falsului mesia, coreanul Sun Myung Moon şi cea a Martorilor lui lehova. De asemenea, o organizaţie internaţională foarte cunoscută este Scientologia.
Corporaţii cu denumire falsă
Caracteristic tuturor acestor organizaţii este faptul că se prez ntă drept corporaţii care desfăşoară activităţi cu caracter filosofic, social sau civic. În felul acesta reuşesc să înşele autorităţile. Scopurile pe care le declară în programele lor de activitate sunt altele decăt cele pe care le urmăresc în realitate. Se creează astfel o serioasă problemă juridică şi o reală dificultate în ceea ce priveşte verificarea activităţilor acestor organizaţii. Hotărârea Tribunalului de primă instanţă din Atena pentru dizolvarea K.E.F.E.-uluL adică a anexei din Grecia a Scientologiei. s-a bazat, printre altele, pe faptul că această corporaţie a deviat complet de la scopurile declarate în programul ei de activitate.
Acelaşi lucru se întâmpiă şi cu majoritatea covărşitoare a corporaţii lor asemănătoare. În vreme ce sunt prezentate ca organizaţii de asistenţă socială şi non-profit, se dedau – şi acesta este unul din scopurile lor principale – la agonisirea de bani şi de putere. Religia este doar o mască care le înlesneşte activitatea.
Propovăduiesc venirea Noii Ere şi de aceea îi cheamă pe oameni să se înroleze în organizaţie, care este singurul refugiu, singura nădejde de mântuire pentru omenire. Cel care a intrat în organizaţie va trebui să pună în slujba ei tot ceea ce are, aptitudinile personale şi averea sa. Pentru ca unul dintre aceştia să fie iniţiat mai departe, va trebui să-şi treacă averea pe numele organizaţiei.
Din cele pe care le-am spus, cred că se vede limpede că mentalitatea pe care o sădesc în discipolii lor – mai bine spus, în victimele lor, deoarece despre aceasta este vorba în realitate – vine în contradicţie directă cu democraţia. Este bine să indicăm şi alte câteva lucruri care vor argumenta şi mai limpede această constatare. Vom vorbi despre modul în care sunt înfruntaţi toţi cei care critică organizaţia.
Manipularea celor care cugetă împotrivă
Axioma Scientologiei şi a organizaţiilor de acest tip este următoarea:
Cel care critică organizaţia este un criminal şi, desigur, săvârşeşte crime împotriva omenirii. Această cugetare, oricât de nebunească ar părea, pentru membrii organizaţiei are raţiunea ei, şi anume:
De vreme ce organizaţia este unica speranţă pentru întreaga planetă, cel care împiedică extinderea ei, în esenţă, împiedică mântuirea întregii lumi şi, prin urmare, un astfel de om este un criminal. Nu săvârşeste doar o crimă împotriva lui însuşi, prin faptul că nu primeşte „reteta” salvatoare, nici numai împotriva celor din jurul lui, ci împotriva întregii omeniri.
Scientologia merge pănă acolo încât îi consideră primejdioşi chiar şi pe cei care nu dau atenţia cuvenită organizaţiei şi învăţăturilor ei, adică pe cei care dispreţuiesc organizaţia şi nu catadicsesc să se preocupe de ea. Pentru a neutraliza un astfel de „criminal”, organizaţia mai sus amintită sau altele asemenea nu şovăie să folosească orice fel de metodă necinstită. Cel care împiedică organizaţia este caracterizat drept vânat liber, pasăre liberă, Şi de aceea fiecare discipol are nu numai dreptul, ci chiar obligaţia ca pe un astfel de vânat să-l împuşte, să-l defaime, să-l neutralizeze in orice chip. Nu-l vor trage la răspundere pentru aceasta, ci, dimpotrivă, îi vor da chiar şi „diplomă”, drept răsplată.
La fel declară şi mentorul sufiştilor, Takis Alexiu, preşedintele organizaţiei cu nume fals Societatea Panelenă de Istorie şi Filosofie, şeicul a două grupări islamice şi colaborator apropiat al Scientologiei. Acesta afirmă că acela care critică o organizaţie de tipul celei conduse de el este ca o mlădiţă sălbatică care are nevoie să fie lăstărită; a lăstări astfel de mlădiţe sălbatice este o lucrare vrednică de laudă, morală, legală. Este vrednic de însemnat faptul ca oamenii care spun astfel de lucruri strigă, în acelaşi timp, pentru democraţie şi drepturile lor democratice. Iată un alt element al cugetării lor antidemocratice. Strigă pentru democraţie şi drepturile omului tocmai aceştia care le calcă în picioare.
O altă învăţătură a Scientologiei spune: Nu ezita să vatămi pe cineva pentru o cauză dreaptă. Aşadar scopul scuză mijloacele. De asemenea, se spune că nu există bine şi rău şi de aceea acţiunile şi comportamentele nu le putem clasifica în morale şi imorale, deoarece binele şi răul sunt relative. Bine este tot ceea ce slujeşte organizaţia, iar rău este tot ceea ce o împiedică.
Binele şi răul, spun ei, sunt două feţe ale aceleiaşi monede. În esenţă, acest înţeles dat binelui şi răului îl întâlnim în religiile orientale, unde, în interiorul teoriei karmice, a reîncarnării şi a altor învăţături rătăcite ale lor, nu are sens moralul sau imoralul, binele sau răul. Toate sunt iluzii, toate sunt” vrajă”, potrivit terminologiei hinduiste. Numai noi, creştinii, care suntem – spun ei – la un nivel evolutiv inferior putem să facem aceste deosebiri. Însă, pentru un om care a urcat pe o treaptă evolutivă mai înaltă, care este un om al Erei Vărsătorului, care a ajuns la iluminare şi acţionează fără alipire de ceva, pentru unul ca acesta nu există bine şi rău. O faptă care se face cu alipire, chiar dacă după judecata oamenilor aflaţi la un nivel evolutiv inferior este considerată bună, în realitate este rea, deoarece săvârşitorul ei acumulează karma şi, în consecinţă, nu poate ieşi din ciclul reincarnărilor. Cu alte cuvinte, dacă văd pe cineva cerându-mi milostenie, iar eu, mişcat de dragoste creştinească, scot ceva din buzunar ca să-i dau, şi o fac plin de compătimire, participând astfel la suferinţa aceluia, fapta mea este considerată alipire şi, prin urmare, am acumulat karma, iar aceasta mă ţine legat în ciclul reîncarnărilor. Pe cand, dacă cineva face ceva rău fără alipire, adică jefuieşte o bancă ca şi cum ar juca rolul unui actor, fără să se identifice cu rolul său, atunci nu acumulează karma şi- prin urmare, se află la ieşirea din ciclul reîncarnărilor.
Toate aceste lucruri le spun ca să arăt că aceste teorii răstoarnă de fapt temeliile pe care sunt alcătuite constituţiile, nu numai a Greciei şi a Ciprului, ci şi ale tuturor statelor apusene. Legislaţiile acestora au la bază concepţia despre om pe care o propovăduieşte Creştinismul. Adică cea a libertăţii omului- a responsabilităţii lui etc. Dacă se va adopta un model ca cel al religiilor orientale, atunci se năruiesc temeliile societăţii noastre. Iar aceste teorii sunt caracterizate pe bună dreptate de Părintele Antonie Alevizopulos drept învăţături criminale, căci conduc la o activitate cu consecinţe criminale.
Una din învăţăturile criminale cele mai primejdioase este cea a neosatanismului: Fă tot ce vrei! Aceasta este toată legea. Neosatanismul este miezul sămbureiui Noii Ere. Dacă acceptăm lozinca de mai sus nu putem avea nici democraţie şi nici legi democratice. În felul acesta se creează o atmosferă de junglă, ba chiar şi mai rău.
Drepturile omului
Aceste organizaţii amintesc de drepturile omului şi reclamă încălcarea lor numai atunci când vor să neutralizeze critica care se face împotriva lor. Nu fac referire la ele atunci când este vorba de discipolii (victimele) lor, pe care îi exploatează ca pe nişte sclavi lipsiţi de orice drept, fapt care vine în contradicţie directă cu legile democratice. Dar absurditatea cea mai mare a mentalităţii lor fasciste este că ne refuză nouă, ortodocşilor, dreptul şi datoria de a ne defini credinţa, de a o mărturisi şi de a spune că ne deosebim de ei.
În cadrul confuziei pe care o cultivă, vor să arate că toţi sunt ortodocşi, că toţi sunt mădulare ale Bisericii. Îi deranjează foarte mult faptul că Biserica întocmeşte cataloage cu organizaţiile sectare existente, cum ar fi cele întocmite la Congresele Panortodoxe pe teme privind ereziile. În aceste cataloage se precizează organizaţiile care sunt incompatibile cu credinţa ortodoxă. Nu jignim pe nimeni, ci, pentru a-i proteja pe creştini, pur şi simplu spunem că nimeni nu poate fi membru al acestor organizaţii, continuând în acelaşi timp să creadă sau să declare că este şi mădular al Bisericii. Calitatea de membru al organizaţiei îl scoate automat din sânul Bisericii. Tocmai ceea ce este pentru noi drept şi datorie, aceştia consideră a fi fanatism şi rasism. Acestea le-am auzit spunându-le cu dezgust şeicul Takis Alexiu şi alţii, dar în realitate ele sunt o răstălmăcire a lucrurilor, făcută de ei pentru a-şi atinge scopurile.
Ei spun că noi, grecii, uram pe cei de alte credinţe şi suntem fanatici, pe când în realitate Grecia este ţara care oferă condiţii ideale pentru dezvoltarea acestor organizaţii. Din această pricină unele dintre ele îşi mută sau intenţionează să-şi mute în Grecia centrele lor europene sau internaţionale. Acolo unde eşti prigonit nu plănuieşti să-ţi stabileşti centrul tău european, ci mergi acolo unde condiţiile şi perspectivele sunt foarte bune.
Dacă am fi avut timp să vedem documentele şeicului Takis Alexiu, aţi fi văzut cum răstălmăceşte lucrurile, cum denatureaza adevărul. Pretindem, spune el autorităţilor publice; pretindem, se adresează în scris mitropoliţilor pe care îi jigneşte în mod grosolan. Nu este treaba voastră să vă preocupati de mine, spune el. Pe de altă parte însă are şi pretenţii. Acestea sunt tonul şi „politeţea” lui. Aceasta este tactica jumătăţii de adevăr, este aplicarea Învăţăturilor Scientologiei: Niciodată apărare, ci totdeauna atac (…) Niciodată să nu vorbeşti despre noi, ci totdeauna despre ei. Şi vorbind despre el să scoti la iveală presupusul lor trecut criminal. Acestea le-am văzut punăndu-le în practică, fără urmă de ezitare, în cazul pururea pomenitului Părinte Antonie Alevizopulos.
Aceasta este „politeţea” ereziilor fără scrupule.
Dimpotrivă, Ortodoxia, prin respectul faţă de persoană şi de libertatea ei, precum şi prin importanţa pe care o dă virtuţi loc cum ar fi dragostea şi smerenia, se află la antipodul acestor organizaţii totalitariste. Ortodoxia respectă legile democratice, le adânceşte, le lărgeşte, le întăreşte. Şi, fiindcă ea este o piedică în calea unor astfel de organizaţii, de aceea o şi războiesc cu atâta ură.
Dar să nu ne înfricoşăm, căci biruinţa finală va fi a lui Hristos şi a Bisericii Sale.
Mihail Ortho Blog 