Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘familie’

alianta logo

Ref. Scrisoare deschisă

21 iunie 2015

Doamnă Doctor/ Domnule Doctor,

 

 Vă rugăm să vă acordaţi câteva minute de întoarcere a privirii către oglinda dinlăuntru – conştiinţa – care este glasul lui Dumnezeu în om.

Inevitabil, toţi ne confruntăm, în cele din urmă, cu întrebări referitoare la relaţia noastră cu semenii şi cu Dumnezeu – interogaţie necesară pentru definirea propriei identităţi şi a valorilor la care ne raportăm.

Dacă în urmă cu trei decenii momentul în care începe viaţa unui copil putea fi considerat incert, în prezent tehnologia medicală de vârf a spulberat orice îndoială: ea începe în momentul concepţiei.

Eufemismul “întrerupere de sarcină”, folosit curent în profesia dumneavoastră, perverteşte simţul responsabilităţii şi înăbuşă facultatea interioară care apreciază justeţea morală a propriei conduite. Sarcina” nu este un dispozitiv a cărui funcţionare poate fi întreruptă şi, eventual, reluată. “Sarcina” este un copil şi vieţii acelui copil i se pune capăt prin avort. Dacă nu doriţi să-l numiţi copil când are doar câteva grame, numiţi-l om! Statutul de om este definit prin apartenenţa la specia umană şi nu depinde de mărime.

Ignorarea repetată a glasului conştiinţei duce la atrofierea ei. Unii oameni se simt vinovaţi dacă au omorât nişte pui de pisică. Alţii nu se mai simt vinovaţi nici dacă ani la rând au inventariat membre, coloane vertebrale şi capete umane pentru a se asigura că au extras în întregime corpul fragmentat al copilului.

Cu siguranţă, nu aţi prescrie unei femei însărcinate medicamente care pot dăuna copilului, mai ales în primele 3 luni de sarcină, când este mai vulnerabil, pentru că nu ar fi etic. Dar dacă peste două zile aceeaşi femeie ar hotărî că nu doreşte să-l nască, i-aţi face chiuretaj la cerere.

Deci, nu este etic ca acel copil nenăscut să fie vătămat cu bună ştiinţă, dar este etic ca acelaşi copil să fie omorât prin avort. De ce?

“Pentru că este decizia femeii”- puteţi spune. Aţi ucide copilul deja născut al aceleiaşi femei dacă ea v-ar cere asta? Uciderea celui încă nenăscut înseamnă acelaşi lucru. Femeia poate lua decizii pentru sine, într-adevăr, dar copilul este altcineva, cu un cod genetic diferit. Mâna dumneavoastră este cea care pune în aplicare o decizie greşită, deşi nimeni nu are drept de viaţă şi de moarte asupra altcuiva.

Doamnă doctor/domnule doctor, o femeie însărcinată înseamnă doi pacienţi, pentru că vieţile umane au valoare egală! Viaţa copilului nedorit este egală ca valoare cu viaţa copilului dorit şi egală ca valoare cu viaţa mamei lui!

“Este legal”- puteţi argumenta. Nu vă amăgiţi! Conştiinţa morală este mai importantă decât legile pentru că, de multe ori, ceea ce este legal nu este şi moral. Aveţi în jur nenumărate exemple.

Dacă valoarea vieţii umane nu este recunoscută ca atare începând de la concepţie, orice dată ulterioară nu poate fi decât arbitrară, lucru care se vede clar comparând vârstele gestaţionale diferite până la care este permis avortul în diverse ţări.

Pe umerii dumneavoastră apasă o povară uriaşă: din perspectivă socială, considerând avortul nu mai mult decât o activitate obişnuită care aduce câştig, aţi contribuit decisiv la deficitul demografic care afectează deja vizibil piaţa forţei de muncă, bugetele de pensii, asigurările de sănătate şi va avea consecinţe dramatice pe termen lung.

Din perspectiva veşniciei, suntem responsabili atât pentru răul pe care l-am făcut, cât şi pentru binele pe care-l puteam face şi nu l-am făcut.

Multe dintre femeile care vin la dumneavoastră pentru avort nu fac asta fiindcă nu-şi doresc copilul, ci pentru că sunt speriate, presate sau lăsate singure într-un moment greu. Atitudinea dumneavoastră poate schimba destine. Multe au nevoie de foarte puţin pentru a decide să-şi nască copilul, indiferent de situaţia în care se află.

Le arătaţi imaginea copilului pe monitorul ecografului? Le spuneţi că inima lui bate de la 21 de zile şi că la 40 de zile de la concepţie bătăile inimii pot fi detectate cu stetoscopul ultrasonic (adevăruri indubitabile stabilite de medicina nucleară)? Le spuneţi că acel copil ar putea fi singurul pe care îl vor avea vreodată? Le daţi timp să se gândească?

Puteţi avea şi alte argumente care anesteziază conştiinţa.

“Dacă nu o fac eu, o face altcineva”. Probabil. Şi fiecare om este responsabil pentru faptele proprii. Un discurs despre valoarea vieţii poate să sune destul de abstract. Uneori însă, Dumnezeu hotărăşte să ne mai dea o şansă şi ne trezeşte în mod brutal. Atunci când viaţa care se pierde este a copilului propriu sau a cuiva foarte apropiat şi drag, lucrurile capătă o altă dimensiune, valoarea vieţii încetează să fie o abstracţiune. Intr-o asemenea situaţie sau în alte situaţii nefericite, întrebarea “Ce am făcut ca să merit asta?” este retorică.

“Este un serviciu de sănătate”. Nu este. O femeie însărcinată nu este o femeie bolnavă. După cum ştiţi, avortul la cerere nu este un act medical cu scop terapeutic.

“Este o obligaţie de serviciu”. Nu este. Beneficiaţi de dreptul la obiecţie pe motive de conştiinţă, drept fundamental protejat de legislaţia naţională şi de cea europeană. Din fericire, mulţi medici ginecologi, din alte ţări şi din ţara noastră, îşi reconsideră rostul propriei vieţi şi renunţă la avort. După declaraţiile domniilor lor, niciunul nu regretă această decizie şi niciunul nu a pus în pericol siguranţa materială a familiei sale prin această decizie.

“Ajut femeia”. Oare câte dintre cele ajutate astfel au rămas sterile pe viaţă şi îşi doresc cu disperare un copil? Oare câte nu se pot ierta şi se luptă ani de zile sau toată viaţa cu depresii datorate sentimentelor de vinovăţie? Oare câte au trecut prin diverse alte complicaţii cauzatoare de suferinţă fizică sau sufletească?

Poate că unii dintre dumneavoastră aveţi un duhovnic şi vă spovediţi. Primirea iertării păcatelor prin spovedanie trebuie să fie urmată de încetarea lor. “Du-te şi nu mai păcătui”- a spus Iisus. Repetarea aceloraşi fapte pentru care s-a dobândit iertare prin spovedanie arată că nu există căinţă, că nu s-a produs nicio schimbare şi atunci nici iertarea nu există.

Poate că unii dintre dumneavoastră aveţi un duhovnic care, din raţiuni lumeşti, vă şi împărtăşeşte, încălcând canoanele. Nu vă amăgiţi! Duhul Sfânt nu este acolo, pentru că Dumnezeu nu poate fi păcălit. Căinţa şi iertarea nu se pot negocia. Există sau nu există.

Dumnezeu v-a oferit şi libertatea de a alege să fiţi ateu. Pentru unii oameni este o opţiune confortabilă deoarece “dacă Dumnezeu nu există, totul este permis” (Dostoievski). Dar dacă există?

Doamnă doctor/domnule doctor, nu v-am adresat această scrisoare pentru a vă judeca ori pentru a vă jigni, ci cu speranţa că veţi decide să faceţi un bilanţ al carierei dumneavoastră şi să o reconsideraţi din perspectiva veşniciei.

De ce ne pedepseşte Dumnezeu o veşnicie pentru păcatele unei vieţi efemere? Pentru că ne-a pus în faţă binele şi răul şi ne-a lăsat să alegem, liberi de orice constrângere. Căci cum i s-ar putea cere omului socoteală pentru o faptă pe care el n-ar fi avut libertatea să o facă, ori să nu o facă?

Doamnă doctor/domnule doctor, aveţi în faţă viaţa şi moartea. Alegeţi viaţa!

Cu consideraţie,

Popa Olimpia

Alianţa Familiilor din România

stampila alianta

 

 

 

 

Reclame

Read Full Post »

Toti Părintii Bisericii ne-au atras atentia asupra faptului că exemplul personal al părinţilor şi al dascălului constituie un factor determinant în educarea corectă a copiilor. De altminteri, fiecare Părinte al Bisericii a fost o pildă vie de bun păstor, urmând exemplul Domnului nostru Iisus Hristos, „Mai-marele păstorilor”, care reprezenta o sursă de inspiraţie pentru ei. Niciunul dintre Sfintii Părinti nu a căutat să obtină functii înalte şi demnităti, ci, dimpotrivă, ei au fost siliti de către altii să le primească. Au avut, de asemenea, curajul şi puterea de a renunţa la funcţiile şi dernnităţile respective, atunci când era nevoie. Au apărat cu înflăcărare adevărul, primejduindu-şi de multe ori şi viaţa lor vremelnică.

 

Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă:

„Când o casă nu e bine cârmuită şi domnesc acolo nervii, ţipetele, insultele, hohotele de râs, desfătările, desfrânarea şi alte devieri morale, dezonoarea şi ruşinea, atunci toate acestea îl împovărează pe cel care este capul familiei respective”. Alături de valoarea exemplului personal, Sfântul Ierarh Vasile scoate în evidenţă aici responsabilitatea capului familiei şi a părinţilor, în genere, pentru ceea ce se întâmplă în casă şi pentru comportamentul copiilor”.

Sfântul Ioan Gură de Aur împărtăşeşte, la rândul său, părerea Sfântului Vasile, afirmând că într-o bună zi sotul va da socoteală înaintea Domnului atât pentru soţia sa cât şi pentru copiii lor, dacă nu a făcut tot ce îi stătea în putinţă în vederea mântuirii lor. Dacă un om care are copii neascultători nu-i demn să fie înăltat la cinstea de episcop, cu atât mai mult nu va fi demn să intre în împărăţia cerurilor”, explică Sfântul Ioan Hrisostom.

Şi cu alt prilej, Sfântul Vasile, steaua Cezareei, notează că dascălul sau părintele e dator să fie milostiv şi răbdător cu copiii care din neştiinţă (din lipsă de experienţă) omit să-şi împlinească vreuna dintre îndatoriri. Nu se cuvine, însă, să închidă ochii asupra greşelii respective. Trebuie să-i trateze cu îngăduinţă şi blândeţe pe cei neascultători pentru a-i tămădui prin milostivire şi chibzuinţă. Trebuie să găsească modalitatea potrivită de lecuire el fiecărei patimi, nu să-i dojenească cu dispreţ pe copii, ci să-i sfătuiască şi să-i educe cu duhul blândetii”!”. E de remarcat cât de mult insistau Sfinţii Părinţi asupra blândeţii şi moderaţiei în educaţie, lucru ce se potriveşte şi cu descoperirile recente din domeniul psihologiei. Dacă suntem agresivi cu copiii, le vom afecta mai mult ca sigur dezvoltarea psihică şi socială, împingându-i să adopte şi ei un comportament greşit, asemănător cu al nostru, atât faţă de fraţii lor cât şi faţă de restul lumii.

Sfântul Grigorie Teologul observă, la rândul său, că „blândeţea părinţilor faţă de copiii neascultători poate avea un rezultat pozitiv. Se întâmplă ca, de multe ori, tatăl să cedeze în faţa răutăţilor persistente ale copilului lipsit de evlavie. Unul se dedă jocului de zaruri, altul băuturii şi iubirilor pătimaşe ce distrug căsniciile, altul a ridicat mâna asupra tatălui său. Tatăl cel bun şi-a înăbuşit, însă, mânia. Blândeţea tatălui îi ţine întotdeauna în frâu pe copii, pe când trufia lui dă naştere tupeului, impertinenţei”?”. De câte ori părinţii, care se plâng că nu-i ascultă copiii lor sau că sunt obraznici şi au tupeu, sunt practic direct responsabili de comportamentul acestora: fie din cauză că sunt dispreţuitori cu copiii lor, când îi ceartă, fie din cauză că soţul nu se poartă frumos cu soţia sau invers sotia nu se poartă bine cu sotul, iar comportamentul lor se oglindeşte în cel al copiilor, care nu fac altceva decât să-i imite?!

Cugetând asupra însemnătăţii acestor principii pedagogice şi inspirându-se totodată din morala Evangheliei, Sfântul Vasile spune: „cel care are un cuvânt de spus trebuie să fie milostiv cu cei care au nevoie de îndurare într-o mai mare măsură (adică, cu cei care au sufletul vătămat).

Şi, pe bună dreptate, ce valoare mai poate avea sistemul nostru de educaţie contemporan, dacă îi privilegiază numai pe copiii bine înzestraţi de natură, marginalizându-i pe cei cu probleme comportamentale sau cu dizabilităţi? Părinţii, învăţătorul şi preotul trebuie să le .acorde o atenţie specială copiilor care suferă de un handicap sau care sunt dezavantajaţi fie din cauza temperamentului lor, fie din cauza condiţiilor de viaţă în care au crescut.

 

 

Read Full Post »

In vechime, familiile aveau mulţi copii, pentru că atunci altele erau condiţiile de viaţă. Nu existau cerinţele economice contemporane, „nebuneşti”, Şi nu numai atât, dar alta era şi psihologia femeii. Atunci, femeia mamă, când rămânea însărcinată, şi patru, şi cinci, şi şase copii să fi avut, accepta sarcina. Dimpotrivă, astăzi, naşterea de mulţi copii, în cazul majorităţii covârşitoare a femeilor căsătorite, provoacă un şoc alergic psihic. Aceasta este psihologia, psihicul lor, şi nu se schimbă.

Atitudinea preoţilor

Aşadar ce vom face ca păstori în faţa acestei probleme? O vom sili pe soţie să facă copil? Să facă dintr-o lucrare sfântă o obligaţie? Să se vaite atât din pricina ascultării? Să se deprime sufleteşte şi trupeşte, ea şi pruncul în pântecele ei? Şi dacă nu rabdă ispita şi aruncă copilul? Oare astăzi este greu să facă avort? Şi, de exemplu, chiar dacă soţia acceptă să facă un copil, dar bărbatul ei refuză, ce vom face? Îl vom constrânge să accepte? Dar astfel nu suntem părinţi duhovniceşti, ci tiranii sufletelor credincioşilor noştri! (deci şi noi avem probleme!)

Evitarea naşterii de copii era cunoscută înainte de Hristos (Primul care a „născocit-o” se pare că a fost Onan – v. Facerea 38, 9-10. însă cazul lui nu are legătură cu naşterea de copii din cadrul familiei creştine, pentru că Onan, împreună cu femeia văduvă a fratelui său mort, trebuiau să împlinească scopul exclusiv al naşterii de copii, şi nu plăcerea, pentru care avea femeia lui).

Cu siguranţă că evitarea naşterii de prunci era cunoscută şi în epoca Sfântului Apostol Pavel. Şi Apostolul desigur că abordează aceste situaţii ca un părinte duhovnicesc. Corintenii deja îi scriseseră despre problema arzătoare a relaţiilor dintre soţi (v. I Corinteni 7, 1). Şi, astfel, i-au dat pretextul ca să atingă problema naşterii de copii. Dar cu toate acestea Apostolul Pavel, în timp ce vorbeşte amănunţit despre relaţiile dintre soţi (v. I Corinteni 7), tace când este vorba despre naşterea de copii. Nu cumva tăcerea lui sugerează acceptarea evitării naşterii de prunci? În tot cazul, dacă subiectul „îl ardea”, n-ar fi tăcut. De aceea, tăcerea lui ar trebui să ridice semne de întrebare.

Desigur că Sfântul Apostol scrie că femeia se va mântui prin naştere de capii (1 Timotei 2, 15), dar nu înţelege creşterea trupească a copiilor (pentru că nici o mamă nu-şi lasă copiii flămânzi), ci naşterea duhovnicească (v. I Timotei 5, 10), dacă aceasta îi creşte duhovniceşte pe copiii ei (Sfântul Ioan Gură de Aur – Despre văduvie). De aceea, Sfântul Apostol Pavel clarifică: dacă va stărui cu înţelepciune în credinţă, în iubire şi în sfinţenie (1 Timotei 2, 15). Naşterea în sine nu mântuieşte. Dacă copiii tăi merg în iad, tu vei merge în Rai doar pentru că ai făcut copii? (n. a.)

Chiar şi Sfântul Ioan Gură de Aur (prototipul păstorului şi al părintelui duhovnicesc), cu toate că vorbeşte de multe ori despre relaţiile dintre soţi, nici el nu atinge subiectul evitării naşterii de copii. Prin urmare şi Apostolul Pavel, şi Sfântul Ioan Gură de Aur (şi nu numai aceştia) nu mustră, nu-i „deranjează” pe păstoriţii lor cu o temă concretă. Şi erau modelul păstorilor!

Desigur, ca sfinţi şi părinţi duhovniceşti renumiţi, nu voiau să neliniştească, să pună sarcini sau să întindă „cursă” (v. 1 Corinteni 7, 35) fiilor lor duhovniceşti neputincioşi. Dar aceasta nu înseamnă că aceşti mari păstori şi purtători de Dumnezeu se pronunţă împotriva naşterii de copii, ci pur şi simplu n-o impun. De asemenea, nu înseamnă nici că soţii care evită (fără vreun motiv serios) naşterea de copii nu păcătuiesc. Ei săvârşesc păcat, pentru că nu împlinesc şi celălalt scop secundar al căsătoriei, care este naşterea de prunci.

Desigur că greutatea păcatului lor ţine şi „de ce?”, adică din ce motiv evită naşterea de copii. Cu alte cuvinte, altul este păcatul (mai mare) soţilor care evită naşterea de copii în timp ce au sănătate şi posibilităţi materiale, şi altul păcatul (mai mic al) soţilor care sunt săraci şi bolnavi şi evită naşterea de prunci.

„Ne dă Dumnezeu!”, spun unii. Şi cu siguranţă că Dumnezeu dăruieşte, dar celor care cred în El, care se dăruiesc Lui din inimă şi fără să pună condiţii. Dumnezeu îi va preamări pe astfel de oameni, şi săraci lipiţi pământului să fie, şi oricâţi copii ar avea. Însă cine are, mai ales astăzi, o asemenea credinţă în Dumnezeu? (n. a.)

Read Full Post »

Preot Maxim Koslov

1. Care este diferenţa dintre îndrăgostire si dragoste, dintre dragoste si pasiune?

De obicei, pasiunea este ceea ce se defineşte prin „pentru mine, mie, eu, ceva fară de care nu pot”, iar dragostea este ceea ce sunt gata să ofer altuia. Încă din perioada antecreştină, Aristotel a dat o definiţie exactă a dragostei: dorinţa de „a face bine celuilalt”. Pentru creştin, dragostea este viaţa trăită în vederea binelui altcuiva. Dacă el va spune: „îi doresc acestuia (acesteia) nu numai binele pământesc, ci şi fericirea cerească, veşnică, iar altceva nu-mi mai doresc”, asta va reprezenta dragostea sa. Dar dacă va spune cineva că vrea acelaşi lucru, numai că împreună cu persoana pe care o vizează, aceasta este patimă. Dragostea poate părea o tragedie, o dramă reală în cazul lipsei de reciptocitate a sentimentului sau în cazul unei boli incurabile a celui iubit, iar pasiunea este necazul pe care cineva îl aduce în viaţa altcuiva, care suferă primul, cel care îl aduce suferind după aceea.

2. Dragostea si îndrăgostirea, sentimente cărora le este dedicată aproape întreaga literatură artistică, sunt date de Dumnezeu, dar patima, ca un cheag de energie, este o reacţie biochimică si este de la cel viclean?

In mare parte, acel lucru de care se ocupă literatura artistică este pasiunea. Pasiunea absolutizată devine, în acest caz, denaturare monstruoasă provenind de la cel viclean, o parodie demonică a ceea ce trebuie să fie dragostea. Dacă în cazul dragostei adevărare cel mai important lucru este sacrificiul de sine pentru binele veşnic al celuilalt, în cazul pasiunii cea mai importantă este posedarea celuilalt pentru sine. Despre aceasta scrie foarre bine Clive Lewis, în cartea Scrisorile unui nebun: el asază în gura demonului rău Gnus diferite rationamente care ne amintesc despre neputinta principială a duhurilor răului de a în relege ceea ce numesc ele dragostea lui Hristos. În viziunea acestora, dragostea este doar dorinţa de posedare şi ea are drept consecinţă distrugerea. Dragostea creştină provine însă din altfel de sentimente.

Nu putem deduce de aici nici faptul că atracţia emoţională, sufletească sau fizică pe care o simt unul pentru celălalt un tânăr si o tânără ar fi ceva condamnat de Biserică si de neacceptat pentru creştinul ortodox. Dar putem conchide că recunoaşterea unui statut prioritar al tendinţei spre dragostea-pasiune faţă de celelalte valori ale vietii, inclusiv fară de cele morale, nu este compatibilă cu creştinismul autentic. Mulţi dintre apărătorii unui asemenea punct de vedere, de la Tolstoi la Bulgakov, sau de la Soljeniţîn (În cartea sa Roata roşie) până la atât de popularul Coelho din zilele noastre, îşi argumentează poziţia prin cuvintele Mântuitorului către femeia desfrânată, căreia i s-au iertat multe, fiindcă „mult a iubit” (Luca 7, 47). Acest argument are in spate lipsa dorinţei de a citi Evanghelia aşa cum este ea scrisă, căci cuvintele citate vorbesc clar despre dragostea de Dumnezeu, care acoperă multe păcate. Atunci când omul trece peste pasiunile sale, acestea sunt iertate în faţa lui Dumnezeu şi chiar pentru omul însusi, care înaintează în viata duhovnicească, dar de data aceasta nu doar prin înţelegerea omenească sau prin voinţa proprie. Aşa că nu despre pasiune şi îndrăgostire vorbesc cuvintele acestea ale Mântuitorulul.

În ce priveşte pasiunea, aceasta se vădeşte prin reacţii biochimice ale organismului uman, numai că acestea nu explică întreaga derulare a procesului. Fiindcă omul este o fiinta psihofizică, tot ce se întâmplă cu el în sfera duhoviniceasca are o reflexie şi în trupesc. Acest lucru nu se petrece însă şi în sens invers. Nu poţi, adică, iubi pe cineva dacă iei vreo pastilă care ti-ar modifica structura chimică a organismului. Prin tot felul de pastile (ca de exemplu „pilula albastră”) se poate prelungi actul sexual, dar nimeni nu se poate îndrăgosti în acest fel. De asemenea, nu poţi tine în frâu o pasiune doar cu ajutorul procedurilor medicale.

În literatura ortodoxă s-a scris mult despre diferenţa dintre definiţia creştină şi cea păgână a dragostei. Vom aminti aici doar Capetele despre dragoste ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, Imnurile despre dragostea Dumnezeiască ale Sfântului Simeon Noul Teolog sau gândurile episcopului Barnaba (Beleaev) din Fundamentele artei sfinţeniei.

3. Este obligatorie îndrăgostirea reciprocă între soţ si soţie?

Nu, şi nici nu este de dorit, dacă prin îndrăgostire se înţelege acea atracţie pasională pentru o persoană. O astfel de idealizare a calităţilor fizice şi spirituale nu îţi permite să vezi în iubit omul care este el de fapt, lucru care duce, de cele mai multe ori, la urmări negative: necazuri în viaţa de familie atunci când se risipeste norul iluziei si trebuie să trăiesti zi de zi cu o persoană reală, nu cu o fantasmă pe care ţi-ai plăsmuit-o. De aceea, cel mai înţelept este să-l priveşti cu echilibru pe celălalt şi să-l primeşti cu bucurie; a te bucura de prietenul tău, care e un celălalt, si nu constiinta plată a faptului că anume el este cel pe care vrei să-l vezi alături şi căruia te vei strădui să nu-i fii povară prea grea, aceasta este o temelie sănătoasă pentru familia creştină. Nu trebuie să ne creăm un cult din îndrăgostirea pasională, care a caracterizat de-a lungul secolelor viaţa în afara Bisericii. Cu mult mai puternică decât această îndrăgostire este dragostea conjugală, atunci când partenerii trec an de an prin bucurii şi necazuri fără a se trăda unul pe celălalt, şi aceasta până la capăt. Dragostea este cu mult mai mare decât simpla atracţie, chiar dacă aceasta din urmă ar fi bază pentru crearea unei familii. O astfel de dragoste poate fi dobândită atunci când nu există pasiune fară măsură la începutul unei relaţii. Nu spun că îndrăgostirea tinerească nu ar putea să se transforme în ceva serios, fiindcă poate, dar nu trebuie ca aceasta să fie văzută ca o conditie absolut necesară creării unei familii. Dacă ai o atitudine firească, de prietenie, fată de alesul tău si dacă te simţi bine alături de el, dar nu arzi de pasiune, iar atunci când sunteţi împreună stelele nu se aprind deasupra capetelor voastre, aceasta nu înseamnă că nu puteţi forma, împreună, o familie. Nu trebuie aşteptat acel cineva cu care ai vrea să simţi anume cele descrise mai sus. Repet: nu trebuie să facem un cult din îndrăgostirea pasională.

Read Full Post »

Scrisoare AFR

 

La inceputul Mileniului III, ca nici odata in istorie, familia e de vinzare si cumparare. Se poate face la comanda. Se vorbeste, scrie, si dezbate mult despre redefinirea ei. Ce defineste familia? Aspectul ei biologic, aspectul relational, sau o combinatie a acestor doi factori? Mai sunt si alti agenti care o definesc? Ne aflam, se pare, intr-un context in care tendinte sinistre graviteaza parca inevitabil spre redefinirea familiei naturale, definita in mod traditional ca fiind constituita dintr-un barbat si o femeie casatoriti si cu copii. Aspectul biologic a fost, de la inceputul speciei umane, trasatura definitorie fundamentala si aproape exclusiva a familiei naturale. Factori care acum o generatie nici macar nu aparusera pe orizont incep, insa, sa infuenteze tot mai mult definirea familiei. Pe linga aspectul biologic, se reliefeaza tot mai agresiv si aspectul intentional, relational si tehnologia moderna. Acesti factori exercita presiuni asupra societatii sa elimine definitia biologica a familiei si sa o inlocuiasca cu factori noi.

Despre acest subiect vorbim astazi. E vorba de familia “moderna”, facuta la comanda, asemenea unor pantofi sau a unei rochii de mireasa. E vorba de ceea ce sociologii din ultimii 10-15 ani denumesc tot mai frecvent “familia intentionala”, (in literatura de specialitatea “intentional family”) adica familia planificata, proiectata dinainte asemenea unui tunel, si nu cea spontana izvorita din sentimentele de dragoste reciproca a tinerilor casatoriti ori din instinctul natural spre procreare a fintei umane. Stiri despre acest fenomen apar si au aparut des in ultimii 10-15 ani fara insa ca cititorul de rind sa le priceapa sau sa le poata asimila ori sa le dea sens. In toamna, Institute for American Values a publicat un studiu comprehensiv privind redefinirea familiei, identificind mai multe variante ale “familiei intentionale” si factorii care tind spre redefinirea ei.

Intitulat One Parent or Five, A Global Look at Today’s New Intentional Families (“Unul sau cinci parinti, a privire de ansamblu asupra noilor familii intentionale”), studiul a fost facut de Elizabeth Marquardt, sociolog si autor prolific privind familia ca fenomen uman si institutie sociala. In acest studiu, ea reliefeaza trendurile actuale in familiile intentionale: ce defineste un parinte, biologia sau intentia? Mamele sau tatii mai au vreun rost?  Ce e mai imprtant pentru cresterea unui copil, structura familiei ori factorii biologici? Pot copiii creste normal chiar daca au parinti “multipli”? Le lipsesc copiilor parintii naturali? Sunt poligamia si poliamoria daunatoare sau sanatoase pentru copii? Este posibil ca crearea de familii la comanda sa insemne de fapt insasi mercantilizarea familiei? La aceste intrebari raspunde autoarea in cele 72 de pagini ale studiului ei.

Intilnim tot mai des in rezolutiile si studiile Parlamentului European si ale Consiliului Europei notiunea de familii intentionale, cu toate ca inca nu sub acest nume. In toamna a aparut in proiectul de tratat al drepturilor copilului editat de Consiliul Europei si impotriva caruia am scris si v-am informat atunci. E vorba de parintii sociali, adica de “familii” fundamentate nu pe legaturi biologice intre parinti si copii ci pe relatii de convietuire intre adulti.

Notiunea  de “familie intentionala” a aparut in anii 90, dar sub terminologii diferite. A aparut in deciziile judecatoresti privind mamele surogat. Apoi a devenit o tema favorita de cercetare si publicatii pentru sociologi. Adeptii “familiei intentionale” sustin ca “planificarea si pregatirea pentru nasterea copilului, nu casatoria, constituie elementele esentiale in determinarea celui care este sau nu este parintele intentional” al noului nascut. Tatal copilului nu este neaparat fiinta biologica care i-a dat viata ci persoana care in mod intentionat ii acorda asistenta si ii poarta de grija. Dupa ei, familia naturala e irelevanta, asa cum sunt si relatiile biologice si de singe. Conteaza mai mult “familiile constituite prin alegere”, alegerile facute de adultii care se asociaza sa traiasca impreuna.

Studiul lui Elizabeth Marquardt identifica patru tipologii sau tipuri de familii: (1) familia monoparentala (unde exista doar un singur parinte); (2) familia constituita din doua persoane adulte; (3) familia constituita din trei persoane (poligamia si poliamoria); si (4) familia constituita din patru sau cinci persoane. 

 

Familia Monoparentala

Exista mai multe tipuri de familii monoparentale: (1) mama intentionat necasatorita; (2) tatal intentionat necasatorit; si (3) conceptia post-mortem.

Emanciparea sociala a anilor 60 a generat familia manoparentala, in special in rindul tinerelor care doreau cariera si copii dar nu casatorie. Tinerele care prefereau sa traiasca singure, cu un copil sau doi pe care sa-i creasca singure. Gindeau ca micutii se pot dezvolta bine si fara un tata sau barbat in casa. Au conceput prin inseminare artificiala. Barbatii au profitat de noua moda pentru a-si vinde materialul genetic, facilitind astfel familia monoparentala, numita in studiile sociologice single mother by choice. Media de elita a promovat aceasta familie, portretizind-o ca una cool si preferabila casatoriei si familiei traditionale. Asa incit copiii au primit de la mamele lor alti frati si surori, dar nu tati. De citiva ani incoace, insa, trendurile au inceput sa se inverseze. Dupa o generatie, tinerele devenite mame isi sfatuiesc propriile ficele, ele la rindul lor ajunse la virsta casatoriei, sa opteze pentru casatoria traditionala, cu sot si tata in camin. A creste singura un copil sau doi este dificil, spun ele.

Un alt tip de familie monoparentala e tinarului necasatorit care traieste singur cu copilul sau copiii lui. Astfel de barbati isi fac si ei familii la comanda, folosind mame surogat. Fenomenul acesta e intilnit mai des in America de Nord, Marea Britanie si India. Barbatii cumpara ovule, le incubeaza in pintecele unei mame surogat contra cost, iar cind copilul se naste, devin, legal, tati. Cum era de asteptat, traficul in ovule si servicii de surogat s-a intensificat mult in ultimii ani.

 

 

Conceptia post-mortem se intilneste mai rar si consista in conceptia unui copil din sperma unui barbat decedat. Dupa moartea fizica a barbatului, sperma mai supravietuieste 36 de ore, ingaduind medicilor sa o preleveze si sa o inghete. Cazuri bizare au aparut in Dallas si Rusia unde parintii si prietenele barbatului decedat s-au dat reciproc in instanta pretinzind sa fie “proprietari” ai spermei decedatului cu scopul de a-si concepe un nepot sau o fica.

 

 

Familia cu doi parinti

In aceasta categorie intra, pe linga familia naturala si traditionala barbat-femeie, asa numitele familii constituite din persoane de acelasi sex. Acest ultim tip de familie e tipul clasic de familie unde legaturile biologice intre parinti si copii sunt eliminate. Copiii cresc intr-un context relational nebiologic, intr-un cadru ales de adulti. Doar unul dintre parteneri e parintele biologic al copilului sau al copiilor, iar celalat nu. Copiii crescuti in astfel de camine tind sa se dezvolte diferit si mai anevoios decit copiii crescuti in familii binare (barbat-femeie), si multi dintre ei sunt confuzi privind propria identitate sexuala. In majoritatea cazurile ei provin din relatii pe care parintii biologici si nebiologici le-au avut in trecut cu alte persoane de acelasi sex. In consecinta, copiii nu sunt legati intre ei biologic (frate si sora) ci trec prin structuri de familii diverse de-a alungul anilor in masura in care parintii lor isi schimba partenerii de viata de acelasi sex. In ultimii ani tot mai multi adolescenti, care au fost crescuti din copilarie de cupluri homosexuale sau lesbiene, incep sa-si exprime in public experientele de viata. Si nu sunt placute. Multi dintre ei nu se pot relationa cu partenerul de viata de sex opus, fiind crescuti si obisnuiti cu modele sexuale de acelasi sex, barbat-barbat si femeie-femeie.

O alta varianta a familiei cu doi parinti este aceea de co-parinti (in literatura de specialitate “co-parenting pre-conception arrangements”) Este o varianta aparuta recent in care doua persoane de sex opus sau de acelasi sex stabilesc prin contract (1) aducerea pe lume a unui copil (de obicei prin inseminare artificiala); si (2) cresterea lui. Cele doua persoane adulte nu sunt casatorite, nici nu locuiesc impreuna. Cheltuielile pentru inseminare si surogat sunt impartite egal sau stabilite prin contract. Aici copilul devine o comoditate, e mercantilizat. Un exemplu tipic este femeia care solicita (online) sperma, se insemineaza si se intelege cu vinzatorul sa fie co-parintii copilului prin contract. Deja incep sa se iveasca copii care in loc de “parinti” au “co-parinti”. Reclamele sugestive pentru acest fel de “familie” sunt de genul: “find your co-parent or sperm donor”, iar serviciile de facilitare incep sa devina tot mai numeroase.

O alta variantsudo aptitude purge empathy

a, tot recenta, este numita “same-sex procreation” (“procrearea unisex”). Este o varianta cit se poate de bizara, dar deocamdata doar in faza de cercetare in laboratoare. In 2004 oameni de stiinta japnozei au creat un cobai exclusiv cu materialul genetic a doua femele, fara implicarea materialul genetic masculin. Aceasi notiune se incearca si la nivel uman, universitatea Sheffield din Marea Britanie fiind un “pionier” al acestor teste in fiintele umane.

 

 

Familia cu Trei Parinti

“Familia” cu trei parinti a fost legal inaugurata in aprilie 30, 2007 cind un judecator american a decis, pentru prima data, ca un copil poate avea trei (3) parinti legali, doua femei (ca si co-parinti) si un tata, adica barbatul care si-a vindut sperma cu care una dintre femei a fost inseminata. Cei trei adulti sunt declarati parinti “egali” ai aceluiasi copil si au obligatii egale sa-l intretina. Cazuri similare incep sa apara si in Canada, Australia si Noua Zeelanda. Iar recent, in California a fost introdus un proiect de lege care, in caz ca va fi adoptat, va permite fiecarui copil sa aibe trei parinti mentionati in certificatul de nastere. Intrebarea inevitabila este: daca un singur parinte nu e bun pentru un copil dar doi sunt, cu atit mai mult trei? De ce nu chiar patru sau mai multi?

A alta familie cu trei parinti este poliamoria. Poliamoria este o relatie intre mai mult de doua persoane, necasatorite, dar care traiesc impreuna, o relatie ne-monogama, dar care inevitabil produce copii. In contrast, poligamia este familia unde un barbat si cele doua sau mai multe sotii sunt casatoriti. In ultimii ani, in special dupa legalizarea casatoriilor unisex, practicantii poliamoriei si a poligamiei au lansat si ei actiuni agresive in tribunale pentru a  li se recunoaste si lor tipurile de familii pe care si le constituie pe baze relationale, nu exclusiv biologice. Pentru ei monogamia e o notiune demodata. Au aparut reviste poliamoroase, printre ele Loving More, cu 15.000 de abonati. Iar showurile TV de avantgarda incep si ele sa lansese programe speciale despre familiile poliamoroase si poligame, proclamindu-le mai fericite si sanatoase decit familia naturala si traditionala binara barbat-femeie. Parintii care constituie aceste familii se numesc “poli-parinti”. Titlul unei bine cunoscute carti care promoveaza poliamoria? Heather Has Two Moms and Three Dads (“Heather are doua mamici si trei tatici”) Pina in prezent nici familiile poliamorice nici cele poligame nu au fost recunoscute legal, dar exista.

O alta varianta, si mai bizara, de familii din trei persoane este numita “three-person reproduction”, unde copilul e produsul unui embrion conceput de trei parinti, de exemplu materialul genetic a doua femei si al unui barbat. Primul proiect de acest gen a fost lansat de Newcastle University din Marea Britanie in 2005. Acest tip de “familie” e probabil cea mai clara dovada ca copiii au devenit o comoditate pentru adulti, o comoditate pentru satisfacerea vanitatii lor. Copii nascuti in modul acesta sunt prea putini si insuficient de maturi pentru a fi intrebati ce simt ori ce opinie au despre aceasta nebunie a adultilor. In citiva ani vom afla.

 

 

Familii cu Patru si Cinci Parinti

Familia cu patru sau cinci parinti se constituie dintr-o femeie, un barbat, un donator (a se citi “vinzator”) de sperma, o mama surogat, si o donatoare (a se citi “vinzatoare”) de ovule. Tribunalele sunt presate tot mai mult sa accepte si aceste aranjamente contractuale si sa le declare “familii” legale si “egale” cu familia traditionala. In cuvintele celor care promoveaza astfel de familii, “definitia familiei traditionale dispare in mod treptat. Am avut ingrijorari acum citiva ani cu familiile de acelasi sex. Dar preocuparile acelea s-au dovedit a fi nefondate. Familiile viitorului vor putea combina pina la cinci parinti. In oricare cultura sau civilizatie, evidenta indica ca copiii se adapteaza bine si ce e important e calitatea vietii oferite copilului in astfel de structuri.” Oare asa sa fie?

Ultima moda sau varianta de familie, poate cea mai bizara dintre toate, tocmai si-a facut aparitia in San Francisco. Sociologii o numesc “co-parenting bothies”, un termen mai greu de tradus in romaneste, dar care poate fi inteles usor din modul in care e structurata. Acest tip de “familie” se constituie din doua cupluri, un cuplu lesbian si altul homosexual, adica doi barbati si doua femei. In alte cuvinte, copilul are patru (4) parinti homosexuali. Prin contract, cei patru se inteleg care dintre barbati isi va dona sperma, care dintre femei va fi inseminata artificial cu ea, si toti cad de acord sa fie “co-parinti” ai noului nascut. Cei patru nu traiesc toti impreuna, iar copilul trece periodic in custodia fiecarui cuplu. Contractul deasemenea decide cine va avea grija de copil in vacante, cind e bolnav, cine i-i va plati scoala, unde va locui, cu cine si cit timp. In aceasta structura copilul e asemenea unei suveici aruncate dintr-un loc in altul. Copiii acestia nu vor trai nici o data impreuna cu ambii parinti biologici. In permanenta vor trebui sa se ajusteze unor noi si stranii structuri sociale.

 

 

Concluzie

Aceasta e o scurta prezentare a “familiei intentionale”, adica planificata, facuta la comanda. Pretul? Costurile uneori sunt astronomice. Unele cupluri unisex au cheltuit pina la 200.000 de dolari pentru a-si atinge scopul. Un cuplu homosexual din Tel Aviv a cheltuit aceasta suma sa afle o donatoare de ovule in California si o mama surogat in Mexic sa le implineasca visul. Cu adevart un cost exorbitant pentru a-ti intemeia o familie. Ce am scris astazi e un scenariu periculos dar real. Nu mai e doar pe orizont. Deja e o realitate. Intrebarea este, ca societate e bine sa acceptam si sa legiferam aceste trenduri periculoase? Daca credem ca am ajuns la finalul variantelor “familiilor” ne inselam. Tehnologia si vanitatea adultilor se impletesc in variante inca de negindit, dar care vor impinge frontierele antivalorilor spre orizonturi si mai bizare si periculoase. De aceea asteptam, cu ingrijorare, anul 2014 cind Uniunea Europeana va celebra “Anul European al Familiilor” (la plural). Da, tot ce se face la comanda e scump. Inclusiv “familiile intentionale.” 

Read Full Post »

 

Subiectul de astazi ne-a fost impus de incidente recente care dovedesc intoleranta si dispretul pe care asa numitele “minoritatile sexuale” le au fata de restul societatii. Revolutia sexuala si “minoritatile sexuale” sunt noii totalitari. Revolutia sexuala e o revolutie totalitara, cu o ideologie totalitara si obiective totalitare. Toate revolutiile promit libertate. Insa o proclama doar pentru unii, nu pentru toti. Promit toleranta, dar numai pentru unii, nu pentru toti. Cei pretinsi “persecutati” ieri devin la rindul lor tirani astazi. Asa au fost iacobinii francezi in Secolul XVIII si bolsevicii rusi in Secolul XX. Tot mai multe dovezi apar, insa, ca si “minoritatile sexuale” si “revolutia sexuala” fac la fel: devin totalitari. Sunt noii totalitari, totalitarii inceputului Mileniului III. Au, de fapt, si “inchizitia”lor, asa cum bolsevicii au avut NKVD-ul si KGB-ul lor, iar nazistii Gestapo. Inchizitia “minoritatilor sexuale” e si ea un fel de Gestapo, un “Gaystapo” de fapt, fiind constituita din agresivii homosexuali care stau la pinda, monitorizeaza ce se scrie, publica, ori declara, in mass media sau online, si ataca pe cei care nu sunt de acord cu ei. Atacurile sunt verbale dar si fizice, iar uneori chiar violente. Exemple de genul acesta au fost neobisnuit de multe in ultimele doua-trei saptamini si ne-au impus subiectul de astazi cu titlul pe care-l gasim foarte potrivit. Curios insa, toate aceste incidente au pornit de la pozitii deosebit de respectuoase afirmate in public de cei care inca mai au curajul sa afirme virtutea, valorile, abstinenta, si primordialitate casatoriei traditionale.

 

 

In Marea Britanie

Incepem cu Marea Britanie unde Christina Summers reprezinta Partidul Ecologic (Green Party) in consiliul municipal din Sussex. Crestina, necasatorita si de 50 de ani, luna trecuta a fost singura deputata din consiliul municipal care a votat impotriva unei motiuni in sprijinul proiectului guvernului britanic de a legifera casatoriile homosexuale in Marea Britanie. In shimb, s-a exprimat pentru casatoria crestina barbat-femeie. Partidul Ecologic a inceput o ancheta pentru excluderea ei din partid. Summers a primit o multime de mesaje electronice amenintatoare si murdare care o acuza de homofobie, ca nu mai e in pas cu lumea, ca e bolnava mintal ori fascista. Reactii similare a mai primit si mai devreme in an din partea colegilor de partid cind s-a pronuntat  impotriva avortului. Sursa: http://www.christianconcern.com/our-concerns/sexual-orientation/christian-faces-expulsion-from-greens

 

 

In Suedia

Recent reteaua suedeza de stiri svt.se a anuntat ca un liceean a fost cazut la clasa de biologie pentru ca a scris intr-o tema de casa ca homosexualitatea e anormala. Din acest motiv profesorul i-a dat o nota mica si a cazut la curs. In opinia noastra, Suedia se transforma in cea mai dictatoriala tara a Europei unde libertatea cuvintului pare sa nu mai insemne nimic. Cu o decada in urma autoritatile Suediei au arestat un pastor protestant pentru ca a predicat, citind din Romani 1, ca homosexualitatea e pacat. In timp, cazul a fost rezolvat in favoarea pastorului in Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Sursa: http://www.lifesitenews.com/news/swedish-high-school-student-fails-bio-class-for-saying-homosexuality-abonor

 

 

In Canada

Dincolo de Atlantic, in America de Nord, homosexualii fac la fel – asalteaza pe cei care li se opun din motive de constiinta, convingeri religioase, ori se opun casatoriilor homosexuale. Cu citeva saptamini in urma un tribunal canadian a gasit vinovata si a amendat cu citeva mii de dolari o familie menonita din vestul Canadei pentru ca a refuzat sa inchirieze o camera in micul lor motel de tara unui cuplu homosexual. Menonitii s-au scuzat, spunindu-le celor doi ca ei inchiriaza camere doar cuplurilor casatorite barbat-femeie, ori persoanelor necasatorite dar singure. Homosexualii au fost ofensati si i-au dat in judecata. Justificarea religioasa a menonitilor, a decis judecatorul, a fost insuficienta sa evite penalizarea. Discriminarea si egalitatea in drepturi, a spus el, sunt obiective sociale mai valoroase decit libertatea de constiinta sau religioasa. In final, menonitii au acceptat sa plateasca amenda si si-au inchis hanul. Recomandam un comentariu care pune punctul pe i: secularimsul devine tot mai ostil religiei si expresivitatii religioase in spatiul public. Comentariul a fost publicat pe 28 iulie in New York Times. http://www.nytimes.com/2012/07/29/opinion/sunday/douthat-defining-religious-liberty-down.html?_r=1 

 

 

In Boston, Chicago, San Francisco, Washington, etc.

In SUA, afirmatia recenta a unui crestin in favoarea casatoriei traditionala a atras furia homosexualilor. E vorba de presedintele lui Chick Fil-A, o companie de fast foods din Georgia, fondata in 1967, rivala lui McDonald’s, dar care se specializeaza pe preparate de pui. Chick Fil-A are restaurante in majoritatea statelor americane si este foarte cautata. Proprietarii ei sunt crestini care promoveaza valorile crestine, atit in SUA cit si la nivel international. De multi ani si-au afirmat opozitia fata de casatoriile homosexuale si au finantat actiuni constitutionale de protejare a casatoriei traditionale in Carolina de Nord, California, Minnesota, etc. Pe 16 iulie presedintele companiei, Dan Cathy, a dat un interviu lui Baptist Press afirmind ca el, sotia si toti ai lui cred in casatoria traditionala asa cum invata Biblia. Declaratia exacta a lui, in engleza, a fost: “We are very much supportive of the family – the biblical definition of the family unit. We are a family-owned business, a family-led business, and we are married to our first wives. We give God thanks for that”. (“Sprijinim foarte mult familia – definitia biblica a familiei. Familia e proprietara companiei si a afacerilor, si inca suntem casatoriti cu primele noastre sotii. Multumim lui Dumnezeu pentru asta.”)

Incredibil cum ni s-ar parea, comentariul acesta inofensiv a stirnit un incendiu de ura si reactii intolerante cit se poate de vitriolice in comunitatea homosexuala din America. “Minoritatile sexuale” au lansat boicoturi, kiss-ins (adica proteste la intrarea in restaurantele Chick Fil-A consistind din sarutari in public ale cuplurilor homosexuale), si proteste pentru inchiderea restaurantelor Chick Fil-A in campusurile universitare americane. Doar in prima parte a acestei saptamini au avut loc demonstratii in mai multe campusuri din Texas, Kentucky, New York. Mai rau, primarul Bostonului a anuntat ca nu va mai permite deschiderea de noi restaurante Chick Fil-A in Boston. Pe 24 iunie un deputat influent din consiliul municipal al orasului Chicago a anuntat si el ca va interzice deschiderea unui nou restaurant Chick Fil-A in districtul lui din Chicago. Dupa el a urmat primarul lui Chicago, Rahm Emanuel, fost consilier al Presedintelui Obama, care a anuntat si el ca va bloca deschiderea altor restaurante Chick Fil A in intregul oras Chicago. La inceputul acestei saptamini s-a alaturat acestor pozitii si primarul orasului Philadelphia. Primarii au acuzat familia Cathy de discriminare, homofobie, si i-au numit bigoti. Juristii, insa, sunt sceptici. Legal vorbind, autoritatile publice nu pot impune astfel de restrictii draconice deoarece, spun ei, afirmatiile familiei Cathy, facute in public sunt protejate de constitutie si libertatea cuvintului. Articol: http://news.yahoo.com/blogs/lookout/chick-fil-kiss-protests-boycott-same-sex-173038515–finance.html

 

 

In Texas

Un exemplu si mai radical provine din Texas unde Mark Regnerus e profesor asistent de sociologie la prestigioasa University of Texas in Austin. Crestin catolic, de mai multi ani el si-a specializat munca de cercetare in rolul familiei in societatea moderna si mai ales a consecintelor sociale a destramarii institutiei familiei. Cu putini ani in urma a inceput cel mai ambitios proiect sociologic facut pina in prezent privind impactul cresterii copiilor in familii unisex, adica unde ambii partinti sau partenerul/partenera mamei sau al tatalui sunt persoane de acelasi sex. In ultimii 10 ani tribunalele au fost asaltate de actiuni judecatoresti pentru recunoasterea casatoriilor homosexuale, actiuni care au fost sprijinite de studii de “expertiza” alcatuite de American Psychological Association care afirmau mereu si mereu ca homosexualitatea parintilor nu afecteaza copiii. Uneori judecatorii au fost influentati de astfel de studii, dind decizii favorabile homosexualilor, inclusiv dreptul de a adopta copii.

Pozitiile lui American Psychological Association insa i s-au parut stranii profesorului Regnerus si dupa mai multi ani de efort a alcatuit cei mai autoritativ studiu in domeniu. Concluziile lui erau de asteptat: in comparatie cu copiii crescuti in familia traditionala, copiii crescuti de homosexuali se dezvolta anormal, mai anevoios, lipsiti de confidenta.

Studiul lui Regnerus e important pentru ca e cel mai vast alcatuit pina acum, si acopera intregul spatiu american. E si cel mai recent. Adica, spre deosebire de studiile anterioare, include adulti care au crescut ca si minori in familii homosexuale. E bazat pe sute de studii publicate in reviste de specialitate, si pe interviuri luate la aproape 3000 de adulti si adolescenti, intre 18 si 39 de ani, care au fost crescuti de parinti homosexuali. Studiul se numeste New Family Structures Study (“Studiul Noilor Structuri de Familie”) Studiile precedente erau bazate pe raspunsuri la chestionare date de parintii homosexuali ai copiilor, nu de copii. Care sunt unele din concluziile studiului lui Regnerus?

*          copiii crescuti de homosexuali au o probabilitate de 4 ori mai mare de a trai din asistanta publica ca adulti decit copiii crescuti in familia traditionala

*          copiii crescuti de homosexuali au o probabilitate de 3,5 ori mai mare de a fi someri ca adulti decit copiii crescuti in familii traditionale

*          copiii crescuti de homosexuali au un nivel de criminalitate si recidivism mult mai ridicat decit ceilalti copii

*          copiii crescuti de cupluri lesbiene raporteaza ca au fost abuzati sexual mult mai frecvent decit copiii crescuti in familiile binare (barbat-femeie), de 11 ori mai mult. (Doar 2% din copiii crescuti in familii traditionale au raportat abuzuri sexuale din partea parintilor lor, in comparatie cu 23% din copiii crescuti de cupluri lesbiene)

*          copiii crescuti de barbati homosexuali au raportat si ei ca au fost abuzati sexual mai frecvent decit copiii crescuti in familii binare, de 3 ori mai mult

*          copiii crescuti de cupluri lesbiene au raportat ca au fost constrinsi sa intretina relatii sexuale de 4 ori mai frecvent decit copiii crescuti in familiile normale

*          copiii crescuti de barbati homosexuali au raportat ca au fost constrinsi sa intretina relatii sexuale de 3 ori mai frecvent decit copiii crescuti in familiile normale

*          in procente, 31% din copiii crescuti de cupluri lesbiene, 25% din copiii crescuti de barbati homosexuali, si 8% din copiii crescuti in familii traditionale au fost constrinsi sa intretina relatii sexuale.

Studiul lui Regnerus contine o multime de tabele si date statistice care reflecta ca in toate categoriile de comparatie si din toate punctele de vedere copiii crescuti de homosexuali sunt in urma celor crescuti in famliile traditionale: sanatate fizica si mintala, educatie, divort, stabilitatea in relatii, violenta domestica, anxietate, depresie, confuzie privind propria identitate sexuala si promiscuitatea. De exemplu, fetele crescute de cupluri lesbiene au raportat, in medie, ca pina la momentul studiului, au intretinut relatii sexuale cu o fata si cu patru baieti. In contrast, doar .22% din fetele crescute in familii traditionale afirma ca au intretinut relatii sexuale cu alte fete. Ingrijorator, 4.1% din fetele crescute de cupluri lesbiene se declara “asexuale”, adica lipsite de interes in viata de intimitate, in alte cuvinte de simtaminte sexuale. Doar .5% din fetele crescute in familii traditionale indica astfel de simtaminte.

Cum era de asteptat, rezultatele studiului lui Regnerus au atras furia homosexualilor. Gaystapo-ul homosexual a intrat in actiune. In iulie au facut o plingere oficiala la asociatia sociologilor americani cerind ca profesorului Regnerus sa i se retraga titlul, acuzindu-l de frauda academica. Au strins peste 200 de semnaturi pentru demiterea lui din functiile academice. 

 

 

AFR Va Recomanda: va recomandam urmatoarele materiale privind incidentul profesorului Regnerus: (1) un articol pe aceasta tema aparut recent in Weekly Standard: http://www.weeklystandard.com/articles/revenge-sociologists_648829.html ; (2) scrisoarea activistilor homosexuali adresata organizatiilor academice de rigoare care cer retragarea titlului profesorului Regnerus, semnata de mai mult de 200 de academicieni;
http://thenewcivilrightsmovement.com/bombshell-letter-scores-of-ph-d-s-ask-for-retraction-of-regnerus-study/legal-issues/2012/06/29/42413
; (3) un sumar al studiului: http://www.thepublicdiscourse.com/2012/06/5640?printerfriendly=true; si (4) textul integral, in engleza, al studiului: http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0049089X12000610

 

Read Full Post »

 

Acestea sunt strigatele disperate ale copiilor celor plecati la lucru peste granita! Subiectul de aNiculina Ciupercastazi ne-a fost impus de materialul de mai jos publicat in Romanian Global News pe 22 august: Scrisori către părinţii plecaţi la muncă în străinătate: „Dragă tată, au trecut patru ani de când nu ne-am mai văzut”… (Miercuri, 22 August 2012 Roma, Italia/Romanian Global News) Ni s-a rupt inima citindu-l si am socotit de bine sa-i dam o circulatie cit mai larga si prin intermediul editiei noastre saptaminale. Suntem, intradevar, confruntati cu un cataclism social fara proportii. O parte din el e cauzat si de indiferenta noastra a adultilor fata de copii, si in special a indiferentei parintilor. Copiii par sa fi devenit o incomoditate care ne sta in calea implinirii ambitiilor personale, profesionale sau carieriste. E timpul sa ne oprim putin din alergarea noastra constanta si sa consideram impactul pe care pasul alert al vietii nosatre il are asupra dragilor nostri copii. De accea, astazi alocam intregul spatiul al scrisorii noastre impactului emigratiei romane asupra copiilor ramasi in urma. Nu exista nici un singur cititor al acestor rinduri care sa nu se poata identifica cu aceasta situatie, fie la nivel personal, de familie, rudenii sau cunostinte apropiate. Haideti sa lecturam impreuna astazi simtamintele copiilor despre parintii plecati departe de ei. O facem in doua parti. In prima redam o parte din materialale publicate de Romanian Global News, iar in a doua, o parte dintr-un studiu publicat in 2009 de dna Niculina Ciuperca (psiholog, AFR Bucuresti) privind efectul emigratiei parintilor asupra unor copii din Teleorman.

 

 

Draga Tata, Draga Mama – Imi lipsiti! 

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş a lansat o invitaţie copiilor din judeţ ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate: de a a-şi scrie gândurile, dorinţele, mesajele către părinţii lor, în scrisori ce ar urma să fie publicate într-o broşură. Până acum instituţia a primit aproape 100 de scrisori, scrie publicaţia Timis online preluata de Gazeta Romaneasca. Iată câteva fragmente din aceste scrisori zguduitoare.

„Părinţii mei fiind în străinătate, mă simt tot timpul singură şi părăsită. Am înţeles că au plecat să muncească pentru a îmi oferi mie un trai mai bun, dar îmi e greu fără ei şi aş vrea să fie aproape de mine când sunt tristă (…). Fără părinţi îmi este greu pentru că toate greutăţile şi responsabilităţile lor le iau asupra mea. Eu sunt şi mamă şi tată pentru frăţiorul meu (…) La şcoală când sunt şedinţe şi văd părinţii celorlalţi copii că îi ceartă că nu învaţă, mi-aş dori să fiu şi eu certată de părinţii mei. Îmi lipsesc pedepsele şi certurile, poate că aş vrea să mă felicite când iau o notă bună şi să mă pupe. Îi iubesc mult şi aş da orice să îi am aproape de mine”(Daria, elevă clasa a VII-a, Fibiş).

„Vino acasă mama, îmi lipseşti mai mult ca niciodată”. „Dragă mami, abia aştept să vii în ţară. Mi-e dor de tine. Nu gândesc pozitiv în ultimul timp. Viaţa e tot mai grea şi nemiloasă. Singura persoană în care am încredere esti tu. Vino acasă mama, îmi lipseşti mai mult ca niciodată. Nu e nevoie să îmi aduci ceva, vreu doar să te văd, să-ţi zic ce am pe suflet şi să-ţi spus ce trăsnăi am mai făcut. Te iubesc, mama. Cu drag, a ta fiică, Ana”.

„Dragă Mamă, eu te iubesc şi te rog să nu mă uiţi, chiar dacă eşti departe de mine (…). Eu merg la şcoală şi îmi amintesc cum ar fi să am o mamă ca şi alţi copii. Greu este când copilul de părinţi este departe”. Mariana

„Dragă tată, au trecut aproape patru ani de când nu ne-am mai văzut. Dar am o poză cu dumneavoastră şi mă uit la ea şi încep să plâng. Am crescut foarte mult de când ai plecat. Dar când o să ne vedem o să ne bucurăm foarte mult. (…) Cu învăţătura merg greu, dar încep să învăţ puţin mai bine, ca să trec în clasa a IV-a”. Oriana

„Dragii mei părinţi, să ştiţi că eu sunt foarte cuminte, dacă nu mă credeţi puteţi să o întrebaţi pe bunica. Eu vă iubesc foarte mult. Bunica vrea să veniţi acasă cât mai repede pentru că ea nu mai face faţă cu noi trei, cu mine, cu Amira şi cu Danut, să ştiţi că şi ei vă iubesc foarte mult. Cu drag, fiul vostru iubit, Alin.”

„Cel mai greu îmi este seara când nici eu, nici fratele meu nu putem adormi fără voi. Câteodată iau cartea cu poveşti şi mai citesc ceva, dar nu pot că încep să plâng şi atunci se porneşte şi fratele meu, aşa că mă abţin. Îţi mulţumesc pentru pachet. Să ştii că în grădină am făcut un strat pentru tine şi unul pentru tata. Vă aşteptăm cu mult dor şi nerăbdare, Carmen”. (Livezile).

 

EFECTELE EMIGRARII ASUPRA FAMILIEI CONTEMPORANE – Zece Efecte Negative

Redam o parte a studiului dnei Niculina Ciuperca, urmind ca cei interesati sa citeasca intregul material si bibliografia aici: http://ciupercaniculina.blogspot.com/search/label/efectul%20emigratiei

vineri, 1 mai 2009, Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

In calitatea mea de psiholog consilier familie-cuplu am considerat de interes major analiza fenomenului emigrarii pentru ca efectele produse de acesta asupra familiei contemporane are implicatii din ce in ce mai grave. Toata lumea cunoaste povesti de succes ale unor persoane care, muncind in strainatate, au reusit sa prospere din punct de vedere economic, dar putini sunt aceea care vorbesc despre sacrificiile facute acolo, despre neajunsurile cu care s-au confruntat si despre suferintele prin care au trecut familiile lor. Personal am cunoscut o asemenea familie, doi tineri ingineri care si-au lasat cei doi baieti de 6 si 7 ani in grija unei bunici si au plecat in America sperand ca in cativa ani vor castiga astfel incat sa poata pune pe picioare o afacere in Romania. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste totdeauna cu ce se intampla la fata locului, in 5 ani de-abia el a reusit sa lucreze, ea oricat s-a straduit nu a gasit ceva sa-i convina. Tot in acest timp copiii au suferit ingrozitor, la inceput plangeau, nu le intra nimeni in voie, se imbolnaveau tot timpul, erau gelosi pe copiii care apareau cu parintii in parc, incat incercau sa-i indeparteze de parintii lor intr-un mod agresiv, iar la scoala nu s-au descurcat, cu toate ca bunica fusese profesoara, deci putea sa-i ajute la lectii. Cand cel mic a ramas repetent in clasa a IV-a, bunica nu a mai rezistat si le-a spus adevarul parintilor, spunandu-le ca daca nu se intorc sau nu-si iau copiii acolo, nu e convinsa ca vor mai putea fi recuperati. Reintorsi in tara, le-a trebuit cativa ani sa-si recupereze cu adevarat copiii.

Prin urmare, acum cand emigrarea a devenit un fenomen greu de stapanit se impune constientizarea complexitatii acestuia si efectelor produse asupra vietii de familie. Emigratiile, adica fenomenul parasirii tarii proprii in schimbul stabilirii (temporare sau definitive) intr-o alta tara, atinge nu numai cercurile politice dar si relatiile intre persoane, divizand fizic si emotional prieteni, familii si comunitati.

Chestionand mai multe persoane dintr-o comuna din Teleorman de unde tinerii au plecat intr-un numar mare in Spania sau Italia am aflat motivele care-i fac pe tineri sa plece departe de tara, in speranta unui castig cu care sa poata asigura existenta copiilor. Si nu e de mirare ca s-au hotarat sa plece, in conditiile in care intreprinderile din orasul Alexandria unde aveau un loc de munca s-au desfiintat in mare parte sau si-au micsorat planul de productie (IPTE, RULMENTUL, ICMT, etc.)

 

Motivele emigratiei: (1) dezinteres pentru oportunitatile de realizare profesionala din tara (15%); (2) Cautarea unor conditii de viata mai bune pentru copiii lor, pentru o reusita materiala si profesionala a acestora (30 %); (3) Recunoasterea profesionala intr-o alta tara care ofera salarii mai bune pentru aceeasi munca prestata (27 %); (4) Locuri de munca putine si prost platite pentru tinerii absolventi (23 %); (5) Rezolvarea unor probleme medicale mai mult sau mai putin rezolvabile in Romania (5%.) M-a surprins faptul ca interlocutorii nu au adus in discutie ce efecte poate avea emigrarea asupra familiilor lor, ce efecte va avea asupra educatiei copiilor sau asupra viitoarei lor familii. De aceea consider necesara o informare corecta a celor care se hotarasc sa emigreze. Dar aceasta se intampla foarte rar, sau se face superficial.

 

Consecinte negative: (1) Evolutia cuplului parental. Plecarea unuia dintre parinti, indeosebi a mamei, conduce la o racire a relatiei dintre cei doi parteneri. De multe ori se ajunge la divort, copilul ajungand sa fie incredintat unuia dintre parinti. Pentru unele mame, plecarea in strainatate nu este numai pentru castig, ci si pentru solutionarea unei vieti de cuplu conflictuale. In aceasta situatie, copilul nu numai ca este privat de afectivitatea materna, dar este expus si la riscul unor abuzuri din partea tatalui, al carui comportament inadecvat a determinat plecarea mamei. Uneori plecarea temporara a mamei in strainatate, se transforma intr-o abandonare definitiva a familiei si a copiilor ramasi in tara. Emigratia parintilor poate conduce si la o redefinire a relatiilor de rudenie, in sensul in care copiii lasati de mici in grija rudelor, ajung sa nu se mai raporteze la parintii biologici ca la niste parinti. Exemple: ,, Cum au reactionat copiii cand parintii au plecat prima oara in Spania? Cel mic nu a reactionat… era sugar… iar cel mare avea 4 ani; a plans o vreme, apoi i-a trecut. Dar ultima oara? In nici un fel. Noua ne spune ,,mama” , ,, tata”.. pe noi ne asculta…” (Interviu cu o bunica)

 

(2) Un alt efect asupra copilului este diminuarea capacitatii de control, de supraveghere a acestuia. Acest lucru depinde de contextul familial, de membrii familiei extinse, in grija carora ramane copilul. Lipsa controlului asupra copilului este vizibila in planul rezultatelor scolare sau adoptarii de comportamente deviante. Lipsa afectivitatii parentale este in masura sa produca efecte de natura psihologica, sau comportamentala asupra copiilor. ,,In multe familii exista riscul de abandon scolar, mai ales acolo unde bunicii sunt batrani … iar in altele, performantele scolare sunt scazute, pentru ca sunt lipsiti de supravegherea parintilor, iar bunicii nu au autoritatea necesara si-i scapa de sub control”. ( Primarul comunei) ,, Am elevi ai caror parinti sunt plecati si le trimit copiilor in permanenta bani sau pachete, dar am si elevi care se pare ca au fost uitati, copiii tot spera sa se intoarca si construiesc tot felul de povesti cu ce se va intampla cand vor veni parintii lor. De obicei sufera dupa parinti cei care au fost lasati la varste mai mari, care ajunsesera sa constientizeze relatiile cu parintii “. ( Invatator la Scoala Generala )

 

(3) In prezent exista o tendinta de sporire a divortialitatii in randul cuplurilor din care unul este plecat in strainatate, fapt pentru care se cere studierea atenta a acestui fenomen si a factorilor care o produc. Desi in principiu casatoria se incheie pe viata, in cadrul acestor cupluri de multe ori exista motive temeinice care schimba raporturile dintre soti si casatoria nu mai poate continua, intr-un procent mai mare decat in cazul cuplurilor care locuiesc impreuna. Relatia care continua sa existe in continuare intre cei doi parteneri cand sotul este plecat depinde de mai multi factori: daca exista sau nu copii, de investitiile facute in casnicie, din ce motiv a plecat sotul, de valoarea partenerilor pe piata erotica si maritala, de densitatea retelei de rude si de prietenii celor doi soti. De obicei cand se ajunge la divort copii raman la mama, costurile materiale fiind mai mari pentru aceasta, in timp ce costurile psihologice fiind mai mari pentru tata (cei care au un simt moral ridicat).

Mama se simte mai totdeauna incarcata de responsabilitati, pentru ca rolul sau prescris social este sa fie prima persoana care sa dea socoteala de educatia si buna purtare a copiilor. Interesant este ca in acelasi registru al mentalitatii colective, tatal pare a nu avea prea multe responsabilitati, atata vreme cat se admite ca pensia alimentara (atata cata este in raport cu salariul minim) este suficienta pentru a-l suplini in responsabilitate. Am constatat cu durere comportamentul standard al parintilor: mama se sacrifica, tatal o tuleste spre urmatoarea halta a vietii sale; mama nu are de ales, tatal alege mai totdeauna libertatea.

(4) Efecte determinate de privarea de afectivitate parentala. Din discutiile cu autoritatile comunei, am dedus ca banii si bunurile materiale nu pot compensa lipsa afectivitatii parentale. ,,Se vede pe fetele lor ca sufera, chiar daca unii sunt imbracati bine, au telefoane mobile si in permanenta bani in buzunar … sufleteste sunt afectati … cauta suport afectiv la invatatori sau profesori… incercam sa-i ajutam cum putem… dar dragostea de parinti nu poate fi inlocuita cu nimic .” (Invatatoare Soala Generala) ,,Ii iau destul de des pe nepotii mei la mine, copiii mei se bucura cand ii vad, le ofera toate jucariile, dar ei au un licar aparte in ochi, cand copiii ne striga ,,mama”, ,,tata” . I-am surprins uneori impingandu-i pe ai mei, cand voiau sa mi se aseze pe genunch , sau chiar mai mult, cand ii duc pe toti la plimbare, sa mentioneze: , am fost aici si cu tata…” sau ,,mama mea de-aici imi cumpara bomboane”, dovada ca dorul parintilor ii macina “ (Un unchi )

Traumele emotionale se manifesta diferit de la un copil la altul, in functie de varsta si personalitatea fiecaruia. Astfel unii plang: ,, vreau la mama …”(Clarisa – 4 ani ), altii se imbolnavesc, iar altii cauta suport afectiv la alte persoane  De regula, cei la care e numai tatal plecat sufera mai putin, pentru ca gasesc in mama suportul cautat. Probleme mai mari apar atunci cand sunt plecati ambii parinti si desi ei se straduiesc sa nu le lipseasca nimic, cumparandu-le chiar si obiecte ostentative in raport cu nevoile lor reale, nimic nu pare sa inlocuiasca dragostea parintilor.

(5) Efectele psihologice in legatura cu identificarea de rol de sex si formarea unor atitudini fata de familie si munca isi pun deasemenea amprenta asupra copilului . Daca numai tatal e plecat, apare fenomenul de supraprotectie materna la copilul ramas cu mama. In afara de sugari si copii mici care inca nu constientizeaza ce se intampla, pentru copii separarea este perceputa ca pe un fenomen extrem de neplacut: sunt ingrijorati ca nu stiu ce se va intampla cu ei daca isi vor mai vedea parintii, isi fac probleme cum se vor purta cu ei bunicii sau rudele cu care vor trebui sa stea, daca trebuie sa schimbe scoala si locuinta, etc. Unii isi asuma vina plecarii parintilor, altii ii invinovatesc pe parinti: pe tata care pleaca, pe mama care l-a facut sa-si paraseasca familia. Pentru copiii din familia in care exista diferite forme de violenta, plecarea tatalui reprezinta o eliberare. De multe ori din exterior este vazuta despartirea ca o eliberare dar in sufletul copiilor ramane ca o amaraciune pentru tot restul vietii.

(6) Efecte asupra implicarii copiilor in activitatile scolare: scaderea preocuparilor pentru scoala si inexistenta unei pregatiri extrascolare. Aceste efecte sunt consecinte indirecte ale plecarii parintilor in strainatate, aparute din cauza lipsei de supraveghere din partea familiei si pe fondul privarii de afectivitate parentala. De obicei copiii raman in grija bunicilor, care fiind batrani nu au capacitatea de a-i supraveghea, de a exercita un control asupra lor, dar nici competenta de a-i sprijini in activitatile scolare. ,, Copiii nu sunt supravegheati la teme, bunicii sunt depasiti … ei se preocupa doar sa le asigure hrana si imbracaminte … in rest… daca le spun ca nu si-au invatat lectiile, imi spun ca e prea mult ca sa-i mai certe si ei … destul sufera dupa parinti .” (Invatatoare)

In general plecarea parintilor in strainatate este asociata cu un impact negativ asupra rezultatelor scolare, educatie si implicare parentala scazuta, comunicare insuficienta, pot actiona negativ asupra performantelor scolare. Daca plecarea unuia dintre parinti nu are efect substantial asupra rezultatelor scolare, absenta ambilor parinti din gospodarie datorita faptului ca amandoi au emigrat, constituie o situatie de risc ceva mai ridicata de a afecta performantele scolare ale copilului.

(7) Absenta unui model parental care sa orienteze copilul asupra valorilor si conceptiei despre viata. Aceasta consecinta este in stransa legatura cu varsta pe care o au copiii la plecarea parintilor. Rolul parintilor este preluat de bunici si de rudele apropiate, dar acesta poate fi indeplinit in situatia in care acestia nu au varsta inaintata. ,, Copiii astia, prin plecarea parintilor au avut ca prieten calculatorul, fie televizorul … si-atunci s-au trezit in mijlocul unei lumi virtuale … care cu siguranta va avea repercursiuni asupra lor … in sensul ca, eu cred ca vor fi mai putin sensibili, de mici fiind crescuti cu desene animate violente, cu jocuri pe calculator, vor fi mai duri … si-i vedem si la scoala cum se comporta …” (Primarul comunei )

(8) Dificultati in cresterea copiilor: Desi nu sunt recunoscute la prima vedere de bunici, dificultatile exista si variaza in functie de mai multi factori: varsta bunicilor; prezenta altor adulti in gospodarie; gradul de afinitate intre bunici si copii. Comunicarea intre parintii aflati la munca in strainatate se face telefonic, cei mai bine platiti reusind sa comunice mai des. Sunt situatii in care calculele de acasa nu se adeveresc cu situatia de acolo, si-atunci castigurile mici sau perioadele fara castig ingreuneaza comunicarea cu familia, fie ea macar telefonica, si atunci copiii sufera si mai tare, unii refuza sa mai mearga la scoala, sunt mai greu de stapanit.

Ceea ce-i dureros, e faptul ca posibilele solutii la problemele copiilor cu parintii plecati la munca in strainatate, sunt localizate difuz la nivelul institutiilor statului. Ordonanta 219 ajuta la stabilirea din punct de vedere normativ al numarului de parinti plecati, insa nu prevede modul in care pot fi ajutati copiii ramasi singuri. Sunt situatii cand parintii sunt plecati fara forme legale si-atunci nu sunt inregistrati. Neexistand o strategie coerenta din punct de vedere legislativ, nu se poate face mare lucru pentru acesti copii si cum fenomenul migratiei i-a luat pe toti pe nepregatite, situatia devine din ce in ce mai grava.

(9) Efecte asupra aparitiei unor abuzuri sau comportamente deviante. Cele mai multe comportamente deviante se intalnesc la copiii a caror mama este plecata. Unii hoinaresc pe strazi fara nici un Dumnezeu, altii adopta comportamente inadecvate varstei, cum sunt: lipsesc noaptea de acasa, comit fapte care intra in conflict cu legea. Toate aceste comportamente isi pun amprenta asupra personalitatii copilului sau adolescentului, afectandu-i relatiile cu familia si rezultatele scolare. De multe ori absenta parintilor ii expune pe copii la abuzuri din partea adultilor in grija carora sunt lasati. Unii sunt folositi la munca in gospodarie, la ingrijirea copiilor familiei la care stau. De exemplu copiii lasati in seama rudelor din comuna Tiganesti sunt folositi sa vanda zarzavaturi in pietele din orasul Alexandria, oras situat la circa 10 Km de comuna. Unele fete la 14 -15 ani ajung sa se prostituieze . ,,Mi-a zis fiica mea ca nepoata vecinilor nu prea da pe la scoala, ca-i place mai bine sa faca trotuarul in Alexandria. Bunicii o cred la scoala, dar ei sunt prea batrani ca sa o mai si controleze”. (Un taran )

(10) Probleme ivite in incercarea de reintregire a familiei. Pentru o analiza completa a fenomenului migratiei ar trebui adaugate problemele ridicate de copiii romani nascuti pe teritoriul altor state (in cazul cand ambii parinti sunt plecati sau dintr-un parinte roman si altul de alta natinalitate). Apoi sunt copiii nascuti pe teritoriul Romaniei si dusi de parinti in afara pentru reintregirea familiei, sau copii minori care migreaza independent, pentru care sunt reglementari stricte. Aducerea copiilor alaturi de parinti este o problema, pentru ca in prima faza parintii locuiesc intr-o camera, muncesc amandoi pentru a putea castiga suficient. Romanii care reusesc sa aiba o oarecare stabilitate (locuinta, venit stabil) si reusesc sa-i aduca pe copii, recurg adesea si la aducerea unei bunici din tara pentru a-i ingriji, astfel ca mama sa poata lucra in continuare. Bunicile stau cateva luni sau isi prelungesc sederea in situatia in care isi gasesc cate ceva de lucru, reusind sa scada costurile sederii lor pentru familie. Copiii nascuti in strainatate sau adusi acolo la varste mici au putine sanse sa invete corect.

Doi din trei copiii ai caror parinti lucreaza in strainatate resimt acut lipsa dragostei acestora. Psihologii si sociologii spun ca acesti copii dezvolta personalitati dizarmonice, si in consecinta, ajunsi la maturitate sa formeze o generatie de adulti cu probleme de integrare sociala. Multi dintre copii au tulburari de somn, devin agresivi, nu au incredere in ei, din cauza lipsei modelului parental. Cei din ciclul primar incep sa minta, sa frecventeze grupuri stradale, pentru ca nu pot comunica bine cu ceilalti membri ai familiei, incep sa fie agresivi si labili emotional, iar cei din gimnaziu, pe langa agresivitatea verbala, manifesta si agresivitate fizica, din cauza frustrarilor, a anxietatii si marginalizarii care incep sa se manifeste, chiulesc de la scoala, sau chiar o abandoneaza.

Aceasta generatie de copii lipsiti de iubirea parintilor poate deveni una de adulti problema. Ca psiholog, nu exclud posibilitatea ca unii sa ajunga infractori. Agresivitatea multor copii din generatia ,,Singur acasa”, refuzul lor de-a accepta ca au probleme, durerea cauzata de lipsa parintilor, ii transforma la maturitate intr-o generatie de adulti neintegrati social. Copilul crescut fara parinti, sau numai cu unul dintre ei, ca adult nu va intelege sensul casatoriei, nu va avea incredere in institutia casatoriei si in general in oameni. Adultii care au fost in preadolescenta ,,singuri acasa”, vor dori in general meserii care sa le aduca bani rapid: fotbalist, fotomodel, cantaret, dansatoare, etc. Cei abandonati de mici isi doresc meserii prin care sa imparta dreptatea, cum ar fi cea de politist. In general cei plecati la munca nu stiu sa aleaga cele mai bune solutii pentru copiii lor ramasi in tara, pentru ca nu-i mai cunosc cu adevarat, nu stiu ce potential au, nu mai au informatiile necesare despre tot ce se intampla in tara, nu au cunostinta despre existenta consultantilor, a organizatiilor neguvernamentale de la care ar putea primi sfaturi.

Un alt fenomen ingrijorator e faptul ca multi tineri plecati sa stranga bani pentru a-si cumpara o casa si a-si asigura un trai mai bun se intorc acasa cu grave afectiuni psihice. Singuratatea, lipsa familiei si volumul mare de munca (uneori au si cate doua joburi pentru a castiga mai mult), sunt doar cateva din cauzele care-i afecteaza pe tineri. 

 

SCOALA PARINTILOR

Si parintii au nevoie de scoala. Dna Ciuperca organizeaza saptaminal ore cu parintii invatindu-i cum sa rezolve problemele de stres din familie cauzate de copii si mai ales de scolari. Recomandam aceste ore. Redam in intregime anuntul dnei Ciuperca. CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE. B-dul Ceahlau nr.22 Bloc 104 APARTAMENT 5 , (Crangasi) ORGANIZEAZA, incepand cu 1 septembrie, in fiecare sambata de la orele 14-17 (sau la cerere in alta zi a saptamanii). SCOALA PARINTILOR. Obiectivul urmarit este prezentarea intr-o maniera cat mai condensata a situatiilor de viata cu care se confrunta parintii in mod frecvent, sa inteleaga mai bine comportamentul copiilor, sa-si rãspunda singuri la intrebarile pe care si le adreseaza , sa invete sa comunice mai eficient cu copiii , sa inteleaga mai bine rolul pe care ceilalti factori il au in dezvoltarea copiilor etc. Participand la aceste cursuri , parintii vor putea afla: cum sa se comporte cu copiii in situatii problematice; cum sa obtina modificari dezirabile in comportamentul copiilor; cum se formuleaza corect cerintele; cum se formuleaza corect pedepsele si recompensele; ce rol au emotiile copiilor in dezvoltarea unei personalitati armonioase; cum influenteaza relatia de cuplu dezvoltarea armonioasa a copilului, etc .
Pentru inscrieri si informatii: Niculina Ciuperca , psiholog consilier acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania pe probleme de cuplu si familie. Telefon 0724 878966 /0762635466

Read Full Post »

Older Posts »