Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mustrare’

Toti Părintii Bisericii ne-au atras atentia asupra faptului că exemplul personal al părinţilor şi al dascălului constituie un factor determinant în educarea corectă a copiilor. De altminteri, fiecare Părinte al Bisericii a fost o pildă vie de bun păstor, urmând exemplul Domnului nostru Iisus Hristos, „Mai-marele păstorilor”, care reprezenta o sursă de inspiraţie pentru ei. Niciunul dintre Sfintii Părinti nu a căutat să obtină functii înalte şi demnităti, ci, dimpotrivă, ei au fost siliti de către altii să le primească. Au avut, de asemenea, curajul şi puterea de a renunţa la funcţiile şi dernnităţile respective, atunci când era nevoie. Au apărat cu înflăcărare adevărul, primejduindu-şi de multe ori şi viaţa lor vremelnică.

 

Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă:

„Când o casă nu e bine cârmuită şi domnesc acolo nervii, ţipetele, insultele, hohotele de râs, desfătările, desfrânarea şi alte devieri morale, dezonoarea şi ruşinea, atunci toate acestea îl împovărează pe cel care este capul familiei respective”. Alături de valoarea exemplului personal, Sfântul Ierarh Vasile scoate în evidenţă aici responsabilitatea capului familiei şi a părinţilor, în genere, pentru ceea ce se întâmplă în casă şi pentru comportamentul copiilor”.

Sfântul Ioan Gură de Aur împărtăşeşte, la rândul său, părerea Sfântului Vasile, afirmând că într-o bună zi sotul va da socoteală înaintea Domnului atât pentru soţia sa cât şi pentru copiii lor, dacă nu a făcut tot ce îi stătea în putinţă în vederea mântuirii lor. Dacă un om care are copii neascultători nu-i demn să fie înăltat la cinstea de episcop, cu atât mai mult nu va fi demn să intre în împărăţia cerurilor”, explică Sfântul Ioan Hrisostom.

Şi cu alt prilej, Sfântul Vasile, steaua Cezareei, notează că dascălul sau părintele e dator să fie milostiv şi răbdător cu copiii care din neştiinţă (din lipsă de experienţă) omit să-şi împlinească vreuna dintre îndatoriri. Nu se cuvine, însă, să închidă ochii asupra greşelii respective. Trebuie să-i trateze cu îngăduinţă şi blândeţe pe cei neascultători pentru a-i tămădui prin milostivire şi chibzuinţă. Trebuie să găsească modalitatea potrivită de lecuire el fiecărei patimi, nu să-i dojenească cu dispreţ pe copii, ci să-i sfătuiască şi să-i educe cu duhul blândetii”!”. E de remarcat cât de mult insistau Sfinţii Părinţi asupra blândeţii şi moderaţiei în educaţie, lucru ce se potriveşte şi cu descoperirile recente din domeniul psihologiei. Dacă suntem agresivi cu copiii, le vom afecta mai mult ca sigur dezvoltarea psihică şi socială, împingându-i să adopte şi ei un comportament greşit, asemănător cu al nostru, atât faţă de fraţii lor cât şi faţă de restul lumii.

Sfântul Grigorie Teologul observă, la rândul său, că „blândeţea părinţilor faţă de copiii neascultători poate avea un rezultat pozitiv. Se întâmplă ca, de multe ori, tatăl să cedeze în faţa răutăţilor persistente ale copilului lipsit de evlavie. Unul se dedă jocului de zaruri, altul băuturii şi iubirilor pătimaşe ce distrug căsniciile, altul a ridicat mâna asupra tatălui său. Tatăl cel bun şi-a înăbuşit, însă, mânia. Blândeţea tatălui îi ţine întotdeauna în frâu pe copii, pe când trufia lui dă naştere tupeului, impertinenţei”?”. De câte ori părinţii, care se plâng că nu-i ascultă copiii lor sau că sunt obraznici şi au tupeu, sunt practic direct responsabili de comportamentul acestora: fie din cauză că sunt dispreţuitori cu copiii lor, când îi ceartă, fie din cauză că soţul nu se poartă frumos cu soţia sau invers sotia nu se poartă bine cu sotul, iar comportamentul lor se oglindeşte în cel al copiilor, care nu fac altceva decât să-i imite?!

Cugetând asupra însemnătăţii acestor principii pedagogice şi inspirându-se totodată din morala Evangheliei, Sfântul Vasile spune: „cel care are un cuvânt de spus trebuie să fie milostiv cu cei care au nevoie de îndurare într-o mai mare măsură (adică, cu cei care au sufletul vătămat).

Şi, pe bună dreptate, ce valoare mai poate avea sistemul nostru de educaţie contemporan, dacă îi privilegiază numai pe copiii bine înzestraţi de natură, marginalizându-i pe cei cu probleme comportamentale sau cu dizabilităţi? Părinţii, învăţătorul şi preotul trebuie să le .acorde o atenţie specială copiilor care suferă de un handicap sau care sunt dezavantajaţi fie din cauza temperamentului lor, fie din cauza condiţiilor de viaţă în care au crescut.

 

 

Reclame

Read Full Post »