III. Stadiile mişcării ecumenice
Să vedem acum, pas cu pas, ceea ce înseamnă ecumenismul, care sunt stadiile dezvoltării sale, instrumentele prin care reuşeşte să capete o amploare tot mai mare, provocând un dezastru irepetabil. Să analizăm cu atenţie toate acele elemente doveditoare ce au o legătură unele cu altele despre rolul şi obiectivele acestei mişcări.
Mişcarea ecumenică pe care o putem vedea astăzi în lume a trecut prin mai multe faze. Pentru ca ecumenismul să-şi atingă scopurile infernale a înfiinţat pe parcurs câteva organizaţii internaţionale sau a reuşit să le infiltreze pe altele deja existente, care cu timpul au început şi acestea să servească interesele sale.
Astfel de organizaţii sunt: YMCA, YWCA, cercetaşii, WCC (Consiliul mondial al Bisericilor), şamd.
1.YMCA şi YWCA
Primul strămoş al mişcării ecumenice actuale şi-a făcut apariţia pe la mijlocul secolului al 19-lea. În 1844, un anumit George Williams a înfiinţat YMCA sau altfel spus «Asociaţia creştină a tinerilor». Această organizaţie de tineret a reuşit să se extindă în foarte puţin timp în toată lumea. În 1952 existau 10000 de publicaţii ale acestei organizaţii şi 4 milioane de membrii.
În 1855, adică la 11 ani de la înfiinţarea YMCA, s-au înfiinţat în Anglia şi două asociaţii de femei. O tânără din sudul Angliei, pe nume Ema Roberts, a pus bazele unui cerc, ce şi-a propus realizarea de întâlniri în vederea rugăciunii împreună. În alt loc, la Londra, doamna Kinerd a înfiinţat o asociaţie pentru tinere fete care avea ca scop practicarea filantropiei. În 1894, cele două asociaţii s-au unit într-una singură, luând numele YWCA sau «Asociaţia creştină mondială a tinerilor».
YMCA şi YWCA nu au avut nicio doctrină clar stabilită, însă în esenţă este caracterizată de o ideologie neclară, neprecisă şi semicreştină, promovând o teorie umanistă asupra lumii, în care nu se face referire nici la păcatul strămoşesc şi nici la mântuirea sufletului. Plecând de la un astfel de fundament, cele două asociaţii au creat în lume tot felul de nuclee, în care accentul, în ceea ce îi priveşte pe membrii săi, s-a pus pe dezvoltarea trupului şi pe protejarea, chipurile, a sănătăţii. Ceea ce s-a cultivat în mod fin a fost o întoarcere a omului spre trup, ajungându-se până la un cult adus trupului. Bineînţeles că, în continuare, nimeni nu vorbea despre păcatul strămoşesc sau despre mântuire care se găsesc la modul absolut numai în Biserica adevărată a Lui Hristos. Dimpotrivă, membrilor ei li s-a cultivat un sentimentalism pronunţat care are ca unic rezultat desfătarea simţurilor. Acest tip de educaţie determină o poziţionare liberă faţă de păcat şi o relativizare a dogmelor Bisericii creştine prin practicarea ironiei. Promovează filantropia mai degrabă ca pe o distribuire de bunuri decât ca pe o misiune în numele Lui Hristos şi al Bisericii Sale.
Aceste asociaţii fac dovada unui comportament protector faţă de creştini dar nu a celor buni, exemplari ci a celor debili şi problematici. Ele au caracter clar adogmatic, multe generaţii de tineri fiind „educaţi” într-o atmosferă de indiferenţă şi răceală faţă de ceea ce înseamnă adevărata credinţă, inoculându-li-se un creştinism mincinos.
POZĂ pag 51–-Despre activitatea YWCA din Chicago. După cum este menţionat în publicaţia periodică americană „Crucea şi steagul”, aproximativ 500 de „tinere” în jurul vârstei de 35 de ani, aflate sub conducerea evreicei Pepper Schwartz de la publicaţia ce aparţine organizaţiei YWCA, a întreprins o campanie susţinută pentru legalizarea folosirii marihuanei, a avorturilor ş.a.m.d. Aceasta este una din direcţiile date de YWCA!
POZĂ–-În broşura din Toronto, Canada, al cunoscutei YWCA, se menţionează acordul la care s-a ajuns, de a nu se mai menţiona nicăieri numele lui Iisus Hristos Şi totuşi această asociaţie are pretenţia că ar fi creştină după nume.
(Vezi «Cruce şi steag» – broşura din marie 1971)
S-au pus bazele, aşadar, ale acestei mişcări care în mod evident se află sub influenţa întunericului şi în care se vede deja stricarea credinţei în «Una Sfântă Apostolească şi Sobornicească Biserică».
Indiferenţa dogmatică şi starea căldicică promovate de cele două organizaţii YWCA şi YMCA se explică prin faptul că ele sunt influenţate de masonerie.
În cartea „Două sute de ani de masonerie grecească” a lui Marino Polato, membru al lojii masonice ateniene „Prometeu” , editată în 1952, citim la pagina 168 despre vizita în Grecia din 1932 a unor americani, de primirea cărora s-a ocupat loja masonică locală. În continuare cartea scoate la lumină câteva aspecte deosebit de importante: «Aceste grupări aflate în vizită aparţineau acelor organizaţii cunoscute cum ar fi Crucea Roşie, YMCA şi Mângâierea orientului apropiat.(pag 52) Masoneria grecească a acordat conducerilor acestor organizaţii toată cinstea ce se cuvenea conform uzanţelor masonice, ca şi cum ele ar fi constitutive masoneriei în proporţie de 90 la sută».
Ceea ce ne descoperă cartea aceasta editată în 1932, la Athena cu aprobarea Marii Loje şi înaltului demnitar al Consiliului de gradul 33, este faptul că masoneria penetrează toate sectoarele importante ale vieţii publice. Preia poziţiile cheie în conducerile organizaţiilor, cum ar fi YMCA, YWCA, Crucea Roşie etc.
Trebuie precizat, încă o dată, aici că masoneria pentru a-şi împlini obiectivele propuse nu creează doar propriile organizaţii ci se introduce şi în cele deja constituite, ce au o anumită importanţă, punându-şi oamenii ei în funcţii de conducere. Pasul următor este ca aceste organizaţii a căror conducere au preluat-o să devină încet, încet instrumentele ei în realizarea scopurilor sale întunecate, cum ar fi unirea Bisericilor.
YMCA, după cum scrie şi în „Enciclopedia eticii religioase”, «a fost în multe privinţe un deschizător de drumuri». Şi-a adus contribuţia la iniţierea mişcării mondiale pentru misiune apostolică şi apropierea Bisericilor». Acesta este în fapt şi scopul ecumenismului.
YMCA din Grecia e fost prezidată pentru mulţi ani de ecumenistul Amilcas Alivizatos, ceea ce arată legăturile strânse dintre YMCA şi ecumenism.
YMCA americană este cea care a înfiinţat în 1918 organizaţia similară din Grecia, pe care a şi finanţat-o. Scopul declarat a fost «sprijinirea, promovarea şi dezvoltarea armonioasă a tinerilor, trupeşte, spiritual, moral şi social» (art. 2 din darea de seamă a YMCA, Athena)
Organizaţia YMCA debutează cu adevărat în 1923, activitatea ei extinzându-se prin grija mitropolitului mason de Athena, Meletie Metaxki şi al profesorului ecumenist Amilcas Alivizatos.
Pentru o mică perioadă de timp YMCA a funcţionat la Seres, apoi în Kerkira, fiind sprijinită personal de către patriarhul Athenagora, un notoriu ecumenist şi unionist al Bisericilor; el de altfel a şi fost acuzat pentru apartenenţa sa oficială la masonerie, fapt care n-a fost dezminţit până astăzi.
Metaxas dizolvă YMCA
În 1939, primul ministru, cel care a spus acel istoric Ohi în faţa italienilor, a dizolvat toate filialele YMCA din Grecia, confiscând patrimoniul lor.
Trebuie amintit aici că până în 1921 I Metaxas a fost mason. Luând însă cunoştinţă de lucrarea dizolvantă a masoneriei, din punct de vedere spiritual, s-a disociat de ei începând din acel an.
După dizolvarea YMCA din Grecia, ctitorul şi finanţatorul ei din America a protestat oficial cu tărie. În condiţii acelea, făcând uz de limbajul fin al diplomaţiei, Metaxas şi-a expus cu claritate punctul său de vedere, din care a reieşit că YMCA, prin programul şi activitatea sa, contravine obiceiurilor şi stării de spirit specifice poporului grec.
Pentru că deşi se pretindea că aceste asociaţii sunt eminamente greceşti încă de la înfiinţare, fără a fi dependente de cele similare din exterior, totuşi YMCA americană (asociaţia mamă) a intervenit în sprijinul asociaţiilor desfiinţate.
Ministrul a făcut observaţia următoare: «Au înfiinţat şi au constituit asociaţii greceşti fără nicio dependenţă de organizaţiile internaţionale similare (aşa se pretinde). Regulamentele acestor organizaţii fac referire la aspecte care în fapt sunt contrare situaţiei reale, ele vorbind de independenţa şi autonomia lor şi de contacte minime cu cele din afară…YMCA, după propria legislaţie, nu are aşadar niciun drept legal să intervină.
Nu este admis ca o organizaţie străină să se ocupe pe viitor de situaţia tinerilor noştri. Această interdicţie este în conformitate cu tradiţiile noastre…Susţinem acest lucru pentru că ne bazăm pe ceea ce ne-au învăţat doi mari învăţători ai umanităţii : Platon şi Aristotel…De altfel statul grecesc are dreptul incontestabil de a-şi educa tineretul ţării în consonanţă cu acele idei şi convingeri specifice locului şi să se îngrijească ca dogmele Bisericii ortodoxe greceşti să aibă un caracter absolut şi exclusiv atunci când se pune problema credinţei, întrucât ea este legată indisolubil de neamul nostru de-a lungul unei istorii străvechi. Dacă urmărim integritatea neamului nostru nu putem privi cu indiferenţă Biserica ortodoxă grecească…Având în vedere că majoritatea covârşitoare a populaţiei este ortodoxă (la 8 milioane de ortodocşi fiind doar 200000 de neortodocşi), statul se obligă să le protejeze conştiinţa religioasă…
Nimeni nu poate susţine că YMCA ar putea să sprijine şi să asigure în mod exclusiv credinţa ortodoxă grecească şi nici nu i s-ar putea pretinde aşa ceva.
Prin urmare orice presiune venită din exterior pentru ca YMCA să fie menţinută în continuare, ar constitui un amestec în treburile interne ale statului nostru. Nimeni nu poate afirma că societatea grecească ce este reprezentată de stat, este de condamnat pentru că nu-şi lasă tineretul să fie educat de organisme ce se găsesc în afara ei.
În ce priveşte averea YMCA nu ascund că ne-a surprins neplăcut efortul depus pentru a se dovedi că ea ar proveni din contribuţii americane.
În primul rând, chiar dacă acest fapt este exact, trebuie să ţinem cont de faptul că aceste contribuţii au fost făcute, în definitiv, pentru binele societăţii greceşti şi acest lucru nici n-ar mai fi trebuit menţionat. Şi spunem aceasta pentru că suntem siguri că au fost făcute cu bună credinţă fără a se aştepta vreo răsplată şi că de regulă dorinţa donatorilor nu poate intra în contradicţie nici cu scopurile asociaţiilor, nici cu legea grecească şi nici cu specificul etnic al asociaţiilor care este curat grecesc.
În al doilea rând, să nu uităm faptul că atât Statul grec cât şi mulţi greci de peste hotare şi-au adus contribuţia fie prin ajutoare, fie prin donaţii anuale la înfiinţarea şi funcţionarea YMCA.
(Din arhiva personală al lui Metaxa aflată în arhiva de Stat)
YMCA––imagine–-Sigla cunoscutei organizaţii masonice
ROTARY–-imag– siglă–Rotary este antecamera masoneriei, fiind condusă de aceleaşi puteri malefice ca şi ea. Oriunde te-ai duce în ţară Rotary se găseşte în mâinile lojii masonice. Conducătorii şi membrii ei de încredere sunt masoni. Rotary sprijină mult organizaţia cercetaşilor, care este curat masonică. Ea a înfiinţat numai în SUA din proprie iniţiativă 2000 de unităţi de cercetaşi, cheltuind 3 mil. de dolari. Rotary a venit în Grecia în 1928 din iniţiativa masoneriei.»…
(Vezi: «Puterile întunericului sub lumina creştinismului» Nicolae Psarudaki)
Dacă mai este însă cineva care se îndoieşte de legăturile strânse ce există între YMCA, YWCA şi masonerie, ne trebuie decât să fie atent la sigla celor două asociaţii. Este prezent acelaşi semn ca al masoneriei – triunghiul răsturnat cu vârful în jos, care este triunghiul satanic.
Primii părinţi ai mişcării ecumenice actuale sunt, aşadar, YMCA şi YWCA.
2. Cercetaşii
Organizaţia cercetaşilor poate fi numit cel de-a al doilea părinte al ecumenismului.
Lordul mason Bauden Paul înfiinţează în 1908, în Anglia, organizaţia mondială a cercetaşilor. Secretarul ei general, Martin – evreu şi mason –, a dat în 1917 acestei organizaţii internaţionale un conţinut eminamente masonic. N-a trecut mult şi după 2 ani, în 1910, a fost înfiinţată şi în Grecia. Această organizaţie, atât de cunoscută astăzi, are ca obiectiv educarea tineretului într-un spirit defensiv, sub idealul unei dispoziţii binevoitoare generale de tip umanitar şi a frăţietăţii mondiale.
Plecând chiar de la scopurile ce le are în program, apare evident faptul că cercetaşii sprijină planurile ecumenismului şi că a pregătit calea acestuia prin procesul de dezcreştinare al tineretului pe care a înfăptuit-o de-a lungul vremii. Cercetaşii, pe de altă parte, au legături strânse cu masoneria, cea care, în realitate, se află în spatele ecumenismului, fapte ce le vom prezenta în continuare.
În urma celei de-a XI-a ediţii internaţionale a manifestărilor Jamaboree, din anul 1963 au ieşit la iveală multe elemente care atestă legăturile dintre cercetaşi şi masonerie.
În broşura numărul 55 din 1963 a „Buletinului masonic”, organul oficial al Marii Loje a Greciei, citim despre felul în care masonii cercetaşi au fost primiţi de către Marea Lojă a Greciei. Mai sunt menţionate printre altele şi alte elemente revelatorii:
«Sunt cunoscute legăturile dintre masonerie şi organizaţia cercetaşilor, a cărui ctitor a fost fratele Bauten Pauel», iar mai jos: «Fratele cercetaş, membru al comitetului general de conducere Jamboree, aduce îmbrăţişare frăţească întreită fratelui Alexandru, ofiţer general al Corpului grecesc de cercetaşi şi conducător general al celei de-a XI-a adunări mondiale cercetaşe (Jamboree), care n-a putut să se găsească la lucrările de astăzi, fiind ocupat cu Maratonul» (din actele lucrărilor lojii masonice)
La această adunare masono-cercetaşă a Marii Loji din Grecia «slăvitul frate» Pik din Loja Victoriei a Australiei şi şeful reprezentanţei cercetaşilor australieni, după ce a mulţumit pentru invitaţia de i s-a făcut, «felicită eforturile Marii Loji a Greciei pentru lupta ce a dus-o împotriva analfabetismului, punând accent pe marea legătură ce există între organizaţia cercetaşilor şi masonerie».
Reprezentantul masoneriei germane a spus printre altele:«Lojile masonice au deschis porţile cercetaşilor tocmai pentru înrudirea ce există între cele două organizaţii. Ne-am bucura dacă s-ar înfiinţa şi în Grecia loji de cercetaşi»
Imag – sigla cercetaşilor cu pentalfa evreiască, adică steaua cu 5 colţuri
Imag – sub sigla cu numele de SCUTS putem distinge salutul masonic.
Aflăm astfel că al XI-lea congres mondial al cercetaşilor din 1963 a avut în frunte nu un simplu membru al masoneriei, ci un cadru de marcă. Iar în plus se aduce la cunoştinţa participanţilor faptul că masoneria are în plan de a impune organizaţia cercetaşilor deferitelor state, acolo unde nu s-a reuşit încă ca ea să joace un rol dominant. Se doreşte, altfel spus, ca toţi cercetaşii să fie masoni. Acest lucru l-a spus de altfel în mod clar şi reprezentantul Germaniei atunci când a accentuat că «ar fi fericit dacă şi în Grecia s-ar înfiinţa loji de cercetaşi».
POZA – pag 61–Imaginea reprezintă un cal luminos călărit de un cercetaş care străpunge cu suliţa balaurul. În spate, proiectată pe perete, se poate distinge imaginea Sfântului Gheorghe. Cine a născocit acest paralelism între un cercetaş şi sfântul Bisericii noastre? Ce putere a întunericului aşează în prin plan un cercetaş şi mai ales într-o reprezentare care constituie o scenă din viaţa minunată a Sfântului.
Scopurile anticreştine ale cercetaşilor reies pe de altă parte şi din aceea că a reuşit cu viclenie să-i scoată pe tineri din Biserică, organizând în timpul Sfintei Liturghii excursii şi tot felul de adunări.
Perfida activitate a cercetaşilor este denunţată de un cunoscut specialist în drept cu următoarele cuvinte:
«Mi se strânge inima de durere când aud lauda pe care masonii o aduc cercetaşilor, zicând că sunt o organizaţie exemplară, ce lucrează şi aduce cu adevărat iubirea creştină între oameni. Spun aceasta de pe poziţia unuia care a fost cercetaş în perioada 1942 – 1947 şi lider al cercetaşilor «pui de lup». Când am auzit că i-au scos în faţă pe cercetaşi ca exemplu de frăţietate al popoarelor şi al punerii în practică a «iubirii creştine», am declarat cu durere în suflet că cercetaşii sunt un lup în piele de oaie.
Am început să-i acuz pe cercetaşi ca o replică la faptul că au interzis rugăciunea «Împărate ceresc» care se făcea la inaugurarea adunărilor cercetaşe (a puilor de lup), înlocuind-o cu o cântare cu următoarele versuri:
«Întotdeauna un pui de lup trebuie să-l asculte pe lupul cel bătrân,
Niciodată nu trebuie să se asculte pe sine, nici în cele mai mărunte lucruri».
Mi-am permis să acuz mult lăudata organizaţie a cercetaşilor pentru că a interzis (cel puţin în perioada 1943 – 1944) rugăciunea de duminică, impunând ca unică rugăciune următoarele cuvinte anoste şi confuze: «Ziua se duce, noaptea vine şi se întunecă…Dumnezeul nostru, păzeşte-ne!»
Mi-aduc aminte că pe vremea când aveam vârsta de 17 ani şi s-a întâmplat să protestez pentru interdicţia mai sus amintită, cel ce era responsabil de noi m-a lăudat şi mi-a spus că ţinând cont că sunt un copil «deştept şi iscoditor» trebuie să fiu luminat. Lauda i-a fost apoi însoţită de sfatul de a stima idealul masonic al lui Banten Pauel, dacă vreau să fiu şi eu într-o zi iniţiat în masonerie, atunci când bineînţeles voi fi găsit vrednic».
Profesorul universitar Ioan Karmiris a adeverit, în cadrul întrunirii marii adunări eparhiale din 26 02 1970 faptul că «Cercetaşii sunt antecamera masoneriei».
Se poate vorbi fără doar şi poate de realitatea dezcreştinării tinerilor prin intermediu acestor organizaţii a cercetaşilor, YMCA şi YWCA, prin care se împlinesc planurile ecumenismului şi masoneriei, al căror copii sunt de fapt.
Puii de lup
Cercetaşii, însă, au şi ei creşele lor, ce poartă numele puii de lup. Această titulatură a constituit pentru mine o surpriză dar şi o nedumerire, ceea ce m-a făcut să caut prin enciclopedii şi dicţionare pentru a găsi o explicaţie. Noţiunea «pui de lup» se referă la micul nou-născut al lupului. Ce legătură poate fi, mă gândeam, între nevinovaţii copii şi progeniturile acestui animal sălbatic şi însetat de sânge?
Poză—copii grecilor ortodocşi sunt asemuiţi în cadrul organizaţiilor de cercetaşi, fie şi prin nume, cu puii de lup. Desenul de mai sus este dintr-un periodic al cercetaşilor
Continuându-mi cercetările, am descoperit cu surpriză că noţiunea de pui de lup – likideus este preluată şi de masonerie atunci când e vorba de copiii minori ai masonilor ce sunt puşi sub protecţia lojii. Iată ce spune enciclopedia: Este numit pui de lup fiul minor de mason ce este pus – în cadrul unei solemnităţi oficiale, la care trebuie să fie prezenţii şi cei iniţiaţi – sub protecţia spirituală a lojii, căreia, de regulă, îi aparţine şi tatăl său. Cuvântul pui de lup înseamnă fiul celui ce aduce lumină, a celui luminat ce are deja lumina iniţiatică.
Lupul după vechii egipteni era imaginea marelui zeu Ra, zeul soarelui şi al luminii. Rădăcina lik (likos) este comună cuvintelor lup-likanghes, Luceafăr (Satana), Likios (Apolo), Lux, Lucifer».(Enciclopedia greacă, la cuvântul soare, vol. 12, pag. 623).
Pui de lup îi numesc pe copii, aşadar, atât cercetaşii cât şi masonii. Să fie aceasta o simplă coincidenţă sau este rodul înrudirii şi conlucrării dintre cercetaşi şi masonerie? Ne întrebăm cine a îngăduit sau şi-a pus semnătura ca micuţii copii puri şi nevinovaţi ai grecilor creştini ortodocşi să fie numiţi pui de lup? Cine sunt părinţii lor, lupii –animale însetate de sânge sau creştinii greci? Nu sunt chemaţi ei să fie copiii Lui Dumnezeu, de ce sunt puşi simbolic alături de aceste animale sângeroase?
E timpul să ne trezim ca stat, ca Biserică, ca familie pentru că duşmanii credinţei şi neamului nostru uneltesc cu viclenie să ne piardă.
3. Consiliul mondial al vieţii şi lucrării (acţiunii)
Până să ajungem însă la ecumenismul actual, înfiinţarea de organizaţii şi asociaţii cu caracter ecumenist, nu s-a oprit doar la cercetaşi.
În 1910 a fost înfiinţată o asociaţie purtând titulatura de « Consiliul creştin mondial al vieţii şi al lucrării» care a fost convocat în 1925 la Stocholm şi în 1937 la Oxford. Cu aceste ocazii consiliu mai sus menţionat începe să-şi arate încet, încet adevărata faţă în spatele căreia se află puterile întunericului, scopurile lui devenind tot mai vădite. Începe să se vorbească cu această ocazie de studierea, cercetarea relaţiilor reciproce dintre diferitele Biserici creştine.
Are loc, putem spune, prima negociere la nivel de credinţă; este în fapt începutul punerii în practică a planului ecumenismului.
3. Consiliul mondial al credinţei şi ordinii
Alături de asociaţia menţionată mai sus a luat fiinţă şi s-a dezvoltat o altă asociaţie cu numele «Consiliul mondial al credinţei şi ordinii», având un rol de administrare şi conducere. Această organizaţie a fost convocată de două ori, prima oară la Lozan în 1927 şi apoi la Edinburg în 1937. Scopul acestei asociaţii a fost să scoată la iveală toate dificultăţile şi piedicile dogmatice ce stau în faţa «Unirii Bisericilor». Şi acest «Consiliul mondial al credinţei şi ordinii» a dovedit că a studiat cu conştiinciozitate temele predilecte ale mişcării ecumenice, ale ecumenismului. «Consiliul mondial al vieţii şi lucrării» şi «Consiliul mondial al credinţei şi ordinii» au ca scop vădit «unirea Bisericilor». Ele pentru aceasta lucrează, vrând să unească în principal ortodoxia, papismul şi protestantismul.
Cine sunt, însă, cei care au înfiinţat asociaţiile acestea ce au un înţeles atât de larg? De unde a venit acest îndemn de a fi studiate piedicile dogmatice ce stau în calea «unirii Bisericilor»? Poate de la un Patriarh ortodox? Poate vreun sinod al Bisericii ortodoxe? Cine le-a cerut părerea? Cine i-a autorizat pe aceşti domni să se ocupe de chestiuni de credinţă atât de subtile şi de riscante? Lucrurile acestea le vom vedea în continuare pe măsură ce vom trece în revistă dezvoltarea istorică a ecumenismului.
- Consiliul mondial a Bisericilor (WCC)
«Consiliul mondial pentru viaţă şi lucrare» şi «Consiliul mondial pentru credinţă şi ordine» s-au unit în 1932 într-un organism ce poartă astăzi numele de «Consiliul mondial al Bisericilor» (WCC).
Această organizaţie a început să-şi facă cunoscute planurile mai ales după cel de-al doilea război mondial. Războiul nu i-a permis să-şi pună în practică mai devreme planurile.
În 1948 a avut loc prima întrunire a Consiliului mondial al Bisericilor la Amsterdam. Au mai urmat până astăzi alte trei adunări, la Evaston în 1953, la New Deli în 1961 şi la Upsala în 1968.
Poză––pag 67–Toate aceste organizaţii sunt conduse din umbră de către un comandament unic de sorginte luciferică care urmăreşte destrămarea tuturor religiilor. Iată câteva dintre denumirile sub care apar aceste organizaţii, care pretind că ar avea un caracter religios şi pacifist, dar care în realitate sunt ale întunericului, aşa cum pot fi văzute în revista ortodoxă «Apocalipsa» din 1964, care apare în străinătate şi pe care o reproducem aici.
A se lua în considerare faptul că foarte multe din aceste nume seamănă între ele, ceea ce se datorează originii lor comune, ele nefiind altceva decât tentaculele aceleaşi organizaţii a întunericului. Toate aceste organizaţii sunt ecumeniste (cele ce pot fi văzute în poză).
YMCA, YWCA, organizaţia cercetaşilor şi WCC sunt baza văzută a ecumenismului.
Mitropolitul Vitalie al Montrealului şi Canadei, în cuvântul său adresat Bisericii Ruse din Diaspora, spune următoarele: «Aceste trei organizaţii (YMCA, Scouts şi WCC) sunt până astăzi stâlpii pe care se sprijină întreaga mişcare ecumenică şi care constituie nucleul constant în jurul căruia gravitează toată activitatea ei şi toţi activiştii ecumenişti, precum şi acel poporul credincios care este format în sensul unei atitudini favorabile ei».
Lasă un comentariu