Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘desfranare’

„Se cuvine să îi îndepărtăm pe copii atât de spectacolele dăunătoare cât şi de muzica molatecă şi voluptoasă pentru ca sufletul lor să nu fie vrăjit de ele. Să nu-i ducem nici la teatru, nici la banchete şi beţii, ci să-i păzim pe tinerii noştri mai mult chiar decât pe fecioarele care sunt închise în odaia lor.

Nimic nu împodobeşte mai mult, în mod natural, această vârstă, decât cununa cuminţeniei. E foarte important ca tânărul să fie neprihănit când se căsătoreşte. Dacă nu s-a dedat desfrâului şi nu are sufletul corupt, tânărul o va iubi pe fata cu care se uneşte prin taina cununiei şi numai pe aceasta o va dori. Când tinerii se îndreaptă spre căsătorie cu o asemenea prudenţă şi iubirea trupească devine mai caldă şi afecţiunea mai sinceră şi iubirea spirituală mai autentică. Căsătoriile din zilele noastre au ajuns să fie mai mult târguieli şi schimburi comerciale. Şi dacă tânărul s-a dedat desfrâului înainte de căsătorie şi după căsătorie va continua să se uite după alte femei şi atunci ce rost mai are căsătoria? Mai mare îi va fi osânda şi mai de neiertat păcatul pentru că se va face de ruşine, mergând la femeile desfrânate şi comiţând adulter, în timp ce soţia lui îl aşteaptă acasă”.

Sfântul Ioan Gură de Aur foloseşte argumente logice solide, când recomandă castitatea şi înţelepciunea. Acestea sunt lucruri pe care copiii nu le învaţă din vorbe, ci graţie grijii părinţilor de a-i feri de tovărăşiile rele spre a nu-i expune de timpuriu păcatului. Câţi părinţi nu dau greş azi în această privinţă, adeseori din neştiinţă? „Copilul meu e liber să aleagă şi să înţeleagă singur ce e corect”, susţin ei. Copilul, însă, nu e deocamdată capabil să distingă ce e bun pentru el, de asta e copil! Părinţii respectivi practic uită că, la fel ca şi adultul, copilul nu e liber din încă un motiv: el nu trăieşte în Rai, ci zilnic e bombardat, prin intermediul televizorului şi a celorlalte mass-media, cu mesaje de pansexualitate, mesaje de necredinţă sau de samavolnicie. Părinţii respectivi ignoră faptul că, de multe ori, la tineri, înclinaţia spre plăcere e mai puternică decât înfrânarea şi, în consecinţă, tinerii sunt atraşi de păcat fie pentru că se consideră îndeajuns de puternici ca să nu fie distruşi de el, fie pentru că au impresia că nu se pot împotrivi ispitei, din moment ce „toti ceilalti fac asta!”.

 

Reclame

Read Full Post »

Educatia sexuala în scoala
I. Motiv de îngrijorare?

In luna ianuarie 2003 s-a adus la cunostinta opiniei publice ca din 2004 se va introduce ca materie obligatorie în programa scolara, Educatia sexuala.
Dintr-un anumit punct de vedere, nu este o noutate pentru ca, se pare, la multe licee, psihologul scolii, pe lânga consilierea elevilor cu probleme, se ocupa si cu acest aspect, al educatiei sexuale la orele de dirigentie de fiecare data când era chemat.
Sa încercam sa întelegem care va fi impactul si posibilele efecte ale introducerii acestei discipline obligatorii în orarul tinerilor elevi.
Contrar parerilor multora, Biserica Ortodoxa nu are nimic împotriva educatiei sexuale, nu are nimic împotriva oricarei forme de educatie, ea însa, spunea parintele V. Raduca, profesor de morala: „dezaproba însa orice forma de initiere sau instruire în tehnici si practici care ar putea pune în pericol formarea omului pentru învesnicirea alaturi de Dumnezeu” .
Educatia sexuala este doar un instrument – de formare sau deformare – si deci totul depinde de felul în care este facuta: efectele ei pot fi benefice sau dezastruoase. Acelasi parinte afirma ca: „de multe ori, prin educatie sexuala specialistii înteleg tehnica actului sexual, protejarea de anumite maladii si planificarea sarcinilor. Niciodata însa (sau de prea putine ori), ei nu înteleg si nu recomanda: disciplinarea sentimentelor, castitatea si ceea ce este cel mai important, respectul pentru persoana celuilalt/celeilalte” .
Acest lucru se întâmpla pentru ca psihologul, terapeutul, sexologul, psihanalistul uita de multe ori ca înainte de toate sunt crestini, deci membri ai Bisericii. De aceea, ne si pare ciudat când la un talk-show televizat se aduna medicul, psihologul… si preotul care „prezinta parerea sau învatatura Bisericii” în problematica discutiei. De aici se poate întelege ca doar preotul este crestin, ca doar el poate veni cu argumentul moral, pe când ceilalti nu, ca si cum acestia ar fi pagâni.
În lipsa acestui reper, al moralitatii, o tema de Educatie sexuala poate sa se transforme foarte simplu în antieducatie. Sexualitatea nu trebuie tratata ca si dusul sau spalatul pe dinti (acte banale si stereotipe), omul nu poate si nu trebuie sa fie tratat doar ca trup. El este natura duala, trup si suflet, si cine va fi rânduit sa predea aceasta forma de educatie nu trebuie sa uite asta. Specialistul, pe lânga o viata religioasa autentica si cunoasterea psihologiei vârstelor, trebuie sa aiba dragoste sincera fata de cei în mijlocul carora se va afla. Consider ca important e sa îi trateze ca pe copiii sai. Este ceea ce lipseste multor psihologi („specialistii în cele sufletesti”), discernamântul duhovnicesc si dragostea sincera pentru tineri. Au fost situatii când psihologii au transformat orele la care au fost invitati în adevarate nebunii: explicatii luate parca din Kama Sutra sau scrierile tantrice, descrieri ale pozitiilor, prezentarea perversiunilor ca alternativa fireasca etc. Într-o astfel de situatie, îmi spunea o eleva ca a fost scandalizata si a întrebat-o pe doamna respectiva daca si copiilor ei le spune aceleasi lucruri acasa. Raspunsul a venit, dupa o clipa de soc: „nu, fata mea (care era de vârsta celor din sala) nu are astfel de preocupari…”. Raspunsul a mirat pe cei prezenti, iar doamnei psiholog i-a disparut entuziasmul de pe chip.
Atunci când intervine constiinta ca elevii ce asculta pot fi copiii tai, te trezesti la realitate si nu-i mai tratezi ca pe trup, ci ca o unitate dihotomica. Oamenii de multe ori spun vorbe ca sa fie în rândul lumii, în ton cu Occidentul, nu le simt, dar, inconstient, le asimileaza. Personal, am urmarit la TV un sondaj filmat pe strazile Capitalei pe tema aceasta. Un domn la vreo 40 de ani se arata deschis si este de acord cu introducerea Educatiei sexuale „pentru ca traim în alte vremuri, mentalitatile s-au schimbat, tinerii îsi încep viata sexuala devreme si e bine sa afle câte ceva…”. La întrebarea daca are copil adolescent si daca îl învata în acelasi duh, raspunsul a fost surprinzator: „Fata mea este serioasa…!!”. Câti dintre noi nu am întâlnit persoane care afirma, spre exemplu, ca homosexualitatea nu-i un lucru rau, dar daca fiul (sau fiica) i-ar spune ca are astfel de înclinatii, n-ar mai fi asa mare aparator si s-ar da de ceasul mortii. Sexualitatea are mai multe implicatii sufletesti, decât trupesti. Unii psihologi, medici si sexologi au înteles aceasta. S-au scris si carti extrem de interesante pe teme de sexualitate, cu multe aspecte profilactice, scrise cu condei de parinti responsabili. Din pacate, numarul acestora este mic, glasurile lor aproape stinse nu se aud în pustia perversa a acestor timpuri moderne. Traim, din acest punct de vedere, în epoca medicilor îndepartati de morala ortodoxa, Bebe Mihaescu sau Cristian Andrei, foarte mediatizati în media centrala, în epoca paginilor needucative despre sex, din perspectiva ortodoxa, din Bravo, Cosmopolitan sau Libertatea (supliment).

„Iata, spre pilda, urmarile Educatiei sexuale în Danemarca, tara scandinava care e, de mai multi ani, campioana Educatiei sexuale în scolile europene:
– violurile au crescut cu 300%;
– bolile sexuale au crescut (la tinerii sub 20 de ani!) cu 250% ;
– cazurile de graviditate, de sarcina în afara casatoriei s-au dublat;
– divorturile s-au dublat;
– avorturile au crescut cu 500% (!).
Doar doua lucruri au scazut: rata nasterilor si vârsta medie a primului raport sexual…” .

II. Perspective noi si sumbre

La aproximativ 4 luni de la aparitia articolului de mai sus, în mai 2003, am intrat în posesia unui CD multimedia intitulat „Programul national de Educatie pentru sanatate în Scoala româneasca, Ghid multimedia pentru profesori, partea I”, CD aparut sub egida Ministerului Educatiei si Cercetarii si finantat de U.N.P.D. – România (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare).
La domeniul Sanatatea reproducerii am întâlnit subdomeniile:

Anatomie
– aparatul genital feminin;
– aparatul genital masculin.
Ceasul biologic
– ceasul organismului feminin;
– ceasul organismului masculin.
Procesul de reproducere
– Ovulul si ovogeneza;
– Spermatozoidul si spermatogeneza;
– Conceptia;
– Sarcina.
Igiena reproducerii
– Igiena organelor sexuale;
– Igiena sarcinii;
– Diagnoza prenatala.
Comportament sexual
Contraceptia

[Contraceptia ar merita ea însasi o abordare separata din perspectiva moralei ortodoxe. Precizez doar ca pe CD-ul Ministerului, abstinenta (castitatea) este sufocata de multe alte metode contraceptive… De fapt Educatia…la care ne referim este mai mult Educatie contraceptiva si sexuala, dovada clara e protocolul de colaborare încheiat între M.E.C./D.G.A.E. (Directia Generala pentru Activitati Extrascolare) si Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala (S.E.C.S.) (vezi Revista informativa editata de Minister). Într-adevar, e mai usor sa vorbesti despre folosirea prezervativului decât sa faci apologie vietii curate, a castitatii… De altfel, U.N.F.P.A. (Fondul natiunilor Unite pentru Populatie), institutie internationala implicata în derularea Programului „Educatia pentru Sanatate” are printre activitatile derulate în România si asistenta în procurarea si distribuirea de contraceptive. ]

E bine de stiut: pilula contraceptiva orala, considerata ca fiind printre cele mai eficiente mijloace de contraceptie disponibile pe piata, este varianta „soft” a avortului. Mecanismul de functionare include, pe lânga îngrosarea mucozitatii cervixului (organul care leaga uterul de vagin) în scopul împiedicarii spermatozoizilor sa patrunda în uter, si fluidizarea captuselii uterului (a endometriumul) pentru a împiedica implantarea ovulului fecundat. Din punct de vedere biologic, ovulul fecundat are în el însusi toate atributele unui făt ( Dumnezeu pune sufletul in el in momentul zamislirii ). Neputându-se implanta în uter în urma actiunii pilulei contraceptive, el moare .

Deschiderea si lectura subdomeniului Comportament sexual m-a oripilat. Aici am întâlnit urmatoarele subdiviziuni:

Comportament sexual normal
– Heterosexualitatea;
– Homosexualitatea;
– Bisexualitatea.
Aspecte particulare ale raportului sexual
– Masturbare;
– Felatie si cunnilingus;
– Sex anal.
Disfunctii sexuale la barbati
Disfunctii sexuale la femei
Perversiuni sexuale
– Perversiuni prin deformarea actului sexual (exhibitionismul, voyeurismul, urofilia, coprofilia etc.)
– Perversiuni prin anomalii de alegere (pedofilia, gerontofilia, incestul).

Deci, din perspectiva autorilor Programului national „Educatia pentru sanatate în Scoala româneasca”, homosexualitatea (masculina sau feminina, inclusiv bisexualitatea) e o practica normala: „desi multi oameni considera înca homosexualitatea ca pe ceva anormal, pervers, stiinta moderna precum si normele juridice internationale o accepta în sfera normalului”… Mai mult decât atât, autorii CD-ului gasesc de cuviinta sa descrie în amanunt ce fac homosexualii si lesbienele în dormitor. Nu îndraznesc a le reproduce dintr-un minim bun-simt , oricum dragi parinti crestini stati „linistiti”, copiii nostri le vor auzi…la scoala!! Poate ca unii puberi, curiosi din fire, le stiau din revistele tineresti, din Forumurile paginilor web despre sexualitate. Grozavia cea mare e ca acum le vor auzi de la catedra, de la Educatori în Institutii de învatamânt. Una e strada, alta e catedra, seniori colegi! Ma mir ca partenerii educationali de la Ministerul Sanatatii si Familiei n-au realizat ca apologia relatiilor homosexuale loveste în ceea ce dânsii sunt datori sa apere: familia.

Am fost mirat sa descopar ca, din perspectiva educatorilor ce au întocmit programa în discutie, masturbarea, sexul oral* (felatie si cunnilingus) , sex anal intra în categoria Aspecte particulare ale raportului sexual , si nu la perversiuni sexuale asa cum înca, un numar mare de specialisti, le catalogheaza. Oare aceste aspecte au fost întocmite dupa mintea si practica românului sau dupa placul Occidentului? …Caci se stie, sunt si finantari externe. Dupa cuvântul unuia dintre autorii Programului, „scoala trebuie sa-si adapteze într-o masura importanta curriculum-ul la presiunile etosului comunitar, cu valorile sale specifice de ordin moral si cultural” [Revista „Educatia pentru Sanatate în Scoala Româneasca” (aparuta sub egida M.E.C.), nr. 2, pag.5] . Numai ca, dupa cum spunea un distins profesor al Teologiei argesene, Scoala si Familia ar trebui sa reintre în Biserica.

* [Guvernul Blair încurajeaza sexul oral la copii – aceasta idee fiind o parte a unui program prin care se doreste reducerea numarului de sarcini nedorite în rândul tinerilor ]

Conform unei reviste informative, „Educatia pentru sanatate în Scoala Româneasca” editata de M.E.C., „grupul tinta al Programului sunt elevii din învatamântul primar, gimnazial, profesional si de ucenici, liceal (inclusiv din învatamântul teologic si din institutiile din subordinea M.I. si M.ap.N.)”. Adica, asa cum se exprima un coleg, e vorba si de o lipsa totala de discernamânt…caci, conform Programului, si calugarii si calugaritele care învata în Seminarii trebuie sa stie câte ceva despre „normalitatea perversiunilor”…
Daca vom merge pe acelasi drum al mortii sufletesti, vom ajunge sa ne familiarizam cu pacatul, dar în asa fel încât vom considera ca promiscuitatea sexuala si credinta în Dumnezeu nu se exclud. De altfel, procesul acesta a început, se poate întâmpla sa fii banuit ca faci parte dintr-o secta daca vorbesti de castitate premaritala… Pacatul, si înca cel mare, strigator la cer, începe sa se împleteasca cu credinta crestina… „Îl iubesc pe Dumnezeu si El ma iubeste”, „Îl am pe Dumnezeu în inima” auzim uneori din gura unor desfrânati notorii …Aceasta este ispita cea mai grozava din câte exista si anume sa ajungi sa crezi ca esti bun crestin indiferent de viata pe care o duci, indiferent de fapte… Vom ajunge la o asa familiaritate cu raul, cu pacatul încât atasamentul fata de Biserica va fi pur formal, aflându-ne într-un permanent sperjur.
Ma întreb sincer daca autorii Programului „Educatia pentru sanatate în Scoala Româneasca” îsi mai amintesc când parintii le spuneau povesti la gura sobei din care au învatat ce e cinstea, dreptatea sau moralitatea…Stiu oare dânsii ce bâzdâganii faceti pe la Bucuresti? Le puteti spune acestor batrâni carunti sau nepotilor dumneavoastra ca homosexualitatea, sexul oral si anal sunt practici normale?
Un lucru e cert, cu ocazia Juramântului în fata primului ministru si a presedintelui tarii, un ministru al Guvernului României spune: „Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului român…” . Încheie spunând: „Asa sa-mi ajute Dumnezeu” si îsi face de obicei semnul Sfintei Cruci…
Amin zic, adica „Asa sa fie”!

Prof. Laurentiu Dumitru

Iata si ce se intampla prin SUA si Marea Britanie:

Medicul General al Statelor Unite este Joycelyn Elders, fosta directoare la Departamentul de Sanatate al statului Arkansas sub guvernatorul Bill Clinton. Ea solicita pentru copiii de gradinita si de scoala primara sa primeasca prezervative si sa fie instruiti cum sa si le aplice pentru a nu se infecta cu virusul SIDA, când au contact sexual. Ea subliniaza necesitatea ca fiecare copil de gradinita si de scoala primara sa fie îndoctrinat si educat pentru a avea o activitate sexuala cât mai bogata si „lipsita de pericol”. Subliniem, acestia sunt copii sub 7 ani si copii între 7 si 10 ani. Pe Joycelyn Elders a luat-o gura pe dinainte si-a declarat: „Trebuie sa predam copiilor despre avort din primii ani de scolarizare”; vazând expresia de pe fetele ascultatorilor, s-a corectat repede: „adica despre cum sa evite sarcinile”. „Copiii de trei ani sunt mai usor de educat decât cei de 18 ani”, a explicat ea, de aceea trebuie sa-i învatam cum sa-si puna prezervative de la vârsta de 3 ani. Dupa parerea ei, parintii sunt incapabili sa-si educe copiii de 3 ani, de aceea trebuie numiti în fiecare scoala „experti în reproducere” care sa împarta copiilor prezervativele la aceste „clinici speciale” scolare. Daca prezervativele nu feresc de sarcina, atunci fetita trebuie sa aiba un avort, zice Joycelyn Elders, dar parintii nu trebuie anuntati. In statul Arkansas exista deja 24 de astfel de „clinici speciale” si vreo 200 în restul tarii.

Când parintii copiilor din Arkansas au aflat ca la clinica copiii nu se duc când si-au scrântit piciorul, ci ca sa fie instruiti în metode de copulare si ca sa primeasca prezervative, iar în unele cazuri sa li se faca avorturi, au ridicat un val de proteste, si au refuzat sa iscaleasca formele legale; medicul general Joycelyn Elders si-a instruit subalternii sa procedeze la avorturi fara forme legale. Pentru cazuri în care prezervativele sunt refuzate de partenerii lor, fetitelor li se poate implanta un procedeu contraceptiv subcutanat numit Norplant, care costa $500 de fetita (natural, din banii contribuabililor). Aceste implante, zice Medicul General al Statelor Unite, Joycelyn Elders, trebuie facute si prostituatelor, care folosesc stupefiante, pentru ca astfel sa nu mai conceapa copii care vin pe lume gata drogati si sufera teribil din vina mamei lor. Dar Medicul General Joycelyn Elders n-are nici o obiectiune la stupefiante sau la promiscuitate ca atare. Zice ea: „Sper sa le putem da (prostituatelor) implanturi Norplant ca sa poate vinde activitatea lor sexuala, pentru ca sa-si cumpere stupefiantele, daca trebuie, dar fara sa aiba copii neplanificati”.

Dar la unele scoli s-au împartit copiilor de scoala prezervative care se rupeau imediat si aveau defecte de fabricatie, deci nu puteau feri copiii de infectii venerice; Joycelyn Elders a dat ordin sa fie totusi distribuite copiilor de parca ar fi fost perfecte, apoi si-a instruit subalternii sa nu avertizeze copiii ca prezervativele sunt defecte.

Prezervativele si educatia sexuala vor scadea numarul de fetite mici ramase gravide, zice Joycelyn Elders, justificând astfel costul exorbitant al „clinicilor ” ei sexuale în scoli. In realitate, numarul de fetite gravide a crescut exploziv de când a început în scoli educatia sexuala si împartirea de prezervative la copiii mici, pentru ca în orele de educatie sexuala, copiilor li se spune sa nu-si asculte parintii care vor sa-i împiedice de la placerile sexuale, la care sunt îndreptatiti de la cea mai frageda vârsta posibil. Educatia sexuala în scoli îndeamna întotdeauna copiii sa practice copulatia înainte ca ei sa aiba maturitatea emotionala care trebuie sa însoteasca acest act. In timp ce Joycelyn Elders era Directoarea Departamentului de Sanatate si-si aplica programul sexual în scolile din Arkansas, acel stat a cunoscut o crestere a numarului de fetite mici ramase însarcinate care a situat Arkansas pe locul doi în natiune în aceeasta privinta; o crestere de 130% în numarul de copii care au contactat sifilis, si o crestere de 150% în numarul de copii care au contactat virusul SIDA. Inainte ca Joycelyn Elders sa fie numita pe acel post, numarul de gravide din scoli si licee scazuse, in cinci ani consecutiv; ea sustine însa ca, fara programul ei de activitate sexuala la elevi, ar fi crescut si mai mult decât a crescut de fapt, de parca proliferarea copulatiei la copii între 3 si 18 ani este un lucru inevitabil, care trebuie sa se produca.

Guvernul Blair incurajeaza sexul oral la copii – guvernul englez incurajeaza adolescentii de 16 ani sa experimenteze sexul oral, aceasta idee fiind o parte a unui program prin care se doreste reducerea numarului de sarcini nedorite in randul tinerilor. Initiatorii declara ca se doreste descoperirea, de catre adolescenti, a unor „niveluri de intimitate”, cum ar fi sexul oral, in locul contactului propriu-zis. Acest experiment, care a fost initiat de Universitatea Exter, este coordonat de Departamentul de Sanatate si Educatie. In cadrul acestui departament, profesorii sunt initiati sa discute „puncte de oprire” pre-sex, cu tinerii. In prezent, peste zece mii de copii participa la aceste cursuri, ca parte a programului prin care se doreste reducerea drastica a ratei graviditatii, care este cea mai mare din vestul Europei. (Times)

Materiale furnizate de Fundatia Crestin Ortodoxa PRO-FILIIS

Educatia sexuală în scoli
de Bogdan Mateciuc

Ministerul Educatiei si-a afirmat recent intentia de a introduce în programa de învătământ pentru anul scolar 2003-2004 cursuri de educatie sexuală. Foarte probabil, aceste cursuri vor fi copiate după cele predate în tările „cu traditie”, ele urmând să producă astfel în rândul elevilor aceleasi rezultate ca în tările de unde au fost preluate. O scurtă privire asupra roadelor asa-numitei „educatii sexuale în scoli”, asa cum transpar ele din statisticile oficiale, ne va ajuta să abordăm această chiestiune cu mai multă responsabilitate.
În urmă cu peste 20 de ani scolile din Statele Unite începeau să uzurpe autoritatea părintilor si să predea o „educatie sexuală” liberă de valori morale, oferind chiar indicatii specifice despre folosirea contraceptivelor. Afirmând că părintii sunt incompetenti si că copiii au nevoie să fie informati despre cum să evite consecintele relatiilor sexuale (de exemplu, sarcinile nedorite si bolile cu transmitere sexuală), promotorii educatiei sexuale hedoniste au initiat ceva care nu avea nici o legătură cu adevărata educatie sexuală, creând de fapt o „conditionare sexuală”, adică o manipulare si o îndoctrinare. Programele erau predate initial în ultimii ani de liceu, dar au fost apoi extinse si la clasele mai mici, ajungând până la grădinită. Au avut nevoie de doisprezece ani de îndoctrinare sistematică pentru a-i infecta pe copii si pe adolescenti cu o conceptie hedonistă despre viată si pentru a le schimba atitudinea si valorile crestine cu unele neo-păgâne, pe scurt, pentru a-i îndoctrina cu un umanism ateist. Asa cum arăta Randy Engel, expert în educatie sexuală, în cartea ei Educatia sexuală: Ultima Molimă (Sex Education: The Final Plague), acest sprijin pentru educatia sexuală îsi are rădăcinile în miscarea împotriva vietii si în malthusianismul sfârsitului de secol 19, propagate în secolul 20 de Margaret Sanger, fondatoarea organizatiei Planned Parenthood („Familii planificate”). Această organizatie este azi foarte activă în scolile din SUA si este afiliatul nord-american al IPPF (International Planned Parenthood Federation – Federatia Internatională a Familiilor Planificate), care are reprezentante în aproape toate tările lumii.
În realitate, programele de educatie sexuală hedoniste sunt folosite în multe scoli din lume pentru a schimba valorile si atitudinile copiilor prin asa-numita „clarificare a valorilor”. În mod înselător, aceste programe sunt numite „crestere si dezvoltare umană”, „viata de familie”, „populatie si dezvoltare”, „educarea populatiei”, toate toate fiind înrudite întrucât provin din aceeasi sursă – IPPF (Federatia Internatională a Familiilor Planificate) si afiliatii ei, UNESCO (prin al său CRESALC) si de la alte institutii care promovează controlul nasterilor. Prin intermediul acestei îndoctrinări sexuale, ei îi învată pe copii si pe adolescenti:
1. O nouă definitie a familiei si a rolului bărbatului si al femeii, potrivit miscărilor de homosexuali si feministe.
2. O etică depinzând de situatie, adică un relativism moral, exprimat mai popular prin lozinca „fă ce vrei, atât timp cât nu deranjezi pe nimeni”.
3. O conceptie hedonistă despre sexualitate.
4. O mentalitate anti-copii.
În aceste programe, ei prezintă băieti si fete dezbrăcati si activităti sexuale de orice fel (inclusiv aberante – sodomie, zoofilie, prostitutie, onanie, etc.). Astfel, ei trezesc în copii impulsurile sexuale si le distrug cumpătarea si inocenta. La toate acestea se adaugă indicatiile despre folosirea diferitelor metode contraceptive, inclusiv indicatii despre avort, acestea fiind prezentate ca „responsabilitate sexuală”, în scopul desensibilizării lor în ceea ce priveste natura intimă si sacralitatea sexualitătii. Asta se petrece în scolile din Statele Unite de peste douăzeci de ani, cu rezultate dezastruoase. De exemplu, în 1970, înainte de începerea educatiei sexuale în scoli, numai o treime dintre adolescentele însărcinate erau singure; astăzi sunt singure două treimi. În acest sens, congresmanul William Dannemeyer scrie în cartea lui Umbră pe pământ că există o relatie directă între sumele cheltuite de fiecare stat al SUA cu educatia sexuală din scoli si rata sarcinilor nedorite în rândul adolescentilor. Statele care cheltuie cele mai mici sume cu educatia sexuală au si cele mai reduse statistici privind cazurile de sarcină.
Promotorii contraceptivelor pentru minori pretind că acestea ajută la reducerea cazurilor de sarcină la adolescenti. Totusi, un studiu privind tinerele singure, cu vârste între 15 si 19 ani si care au întretinut relatii sexuale, arată că odată cu cresterea activitătii sexuale creste si posibilitatea de sarcină, desi ele folosesc în mod constant contraceptive. Ineficienta majoritătii contraceptivelor (în special la tineri) este principala cauză a acestui fenomen si, cu cât e mai mare numărul de tineri care folosesc contraceptive, cu atât e mai mare si numărul „accidentelor”, ceea ce duce la si mai multe avorturi. O treime din numărul total de avorturi care au loc anual în S.U.A. (aproximativ 1,5 milioane) au loc la tinere sub 18 ani. În ultimii 30 de ani au fost omorâti prin avort 35 de milioane de americani, adică o dată si jumătate populatia României.
Expertul în probleme ale populatiei, Jacqueline Kasun, autoarea cărtii „Războiul împotriva populatiei”, a studiat informatiile furnizate chiar de organizatia Planned Parenthood si a ajuns la următoarea concluzie: „Statele Unite, care oferă acces la programe de controlul nasterii finantate de guvern, înregistrează cele mai numeroase cazuri de sarcină în rândul adolescentelor – nasteri si avorturi”. Kasun arată că Statul California, care oferă minorilor contraceptive si întreruperi de sarcină fără consimtământul părintilor si care alocă mai multi bani decât oricare alt stat al SUA pentru contraceptive, înregistrează cele mai multe avorturi la adolescente si locul doi la cazurile de sarcină la adolescente.
Pentru a combate problema sarcinilor la adolescente, există clinici de stat în SUA (inclusiv în multe scoli) care oferă minorilor consultatii privind controlul nasterilor si chiar contraceptive gratuite, fără consimtământul sau cunostinta părintilor. Foarte multe scoli din SUA continuă să implementeze programe de educatie sexuală care includ instructiuni despre folosirea contraceptivelor, vizând copii tot mai tineri, în ciuda faptului că toată lumea stie că aceasta e un adevărat dezastru.
Cei care continuă să promoveze aceste programe pretind că, oferind copiilor si adolescentilor instructiuni detaliate despre actul sexual si despre cum pot fi evitate consecintele acestuia, ei îi învată pe tineri să nu întretină relatii sexuale (?!). E ca si cum ai spune că îi poti învăta pe tineri în detaliu cum se folosesc toate drogurile, le explici senzatiile plăcute generate de acestea, îi înveti cum să le folosească pentru a evita consecintele negative si după aceea speri că ei nu le vor folosi. Dr. Louise Tyrer de la filiala Planned Parenthood din New York recunoaste că mai mult de două treimi dintre avorturile care au loc anual în SUA sunt un rezultat al ineficientiei contraceptivelor. Desigur, pe măsură ce ei vor continua să promoveze contraceptivele si să le pună la dispozitia tinerilor, va exista si mai multă promiscuitate, în special dacă se oferă si întreruperi de sarcină fără stirea părintilor, asta în caz de esec al contraceptivelor folosite.
Chiar Planned Parenthood, ale cărei materiale „educationale” există în multe scoli din lume, recunoaste într-o revistă proprie că „desi tot mai multi tineri folosesc contraceptive si cu o mai mare persistentă ca mai înainte, totusi numărul de sarcini în afara căsătoriei continuă să crească.”
Profesorul Kingsley Davis, membru al consiliului de administratie al organizatiei pro-contraceptie si pro-avort „Zero Population Growth” (Zero cresterea populatiei) a declarat: „Ironia e că cresterea numărului de nasteri nelegitime a avut loc exact atunci când utilizarea contraceptivelor era considerată mai respectabilă si mai generalizată”.
Nu este deci surprinzător că aceste programe hedoniste de educatie sexuală (care includ instructiuni despre utilizarea contraceptivelor) sunt departe de orice valoare morală, distrug castitatea si modestia copiilor nostri si îi incită să întretină relatii sexuale premaritale. Acesta este motivul pentru care în SUA în fiecare an un milion de adolescente rămân însărcinate si 2,5 milioane de adolescenti contractează boli cu transmitere sexuală (BTS), care au ca rezultat sterilitatea si chiar decesul.
Recent, filiala locală a Planned Parenthood din Statul Massachusetts a initiat o campanie de presiuni pentru a determina Consiliul Educational al Statului să includă „educatia sexuală” ca obiect obligatoriu de studiu în programa analitică. Practic, Planned Parenthood a solicitat ca educatia sexuală să fie obligatorie în toate scolile de stat din Massachusetts.
Desi programele analitice individuale pot diferi de la o regiune la alta, „educatia sexuală generală” include instructiuni despre prezervative si utilizarea lor, dispozitive si medicamente contraceptive, medicamente care induc avortul, avort si homosexualitate. Aceste programe pot eventual mentiona si cuvântul „abstinentă”, însă doar pentru a discredita conceptul. Abstinenta nu este nicidecum recomandată ca standard al compotamentului sexual uman.
Desi Consiliul Educational din Massachusetts a respins solicitările Planned Parenthood, aceasta nu a adus si închiderea cazului. După ce a esuat cu presiunile la nivel de stat, Planned Parenthood intentionează să-si concentreze acum eforturile la nivel local, făcând presiuni asupra comitetelor scolare.
De unde obsesia aceasta a PP pentru programe obligatorii de educatie sexuală? Să aruncăm o privire asupra componentei financiare a afacerii: în 1997-1998, membrii Planned Parenthood au beneficiat de un contract de 15.224 dolari pentru „instruirea” profesorilor din Boston în ale educatiei sexuale. Un raport intern al Planned Parenthood, ajuns în posesia unei organizatii crestine, arată că „educatia joacă un rol direct în crearea de clienti pentru clinicile de planificare familială ale PP filiala Massachusetts”, asigurând astfel „stabilitatea financiară a acesteia.”
Statisticile actuale demonstrează esecul total al acestor programe, nu numai în Statele Unite, ci în lumea întreagă, în ceea ce priveste reducerea cazurilor de sarcină sau a numărului de adolescenti activi sexual. În ultimii 20 de ani activitatea sexuală premaritală aproape s-a dublat la adolescentii din SUA (The Miami Herald, 5 ianuarie 1991). Statele Unite, tara cu cele mai multe contraceptive, inclusiv pentru minori si fără acordul părintilor, înregistrează cele mai numeroase cazuri de sarcină la adolescente din lumea industrializată (International Dateline, septembrie 1991).
O altă tară industrializată în care educatia sexuală a esuat este Suedia, locul de nastere al „revolutiei sexuale”. Mai întâi au fost introduse cursurile de educatie sexuală în scoli (între 1938 si 1988 – 51 de ani de educatie sexuală). Apoi a fost legalizată contraceptia, homosexualitatea si avortul. În 1955, din cauza numărului foarte mare de adolescente însărcinate si boli venerice, educatia sexuală a devenit obligatorie, în 1975 guvernul oferind gratuit întreruperi de sarcină până în săptămâna a 18-a, indiferent de motiv. În lumina (întunericul?) acestei situatii, un raport guvernamental din 1985 sublinia preocuparea si dezamăgirea autoritătilor privind liberalizarea sexuală din ultimii ani. Suedia a început să dea înapoi, asa cum vor trebui să facă si celelalte tări mai devreme sau mai târziu.
E trist că aceste greseli s-au răspândit si în tările mai putin dezvoltate si vin acum si în România, prin intermediul organizatiilor care promovează controlul nasterilor.
Nu putem vorbi de educatie sexuală în scoli fără a mentiona organizatiile anti-viată si anti-crestine (gen Planned Parenthood) care promovează contraceptia si avortul, inclusiv pentru minori fără cunostinta sau acordul părintilor. Planned Parenthood a reusit să-si introducă materialele „educationale” în multe scoli din întreaga lume. Filosofia lor hedonistă si materialistă stă la baza majoritătii cursurilor de educatie sexuală predate în scoli. În plus, aceste cursuri au fost copiate de UNESCO, ale cărei programe sunt eufemistic denumite „educarea populatiei” si au aceeasi filosofie ca Planned Parenthood.
Credinciosi fondatoarei lor, Margaret Sanger, Planned Parenthood si afiliatii lor din toate tările continuă să răspândească azi aceeasi filosofie hedonistă si materialistă bazată pe umanismul ateist si relativism moral. Conform Planned Parenthood (PP), nu există valori absolute cum ar fi Cele 10 Porunci. PP le spune copiilor că sexualitatea nu implică deloc aspecte morale bune sau rele, ei trebuind pur si simplu să exploreze toate aspectele si să tragă singuri concluziile după aceea, chiar dacă acestea diferă de principiile morale pe care le-au învătat de la părinti. PP a definit familia ca fiind relatia care există între doi oameni care trăiesc împreună, definitie care asează relatiile homosexuale pe acelasi nivel cu căsătoria. În ghidul lor de educatie sexuală, Planned Parenthood afirmă că valorile sunt principii si credinte pe care ni le creăm singuri si care se schimbă cu timpul, important fiind ca fiecare să decidă pentru sine care-i sunt valorile, indiferent de ce spun altii. Mesajul pe care îl transmite această organizatie cursantilor de la orele de educatie sexuală este acela că fiecare persoană are dreptul să întretină relatii sexuale cu oricine si că partenerul depinde numai de preferintele sexuale ale persoanei în cauză.
Planned Parenthood îi învată pe minori că normele si considerentele morale au prea putin de-a face cu sexualitatea. A le vorbi tinerilor despre sexualitate si contraceptive fără a le vorbi si despre morală înseamnă a-i face să-si piardă bunul simt si să vadă avortul ca o solutie în caz de esec al contraceptiei.
Nu sunt împotriva faptului că tinerii trebuie să aibă informatii despre relatiile sexuale, dar ceea ce se predă actualmente în scolile din Occident NU ESTE educatie sexuală. Atât timp cât orice valori morale si de bun-simt sunt date la o parte, rezultatul este o degringoladă sexuală fără limite, iar statisticile vorbesc de la sine.
Mentalitatea libertină despre relatiile sexuale prinde tot mai mult teren si în România. Este la modă a eticheta castitatea si cumpătarea drept „principii învechite, de pe vremea bunicii.” În ceea ce priveste credinta, „eu am credinta mea, în inimă”, dar Dumnezeul „din inimă” e atât de mic si de bine pitit, încât nici nu se mai vede.
Ce principii au avut însă bunica si bunicul? Ce viată au putut trăit ei, având asemenea principii ca bază?
Tuturor ne place să citim prin reviste relatări despre bătrânei care s-au căsătorit la 20, respectiv 18 ani, si care trăiesc si acum fericiti în nu-stiu-ce sat, având 80-90 de ani. Copiii si nepotii vin mereu la ei de Crăciun, iar ei sunt multumiti că au trecut cu bine peste greutătile vietii.
Am vrea si noi să avem o căsnicie fericită ca a lor. Pe de altă parte, nu vrem să avem parte de povesti de genul celor citite în revistele „Povesti adevărate” sau „Povestea mea”. Asa ceva e un vis urât pentru oricine.
Cei doi bătrânei au avut o viată fericită tocmai pentru că s-au bazat pe acele principii considerate de noi azi ca „învechite”. Tinerii de azi ar vrea si libertinaj sexual, si fericire la maturitate si batrânete. Ori, asa ceva nu se poate. Cum îti asterni la tinerete, asa dormi la maturitate.
Relatiile sexuale începute la vârste fragede, în afara căsătoriei, fac ca la momentul căsătoriei cei doi să nu mai aibă nimic intim de oferit unul altuia si nici acel sentiment al unicitătii căsniciei lor. „Ce fac cu tine am mai făcut si cu alta/altul.” Rezultatul e un plictis fatal si, în final, divortul si permanenta goană după ceva nou.
Blazarea multor tineri din ziua de azi se datorează libertinajului practicat în toate aspectele vietii, libertinaj propovăduit si de asa-zisa „educatie sexuală”. La 20 de ani ei sunt deja plictisiti de viată, caută senzatii noi în droguri, alcool si experiente sexuale aberante si, după ce totul devine „fumat”, sunt internati pentru boli psihice sau se sinucid.
Dumnezeu nu se lasă batjocorit: libertinajul practicat de om se întoarce împotriva lui. Dacă nu crezi în Dumnezeu nu înseamnă că El nu există. Negarea realitătii nu duce la anularea ei. Dumnezeu e tot acolo, iar libertinajul sexual e un continuu afront la adresa Lui. Mai devreme sau mai târziu cei care se conduc după principii „moderne” ajung fată în fată cu Dumnezeu si cu consecintele faptelor lor.
Dar ce e modern în a avea relatii sexuale la 15 ani sau a trăi împreună fără a fi căsătorit? Acestea sunt lucruri vechi de când lumea. Modern si nou e cu adevărat a NU face ce face lumea de când se stie, iar Fiul lui Dumnezeu – Iisus Hristos – a venit tocmai pentru a ne arăta un nou mod de viată.

Avem posibilitatea să prevenim efectele negative ale „educatiei sexuale” din scoli de care se „bucură” statele cu traditie în domeniu. Dacă sunteti împotriva introducerii „educatiei sexuale” în scoli, scrieti-le:

Presedintele României
Guvernul României
Ministerul Educatiei si Cercetării
Departamentul pentru Analiză Institutională si Socială (din cadrul Guvernului)

În fond, e vorba de viata noastră si a copiilor nostri.

Bogdan Mateciuc

 

 

Read Full Post »

Despre pacatul desfranarii

 „Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârsi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumparaţi cu preţ! Slaviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” ( I Corinteni 6: 18-20).

 Preot Ioan

Iubiti credinciosi,

Prin învăţătura creştină, botez şi harul Duhului Sfânt, poporul român a devenit urmaş al lui Hristos de aproape 2000 de ani, mai precis din anul 40 d.Hr. când a fost încreştinat de Sfântul Apostol Andrei. Dacă omul se înstrăinează de Dumnezeu, Izvorul Vieţii, viaţa pe pământ devine fără sens, iar singurul scop al acesteia rămâne satisfacerea propriilor plăceri. Omul trebuie să aibă mereu în faţa ochilor săi idealul spre care tinde. După cum exploratorii care năzuiau spre pol erau întorşi în permanenţă cu faţa spre steaua polară, tot aşa şi creştinul trebuie să aibă mereu în faţă „STEAUA MÂNTUIRII”, adică pe Iisus Hristos. Hristos este Cel care a modelat prin Biserica Sa, sufletul românesc. Sufletul blând şi omenos al românului s-a născut şi a crescut în Bisericuţele de lemn, răspândite pe plaiuri mioritice. Potrivit relatărilor Bibliei, cu 1000 de ani înainte de Hristos, i-a ameninţat pe israeliţi uriaşul filistean Goliat: „Acesta era la statură de şase coţi şi o palmă” (I Regi 17:4). Acestuia i s-a opus un ciobănaş (David), cu singurele sale arme: toiagul, praştia şi cinci pietre rotunde pe care le-a cules din vâltoarea unei ape. În zilele noastre există un alt Goliat care ameninţă întreaga lume, chiar şi pe români: UN GOLIAT AL NECREDINŢEI, AL IMORALITĂŢII, AL CURVIEI, AL PREA CURVIEI SI A TOT FELUL DE PERVERSIUNI SEXUALE. Unii oameni săvârsesc aceste păcate considerând că sunt liberi să facă orice vor. Este foarte important însă să nu confundăm libertatea cu libertinajul. Un om este liber cu adevărat atunci când face binele, iar când face răul este rob al diavolului, pentru că libertinaj înseamnă comportare de libertin, desfrâu, destrăbălare. Libertinul este un om care sfidează regulile decentei si ale moralei, fiind usura tic, desfrânat.

 Noua viziune liberală legitimează situaţii precum:

 MARIAJUL DESCHIS în care soţii îşi dau unul altuia acordul de a avea şi alţi parteneri sexuali;

 CONCUBINAJUL care exclude cununia religioasă;

 MATERNITATEA INDEPENDENTĂ, adică conceperea copiilor prin tehnici reproductive.

 FAMILIA HOMOSEXUALĂ acceptată în Olanda şi de curând în alte câteva state.

 Orice persoană morală, cu nobleţe sufletească, cu dragoste şi frică de Dumnezeu îşi va pune inevitabil următoarea întrebare: CUI FOLOSESTE ACEASTĂ DEZORDINE AMOROASĂ???

 DESIGUR VRĂJMASULUI DIAVOL AL CURVIEI !!!

 Vorbim mereu despre lume. Dar ce este lumea? După cuvântul unui Sfânt Părinte, lumea este o mare a plăcerilor în care o dată scufundat, te îneci în vesnica moarte a nepăsării generale, egal distribuită tuturor candidaţilor la deşertăciune. În lumea noastră, marcată atât de profund de păcat, tinerii sunt înconjuraţi de ispite. O mare parte din ei nici nu vor să audă de Biserică, post, spovedanie, împărtăşanie, Hristos, mântuire … Nu-i interesează decât distracţii le sub orice formă, motivând că: „ÎSI TRĂIESC VIATA!” Asa îi însală diavolul si-i face să numească „viaţă” însăşi calea morţii. În lumea aceasta pervertită, care şi-a întors faţa de la Dumnezeu către mizeriile Occidentului (homoxesuali, lesbiene, perversiuni sexuale, pedofilie, bordeluri, droguri, discoteci … ), nu există chioşc de difuzare a presei fără reviste pornografice, nu există ziar fără imagini incitante cu femei dezbrăcate. Pe străzi, pe pereţi putem vedea desene grafiti în care este propăvăduit sexul, la televizor nu putem vedea un film sau o telenovelă fără sex. Există canale de televiziune dedicate filmelor cu orgii sexuale, pe autoturisme proprietate personală, numărul de imatriculare este SEX, iar compozitorii de manele folosesc texte obscene.

 PĂCATUL DESFRÂNĂRJI ÎSI FACE MARE RECLAMĂ

 În toată mass-media este loc atât de larg pentru reclama desfrânării şi atât de puţin pentru ADEVĂR. Parcă diavolul şi-a subordonat aceste mijloace într-o proporţie înfricoşătoare, manipulându-i pe cei slabi în credinţă.

 Televizorul droghează vizual şi psihic pe toţi cei care-i privesc ecranul, de la copii până la bătrâni. Teledesfrânatul este, poate, cel mai vinovat de propăvăduirea păcatului curviei. Imaginile arătate pe micul ecran ţin locul spectacolelor din arenele romane, spectacole cu lupte de gladiatori. Sfinţii Părinţi îi opreau pe creştini să meargă la astfel de spectacole şi tot aşa i-ar opri şi pe creştinii de astăzi să privească cea mai mare parte a emisiunilor micului ecran. Pâine şi circ! Asta voiau cei care mergeau să vadă spectacolele din arenele romane.

 Însă telemincinosul dă numai circ, pâine nu! Iar poruncile lui Dumnezeu sunt: ,,RASCUMPARATI VREMEA” (Efeseni 5: 16) şi „CU FRICA SI CU CUTREMUR RASCUMPARATI MANTUIREA VOASTRA.” (Filipeni 2:12).

 CUM AM PUTEA DEFINI DESFRÂNAREA

 ”Nu vă amăgiţi;” Nici desfranatii, nici închinatorii la nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii, nici furii, nici lacomiii nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împarăţia lui Dumnezeu. (Corinteni 6:9-10). ”

 Desfrânarea o putem defini ca pe o convieţuire nelegitimă a unui bărbat cu o femeie.

Cineva o numea cel mai tare drog din zilele noastre. Desfrânarea este numărată între păcatele care ies din inima omului: „Căci din inimă ies: gândurile rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om … ” (Matei 15:19-20). Poligamia începe în lume cu Lameh, un urmaş al lui Cain, acesta fiind primul om care şi-a luat două femei, pe Ada şi pe Sela (Facere 4: 17). Iisus Hristos a condamnat desfrânarea (Matei 19:3), iar căsătoria monogamă a ridicat-o la rang de taină la nunta din Caana Galileii (Ioan 2:1-10). Dacă în Legea Veche era urmărită curăţia cu deosebită râvnă, cu atât mai curaţi trebuie să fim noi, care ne învrednicim de Jertfa cea Mântuitoare după cum spune Sfântul Ioan Cassian: „Cu câtă curăţenie va trebui să păstrăm castitatea corpului şi a sufletului nostru noi, cei care primim Sfânta Împărtăsanie, dacă învătăturiie Legii Vechi opresc atingerea jertfelor de către cineva necurat”.

 În Predica de pe Munte (Matei 5), însuşi Mântuitorul Iisus Hristos îi îndeamnă pe creştini să fugă de acest mare păcat al desfrânării, chiar de ar fi săvârşit numai cu gândul: „Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: Să nu săvârsesti adulter, Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie, poftind-o, a si săvârsit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5: 27-28). Iar

 Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: ” V-am scris în epistolă să nu vă amestecati cu desfrânatii” (lCorinteni 5:9) ; „Că pe desfrânati îi va judeca Dumnezeu” (Evrei 13:4).

 Suntem îndemnaţi să căutăm sfinţenia, căci trăind în acest păcat al desfrânării, îl mâniem pe Dumnezeu, care spune: „De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi” (I Corinteni 3:17). Aşa se va întâmpla şi cu noi, cum s-a întâmplat şi cu Izabela: „Şi i-am dat timp să se pocăiască. Şi nu voieşte să se pocăiască de desfrânarea ei. IATĂ, O ARUNC PE EA BOLNAVĂ LA PAT, SI PE CEI CE DESFRÂNEAZĂ CU EA, ÎN MARE STRÂMTORARE, DACĂ NU SE VOR POCAI DE FAPTELE LOR” (Apocalipsa 2:21-22).

 Păcatul desfrânării îl putem considera mai mult decât o înşelăciune din partea diavolului, fiind chiar ,,O BETIE A ÎNSELĂCIUNII”. Acest diavol al desfrânării ne spune asa: „Desfrânează fără să-ţi fie teamă să desfrânezi din nou. Atunci vei fi satisfăcut din plin”. Orice om este liber, conştient, dar şi responsabil.Diavolul ispiteşte, dar nu poate sili, cere consimţământul, dar nu poate constrânge.Conştiinţa fiecăruia dintre noi este judecător drept, care ştie ce este bine şi ce este rău. Conştiinţa ne învinovăteşte, căci noi nu cădem în păcate din neştiinţă, ci din trândăvia sufletului şi a nepăsării faţă de virtuţi. Un lucru foarte grav şi dureros este atunci când părinţii trăiesc în desfrânare. Atunci păcatul poate cădea pe copilul, nepotul sau strănepotul lor, după cum se poate citi în Biblie că Dumnezeu este: ” …iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare şi de dreptate … „. El este Cel Care „păzeste adevărul si arată milă la mii de neamuri; Care iartă vina si răzvrătirea si păcatul, dar care nu Iasă nepedepsit pe cel ce păcătuieşte; CARE PENTRU PĂCATELE PĂRINTILOR PEDEPSESTE PE COPII SI PE COPIII COPIILOR PÂNĂ LA AL TREILEA ŞI AL PATRULEA NEAM” (Ieşirea 34:6-7). Şi iată un exemplu grăitor: Săvârsind adulter cu femeia oşteanului Urie şi apoi uneltind moartea acestuia, Împăratul David şi-a încărcat sufletul cu două păcate foarte grele, adulter şi crimă, pentru care Dumnezeu l-a mustrat prin profetul Natan. Deşi, Dumnezeu l-a iertat, totuşi nu a vrut ca David să-i zidească templu fiindcă avea mâinile murdare de sângele crimei şi de adulter, iar primul copil făcut cu Batşeba, soţia lui Urie, a murit. Fructul literar al acestei nefericite întârnplări a fost Psalmul 50, ca o expresie a pocăinţei, pentru o vină recunoscută. Fericitul Augustin ne învaţă că nu David cel căzut în păcat trebuie să fie modelul creştinului, ci David cel ce se pocăieşte de păcat.

(Oricine poate cadea important este sa se ridice şi se va mantui) Împreunarea trupească a oamenilor, fără binecuvântarea lui Dumnezeu (prin Taina Sfintei Cununii), şi pervesiunile sexuale sunt acte sau comportări anormale, practici urâte şi dăunătoare omului. Perversiunile sexuale sunt consecinţa unor deprinderi proaste, a unor înclinări din naştere (inversiune sexuală). Formele de manifestare a perversiunilor sexuale sunt: ONANISMUL (masturbarea), FETISISMUL, SADISMUL, MASOCHISMUL, NECROFILIA, BESTIALITATEA, EXHIBITIONISMUL, SATIRIAZIS, NIMFOMANIA, HOMOSEXUALITATEA, LESBIANISMUL, SODOMIA, PEDOFILIA, INCESTUL. După morala creştină, acestea sunt păcate de moarte şi sunt practicate de oameni bolnavi şi fără educaţie, dar mai ales fără Dumnezeu.

SFÂNTA SCRIPTURĂ DESPRE PĂCATUL DESFRÂNĂRII

”Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut BĂRBAT şi FEMEIE” (.Facerea 1:27);

Deci, nu scrie că l-a făcut pe om bărbat şi femei, şi nici femeie şi bărbaţi.

În Biblie, atât în Vechiul Testament cât si în Noul Testament, în multe locuri si în multe feluri suntem îndemnaţi să fugim de păcatul desfrânării. Fiind vorba de lupta noastră cu ispitele, Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul” (Efeseni 6: 14). Dar când chipul desfrânării îşi slobozeşte săgeata, ne îndeamnă să fugim din faţa acestui păcat: „Fugiţi de desfrânare … ” (1 Corinteni 6:20), căci este mai de temut decât alte nelegiuiri. Spre adeverire, în Sfânta Scriptură avem a lua aminte la cumpătarea lui Iosif, fiul lui Iacov, care s-a împotrivit fugind de păcatul desfrânării, deşi multe i-ar fi fost spre convingere: vârsta supusă plăcerii, jugul robiei în care era şi ademenirile stăpânei. După ce Iosif a fost dus în Egipt, a fost cumpărat de egipteanul Putifar, comandantul gărzii, o căpetenie de la curtea lui Faraon. Stăpânul Putifar, văzându-l pe Iosif foarte îndemânatic şi că toate câte le făcea el sporeau, l-a pus mai mare peste casa lui şi peste toate câte avea. Iosif era chipeş la statură şi foarte frumos la faţă: «Aşa fiind, femeia stăpânului său şi-a pus ochii pe Iosif şi i-a zis: „Culcă-te cu mine!”» (Facerea 39:7). Iar el n-a vrut, ci i-a spus femeii stăpânului său: „În casa aceasta nu-i nimeni mai mare decât mine şi de la nimic nu sunt oprit decât numai de la tine, pentru că tu eşti femeia stăpânului meu. Cum dar să fac acest mare rău şi să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu?” (Facerea 39:9). Însă stăpâna casei nu-l slăbea pe Iosif si în toate zilele îl îndemna să se culce cu ea, dar el n-o asculta. Într-o zi intrând Iosif în casă după treburile sale şi nefiind în casă vreunul din casniciei. Ea l-a apucat de haină şi i-a zis:

Culcă-te cu mine! EI însă lăsând haina în mâinile ei, a fugit si a iesit afară” (Facerea 39: 12).

 Atunci când a văzut că el a fugit lăsându-si haina, a ieşit afară şi: „A strigat pe casnicii săi si le-a zis: Priviti, ne-a adus aici slugă un evreu, ca să-si bată joc de noi. Căci a intrat la mine şi mi-a zis: Culcă-te cu mine! Eu însă am strigat. Auzind el că am ridicat glasul şi am strigat, lăsându-şi haina la mine, a fugit şi a ieşit afară” (Facerea 39:13-14). Când a venit stăpânul acasă i-a arătat haina şi l-a învinovăţit pe Iosif. Stăpânul s-a mâniat şi l-a băgat în temniţă pe Iosif, de unde a ieşit după ce a tâlcuit visele Faraonului. Stăpânul văzându-i înţelepciunea i-a spus: „Iată, eu te pun astăzi peste tot pământul Egiptului” (Facerea 41: 41). Iată, pentru cinstea lui, Iosif, chiar dacă a fost învinuit şi a suferit pe nedrept, a primit dreptatea şi binecuvântarea lui Dumnezeu care nu au întârziat să vină asupra lui şi a fost pus, după Faraon, cel mai mare peste tot Egiptul.

 CAUZELE PĂCATULUI DESFRÂNĂRII

 Dintre cauzele generale ale desfrânării, Părinţii Filocalici insistă asupra a două: lăcomia pântecelui şi trândăvia sau lenea. După o masă bogată prin cantitatea mâncărurilor şi a băuturilor nu se naşte dorinţa de rugăciune stăruitoare, ci imboldul spre odihnă, lene şi curvie. Cu cât sunt mai variate si mai fine bucatele si băuturile, cu atât plăcerile imaginate sunt mai rafinate. Provocată de lăcomia pântecelui şi lene, desfrânarea naşte, la rândul ei, patimi consecutive, pentru că patimile trupeşti se află legate ca într-un lanţ, astfel încât o verigă conduce spre cea următoare, adică preaplinul uneia o naşte pe cealaltă. În păcatul desfrânării rontăie ca un soarece moartea si într-o zi ne vom vedea plini de suferintă si căintă.

FELURILE, FORMELE SI MANIFESTĂRILE DESFRÂNĂRII

 Sfântul Ioan Cassian, denunţând patima defrânării, vorbeşte despre trei forme generale ale acesteia:

 l. Una, lucrată în cadrul unirii dintre două persoane de sex opus;

 2. Alta, în afara sau în lipsa atingerii unei persoane de sex opus (autosatisfacerea, onania sau masturbarea … );

 3. Al treilea fel, curvia din suflet si din minte.

 La aceste forme şi în ton cu vremurile contemporane se pot adăuga: necumpătarea la mâncare şi băutură, îmbrăcămintea necuviincioasă şi provocatoare, lectura şi vizionarea unor materiale instigatoare-erotice, sexi sau pornografice, dansurile, cântecele şi reprezentările artistice obscene, vorbele şi cuvintele uşuratice etc. Toate acestea constituie tot atâtea aluzii şi motive declanşatoare şi cauzatoare ale păcatului curviei.

 MALAHIA (MASTURBAREA) ESTE UN PĂCAT?

 Da, este un păcat. Masturbarea este caricatura unei relaţii conjugale adecvate. Ea se concentrează exclusiv asupra propriei persoane şi asupra satisfacţiei personale, fiind contrară scopului „natural”, pentru care Dumnezeu a creat sexualitatea la început. Îi lipseşte finalitatea, care este procrearea şi dăruirea de sine reciprocă, şi încalcă porunca de a duce o viaţă castă. Fiindcă înaintea lui Dumnezeu, acest păcat este URÂCIUNE, îi îndemnăm din tot sufletul pe cei căzuţi să-I părăsească, iar pe cei teferi să se păzească de „muşcătura viperei”, de mrejele şi întinăciunea lui. PENTRU ACEST PĂCAT A ÎNGĂDUIT DUMNEZEU CA ONAN SĂ MOARĂ: „Ceea ce făcea el (Onan), era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorât pe el” (Facerea 38:10). Masturbarea – zice Sfântul Ioan Scărarul – ESTE CURVIE CE SE FACE FĂRĂ DE ALT TRUP. Tot el mai numeşte acest păcat, păcat de moarte, şi pierzare, pentru că este greu să se depărteze de el şi să se pocăiască cei ce au căzut. Masturbarea pricinuieşte vătămare nu numai la suflet, ci şi la trup. Vătămare la suflet căci îl lipseşte de Împărăţia Cerurilor: „Nu vă amăgiţi ! Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, NICI MALAHIENII, nici sodomiţii …. nu vor moşteni Împărăţia Cerurilor” (1 Corinteni 6:9). Malahia face ca sufletul să-şi piardă fecioria, care, o dată pierdută nu se mai dobândeşte, pentru că îl face pe om de aduce jertfă diavolului, prin sămânţa trupului său – precum zice un părinte.

 Masturbarea se poate asocia cu alte deviatii sexuale cum ar fi hornosexualitatea sau poate să apară şi la indivizi bisexuali. Aceste acte devin frecvente în stări psihice cum ar fi oligofrenia (demenţa) când se poate ajunge până la 50-60 masturbări pe zi. Cauzele masturbării constau în CURIOZITATE, TIMIDITATE, RESTRICTII HETEROSEXUALE sau mai poate apărea în caz de izolare psihică (bolnavi psihici care vor să se izoleze de lumea exterioară), când au sentimente de culpă şi de inferioritate sexuală. Masturbarea duce la epuizarea sistemului nervos prin efectul imaginativ şi lipsa de destindere specifică sexualităţii fireşti, ceea ce duce la o nevroză anxioasă (oameni depresivi), iar apoi la impotenţă sexuală prin autosugestie, dată de teama de a nu fi normal în viaţa sexuală. În final, masturbarea face ca subiectul să devină timid, retras şi lipsit de orice iniţiativă. După spusele doctorilor, malahia pricinuieşte vătămarea trupului şi malahienii prezintă următoarele simptome: 1. Îngălbenesc; 2. Le slăbeşte stomacul; 3. Le slăbeşte vederea ochilor; 4. Pierd glasul; 5. Pierd isteţimea şi ascuţimea minţii; 6. Pierd ţinerea de minte; 7. Pierd somnul din pricina unor vise de coşmar; 3. Le tremură trupul; 9. Pierd bărbăţia trupului şi a sufletului; 10. Le urmează scurgerea cea prin somn, de multe ori şi când sunt treji; II. Îmbătrânesc repede. ASADAR, PĂCATUL ACESTA ESTE CA O CIUMĂ SI O STRICĂCIUNE A NEAMULUI OMENESC, SI-I FACE PE CEI CE SE MASTURBEAZA SA TRAIASCA AICI O VIATA TICĂLOASĂ SI DUPĂ MOARTE SĂ FIE DUSI ÎN CHINURILE IADULUI.

 PORNOGRAFIA

 Când vorbim despre pornografie, trebuie să facem o distincţie clară între pornografia totală ( HARD-CORE) şi cea uşoară (SOFT-CORE). Prima incluzând imagini sadomasochiste şi pedofile, duce la exploatare şi la abuzul cel mai grav. PORNOGRAFIA „HARD-CORE” este o năpastă pe care nici o societate civilizată nu ar trebui să o tolereze. Iată ce scria în revista U.S.NEWS & WORLD REPORT (10.02.1997): „America este pe departe principalul producător de filme porno în lume, cu o incredibilă rată de 150 de titluri noi pe săptămână”. Urmează o statistică: „Un club strip-tease profitabil câştigă 5 milioane de dolari pe săptămână; starurile porno de primă mărime câştigă 20.000 de dolari pe săptămână dansând. Aproximativ 8 miliarde de dolari au fost cheltuiţi anul trecut în afacerile porno; numărul închirieri lor de casete porno a crescut de la 75 de milioane în 1985 la 665 de milioane în 1996. PORNOGRAFIA „SOFT-CORE” este atât de răspândită încât cu greu o mai putem recunoaşte. Ea umple locurile de muncă, casele noastre, dar şi şcolile. Filozoful german Ludwig Feuerbach afirma: „SUNTEM CEEA CE MÂNCĂM”. Părintele Alexander Schmeman preia această frază într-un mod genial, demonstrând că principalul scop în viaţă este să consumăm Sfânta Euharistie (Îrnpărtăsania) şi în acest fel să devenim euharistici. Rostul icoanelor (iconogafia) în Sfânta Biserică este de a da minţii noastre hrană cerească. Pornografia este o iconografie demonică. Ea corupe mintea cu imagini care provoacă stricăciune în adâncul sufletului. Pornografia creează dependenţă. Dacă suntem într-adevăr ceea ce mâncăm, pornografia este evident o otravă ucigătoare. SOLUŢIE: Să nu ne închinăm omului, împodobindu-ne spaţiile cu postere reprezentând nuduri, actori şi cântăreti, mai bine să scoatem de pe pereţii caselor noastre şi ai birourilor unde lucrăm aceste provocări diavolesti şi să le înlocuim cu icoane crestin – ortodoxe si atunci icoană va fi sufletul nostru.

 CE PUTEM SPUNE DESPRE OMUL STĂPÂNIT DE PĂCATUL DESFRÂNĂRII ?

 Omul stăpânit de această patimă „pierde simţul pudorii”, care este unul dintre elementele funamentale ale moralei, îşi istoveşte forţele fizice şi intelectuale, îşi ruinează avutul, poate fi atins de boli grele şi contagioase, îşi roade floarea tinereţii. DESFRANAREA ADUCE TOTDEAUNA O BATRÂNETE PREMATURA. Este un păcat care produce obisnuinte tiranice, ce paralizează orice avânt spre desăvârşire,

 Desfrânatul devine egoist şi obsedat. Echilibrul puterilor sufleteşti este rupt. Trupul este acela care comandă tiranic, iar voinţa devine sclava acestei patimi ruşinoase.

 Desfrânatul nu vrea persoana celuilalt aşa cum este, ci aşa cum îi trebuie lui. Percepţia este distorsionată ca într-o falsă oglindă. Persoana devine o proiectare a propriilor dorinţe pătimaşe, o sumă a poftelor lui. Persoana celuilalt nu mai este o taină de care trebuie să se apropie cu delicateţe şi sfială şi, mai presus de toate, cu dragoste sinceră şi curată, ci este o cetate cucerită, ce trebuie să plătească permanent „tribut în natură” cuceritorului.

 CE STARE SUFLETEASCĂ ARE CEL CĂZUT ÎN PATIMA DESFRÂNĂRII ?

 După împlinirea dorinţei şi dispariţia plăcerii, desfrânatul se simte izolat, singur şi străin chiar şi lângă victima lui, unde credea că va simţi şi va trăi din plin cu toată fiinţa. Are un sentiment de zădărnicie şi de regret, ca unul care n-a întâlnit ce a dorit, are un sentiment de frustrare şi angoasă. SINGURA CALE DE A SCĂPA DE TOATE ACESTE COMPLEXE SI REMUSCĂRI, I SE PARE ÎNTOARCEREA CU O PUTERE SI MAI MARE ÎN BRATELE PATIMII, ADICA SE ABANDONEAZA TOTAL PLACERII.

 ESTE ADEVĂRAT CĂ CEI CARE DESFRÂNEAZĂ, ÎSI SCURTEAZĂ ANII VIETII?

 Dupa cuvântul Parintelui Arsenie Boca scurtarea vieţii neamului omenesc a venit ca o plata pentru caderea în desfrânare. Nici că se poate mai drept. Dumnezeu L-a înzestrat pe om cu atâtea daruri minunate. De ce să renunţe omul la ele şi să coboare satisfăcut la singurul rol de mascul şi femelă??? Asta-i toată aspiraţia lui??? Neînvăţat sau nevrând să se ostenească mai mult, uitând că Dumnezeu a rânduit o instituţie, Biserica, tocmai cu acest scop, să-l îndrepte şi să-l ajute spre împărăţia Lui, sigur că se află în disonantă si în dezechilibru cu Dumnezeu.

 De Dumnezeu nu scapi prin simplul motiv că nu-L asculţi sau Îi tăgăduieşti existenţa, şi-I nesocoteşti Biserica, pentru că El are o rânduială şi-ţi cere s-o urmezi. Solomon, ca unul ce avea s-o păţească, a întrevăzut acestea: „CEI NELEGIUI’fI (DESFRANATIII) PEDEPSITI VOR FI- FEMEILE LOR SUNT FARA MINTE ŞI COPII LOR STBlCATU IAR SPITA LOR BLESTEMATA” (Înţelepciunea lui Sirah 3:10-12).

 Este foarte adevărat că omul caută pe pământ fericirea pentru că el este o fiinţă a dorului, o fiinţă relaţională, făcută să fie cu un partener de sex opus, o fiinţă care nu poate fi fericită fără întâlniri interpersonale. Fericirea este simplă, este ca un buchet de trandafiri şi spini, este viaţa. Fericirea supremă a omului este comuniunea în iubire. Fericit este omul care are aripile puternice ale nădejdii şi dorului de Dumnezeu. Într-adevăr în om există două legi, două porniri – una de a face binele şi una de a face răul. Legea duhovnicească din sufletul omului doreşte binele, iar Legea păcatului din mădulare se luptă împotriva legii duhovniceşti. Deci, tinerii trebuie să biruie ispita, dar acest fapt se petrece, în mod deosebit, acolo unde există viaţă duhovnicească. Se cuvine ca tinerii să se păzească pe cât va fi cu putinţă mai mult de orice păcat şi de cad în păcat, să nu fugă, din disperare şi din laşitate, ci să caute restabilirea curăţiei lor sufleteşti prin: SPOVEDANIE, CANON ŞI ÎMPĂRTĂŞANIE.

 Un creştin ortodox trebuie să se păzească de desfrânare, ducând o viaţă curată, căci aceasta înseamnă a aduce jertfă Domnului (Romani 12:4-5).

 FECIORIA ÎNAINTE DE CUNUNIA RELIGIOASĂ

 Putem spune că nu există religie pe suprafaţa pământului care să nu cinstescă în mod deosebit fecioria. Păzirea ei apare ca cel mai mare bun, ca izvorul adevărat al puterii şi tăriei spirituale. Încă din copilărie fiecare creştin ortodox (desigur, înainte de a cădea în păcatul desfrânării), ar trebui să ştie care sunt cele două mari comori ale sufletului său. Prima mare comoară a unui suflet este CREDINŢA CREŞTIN-ORTODOXĂ, şi să-i muţumim lui Dumnezeu că ne-am născut în credinţa cea dreaptă, sfântă şi mântuitoare. A doua mare comoară a unui suflet este FECIORIA. Când eram copil, mama îmi spunea mereu că fecioria este certificatul de bună purtare. Fecioria este ca soarele şi să nu uităm că tinereţea şi fecioria nu pot fi recăpătate. Ce-şi poate dori mai mult o mireasă decât să păşească sfios către Altarul Sfintei Biserici, îmbrăcată în rochia de mireasă pe care a visat-o din copilărie; albă să-i fie rochia iar sufletul, alb şi parfumat ca un crin imperial. Binecuvântată îi va fi viaţa, familia, soţul şi viitorii copii. Dar dacă tinerii (ginerele şi mireasa) şi-au pierdut fecioria înainte de acest moment, conform sfintelor canoane, nu trebuie puse cununiile pe capul lor şi nici să cânte preotul: „Cu mărire şi cu cinste se încununează … ” O dată pierdută fecioria, regretul pentru acest păcat îi urmăreşte toată viaţa, nemaipunând la socotelă că uneori partenerii se părăsesc pentru totdeauna. Iată, referitor la acest lucru, o doamnă îmi povestea cu lacrimi în ochi că va regreta toată viaţa pentru că şi-a stricat fecioria înainte de nuntă: „Părinte atunci când am mers la cununia religioasă în Sfânta Biserică Ortodoxă, stând în faţa Altarului, am simţit că rochia mea de mireasă nu mai este curată, ci pătată”. Atunci când unul din cei doi sau amândoi au mai avut legături trupeşti Înainte de căsătorie, umbra acestui păcat nu poate fi niciodată Înlăturată din sufletele lor. Iată un exemplu:

 Cu câteva decenii în urmă s-a remarcat în literatura europeană o nuvelă cu titlul „UNA DIN MULTE”.  Nuvela prezintă drama unei domnişoare care ajungând mireasă a aflat de la mirele ei, care o iubea şi pe care îl iubea, că acesta a cunoscut pe altcineva înainte de căsătorie. Neputând suporta durerea şi greutatea care au strivit floarea delicată a iubirii, s-a sinucis ca „UNA DIN MULTE”. Nuvela este sugestivă în ceea ce priveşte” Taina iubirii”, dar rezolvarea acestei suferinţe prin sinucidere a dus la osânda ei veşnică, fiindcă sinuciderea este păcat împotriva Duhului Sfânt şi nu se iartă în vecii vecilor (Marcu 3:28-29).

 DOAR CUNUNIE CIVILĂ SAU TREBUIE NEAPĂRAT SI CUNUNIA RELIGIOASĂ?

 Hotărât lucru: bărbatul rară nevastă nu este întreg, dar nici femeia fără bărbat nu este întreagă. În popor se spune că unul fără altul sunt doar „o jumătate de cruce” şi atunci este clar că ei trăiesc fără bucurii, fără binecuvântare fără pace în suflet …. Alianţa conjugală a existat şi în Vechiul Testament, însă în Noul Testament, Iisus Hristos face din ea o Taină, după modelul relaţiei sale cu Biserica. Unirea dintre membrii cuplului conjugal (bărbat şi femeie), este unică, eternă, divină, un mare mister ca şi împreunarea mistică dintre Hristos şi Biserică. Actele încheiate la Oficiul Stării Civile reprezintă numai partea formală a căsătoriei, adică acordul din partea oamenilor. Adevărata căsătorie este cea consfinţită religios, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „TAINA ACEASTA MARE ESTE; IAR EU ZIC, ÎN HRISTOS ŞI ÎN BISERICĂ” (Efeseni 5:32). O astfel de căsătorie se află ca model în Biblie şi la ea a participat Însuşi Mântuitorul, Maica Domnului şi ucenicii lui. Primul scop al căsătoriei este naşterea de prunci. Dumnezeu L-a făcut pe primul om – Adam, iar familiei îi revine misiunea sublimă de a răspândi viaţa. Al doilea scop al căsătoriei este sfinţirea. Al treilea scop este acela de a fi port împotriva furtunilor patimilor, fiindcă degradarea umană este adâncă. Omul nu-şi mai poate stăpâni simţurile sale. Şi atunci, unirea legitimă a bărbatului cu femeia vine ca un mijloc de salvare. Căsătoria are o măreţie divină – fiindcă această căsătorie vine de la Dumnezeu şi se încheie sub ochiul Lui şi autoritatea Sa supremă. Pentru ca nunta să fie după voia lui Dumnezeu, ea trebuie să fie mai întâi ca-n Sfânta Scriptură, abia apoi ca-n povesti. Iată ce scrie în Biblie despre prima familie de oameni (Adam şi Eva): „Şi Dumnezeu i-a binecuvăntat zicând: Creşteţi şi vă inmulţiţi şi umpleţi pământul, şi-l supuneţi” (Facerea 1 :28). De această binecuvântare a lui Dumnezeu (consimţire a căsătoriei) are nevoie şi familia din zilele noastre. Trebuie însă să remarcăm un lucru: mai întâi i-a binecuvântat (echivalentul cununiei religioase), şi apoi, binecuvântaţi fiind, s-au înmulţit. Nu ca în zilele noastre când mai întâi se înmulţesc (trăiesc în desfrânare o vreme, fac şi câţiva copii) şi numai după aceea vin să se cunune în Biserică, asta într-un caz totuşi fericit, fiindcă unii mor necununaţi.

 Iată un exemplu:

 Unei femei în vârstă de 70 de ani i-a murit soţul. Tocmai atunci şi-a adus aminte că nu sunt cununaţi nici civil nici religios. Şi pentru că din acest motiv nu putea să primească pensia de urmaş, când a venit preotul acasă să facă slujba de Înmormântare, femeia i-a spusu.Părinte, pentru că tot sunteţi aici, vă rog să ne cununaţi şi pe noi religios”. Părintele i-a spus: „Doamnă vă rog să nu vă supăraţi, dar eu aşa ceva nu pot face! Este Împotriva Sfintelor Canaane să botezăm, să spovedim, să Împărtăşim, şi să cununăm pe cei morţi. Şi apoi, pensia de urmaş şi aşa a-ţi pierdut-o pentru că nu-i purtaţi numele prin cununie civilă. Dumnealui a pierdut viaţa veşnică, iar dumneavoastră sunteţi pe cale să o pierdeţi dacă nu veniţi cât mai curând la spovedanie şi la împărtăşanie”.

 Harul primit în Sfânta Taină a cununiei, îi ajută pe tinerii căsătoriţi să-şi poată îndeplini îndatoririle căsniciei: NASTEREA DE PRUNCI, AJUTORUL RECIPROC SI FERIREA DE DESFRANARE. Pentru ca Harul Duhului Sfânt să producă aceste efecte, trebuie ca cei ce se cunună să nu fie pătaţi cu păcatele de moarte (curvie, avort, perversiuni sexuale … ). Se cere să fie într-o deosebită stare de curăţie sufletească şi trupească. Pentru dobândirea acestei curăţii este bine ca mirii împreună cu nasii lor să se spovedească, să se împărtăşească, ŞI SĂ PARTICIPE LA SFÂNTA LITURGHIE DIN DUMINICA NUNTII.

 TAINA IUBIRII

 Din curătie se naste iubirea, iar din iubire alte mii de bunătăti. Iubirea este temelia căsătoriei, iar căsătoria este pecetea iubirii. Orice iubire este extatică, nepermiţând celor care iubesc să-şi aparţină lor, ci celor pe care îi iubesc. Deci, dacă doi nu se fac unul, nu vor face pe cei mulţi. Iscusinţa lui Dumnezeu a despărţit pe unul (Adam) în doi (Adam şi Eva). Unul nu este în realitate unul, ci jumătatea întregului. A făcut pe unul din celălalt şi pe aceştia doi i-a făcut unul, căci soţul şi soţia nu sunt doi, ci o singură fiinţă omenească. Devin un singur trup aşa cum ai lua aurul cel mai curat şi l-ai amesteca cu alt aur curat. Aşadar, căsătoria este bună pentru că îl menţine pe om în curăţie şi-I împiedică să cadă în desfrânare. Căsătoria este un dar de mare preţ al lui Dumnezeu. Ea a fost permisă pentru a nu ne depăşi limitele. Căsătoria există pentru ca patima să fie redusă la o legătură legitimă. Omul înainte de căsătorie cunoaşte viaţa doar din afară; abia după căsătorie pătrunde în profunzimea ei, prin intermediul personalităţii altcuiva. Rodul iubirii este copilul – o punte între bărbat şi femeie, astfel că toţi trei: bărbat, femeie şi copil devin unul singur. Acum putem spune că Sfânta Treime îşi are reflectare în această familie.

 DRAGOSTEA PROCREAREA ŞI NAŞTEREA

 Un preot spunea foarte frumos că dragostea, procrearea şi naşterea sunt binecuvântate de Dumnezeu dacă sunt luate împreună. Greşeala oamenilor este aceea că le-au luat pe fiecare în parte, făcând din ele câte un idol în faţa căruia s-au prostemat.

 • IUBIREA au luat-o şi au făcut-o o coloană înaltă zicând: „Suntem numai noi doi, noi doi să ne iubim că de ceilalţi nu ne interesează”.

 • PROCREAREA a căzut în desfrânare, neştiind că scopul vieţii noastre creştine şti este mântuirea.

 • NAŞTEREA DE PRUNCI a ajuns să fie folosită de unii în scopuri prozelitiste. Aşa este spre exemplu la mormonii din statul Utah (o sectă din SUA), care sunt poligami. Ei au chiar şi câte 17 neveste pentru a se înmulţi să poată stăpâni pământul.

 DIVORŢUL

 Cele trei mari rele într-o familie sunt: ADULTERUL, AVORTUL SI DIVORTUL.

 Divorţul este un cuvânt scos din iad şi propus cuplurilor care consideră că trăiesc o nefericire interminabilă. Din cauza înmulţirii despărţiriJor în căsnicie, divorţul a devenit o consecinţă a căsătoriei. Rata divorţurilor a crescut cu peste 70 % în ultimii 50 de ani. Realitatea este că cele mai multe cupluri îşi plănuiesc cu mai multă grijă nunta decât căsnicia. Divorţul este mai dureros decât moartea pentru că nu se termină niciodată. Dar iată ce spune Dumnezeu despre divorţ: „Căci eu urăsc alungarea femeii”( Maleahi 2:16) ; ” Oare nu i-a făcut El să fie o singură făptură cu trup şi suflet? Şi această făptură întrunită, ce năzuieşte ea? Urmaşi de la Dumnezeu. Păstraţi-vă deci viaţa voastră; iar tu nu fi viclean cu femeia tinereţelor tale” (Maleahi 2: 16-15). Nicicând nu a fost mai bine subliniat faptul că credinţa în Dumnezeu se verifică cel mai bine în credincioşia faţă de partenerul de viaţă. În capul listei motivelor de divorţ este ADULTERUL. Dar cum ne-am putea da seama că ne paşte o „aventură extraconjugală”? Atunci când stai mai mult cu colegii decât cu partenerul; când împărtăşeşti prea multe „secrete” prietenilor şi colegilor; când iei prânzuri lungi cu aceeaşi persoană de sex opus, când te complaci în discuţii şi fantezii cu persoane de sex opus; când îţi fug ochii mult prea des la bărbaţii, respectiv femeile frumoase, când cauţi la televizor emisiuni picante şi senzuale, atunci când te consideri prea tare pe moralitatea ta, socotind că nu poţi fi o victimă a adulterului. „CINE CREDE CA STA SA IA AMINTE SA NU CADA!”.

lata o întâmplare adevăratăj din care putem vedea cum au pornit încă odata pe drumul iubirii, doi tineri care erau în pragul  divorţului:

 -Nu mai stau o clipa în casa asta. Multumesc că mi-ai închis valizele. E un semn ca trebuie sa plec, puse sotia, în vocea careia se simtea o unda de nesiguranta.- Ascultă-mă doar cateva minute si apoi, dacă nu vrei să mai stai, nu te pot forţa, îşi plânse el cuvintele.

 – Ce-ai putea sa-mi maispui? De ce n-ai făcut-o până acum? Hai, spune repede, că sunt hotărâtă-să nu mă joc, se răsti ea în timp ce se aşeză pe marginea patului, de cealaltă parte a valizelor:

 – Uite, spuse el frângându-şi mâinile, eu am greşit de prea multe ori. Ştiu că te-ain rănit cu jelui meu de a fi şi pe deasupra nici n-am  avut curajul să-ţi spun ce mă nemulţumeşte. Nu te merit. Dacă vei pleca, să-ţi rămână în minte cuvintele mele: eu te iubesc, deşi nu am ştiut  să-ti arăt iubirea mea. Am îngropat-o uneori în mânie, în teamă, în rusine, dar acum, uite o scot la suprafaţă. Măcar acum, deşi mi se pare destul de târziu. Te rog să ne mai dăm o şansă, să mai pornim odată pe drumul iubirii noastre! Poate mărturisirea mea te va convinge. IN FIECARE ZI ŢI-AM CUMPARAT O CIOCOLATĂ ŞI MI-AM ZIS CĂ, DACĂ MĂ VEI INTÂMPINA CU UN ZAMBET, SĂ TI-O DĂRUIESC DAR TU ERAO OBOSITĂ SI NECĂJITĂ CĂ TOTDEAUNA VENEAM TÂRZIU SI NUMAI DE ZÂMBET, NU-ŢI ARDEA, IAR EU AM AMÂNAT MEREU DARUL PENTRU TINE. Se ridică şi, de pe şifonier, coborî un geamantan şi îl deschise. Era plin cu ciocolate de diferite culori şi mărimi.

 – CHIAR AI FĂCUT TU ASTA PENTRU MINE??? spuse ea ridicându-se: işi dezbrăcă pardesiul, veni lângă el şi-l îmbrăţişă. ATÂTA TIMP AM AVUT LÂNGĂ MINE UN TRANDAFIR ŞI NU L-AM VĂZUT DIN CAUZA SPINILOR. Se depărtă puţin ,de el şi-i oferi un zâmbet printre lacrimi.E CEL MAI FRUMOS DAR DIN LUME PE CARE L-AM PUTUT AVEA VREODATĂ, spuse ea bucuroasă. NIMIC MAI MULT DECÂT UN ZÂMBET!. A doua zi, lângă tomberonul de gunoi, erau aruncate două valize goale.

CUM SĂ NE FERIM DE DESFRÂNARE (Despre leacul plăcerilor trupeşti)

 După cuvântul Sfintei Scripturi: „De la femeie este începutul păcatului şi prin ea toţi murim. Nu da loc apei să iasă, nici femeii rele putere asupra ta” (Înţelepciunea lui Sirah 25:27-28). Iar în alt loc scrie: „Nu te uita la femeia lingusitoare, căci buzele celei străine picură miere şi cerul gurii ei este mai alunecător decât untdelemnul. Dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două tăisuri. Picioarele ei coboară către moarte; pasii ei duc de-a dreptul în împărătia mortii” (Pildele lui Solomon 5:3-4-5). Este bine ştiut că acest trup nimeni dintre noi nu l-a cumpărat, nici nu l-a plătit, ci Dumnezeu ni l-a dăruit, de aceea nu trebuie murdărit prin păcatul desfrânării. lată trei mijloace pe care dacă le vom întrebuinţa bine, ne vor fi de mare ajutor:

 1. Cel dintâi leac este să nu priveşti plăcerile lumii din faţă, ci dintr-o parte, adică să nu te uiţi la binele pe care îl au ele în prezent, ci la sfârşitul lor, în viitor. Să privim spre ceasul morţii (spunea Eminescu: MEMENTO MORI, adică, adu-ţi aminte că vei muri) după cuvântul lui Solomon: „Dacă îţi îndrepţi ochii spre sticle şi pahare, la urmă vei umbla gol, iar sfârşitul îţi va fi ca al celui rănit de şarpe, al celui otrăvit de veninul viperei” (Proverbe 23: Il). Citim în Exod că Moise, pentru a schimba şarpele în toiag – care apoi a fost unealtă a multor minuni, n-a făcut altceva decât să apuce şarpele de coadă, cum i-a poruncit Dumnezeu:

 „Întinde mâna şi apucă-l de coadă” (Exod 4:4 ). Fă şi tu la fel. Apucă plăcerile acestei lumi de coadă, adică gândeşte-te la sfârşitul plăcerilor care este totdeauna ca un şarpe şi te otrăveşte. Gândeşte-te la moarte şi la faptul că peste puţină vreme vei fi chemat la judecată, în faţa căreia tremură şi sfinţii care şi-au chinuit trupul cu tot felul de nevoinţe.

 2. Al doilea leac îl afli citind Vietile Sfintilor. De aici vei agonisi două bunuri: întâi că te vei ruşina comparând faptele Sfinţilor cu ale tale; al doilea că vei căpăta curaj şi pildă să faci cât mai multe fapte creştineşti, împreună cu nădejdea că vei putea gusta şi tu din bunătăţile Raiului împreună cu Sfinţii. Să mergem la bar avem timp; să mergem la discotecă, nici nu se mai discută; să mergem la biliard avem timp; să cutreierăm magazinele cu haine, pantofi, rujuri, rimeluri avem destul timp; să citim ziare, reviste, zodiace, rebusuri avem timp, …. .DAR SA UTIM VIETILE SFINŢILOR NU AVEM TIMP.

 3. Al treilea leac al plăcerilor trupesti stă în a-ti birui si tu, frate, simturile si plăcerile. Ce mare lucru este să te lipse şti şi tu uneori de plăcerea şi mulţumirea unei petreceri dorite sau a unei distracţii sau a unei mâncări prea scumpe??? Împăratul Teodosie cel Tânăr, fiind silit de obiceiul vremii să se ducă la teatru, când poporul ridica glasul, făcând şi mare zgomot (aplauze, aclamaţii), el îşi pleca ochii să nu vadă acea privelişte şi aducea prin aceasta o jertfă lui Dumnezeu, preschimbând teatrul într-o biruinţă a virtuţii: „DE VEI DA SUFLETULUI TAU PLACEREA POFTEI, TE VA FACE PE TINE BICIUIRE VRAJMASILOR TAI!” ( Sirah 18:31). Cu alte cuvinte, precum câinii de vânătoare sunt în primejdia de a pierde urma vânatului în locurile cu flori, tot aşa şi sufletul tău va fi în primejdia de a-şi pierde mântuirea atunci când se află în mijlocul plăcerilor şi desfătărilor lumii.

TREI LUCRURI SUNT PLĂCUTE LUI DUMNEZEU ŞI TREI NEPLĂCUTE

 Lucrurile placute lui Dumnezeu sunt: UNIREA FRAŢILOR, DRAGOSTEA INTRE PRIETENI si BĂRBATUL CU FEMEIA CARE SE INTELEG UNUL CU

ALTUL (Înţelepciunea lui Sirah 25:2). Lucrurile neplacute lui Dumnezeu sunt SĂRACUL TRUFAS, BOGATUL MINCINOS si BĂRBATUL DESFRÂNAT SI LIPSIT DE îNŢELEPCIUNE (Înţelepciunea lui Sirah 25:4). .

 POCĂINTA

Prof Floarea Bontea

 Cu cât mă cercetez cu luare aminte,

Cu-atât mă văd mai mare păcătos.

Cu cât văd petele de pe veşminte,

Cu-atât spălarea e mai de folos.

Priviţi voi ochi ai sufletului meu

Să-mi recunosc şi să îmi plâng păcate,

Să-mi înţeleg căderea şi mereu

Tot mai smerit să le alung pe toate.

Când pocăinta-i sinceră şi doare,

Ne vom feri să repetăm păcate

Iar Dumnezeu în mila sa cea mare

Cu îndurare nu le mai socoate.

 Am putea să definim pocăinţa ca fiind silinţa noastră de a părăsi păcatul. Păcatul îl scoate pe om din relaţia cu Dumnezeu. Păcatul şi vina lui se şterg numai prin pocăinţă şi spovedanie. Sfântul Isaac Sirul numeşte pocăinţa „Cutremurarea sufletului la poarta Raiului”. În faţa fiecarui om sunt deschise doua drumuri: unul al vietii şi altul al morţii. Cel ce merge pe unul dintre ele nu merge pe celalalt. Calea vietii este stapanita de îngerii Domnului, iar calea morţii de îngerii satanei.

 Înainte-ţi stau deschise

Două căi sub largul hău;

Una duce către bine,

Alta duce către rău.

 

Grea e pururea şi suie tot la deal întâia cale,

Cea de-a doua e uşoară, merge pururea la vale

Şi-i de-ajuns puţin s-aluneci pe alunecosu-i prund,

Ca să cazi pe veşnicie, în prăpăstii fără fund.

                                                                                   ( Din vorbe cu tâlc)

Dumnezeu ne cheamă pe toţi la mântuire, dar nu forţează pe nimeni: „Am pus în faţa ta foc şi apă, binecuvântare şi blestem ALEGE!” ( Deuteronom 11 :26 ). După cum spun Sfinţii Părinţi: ,,multe patimi sunt ascunse in suflet. Acestea scapa uneori de sub controlul nostru, ispitele vin sa le scoata in evidenţa”. De aceea să ne gândim la ieşirea sufletului când se vor arăta păcatele noastre cât munţii de mari, iar faptele noastre bune, puţine şi mici, şi să ne pocăim. Smerenia, pocăinţa curată şi plânsul ne spală de orice pată. Este ca şi cum plânsul ar fi făina, pocăinţa aluatul, iar smerenia pâinea.

 Prin pocăinţă sufletul se sfărâmă şi se mărunteşte în mod efectiv prin apa plânsului şi se amestecă în chip nemincinos cu Dumnezeu. Am putea să spunem şi în alt fel: plânsul bate la uşa cerului, pocăinţa ne ridică, iar smerenia ne deschide cerul.

 Chiar dacă am păşit pe calea păcatului şi a morţii, să nu ne pierdem nădejdea, fiindcă Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut, pe toţi vrea să ne ierte. El iubeşte fiinţa umană chiar şi după cădere: „Adame unde eşti?” (Facerea 3:9). Oare chiar nu ştia Dumnezeu unde era Adam? Ba ştia, dar voia să-l facă să-şi mărturisească păcatul pentru a-l ierta. Acestea ştiind, să nu amânăm pocăinţa din zi în zi, căci fiecăruia dintre noi i s-a dat câte o porţie de viaţă mai mare sau mai mică. Dacă continuăm să păcătuim, vom constata ( dar să avem gijă ca nu cumva să fie prea târziu) că păcatul şi suferinţa merg împreună aşa cum sufletul şi trupul sunt inseparabile în fiinţa umană. Iisus Hristos, ne aşteaptă pe fiecare dintre noi la pocăinţă, în uşa Bisericii şi de aceea la îndemnul Lui: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor” (Matei 4: 17), trebuie să răspundem: „CRED DOAMNE !”. Sfinţii Părinţi ne mai spun că nu vom fi judecaţi pentru păcatele noastre,oricât de multe şi de grele ar fi, ci pentru lipsa de pocăinţă.

 EXISTĂ SFINTE CARE MAI ÎNAINTE AU FOST DESFRÂNATE ?

 Da există, dar mai înainte de a lămuri această problemă, să citim cu luare aminte o istorioară care parcă ne mângâie sufletele. Se spune că odată Michelangelo, renumitul sculptor al renaşterii, trecând pe lângă casa unui prieten, a văzut în curtea lui un bloc de marmură. Piatra era necioplită, murdară şi aruncată ca un lucru nefolositor. Artistul a privit cu alţi ochi piatra, şi i-a zis prietenului: „Dă-mi te rog mie marmura aceasta, este un înger încătusat în ea si eu as vrea să-l eliberez!”. Nu după multă vreme, genialul sculptor a scos din blocul de marmură un arhanghel, o operă de artă de toată frumuseţea. Asemenea cu arhanghelul din blocul de marmură în fiecare dintre noi, fără excepţie, se află câte un sfânt pe care noi îl sufocăm, îl strangulăm cu păcatele noastre. AŞA VREA SA FACA DUMNEZEU CU FIECARE DINTRE NOI: SA NE ELIBEREZE DIN CATUSELE PACATULUI SI SA SCOATA LA LUMINA SUFLETUL NOSTRU DE OM!

 Si acum amintim doar câteva nume de sfinte care mai înainte au fost desfrânate: Sfânta Maria Magalena – model biblic de căinţă; Sfânta Maria Egipteanca-o icoană liturgică a căinţei; Sfânta Maria, nepoata părintelui Avraam – o icoană a mântuirii; Sfânta Pelaghia- care a mai fost numită „frumuseţea trecând pe cale”, pentru că era deosebit de frumoasă; Sfânta Thaisia ….. Când Hristos îi opreşte pe evrei să arunce cu pietre în femeia prinsă în adulter, de fapt le descoperă că şi păcătoşii pot ajunge sfinţi, deci să nu-i omoare înainte de vreme. Citind vieţile acestor femei sfinte, ne vine în minte cea de-a şaptea poruncă a lui Dumnezeu: „SĂ NU FII DESFRÂNAT! „şi în acelaşi timp şi cuvintele din Sfânta Evanghelie: ,,Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăţia Lui Dumnezeu” (Matei 21: 31), fiindcă „Unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul” (Romani 5 :20).

 Spre nădejdea iertării, bucuria sufletelor noastre şi slava Lui Dumnezeu, amintim aici viaţa Sfintei Maria Magdalena. Această Marie, numită Magdalena, a fost ucenică şi mironosiţă a Lui Hristos, cea dintâi şi cea mai mare dintre ucenicele şi purtătoarele de mir. Era din Galileea, din cetatea Magdala, de unde şi numele ei de Magdalena. Fiind bântuită de patimi şi duhuri necurate, ea ducea o viaţă de desfrâu şi ticăloşie. Auzind, însă, de Hristos şi de puterea propovăduirii Lui, cea aducătoare de mântuire pentru tot neamul omenesc, în sufletul ei s-a născut ca o flacără sfioasă, nădejdea că va fi izbăvită de Iisus. Deci, mergând la EI, s-a învrednicit de milostivirea Lui si El a tămăduit-o de toată stricăciunea, luminându-i cugetul cu lumina unei vieţi noi, din dumnezeiască dragoste. Din clipa aceea Maria s-a făcut ucenică a lui Hristos şi, împreună cu alte sfinte femei, a sluj it Domnului pe tot parcursul vieţii Lui. O tradiţie spune că

 Maria Magdalena ar fi o păcătoasă, care a uns cu mir picioarele Domnului, în casa lui Simon Leprosul, şi că era una şi aceeaşi persoană cu sora lui Lazăr. În clipa cea mai grea a răstignirii, când apostolii erau departe, Maria a rămas lângă crucea Mântuitorului ei şi al nostru. Atunci când Sfântul trup al Domnului a fost aşezat în mormânt, Maria Magdalena l-a uns cu miresme, vărsând multe lacrimi. În sufletul ei ardea puternic dorinţa de a fi lângă Hristos, de a-i arăta, şi după moarte, dragostea şi recunoştiinta ei, credincioşia ei neclintită, implinind toate datinile şi rânduielile ce se făceau pe atunci morţilor. A aşteptat trecerea sâmbetei cu nerăbdare. Pentru multa ei credinţă, Maria Magdalena s-a învrednicit a fi cea dintâi care a primit de la înger vestea învierii Domnului. Şi tot ea a fost cea dintâi fiinţă omenească, care L-a văzut pe Hristos după dumnezeiasca Lui înviere din morţi. Ea este cea dintâi vestitoare a învierii şi cel dintâi martor al deplinei noastre mântuiri prin înviere.

 După înălţarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alături de Sfinţii Apostoli, în lupta plină de primejdii, spre răspândirea credinţei semănând în suflete cuvântul dumnezeiesc, pe care-I auzise din însăşi gura lui Hristos. O tradiţie ne spune că în apostoleasca ei strădanie, Maria Magdalena ar fi ajuns până la Roma, unde l-ar fi luminat pe împăratul Tiberiu despre Domnul Iisus. În drumul ei de întoarcere de la Roma se spune că s-ar fi oprit la Efes, slujind Sfântului Apostol Ioan în ostenelile lui de răspânditor al cuvântului lui Dumnezeu. Si asa nevoindu-se, a adormit în Domnul.

 Iubiti credinciosi

 ,Se spune în popor că este cu neputinţă a umbla prin moară fără să te atingi de făină, a umbla cu miere şi să nu se lipească de mâinile tale. Acest păcat al desfrânării îl putem birui mai uşor dacă fugim de el, de prilejurile, de locurile şi ispitele lui (televizor, casete video pornografice, reviste pornografice .. .).

 Iată o istorioară din Pateric din care putem vedea cu câtă râvnă sfântă se osteneau cuviosii părinţi să-şi păstreze curăţia lor sufletească şi trupească. Un călugăr bătrân mergând pe drum a văzut urme de paşi de femeie pe nisip. Tot astupa cu piciorul acele urme zicând: Nu cumva să le vadă vreun frate neputincios şi din vederea aceea să înceapă a-l supăra pe el gândurile şi războiul curviei”. Nu degeaba se spune că patimile sunt oarbe. Ele sunt intr-adevăr puteri oarbe, care il trag pe om in prăpastia iadului. Fiecare om trebuie să se gândească la patimi ca la nişte boli trupeşti. De pildă: să se gândească la slava deşartă, ca la pneumonie; LA CURVIE, CA LA CANCER; la zgârcenie, ca la tuberculoză; la pizmă, ca la holeră; la beţie, ca la tifos; la lăcomie, ca la variolă; la mândrie, ca la dizenterie; la trufie, ca la tetanos. Aşa cum Iisus Hristos a iertat-o pe Maria Magadalena, Maica Domnului a mijlocit la Dumnezeu pentru Maria Egipteanca, Părintele Pafnutie a salvat-o pe Thaisia şi Părintele Avraam a sfătuit-o pe nepoata lui Maria, tot aşa şi noi suntem datori a intinde mâna celui căzut in acest greu păcat al desfrânării. Să nu uităm căAcela (Dumnezeu) care a poruncit „Să nu fii desfrânat” (Porunca a 7-a), tot EI a poruncit „Nu judeca, ca să nu fii judecat” (Matei 7: 1). Să-I sfătuim şi să-I mustrăm cu blâneţe pe jiu tele nostru şi atunci Hristos ne va intinde şi nouă mâna sa cea nevăzută şi ne va dărui viaţă veşnică. lată ce ne spune Sfântul Apostol Pavel: „SĂ SE STIE CĂ CEL CE A ÎNTORS PE PĂCĂTOS DE LA RĂTĂCIREA CĂII LUI, iSI VA MÂNT’UI SUFLETUL DIN MOARTE, SI I SE VOR ACOPERI MULŢIME DE PACATE” (Iacov 5:20). Cât suntem in viaţă nu trebuie să mergem ca vântul, neştiind încotro, neştiind unde, ci trebuie să cunoaştem scopul final: CERUL, MÂNTUIREA, HRISTOS. Dacă trăim numai cu trupul, adică numai pentru atingeri epidermice şi ignorăm partea cea mai bună din noi înşine – sufletul nostru, care este de la Dumnezeu – este ca şi cum n-am fi trăit. La sfârşitul vieţii noastre ne aşteaptă un examen foarte greu, mai ales că nu există posibilitatea să-I mai dăm a doua oară.

 Desfrânarea n-are nici o apărare. Ea nu întreţine, ci mai curând sau mai târziu, macină dragostea între soţi şi aduce ca orice păcat, ură şi răzbunare. În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încteştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea in întindere şi adâncime. Iubirea desfrânării îi face pe oameni groşi la „minte şi la obraz, şi nu înţeleg cinstea” (Părintele Arsenie Boca).

 CINE ARE MINTE SĂ IA AMINTE: AM TRĂIT CONSTIENT, CONSTIENT AM SĂV ÂRSIT PĂCATUL DESFRĂNĂRlI, CONSTIENT VOM RĂSPUNDE LA JUDECATA NOASTRĂ ÎN FATA LUI DUMNEZEU. lată ce spunea un bătrân: „Fiilor, această puţină viaţă numai pentru pocăinţă ne-a dat-o Domnul Dumnezeu, şi de vom pierde această puţină vreme, trăind in păcate, fară de pocăinţă şi in răutăţi, mult o vom căuta şi vom dori această vreme şi nu o vom găsi. Să ne gândim la moarte este lucrul cel mai bun, pentru că numai astfel putem fugi de păcat. Ca un abur este viaţa omului, ca un nor care trece. Cele din urmă ceasuri ale vieţii noastre sunt aşa de preţioase că mintea noastră nule poate cuprinde. Îngerii şi diavolii aşteaptă să vadă ce va fi cu noi, numai noi stăm nepăsători la fericirea noastră. Cum ne pregătim de judecată? Ce mai aşteptăm? Avem nevoie de sfat duhovnicesc? Să mergem cât mai repede la Biserică, şi vom găsi acolo preotul care ne va fi călăuză duhovnicească in drumul spre Hristos. Pe bună dreptate constata un moralist contemporan că, drama sau criza omului modern şi a lumii in care trăieşte este că piere şi nu ştie de unde-i vine pieirea. El aruncă vina pe crizele economice, sociale şi politice, socotindu-le ultimele şi singurele cauze ale răului de care suferă, dar ignoră cauza adevărată a tuturor relelor: PĂCATUL. Să avem in suflet cuvintele psalmistului:

 „Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în Legea Domnului. Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor. Tu ai poruncit ca poruncile tale să fie păzite foarte” (Psalm 118: 17).

 SĂ NE ÎNCHINĂM TATĂLUI SI FIULUI SI SFÂNTULUI DUH, SFINTEI TREIMI CELEI DE O FIINTA, DIMPREUNA CU SERAFIMII STRIGAND: SFANT, SFANT, SFANT ESTI DOAMNE, ACUM SI PURUREA SI IN VECII VECILOR. AMIN!

Read Full Post »

Trebuie să recunoaştem că lupta cu patima desfrânării este deosebit de grea.

Această greutate provine din faptul că trupul nostru, în care se cuibăreşte pofta, nu este un duşman vădit al sufletului, pe care trebuie să-I nimicim, ci aliatul nostru tradiţional şi împreună osteni tor în lupta pentru dobândirea virtuţilor. Noi am fost creaţi cu suflet şi trup, iar acestea trebuie să lucreze împreună pentru preaslăvirea Creatorului, aşa cum scrie Sfântul Apostol Pavel: Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu! (1 Cor. 6, 20). Însă iată că trupul, acest ajutător al sufletului în timpul vieţii pământeşti, se arată adeseori un viclean trădător, care, în loc să-i ajute, îl înşală cu păcatul! O! Jalnica urmare a căderii în păcat a distrus armonia dintru început dintre suflet şi trup şi a introdus o asemenea neînţelegere între ele, despre care Sfântul Apostol Pavel vorbeşte: Căci trupul pofteşte împotriva duhului … (Gal. 5, 17).

La Sfântul Ioan Scărarul se întâlnesc minunate cugetări despre trup, acest aliat al nostru, perfid şi trădător. El scrie: „Nu ştiu în ce fel să-l leg pe trup, acest prieten al meu! … Mai înainte de a-l lega pe el, se şi dezleagă! Mai înainte de a începe să-l judec, mă împac cu el. Mai înainte de a începe să-l chinui, sunt înclinat să am milă de el. Cum să-l urăsc pe acela pe care sunt chemat să-l iubesc prin fire? Cum mă voi elibera de el, cu care m-am legat pe veci? Cum voi omorî pe acela ce va învia o dată cu mine? Ce dovezi întemeiate voi oferi aceluia care poate, în folosul său, să riposteze cu atâtea obiecţii fireşti? El îmi este şi ajutător, şi vrăjmaş; şi apărător, şi potrivnic; şi susţinător, şi trădător! Când îi fac pe plac, se războieşte împotriva mea. Când îl istovesc cu postul, devine neputincios. Dacă îi dau odihnă, devine fără rânduială. Pus la muncă, nu rabdă. Dacă îl întristez, îl arunc în mare nenorocire. Dacă îl rănesc, nu mai am cu cine dobândi virtuţile. În acelaşi timp îl urăsc pe el şi îl iubesc. Care este taina cu privire la mine? Cu ce scop sunt ‘uniţi în mine aceşti rivali (sufletul şi trupul)? Cum îmi sunt mie însumi duşmani şi prieteni? Spune-mi tu, spune-mi, o, iubitul meu soţ, trupule al meu! Căci nu merg să întreb pe altul despre tine. Spune-mi, cum aş rămâne nerănit de tine? Cum aş putea fugi de nenorocirea mea firească, după ce am dat făgăduinţă înaintea lui Hristos să mă lupt cu tine? Cum să birui chinul tău asupra mea, după ce am ales de bună voie să te stăpânesc?”

La aceste întrebări, trupul răspunde sufletului astfel: „Nu-ţi voi vorbi despre lucrurile pe care nici tu nu le ştii, ci despre acelea pe care le cunoaştem amândoi. Tatăl meu este iubirea de sine. Pricina fierbinţelii mele sunt împlinirea exagerată a celor plăcute mie şi îngăduinţa către mine. Iar văpaia desfrânării mele lăuntrice se naşte din îngăduinţa de mai înainte şi din lucrarea dezmierdărilor de mai înainte. Născute întru mine asemenea satisfacţii, eu mă bucur de căderi, iar acestea, după ce rodesc în mine, ele însele nasc moartea prin deznădejde. Dacă ai cunoaşte limpede adânca neputinţă a mea şi a ta, mi-ai lega mâinile; dacă prin înfrânare mă omori cu înfometarea şi setea, mi-ai lega picioarele şi ele nu ar mai putea merge mai departe (în păcat). Dacă te-ai însoti cu ascultarea, te-ai elibera de mine. Şi dacă dobândeşti smerenia, mi-ai tăia capul!”

În răspunsurile pe care trupul le dă sufletului sunt enumerate câteva din cele mai de seamă mijloace de luptă cu patima desfrânării. Acestea sunt:

1. A declara război iubirii de sine trupeşti, plăcerii de sine şi milei de sine. Aceasta înseamnă că cel ce doreşte să dobândească curăţia trebuie să înceteze cu exagerata cruţare a trupului său şi de a-i face lui pe plac întru toate, să înceteze să-i fie milă de el, să-I hrănească şi să-l răsfeţe. Acesta trebuie să fie învăţat să slujească sufletului, şi să nu stăpânească asupra lui; să i se supună, şi nu să-i poruncească. Dacă vine postul, acesta este dator să postească, să se smerească. Dacă trece postul, el este dator şi către bucatele de dulce să aibă înfrânare, ca să nu înceapă să clocotească. Dacă vine ceasul de rugăciune, el trebuie să se rupă de alte ocupaţii plăcute ori deşarte şi să se aşeze în genunchi, să ridice mâinile la rugăciune, să facă închinăciune până la pământ când aceasta se cere. Dacă este chemat să ajute undeva, nu trebuie din cruţare de sine să refuze.

Silirea de sine către orice lucru bun, ca şi silirea în a ne abţine de la orice rău este calea ajungerii la curăţie. Dacă trupul doreşte să privească privelişti de desfrânare ori filme pornografice şi să participe la distracţii ruşinoase, voinţa trebuie să-i spună un hotărât „Nu!”, iar trupul trebuie fără abatere să se supună. Dacă omul îşi îngăduie să bată În retragere, dacă spune: „Numai de data asta îmi îngădui să privesc, numai de data asta voi gusta!” – este pierdut. Cel ce cedează În faţa desfrânării şi a lăcomiei trupului încurajează necurăţia lui. În loc să zidească în sufletul său o biserică a cură tiei, el înalţă întru sine o casă a desfrâului. Mântuitorul ne învaţă să ne silim spre o viaţă de curăţie, spunând: ‘” Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea! (Mat. 11, 12). Această silire a sinelui trebuie să se manifeste Înaintea oricărei alte înfrânări de la multe lucruri.

Punându-şi întrebarea: „De la care lucruri trebuie să ne înfrânărn 7”, Sfântul Efrem sfătuieşte: „Înfrânarea stomacului şi a limbii şi ţinerea în frâu a ochilor – acestea sunt cele trei chipuri de dobândire a dumnezeieştii curăţii. Însă trebuie să se ia aminte la toate trei în acelaşi timp. Dacă împlineşti primele două, şi nu îţi păzeşti ochii de a alerga încoace şi încolo, nu vei dobândi o trainică curăţie. Precum o conductă crăpată nu mai poate ţine apa, tot astfel şi ochiul distrat nu poate să păstreze mintea întru curăţie”.

„Pedepseşte gândurile tale cu puţinătatea hranei, ca să nu se mai gândească la desfrânare, ci la flămânzirel” – sfătuieşte Sfântul Nil Sinaitul.

Iar Sfântul Efrem Sirul conchide:

„Atunci când te aşezi să dormi, nu sta într-un pat prea moale. Căci a-ţi face pe plac şi o sensibilitate exagerată pot în chip firesc să aprindă trupul tău şi să înteţească focul cel mare al patimii dezrnierdării” .

„Dacă se ridică în tine război trupesc, nu te teme şi nu te împuţina cu duhul! – sfătuieşte Sfântul Efrem Sirul. Prin împuţinarea duhului, tu vei, încuraja vrăjmaşul împotriva ta, şi el va începe să-ţi provoace gânduri smintitoare şi să se te îndemne astfel:

Nu este cu putinţă să opreşti această fierbinteală a ta, dacă nu îti satisfaci dorinţa ta!” Să nădăjduieşti cu tărie în Domnul, cu multe lacrimi să-ţi verşi rugăciunea ta înaintea Lui şi El te va auzi şi te va scoate din înfricoşătoare a prăpastie a patimilor, adică din necuratele gânduri şi din mocirlă, cu alte cuvinte, din ruşinoasele închipuiri, şi va pune picioarele tale pe piatra curăţiei (Ps. 39, 1-3), şi tu vei vedea ajutorul trimis de El! (Ps. 120, 2). Rabdă numai, nu îngădui păcatul în gândurile tale, nu ceda şi azvârle apa din barca ta! Limanul vieţii este aproape. Când strigi, Domnul îţi va spune: Iată-Mă! (Is, 58, 9). Însă El aşteaptă să vadă nevoinţa ta, dacă eşti gata să lupţi cu păcatul chiar până la moarte. Deci nu fi nehotărât! Dumnezeu nu te va lăsa! El ia aminte la nevoinţa ta. Îngerii şi demonii, de asemenea, te privesc. Primii sunt gata să-ţi dea cununa biruitorului, iar ultimii să te acopere cu ruşinea celui înfrânt. De aceea fii cu luare-aminte, ca să nu întristezi pe îngeri şi să nu te faci bucurie demonilor!

Nouă, creştinilor de astăzi, cu o comportare morală plină de îngăduinţă, ni se par foarte supărătoare aceste îndemnuri la luptă cu trupul cel iubitor de sine. Însă, în trecutul binecuvântat, creştinii nu s-au plâns pe sine, ci şi-au dat viaţa lor pentru sfânta curăţie.

Astfel, avem pilda unui tânăr care a fost silit să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor, şi care nu s-a învoit la aceasta. Atunci, legat bine de un pat şi aşezat într-o grădină plină de flori, el a fost ispitit de o femeie ademenitoare, ca măcar în acest chip să calce legea lui Hristos. Însă nici această uneltire nu le-a ajutat. El s-a luptat muceniceşte cu sine însuşi, şi încă în ce chip s-a luptat! Până la sânge! (Evr. 12, 4). Când a simţit că patima trupească cu putere se aprinde întru el din pricina celei ce înfăptuia sminteala, şi-a strâns cât a putut cu dinţii limba sa şi a scuipat-o pe ea plină de sânge în faţa celei fără de ruşine.

Tot astfel avem o pildă cu o monahie, care era urmărită pas cu pas de un tânăr fără de minte, împătimit de ea. O dată, nemaiputând să rabde purtarea acestuia, l-a chemat la sine şi l-a întrebat ce-i place cel mai mult la ea. El i-a răspuns:

„Ochii tăi!” Monahia a luat pieptenul său şi şi-a scos amândoi ochii, azvârlindu-i pe ei la picioarele tânărului. Cutremurat de întâmplare, tânărul a intrat într-o mănăstire şi acolo, cu adâncă pocăinţă, şi-a plâns păcatele lui.

Tot astfel este pilda Preacuviosului Martinian. Ispitit într-adins de o desfrânată trimisă la el, a preferat să intre mai bine în foc decât în flăcările patimii desfrânării.

Mai avem şi pilda cu Sfântul Moise Ungurul, care ani întregi a răbdat din partea stăpânei sale fără de ruşine crunte chinuri şi bătăi, pentru că nu dorea să trăiască trupeşte cu aceasta. În ciuda marilor suferinţe îndura te, el nu s-a schimbat întru hotărâre a sa, de a trăi în curăţie pentru Dumnezeu şi de a rămâne monah.

Tot astfel avem şi pilda cu Preacuviosul Ioan de la Lavra Pecerska din Kiev, care, în afara multor alte nevoinţe pentru curăţie, s-a îngropat până la umeri în pământ, ca să nu fie biruit de pofta desfrânării ce c1ocotea în el.

Cei care au îndurat de bunăvoie toate acestea şi multe alte asemenea chinuri pentru curăţie s-au învrednicit de fericirea celor curaţi cu inima, şi unii dintre nevoitori – de harul de a ajuta celor ajunşi la capătul puterilor în marile lor războaie împotriva acestei pofte neîmblânzite.

2. Al doilea mijloc important de luptă cu patima desfrânării este fuga stăruitoare de obiectul patimii. Aici trebuie să subliniem cu deosebită atenţie diferenţa dintre lupta pentru dobândire a curăţiei şi alte chipuri de războaie, având ca scop exersarea noastră în diferite alte virtuţi. Dacă în cazul altor virtuţi omul trebuie să se lupte faţă către faţă împotriva piedicilor, în lupta pentru dobândirea curăţiei el trebuie să fugă de însuşi obiectul patimii.

Sfântul Ioan Cassian învaţă în chip înţelept: „Unele patimi, de obicei, se curăţesc prin părtăşia cu oamenii, prin ocupaţiile şi lucrul de zi cu zi, laolaltă cu aceştia; ele se lecuiesc cumva prin permanenta amărăciune şi dojană ce le primim de la ei. Astfel, de pildă, pornirile spre mânie, tristeţea, nerăbdarea – în afară de rugăciunea sinceră şi necontenita luare-aminte asupră-ne – se lecuiesc şi prin trăire a laolaltă cu fraţii, deoarece atunci ele se vădesc cel mai adesea. La supărare, ele se descoperă întotdeauna, şi de aceea pot fi tămăduite mai repede. Însă la vindecarea patimii desfrânării sunt de trebuinţă, în afară de postul aspru al trupului şi de frângerea inimii, încă şi însingurarea şi îndepărtarea de oameni” (către care se încearcă simţăminte necurate – n.n.)”.

Astfel este înţelegerea la toţi Sfinţii Părinţi. Dacă nu te îndepărtezi de obiectul patimii desfrânării tale, tu nu o vei stinge, ci încă şi mai mult o vei înteţi pe ea. Pentru că oricât ai crede că te lupţi cu aceasta, tu în permanenţă o aprinzi pe ea în taină, îndată ce o hrăneşti prin întâlnirea şi convorbirile cu persoanele către care simţi patimă necurată. A da mâna cu acestea, privirea în ochii lor şi apropierea nu pot să nu aprindă în tine pofta cea necurată. De aceea, dacă la alte neputinţe omeneşti e lucrătoare deviza: „Ieşi cu fruntea sus împotriva ispitei şi nu da înapoi până ce, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu o vei birui!” – aici este valabilă următoarea deviză: „Fugi, ca să birui!” La acelaşi unic scop – biruinţa – strategia este diferită, datorită diferenţei între ispite.

Un exemplu clasic de fugă din faţa ispitei ne dă tânărul Iosif cel plin de curăţie, despre care ni se povesteşte în Vechiul Testament. Ajuns rob la o stăpână desfrânată şi ispitit de ea către păcatul desfrânării, el a fugit cu hotărâre din mâinile ei, rămânându-i acesteia haina lui. Din acea zi au început grelele lui suferinţe, încheiate cu mare cinste şi slavă (Facere cap. 39-41).

3. In lupta cu patimile trupeşti, un ajutor puternic este rugăciunea unită cu postul. Sfântul Ioan Scărarul sfătuieşte limpede: „Când această potaie, diavolul desfrânării, vine la tine, tu pune-l pe fugă cu arma cea duhovnicească a rugăciunii! Oricât ar fi el de obraznic în a năvăli asupra ta cu neruşinarea lui, tu nu ceda în faţa acestuia!”

Rugăciunea unită cu postul, cu permanenta pomenire a lui Dumnezeu şi cu conştiinţa că El pe toate le vede şi pentru toate ne va judeca, nu o dată a zădărnicit păcatul desfrânării la cei credincioşi, mai ales când a izvorât din străfundurile sufletului şi a fost însotită de lacrimi amare. Acestea au stin; precum ploaia focul patimilor.

Dacă omul nu are o asemenea rugăciune din inimă, atunci îi ajută şi rugăciunea trupească. Iar aceasta constă, după Sfântul Ioan Scărarul, în ridicarea mâinilor, în a ne bătea pieptul plini de zdrobire, în îndreptarea ochilor către cer cu adânci suspine, în plecarea deasă a genunchilor şi în multimea închinăciuntlor, EI recomandă (se înţelege, când omul se roagă singur) ca mâinile să fie ţinute în formă de cruce, ca să fie biruit cu acest semn al crucii, Amalic cel fără de trup – diavolul (Ieşirea 17, 11). Când ne rugăm în acest chip, nu trebuie să căutăm frumoase şi alese expresii, ci să întrebuinţăm cele mai smerite rugăciuni din inimă, suspinând astfel: Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt! (Ps. 6, 2).

„Atunci, din experienţă vei cunoaşte – ne încredinţează Sfântul Ioan Scărarul, puterea Celui Preaînalt. Şi în chip nevăzut, cu ajutor nevăzut, vei izgoni pe cei nevăzuţi (demonii). Cel ce se deprinde astfel să ducă lupta cu duşmanii săi, îndată va începe să-i îndepărteze doar cu rugăciunea cea din inimă”.

Despre diavoli, printre care trebuie să aşezăm mai întâi diavolii desfrânării, Domnul Iisus Hristos a spus că ei se izgonesc doar cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21). Postul şi rugăciunea, conlucrând împreună, sunt două aripi puternice, care pot să ne ridice deasupra noroiului patimilor desfrânării. Se înţelege, postul micşorează doar încordarea poftei, însă nu o îndepărtează pe ea. Ultima (îndepărtarea) este lucrarea lui Dumnezeu. Dar ca să ne ajute Dumnezeu, trebuie ca şi noi înşine să ne ajutăm, rugându-ne şi postind. Dumnezeu nu vine în ajutorul aceluia care s-a deprins să se îmbuibeze cu multă mâncare şi băutură.

La rugăciune, Sfântul Efrem recomandă să adăugăm şi certarea demonilor: „Dacă te necăjeşte diavolul desfrânării, ceartă-l pe el, spunându-i: «Domnul să te zdrobească pe tine, duh necurat, plin de toată spurcăciuneal-„.

4. Ca să ne împotrivim cu izbândă păcatelor desfrânării, mai cu seamă dacă ele ne-au devenit o rea obişnuintă, trebuie să le urârn din tot sufletul nostru. Această sfântă ură este cel de-al patrulea mijloc de luptă cu ele.

Sfântul Isaac Sirul scrie: „Pentru om, este cu neputinţă să lase deprinderile păcătoase, dacă nu dobândeşte mai întâi (simţul) duşmăni ei către păcat” .

Iar Sfântul Teofan Zăvorâtul întăreşte: „Ura patimilor e o virtute duhovnicească războinică şi ea însăşi înlocuieşte o întreagă armată. Unde ea nu există (această ură către păcat – n.n), acolo fără de luptă izbânda se află deja în mâinile vrăjmaşului. Iar dimpotrivă, unde o aflăm pe aceasta, acolo biruinţa ne aparţine fără de luptă, nu arareori”.

Însă cum să urâm patima care ne este plăcută? – Sfântul Teofan dă următorul sfat în această privinţă: „Să conştientizăm că în patimă se ascunde vrăjmaşul; la aceasta nu se cere mare şi grea osteneală. Este de ajuns să-ţi întăreşti în tine convingerea că Dumnezeu nu binevoieşte către niciuna dintre patimi. Marea greşeală şi aceasta este generală – este a socoti toate cele ivite întru noi ca proprii, fără niciun dubiu, care, chipurile, trebuie să le ocrotim ca pe noi înşine. Tot ceea ce este păcătos a pătruns în sufletul nostru din afară. De aceea, întotdeauna trebuie să ne delimităm de patimi; altfel, vom avea un trădător înlăuntrul nostru. Cel ce doreşte să lupte cu sine însuşi, trebuie să diferenţieze adevăratul său eu de vrăjmaşul ascuns întru el. Îndepărtând de la sine mişcarea cea vătămătoare şi conştientizând-o ca vrăjmaş, uneşte cu simţirea către aceasta raţiunea ta, deşteptând în inima ta ura către ea (mişcarea păcătoasă). Acesta este cel mai mântuitor mijloc de izgonire a vrăjmaşului. Orice mişcare păcătoasă se menţine în suflet printr-un oarecare simţământ de plăcere către aceasta. De aceea, îndată ce deştepţi către ea o rea-voinţă, aceasta dispare de la sine, lipsită fiind de orice reazem”.

„Iată unde este bună şi de trebuinţă mânia! La toţi Sfinţii Părinţi aflăm că mânia ne-a fost dată tocmai în acest scop, ca prin ea să luptăm împotriva mişcărilor patimilor păcătoase ale inimii şi să le alungăm”.

Pravila de aur în lupta cu patima desfrânării este următoarea: „Prin propria voastră voie liberă nu cedaţi gândurilor, simţirilor şi dorinţelor pătimaşe, ci izgoniţi-le cu ură deplină, îndată ce le-aţi reperat! Astfel nu veţi fi vinovaţi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea conştiinţei voastre. Şi chiar dacă ar fi întru voi vreo necurăţie a patimilor, nu veţi avea însă vreo vină” .

Iată, o asemenea osteneală se cere în lupta de dobândire a curăţiei. Însă în toate aceste încordări ale nevoinţei trebuie să facem o socoteală bună: posibilităţile noastre sunt întru totul mărginite în a putea să atingem singuri curăţia inimii. Aceasta ni se dăruieşte de Dumnezeu nu pentru vreo virtute dobândită de noi înşine, ci văzând El „sforţarea cea neputincioasă”, după potrivita expresie a Sfântului Teofan Zăvorâtul,

Aici este nevoie de înfrânarea de la păcat, însă este de trebuinţă şi conştiinţa smerită că suntem neputincioşi. Cel ce se nevoieşte pe calea curăţiei trebuie să se adâncească şi în smerita cugetare, prin care se primeşte harul (Iacov 4, 6). Altfel, fără har, omul va pieri înecat în propriile lui pofte.

Sfântul Ioan Scărarul ilustrează această idee în felul următor: „Cel ce singur, prin propria sa înfrânare, încearcă să îmblânzească acest război, se aseamănă unui om aflat pe mare, care cu o singură mână se străduieşte să străbată marea în acest chip. Uneşte înfrânarea cu smerita cugetare, căci fără cea de pe urmă virtute, prima este nefolositoare!”

5. Al cincilea mijloc de luptă cu patimile trupeşti este împotrivirea hotărâtă faţă de diavolii desfrânării şi păzirea stăruitoare a dumnezeieştilor porunci, în faţa îndemnurilor pierzătoare ale demonilor. „Sprijinitorii noştri întru păcat – demonii – după Sfântul Efrem Sirul – ne inspiră un asemenea gând: „Nu te vede nimeni. De ce te temi?” Iar sprijinitorii noştri întru curăţie – îngerii – îi contrazic în conştiinţa noastră astfel: „Dumnezeu vede totul. Cum spuneţi că nimeni nuIa aminte?” Ispititorul continuă:

„Unde este El? Nimic nu vede El!” Cei împreună-lucrători cu noi întru curăţie i-o retează: „Oare tu nu-L vezi? Bine zici, pentru că este scris: … Viclenia lor i-a orbit (Înţel. Solomon 2, 21). Cel ce a zidit ochiul, oare nu priveşte? (Ps. 93, 9). Unde te vei ascunde de Dumnezeu? (Ps. 138, 1-12)”. Iată, aceasta pune în mintea ta, şi păcatul nu va stăpâni asupra ta şi nu te va chinui mâhnirea cea plină de păcat, ci te vor cuprinde bucuria şi pacea în Sfântul Duh!”

Sfântul Efrem ne descoperă viclenele răutăţi ale ispititorilor demoni după următorul chip: în urma primului demon, care ne învaţă să păcătuim cu ochii, urmează al doilea demon … Când vede că primul a reuşit să slăbească sufletul şi să-l ispitească spre desfrânarea privirii, al doilea demon începe îndată să-l sfătuiască să se facă săvârşitor şi al păcatului trupesc: „Tu ai păcătuit deja cu gândul – spune el – şi ai preadesfrânat în inima ta! Deja ai încălcat porunca (Mat. 5, 28) … Aşa că, cel puţin împlineşte-ţi pofta ta pe deplin! A săvârşi şi a dori păcatul e unul şi acelaşi lucru. Dacă tot ai dorit, îndulceşte-te măcar până la sfârşit!” Tu însă – ne previne Sfântul Efrem Sirul – nu crede acestor gânduri, după cuvintele Apostolului, care spune despre satana: … Căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute (2 Cor. 2, 11). El doreşte să prindă pe deplin sufletul tău. Demonului care te sfătuieşte în săvârşirea nelegiuitului păcat trebuie să-i spui: „Chiar dacă am căzut cu ochiul şi dacă am preadesfrânat cu inima, eu mi-am zdrobit inima mea preadesfrânată cu multe suspine de pocăinţă şi mi-am înmuiat ochiul meu păcătos cu lacrimi amare. «Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi!»” (Ps. 50, 18).

Sfântul Efrem numeşte ochiul nostru desfrânat, trădător cumplit – şi sfătuieşte despre acest ochi trădător să-i aşezăm împotrivă ochiul duhovnicesc, care veghează vigilent şi păzeşte cetatea sufletului de asediatorii ei vrăjmaşi – demonii. jnarmat cu credinţă, nădejde şi dragoste, ca un ostaş puternic, stai de strajă sfătuieşte Sfântul Efrem, – şi păzeşte dumnezeiescul templu de orice gânduri necurate! Fă-te cu totul ochi, priveghind neîncetat şi rotindu-ţi privirea asupra demonilor înşelători! Aceşti tâlhari, îndată ce văd vreo cât de mică neatenţie a noastră şi vreo înclinare către desfrânare, se şi aruncă asupra omului ca să-i pângărească templul său … Ia aminte şi către tine însuţi, să nu se constate că chiar tu primeşti în inima ta pe aceşti tâlhari vicleni, adică gândurile necurate şi dorinţele vătămătoare!”

6. O deosebit de puternică armă împotriva demonilor desfrânării este semnul crucii. Desigur, acesta nu acţionează mecanic, ci numai când este însoţit de o credinţă puternică şi de o rugăciune fierbinte. Sfântul Efrem sfătuieşte: „Cel mai bine este ca omul să nu cadă prizonier al patimilor sale, adică atunci când năvălesc gândurile rele să nu cedeze în faţa acestora. însă dacă cineva e tulburat de gânduri, să se însemneze îndată cu pecetea De Viaţă Făcătoarei Cruci, şi vrăjmaşul va fi izgonit!”

„Când te îngrădeşti cu semnul Crucii – ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur-adu-ţi aminte cât de însemnată este Crucea şi stinge-ţi mânia şi orice patimă rămasă … ! Nu trebuie să facem semnul Crucii doar cu mâna, ci, înainte de toate, cu o aşezare a inimii şi cu mare credinţă. Dacă în acest chip te vei însemna pe faţa ta, niciunul dintre necuraţii demoni nu vor putea să se aproprie de tine, văzând sabia prin care lui i-a fost pricinuită rana cea de moarte!”

”Dacă vrei să izgoneşti închipuirile cele necurate rămase în mintea ta – sfătuieşte Sfântul Isidor Pelusiotul şi să nimiceşti multele chipuri ale răutăţilor vrăjmaşului, înarmează-te cu pomenirea neîncetată a Mântuitorului şi cheamă cu osârdie ziua şi noaptea dumnezeiescul Lui nume, îngrădindu-ţi adesea fruntea şi pieptul cu semnul Crucii Domnului! Când se pomeneşte numele Mântuitorului nostru şi când prin Crucea Domnului se adumbreşte inima, fruntea şi celelalte părţi ale trupului, atunci puterea vrăjmaşului se zdrobeşte, şi demonii cei răi cu cutremur fug de la noi” .

Înfricoşătoare este pentru demoni Crucea lui Hristos!

Diavolul cel înşelător poate să ne închipuie în vis diferite privelişti evlavioase, pentru a ne duce în rătăcire, însă el nu este în stare ca să închipuie în vis Cinstita şi De Viaţă Făcătoarea Cruce a lui Hristos. El fuge de aceasta ca de foc. „Pentru că pe Cruce s-a zdrobit puterea lui şi prin Cruce a primit el lovitura cea de moarte”.

Prin urmare, să ne însemnăm cât mai adesea cu semnul Crucii şi cu multă evlavie să chemăm numele lui Hristos! Acestea vor izgoni pe demoni de la noi.

Când Sfântul împărat Constantin cel Mare a ieşit la luptă împotriva aprigului duşman al creştinătăţii, Maxenţiu, Mântuitorul i-a arătat evlaviosului împărat, pe cer, semnul Crucii, format din stele strălucitoare, împreună cu înscrisul: „Prin acest semn vei învinge!” Astfel şi credincioşilor, când se luptă împotriva demonilor, Hristos făgăduieşte să le ajute lor cu puterea cea plină de har a Dătătoarei-de-Viaţă Sale Cruci. Iar ei o vor primi prin sincera credinţă în lucrarea Lui răscumpărătoare, săvârşită pe Crucea a cărei putere este de Biserică preamărită, ca „nebiruită, preaslăvită şi dumnezeiască!”

O, Doamne,

dă-ne nouă duhul curăţiei!

––Notă biografică––

Autorul acestei cărţi, Arhimandritul Serafim Alexiev, este binecunoscut cititorilor ortodocşi din Bulgaria. Născut în anul 1912 într-o familie săracă, dar evlavioasă, el a absolvit Seminarul Teologic din Sofia: Mai apoi este admis la Facultatea de Teologie, continuându-şi după aceea studiile în Elveţia. În anul 1940 intră în monahism. Un rol hotărâtor în viaţa lui l-a avut prietenia cu vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Serafim Sobolev (t 1950), în care află un povăţuitor fără seamăn în ale credinţei şi vieţii duhovniceşti.

În viaţa şi activitatea creatoare a Arhimandritului Serafim se disting trei perioade. Prima (până 1960) când, în ciuda condiţiilor vitrege, desfăşoară o neobosită activitate pastorală, ţine predici şi omilii pline de har, scrie broşuri şi poezii pe teme moral – duhovniceşti. Din această perioadă datează culegerile de omilii „Nădejdea noastră” şi „Dragostea noastră” – dintre cele mai căutate cărţi ale sale. În a doua perioadă (1960 – 1969), Arhimandritul Serafim – deja doctor în Teologie Dogmatică al Academiei de Teologie din Sofia – publică o serie de studii, rodul unei trude teologice neistovite.

A treia perioadă debutează în anul 1969 când, din cauza unui dezacord de principiu cu privire la reforma calendarului din Bulgaria şi a politicii proecumenice în care era antrenată Biserica Ortodoxă Bulgară, este nevoit să părăsească Academia Teologică. În această perioadă, Arhimandritul Serafim scrie o nouă serie de cărţi cu conţinut teologic şi duhovnicesc, printre care: „Rugăciunea noastră”, „Viaţa de după moarte”, „Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul” şi altele, precum şi ultima sa carte-testament: „Ortodoxia şi ecumenismul” – o critică profundă a ereziei ecumeniste.

Arhimandritul Serafim a trecut la Domnul pe data de 13/26 ianuarie 1993. De la el ne-au rămas, ca o preţioasă moştenire, cărţile şi pilda sa de viaţă monahală plină de râvnă şi jertfă de sine, închinată pe deplin slujirii sfintei credinţe ortodoxe.

Read Full Post »