Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘lumesti’

Cu alt prilej, Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că părinţii trebuie să fie atenţi şi la detaliile vieţii de zi cu zi, să nu trateze cu indiferenţă manifestările copiilor lor. E vorba de o observaţie cu miez psihologic.

„Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, părinţii noştri ne-au spus nouă lucrul pe care l-ai făcut în zilele lor, în zilele cele de demult” (Psalmul 43, 1-2). Luati aminte la aceste cuvinte, voi cei care vă neglijaţi copiii şi nu daţi importanţă faptului că aceştia cântă uneori cântece diavoleşti, luaţi aminte voi cei care ignoraţi povestirile sfinte.

Cântece viclene, deşănţate, existau şi pe’ timpul Sfântului Ioan Hrisostom, dar nu se compară cu cele care ne inundă nouă azi timpanele prin intermediul televizorului, radioului şi discurilor digitale. Ce să spunem, când azi copiii noştri cresc cu cântece de dragoste de două parale, care le înflăcărează şi le corup imaginaţia, hrănindu-le instinctele şi patimile? Genuri de muzică şi cântece satanice, precum rock & roll, heavy metal, rap etc. Şi cel mai trist e faptul că sunt însoţite de videoclipuri jalnice, care le întunecă mintea nu numai copiilor, ci şi adulţilor.

E uşor să-i protejăm pe copii, la o vârstă fragedă, de cântecele şi imaginile dăunătoare sufletului şi, concomitent, să-i întărim duhovniceşte, obişnuindu-i să asculte cântece sănătoase şi evlavioase (precum psalmii şi imnurile bisericeşti), cântece traditionale, vietile sfintilor etc.

Dacă nu procedăm astfel, ulterior va trebui să depunem un efort mai mare şi mai bine coordonat pentru a „stinge focul” pricinuit în sufletul tinerilor de deprinderile rele, spre a-i întoarce pe calea cea bună, dacă nu cumva e deja prea târziu.

Şi acest lucru e foarte uşor pentru părinţii şi pedagogul zilelor noastre cu mijloacele moderne de care dispunem. Cunosc familii ale căror case sunt „temple ale lui Dumnezeu” pentru că acolo se ascultă numai posturile de radio creştine şi casete cu vieţile sfinţilor şi cântece creştine. Copiii dobândesc foarte repede simţuri sănătoase şi devin astfel capabili să-i corecteze chiar şi pe adulţi, când aceştia îşi încalcă principiile.

Anunțuri

Read Full Post »

4. Chiar dacă citim cărţi duhovniceşti, când ne uităm la noi şi în jurul nostru, vedem că nimeni nu a ajuns să se roage cu adevărat şi chiar cădem într-un formalism fariseic.

Cum să ne ferim de împietrirea inimii?

De unde ştii că nimeni nu a ajuns să se roage cu adevărat sau că totul este mort duhovniceşte? Nu cumva îi judeci cam mult pe cei din jur? Tocmai de la asemenea gânduri de judecata apare adesea împietrirea inimii şi formalismul duhovnicesc.

Părintele Sofian Boghiu, la care se spovedeau mii de oameni, spunea că judecata aproapelui este o boală foarte” răspândită la români şi că ea ne trage foarte mult în jos.

Creştinul care se străduieşte să. se uite numai la păcatele lui (fără a cădea în deznădejde, care este cealaltă latură a ispitei) şi se luptă să se elibereze de acestea, dobândeşte libertatea harică. El nădăjduieşte în harul dumnezeiesc, se .frământă ce să facă pentru a fi mai aproape de Dumnezeu şi nu mai are nici timp şi nici chef să se uite la păcaiele celorlalţi. În ceea ce priveşte împietrirea inimii, pentru a ieşi din această stare, ne sunt de mare folos spovedania deasă, citirea cărţilor duhovniceşti şi practicarea, într-un duh de umilinţă, a rugăciunii lui Iisus. . (T’P}

5. Cum ne putem linişti în lume? Cum dobândim pace?

În primul rând trebuie spus că aşa cum e lumea din noi, aşa o vom vedea şi pe cea de afară. Dacă în noi e haos, e mănunchi de patimi, lumea din jur ni se va părea un iad sau un loc plin de persoane care vor să ne tragă spre iad şi atunci vom încerca să îi băgăm noi pe ei în iad, ca să scăpăm noi de el. Aşa gândesc mulţi, pornind de la cuvintele: iadul sunt ceilalţi.

Pace nu are decât cel care trăieşte în sfânta ascultare faţă de duhovnicul său, cu condiţia ca acel duhovnic să fie un om plin de discernământ, un izvor de pace sau, mai bine-zis, un canal viu prin care se scurge în fiii lui duhovniceşti harul Păcii care este Hristos.

Mi-a plăcut mult un lucru citit de curând: era un sfat dat călugărilor care nu mai vor să stea în mănăstire cu ceilalţi, ci cer binecuvântare să se retragă în pustnicie. Un sfânt spunea aşa: să nu crezi, pustnice, că dacă eşti în singurătate, eşti mai bun sau mai sfânt decât cei din mănăstire. Ci să cugeţi aşa: pentru că sunt nevrednic să stau cu ceilalţi călugări, pentru că sunt plin de patimi, nici mănăstirea nu m-a putut răbda şi trebuie să trăiesc singur. Numai aşa se va feri de mândrie un asemenea pustnic. Noi ce învăţăm de aici? Că trebuie să facem ordine în interiorul nostru, să scoatem afară gunoaiele din casa sufletului nostru, să lăsăm Pacea să intre în noi. Iar condiţia ca să cunoşti pacea este să fii în pace cu toţi ceilalţi. Omul care este supărat pe cineva nu va avea niciodată pace. Prin iertare intră pacea în noi, iar prin mândrie iese. Nu lumea e de vină, ci noi, dacă nu avem pace. Trebuie să trecem un singur examen cu brio: examenul propriei conştiinţe. (C.S.)

În primul rând, să nu judecăm, să nu osândim pe nimeni. Aceasta e sursa multor nelinişti din lume în ziua de azi. .Dacă vrem să ne umplem de tulburare urrnărimce fac alţii de pildă, chiar la televizor – şi-i criticăm cu … „nevinovăţie”. Cârtirea, bârfa, vorbirea de rău, privirea la lucruri necuviincioase alungă pacea.

Pacea se dobândeşte de la cei care au dobândit-o, se „fură”. Dacă ne spovedim unui părinte duhovnicesc, dacă mergem la biserică, dacă ne rugăm şi dacă încercăm să ne facem datoria, după putere, vine în noi pacea lui Hristos. (1.1.)

6. Dacă mă iert pe mine însumi, nu este de ajuns?

Asta e ca şi cum te-ai duce la, farmacie şi, cu ochii închişi, ai spune: sunt foarte bolnav, vă rog să îmi daţi a treia cutie de medicaente de pe raftul de sus, din stânga, şi a patra din sertarul din spatele dvs. Nu contează ce medicamente sunt acolo, tu le iei şi te faci bine. Şansa să nimereşti leacul bun estete foarte mică. Deci, dacă te ierţi singur, asta înseamnă că nu vei mai greşi? Că te-ai învăţat minte? De ce nu te-ai pus la punct înainte să cazi, înainte să greşeşti? Adică amânarea e bună? Şi crezi că nu o să amâni să te schimbi în bine dacă tot tu te ierţi singur?

E ca şi cum un criminal odios se iartă singur şi atunci toată lumea ar trebui să stea foarte liniştită, pericolul ca acel criminal să lovească din nou a trecut cu desăvârşire. Poveşti, poveşti … Viaţa este alta în realitate. E nevoie ca altcineva să îţi arate cum ai greşit, ce te-a condus la cădere, cum puteai să te fereşti de ea. Căci nu oricine mănâncă peşte ştie să pescuiască …

(C.S.)

 

7. Nu dau destul seama în faţa legilor lumeşti?

Mai trebuie să îmi pese şi de alte legi? Există aşa ceva?

Am să încep prin a-ţi spune că legile lumeşti nu sunt toate bune. Sunt multe şi încurcate şi, nu de puţine ori, nedrepte. Simţi,şi tu asta, nu-i aşa? Atunci de ce să dăm seama în faţa lor? Răspunsul este simplu şi cam trist: nu avem de ales, de vreme ce trăim într-o societate care a ales să se dirijeze după astfel de legi. Ştii şi tu că mulţi se pricep să le ocolească “legal” şi nu sunt pedepsiţi. Dar acei oameni, mai devreme sau mai târziu, îşi primesc dreapta răsplată, cu siguranţă. După ce lege se întâmplă aceasta? După Legea lui Dumnezeu. De aceasta trebuie să ne pese cel mai mult. Ştii de ce? Pentru că este singura lege care ne vrea binele, atât aici în lume, cât şi în veşnicie. Aici e frumuseţea: Legea lui Dumnezeu o respectăm, ca să ne fie nouă bine!

Deşi ni s-a transmis (în mod greşit) ideea că este foarte complicat şi dureros să respectăm poruncile lui Dumnezeu, de fapt totul este foarte simplu. Aceste „legi” sunt uşor de înţeles, de pus în practică şi nu trebuie să facem nicio facultate ca să le pricepem.

Dacă ne trăim viaţa după această Lege simplă şi de dragul nostru lăsată de Dumnezeu, atunci legile punitive omeneşti nu ne mai afectează. Vom fi feriţi de ele prin chiar modul nostru de viaţă. (C.Ţ.)

Read Full Post »