Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘apostol’

Traducerea a fost făcută după originalul în limba bulgară: Arhimandrit Serafim Alexiev, „Molitvata na Sv. Efrem Sirin v svetlinata na svetooteceskoto nravoucenie – Ţelomădrieto”, Editura „.Sf. Apostol şi Evanghelist Luca”, Sofia,2003.

Păcatele sunt legate între ele, tot astfel cum şi virtuţile sunt înrudite una cu cealaltă. După ce ne îndeamnă să ne păzim de diferite păcate, unele, în aparenţă, neînsemnate, dar care, trecute cu vederea, provoacă mari nenorociri şi lasă grele urmări, Sfântul Efrem ne povăţuieşte mai departe, în rugăciunea sa, spre cele mai de seamă virtuţi: curăţia, smerita cugetare, răbdarea şi dragostea.

CAPITOLUL 1

Deosebirea dintre feciorie şi curăţie

Ce este curăţia? Unii, în mod greşit, confundă curăţia cu fecioria. Şi, pentru faptul că fecioria nu este obligatorie, ei socotesc şi curăţia ca pe un lucru neobligatoriu pentru toţi oamenii. „Monahii şi monahiile au făcut legământul fecioriei, spun ei – şi trebuie, prin urmare, să se afierosească unei vieţi de curăţie, însă noi, oamenii trăitori în lume şi cu familie, suntem slobozi de îndatorirea de a ne nevoi întru această virtute”. Oare aşa stau lucrurile? Nu, deoarece curăţia nu înseamnă feciorie, ci curăţenie sufletească. Iar ea este obligatorie şi pentru oamenii căsătoriţi, şi pentru cei necăsătoriţi. Nunta este dintru început curată şi binecuvântată de Dumnezeu. Însă aceasta se ridică la înălţimea virtuţii doar atunci când este însoţită de curăţie, adică de cinste şi de încredere reciprocă. Fecioria are o şi mai mare binecuvântare de la Dumnezeu. Ea nu este o îndatorire, ci o nevoinţă asumată de bunăvoie de către cei ce au chemare către ea, după cuvintele lui Hristos: Cine poate întelege, să înţeleagă! (Mat. 19, 12). Însă, doar atunci este plăcută lui Dumnezeu, când este însoţită de virtutea curăţiei.

Nunta ar putea fi întinată de păcatele necurăţiei. Şi starea celor necăsătoriţi ar putea să fie murdărită tot din această pricină. Ca să nu se întâmple aşa ceva, noi trebuie să ne ostenim a dobândi virtutea curăţiei.
Sfânta Biserică propovăduieşte nu numai celor feciorelnici, ci tuturor fiilor ei – şi celor căsătoriţi, şi celor ne căsătoriţi – să se roage fierbinte, cu rugăciunea Sfântului Efrern, pentru dobândire a virtuţii curăţiei.

Fecioria este cu totul deosebită, virtute îngerească, care, o dată pierdută, nu mai poate să revină. Dar curăţia poate fi redobândită oricând. Şi cei mai de plâns des frânaţi pot să dobândească curăţia. Fecioria nu este o condiţie prealabilă pentru mântuire, nefiind o poruncă, o îndatorire pentru toţi. Ea este obligatorie doar pentru aceia care, de bunăvoie, au făgăduit să o păzească. Însă fără curăţie nimeni nu va putea să se mântuiască, dacă nu va urma o pocăinţă pe măsura păcatului împotriva curăţiei şi restabilirea ei. Sfântul Apostol Pavel spune că nici desfrânaţii … nici adulterii … nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (1 Cor. 6, 9-10), dar după aceste cuvinte, îndată deschide şi pentru ei uşa mântuirii prin pocăinţă. Termenul „desfrânaţi” se referă la cei care au păcătuit împotriva curăţiei nefiind căsătoriţi; iar „adulteri” sunt cei căsătoriţi care au încălcat porunca curăţiei. Delimitarea făcută de Sfântul Apostol Pavel urmează întocmai celor spuse de Mântuitorul, că din inima păcătoasă ies adultere, desfrânări şi alte răutăţi (Mat. 15, 19).

Deci, cel ce-şi pierde fecioria poate să se mântuiască şi fără feciorie, dacă face o pocăinţă pe măsură şi duce o viaţă în curăţie. Însă cel ce încalcă porunca curăţiei nu poate să se mântuiască, fără redobândirea prin pocăinţă a curăţiei sale. De aici se vede limpede cât de importantă este pentru orice creştin păzirea legământului curăţiei, făcut chiar la Sfântul Botez.

Mai multe femei desfrânate au venit la Mântuitorul Iisus Hristos şi au plecat înţelepţite, adică întoarse la Dumnezeu, întru totul înnoite. Prin cuvintele Mergi; de-acum să nu mai păcătuieşti! (Ioan 8,11), Mântuitorul a întors la mântuire pe cei ce umblau pe calea pierzării. Aşa s-a întâmplat şi cu femeia cea desfrânată, ce a venit în casa lui Simon leprosul, ca să ungă capul Lui cu mirul cel scump, şi cu lacrimile ei de pocăinţă să spele picioarele lui Hristos (Mat. 26, 6-13). Despre ea, Sfânta Biserică spune în slujbele sale următoarele: „Femeia ce fusese mai înainte desfrânată, pe dată s-a înţelepţit. Păcatul ei cel de ocară şi dezmierdările cele trupeşti le-a urât, luând aminte la ruşinea cea mare de la înfricoşătoarea Judecată, când vor fi vădiţi cei desfrânaţi şi cei care s-au pângărit pe sine”.

Fecioria este, într-adevăr, o virtute sfântă. Însă şi căsătoria, atunci când este trăită în curăţie, este la fel de sfântă.

Hristos hotărăsc de comun acord să trăiască precum un frate şi o soră, în deplină feciorie, sub acoperământul legiuitei căsătorii. Aceasta este o mare nevoinţă. către care puţini sunt chemaţi şi pe care încă şi mai puţini oameni o împlinesc în deplină neprihănire şi cu folos pentru sufletele lor.

Nu trebuie să se socotească totuşi ca virtute orice deviere de la căsătorie. Când aceasta nu se face pentru năzuinţa către nevoinţă şi înfrânare. ci pentru scârba faţă de legătura căsătoriei, atunci nu numai că ea nu este îngăduită, însă este chiar osândită în cel mai aspru chip de către canoanele bisericeşti (Pravila 51 a Sfinţilor Apostoli). Sfânta Biserică le aminteşte unor astfel de oameni că tot ce a făcut Dumnezeu este întru totul bun (Facere 1, 31) şi că El a făcut parte bărbătească şi parte femeiască spre înmulţirea neamului omenesc, binecuvântând aceasta. Deci, respingerea căsătoriei este socotită erezie.

Maniheii, marcioniţii şi alţi eretici dualişti, care socotesc că nu Dumnezeu, ci diavolul este creatorul lumii materiale, s-au lepădat de căsătorie, scârbindu-se de aceasta. Creştinii nu trebuie să urmeze însă ereticilor!

În afara fecioriei şi a căsătoriei, mai există încă o stare – fecioria în căsnicie. Aceasta se vădeşte mult mai rar, mai ales în zilele noastre. Însă în Vieţile Sfinţilor se întâlnesc nu puţine asemenea cazuri. Ea constă în următorul fapt: tinerii soţi, cununaţi în numele lui Dumnezeu, din dragoste pentru

Sfântul Ioan Scărarul lămureşte în cel mai ortodox chip chestiunea căsătoriei şi a curăţiei acesteia, scriind:

„Unii spun că, după gustarea îndulcirilor trupeşti, omul nu poate să se mai numească curat. Însă eu, în opoziţie cu părerea lor, întăresc: … dacă cheile Împărăţiei cerurilor ar fi fost încredinţate celui feciorelnic (Sfântul Apostol Ioan Teologul), care nu a gustat din patima îndulcirii trupeşti, ar fi putut să fie îndreptăţită părerea unor asemenea oameni. Ca să se ruşineze însă cei ce judecă astfel, anume acela care a avut soacră (adică a fost căsătorit – se are în vedere Sfântul Apostol Petru – n.n.) a fost socotit curat şi a păstrat cheile Împărăţiei curăţiei”.

Prin urmare, să luăm aminte că nu numai în feciorie, ci şi în căsătorie, omul poate şi trebuie să fie curat şi îmbrăcat întru cinste!

Reclame

Read Full Post »